Featured
Fostul viceprimar al Ploieștiului îl mitraliază pe Andrei Volosevici: „rezultatul direct al delirului zilnic al acestui personaj care pare a fi neobosit în a face rău”
Fostul viceprimar al Ploieștiului, Cristian Ganea, satul de prestatia si talentul „oratoric de avocat prăfuit al primarului Andrei Volosevici”, precum si de derapajele „comportamentale” ale acestuia (N.R – cu referire expresa la amenintarile primarului cu organele de cercetare penala asupra presei, a subordonatilor si oamenilor politici, inclusiv asupra acestuia), iese la „rampa” si îl mitraliază pe Andrei Volosevici, efectuand o analiza exacta a ultimilor luni privind „dezinvoltura distructiva a acestui personaj”.
Iata ce precizeaza acesta, pe pagina sa personala de Facebook:
„În ultimele luni de zile, am urmărit prestația publică a actualului primar al municipiului Ploiești, preferând să nu comentez, până acum, nenumăratele derapaje comportamentale ale acestuia.
Dezinvoltura distructivă a acestui personaj a aruncat administrația publică locală ploieșteană într-o criză fără precedent, în urma căreia cetățeanul simplu devine victima nevinovată într-un delir conflictual fără sens, întreținut permanent de A. Volosevici.
Situația rușinoasă în care se regăsește astăzi municipiul Ploiești reprezintă, fără echivoc, rezultatul direct al delirului zilnic al acestui personaj care pare a fi neobosit în a face rău.
Nu știu dacă numitul A.V. este conștient de ceea ce face, nici nu cred că mai contează în acest moment, când zeci de mii de oameni riscă să înghețe de frig în case.
“Talentul” oratoric de avocat prăfuit al acestui personaj nu îl va putea salva din situația ireală în care se află, astăzi, municipiul Ploiești.
Oamenii vor judeca și vor afla adevărul, în ciuda piruetelor pe care dl. A.V. le aplică astăzi ori de câte ori prinde un microfon sau pe cineva interesat de ceea ce debitează.
Niciodată, în istoria municipiului Ploiești, nu s-a întâmplat ceea ce trăim astăzi. Să-ți fie rușine, Andrei Volosevici! Oamenii nu sunt cifre statistice! Oamenii așteaptă acțiune și soluții aplicate cu bună credință, nu tricouri imprimate și declarații mincinoase în spațiul public!”.
„Oamenii așteaptă acțiune și soluții aplicate cu bună credință, nu tricouri imprimate și declarații mincinoase în spațiul public!”
Cronologia faptelor:
I. Reamintim ca, in prima apariție publică pe tema crizei apei calde din Ploiești, președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu îl acuză pe primarul Volosevici că din cauza lui orașul a rămas fără acest serviciu public.
Prezent în emisiunea Observatorul Prahovean, in exclusivitate, președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a declarat că operatorul Termoficare Prahova a sistat la 1 august furnizarea apei calde din cauza primarului Andrei Volosevici.
Principalele declarații ale președintelui CJ Prahova despre criza apei calde din Ploiești:
”Pe 13 mai, Veolia, care se ocupa de apa caldă în Ploiești, a plecat. După 13 mai a venit o altă societate, GPT, și s-a ocupat de apa caldă în Ploiești. A cumpărat gaze, a plătit cei 300 de salariați preluați de la Veolia și a dat apă în Ploiești în luna mai. În luna iunie, aceeași societate a cumpărat gaze, a plătit salarii la 300 de oameni, a dat apă caldă ploieștenilor. În luna iulie, această societate a procedat la fel.
În acest timp, primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, țipa ca din gură de șarpe că el nu va plăti facturile, subvenția în speță, pentru apă caldă, deși ploieștenii primeau apă caldă. Acum vă întreb şi eu: Din firma dumneavoastră, cât aţi putea să daţi apă caldă fără să vi se plătească facturile?
Era evident, primarul amenințând şi anunţând tot timpul că n-o să plătească facturile, subvențiile pentru apa caldă a ploieștenilor, livrată de firma respectivă – că lucrul acesta se va încheia și firma va ajunge în incapacitate să mai livreze apă caldă. Deci singurul vinovat pentru că s-a oprit apa caldă în Ploiești este cel care nu a plătit apa caldă livrată de o firmă timp de trei luni, pe banii ei, cu salarii plătite, cu gaze cumpărate.
Este vorba despre primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici. Nimeni din orașul acesta nu ar plăti din banii lui timp de trei luni, iar primarul să nu-i plătească facturile de apă caldă. Cât putea să reziste omul ăla?
La 1 august nu a mai rezistat și s-a oprit apa caldă. Primarul știa că atunci când omul va opri apa caldă vom fi obligați să reziliem contractul, întrucât acesta prevedea continuitatea livrării de apă caldă pentru ploieșteni. Clauza fermă este că ploieștenii trebuie să aibă apă caldă în continuu și nu putea nimeni să semneze altfel de contract”.
II. De mai bine de o lună, de când Ploieştiul a rămas fără apă caldă, primarul Andrei Volosevici a explicat că nu poate plăti subvenţia către Termoficare Prahova din mai multe motive. Mai întâi acesta a motivat cu ilegalitatea contractului de termie, după care, în urmă cu două-trei săptămâni a arătat cu degetul spre ADI Termie Prahova ( în care primăria are doar 3 membrii, deci e minoritară în luarea deciziilor) care nu a avizat facturile trimise de primărie.
La doua ore dupa dezvaluirile efectuate de președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, la Observatorul Prahovean, Andrei Volosevici a reactionat in mold hilar – prin introducerea in ecuatie a profesorului de limba română Anca Popa ( noul viceprimar, profesor de limba română în CN „I.L. Caragiale” ) care ar fi efectuat „verificarea contabilă” si care Nu va acorda “bun de plată” pentru facturile emise de către operatorul S.C. Termoficare Prahova S.A.
Mai jos puteţi citi comunicatul emis în acest sens de către primărie:
„Viceprimarul municipiului Ploiești, doamna Anca Adina Popa, potrivit atribuțiilor ce îi revin, coordonează, îndrumă și verifică activitatea Direcției Economice a municipalității.
În acest context, viceprimarul Anca Adina Popa a verificat facturile înregistrate în evidența contabilă a Primăriei Municipiului Ploiești pentru serviciul local de termoficare.
Astfel, în ceea ce privește situația subvenției la energia termică livrată populației s-a constatat că pentru suma datorată la acest capitol fostului operator al serviciului de termoficare, care este în cuantum total de 114 097 866, 28 lei, există prevedere bugetară, pentru anul în curs, în valoare de 44 796 532,47 lei.
În altă ordine de idei, facturile pentru subvenția la energia termică livrată populației, emise de noul operator, S.C. Termoficare Prahova S.A., sunt în evidența Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Termo Prahova și au o valoare de 6 637 787,05 lei.
Având în vedere că, până în prezent, facturile menționate nu au fost confirmate și avizate în privința consumului realizat, de către (A.D.I.) Termo Prahova, conform atribuțiilor ce îi revin acestei structuri locale, Primăria Municipiului Ploiești nu poate dispune plata acestora.
În aceste condiții, luând în considerare și legislația de specialitate în vigoare, viceprimarul Anca Adina Popa a declarat că nu va acorda “bun de plată” pentru facturile respective, emise de către operatorul S.C. Termoficare Prahova S.A”.
III. Realitatea infirma „tricourile imprimate și declarații mincinoase în spațiul public”:
ADI Termo Prahova a demontat acuzațiile primarului Andrei Volosevici (N.R : „avocatului prăfuit”) explicand, punctual, că potrivit statutului, asociația nu monitorizează pe puncte termice și instituții publice a livrării de energie termică pentru Primăria Ploiești.
Mai mult, potrivit legislației în vigoare privind controlul intern și controlul financiar preventiv, ”conducătorii compartimentelor de specialitate – cei din Primăria Ploiești răspund pentru realitatea, regularitatea și legalitatea operațiunilor”.
Totodată, potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor Publice 1792/2002 privind angajarea și plata cheltuielilor publice, ”documentele care atestă bunurile livrate, lucrările executate și serviciile prestate din care reies obligații de plată certe se vizează pentru bun de plată de ordonatorul de credite, adică de Primăria Ploiești”.
În documentul publicat la finalul textului se arată că întrucât articolul 7 din Statutul ADI Termo Prahova prevede că ”Asociația nu are calitatea de operator și nu va desfășura activități economice”, este evident că Președintele Consiliului Director nu poate certifica realitatea, regularitatea și legalitatea cantităților facturate de către Termoficare Prahova SA către Primăria Ploiești.
În final, conducerea ADI Termo Prahova a transmis Primăriei Ploiești ”să verifice realitatea, regularitatea și legalitatea aplicării subvențiilor privind activitățile de energie termică facturate de către SC Termoficare Prahova SA cetățenilor, în perioada în care au desfășurat activitatea și să achite facturile corespunzătoare”.

Reamintim că Termoficare Prahova a dat în judecată Primăria Ploiești pentru neplata facturilor aferente subvenției apei calde livrate populației în perioada 13 mai-1 august în valoare de peste 6 milioane de lei. Vom reveni. (Ec Adrian Radu).
Administratie
Percheziții de amploare în Prahova într-un dosar de înșelăciune la CAR. Prejudiciul estimat: 1,9 milioane de lei
O amplă acțiune a polițiștilor a avut loc în această dimineață în mai multe localități din județul Prahova, într-un dosar ce vizează obținerea unor împrumuturi de la cooperative de credit cu ajutorul unor documente presupus falsificate. Prejudiciul total estimat de anchetatori se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.
Polițiștii Secției nr. 3 Ploiești au pus în executare 27 de mandate de percheziție domiciliară în municipiile Ploiești și Câmpina, în orașele Breaza și Boldești-Scăeni, precum și în comunele Lipănești, Surani, Cărbunești, Gura Vitioarei, Provița de Jos, Fulga, Podenii Noi, Ariceștii Rahtivani, Bărcănești și Târgșorul Vechi.
Contracte și adeverințe de venit, întocmite în mod fraudulos
Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în perioada 2023–2026, persoanele bănuite ar fi întocmit contracte de împrumut în numele unor debitori și giranți, prin falsificarea semnăturilor acestora. Pentru obținerea banilor ar fi fost folosite și adeverințe de venit false.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Prahova, valoarea împrumuturilor ar fi fost cuprinsă între 42.000 și 65.000 de lei pentru fiecare contract. Prin această modalitate, prejudiciul total estimat ar fi ajuns la aproximativ 1,9 milioane de lei.
Mai multe persoane, duse la audieri
În urma perchezițiilor, mai multe persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care ar fi fost obținute împrumuturile și pentru identificarea persoanelor implicate.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Ploiești și al jandarmilor Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploiești.
Persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal. (Sava N.).
Administratie
42 de percheziții într-un dosar de criminalitate organizată și fraude vamale
Polițiștii și procurorii au desfășurat, miercuri, 14 octombrie 2026, 42 de percheziții domiciliare în județele Argeș, Vâlcea și Dolj, precum și în municipiul București. Acțiunea vizează destructurarea unei grupări suspectate de folosirea unor documente falsificate pentru reducerea taxelor vamale la importul unor autoturisme de lux.
Anchetatorii: gruparea s-ar fi format în 2021
Potrivit informațiilor transmise de anchetatori, mai mulți cetățeni români ar fi constituit, în 2021, un grup infracțional organizat pentru obținerea unor profituri. Membrii grupării sunt cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat și folosirea, la autoritatea vamală, a unor documente de transport sau comerciale falsificate.
Conform probatoriului administrat, actele ar fi fost prezentate pentru a diminua taxele vamale datorate la importul unor autoturisme de lux din Statele Unite ale Americii.
Cooperare cu FBI în anchetarea unor infracțiuni comise în SUA
Investigațiile desfășurate în cooperare cu reprezentanții FBI ar fi indicat că membrii grupării ar fi acționat și pe teritoriul Statelor Unite, unde ar fi comis infracțiuni de furt, înșelăciune și tâlhărie. Banii obținuți ar fi fost spălați, potrivit anchetatorilor, prin achiziționarea de proprietăți imobiliare, autoturisme de lux și bijuterii în România.
Persoanele vizate urmează să fie audiate la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța.
Acțiune cu sprijinul mai multor structuri
Cercetările sunt desfășurate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța.
La acțiune au participat și structuri de combatere a criminalității organizate din cadrul Poliției Române, jandarmi și reprezentanți ai Autorității Vamale Române.
Anchetatorii precizează că persoanele cercetate beneficiază, pe tot parcursul procesului penal, de drepturile și garanțiile prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție. (Paul D.).
Administratie
Bogdan Toader, mesaj de credință și îndemn la fapte bune
Președintele PSD Ploiești și deputatul Bogdan Toader a transmis un mesaj cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, în care a evidențiat puterea credinței și importanța faptelor bune.
Credința, răspuns în fața încercărilor
Bogdan Toader a arătat că puterea credinței poate învinge încercările răului și a amintit că milostenia și gesturile de bunătate sunt căi prin care fiecare poate lăsa ceva bun în urma sa. În mesaj, el a evocat exemplul Sfintei Cuvioase Parascheva, descrisă drept făcătoare de minuni și călăuzită pe pământ românesc.
Urări de sărbătoare
La final, deputatul le-a adresat urări de bine și binecuvântare tuturor celor care sărbătoresc, dorindu-le „La mulți ani!”.
Mesajul a fost publicat de Bogdan Toader, alături de o fotografie a icoanei Sfintei Cuvioase Parascheva de la Biserica „Sfânta Vineri” din Ploiești.
-
Exclusivacum 3 zile„Cascadorii girofarului”: IPJ Prahova mai face praf o autospecială, iar Biroul Rutier Ploiești își anchetează propriul „erou accidentat”
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă: cum i-a prins Parchetul pe polițiștii din Boldești-Scăeni cu memoria varză și spray-ul la vedere! – Episodul 1 din noua investigație Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 16 oreBatman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)
-
Exclusivacum 2 zileDosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer
-
Exclusivacum 4 zileLa MAI, familia se întemeiază cu acordul șefului. Pentru reîntregire, aduceți un „indicator la schimb”!
-
Featuredacum 4 zilePrimele mega-secrete ale României: M.A.I. – cine ia sporuri de 50% și de ce e atât de grav să afle prostimea
-
Exclusivacum 4 zilePolițist cu cântarul, la datorie: cât lemn bagi în sobă, atâta „ordine publică” ai!
-
Exclusivacum 4 zileGuvern demis, USR decis: austeritate la MEDAT, lux la IAR Brașov




