Connect with us

Administratie

Alocuțiunea susținută de Președintele României, Klaus Iohannis, în cadrul evenimentului „20 de ani de luptă împotriva corupției”, organizat de Direcția Naţională Anticorupție

Publicat

pe

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut marți, 27 septembrie 2022, o alocuțiune în cadrul evenimentului „20 de ani de luptă împotriva corupției”, organizat de Direcția Naţională Anticorupție.

În urmă cu două decenii, ferm angajată pe drumul european, țara noastră a decis înființarea unei structuri specializate în combaterea faptelor de corupție, în special a corupției la nivel înalt.

Pentru un stat aflat în plină tranziție, acest demers a fost unul de importanță capitală din perspectiva reformelor structurale care au avut loc la nivelul administrației centrale și locale.

În Uniunea Europeană, eforturile de control și de combatere a corupției au reprezentat și reprezintă, în realitate, moduri de construcție a statelor moderne și de consolidare a democrațiilor, bazate pe valorile statului de drept, în care legea protejează binele comun, cetățenii și drepturile acestora. În urmă cu două decenii, percepția publică în țara noastră era că societatea românească se confrunta cu fenomenul corupției la toate nivelurile sale și că nu existau mijloace eficiente pentru a lupta cu acest flagel.

Dacă obiceiurile bune au nevoie de legi ca să dăinuie, și legile, pentru a fi respectate, au nevoie de asumarea unor principii morale la un nivel profund al societății.

Înființarea Parchetului Național Anticorupție, ca o structură puternică în ofensiva împotriva corupției, a reprezentat un prim semnal al asumării luptei împotriva corupției de către România la cel mai înalt nivel și pe termen lung. În toți acești ani, țara noastră s-a schimbat radical, prin dezvoltarea capacității sale instituționale, prin creșterea nivelului de transparență și integritate în sectorul public și prin transformarea economică și democratică pe care a cunoscut-o. S-au schimbat și mentalitățile, iar societatea românească nu mai tolerează lipsa de corectitudine în viața publică.

Cu începuturi inerent timide și marcate de clarificări ale statutului, dificultăți organizatorice sau uneori legate chiar de lipsa voinței politice de a asigura funcționarea acestei instituții, Direcția Națională Anticorupție a făcut progrese mari, ajungând un model la nivel european, furnizor de expertiză și bune practici în lupta împotriva corupției.

Parcursul DNA nu a fost, însă, lipsit de obstacole, regrese sau chiar eșecuri punctuale. Ele trebuie să fie evaluate onest, obiectiv, pentru că numai așa se poate învăța din lecțiile trecutului, păstrând mereu în minte obiectivul unei constante îmbunătățiri a activității, în slujba societății și a binelui comun.

O societate în care corupția este combătută riguros, care are mecanisme de control și echilibru, în care responsabilitatea decidenților față de cetățeni este una reală sau în care sentimentul că nimeni nu e mai presus de lege este unul generalizat reprezintă o societate puternică și stabilă.

Lupta împotriva corupției este sinonimă cu lupta pentru societatea mai bună pe care ne-o dorim. Ea nu trebuie să fie apanajul exclusiv al unei instituții, ci un angajament comun al tuturor factorilor decizionali.

În acest efort comun, acțiunea instituției dumneavoastră este una crucială pentru modernizarea statului și pentru prevenirea și înlăturarea conduitelor care riscă să îi încetinească sau chiar să îi blocheze dezvoltarea.

Prin rezultatele sale, prin efortul susținut al procurorilor și al întregului personal din cadrul DNA, instituția a ajuns un reper în regiune și în Europa. Rapoartele Mecanismului de Cooperare și Verificare au evidențiat de fiecare dată progresul gradual realizat în domeniu, dar și neajunsurile sau obiectivele a căror îndeplinire stagna.

Sunt convins că fără contribuția decisivă a Direcției Naționale Anticorupție în combaterea corupției la nivel înalt și a corupției sistemice, societatea românească ar fi arătat cu totul altfel astăzi. România este acum un pol de stabilitate în regiune și un partener strategic pentru partenerii noștri din cadrul NATO și din Uniunea Europeană.

Cu fiecare pas realizat în combaterea corupției la toate nivelurile, suntem mai aproape de încheierea MCV, de aderarea la spațiul Schengen și la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

O societate în care corupția este sancționată le dă cetățenilor încredere în stat și le transmite investitorilor și partenerilor externi că există predictibilitate și stabilitate.

În ultimii ani, provocările nu au fost deloc puține, dimpotrivă. Pandemia de COVID-19 a scos în evidență noi riscuri în lupta anticorupție, legate de achizițiile publice, de alocarea și gestionarea fondurilor necesare depășirii crizei sanitare, de integritatea în sistemul medical.

Restrângerea competențelor DNA prin preluarea unor atribuții de către Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, legislația lipsită de predictibilitate, absența unui dialog real în interiorul sistemului judiciar sau decizii ale instanței constituționale cu impact asupra dosarelor instrumentate sunt doar câteva aspecte care au influențat activitatea și rezultatele instituției.

Pentru ca munca dumneavoastră să aibă ecoul așteptat de societate, este nevoie de o legislație clară, coerentă, care să garanteze independența justiției și să creeze mecanismele necesare pentru buna funcționare a parchetelor. Mai mult, reforma legilor justiției trebuie să fie finalizată în acord cu recomandările organismelor europene.

Coincidența face ca acest moment aniversar al DNA să aibă loc în perioada în care Parlamentul dezbate proiectele legilor justiției, propuse de Guvern în luna august, după un proces complex de elaborare a acestora, bazat pe consultări publice, cu sistemul judiciar și cu Comisia Europeană.

Rezultatul dezbaterilor parlamentare trebuie să răspundă dezideratelor pe care le-am menționat. Totodată, este nevoie de resurse umane suficiente, calificate și de alocări bugetare care să permită desfășurarea activității în condiții optime, acestea constituind inclusiv obiective asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Lupta împotriva corupției a fost și rămâne un obiectiv al mandatelor mele de Președinte al României. În această perioadă complicată, avem nevoie mai mult ca oricând de un stat funcțional, în care autoritățile colaborează în spiritul loialității constituționale, de politicieni și funcționari publici onești, de o cultură solidă a integrității, inclusiv în mediul privat, și de promovarea valorilor europene.

Vă revine responsabilitatea de a continua combaterea corupției cu profesionalism și perseverență, într-un respect deplin pentru drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor.

Felicitări tuturor profesioniștilor care, prin munca lor și prin dedicare, au adus rezultate notabile! Vă doresc reușite în continuare, pe măsura așteptărilor întregii societăți!

Administratie

A oferit 100 de euro pentru a facilita intrarea unui pasager în România

Publicat

pe

De

Un cetățean sârb este cercetat pentru dare de mită, după ce ar fi încercat să ofere bani unui polițist de frontieră la Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia. Potrivit autorităților, suma ar fi fost oferită pentru a permite intrarea în țară a unui cetățean bosniac care nu îndeplinea condițiile legale.

Unul dintre pasageri depășise perioada de ședere

Incidentul a avut loc după ce trei cetățeni străini — un sârb și doi bosniaci — s-au prezentat la intrarea în România cu un autoturism înmatriculat în Germania, care tracta o remorcă.

În urma verificării documentelor și a condițiilor de intrare, polițiștii de frontieră au constatat că unul dintre cetățenii bosniaci depășise perioada legală de ședere în spațiul Schengen.

Polițistul a refuzat banii

În acel moment, cetățeanul sârb ar fi oferit unui polițist de frontieră 100 de euro pentru a-i permite pasagerului să intre în România fără efectuarea verificărilor legale. Polițistul a refuzat suma și l-a informat pe bărbat că fapta poate constitui infracțiunea de dare de mită.

Cercetări coordonate de procuror

În urma denunțului formulat de polițiștii de frontieră din cadrul PTF Jimbolia, au fost sesizați reprezentanții Serviciului Județean Anticorupție Timiș. Cercetările se desfășoară sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Peste 23.000 de țigarete ridicate în urma a opt percheziții în Maramureș

Publicat

pe

De

Polițiștii de frontieră au descoperit țigarete de proveniență duty free, evaluate la peste 22.000 de lei, în urma unor percheziții desfășurate în mai multe localități din județul Maramureș. Ancheta vizează deținerea sau comercializarea unor produse accizabile fără marcaje fiscale corespunzătoare.

Percheziții de la primele ore ale dimineții

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au pus în aplicare opt mandate de percheziție domiciliară, începând cu ora 6:00. Acțiunea s-a desfășurat într-un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.

Cercetările vizează deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără marcaje ori cu marcaje necorespunzătoare sau false.

23.080 de țigarete, ridicate de anchetatori

În urma perchezițiilor, au fost găsite 23.080 de țigarete de proveniență duty free, cu o valoare totală estimată la 22.316 lei. Polițiștii au mai identificat două telefoane mobile, care au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor, precum și alte bunuri considerate posibile mijloace de probă.

La operațiune au participat polițiști de frontieră din cadrul sectoarelor Sighetu Marmației și Sarasău, al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș și al ITPF Sighetu Marmației.

Ancheta continuă

Sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii de frontieră continuă activitățile pentru documentarea întregii activități și stabilirea răspunderii persoanelor implicate. Măsurile legale urmează să fie dispuse la finalizarea cercetărilor. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Noi criterii medicale pentru șoferi intră în vigoare pe 6 noiembrie

Publicat

pe

De

Modificările vizează evaluarea aptitudinilor fizice și psihice necesare conducerii autovehiculelor, inclusiv în cazul șoferilor profesioniști. Sindicatul Europol atrage atenția asupra schimbărilor introduse printr-un ordin al Ministerului Sănătății.

Ce se schimbă în evaluarea medicală

Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1.829 din 16 octombrie 2026, publicat în Monitorul Oficial pe 22 octombrie, actualizează normele privind aptitudinile fizice și mentale necesare pentru conducerea autovehiculelor, aprobate prin Ordinul nr. 1.162/2010.

Noile prevederi pun accent pe afecțiunile și factorii care pot afecta siguranța la volan. Sunt vizate, între altele, funcția vizuală, tulburările mintale și comportamentale, precum și efectele consumului de alcool, ale substanțelor psihoactive și ale medicamentelor care pot diminua vigilența, atenția sau timpul de reacție.

Evaluarea trebuie să țină cont de particularitățile fiecărui caz, de eventualele limitări funcționale și de riscurile pe care acestea le pot crea în trafic.

Cerințe importante pentru șoferii profesioniști

O atenție specială este acordată conducătorilor auto din grupa 2, categorie care include, printre alții, șoferii de autocamioane și autobuze. Pentru aceștia, evaluarea medicală trebuie să țină seama de responsabilitățile specifice transportului și de cerințele aplicabile activității profesionale.

Sindicatul Europol semnalează că schimbările pot avea implicații și pentru angajatorii care au personal cu atribuții de conducere. Aceștia sunt îndemnați să colaboreze cu medicii de medicina muncii și să analizeze, în funcție de specificul activității, fișele de aptitudine, riscurile posturilor și necesitatea unor evaluări suplimentare.

Totodată, este importantă distincția dintre aptitudinea medicală pentru conducerea autovehiculelor și aptitudinea în muncă: acestea se stabilesc prin proceduri distincte.

Aplicare de la începutul lunii noiembrie

Ordinul nr. 1.829/2026 intră în vigoare la 6 noiembrie 2026. Actualizarea urmărește consolidarea evaluării medicale a conducătorilor auto și identificarea factorilor care ar putea compromite siguranța rutieră, cu posibile beneficii pentru prevenirea accidentelor și protejarea sănătății șoferilor și a celorlalți participanți la trafic. (Paul D.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv3 ore ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)

„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…” Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința. În răspunsul oficial...

Exclusiv3 ore ago

Șeful Poliției de Frontieră, predică despre „slugă”: când lingușirea devine politică de personal

Liturghie cu ștampilă: polițistul de frontieră, transformat în enoriaș captiv Sindicatul Europol dezvăluie, cu o sinceritate crudă, cum arată, în...

Exclusiv3 ore ago

IGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește

S.P.R. „Diamantul” a intrat în sediul IGPR cu o listă de probleme și a ieșit cu aceeași listă, plus câteva...

Exclusiv3 ore ago

Bine ați revenit, domnule ministru! Între timp, Poliția Penitenciară s-a transformat în club de selfie-uri, șefii ANP în influenceri, iar corupția a trecut la program de lucru full-time

Bine ați revenit, domnule ministru! După ce ați plecat, s-a tras cortina și a început chefuitul Bine ați revenit, domnule...

Exclusivo zi ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Exclusivo zi ago

Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații

Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul...

Exclusivo zi ago

Strict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă

Polițistul care n-a avut voie să-și vadă propriul dosar În România anului 2026, ai voie să aperi legea, dar nu...

Exclusivo zi ago

Camere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte

În aproape patru ani, Ministerul Afacerilor Interne și inspectoratele din subordine au transformat camerele de supraveghere în instrument de control...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți

În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice

I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și...

Exclusiv2 zile ago

Protejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș

Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.

Exclusiv2 zile ago

Cursanți pe banii lor, șefi pe banii statului. Cum a inventat M.A.I. „alocarea anterioară” ca să nu-și trimită polițiștii acasă, dar să-i trimită sigur în instanță

Bilet doar dus: spre curs, nu și spre casă Cine a spus că drumul spre „perfecționare profesională” e greu, n-a...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”

Vânătoare de „șopârle”: după scandal, nu se caută vinovații, ci sursele ziarului Ca urmare a articolului de investigație publicat de...

Exclusiv2 zile ago

Concediu pe hard mode: polițistul la șanț, sporul la sertar, iar IPJ-ul la bătut câmpii

Curtea de Apel Târgu Mureș: „IPJ Bihor, luați loc, nota 4. Refaceți indemnizațiile!” Curtea de Apel Târgu Mureș a dat...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova. În România, iodura de argint nu cade doar...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv