Connect with us

Social

Cuvintele – ajutorul secret al oricărui brand de succes

Publicat

pe

Cuvintele noastre sunt cea mai frumoasă unealtă pe care o deținem, atât din punct de vedere personal, cât și profesional. Folosindu-ne de ele, putem crea orice ne dorim! Dar cine s-ar fi gândit că ele vor fi cele mai importante elemente în domeniul afacerilor? Cum utilizăm cuvintele pentru a ne promova compania și care sunt strategiile necesare pentru a obține un rezultat calitativ?

O agentie de copywriting profesionista calitativ este cheia afacerii tale!

Această artă este cunoscută sub numele de “copywriting”! A fost dezvoltată datorită necesității afacerilor pentru mesaje clare, concise și puternice care să convingă potențialul client să achiziționeze produsul lor. A devenit în scurt timp extrem de popular în rândul antreprenorilor prin efectul persuasiv asupra publicului larg.

Fie că vorbim despre afișe stradale, pliante, reclame video sau postări pe rețelele de socializare, copywriting-ul este peste tot în jurul nostru! Suntem zi de zi martori ai puterii pe care o are. Un text scurt, plăcut și distractiv va rămâne în mintea clientului, informându-l în același timp despre produsul tău.

Așadar, poți decide să promovezi calitatea, avantajele și reducerile brand-ului tău folosind servicii copywriting. Noi, la Agentie SEO București, cu asta ne ocupăm! Articolele tip blog și comunicatele de presă optimizate prin analiza SEO sunt specialitatea noastră!

 

De ce are compania ta nevoie de servicii de copywriting?

Odată cu dezvoltarea rapidă a spațiului virtual, mediul de vânzare-cumpărare a fost și el transferat acolo! Acum oamenii pot cumpăra tot ceea ce își doresc prin câteva click-uri. Dar și mai important, acum oamenii află totul despre produsele disponibile pe piață printr-un scroll rapid pe telefonul mobil.

Acestea fiind spuse, produsele și serviciile tale au nevoie să ajungă pe paginile de internet ale viitorilor clienți. Scopul tău este să atragi clienții prin promovare concisă și convingătoare. Aici intervenim noi! Agentie SEO București deține cheia tehnicilor de copywriting care vor duce brand-ul tău în top! Oferim SEO servicii calitative la un SEO preț avantajos!

Avantajele utilizării copywriting-ului pentru promovare nu sunt puține:

  • Clienții vor fi convinși să încerce produsul tău
  • Compania ta se va diferenția de afacerile concurente
  • Articole de calitate vor oferi clientului încredere în serviciile tale
  • Mesajele sunt simple și convingătoare, rămânând ușor în minte
  • Comunicatele de presă publicate vor adduce vizitatori online și vânzări în creștere

 

Textele noastre pot fi utilizate într-o multitudine de moduri

Un mare beneficiu al tehnicilor de copywrite este versatilitatea. Scrisul tehnic și calitativ poate fi folosit în multe moduri de promovare. Așadar, fie că te interesează marketingul offline, online, sau ambele, poți apela la noi pentru fragmente optimizate.

Cuvintele sunt necesare peste tot în jurul nostru, așa că antreprenorii trebuie să se ridice la așteptările grupurilor țintă de clienți. Care sunt modurile în care textele marca Agentie SEO București pot lua naștere?

  1. Site-uri web cu fragmente de text optimizate
  2. Site-uri tip eCommerce
  3. Descriere produse și servicii
  4. Broșuri/ flyere
  5. Content pentru conturi de social media

Oricare ar fi nevoia ta la momentul actual, noi avem soluția perfectă pentru tine și brand-ul tău.

 

Ofertele noastre de copywriting se pretează exigențelor tale

Fiecare companie este diferită, iar asta nu se datorează numai produselor comercializate sau serviciilor prestate. Ele sunt diferite și prin dorințe de promovare, stil, estetică, nevoi și buget. Noi ne gândim constant la noi moduri de a veni în ajutor clientului nostru.

Tocmai de aceea, avem disponibile 3 tipuri de texte redactate de experții noștri în copywriting pentru promovarea afacerii tale. Poți opta pentru oricare dintre acestea, aducând plus valoare website-ului tău!

Tip text ARTICOLE DE BLOG ADVERTORIALE CONTENT WRITING
Preț text 19€ 25€ 30€
Caracteristici ·         750 cuvinte

·         Tematică generală

·         Optimizare SEO +10€

·         Publicare pe blog

·         750 cuvinte

·         Tematică generală

·         Optimizare SEO +10€

·         Publicare pe platformele noastre +10€

·         750 cuvinte

·         Tematică generală

·         Optimizare SEO +10€

·         Call to action +20€

 

 

Ia decizia care va schimba traseul companiei tale

Copywriting-ul este, deci, răspunsul pentru incertitudinile promovărilor online. Iar când tehnicile de scriere de tip marketing se îmbină cu strategiile SEO de optimizare a motoarelor de căutare, succesul afacerii tale este garantat.

Dacă vrei să afli mai multe despre cum textele noastre pot face magie în mediul digital, nu ezita să ne contactezi! Ne găsești oricând la contact@agentieseobucuresti.ro!

Administratie

PSD Ploiești se opune unei posibile majorări a impozitelor prin reclasificarea străzilor

Publicat

pe

De

Bogdan Toader susține că Primăria pregătește o nouă zonare fiscală, care ar putea crește impozitele unor locuitori. Acuzațiile apar la o săptămână după ce consilierii locali au respins indexarea taxelor cu 7,3%.

Președintele PSD Ploiești, Bogdan Toader, afirmă că administrația locală pregătește o nouă clasificare fiscală a străzilor din municipiu. Potrivit acestuia, schimbarea ar putea duce la impozite mai mari pentru ploieșteni. Toader a anunțat că organizația PSD Ploiești se va opune oricărei majorări de taxe și impozite.

Acuzații privind o „altă cale” de creștere a impozitelor

În mesajul său, liderul social-democrat susține că inițiativa este pregătită de Primărie prin intermediul arhitectului-șef, Roxana Pandele, despre care afirmă că se apropie de finalul mandatului. Toader invocă diferențe între zonele propuse și spune că acestea sunt ilustrate într-o hartă atașată mesajului.

El leagă demersul de votul din Consiliul Local de cu o săptămână înainte, când, potrivit declarației sale, consilierii au respins indexarea impozitelor cu 7,3%. În opinia lui Toader, reclasificarea străzilor ar putea produce un rezultat similar pentru contribuabili: creșterea sumelor de plată.

„Dezvoltarea orașului nu poate fi finanțată automat din buzunarul oamenilor”

Bogdan Toader susține că majorarea poverii fiscale ar fi dificil de suportat pentru locuitorii care se confruntă deja cu cheltuieli cotidiene ridicate. El a reafirmat că PSD Ploiești se poziționează împotriva oricărei creșteri a taxelor și impozitelor.

Citeste in continuare

Administratie

Grigorescu, evaluat în acte la 3,50 lei: expoziția „Comorile Prahovei” se deschide de Ziua Națională

Publicat

pe

De

Tabloul „Peisaj” va fi una dintre atracțiile primei ediții a expoziției organizate la Palatul Culturii din Ploiești. Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, spune că valoarea contabilă a lucrării nu reflectă valoarea ei artistică și promite să susțină evaluarea profesionistă a operelor din patrimoniul județului.

„Vă invit să vedeți celebrul «Peisaj» al lui Nicolae Grigorescu, evaluat la… 3,50 lei!”, a transmis președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, într-un mesaj despre expoziția „Comorile Prahovei”.

O sumă din registre, nu o valoare de piață

În mesajul său, Nanu a comparat notorietatea tabloului cu povestea „Giocondei”, devenită celebră la nivel internațional după ce a fost furată de la Luvru, în 1911. Cu ironie, acesta a remarcat că, în cazul operei lui Grigorescu, o sumă consemnată în evidențele contabile — 3 lei și 50 de bani — a adus lucrarea în atenția publicului și a generat controverse.

Președintele CJ Prahova a precizat că tabloul, despre care spune că a fost „uitat în registrele muzeului”, va fi piesa de rezistență a primei ediții „Comorile Prahovei”. Suma din acte este o valoare contabilă, nu o evaluare a prețului de piață sau a importanței artistice a operei.

Expoziția se deschide pe 1 decembrie

Evenimentul reunește instituțiile județene de cultură și va prezenta publicului obiecte de patrimoniu, lucrări de artă și mărturii ale istoriei locale. Vernisajul este programat de Ziua Națională a României, pe 1 decembrie, de la ora 12:00, în Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești.

Nanu a declarat că își asumă, pe durata mandatului, să facă demersurile care țin de atribuțiile sale pentru ca operele de artă din patrimoniul Prahovei să fie evaluate corect și profesionist.

Expoziția va putea fi vizitată zilnic, între orele 08:00 și 20:00.

Citeste in continuare

Administratie

„Comorile Prahovei” își deschid porțile de Ziua Națională, la Palatul Culturii din Ploiești

Publicat

pe

De

Prima ediție a expoziției aduce laolaltă opere de artă, obiecte de patrimoniu și mărturii ale istoriei locale. Publicul va putea vizita evenimentul între 1 și 8 decembrie.

Consiliul Județean Prahova organizează, în perioada 1–8 decembrie 2026, prima ediție a expoziției „Comorile Prahovei”. Evenimentul va avea loc în Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești, iar deschiderea oficială este programată pentru 1 decembrie, la ora 12:00, de Ziua Națională a României.

Colecțiile județului, reunite într-un singur spațiu

Expoziția reunește instituțiile culturale din județ și propune publicului o incursiune în patrimoniul Prahovei. Vor fi prezentate lucrări de artă, obiecte istorice și piese din colecțiile locale, alături de informații despre proveniența și povestea acestora.

Printre exponate se află tabloul „Peisaj”, semnat de Nicolae Grigorescu. Lucrarea a atras atenția prin suma de 3,50 lei consemnată în evidențele contabile. Organizatorii precizează că aceasta nu reprezintă o evaluare a prețului de piață și nici o măsură a valorii artistice a operei. Prezentarea tabloului readuce în discuție atât importanța patrimoniului cultural, cât și responsabilitatea administrării sale.

Accent pe protejarea și evaluarea patrimoniului

Proiectul are susținerea președintelui Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu. Acesta a declarat că instituția își propune să facă patrimoniul județului mai cunoscut și să îl protejeze printr-o administrare corespunzătoare. Totodată, pe durata mandatului său, va urmări, în limitele atribuțiilor instituției, evaluarea profesionistă și actualizată a operelor de artă aflate în patrimoniul județean.

Prin organizarea expoziției, Consiliul Județean și instituțiile culturale participante oferă publicului posibilitatea de a descoperi, într-un singur loc, colecții diverse, de la artă și istorie până la științele naturii.

Program de vizitare

„Comorile Prahovei” va putea fi vizitată zilnic, între orele 08:00 și 20:00, în Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești.

 

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv7 ore ago

Legea e pentru săraci! Soțul secretarei UAT Boldești-Scăeni, dosar penal după ce a forțat bariera și a condus cu permisul suspendat, în timp ce familia doarme pe 321.000 de euro

Cu piciorul pe accelerație, direct în Codul Penal: cum sfidează bariera, poliția și sărăcia românilor un „expert superior” cu peste...

Exclusiv8 ore ago

Jumătate de apartament, pretext întreg: cum a inventat Poliția „casa fantomă” ca să taie naveta

Naveta polițiștilor, executată la sertar pentru o jumătate de apartament moștenit. Asta dezvăluie Sindicatul „Diamantul”, într-un caz în care Inspectoratul...

Exclusiv8 ore ago

Cine e de vină? Șoferul, bancheta sau bunul-simț juridic? IGPR pune frână unei mustrări inventate la IPJ Caraș-Severin

Când „disciplina” se scrie cu pixul şefului, nu cu legea La IPJ Caraș-Severin, disciplina părea să se facă nu după...

Exclusivo zi ago

OPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat

De la WhatsApp-ul cu buletine și dosare penale, la amprentări pe normă, sigilii false pe gaze și răfuieli amoroase cu...

Exclusivo zi ago

M.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă

Navetă cu girofar în buzunar: Dusterul instituției, taxi personal de la vilă la birou Unul dintre cei mai bine plătiți...

Exclusivo zi ago

POLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM

TÂRGȘOR SE FACE MARE, DAR STATUL DE FUNCȚII RĂMÂNE MIC. ȘI LAȘ. Liderul sindical Adrian Grigoroiu strigă „alarmă!”, Ministerul Justiției...

Exclusivo zi ago

Guvernul României – campion mondial la „temporar pe viață”. Povestea unui interimat din MAI care sfidează legea din 2017

Imaginați-vă următoarea scenă: Intră cineva într-un birou de stat și întreabă: – Bună ziua, cine e secretar general adjunct la...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze

Cronica unui stat borfaș, în care uniforma nu mai apără cetățeanul, ci îl hărțuiește „cu acte în regulă” Când articolele...

Exclusiv2 zile ago

Statul vrea „pensia la retur”: cum îi aleargă MAI pe pensionari după banii plătiți legal

Statul face oferta vieții: plătești, te pensionezi, apoi dai totul înapoi Aproximativ 700 de foști polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști...

Exclusiv2 zile ago

Poliția Penitenciară, trădată la vârf: 18 luni de mandat Burcu și o încredere făcută praf

Burcu, directorul-general-în-rate: 18 luni de mandat, zero loialitate, maxim tupeu! Sindicatele i-au ținut spatele, el a băgat cuțitul. Reforma Poliției...

Exclusiv3 zile ago

Regele Rex s-a mutat la MAI. Lon L. Fuller își dă cu jurisprudența de pământ în România

Regele Rex, reîncarnat în uniformă albastră În manualele de drept, povestea regelui Rex e ficțiune. În România, Ministerul Afacerilor Interne...

Exclusiv4 zile ago

Ministerul Afacerilor Interne, SRL Feudal: Legea e secretă, șefii sunt veșnici, iar plângerile se spală „în familie”

Ministerul Afacerilor Interne, manual de medievalism administrativ Sindicatul Polițiștilor S.P.R. „Diamantul” deschide ușa unui muzeu viu al despotismului administrativ: Ministerul...

Exclusiv5 zile ago

Poliția Română, prinsă cu „tombola” în școli și cu sporurile la discount. Tribunalul bate obrazul, „Diamantul” taie factura

De la telefoane „câștigate” la tombolă pentru viitori polițiști, până la sporuri calculate „din burtă” și contribuții reținute fără noimă,...

Exclusiv5 zile ago

Reforma de noapte la ANP: șefii au o săptămână, oamenii o singură noapte. Burcu vrea sindicate zombie la „dialog”

În penitenciare, lumea fierbe. Oamenii întreabă, civilizat, omenește: Unde voi lucra? Ce atribuții voi avea? Pierd drepturi? Cine își asumă...

Exclusiv5 zile ago

2 euro, dar să doară: Europa își ia „taxă de nervi” pe fiecare pachet din China

Uniunea Europeană s-a trezit, din nou, cu o idee strălucită: de la 1 noiembrie 2026, fiecare articol comandat online din...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv