Featured
A existat sau nu „Laserul lui Coandă”?/Dacă a fost sau nu real, el totuși rămâne în istoria României ca o legendă și încă un semn de întrebare după ce fostul dictator a plecat de pe această lume
Acum 54 de ani, rușii și aliații lor din Pactul de la Varșovia invadau Cehoslovacia, o țară care, la fel ca Ucraina în zilele noastre, avea tupeul să conteste supremația Moscovei în Estul Europei. Primăvara de la Praga avea să fie înăbușită de o armată impresionantă – peste 5000 de tancuri și peste 200.000 de soldați veniți din URSS, RDG, Polonia, Ungaria și Bulgaria. O legendă din acea perioadă acredita ideea că pe lista sovieticilor urma România, singura țară care s-a opus vehement intrării țărilor Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia. De ce nu au mai ajuns trupele ,,aliate’’ în România. Unii spun că s-ar fi temut de o armă incredibilă cu care Ceausescu se lăuda – Laserul lui Coandă.
În 1968, Ceaușescu critica vehement intervenţia armată din Cehoslovacia. De la balconul Comitetului Central al PCR, fostul președinte critica în termini fără precedent țările ,,prietene’’ din Pactul de la Varșovia pentru intervenția militară.
De unde atât tupeu la Ceaușescu, ce atuu avea în mână de își permitea luxul de a sfida uriașa armată comunistă strânsă de Moscova?
În anii ‘70-‘80, o legendă circula în România. Că Ceaușescu avea o armă fatală de care Moscova se temea. Era vorba de un tun laser capabil să distrugă instant orice tanc sau avion inamic care ar fi intrat pe teritoriul țării noastre.

Cunoscută sub numele de ,,laserul lui Coandă’’, tunul respectiv ar fi fost unul mobil, transportat cu un vagon de tren acolo unde era nevoie.
Legenda spune că în 1968, la graniţa României (nu se cunoaşte exact locul), şi-ar fi făcut apariţia o garnitură de tren, compusă din 21 de vagoane, asemănătoare celei capturate de români în 1919, în Ungaria, obuzierul Skoda (garnitura blindată poate fi admirată la Muzeul Militar din Bucureşti).
Unul dintre vagoane era ocupat de o armă ciudată, celelalte având rol de alimentare. Laserul a distrus câteva tancuri, dar nu prin tăiere, cum şi-ar putea închipui oamenii, ci prin încingerea până la explozie.
Teoria a fost întârită și cultivată de Securitate, cu scopul de a consolida mitul puterii fostului dictator.
Ideea avea, până la urmă, și un sâmbure de adevăr. În anii ‘60, Henri Coanda s-a întors să lucreze, în România, în primii ani ai regimului Ceauşescu, fiind directorul Institutul pentru Creatie Stiintifica si Tehnica (INCREST).
Cert este însă că tunurile cu laser au devenit, între timp, realitate.

În 2020, GadgetReport.ro relata despre un incident militar demn de ,,Războiul Stelelor’’. O navă a Marinei SUA a doborât o dronă cu un tun cu laser. Întâmplarea s-a petrecut în Oceanul Pacific și a fost confirmată oficial de US Navy.
„Acest tip de teste ne permite să obținem informații valoroase cu privire la capacitățile noului sistem de arme cu laser împotriva potențialelor amenințări”, a declarat comandantul navei americane, Karrey Sanders. Detalii AICI.
Este Henri Coandă autorul unei astfel de invenții? Să fi fost furată ideea savantului român de către americani și transformată în realitate?
Dacă e să ne luăm după mărturia inginerului Adrian Drăghici, care a lucrat cu Henri Coandă la INCREST, în perioada în care acesta era director, celebrul inventator ar fi avut alte preocupări, îndreptate în general către mecanica fluidelor şi mai puţin către alte ramuri ale fizicii.
O altă ipoteză, mult mai credibilă, este că aceea că serviciile de informaţii au răspândit acest zvon pentru a linişti populaţia cu privire la capabilităţile de apărare a României, în acea perioadă instabilă.
Să nu uităm însă că, în primăvara lui 1989, Nicolae Ceauşescu anunţa public faptul că România dispune, din punct de vedere tehnic, de capacitatea de a fabrica arme nucleare. Toată zvonistica din jurul eforturilor lui Ceauşescu de a se înarma nuclear avea un punct de pornire real.
Ceauşescu şi-a manifestat dorinţa de a introduce România pe lista ţărilor producătoare de energie nucleară imediat după ce a ajuns la putere. Ulterior, el ar fi cochetat şi cu ideea de a fabrica o bombă nucleară. În cele din urmă, visul dictatorului comunist ca România să devină o putere nucleară a rămas parte componentă a megalomaniei proiectelor sale niciodată finalizate. Astăzi, povestea armelor secrete ale lui Ceauşescu stă în galeria nostalgică a miturilor comunismului românesc.

Laserul lui Coandă, devenit realitate
Cert este că tehnologia există și este folosită de armata SUA.
Armata americana ar putea introduce primele arme cu laser din 2025, relata, recent, Mashable, care citeaza un proiect al Agentiei pentru Proiecte Speciale DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency)
Potrivit surselor citate, americanii lucreaza inca din 2008 la dezvoltarea unor tipuri de armament care sa foloseasca fascicole laser pentru a distruge tintele.

Programul militar intitulat HELLADS (High Eenergy Liquid Laser Area Defense System) a trecut deja de faza prototipelor, astfel ca în curând, avioanele de vanatoare americane vor fi dotate cu tunuri laser capabile sa isi atinga tinta cu o acuratete maxima.
DARPA este implicat si in alte proiecte spectaculoase despre care GadgetReport.ro a scris in repetate randuri.
Ultima inventie viza un robot care decoleaza, zboara la tinta unde, cu ajutorul unui brat special, plaseaza o incarcatura.
Clipul pare banal, daca ne luam dupa standardele SF, insa reprezinta un pas important inainte facut de inteligenta artificiala.
Asta pentru ca robotul se autoghideaza, folosindu-se de GPS si alti senzori. In plus, acesta ia singur deciziile necesare pentru a duce la bun sfarsit misiunea care i-a fost incredintata.
Ganditi-va la viitor. La robotii de lupta capabili sa zboare si sa duca razboaie independent, fara niciun ajutor uman. Spre asta ne indreptam.
Mitul lui Coandă
Despre Coandă se vorbea şi se şopteşte şi astăzi că ar fi contribuit la dezvoltarea rachetelor zburătoare ale lui Hitler, fiind ulterior răpit de americani pentru a lucra la dezvoltarea proiectului în Statele Unite.
Numele lui Coandă rămâne indisolubil legat de reuşita minimală a primului zbor cu reacţie din lume şi, mai ales, de descoperirea „efectului Coandă”, cu aplicaţii în nenumărate domenii ale ştiinţei. Savantul român, comparabil ca anvergură cu Nicola Tesla, are însă în palmares multe alte invenţii în domenii extrem de diferite. El este autorul al peste 250 de invenţii pentru care a obţinut mai mult de 700 de brevete de proprietate intelectuală în nenumărate ţări ale lumii.
A imaginat inclusiv un sistem de transport de mare viteză în tub vidat, un proiect la care lucrează în acest moment inginerii lui Elon Musk. De altfel, Gustave Eiffel, cel care a fost primul său angajator, obişnuia să spună că tânărul Coandă s-a născut mult înaintea timpului său şi a posibilităţilor tehnice ale începutului de veac XX.
Sursa: gadgetreport.ro
Administratie
Pilonul democrației sub asediu: Claudiu Manda și apelul la responsabilitate de Ziua Libertății Presei
Într-un context global marcat de o avalanșă informațională fără precedent, rolul jurnalistului devine o linie de apărare a adevărului. Cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, europarlamentarul PSD Claudiu Manda a transmis un mesaj de susținere pentru profesioniștii din mass-media, subliniind că rigoarea și echilibrul sunt esențiale pentru sănătatea societății civile.
Vocea cetățeanului și oglinda realității: Rolul esențial al presei
Într-o intervenție publicată pe pagina sa oficială de Facebook, europarlamentarul Claudiu Manda a evidențiat misiunea fundamentală pe care o are presa într-un stat de drept. Potrivit oficialului european, mass-media nu trebuie să fie doar un simplu transmițător de date, ci un mecanism care aduce în prim-plan subiectele cu impact real asupra vieții oamenilor.
Manda a ținut să exprime un „gând de apreciere” pentru acei jurnaliști care își exercită profesia zi de zi, dând dovadă de responsabilitate. În viziunea sa, presa rămâne instrumentul vital prin care preocupările legitime ale societății primesc o voce, oferind totodată o reflexie fidelă a realității înconjurătoare.
Rigoarea în epoca „infodemiei”: Provocările jurnalismului modern
Dincolo de mesajul de felicitare, Claudiu Manda a punctat dificultățile majore cu care se confruntă jurnaliștii în prezent. Într-o eră definită de un flux continuu și adesea haotic de informații, europarlamentarul a subliniat că valoarea jurnalismului de calitate rezidă în capacitatea de a oferi context și echilibru.
Rigoarea în transmiterea mesajelor publice nu este doar o opțiune profesională, ci o necesitate democratică, crede Manda. Acesta a reiterat faptul că, în perioadele marcate de provocări socio-politice, capacitatea presei de a cerne informația și de a o prezenta cu onestitate este mai importantă ca niciodată.
Alarma trasă de Ministerul Culturii: Libertatea presei, un drept în regres?
Mesajul europarlamentarului vine în completarea unei poziții oficiale exprimate și de Ministerul Culturii. Instituția a transmis, la rândul său, un mesaj de recunoștință față de jurnaliștii onești, însă a ridicat și un semnal de alarmă îngrijorător.
Conform sursei menționate, datele din ultimul deceniu indică un declin al libertății presei la nivel global. În acest sens, instituția a făcut un apel ferm pentru adoptarea unor acte normative care să garanteze și să protejeze independența editorială. Astfel, celebrarea de anul acesta nu este doar un moment de recunoaștere a meritelor, ci și un apel la acțiune pentru protejarea unui drept fundamental care pare tot mai vulnerabil în fața presiunilor externe.
Administratie
Leadership în mișcare: Cum transformă Virgil Nanu „duminica sportivă” într-o filosofie de administrație pentru Prahova
Într-un peisaj politic adesea dominat de strategii de birou și discursuri rigide, președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, impune un ritm neconvențional. Pentru liderul prahovean, repausul nu înseamnă confortul fotoliului, ci un test de anduranță care se traduce, simbolic, în modul în care este gestionat cel mai important județ al regiunii.
Disciplina celor 40 de kilometri: Dincolo de hobby, o metodă de lucru
Există o corelație directă între disciplina personală și rigoarea administrativă, iar Virgil Nanu pare să mizeze pe această carte. Fie că traversează județul pe bicicletă în trasee de zeci de kilometri sau cucerește pârtiile în timpul iernii, președintele CJ Prahova transmite un mesaj subtil, dar percutant: constanța este cheia succesului.
Într-o analiză a stilului său de viață, devine evident că problemele administrative nu sunt tratate ca „explozii” de moment, ci ca un „pedalat” constant. Mesajul este clar: cine are puterea de a nu rata nicio duminică de sport, indiferent de intemperii, va aplica aceeași tenacitate și în fața blocajelor bugetare sau a proiectelor de infrastructură care „urcă în pantă”.

Auditul de pe bicicletă: Administrația văzută fără geamuri fumurii
Ceea ce diferențiază ieșirile lui Virgil Nanu de vizitele oficiale clasice este absența totală a protocolului. Pe traseele montane sau pe drumurile județene, acesta renunță la titlul de „Domn Președinte” pentru a deveni un simplu prahovean care împarte același asfalt cu cetățenii.
Această formă de „verificare pe teren” este, în esență, mult mai onestă decât orice recepție oficială anunțată cu surle și trâmbițe. De pe bicicletă, detaliile județului se văd altfel: gropile, porțiunile de asfalt proaspăt și nevoile reale ale comunității nu pot fi ascunse în spatele rapoartelor de birou. Este o metodă de a lua pulsul județului în mod direct, fără filtre politice.
„Capul limpede”, premisa deciziilor corecte
Conform propriilor sale mărturisiri făcute în spațiul public, pentru Virgil Nanu, mișcarea este supapa necesară pentru a menține claritatea decizională. „Duminică fără mișcare nu prea există pentru mine. Liniștea vine mai ușor când te pui în mișcare”, afirmă președintele CJ Prahova, subliniind că aceste momente de introspecție sunt esențiale pentru a închide săptămâna cu „capul limpede”.
În final, această abordare sugerează că un lider care își poate gestiona propriul efort fizic va privi proiectele județului cu aceeași prospețime. Într-o lume a ședințelor maraton, Virgil Nanu demonstrează că, uneori, cele mai bune soluții pentru Prahova nu vin din spatele ușilor închise, ci de acolo unde drumul se deschide larg în față.
Administratie
Secetă la robinet în Drăgănești: Calendarul restricțiilor care vor lăsa mii de oameni fără apă
Locuitorii comunei Drăgănești se pregătesc pentru o săptămână dificilă. Furnizorul de utilități a anunțat un program riguros de întreruperi, motivat de necesitatea igienizării infrastructurii de stocare. Deși măsura este vitală pentru sănătatea publică, disconfortul creat va fi resimțit timp de trei zile consecutive în mai multe sate.
Igienizare sub presiune: Rezervoarele intră în mentenanță
Conform unui comunicat oficial emis de HIDRO PRAHOVA S.A., măsura sistării alimentării cu apă este impusă de procesele tehnologice de spălare și igienizare a rezervoarelor de apă potabilă. Aceste intervenții sunt esențiale pentru a garanta calitatea apei distribuite către populație și pentru a asigura funcționarea optimă a rețelei pe termen lung.
Reprezentanții operatorului avertizează că, deși lucrările sunt programate pe intervale de 24 de ore, durata acestora ar putea fi prelungită în funcție de evoluția situației din teren.
Zonele vizate și calendarul restricțiilor
Restricțiile vor fi aplicate etapizat, afectând succesiv principalele localități ale comunei. Cetățenii sunt sfătuiți să își asigure rezerve minime de apă pentru consum și uz casnic conform următorului grafic:
- Satul Cornu de Jos: Apa va fi oprită de marți, 05 mai 2026 (ora 08:00), până miercuri, 06 mai 2026 (ora 08:00).
- Satul Drăgănești: Locuitorii vor rămâne fără apă de miercuri, 06 mai 2026 (ora 08:00), până joi, 07 mai 2026 (ora 08:00).
- Satul Bărăitaru: Ultima etapă a lucrărilor va avea loc de joi, 07 mai 2026 (ora 08:00), până vineri, 08 mai 2026 (ora 08:00).
Riscuri la reluarea serviciului: Turbiditate și presiune scăzută
Reluarea furnizării nu va însemna o revenire instantanee la normal. HIDRO PRAHOVA S.A. precizează că, după finalizarea lucrărilor, sistemul de distribuție va trece printr-o etapă de stabilizare.
În acest interval, consumatorii se pot confrunta cu variații de presiune sau cu modificări ale turbidității (apă cu aspect tulbure). Totodată, furnizorul recomandă monitorizarea site-ului oficial pentru orice actualizări de ultim moment privind durata intervențiilor, exprimându-și regretul pentru disconfortul creat comunității.
-
Exclusivacum 2 zileCan-can din spatele gratiilor: când decizia administrativă miroase a vendetă personală
-
Exclusivacum 4 zileOrizonturi încețoșate la IOR: Cum se lichidează industria de apărare sub „privirea oarbă” a turistului ministerial Ambrozie Darău
-
Exclusivacum 4 zileMarea bubuitură a incompetenței: Cum a dinamitat Statul Român investițiile americane pentru o Fabrică de Pulberi care există doar pe hârtie
-
Exclusivacum 2 zileOPERAȚIE PE PORTOFEL DESCHIS: Spitalul din București unde intri cu demnitate și ieși în izmene, ușurat de bani
-
Exclusivacum 4 zileAdio, „Secret de Stat” la budă! Sindicatul Diamantul dă stingerea paranoiei din Ministerul Afacerilor Interne
-
Exclusivacum 4 zileAPOCALIPSA INTEGRITĂȚII LA ARAD: AGENTUL CARE A REFUZAT SĂ FIE „BĂIAT DEȘTEPT” ȘI A LĂSAT UN ȘOFER CU BANII ÎN AER
-
Exclusivacum 3 zileCastelul boierilor cu epoleți și mizeria de la talpa cizmei: Noua Lege a Salarizării, un scuipat pe obrazul polițistului din stradă
-
Exclusivacum 4 zileOperațiunea „Cățeluș cu păru’ creț”: Festivalul „ghiocelul de la Interne (M.A.I.).”



