Connect with us

Featured

Participarea Președintelui României, Klaus Iohannis, la Summitul NATO de la Madrid

Publicat

pe

Președintele României, Klaus Iohannis, a participat, în perioada 28-30 iunie 2022, la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de la Madrid, Regatul Spaniei. Summitul Alianței Nord-Atlantice a fost cea de a treia reuniune de vârf a Organizației din acest an, dar prima cu caracter regulat, primele două, din 25 februarie și 24 martie, cu caracter extraordinar, fiind convocate în contextul invaziei militare a Ucrainei de către Rusia.

Programul Summitului a inclus trei reuniuni ale Consiliului Nord-Atlantic și activități cu o încărcătură simbolică și practică.

Președintele României a participat, miercuri, 29 iunie, la prima reuniune formală a Consiliului Nord-Atlantic, la nivelul șefilor de stat și de guvern, care a abordat invazia militară a Rusiei împotriva Ucrainei și implicațiile pe termen lung în plan regional, euroatlantic și global. În cadrul acestei reuniuni, au fost adoptate Noul Concept Strategic al NATO, Declarația Summitului, măsurile pentru consolidarea și eficientizarea posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic și a fost decisă intensificarea sprijinului pentru Ucraina și alți parteneri – Republica Moldova și Georgia.

Tot la data de 29 iunie, Președintele Klaus Iohannis a participat la cea de-a doua reuniune formală a Consiliului Nord-Atlantic la nivelul șefilor de stat și de guvern, cu participarea șefilor de stat și de guvern din Australia, Finlanda, Japonia, Republica Coreea, Noua Zeelandă, Suedia, Georgia și a Președinților Consiliului European și Comisiei Europene. Liderii din statele membre NATO au discutat, împreună cu partenerii care împărtășesc aceeași viziune, provocările și amenințările globale, inclusiv asertivitatea unor actori autoritari, printre care și China, precum și articularea unei poziții comune față de aceștia, cu accent pe obiectivul prezervării și consolidării ordinii internaționale bazate pe reguli.

În continuare, Președintele României a luat parte joi, 30 iunie, la cea de-a treia reuniune a Consiliului Nord-Atlantic la nivelul șefilor de stat și de guvern dedicată provocărilor și amenințărilor din Vecinătatea Sudică. În cadrul acestei reuniuni, au fost abordate progresele în lupta contra terorismului, modalitățile de asigurare a securității alimentare și răspunsul la alte provocări provenite din Vecinătatea Sudică a Alianței, precum și posibilitățile de sprijin aliat pentru capacitățile de apărare ale partenerilor din Sud.

În cadrul Summitului, șeful statului român a participat, în seara zilei de 29 iunie, la dineul transatlantic oferit de Premierul spaniol Pedro Sanchez, iar în dimineața zilei de 30 iunie, la ceremonia de semnare a Scrisorii de angajament privind Fondul de Inovare al NATO, care corespunde aprobării, de către liderii la nivel înalt, a Cartei acceleratorului pentru inovare în domeniul apărării (DIANA).

În discuțiile în format aliat ale Summitului, Președintele Klaus Iohannis a salutat reflectarea, în Noul Concept Strategic, în mod realist, a situației actuale de securitate, plecând de la recunoașterea Rusiei ca amenințare principală directă la adresa NATO, precum și menționarea, pentru prima dată într-un concept strategic, a importanței strategice a regiunii Mării Negre pentru securitatea euroatlantică. Totodată, Președintele României a subliniat importanța fundamentală a deciziilor privind consolidarea pe termen lung a posturii aliate de descurajare și apărare pe Flancul Estic, în măsură să răspundă situației de securitate regionale actuale.

În intervenția sa în cadrul celei de-a doua sesiuni de discuții aliate, Președintele Klaus Iohannis a salutat prezența la Summitul NATO de la Madrid a partenerilor globali care împărtășesc o viziune  comună și a reiterat, și cu acest prilej, necesitatea consolidării politicii de parteneriate a Alianței Nord-Atlantice, precum și a continuării acțiunii unitare, aspecte de importanță deosebită, mai ales în contextul actualelor provocări și amenințări fără precedent la adresa securității și a ordinii internaționale bazate pe reguli.

Președintele României a evidențiat implicațiile globale ale agresiunii ilegale a Federației Ruse împotriva Ucrainei și efectele acesteia asupra stabilității regionale și globale, în plan umanitar, economic, energetic, precum și în ceea ce privește securitatea alimentară, cu impact asupra tuturor partenerilor care împărtășesc aceleași obiective și valori ai NATO (like-minded partners), inclusiv a celor din regiunea Asia – Pacific, precum și a statelor din Vecinătatea Estică și cea Sudică a NATO.

Șeful statului  a accentuat contribuția semnificativă a țării noastre la sprijinirea Ucrainei pe plan umanitar și prin măsurile luate pentru diminuarea riscurilor legate de securitatea alimentară. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat susținerea acordată de România în cadru aliat partenerilor celor mai vulnerabili la amenințările Rusiei, în special Republica Moldova și Georgia, în vederea creșterii rezilienței acestora.

Președintele României a salutat deciziile adoptate de liderii aliați privind acordarea unui nou impuls parteneriatelor, prin accelerarea sprijinului politic și practic pentru parteneri, calibrate la nevoile și specificul fiecărei țări.

În context, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat deschiderea României de a se implica activ în implementarea pachetelor de asistență pentru aceste state și a evidențiat contribuția semnificativă a țării noastre în sprijinul acestora.

Președintele României a reiterat, și în acest context, sprijinul ferm al țării noastre pentru politica NATO a „Ușilor Deschise”, salutând deblocarea procesului decizional cu privire la aderarea Finlandei și a Suediei la Alianța Nord-Atlantică, demers pe care România l-a susținut în mod constant și pentru care a întreprins demersuri multiple la nivel diplomatic. Astfel, Președintele României s-a referit, în intervențiile sale, la impactul pozitiv al viitoarei extinderi a NATO pentru securitatea Flancului Estic al NATO în totalitatea sa.

În ceea ce privește discuțiile privind provocările și amenințările din Vecinătatea Sudică, abordate cu precădere în contextul celei de-a treia reuniuni formale aliate, Președintele Klaus Iohannis a reafirmat sprijinul activ al României pentru consolidarea și aprofundarea cooperării cu partenerii, atât cu cei din Vecinătatea Estică, cât și cu cei din Vecinătatea Sudică.  Președintele României a evidențiat, și în acest context, acțiunile maligne ale unor actori terți în Vecinătatea Sudică, precum și impactul acestora asupra obiectivelor și intereselor Alianței și, în acest sens, a pledat pentru sprijinul intensificat al NATO în vederea consolidării capacităților partenerilor și a subliniat că regiunea Mării Neagră a fost și continuă să fie o platformă de proiectare a puterii de către Rusia în Orientul Mijlociu, Africa de Nord și regiunea Sahel.

În acest context, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat sprijinul constant al țării noastre pentru un angajament sporit al Alianței pentru partenerii sudici și pentru implicarea în continuare a NATO în eforturile internaționale de combatere a terorismului, având în vedere că acesta este în continuare una dintre principalele amenințări la adresa securității euroatlantice.

Șeful statului a pledat pentru sprijinul intensificat al comunității internaționale și importanța unității în vederea sprijinirii celor vulnerabili la fragmentarea lanțurilor de aprovizionare de pe piața alimentară, în special partenerii din sud, și a asigurat cu privire la implicarea activă a României pe această dimensiune.

De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a reafirmat susținerea României pentru cooperarea NATO cu Uniunea Europeană, salutând nivelul fără precedent de interacțiune și cooperare practică între cele două organizații.

În context, Președintele României s-a referit la semnificația solidarității și complementarității dintre cele două organizații în acordarea de sprijin Ucrainei, afirmând, totodată, că România susține adoptarea, cât mai curând, a unei noi Declarații Comune NATO – UE, care să evidențieze abordarea comună în gestionarea acestei crize.

În intervențiile sale, Președintele României a evidențiat și importanța consolidării rezilienței și a răspunsului la amenințările cibernetice și hibride, precum și a inovării în domeniului tehnologiilor, pentru adaptarea Alianței la provocările viitorului. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a exprimat interesul țării noastre de a rămâne conectată la evoluțiile din acest domeniu, în spiritul profilului activ care a consacrat România încă de la aderarea la structurile euroatlantice.

Pentru România, Summitul la care a participat în mod activ Președintele Klaus Iohannis a avut o importanță deosebită, din perspectiva deciziilor fundamentale care consolidează securitatea și apărarea pe Flancul Estic al NATO și în regiunea Mării Negre. Aceste aspecte corespund tuturor obiectivelor urmărite de România la acest moment de reper în istoria Alianței, care au fost îndeplinite în totalitate.

Astfel, la Summitul de la Madrid au fost adoptate decizii istorice pentru Alianța Nord-Atlantică, cu un caracter transformator, menite să răspundă necesităților de apărare generate de actualul context de securitate.

Prin deciziile luate cu acest prilej, care sunt de natură să facă din Alianța Nord-Atlantică o organizație mai puternică, mai eficientă și mai prezentă la nivel internațional, inclusiv prin demersurile de adaptare și modernizare a Alianței, a fost reconfirmat caracterul NATO de cea mai de succes alianță politico-militară din istorie.

Rezultatele acestui Summit consolidează și eficientizează Alianța din perspectivă politică, militară, funcțională și tehnologică reconfirmând, în același timp, unitatea și solidaritatea aliate, inclusiv parteneriatul transatlantic.

Unul dintre rezultatele de importanță fundamentală ale Summitului a fost adoptarea Noului Concept Strategic al NATO, document programatic care cuprinde prioritățile NATO pentru cel puțin următorul deceniu, adaptate realității actuale de securitate. Totodată, acest document evidențiază apărarea colectivă drept sarcina fundamentală a NATO, alături de relația transatlantică și stipulează în mod clar că Rusia reprezintă cea mai semnificativă şi directă amenințare la adresa securității NATO, aspect sprijinit în mod consecvent de țara noastră, România fiind primul stat aliat care a susținut necesitatea unui nou document programatic Aliat.

Declarația politică a Summitului, precum și pachetul consistent de decizii privind consolidarea și eficientizarea posturii de descurajare și apărare, intensificarea parteneriatelor NATO și sprijinul consolidat pentru partenerii vulnerabili, inclusiv din Vecinătatea Estică, marchează o nouă etapă în adaptarea NATO la contextul de securitate actual, în vederea asigurării securității regiunii transatlantice. Pe același palier, reuniunea la vârf a constituit un reper în vederea adaptării capacității de răspuns a Alianței față de provocările tehnologiilor emergente și disruptive dezvoltate de actori statali și non-statali, inclusiv prin semnarea Scrisorii de angajament privind Fondul de Inovare al NATO.

Reuniunea la nivel înalt a marcat și deblocarea procesului de aderare a Finlandei și a Suediei la NATO, demers susținut în mod activ de România, în cadrul sprijinului ferm pentru politica NATO a „Ușilor Deschise”.

De interes fundamental pentru România a fost și stabilirea unui cadru care asigură parametrii unei posturi capabile să răspundă eficient tuturor amenințărilor. Alianța a decis, în contextul evoluțiilor dramatice de securitate din Ucraina, să consolideze pe termen lung postura aliată de descurajare și apărare pe Flancul Estic, deziderat pe care țara noastră l-a urmărit cu prioritate în negocierile aliate în ultimii ani.

Astfel, decizia privind o postură a NATO revizuită, inclusiv pe Flancul Estic în integralitatea sa, pentru a face față provocărilor de securitate fără precedent cu care se confruntă NATO și statele Aliate, care stabilește coerența apărării pe întregul Flanc Estic, este rezultatul demersurilor susținute și consecvente ale României în cadrul aliat. O altă decizie notabilă este posibilitatea de a crește Grupul de Luptă înființat în România ca urmare a deciziilor Summitului extraordinar al NATO de la Bruxelles din 24 martie, la nivel de brigadă, care va beneficia de asemenea de forțe de întărire precis alocate, precum și de pre-poziționări de echipamente și muniție, foarte importante pentru o descurajare și apărare eficiente.

Totodată, reuniunea la vârf a reprezentat un succes notabil pentru România, prin reconfirmarea fără echivoc a importanței strategice a Mării Negre pentru securitatea euroatlantică, inclusiv prin prisma statuării acestui aspect în Noul Concept Strategic.

Discuțiile din cadrul Summitului de la Madrid au prilejuit și anunțul partenerului strategic al României, SUA, de a crește prezența militară în România, prin dislocarea unui Comandament la nivel de brigadă de luptă. Acest aspect corespunde atât excelentei relații dintre România și SUA, cadrate de Parteneriatul Strategic de la a cărui semnare se marchează, în luna iulie a acestui an, 25 de ani, cât și solicitărilor repetate ale României la cel mai înalt nivel pentru creșterea prezenței aliate în țara noastră.

Exclusiv

Juriștii cameleon de la IGPR: polițiști la leafă, contabili la minte, avocați împotriva propriului salariu

Publicat

pe

De

Avocatul „Diavolului”? Nu, Avocatul împotriva propriului portofel

Îți poți imagina un avocat care intră în sală, își drege vocea și zice solemn: „Onorată instanță, vă rog să constatați că eu, personal, NU merit banii pe care legea spune că ar trebui să-i iau”?

La circ ar fi comedie. La IGPR e doar o întâmpinare oficială, cu număr de înregistrare și semnătură electronică.

În octombrie 2026, la Tribunalul Tulcea, juriștii Inspectoratului General al Poliției Române, oameni cu grade de poliție, leafă de polițist și statut „special”, au pus pe hârtie următoarea minune:

„niciun polițist din Poliția Română, independent de instituția ori structura din care face parte nu are vocație la dreptul în discuție”.

Adică, pe românește:
„Onorată instanță, noi, polițiștii, suntem fraieri și vrem să rămânem așa. Și colegii noștri, și noi, și toți ceilalți. Vă rugăm să consfințiți.”

Miza: 12,5% în plus la salariu. Poziția IGPR: „Mulțumim, nu ne trebuie”

Articolul 23 din Anexa VI la Legea-cadru 153/2017 spune că personalul încadrat în structurile centrale din apărare, ordine publică și siguranță națională ia 12,5% majorare la salariul de funcție.

  • Membrii SPR „Diamantul”, polițiști la I.G.P.R., cer ce le dă legea.
  • I.G.P.R. și M.A.I. vin la bară și urlă: „NU! NU! NU!”, ca la o criză de nervi bugetară.

Iar cine conduce plutonul de execuție a propriilor colegi? Exact:

  • I.G.P.R. – Direcția Juridică
    • director, comisar de poliție Marius-Claudiu Iaru
    • șef Serviciu Contencios, subcomisar de poliție Ioana-Cătălina Mincă
    • consilier juridic, inspector de poliție Dana-Maria Latu
  • M.A.I. – Direcția Generală Juridică
    • director general adjunct Raluca-Victoria Dinu
  • Ministrul afacerilor interne
    • prin directorul general al Direcției Generale Juridice, Gabriel Crăciun

Toți acești oameni, plătiți regește ca polițiști-juriști, se aliniază frumos și semnează:
„Niciun polițist din Poliția Română nu are dreptul la majorare.”
Deci nici ei. Pe hârtie. La înfățișare, altă poveste.

Juriștii IGPR: polițiști când e de luat, funcționari anonimi când e de dat

Cei de la Direcția Juridică a IGPR sunt o specie aparte:

  • în acte: ofițeri de poliție, cu grade, cu statut special, cu pensie militară la orizont;
  • în instanță: se prezintă ca o masă amorfă de „personal MAI”, pentru care legea brusc „nu prea vrea”.

Au tot ce n-are consilierul juridic normal din altă instituție:

  • salariu de funcție de polițist,
  • vechime și creștere de grad ca la militari,
  • pensie specială pe legea 223/2015,
  • tot pachetul „special”.

Dar când e vorba ca polițiștii care chiar fac poliție să ia 12,5% în plus ca structură centrală, juriștii noștri se urcă pe baricadele… ministerului. Împotriva polițiștilor. Împotriva propriei calități declarate de „polițist”. Împotriva propriului portofel, teoretic.

Asta nu mai e loialitate instituțională. E masochism salarial organizat.

Cine dirijează orchestra absurdului: statul major al privilegiilor

Întâmpinările nu sunt rodul unui jurist plictisit care a greșit fișierul Word. Totul vine la linie din vârful piramidei:

  • Secretar general M.A.I.: chestor-șef Ioana Dorobanțu
    Coordonează:

    • Direcția Generală Juridică (DGJ) – cei care spun că ei merită majorarea,
    • Direcția Generală Financiară – cei care calculează banii,
    • Direcția Generală Management Resurse Umane – cei care distribuie sclavia pe organigramă.
  • Secretar de stat Bogdan Despescu – coordonează Poliția Română, deci și IGPR-ul care se jură că nu e „structură centrală”.

Structurile coordonate de Dorobanțu sunt exact alea care, în lectura apărată în instanță, rămân cu 12,5% în plus. Adică nomenclatura centrală: cine scrie regulile, își și umple portofelul.

Polițiștii din IGPR, inclusiv juriștii care semnează, primesc oficial mesajul:
„VOI NU. Voi sunteți de decor. Voi sunteți centrali doar când trebuie să răspundeți la telefon și să vă luați dosare în cârcă.”

Cine ia 12,5% și cine se uită la ei ca la vitrină

M.A.I. recunoaște negru pe alb, prin adresa nr. 1752286/11.02.2026:

  • Primește majorarea:
    • personalul din aparatul central al M.A.I., „din 2017 încoace”.

Asta înseamnă că:

  • juristul de la DGJ M.A.I. – DA,
  • lucrătorul financiar de la Direcția Generală Financiară – DA,
  • specialistul HR din DGMRU – DA,
  • polițistul/jandarmul de la poarta ministerului – dacă e încadrat la aparatul central – DA,
  • omul care mătură pe hol la M.A.I., dacă e personal al aparatului central – DA.

Dar:

  • juristul de la Direcția Juridică a IGPR – NU,
  • omul de HR de la IGPR – NU,
  • ofițerul de la Direcția de Investigații Criminale din IGPR, care investighează infracțiuni deosebit de grave la nivel național – NU,
  • ofițerul de la DGA, care anchetează corupția taman în rândul personalului M.A.I. – NU.

Așadar, în lumea M.A.I.:

  • cel care numără banii are bonus,
  • cel care numără morții, infracțiunile și dosarele grele se poate uita la el din „structura centrală” care, brusc, nu e centrală.

Logica? Zero. Organigramă? Cât cuprinde.

I.G.P.R.: central când scrie legea, periferic când vine vorba de bani

Legea 218/2002 spune clar:

  • art. 1 – Poliția Română este instituția specializată a statului;
  • art. 7 – Inspectoratul General al Poliției Române este unitatea centrală a Poliției Române, care „conduce, îndrumă și controlează” unitățile subordonate.

În propriile lor întâmpinări, juriștii IGPR admit că IGPR este „unitatea centrală a Poliției Române”.
După două paragrafe, se roagă de judecători să constate că „unitatea centrală” nu e „structură centrală”.

E ca și cum ai scrie:

  • „Acesta este capul.”
  • „Vă rugăm să constatați că acest cap nu este parte din corp.”

Tot ce nu iese la socoteala „aparatului central al M.A.I.” se rezolvă prin gimnastică de text:

  • ignorăm legea Poliției Române,
  • ne uităm doar în acte de organizare interne,
  • reinventăm ce înseamnă „structuri centrale” ca să se potrivească doar la cine trebuie.

Cum citesc alții aceeași lege și nu fac tumbe logice

Ministerul recunoaște singur că aceeași normă se aplică:

  • Serviciului Român de Informații,
  • Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP),
  • altor instituții care „nu sunt ministere”.

Ministerul Justiției, spre deosebire de M.A.I., știe să citească fără să răsucească:

  • ANP primește majorarea pentru personalul din aparatul central care organizează, coordonează, îndrumă, evaluează și controlează penitenciarele.

Fix asta face IGPR pentru Poliția Română.
Dar ce e bun pentru penitenciare e prea bun pentru polițiști.

Aceeași lege, aceeași anexă, același articol.

  • La penitenciare: „Da, se acordă”.
  • La poliție: „Nu, nu se poate, nu sunteți suficient de centrali.”

Istoria articolului 23: legea renunță la „aparat central”, M.A.I. îl ține în viață pe furiș

Până în 2009:

  • OG 38/2003 – majorarea era doar pentru „aparatul central al Ministerului de Interne”.

Din 2010:

  • Legea-cadru 330/2009 – trece la „structurile centrale ale instituțiilor”;
  • Formula asta e păstrată în Legea 284/2010 și în actuala Lege 153/2017.

„Aparatul central” al ministerului a dispărut din lege de 16 ani.
Mai trăiește doar într-un ordin al ministrului, clasificat, nepublicat, pe care polițiștii nu-l pot citi dar trebuie să-l respecte. Exact ordinul pe care S.P.R. „Diamantul” îl atacă în instanță.

Pe scurt:

  • în Monitorul Oficial, legiuitorul a lărgit dreptul;
  • în sertarul ministerului, prin acte secrete, conducerea îl strânge la loc, doar pentru ai lor.

Cameleonism juridic: consilier juridic? Polițist? Amândouă când e de profitat, nimic când e de împărțit drepturi

Legea 360/2002 zice:

  • polițistul e funcționarul public cu statut special care exercită atribuțiile Poliției Române.

Legea 514/2003 zice:

  • consilierul juridic face consultanță, reprezentare, avizare acte, nimic polițienesc.

Legea 161/2003 zice:

  • funcția publică e incompatibilă cu exercitarea altei funcții publice sau profesii.

În practică, la M.A.I.:

  • același om e și polițist, și consilier juridic „full time”,
  • fișa postului (OMAI 1/2014) pentru directorul general al DGJ e 100% juridică, dar încadrat ca ofițer de poliție, grad de chestor general.

Nu face nicio atribuție de poliție, dar:

  • ia leafă de ofițer,
  • prinde pensie militară,
  • se plimbă prin sistem ca „polițist”.

Și cu acest statut câștigat prin asimilare forțată, se așază acum în fața instanței și spune:
„Ofițerul operativ din IGPR și DGA, care chiar face poliție, nu merită cei 12,5%. Noi, aparatul central, DA.”

La capitolul beneficii, juriștii sunt polițiști „full”.
La capitolul solidaritate cu polițiștii, devin brusc funcționari anonimi ai ministerului, gata să le taie drepturile din pix.

Când aceeași normă e și „clară” și „cu probleme de drept serioase”

Juriștii IGPR scriu solemn că intenția legiuitorului e „clară și lipsită de echivoc”.
În același dosar, juriștii ministerului susțin că o sesizare la Înalta Curte pentru lămurirea sintagmei ar fi perfect admisibilă – adică e o chestiune de drept serioasă.

Nu poți avea, în același timp:

  • „Totul e limpede, nu-i nevoie de ÎCCJ”
    și
  • „Da, e suficient de complicat cât să întrebăm ÎCCJ”.

Dar la M.A.I. se poate. Logica se adaptează după cum trebuie apărat privilegiul.

Ce urmează și ce le spune „Diamantul” juriștilor IGPR

S.P.R. „Diamantul”:

  • a răspuns întâmpinărilor punct cu punct;
  • cere ca dosarul să fie judecat unitar de Tribunalul Tulcea, conform Deciziei ÎCCJ nr. 3636/17.09.2026;
  • următorul termen: 14 ianuarie 2027.

Mesajul sindicatului către juriștii IGPR este crud, dar corect:

„Dacă vom câștiga, majorarea li se va cuveni și lor, chiar dacă în această toamnă au semnat că nu o merită.”

Adică:
noi luptăm pentru toți polițiștii, inclusiv pentru cei care azi pledează împotriva propriilor bani.

Epilog: juriștii care își taie singuri craca, dar rămân bine așezați în fotoliu

Imaginea de ansamblu:

  • conducerile juridice și financiare ale M.A.I. și IGPR apără cu dinții o interpretare care ține banii sus și polițiștii jos;
  • juriștii „polițiști” se comportă ca gardieni ai privilegiului central, nu ca apărători ai corpului de poliție;
  • IGPR, „unitate centrală a Poliției Române”, devine brusc structură periferică când vine vorba de 12,5% la salariu.

Pamfletar vorbind, scena arată așa:

  • în timp ce polițistul operativ stă în stradă, înghite praf și dosare,
  • în birourile lustruite, juriști cu grade și cu pixuri scumpe semnează:
    „Polițistul român nu are dreptul la banii ăștia. Nici noi, teoretic. Practic, să vedem.”

Diferența dintre ei și un avocat adevărat?
Avocatul își apără clientul.
Juriștii IGPR își apără șefii și privilegiile, dând în judecată, la propriu, sensul cuvântului „polițist” și tăind drepturile celor care chiar poartă uniforma pe teren.

Restul îl va decide instanța.
Dar un lucru e deja clar: când juriștii ajung să pledeze împotriva propriului salariu, sistemul nu mai e doar nedrept. E ridicol. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Poliția Capitalei se „reorganizează”: se taie criminalistica, se umflă organigrama și se plimbă scaunele dintr-o cameră în alta

Publicat

pe

De

Consiliu de conducere la DGPMB: se mișcă hârtiile, nu și străzile

La sediul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București a avut loc, mai nou, marea ședință de „reorganizare”. S-a întrunit Consiliul de conducere, au fost invitați și sindicatele, s-a invocat, solemn, OMAI nr. 105/2013, s-au deschis laptopurile și s-a trecut la sportul preferat al conducerii: managementul din pix.

Pe scurt, Poliția Capitalei se „reorganizează”, adică se face ce știe cel mai bine sistemul:

  • se schimbă denumiri,
  • se desființează ce mai funcționa cât de cât,
  • se mai inventează niște birouri noi,
  • și, foarte important, se dau „asigurări” că nimeni nu pierde coeficientul de funcție. De muncă, da. De funcție, nu.

Ședința, prezidată de chestorul principal Bogdan Berechet, flancat de chestorul Marius Andrei și comisar-șef Florin Bunghiuz, a prezentat „potențiale modificări structurale”. Adică totul e, deocamdată, la faza de „dacă ne aprobă ăia mai mari, facem praf ce mai era pe picioare”.

Criminalistica, lovită mortal: 28 de birouri desființate, dar stați liniștiți, se fac 6 servicii!

Primul mare „succes” al reorganizării:
28 de birouri criminalistice de la secțiile din București urmează să fie desființate.

Nu, nu se întâmplă asta pentru că ar fi prea mulți criminaliști sau pentru că ar fi devenit inutilă munca de la fața locului. Se întâmplă pentru că, în mintea cuiva de sus, totul e mai ușor de controlat când aduni totul în câteva servicii centralizate.

În locul celor 28 de birouri, se vor crea 6 servicii criminalistice, câte unul la fiecare poliție de sector. Pe hârtie, sună „modern”. În realitate, înseamnă că, atunci când ai un caz serios într-un capăt de București, te rogi ca echipajul criminalistic să nu fie, în același timp, blocat la celălalt capăt al orașului.

Chestorul Marius Andrei explică mecanismul miraculos:

  • în schimburile I și II, polițiștii criminaliști vor fi „rotați” între secțiile arondate, ca să „cunoască situația operativă”;
  • în schimbul III, noaptea și când e mai groasă situația, intervin doar criminaliștii de la serviciile de sector, pe raza oricărei secții „unde evenimentele o impun”.

Traducere:

  • ziua, criminalistul e plimbat ca marfa pe circuit – azi la o secție, mâine la alta;
  • noaptea, când se întâmplă multe nenorociri, ai o mână de oameni pe tot sectorul, să acopere tot.

Ce nu apare în prezentare, dar știe toată lumea: nu vine nimeni nou, tot cu oamenii actuali se joacă „reorganizarea”. Doar îi amesteci în alt borcan.

Șefii de birou criminalistic: cine prinde scaun, trăiește; cine nu, „pus la dispoziție”

Desființarea birourilor criminalistice ridică o întrebare simplă: ce facem cu șefii de birou? Că, na, funcția de conducere nu dispare niciodată, doar se mută.

Conducerea vine cu „soluții” elegante:

  • unii ar putea deveni șefi ai noilor servicii criminalistice de sector;
  • ceilalți pot fie:
    • să ocupe funcții echivalente, la Biroul de Siguranță Publică și Patrulare din secția lor;
    • fie să intre în procedura clasică de „pus la dispoziție” și mutat pe alte funcții, dacă nu vor să fie în continuare șefi de ceva.

Ni se spune, cu maximă seriozitate, că nu se urmărește numirea niciunui polițist pe o funcție cu coeficient inferior. Cu alte cuvinte, salariul rămâne, titulatura se schimbă, responsabilitatea se volatilizează. Important e ca tabelele de resurse umane să arate frumos, nu ca strada să fie sigură și probele să fie culese la timp.

Ordine publică, reinventată: se mai face un birou, poate dă bine la prezentare

A doua mare linie de „reformă” lovește structurile de ordine publică. Chestorul Berechet constată că Birourile de Ordine Publică au un volum disproporționat de activitate față de resursa umană și structura actuală. Adică oamenii sunt puțini, munca e multă, dar asta știa toată lumea de ani de zile.

Soluția genială:

  • înființarea unor Birouri de Siguranță Publică și Patrulare, care să se ocupe doar de stradă;
  • reorganizarea Biroului de Ordine Publică pe trei linii:
    • Proximitate;
    • Sisteme de Securitate;
    • Violență Domestică.

Pe hârtie, pare modern, european, „targetat pe linii de muncă”. În realitate, fără oameni în plus și fără bani, înseamnă același număr de polițiști împărțiți în mai multe bucăți.
Aceeași plăcintă, doar mai multe farfurii.

În comunicatul „de bun simț” ni se spune politicos: „Rămâne de văzut în ce măsură modificările propuse vor contribui la o distribuire mai eficientă a sarcinilor, la echilibrarea volumului de muncă și la îmbunătățirea activității operative, deoarece depind în mod direct de suplimentarea resursei umane.”

Adică traducere: dacă nu vin oameni noi, am reorganizat degeaba. Dar asta nu împiedică pe nimeni să dea drumul la noua organigramă.

Reorganizare pe organigramă, haos pe teren

„Reorganizarea structurilor de poliție nu trebuie analizată exclusiv din perspectiva organigramelor”, ni se spune. Corect. Numai că exact așa este analizată, concepută și vândută: din perspectiva slide-urilor colorate, a săgeților și a casetelor frumos aliniate.

În realitate:

  • volumul de muncă rămâne același sau crește;
  • resursa umană e aceeași și deja subțire;
  • polițiștii sunt mutați dintr-o cutie în alta ca să dea bine la „planificare structurală”.

Criminalistica este centralizată în 6 servicii, de parcă vorbim de un orășel mediu, nu de Capitală. Structurile de ordine publică sunt rupte în linii de muncă, pe principiul „dacă nu putem ajuta oamenii, măcar să-i compartimentăm”.

Orice polițist din teren știe ce urmează:

  • aceleași echipaje, mai multe rapoarte,
  • mai multe șefiși și șefuți de linii de muncă,
  • mai multă hârtie, mai puțină reacție efectivă la evenimente.

Concluzia, fără menajamente: se reorganizează tot, mai puțin ce doare cu adevărat

Sub pretextul „modernizării” și al „optimizării”, Poliția Capitalei asistă la încă o rundă de reformă de vitrină:

  • se taie 28 de birouri criminalistice,
  • se înființează 6 servicii,
  • se inventează birouri de siguranță și patrulare,
  • se redesenează „liniile de muncă”.

Ce nu se atinge:

  • lipsa de oameni,
  • volumul uriaș de sarcini,
  • presiunea pe polițiștii din operativ,
  • lipsa de resurse reale (logistică, tehnică, salarii care să țină oamenii în sistem).

Pe scurt, încă o „reorganizare” în care hârtiile se așază perfect, iar strada rămâne la fel de periculoasă.

Polițiștii vor primi noi grafice, noi titulaturi și aceeași veche problemă: când sună telefonul la 3 dimineața, nu organigrama vine la intervenție, ci omul din teren, obosit, subdimensionat și lăsat să acopere cu două mâini ce ar trebui să facă o echipă întreagă. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Reforma lui Burcu: tăcere, aroganță și PowerPoint la secret. Poliția Penitenciară pusă la perete, fără să i se spună de ce

Publicat

pe

De

Când „dialogul social” înseamnă: veniți la ședință, dar veniți proști și pe întuneric

SNPP, FSSP și FSANP au făcut ce nu prea mai are curaj nimeni prin sistem: au închis ușa în nas Administrației Naționale a Penitenciarelor. Au zis, practic:
„Gata, domnilor de la ANP, teatrul s-a terminat. Ne vedem la Ministerul Justiției, unde măcar se mimează democrația cu luminile aprinse.”

Motivul? Simplu și jenant:

  • ANP cheamă sindicatele la ședințe „despre viitorul Poliției Penitenciare”;
  • le pune pe masă fraze pompoase despre „reformă, modernizare, eficientizare”;
  • apoi refuză să le trimită documentele concrete pe baza cărora se fac tăieri, mutări, reorganizări.

Pe românește:
„Veniți să dialogăm, dar să nu știți despre ce. Noi știm, voi stați frumos și aprobați din priviri.”

Asta nu e consultare, e dictat managerial cu escortă sindicală de decor.

Geo-Bogdan Burcu și noul stil managerial: monolog cu sala plină

Întrebarea-cheie a zilei:
„De ce a ales Bogdan Burcu dialogul mut cu președinții federațiilor?”

Răspuns posibil:

  • pentru că a confudat „dialogul social” cu o ședință foto, în care sindicatele trebuie doar să fie prezente, nu și informate;
  • pentru că îi place mai mult cuvântarea unilaterală decât discuția reală;
  • pentru că reforma e mai ușor de împins când oamenii o află din ziare, nu din documente.

De o săptămână, oamenii așteaptă:

  • scheme de reorganizare,
  • proiecte scrise,
  • trasee de carieră,
  • impact pe posturi, grade, drepturi.

În realitate primesc:

  • tăcere,
  • „vă anunțăm noi”,
  • și, din când în când, câte un zvon pe surse: „se restructurează, stați liniștiți… sau nu”.

În timp ce:

  • carierele polițiștilor de penitenciare,
  • drepturile lor,
  • raporturile de serviciu

sunt negociate pe mutește, într-un birou unde documentele circulă ca niște scripturi secrete, accesibile doar „inițiaților”.

Domnule ministru Radu Marinescu, aveți reforma în PowerPoint, dar o aveți și în realitate?

Sindicatele i-au trimis mingea direct pe piept ministrului Justiției, Radu Marinescu:

  • „Domnule ministru, veniți în Comisia mixtă de la MJ și discutăm ca oamenii mari: cu hârtii pe masă, nu cu promisiuni pe pereți.”

Mesajul sindicatelor este clar:

  • nu sunt împotriva reformei,
  • sunt împotriva modului mizerabil în care se încearcă împachetarea ei, cu un amestec de dispreț, secretomanie și „las’ că știm noi mai bine”.

Reformă reală, într-un stat de drept, înseamnă:

  • transparență,
  • consultare prealabilă,
  • proiecte trimise, timp de analiză, discuții concrete.

Ceea ce livrează ANP, prin Burcu & Co, seamănă mai degrabă cu:

  • „Vă arătăm reorganizarea după ce e gata. Voi doar suportați consecințele.”

Ședințe la ANP: veniți să bifați prezența, nu să influențați decizia

SNPP, FSSP și FSANP o spun negru pe alb: nu mai vin la ședințele ANP. De ce?

Pentru că:

  • sunt convocate la discuții,
  • dar nu primesc documentele care contează,
  • află din spațiul public ce se întâmplă cu viitorul profesional al celor 13.000 de polițiști de penitenciare,
  • sunt tratate ca un public-tapet care trebuie doar să confirme că… „s-a consultat cu sindicatele”.

În logica ANP, dialogul social arată așa:

  1. ANP scrie reforma, în liniște.
  2. ANP invită sindicatele la o ședință vagă.
  3. ANP nu trimite proiectele.
  4. Sindicatele stau în sală, aud câteva fraze generale.
  5. ANP bifează: „consultare realizată”.

Asta e batjocură procedurală, nu dialog.

„Dialogul mut” – metoda prin care conducerile slabe bagă reforma pe gât oamenilor

Când o conducere e sigură pe proiectul ei, face următoarele:

  • îl dă la sindicate,
  • lasă timp de analiză,
  • răspunde la întrebări,
  • susține argumentat fiecare articol.

Când o conducere știe că propria „reformă” e varză, preferă:

  • „dialogul mut” – vii, dar nu știi;
  • decizia se ia oricum, doar că tu afli la final;
  • eventual ți se spune: „ați fost consultați, ați fost în sală, nu mai comentați”.

Geo-Bogdan Burcu a ales varianta a doua.

Sindicatele, în schimb, au ales varianta:

  • „Nu mai venim să fim figuranți în piesa voastră. Ne mutăm scena la Ministerul Justiției.”

13.000 de polițiști de penitenciare, tratați ca niște cifre într-un Excel ținut la secret

Cifrele sună frumos în comunicate:

  • „13.000 de polițiști de penitenciare”,
  • „reformă structurală”,
  • „modernizare”,
  • „aliniere la bune practici europene”.

În realitate:

  • fiecare dintre acești 13.000 are o viață, o familie, un post, un orar, un risc asumat;
  • reorganizarea îi poate muta, tăia, redistribui, bloca cariera, afecta salariul.

Și totuși, conducerea ANP se comportă ca și cum ar muta rafturi într-un depozit, nu oameni într-un sistem de siguranță publică.

Sindicatele punctează clar:

„Consultarea reprezentanților angajaților constituie o obligație legală, iar respectarea acestui dialog este o componentă esențială a funcționării unui stat de drept.”

Ce se întâmplă acum?
Dialogul e simulat, legalitatea e călcată în picioare, iar respectul instituțional – inexistent.

„Tăcerea conducerii ANP compromite încrederea”. De fapt, o dinamitează

Textul adreselor sindicale e diplomat. Realitatea e mai dură:

  • Tăcerea ANP despre documentele de reorganizare nu doar „compromite” încrederea; o distruge metodic.
  • Un director general care ignoră deliberat partenerii sociali transmite următorul mesaj:
    • „Nu mă interesează ce credeți.”
    • „Nu contează ce spuneți.”
    • „Oricum fac cum vreau eu.”

Asta nu e conducere, e mic tiranism de birou, în care puterea funcției e folosită ca baros, nu ca instrument de gestionare.

Când sindicatele îți spun:

„Nu mai venim la tine, mergem direct la ministru”,

înseamnă că, din punctul lor de vedere, tu, ca director general, ți-ai pierdut orice credibilitate.

Scrisoarea către Burcu: traducere liberă în limbaj pamfletar

Text oficial:

„Organizațiile sindicale semnatare… vă comunică faptul că, începând cu data prezentei, nu vor mai participa la nicio ședință organizată de ANP.”

Traducere pamfletară:

  • „Domnule Burcu, ne-a ajuns. Nu mai venim la ședințele în care jucați teatru. Vă lăsăm să vorbiți singur în fața scaunelor goale.”

Text oficial:

„Tăcerea conducerii ANP și lipsa de seriozitate cu care directorul general tratează relația cu organizațiile sindicale compromit încrederea necesară dialogului social.”

Traducere pamfletară:

  • „Domnule director general, ați transformat dialogul social în bătaie de joc. Nu se mai poate. Dacă nu respectați partenerii, rămâneți singur cu reforma dumneavoastră.”

Text oficial:

„Solicităm ministrului Justiției… să intervină în acest conflict instituțional.”

Traducere pamfletară:

  • „Domnule ministru Marinescu, ori aveți reformă pe bune, cu reguli și respect, ori aveți un director general care taie și spânzură după bunul plac. Nu le puteți avea pe amândouă.”

Concluzie: Reforma fără respect nu e reformă, e execuție administrativă

Ce spun, în fond, SNPP, FSSP și FSANP?

  • Nu fug de reformă,
  • nu cer înghețarea sistemului,
  • nu apără incompetența sau sinecurile.

Dar refuză:

  • minciuna ambalată în „dialog social”,
  • ședințele-fantomă fără documente,
  • atitudinea superioară a unei conduceri care își permite să ignore 13.000 de oameni.

Într-o țară normală, conducerea ANP ar fi trasă de mânecă:

  • „Ori vă puneți la masă cu sindicatele, cu toate hârtiile pe masă,
  • ori își caută altcineva scaunul de director general.”

Până atunci, pamfletul zilei rămâne valabil:

Poliția Penitenciară cere reformă. ANP le oferă dispreț, tăcere și ședințe de poză.
Iar sindicatele răspund decent, dar ferm:
„Mulțumim, nu mai servim.” (Cristina T.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv10 ore ago

Juriștii cameleon de la IGPR: polițiști la leafă, contabili la minte, avocați împotriva propriului salariu

Avocatul „Diavolului”? Nu, Avocatul împotriva propriului portofel Îți poți imagina un avocat care intră în sală, își drege vocea și...

Exclusiv10 ore ago

Poliția Capitalei se „reorganizează”: se taie criminalistica, se umflă organigrama și se plimbă scaunele dintr-o cameră în alta

Consiliu de conducere la DGPMB: se mișcă hârtiile, nu și străzile La sediul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București...

Exclusiv10 ore ago

Reforma lui Burcu: tăcere, aroganță și PowerPoint la secret. Poliția Penitenciară pusă la perete, fără să i se spună de ce

Când „dialogul social” înseamnă: veniți la ședință, dar veniți proști și pe întuneric SNPP, FSSP și FSANP au făcut ce...

Exclusivo zi ago

BINGOUL GUNOIULUI: CUM DISPAR MILIOANELE, IAR CETĂȚENII RĂMÂN CU SACII ÎN BRAȚE

Bingo–Rosal – datoriile uriașe și „eroii” care țin spatele unei firme îngropate în gunoi și miliarde vechi de lei CURTEA...

Exclusivo zi ago

Polițist acuzat că „închide ochii” la propriile fapte: deversare suspectă, intervenție contestată și suspiciuni de abuz de funcție în I.P.J. Prahova

Sesizare la 112, dar cu prea puține răspunsuri Un caz din Starchiojd ridică semne de întrebare despre verificarea reclamațiilor cetățenilor...

Exclusivo zi ago

Specialist de clasă, datornic de serviciu: MAI îți dă sporul, apoi îți trimite nota de plată

În administrația românească, salariul poate deveni o surpriză cu termen de rambursare. Astăzi primești o majorare prin dispoziția unității. Mâine,...

Exclusivo zi ago

DOMNULE MINISTRU, V-AȚI MUTAT MINISTERUL PE FACEBOOK? Poliția Penitenciară află de pe „news – feed” ce se întâmplă cu propriul sistem

„Mulțumim că aflăm și noi de pe Facebook!” – noua formă de dialog social În România anului 2026, reforma nu...

Exclusiv2 zile ago

Serviciul Protecția Mediului al Poliției Locale Ploiești: munți de gunoi, dar eroina Constantinescu Camelia vânează parcări

Ploieștiul înecat în gunoaie, dar „spațiul verde” e dușmanul public nr. 1 Orașul sufocat de gunoaie, Poliția Locală sufocată de…...

Exclusiv2 zile ago

MAI spală pe „program scurt” – prin Corpul de Control: intră o plângere, iese „nu se impune”

La Corpul de Control, rufele nu se cercetează. Se limpezesc din condei. Există spălătorii unde se spală haine. Și există,...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I. – Libertate de circulație, cu notificare obligatorie: excursia e liberă, dar întâi să afle aplicația

Registrul a fost tras pe dreapta. Birocrația a schimbat doar vehiculul. La I.T.P.F. Sighetu Marmației, polițistul de frontieră a primit,...

Exclusiv2 zile ago

Apt limitat, răbdare nelimitată? ANP numără bolnavii, dar nu prea spune de ce

Centralizarea misterioasă: protecție medicală sau inventar pentru austeritate? Administrația Națională a Penitenciarelor a cerut unităților să numere polițiștii de penitenciare...

Exclusiv2 zile ago

Diagnoză organizațională sau „batista pe țambal”? La IPJ Călărași, testul e pentru climat — nu pentru șefi

După sesizarea SIDEPOL, IGPR anunță verificări și o diagnoză organizațională. Sindicatul se teme că, în loc să lumineze problemele, instituția...

Exclusiv3 zile ago

„Ambiții la ea acasă”. Arhitecta-șefă Veronica Rădună îl pune în întârziere pe primarul Polițeanu și anunță plângeri penale dacă hotărârea definitivă nu este executată

Un abuz turnat în beton, o hotărâre definitivă și un primar care preferă platoul „TV” Conflictul de la vârful Urbanismului...

Exclusiv3 zile ago

Rachete, minciuni și iodură de argint: fermierii prahoveni CONFIRMĂ dezvăluirile Incisiv de Prahova despre mafia antigrindină!

Mafia antigrindină, prinsă între secetă, rachete și minciună: fermierii îi dau în judecata Cum a ajuns o „minune tehnologică” netestată,...

Exclusiv3 zile ago

Străpungerea de Vest a integrității de Est. Pământul e contaminat, primarul (Primarul Ploieștiului) e curat? (DOCUMENTE)

Așa cum a promis ziarul nostru de investigații, Incisiv de Prahova revine cu o întrebare simplă, dar atât de incomodă...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv