Featured
Olanda, prin premierul ei: Românii nu merită să intre în Schengen

Corriere della Sera îi face un portret premierului olandez Mark Rutte în rolul „Marelui Rău” (Grande Cattivo, o încercare de a reda acel Great Villain, arhetipul personajului negativ în scenaristica americană a sec. XX).
Aflăm din Corriere lucruri înspăimântătoare despre acest zgârcit și arhi-rău calvinist: Mark Rutte trăiește singur într-un apartament modest, merge cu bicicleta la biroul său de la guvern și face voluntariat predând gratis studii sociale la o școală din cartier. Un arhetip de nordic frugal, oferind prea puțin care să-l facă simpatic în ochii unui arhetip de mediteraneean exuberant. Ba, mai favorizează și ascensiunea ilegală a UBER, din câte am aflat recent. Acest om ține România departe de Schengen…
Deci, Olanda, prin premierul ei se exprimă de ani buni, despre România, subliniind că Românii nu merită să intre în Schengen. Olanda. Măcinată de asasinate şi corupție i-au făcut pe oficialii olandezi să se hotărască, în sfârșit, declare război total împotriva valului de criminalitate organizată care mătură ţara. Jurnaliști și avocați sub protecție sau uciși pe străzi, audieri păzite de armată, declarații ale martorilor anonimizate și miliarde de euro din droguri care corup treptat societatea. Aici a ajuns Olanda, iar această stare de criză a inspirat acum o represiune finanţată de stat cu aproximativ 500 de milioane de euro pe an, scrie The Guardian într-o analiză.
Nivelul de crimă organizată a ajuns atât de grav încât politicienii se tem că subminează ordnea publică. Primarii din Amsterdam și Rotterdam avertizează asupra unei „culturi a crimei și violenței care capătă treptat trăsături italiene”, cu cantități record de droguri interceptate în portul Rotterdam, violență extremă care ucide adesea ținta greșită și 15-30 de miliarde de euro pe an, „spălaţi” în bănci, proprietăți, cafenele de canabis, turism și baruri. Încep să fie luate foarte în serios acuzațiile cum că această țară a ajuns să aibă caracteristicile unui „stat narco 2.0″.
Ministrul Justiției, Dilan Yeşilgöz-Zegerius a spus-o clar în Parlament. „Aceste sume (miliardele obţinute ilegal) pot fi atinse doar dacă lumea interlopă se infiltrează în lumea legitimă și se cuibărește acolo: pe străzile magazinelor, zonele de afaceri, agenții noștri imobiliari și avocați”, explică ea. Dar, pentru poporul Român, aflat în genunchi Olanda poate hotărî. Că nu putem fi primiți în Schengen. Ani de zile, Olandei i s-a alăturat Germania. Știm ce crede despre România dl Timmermans. A spus-o clar.
„Problema României este tipică pentru șările din Africa și Asia, care deși sunt pline de resurse naturale, se zbat în sărăcie din cauza prostiei și hoției care colcăie în acele țări. Resursa umană ajunsă în fruntea țării este de o calitate atât de jalnică încât reprezentanții ei, după ce că sunt hoți, sunt atât de proști încât își închipuie că pot păcăli pe toată lumea, deși ei nu sunt capabili să comunice nici în limba maternă.” Tare, dl Timmermans al Germaniei. O Germanie a megascandalului de corupție „Wolksvagen”, Germanie e mizeriei „EADS”, și a marii prietenii Merkel-Putin. Nu știu, zău, care trebuie să fie mai rușinat.
Ca și Chateaubriand, nu avem decât să constatăm că o lume a ajuns la sfârșitul ei, iar acele „umbre” care încă n-au murit se mai plimbă un timp pe străzi și mai au curaj să vadă și să-și aducă aminte de distrugerea ei. Fără nici un sens. „Amintirile care mi se deșteaptă în minte mă copleșesc cu forța și amploarea lor. Și totuși, ce sunt ele pentru restul lumii? – se întreabă Chateaubriand. Bună întrebare. La fel de bună ca și a scriitoarei Doris Lessing, într-un comentariu după 11 Septembrie :”Americanii au simțit că au pierdut paradisul.Nu s-au întrebat dacă aveau dreptul să fie acolo.”
Personal, cred că nu vom intra în Schengen. Sau, dacă se va întâmpla, asta ne va costa scump. De ce se va întâmpla asta? Răspunsul îl avem în cronica lui J.L.Borges, la filmul lui James Hale, „The Road Back”, parcă anticipând vremurile de decădere a Europei. „Simplul pacifism nu e suficient. Războiul e o patimă veche, care seduce omul cu farmecele lui ascetice și ucigașe. Ca să oprești războiul este nevoie de o pasiune contrară. Poate aceea a bunului european – Leibnitz, Voltaire, Goethe, Arnold, Renan, Shaw, Russel, Unamuno, T.S. Eliot – care se simte moștenitor și urmaș al tuturor țărilor. In Europa există o abundență de germani, pur și simplu, de irlandezi, pur și simplu; ducem însă lipsă de europeni.” Ăsta e rezultatul, când l-am schimbat pe Goethe cu Timmermans, pe Unamuno cu Mark Ruute, pe Leibnitz cu Angela Merkel, pe T.S. Eliot cu Boris Johnson și pe Voltaire cu Emmanuel Macron.
Octavian Hoandră
Exclusiv
Jilava, Mioveni – aceeași mizerie! Baroneasa Whatsapp și tunurile penitenciarelor românești

Spovedania unei „Baronese” nervoase: Jilava plânge după Mioveni!
Cristina Teoroc, supranumită „baroneasa” de la Jilava – penitenciarul cu o reputație sinistră, „al morților subite” – a erupt pe grupul de WhatsApp al directorilor de penitenciare. Motivul? Schimbările de strategie ale noii conduceri ANP, care au îndrăznit să atingă sacrosanctele „aranjamente” ale vechii găști. Se pare că „baroneasa” își varsă nervii pentru că un anumit director Sabăreanu – un apropiat al familiei sale și partener de drum sindical al soțului – a fost „decapitat” de la Spitalul Penitenciar Mioveni de către noul director general, comisar-șef Bogdan Geo Burcu. (Conform informațiilor publicate inițial de FSANP și preluate de diverse surse media).
𝐌𝐚𝐢 𝐞 𝐜𝐢𝐧𝐞𝐯𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐚𝐳 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝐚𝐬𝐭𝐚?
Sabăreanu, cel îndepărtat din funcție, nu ar fi fost schimbat degeaba. Se vorbește tot mai insistent despre un tun de 200.000 de lei, orchestrat împreună cu dr. Costin Ștefan, consilierul bine-cunoscut al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, conform investigațiilor FSANP. Dar în loc să-și plece capul rușinat, Sabăreanu se victimizează: „Sindicatul schimbă directori prin reclamații!”. O victimizare clasică, desprinsă parcă din manualul infractorului bugetar de succes! Se pare că reacția promptă a Corpului de Control a stricat socotelile celor care sperau la o mușamalizare ca la carte.
De la pile și umbrele, la scaunul de director: Rețeta succesului în sistemul penitenciar
Sursele noastre sunt fără echivoc: Sabăreanu nu a ajuns în scaun prin merite sau competențe, ci prin protecție sindicală și sprijin politic. Un traseu tipic pentru mulți directori din sistemul penitenciar, unde pilele și umbrelele sunt mai importante decât rezultatele și munca cinstită. Oare cum ar reacționa ministrul Radu Marinescu dacă ar vedea cu ochii lui cum se fac numirile în sistem, dincolo de rapoartele cosmetizate?
Baronesele dau lecții de morală: Ipocrizie la nivel inalt
„Baroneasa” Teoroc, în timpul ăsta, dă lecții despre corectitudine și „dublu standard”, deși conduce un penitenciar, Jilava, care este un focar de probleme. Orice critică la adresa „baronesei” este imediat întâmpinată cu amenințări de proteste de către soțul sindicalist. Un adevărat scut familial împotriva oricărei forme de control sau responsabilizare!
Apel către Ministrul Justiției: Curățenie generală la Jilava și Mioveni!
Domnule ministru Radu Marinescu, vă îndemnăm să mergeți la Jilava nu doar în „vizită”, ci într-un control adevărat. Poate veți descoperi mai multe decât rapoartele cosmetizate și declarațiile sforăitoare de pe WhatsApp. E timpul să faceți curățenie în sistemul penitenciar, începând cu aceste două focare de corupție și incompetență!
Decență și gura mică!
Pentru doamna Cristina Teoroc și domnul Sabăreanu, mesajul nostru este simplu:
- Baroneaso, mai puțină morală de doi bani și mai multă decență! Nu mai da lecții de corectitudine, când conduci un penitenciar cu probleme grave!
- Sabăreane, gura mică! Ultimul om care ar putea da lecții despre integritate ești tu, cel acuzat de sifonarea banilor publici! (Cristina T.).
Exclusiv
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare

Sindicatul Sidepol trage un semnal de alarmă cu privire la dezamăgirea și frustrarea tot mai mari resimțite de polițiștii tineri, mulți dintre ei dorind să părăsească sistemul din cauza presiunii, lipsei de sprijin, salarizării precare și a condițiilor de muncă improprii. Sindicatul dezvăluie un „caz real, problemă generală”, în care un polițist tânăr și-a exprimat dorința de a demisiona din cauza nemulțumirilor acumulate.
Stres, lipsă de sprijin și deficit de personal: Problemele majore ale polițiștilor
Potrivit Sindicatului Sidepol, principalele neajunsuri cu care se confruntă polițiștii sunt:
- Stres psihic acumulat prin tot mai multe atribuții acordate.
- Lipsa de sprijin din partea managerilor, adesea lipsiți de pregătirea necesară.
- Lipsa resursei umane (peste 25.000 de angajați lipsă), un coleg fiind nevoit să lucreze pentru 3-4.
- Salarizare incorectă și lipsa de predictibilitate a carierei, prin modificarea succesivă a legislației în defavoarea angajaților.
- Condiții de muncă improprii.
- Dotare precară și legislație care nu apără angajatul.
„Guvernul Bolojan nu face decât să adâncească criza”: Critici la adresa măsurilor guvernamentale
Sindicatul critică măsurile anunțate de Guvernul #Bolojan, care, în loc să îmbunătățească situația, „nu fac nimic altceva decât sa adâncească și mai mult criza din sistem”.
Cerințe concrete: Cariere predictibile, salarizare echitabilă și recunoașterea bolilor profesionale
Sindicatul Sidepol solicită măsuri imediate și concrete pentru îmbunătățirea situației polițiștilor:
- Un cadru predictibil al carierei polițistului.
- Salarizare echitabilă și motivantă.
- Recunoașterea bolilor profesionale și sprijin real pentru sănătatea polițiștilor.
- Suplimentarea resursei umane prin încadrări și școli adaptate nevoilor actuale.
- Dotare modernă și eficientă.
- Legislație care să apere angajatul în raport cu atribuțiile pe care le desfășoară.
„Polițiștii nu cer privilegii, ci doar respectul și condițiile minime”: Un apel la responsabilitate
Sindicatul subliniază că polițiștii nu cer privilegii, ci doar respectul și condițiile minime pentru a-și putea face datoria față de cetățeni și față de România. (Cerasela N.).
Featured
Agresorul polițistului lovit cu o sticlă, arestat preventiv după 3 zile. Complicele, sub control judiciar
-
Exclusivacum 4 zile
PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!
-
Exclusivacum 16 ore
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare
-
Exclusivacum 3 zile
Justiția imobiliară română: O nouă modă – Morții dau case, judecătorii pupă cruci, poliția acoperă hoții!
-
Exclusivacum 3 zile
Marioara „ciuruitoarea”, Nichita „smecherul” și justiția „somnoroasă”: Ploieștiul, capitala fraudelor imobiliare?
-
Exclusivacum 5 zile
Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților
-
Exclusivacum 2 zile
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare
-
Exclusivacum 4 zile
Coca-Cola: Sifonul penalității de la Ploiești – Cum Nan și gașca au transformat „băutura fericirii” într-un cocktail Molotov de otrăvuri și minciuni!