Urmăresc de ceva vreme pe grupurile de socializare ale politiștilor și în mijlocul colegilor, ”temperatura” și modul de manifestare vis-a-vis de multiplele disfuncționalități și abuzuri provocate de ”sistemul” numit Ministerul Afacerilor Interne și IGPR.

Bună parte, proaspăt intrați în sistem, încă nu le văd, astfel încât – în firescul lucrurilor – traversează o perioadă de adaptare și acumulare de experiență.

Alții, vechi sau ajunși în tabăra celor ”trecuți prin ciur și dârvale” se manifestă diferit: unii deja scârbiți și plictisiți așteaptă îndeplinirea condițiilor de pensionare și dispar, uitând cu totul de poliție și metehnele ei, ca de un vis urât; alții tac, obișnuiți ca militarul care îndură orice vitregii, fără să cârtească în front; o mână de oameni mai înjură îndesat și mucalit, provocând împrăștierea unor întâmplați prin preajma dar care ar fi dat orice numai să nu se afle că a fost și el martor la discuție.

Uitasem de șefi… ei fac parte din altă specie, aparte. Sistemul colcăie de împuterniciți, unii așezați pe experiență serioasă în spate și o mare parte – adunătură de orientați, cu proptele și neamuri pe la MAI, IGPR sau prin partide politice. Oricât ar părea de dubios, există polițiști care fac politică la modul activ și implicat. Am observat acest aspect după ce am întrebat printr-o adresa la MAI despre calitățile ce au determinat numirea unor împuterniciți la IPJ Neamț. Poate că au și nu le cunoaștem noi, durerea e că și MAI ne-a răspuns că nu are habar!

Mai găsesc printre noi și genul de ”dinainte cunoscător” și pe lângă faptul că te trezești cu reproșuri că ”abia acum ne-am trezit și noi să ridicăm o problemă”, îți mai spune că nu ai ce să te plângi, ca știe el abuzuri mult mai grave…

Fiind la rândul meu subiectul unor acțiuni de mobbing din partea conducerii, pentru încăpățânarea de a găsi soluții ”neorientate” sau – mai nou – în legătură cu activitatea sindicală, încerc să înțeleg fenomenul, tocmai pentru a găsi și formulele de luptă cele mai eficiente.

În context, un prieten-sociolog a găsit imediat eticheta: ”voi, polițiștii, in corpore, vă confruntați cu sindromul broaștei fripte!” Pentru cine nu știe, rezum experimentul broaștei care sare imediat dintr-un vas cu apă în clocot dar va fierbe atunci când se află în vasul cu apă rece și e pus la încălzit. Altfel spus, factorii de stres ce cresc în intensitate sunt depășiți de reacția instinctivă de adaptare, până când subiectul intră în colaps.

Mobbing-ul, hărțuirea, agresiunea la locul de muncă are în MAI o varietate de forme și se manifestă până în ultimele cotloane. Adesea, noi, ca indivizi, nu le percepem imediat sau le acceptăm pe principiul că ”alții au pățit-o”, ”alții o duc mai rău”, ”daca se mai intampla, clar iau atitudine!”, ”daca tac, e mai bine pentru toată lumea!” etc. În timp acestea, se acumulează prin efectul bulgărelui de zăpadă cu consecințe nocive asupra sănătății noastre, asupra confortului psihic și a echilibrului propriu zis.

Un candidat la șefie îmi recunoștea odată că sistemul recrutează papagali în structura de comandă, nu contează CV-ul, competența profesională, proiect de management ci efectiv să reproduci cuvânt cu cuvânt înșiruiri pe care și examinatorii le verifică, la virgulă, direct pe foaia cu norma juridică în față! Nici ei nu le cunosc, le-au uitat a doua zi după examen!

Atunci i-am spus că nu e nici o pagubă dacă nu ia examentul, fiind o ușurare pentru el. Și asta din cauza că IGPR și-a descărcat efectele unui management iresponsabil ce a provocat criza profundă a resursei umane, pe umerii șefilor din subunități. Ei devin un soi de intermediari, pe de o parte superiorul care vrea să știe doar că s-a bifat și nimic altceva, pe de altă parte, colegii executanți cu care te vezi zi de zi și pe umerii cărora trebuie să arunci povara lipsei de personal!

Urmează vremuri grele și tocmai această criză de resurse umane – braț la braț cu opacitatea structurilor de decizie, așteptate să găsească soluții – va spori în intensitate acțiunile de mobbing.

Sunteți șef, aveți 10 subalterni cocoșați de lucrări (toți lucrează la refuz), doi mai vocali, unul moale de tot (legumă – ”yes man”), 2 confidenți, un ciripitor și trebuie să distribuiți o lucrare. Cui veți distribui? Daca vreți să vă stricați ziua și poate să vă treziți cu o aversiune de grup, vă orientați spre primii doi, mai vocali. Ca să fie liniște și pace, nu cumva veți distribui lucrarea spre cel cuminte ”care-și vede de treaba lui”, ”nu-l interesează”? Ei, tocmai acum ați devenit agresor iar cel pașnic o victimă de serviciu!

În concluzie, detașarea și indiferența, docilitatea, nu sunt soluțiile cele mai inspirate pentru a evita fierberea noastră în cazanul MAI, precizeaza Vitalie Josanu. (Sava N.).