Connect with us

Exclusiv

Cea mai prosta administratie locala din ultima perioada/Edilul Andrei Volosevici are si o lipsa totala de respect fata de cei „vii” si cei „morti”

Publicat

pe

„Dezinvoltura distructivă a acestui personaj a aruncat administrația publică locală ploieșteană într-o criză fără precedent, în urma căreia cetățeanul simplu devine victima nevinovată într-un delir conflictual fără sens, întreținut permanent de A. Volosevici„, declara fostul viceprimar al Ploieștiului, Cristian Ganea, un consilier local amenintat de edil si in data de 22.09.2022, cu martori, prin aparitia unor dezvaluiri despre acesta intr-un ziar local si cu plangeri penale.

Fostul viceprimar al Ploieștiului îl mitraliază pe Andrei Volosevici: „rezultatul direct al delirului zilnic al acestui personaj care pare a fi neobosit în a face rău”


Cetățeanul simplu devine victima nevinovată
La o zi dupa izbucnirea scandalului alimentării cu apă caldă a celor peste 130.000 de locuitori ai oraşului, mintea odihnita a edilului Andrei Volosevici, a mai scornit o aberatie care denota o totala lipsa de respect pentru persoanele bolnave, pentru persoanele cu handicap si pentru cei Decedați.
Astfel, in sedinta Consiliului Local al Municipiului Ploiești, mintea odihnita a primarului Andrei Volosevici emana un Referat de aprobare la proiectul de hotarare si completarea Hotararii Consiliului Local nr 253/2021 privind interzicerea parcarii autovehiculelor in parcarile de resedinta si de domiciliu din minicipiul Ploiesti.
Prin acest referat de aprobare si initiere a proiectului s-a adoptat HCL nr 324, demonstrand daca mai trebuia ca, edilul Andrei Volosevici are si o lipsa totala de respect fata de cei „vii” si cei „morti”.
Mai mult, nasul acestuia (Albu Catalin), prin Politia Locala Ploiesti, a intocmit zeci de contraventii ca efect la aberatia emanata de mintea odihnita a primarului Andrei Volosevici, existand zeci de reclamatii.
In concret, ce a putut emana mintea odihnita a primarului:
Art 1
„In intervalul orar 20 – 06 se interzice parcarea, in parcarile de resedinta si de domiciliu din municipiul Ploiesti, precum pe partea carosabila si pe trotuare, a urmatoarelor categorii de autovehicule:
– autoutilitare (autovehicul de transport marfa);
– microbuze si autobuze;
– remorci/semiremorci;
– VEHICULE CU DESTIANTIE SPECIALA!
Art 2
Se aproba moidificarea articolului 2 al Hotararii nr 253/29.07.2021 privind interzicerea in parcari a autovehiculelor:
„Detinatorii de autovehicule specificate la Art 1 pot parca aceste autovehicule in intervalul orar 20-06 in parcarile special amenajate de Primaria municipiului Ploiesti, astfel:
–-
f) Bulevardul Republicii – zona Cablu Romanesc (fosta statie a traseului 1)…!
Vehicule cu destinatie speciala:
–„autovehiculul funerar SD – vehicul din categoria M destinat transportului persoanelor decedate si dotat cu echipamente speciale in acest scop;
– Ambulanta SC – vehicul din categoria M destinat transportului persoanelor bolnave sau ranite si dotat cu echipamente speciale in acest scop”.
Din două bețe: de unul se ține când se screme, iar cu celălalt alungă câinii!
Deci, in plin scandal al alimentării cu apă caldă a celor peste 130.000 de locuitori, edilul arata o lipsa totala de respect fata de persoanele bolnave, cu handicap si fata de cei Decedați.
Dupa mintea odihnita a primarului Andrei Volosevici o persoana bolnava sau ranita care solicita o ambulanta privata, dupa orele 20.00 pana la orele 06.00, este nevoita sa astepte (conform emanatiei edilului) ca cei care detin aceste ambulante sa se deplaseze la Cablu Romanesc sa preia ambulanta din parcarea indicata de primarie pentru a interveni la solicitare.
De asemenea, exista in categoria M autoturisme care nu sunt in categoria microbuze ce detin platforme speciale pentru imbarcarea persoanelor cu handicap. Tot dupa mintea odihnita a primarului Andrei Volosevici acestor persoane le este interzisa miscarea (gen vizite, etc) in intervalul orar 20.00 pana la orele 06.00 si/sau ca acestia sa se deplaseze la Cablu Romanesc sa isi preia vehiculul din categoria M, ca aceasta a fost emanatia edilului.

[pdf-embedder url=”https://www.incisivdeprahova.ro/wp-content/uploads/2022/09/volosevici.pdf”]

Totodata, cei care au un eveniment in familie nu pot sa apeleze la autovehiculele funerare pentru a se deplasa in tara sa isi ridice decedatii deoarece mintea odihnita a edilului ii forteaza si pe acestia sa astepte, in acelasi inteval orar.
Concluzia noastra este ca administrația publică locală ploieșteană este într-o criză fără precedent si rezonam cu declaratiile lui Donald Constantin la Ploiesti Tv, fostul sau consilier personal:

Refuz sa fiu asociat cu acesta si consider ca este cea mai prosta administratie locala din ultima perioada”.

Reamintim ca, Incisiv de Prahova a dezvaluit, in exclusivitate, executarea directorului Donald Constantin din razbunare – se pare (ca reactie la dezvaluirile efectuate de președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, care l-a acuzat, in mod direct, pe primarul Volosevici, că din cauza lui orașul a rămas fără acest serviciu public). Donald Cosntantin este perceput ca fiind in relatii bune cu presedintele Iulian Dumitrescu.
Dupa retragerea de la conducerea CSM Ploiesti, Donald Constantin si-a prezentat demisia din calitatea de consilier al edilului pentru ca numele acestuia sa nu fie asociat cu cel al lui Andrei Volosevici.

Clubul Sportiv Municipal a devenit de ani buni o instituţie bazată pe…şmecherie şi mai puţin spre nevoile sportivilor pentru a face performanţă. Venit cu declaraţii pompieristice, primarul Andrei Volosevici, bineînţeles cu ajutorul „managerului” Valeriu Răchită – angajat ilegal si obtinand bani pentru o functie care nu exista, a transformat clubul într-un fel de pension al oamenilor din „partidul personal” al edilului care musai trebuiau angajaţi pe salarii bunicele fără a munci prea mult.
Patrik Scoruş, fiul lui Fernando Scoruş, este numele vehiculat pentru preluarea functiei de manager, functie ocupata in prezent, la Clubul Sportiv Municipal, de Donald Constantin, fostul director al Parcului Municipal Vest.

Reamintim ca, patronul barului Bravo (dacă va aduceți aminte de „Mafia de la Bravo”, unde procurorul „Portocala” fabrica dosare penale false asupra celor „incomozi”), Ştefan Grozea, a fost numit director la CSM Ploiesti, prin detasare de la cabinetul primarului.
Astfel, acesta a fost „recompensat” pentru informarile efectuate privind posibile deficiente ale unui operator de salubritate.

La randul sau, ca intr-o fratie a consilierilor personali din cabinetul primarului Andrei Volosevici, Ştefan Grozea il angajeaza, in mod ILEGAL, pe un alt consilier personal al primarului Andrei Volosevici, la CSM Ploiesti, plătit din bani publici pentru o funcție care nu exista, dand o nouă viziune asupra prejudiciului bugetului local, ca element al răspunderii penale.

Pe modelul Valeriu Răchită, consilierul personal al edilului, Patrik Scoruş ocupa una dintre cele 3 functii de metodist, o functie care NU se regaseste in reglementarile legale aprobate prin HCL!

Fratia banului fratie mafiota/Fratia consilierilor personali ai primarului Andrei Volosevici, contracte ilegale de angajare la CSM Ploiesti si prejudicierea bugetului local

Donald Constantin este director al CSM Ploiesti din data de 21.04.2022. De la preluarea mandatului, institutia (Clubul Sportiv Municipal) a intrat in legalitate „deranjand” interesele dolosive ale celor care capuseaza banul public!

In fapt, se incearca „debarcarea” directorului Donald Constantin din razbunare – se pare (ca reactie la dezvaluirile efectuate de președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, care l-a acuzat, in mod direct, pe primarul Volosevici, că din cauza lui orașul a rămas fără acest serviciu public). Donald Cosntantin este perceput ca fiind in relatii bune cu presedintele Iulian Dumitrescu.

Reamintim ca, in prima apariție publică pe tema crizei apei calde din Ploiești, președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu îl acuză pe primarul Volosevici că din cauza lui orașul a rămas fără acest serviciu public.
Prezent în emisiunea Observatorul Prahovean, in exclusivitate, președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a declarat că operatorul Termoficare Prahova a sistat la 1 august furnizarea apei calde din cauza primarului Andrei Volosevici.
Principalele declarații ale președintelui CJ Prahova despre criza apei calde din Ploiești:
”Pe 13 mai, Veolia, care se ocupa de apa caldă în Ploiești, a plecat. După 13 mai a venit o altă societate, GPT, și s-a ocupat de apa caldă în Ploiești. A cumpărat gaze, a plătit cei 300 de salariați preluați de la Veolia și a dat apă în Ploiești în luna mai. În luna iunie, aceeași societate a cumpărat gaze, a plătit salarii la 300 de oameni, a dat apă caldă ploieștenilor. În luna iulie, această societate a procedat la fel.
În acest timp, primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, țipa ca din gură de șarpe că el nu va plăti facturile, subvenția în speță, pentru apă caldă, deși ploieștenii primeau apă caldă. Acum vă întreb şi eu: Din firma dumneavoastră, cât aţi putea să daţi apă caldă fără să vi se plătească facturile?
Era evident, primarul amenințând şi anunţând tot timpul că n-o să plătească facturile, subvențiile pentru apa caldă a ploieștenilor, livrată de firma respectivă – că lucrul acesta se va încheia și firma va ajunge în incapacitate să mai livreze apă caldă. Deci singurul vinovat pentru că s-a oprit apa caldă în Ploiești este cel care nu a plătit apa caldă livrată de o firmă timp de trei luni, pe banii ei, cu salarii plătite, cu gaze cumpărate.
Este vorba despre primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici. Nimeni din orașul acesta nu ar plăti din banii lui timp de trei luni, iar primarul să nu-i plătească facturile de apă caldă. Cât putea să reziste omul ăla?
La 1 august nu a mai rezistat și s-a oprit apa caldă. Primarul știa că atunci când omul va opri apa caldă vom fi obligați să reziliem contractul, întrucât acesta prevedea continuitatea livrării de apă caldă pentru ploieșteni. Clauza fermă este că ploieștenii trebuie să aibă apă caldă în continuu și nu putea nimeni să semneze altfel de contract”.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu: „Singurul vinovat pentru ca s-a oprit apa calda in Ploiesti este primarul Andrei Volosevici!”

De mai bine de o lună, de când Ploieştiul a rămas fără apă caldă, primarul Andrei Volosevici a explicat că nu poate plăti subvenţia către Termoficare Prahova din mai multe motive. Mai întâi acesta a motivat cu ilegalitatea contractului de termie, după care, în urmă cu două-trei săptămâni a arătat cu degetul spre ADI Termie Prahova ( în care primăria are doar 3 membrii, deci e minoritară în luarea deciziilor) care nu a avizat facturile trimise de primărie.
La doua ore dupa dezvaluirile efectuate de președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, la Observatorul Prahovean, Andrei Volosevici a reactionat in mold hilar – prin introducerea in ecuatie a profesorului de limba română Anca Popa ( noul viceprimar, profesor de limba română în CN „I.L. Caragiale” ) care ar fi efectuat „verificarea contabilă” si care Nu va acorda “bun de plată” pentru facturile emise de către operatorul S.C. Termoficare Prahova S.A.
Mai jos puteţi citi comunicatul emis în acest sens de către primărie:
„Viceprimarul municipiului Ploiești, doamna Anca Adina Popa, potrivit atribuțiilor ce îi revin, coordonează, îndrumă și verifică activitatea Direcției Economice a municipalității.
În acest context, viceprimarul Anca Adina Popa a verificat facturile înregistrate în evidența contabilă a Primăriei Municipiului Ploiești pentru serviciul local de termoficare.
Astfel, în ceea ce privește situația subvenției la energia termică livrată populației s-a constatat că pentru suma datorată la acest capitol fostului operator al serviciului de termoficare, care este în cuantum total de 114 097 866, 28 lei, există prevedere bugetară, pentru anul în curs, în valoare de 44 796 532,47 lei.
În altă ordine de idei, facturile pentru subvenția la energia termică livrată populației, emise de noul operator, S.C. Termoficare Prahova S.A., sunt în evidența Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Termo Prahova și au o valoare de 6 637 787,05 lei.
Având în vedere că, până în prezent, facturile menționate nu au fost confirmate și avizate în privința consumului realizat, de către (A.D.I.) Termo Prahova, conform atribuțiilor ce îi revin acestei structuri locale, Primăria Municipiului Ploiești nu poate dispune plata acestora.
În aceste condiții, luând în considerare și legislația de specialitate în vigoare, viceprimarul Anca Adina Popa a declarat că nu va acorda “bun de plată” pentru facturile respective, emise de către operatorul S.C. Termoficare Prahova S.A”.
III. Realitatea infirma „tricourile imprimate și declarații mincinoase în spațiul public”:
ADI Termo Prahova a demontat acuzațiile primarului Andrei Volosevici (N.R :  „avocatului prăfuit”) explicand, punctual, că potrivit statutului, asociația nu monitorizează pe puncte termice și instituții publice a livrării de energie termică pentru Primăria Ploiești.
Mai mult, potrivit legislației în vigoare privind controlul intern și controlul financiar preventiv, ”conducătorii compartimentelor de specialitate – cei din Primăria Ploiești răspund pentru realitatea, regularitatea și legalitatea operațiunilor”.
Totodată, potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor Publice 1792/2002 privind angajarea și plata cheltuielilor publice, ”documentele care atestă bunurile livrate, lucrările executate și serviciile prestate din care reies obligații de plată certe se vizează pentru bun de plată de ordonatorul de credite, adică de Primăria Ploiești”.
În documentul publicat la finalul textului se arată că întrucât articolul 7 din Statutul ADI Termo Prahova prevede că ”Asociația nu are calitatea de operator și nu va desfășura activități economice”, este evident că Președintele Consiliului Director nu poate certifica realitatea, regularitatea și legalitatea cantităților facturate de către Termoficare Prahova SA către Primăria Ploiești.
În final, conducerea ADI Termo Prahova a transmis Primăriei Ploiești ”să verifice realitatea, regularitatea și legalitatea aplicării subvențiilor privind activitățile de energie termică facturate de către SC Termoficare Prahova SA cetățenilor, în perioada în care au desfășurat activitatea și să achite facturile corespunzătoare”.

Reamintim că Termoficare Prahova a dat în judecată Primăria Ploiești pentru neplata facturilor aferente subvenției apei calde livrate populației în perioada 13 mai-1 august în valoare de peste 6 milioane de lei. Vom reveni. (Ec Adrian Radu).

Exclusiv

Olimpia Bin Go: plătești ca la Bingo, trăiești ca la groapa de gunoi

Publicat

pe

De

„Olimpia gunoiului”: la Sala Sporturilor din Ploiești, campion e doar coșul care se uită neputincios la mizeria de pe lângă el

Olimpia nu mai e sală de sport, e sală de expoziție a eșecului la salubritate

Sala Sporturilor Olimpia, situată pe strada Mărășești- Ploiesti, azi, 17.05.2026, orele 16.00

Sala Sporturilor „Olimpia”, de pe strada Mărășești din Ploiești, ar trebui să fie templul mișcării, al fair-play-ului și al respectului pentru comunitate. În realitate, zona arată ca un decor de antrenament pentru echipa națională de aruncat gunoiul „pe lângă coș”.

Imaginea din jurul sălii spune tot: un coș de gunoi verde, singur, copleșit, iar pe jos – ambalaje, pahare, resturi de mâncare, șervețele îmbibate, cutii, de parcă orașul și-ar fi făcut încălzirea la capitolul nesimțire, nu la capitolul sport.

Banca din apropiere veghează scena ca un martor mut la falimentul unui oraș care plătește „ca la lux” (după cum reiese din dezvăluirile Incisiv de Prahova privind tarifele la salubritate), dar trăiește – vizual, olfactiv și moral – ca la groapa de gunoi.

De la „Olimpia” la „Coșimia”: coșul stă în picioare, dar logica administrației e la pământ

Fotografia e simplă și devastatoare:

  • coșul e gol sau aproape gol;
  • gunoiul e pe jos, în jur;
  • iar aleea, într-un oraș care se laudă cu „strategii” și „contracte”, arată ca o intrare laterală la un tomberon, nu la o sală de sport.

Aici se vede, fără raport de audit și fără tabele stufoase, „rezultatul final” al combinației letale dintre:

  • tarife la salubritate stabilite ca la cazinou, după cum a arătat Incisiv de Prahova în analiza despre Bin Go Solutions;
  • administrație locală paralizată;
  • cetățeni obișnuiți să arunce „un pic pe lângă”, că „nu se vede”.

Ce nu se vede în poză, dar se simte la fiecare factură: ploieșteanul plătește, oficial, pentru un serviciu de salubritate care, în teren, se traduce prin mizerie „de patrimoniu” lângă una dintre cele mai cunoscute locații sportive ale orașului.

„Ruletă Bin Go”: tarife premium, peisaj de ligă inferioară

În timp ce la facturi se joacă fin cu zecimale și diferențe de câțiva lei pe persoană între casă, bloc și chiar bloc vs. bloc, realitatea de lângă Sala Sporturilor „Olimpia” e brutal de simplă:

  • gunoaiele sunt „la comun”;
  • peisajul e „standard”: ambalaje aruncate pe jos, resturi împrăștiate, coș umilit de propria inutilitate;
  • singurul element „personalizat” rămâne suma de plată de pe factură.

Același operator, același oraș, același tip de deșeu, dar, după cum arăta Incisiv de Prahova, tarife diferite – 23,73 lei, 24,51 lei, 25,95 lei/persoană. În schimb, la Sala „Olimpia”, tariful psihologic e unic: „bătaie de joc inclusă”.

Când pui alături:

  • mormanele de gunoi dintre blocuri,
  • tarifele „coafate” din listele de întreținere,
  • și acum imaginea de pe strada Mărășești, lângă Sala Sporturilor,
    tabolul e clar: Ploieștiul a reușit performanța de a transforma întreg orașul într-o sală uriașă de sport pentru gândaci, șobolani și bacterii.

Olimpia „disciplinei” administrative: primarul tace, coșul „vorbește” în mizerie

Primarul, altădată extrem de vocal pe tema „jafului din salubritate”, a ajuns acum să privească același film în reluare, dar cu sonorul dat la zero.

În timp ce Incisiv de Prahova documentează în rapoarte și analize modul în care s-au scurs bani pe tarife, bunuri de retur și contracte, administrația locală oferă, la Sala Sporturilor, o demonstrație practică de:

  • lipsă de control;
  • lipsă de întreținere a spațiilor publice;
  • lipsă de rușine.

Sala „Olimpia” ar fi trebuit să fie un reper vizual al orașului. A devenit, prin mizeria tolerată lângă ea, un panou publicitar al eșecului comun: instituții + operator + parte dintre cetățeni.

Campioni la aruncat pe jos, codași la bun simț

Nu poți da vina doar pe Bin Go pentru farfuriile de plastic, paharele și resturile alimentare vărsate sub ochii coșului de gunoi. Acolo e și:

  • nesimțirea unor ploieșteni care aruncă intenționat pe jos;
  • absența patrulelor de control;
  • indiferența autorităților care nu înțeleg că o sală de sport murdară la exterior trimite un mesaj clar la interior: „nu există reguli, doar improvizație”.

În loc ca „Olimpia” să fie locul în care copiii învață despre disciplină, respect și ordine, aceștia trec pe lângă munți de mizerie și învață, involuntar, lecția reală a orașului:

  • gunoiul se aruncă pe jos, că „oricum nu pățești nimic”;
  • tarifele cresc, dar spațiile publice decad;
  • nimeni nu răspunde pentru nimic.

Ploiești – orașul în care sala de sport arată ca un vestiar după meciul cu bunul simț

Imaginea de pe strada Mărășești nu e un accident, e o concluzie.

Concluzia anilor în care:

  • tarifele la gunoi au fost jonglate ca fisele pe masa de ruletă;
  • bunurile de retur au dispărut „în ceață”;
  • administrația a preferat comunicate în loc de controale;
  • iar o parte din cetățeni au acceptat să trăiască printre gunoaie, atâta timp cât coșul „nu le vorbește”.

Sala Sporturilor „Olimpia”, simbol al mișcării, a fost transformată într-un fundal perfect pentru un oraș blocat într-o mocirlă de neglijență și aroganță administrativă.

Concluzie: la Ploiești, sportul oficial e „aruncatul la coș… pe lângă coș”

Până când Primăria Ploiești, ADI Prahova și operatorul de salubritate nu vor fi obligați să explice, la leu și la imagine, de ce:

  • ploieșteanul plătește tarife „de oraș civilizat”;
  • dar primește, la Sala Olimpia și nu numai, peisaje „de mahala abandonată”;

Ploieștiul va rămâne capitala unui singur tip de performanță:

  • performanța de a transforma fiecare coș de gunoi într-un monument al neputinței,
  • și fiecare sală de sport într-o vitrină rușinoasă a bătaiei de joc față de cetățeni.

Olimpia nu mai e doar o sală. E diagnoza unui oraș care continuă să înoate în gunoi, dar se laudă că face „înot de performanță” în acte și strategii.

Vom reveni. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

SRL Dică & Asociații: La I.P.J. Constanța, legea se aplică doar cu „bon de ordine” de la jupânul serviciului

Publicat

pe

De

SRL IPJ Constanța: Legea se aplică doar cu „bilet de voie” de la jupânii cu epoleți

Constanța, tărâmul unde marea se întâlnește cu cerul și unde logica polițienească se îneacă oficial la mal sub greutatea unor epoleți care se cred patroni de tarabă. Într-o demonstrație de forță a absurdului, Serviciul Siguranță Transporturi din cadrul IPJ Constanța a fost transformat, prin pixul unui șefuleț, într-un fel de club privat unde legea intră doar dacă este pe lista de invitați a „conducerii”.

Comisarul Dică și „biletul de voie”: Cum să pui legea în lanțuri pentru liniștea „sistemului”

Potrivit unor dezvăluiri incendiare făcute de Sindicatul Europol, universul polițienesc de la malul mării a fost zguduit de o dispoziție care frizează patologicul administrativ. Se pare că domnul comisar șef Dică Alexandru, marele arhitect al ordinii și liniștii (mai ales a liniștii „prijtenilor”), a decis că polițiștii din subordine sunt prea harnici.

Astfel, a emis o dispoziție scrisă prin care le interzice agenților să aplice legea rutieră în afara intervalelor și locurilor stabilite de domnia sa. Practic, dacă un polițist vede un pericol public pe șosea, acesta trebuie să stea în poziție de drepți și să ceară „aprobare” pentru a-și face meseria. Oare ce urmează, domnule Dică? Cerere cu timbru fiscal pentru a sufla în etilotest?

Filtre birocratice pentru „pile”: Sindicatul Sidepol confirmă dictatura „camarilei”

În timp ce drumurile sunt pline de vitezomani, „geniile” de la SST Constanța par mai preocupate să ridice scuturi de protecție deasupra cui trebuie. Sursa citată, Sindicatul Sidepol, dar și colegii de la Europol, ridică o întrebare legitimă: nu cumva aceste „aprobări” sunt, de fapt, filtre de sortare a victimelor?

Republica autonomă a sefuleților: La IPJ Constanța, legea se aplică doar cu „bilet de voie” de la stăpânire

Dacă agentul constată o contravenție și trebuie să sune după permisiune, nu cumva la celălalt capăt al firului se verifică dacă „contravenientul” este vreo pilă a sistemului, vreun apropiat al șefului sau vreun membru al „camarilei” de partid și de stat? Este pentru prima dată când vedem o tentativă atât de grosolană de control subiectiv, o condiționare a legii care transformă uniforma de polițist într-un costum de lacheu la curtea „Jupânului” Dică.

Interese de grup și „stenogramele” rușinii: Când poliția devine scut pentru traficul de influență

Această limitare absurdă a atribuțiilor nu este doar o eroare managerială, ci pare să facă parte dintr-un tablou mult mai sinistru. În contextul actual, unde stenogramele scot la iveală cum procurori, oameni de afaceri și polițiști își dau mâna în „frății” obscure, dispoziția de la Constanța miroase a interes de grup.

Sindicatul Europol subliniază gravitatea situației: polițistul este vulnerabilizat și forțat să intre într-un joc periculos de „sunat șeful”. Este o tentativă clară de a anula autonomia agentului, pentru a se asigura că nicio „persoană importantă” nu este deranjată de rigorile Codului Rutier în timp ce se deplasează spre port sau spre vreo vilă de protocol.

Chestorul Mototolea, somnul rațiunii naște monștri cu epolet!

Întrebarea care rămâne este: unde este șeful IPJ Constanța în tot acest circ? Chestorul Mototolea privește cum subordonații săi reinventează statul de drept după bunul plac? Dacă intervenția polițienească se face cu „viza de la Dică”, înseamnă că siguranța cetățeanului a fost scoasă la mezat pentru liniștea „băieților deștepți”.

Domnilor șefuleți, legea (OUG 195/2002 și Legea 218/2002) nu se suspendă prin dispoziții interne de consum propriu. Polițistul nu trebuie să ceară voie să fie polițist. Așteptăm cu interes să vedem dacă mai există vreo urmă de onoare sau dacă IPJ Constanța va rămâne oficial un SRL unde dreptatea se dă pe sub mână, cu aprobarea prealabilă a patronatului. Până atunci, dragi constănțeni, dacă vă oprește poliția, întrebați agentul dacă are „bilet de voie” de la domnul Dică sau dacă a visat și el azi-noapte că are voie să aplice legea! (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Palatul secretelor la M.A.I. și Bayraktarul pe hârtie: când statul pune lacăt pe lumină

Publicat

pe

De

Transparență cu parafa „Clasificat”

Secretariatul General al Guvernului a scos la transparență un proiect de hotărâre care ar obliga RA-APPS să publice periodic lista completă a imobilelor din administrare și cine le folosește, cu tot cu prețuri și chirii. Sună a revoluție cu fișă tehnică. Dezvăluirea vine de la Sindicatul Diamantul, care întreabă, pe bună dreptate, de ce a trebuit atâta beznă ca să aflăm câți metri pătrați se plimbă pe sub masă.

Vila imperială și poporul curios

Recorder a scos la iveală, în februarie 2024, investigația „Palatul Împăratului” (sursa: Recorder), despre o vilă de 1.200 mp, cu sume vehiculate de 7–9 milioane de euro, pregătită discret pentru o singură familie. Contractul? Ascuns în detaliu prin HG 999/2022, semnată de premierul Nicolae Ciucă — eroul administrativ care pare să fi câștigat mai multe bătălii decât Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș la un loc, cel puțin pe frontul ștampilei „Secret”.

Ministerul Adevărului Incomod — intrare interzisă

Când dai cu lanterna prin instituții unde nu are ce căuta întunericul, găsești, surpriză, avantaje cu circuit închis. MAI nu face excepție. Potrivit Sindicatului Diamantul, refuzurile de a comunica informații publice și de a declasifica acte au acoperit, de prea multe ori, incompetență, abuzuri și privilegii cu nume mic și cheltuieli mari.

Sindicate de decor vs. sindicatul care deranjează

Și mai ustură altceva: „sindicatele reprezentative” care ar fi fost consultate și chipurile de acord cu secretizarea unor ordine ce privesc drepturile și obligațiile polițiștilor. Întrebare simplă, cu ecou mare: de ce te duci la masă ca „reprezentant” ca să pui semnătura pe tăcerea celor pe care îi reprezinți?

Bayraktarul bugetar — zboară doar din fluturaș

Diamantul spune că trage singur să desecretizeze OMAI S7/2018 și contestă criteriile de reducere/sistare a majorării „Bayraktar”, fixate ilegal, zic ei, prin ordin de ministru secret, sub lege și peste bun-simț. Câți pierd bani lunar din cauza acestor criterii făcute la adăpostul clasificat? Probabil mii. Cine se ocupă concret? Întreabă Emil Păscuț de la Sindicatul Diamantul. Răspunsul din sală: ecou.

Intertitlu: Lecție de igienă publică — aerisiți dulapurile! Concluzia e scurtă și taie: acolo unde secretul nu are ce căuta, lumina nu e opțională, e datorie. Iar când HG-urile devin cortine, publicul are dreptul să tragă de sfoară. Sursa investigației privind vila: Recorder. Sursa acuzațiilor privind MAI și ordinele secrete: Sindicatul Diamantul. Restul e liniștea din spatele ușilor închise. Deocamdată. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv8 ore ago

Olimpia Bin Go: plătești ca la Bingo, trăiești ca la groapa de gunoi

„Olimpia gunoiului”: la Sala Sporturilor din Ploiești, campion e doar coșul care se uită neputincios la mizeria de pe lângă...

Exclusiv21 de ore ago

SRL Dică & Asociații: La I.P.J. Constanța, legea se aplică doar cu „bon de ordine” de la jupânul serviciului

SRL IPJ Constanța: Legea se aplică doar cu „bilet de voie” de la jupânii cu epoleți Constanța, tărâmul unde marea...

Exclusiv21 de ore ago

Palatul secretelor la M.A.I. și Bayraktarul pe hârtie: când statul pune lacăt pe lumină

Transparență cu parafa „Clasificat” Secretariatul General al Guvernului a scos la transparență un proiect de hotărâre care ar obliga RA-APPS...

Exclusiv2 zile ago

STATUL „BUN PLATNIC” LA JUDECATA DE APOI: CUM SE TOCĂ MILIOANE DE EURO PENTRU A FURA 50 DE EURO DIN BUZUNARUL POLIȚISTULUI

Alchimia financiară de la MAI: Transformarea dreptului legal în praf în ochi și dosare uitate prin sertare În timp ce...

Exclusiv2 zile ago

ȘAH MAT LA CARACATIȚA DIN PENITENCIARE: CUM S-A ÎNECAT „FAMIGLIA” TEOROC LA MALUL ADMINISTRAȚIEI NAȚIONALE A PENITENCIARELOR

Decretul de la amvonul Justiției: 6 luni de liniște pentru cei care „mătură” mizeria de sub preșul ANP Într-o mișcare...

Exclusiv2 zile ago

DIETA FORȚATĂ A POLIȚISTULUI: CUM SE TOACĂ BANII DE CHIRIE ÎN MALAXORUL BIROCRATIC AL MAI

Sportul național de tocat nervi: Hârtia care călătorește mai greu decât lumina prin județele patriei În timp ce polițistul de...

Exclusiv3 zile ago

MASACRUL INTEGRITĂȚII LA FRONTIERĂ: Cum să execuți un polițist incomod prin „metoda asfixierii” financiare

După 26 de ani de „Foarte Bine”, Agentul Rusu a aflat că în Poliția de Frontieră, adevărul se plătește cu...

Exclusiv3 zile ago

MAFIA CAZANELOR ȘI REȚETA SUCCESULUI „DUPĂ GRATII”: CUM A DEVENIT ISCIR PLOIEȘTI FEUDA UNUI PUȘCĂRIAȘ ȘI A PROTECTORILOR SĂI DIN MINISTER

În timp ce Ministerul Economiei, păstorit de „neprihănitul” #rezist Irineu Darău, se fardează cu sclipiciul integrității la televizor, în spatele...

Exclusiv4 zile ago

Război total în Ministerul de Interne: Sindicatul „Diamantul” dă șah-mat sistemului prin „avalanșa” de procese câștigate

O campanie de discreditare fără precedent vizează Sindicatul Diamantul, organizația fiind acuzată de „destabilizarea statului de drept” din cauza numeroaselor...

Exclusiv4 zile ago

Justiția dă verdictul în cazul „Luptătorul vs. Sistemul”: Internarea forțată la psihiatrie, folosită ca armă de represiune în Poliția Română

Într-o decizie care zguduie temeliile Ministerului Afacerilor Interne, Tribunalul Olt a confirmat, pentru a doua oară, un adevăr crunt: instituțiile...

Exclusiv5 zile ago

REPUBLICA „LENTILEI UNSE” : Cum s-a transformat MEDAT în bancomat de familie, iar IOR în „El Dorado” de 51.850 lei

Ministerul Economiei, noul cazinou de stat: bagi rude, scoți indemnizații În timp ce noi încă mai credem că economia ține...

Exclusiv5 zile ago

PLOIEȘTI, CAPITALA GUNOIULUI PE DATORIE – Ruleta Bin Go lovește din nou: Incisiv de Prahova a avut dreptate, primarul ține în brațe un operator îngropat în datorii

Incisiv de Prahova, din nou cu un pas înainte: „teoria conspirației” s-a transformat în executare silită Ceea ce unii încercau...

Exclusiv5 zile ago

Epoleți cu miros de clor: La IPJ Prahova, „Siguranța și Încrederea” se livrează la pachet cu mopul și găleata

În timp ce interlopii își văd liniștiți de afaceri, Poliția Prahoveană a descoperit o nouă metodă de „combatere a criminalității”:...

Exclusiv5 zile ago

Marea topăială a chestorilor: Frontiera României, condusă cu garanție de 30 de zile ca la pantofii second-hand

În timp ce cetățenii de rând își imaginează că frontierele țării sunt păzite de „stâlpi” de profesionalism, realitatea administrativă din...

Exclusiv6 zile ago

Premieră absolută în România și Europa de Est: Incisiv de Prahova lansează „Incisiv Politic”, singurul hub de marketing politic digital profesionist

Inovație fără precedent la orizont: „Incisiv Politic” promite să transforme mediul digital în cel mai puternic motor electoral Peisajul politic...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv