Administratie
S-a solicitat Ministerului Afacerilor Interne suplimentarea ștatului de funcții cu 1100, din care 1000 pentru operativ și 100 pentru structurile suport
La sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a avut loc o ședință de lucru între conducerea instituției și reprezentanții organizațiilor sindicale. Ședința a avut ca temă problemele cu care se confruntă polițiștii de frontieră în exercitarea atribuțiilor, cât și prezentarea unor subiecte de interes din partea IGPF în ceea ce privește noua uniformă, concursurile prin încadrare directă și logistica nouă care se va achiziționa, comunica sindicatul Europol.
Problemele prezentate și argumentate de Sindicatul EUROPOL în cadrul ședinței au vizat:
- dotarea logistică în punctele de trecere a frontierei cu lupe performante;
- achiziționarea de scaune ergonomice pentru lucrătorii din punctele de trecere a frontierei;
- digitalizarea registrelor ( caiet de bani, registru litigii și a formularelor tip NPI);
- pregătirea tactică a polițiștilor și tragerea cu armamentul din dotare;
- identificarea soluțiilor pentru personalul navigant care trebuie să susțină examenul pentru atestat;
- construirea de foișoare în zonele greu accesibile care necesită misiuni doar pe jos;
- elaborarea unei proceduri de sistem pentru întocmirea pontajelor lunare și instruirea personalului cu privire la modul de întocmire;
- revizuirea Concepției Inspectorului General al PFR în ceea ce privește întocmirea planului de acțiune;
- identificarea de soluții pentru cei aproximativ 150 de polițiștii cercetați administrativ din cadrul Itpf Timișoara;
- plata orelor suplimentare pentru polițiștii din cadrul SPF Calafat;
- plata sumei compensatorii spor de studii superioare pentru polițiștii din cadrul Itpf Giurgiu cărora li s-a revocat acest drept în mod nelegal;
- acordarea unui spor de conducere coordonatorilor turelor serviciu;
- reorganizarea Școlii de Pregătire a Agenților de Poliție ”Avram Iancu” Oradea și transformarea în direcție tip I;
- ocuparea tuturor posturilor vacante de instructor predare în cadrul SPAPF ”Avram Iancu” Oradea cu personal din sursă internă;
- Dotarea logistică în punctele de trecere a frontierei cu lupe performante
În momentul de față, în cadrul ghișeelor/tonetelor din cadrul punctelor de trecere a frontierei existe lupe care măresc de până la maxim 8-10X. Ținând cont de faptul că metodele de falsificare a documentelor de călătorie sunt tot mai sofisticate de la o zi la alta, am solicitat achiziționarea de lupe performante, tip Regula, care să asigure o mai bună verificare unor elemente de siguranță ale documentelor.
2. Achiziționarea de scaune ergonomice pentru lucrătorii din punctele de trecere a frontierei
Ținând cont de timpul prelungit petrecut la controlul de frontieră de 12 sau 13 ore, este necesară achiziționarea unor scaune ergonomice care să fie conforme cu normele de securitate și sănătate în muncă;
3. Digitalizarea registrelor ( caiet de bani, registru litigii și a formularelor tip NPI);
Având în vedere că trăim în era tehnologiei, iar ”dosarul cu șină” nu trebuie să mai existe, am solicitat digitalizarea registrelor pe care le folosesc polițiștii care privesc registrul de litigii, caietul de consemnare a sumelor de bani sau a formularelor tip NPI.
4.Pregătirea tactică a polițiștilor și tragerea cu armamentul din dotare
Atât pregătirea tactică, cât și tragerea cu armamentul din dotare nu sunt doar obligații de serviciu și sunt absolut necesare pentru pregătirea polițiștilor. La nivelul fiecărei structuri teritoriale e nevoie de instructori specializați care să asigure pregătirea tactică( elemente privind aplicarea măsurilor preventive sau coercitive). De asemenea, pentru perfecționarea polițiștilor este necesar ca în cadrul ședințelor de tragere să fie folosite de fiecare polițist cât mai multe cartușe pentru o mai bună sedimentare a deprinderilor practice.
5. Identificarea soluțiilor pentru personalul navigant care trebuie să susțină examenul pentru atestat
Deoarece la mai multe unități teritoriale precum Itpf Giurgiu sau Itpf Timișoara, personalul navigant este programat abia în luna octombrie pentru susținerea examenului, iar dreptul acestora de a conduce ambarcațiile expiră la 1 iulie, am solicitat identificarea de soluții astfel încât să nu se creeze o breșă în ceea ce privește folosirea ambarcațiilor pentru supravegherea frontierei.
6.Construirea de foișoare în zonele greu accesibile care necesită misiuni doar pe jos
Ținând cont de specificul misiunilor desfășurate în zonele greu accesibile unde necesită deplasarea pe jos, este absolut necesar construirea de foișoare pentru adăpostirea în caz de ploaie sau zăpadă , cu precădere la frontiera de nord și de est.
7. Elaborarea unei proceduri de sistem pentru întocmirea pontajelor lunare și instruirea personalului cu privire la modul de întocmire
Având în vedere că la nivelul structurilor teritoriale sau centrale ale IGPF nu avem un mod unitar de întocmire a pontajelor lunare, am solicitat elaborarea unei proceduri de sistem pentru întocmirea acestora, cât și instruirea întregului personal care are astfel de atribuții.
8. Revizuirea Concepției Inspectorului General al PFR în ceea ce privește întocmirea planului de acțiune
Am solicitat revizuirea Concepției Inspectorului General al Politiei de Frontieră Române in ceea ce privește întocmirea planului de acțiune de către coordonatorii turelor serviciu în detrimentul adjuncților șefilor de sectoare în vederea eficientizării planificării polițiștilor și a modificărilor survenite la acesta.
9. Identificarea de soluții pentru cei aproximativ 150 de polițiștii cercetați administrativ
Ținând cont că aproximativ 150 de polițiști sunt cercetați administrativ din motive pe care doar auditul le putea identifica, cum ar fi folosirea autospecialelor pentru încărcarea acumulatorilor sau folosirea climei mașinii, este absolut necesară reglementarea acestor situații, având în vedere că multor colegi deja le-au fost imputate sume de bani, lucru total nefiresc având în vedere că acei acumulatori nu au fost încărcați pentru scopuri personale și nici autospeciala nu poate fi folosită fără climă la temperaturi sub 0 sau plus 35 grade.
10. Plata orelor suplimentare pentru polițiștii din cadrul SPF Calafat
Urmare a sesizărilor organizației noastre, unde mai bine de 10 polițiști de frontieră au efectuat ore suplimentare fără a fi recuperate sau plătite, cât și a controlului dispus de IGPF, polițiștii de frontieră nedreptățiți urmează să primească drepturile cuvenite.
11. Plata sumei compensatorii spor de studii superioare pentru polițiștii din cadrul Itpf Giurgiu cărora li s-a revocat acest drept în mod nelegal
Nu mai puțin de 8 polițiști au fost anunțați că printr-o dispoziție nelegală emisă de inspectorul șef că nu vor mai primi suma compensatorie spor de studii superioare pe motiv că nu-și desfășoară activitatea în domeniul studiilor absolvite, în condițiile în care timp de aproape un an și jumătate au primit acest drept, deși nu există nicio dovadă clară în momentul de față. Mai mult de atât, ținând cont că dispoziția de alocare la acest drept intrase în circuit, cel care a emis-o nu mai putea să o revoce, ci doar o instanță de judecată, iar sistarea dreptului putându-se face doar în urma unei comisii de cercetare administrativă. Am solicitat plata acestui drept în continuare până vom avea o concluzie a unei comisii și sistarea dreptului să fie făcută de către persoanele îndreptățite.
12. Acordarea unui spor de conducere coordonatorilor turelor serviciu
Având în vedere că sunt mai multe structuri din cadrul MAI unde șefii de tură/schimb primesc un spor de conducere și pentru colegii noștri polițiști de frontieră care dețin rolul de coordonator ture serviciu trebuie să primească în mod similar acest spor. Mai mult de atât avem precedent la celelalte structuri, iar impactul financiar este insignifiant.
13. Reorganizarea Școlii de Pregătire a Agenților de Poliție ”Avram Iancu” Oradea și transformarea în direcție tip I
Am susținut transformarea scolii în Direcție tip I similar celorlalte instituții de profil din MAI este o necesitate, având în vedere că această structură reprezintă motorul Poliției de Frontieră de unde anual nu mai puțin de 450 de agenți de poliție își încep cariera. Această măsură ajută în același timp și la creșterea prestigiului unității de învățământ.
14. Ocuparea tuturor posturilor vacante de instructor predare în cadrul SPAPF ”Avram Iancu” Oradea cu personal din sursă internă
Momentan, la nivelul școlii nu toate posturile de instructor sunt ocupate, ceea ce creează o mare presiune pe umerii colegilor, momentan, ca și soluție de avarie fiind folosită instituția delegării de la alte formațiuni. Este necesară atât ocuparea prin concurs a tuturor posturilor vacante, cât ți suplimentare organigramei.
De asemenea, în cadrul ședinței, au fost prezentate obiectivele instituției, investițiile și achizițiile, cât și politica de resurse umane, astfel:
- În plan logistic:
- vor fi achiziționate încă 6000 de pistoale pe lângă cele 5000 deja existente;
- vor fi achiziționate aparate de supraveghere aeriană;
- reabilitarea a 5 sectoare ale PFR: Orlea, Negru Vodă, Băneasa, Darabani și Vicovu de Sus;
- vor fi achiziționate două nave de supraveghere maritimă pentru Garda de Coastă;
- vor fi achiziționate șalupe de intervenție- până la 20;
- vor fi achiziționate autospeciale pentru specificul zonei , până la maxim 50 bucăți tip Raptor;
- vor fi achiziționate ATV-uri și UTV-uri, autospeciale câini;
- vor fi achiziționate 8 microbuze transport personal propriu;
- vor fi achiziționate 160 lămpi UV, aparate foto criminalistice;
- vor fi achiziționate veste și căști antiglonț;
A fost prezentată noua uniformă a polițiștilor de frontieră care este in proporție de aproape 80-90% finalizată ca design (prototip). Noua uniformă nici pe departe nu se compara cu cea existentă cu pantalon la dungă și cravată pentru structurile operative. Aceasta va fi confecționată din materiale de calitate, termorezistente și cu un design modern, model Frontex. Ca și termen orientativ, a fost luată în calcul luna martie 2023, când se va trimite la toate structurile o serie de uniformă 0, polițiștii de frontieră putând să probeze și să comande ulterior mărimea potrivită. Pentru că nu ne place și o facem destul de rar, nu vrem să lăudăm noua uniformă, dar cu siguranță aceasta va reprezenta un succes al instituției după ce am văzut noul model.
2. În ceea ce privește politica de resurse umane și financiar:
Începând din luna iulie vor fi puse în plata sporul de specialist de clasă și vor fi plătiți polițiștii promovați pe funcții care au fost avansați în gradul profesional următor. Plata pentru recalcularea indemnizației de creștere pentru colegii care au întocmit rapoarte se va face ulterior punerii în plată a celor două drepturi prezentate.
În zilele următoare vor fi scoase la concurs prin încadrare din sursă externă nu mai puțin de 500 posturi de execuție din care:
- 380 agenți ture serviciu;
- 29 personal contractual;
- 44 agenți specialiști;
- 47 ofițeri specialiști domeniile logistic, financiar, resurse umane, achiziții, juridic, fonduri externe nerambursabile; Pentru posturile de ofițer pot candida și agenții de poliție care îndeplinesc condițiile .
Totodată, s-a solicitat Ministerului Afacerilor Interne suplimentarea ștatului de funcții cu 1100, din care 1000 pentru operativ și 100 pentru structurile suport. În funcție de numărul de posturi aprobate, posturile vor fi repartizate cu precădere în zonele ”fierbinți” acolo unde nevoie e una stringentă zona operativă, cât și la școlile de pregătire sau perfecționare.
După patru ore de dialog, constructiv spunem noi, așteptăm în perioada următoare concretizarea și rezolvarea acestor probleme supuse conducerii Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, urmând ca în cel mult 3 luni să aibă loc o nouă întâlnire în acest format, mai precizeaza sursa citata. (Paul D.).
Administratie
Două grupări suspectate de trafic de substanțe psihoactive, destructurate în București și Ilfov
Polițiștii și procurorii au pus în aplicare 11 mandate de percheziție. În dosar sunt cercetate 21 de persoane, iar anchetatorii spun că au indisponibilizat aproximativ 1,4 kilograme de substanță psihoactivă NEP.
Două grupări infracționale, suspectate că ar fi comercializat substanțe cu efecte psihoactive în București, au fost vizate de o acțiune desfășurată astăzi, 28 octombrie, de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și procurorii DIICOT – Structura Centrală.
În cadrul operațiunii au fost puse în aplicare 11 mandate de percheziție domiciliară în București și județul Ilfov. Cercetările vizează, între altele, constituirea unui grup infracțional organizat, efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive și deținerea de droguri pentru consum propriu, fără drept.
O grupare ar fi vândut NEP în mai multe puncte din Capitală
Potrivit anchetatorilor, începând din iulie 2025 ar fi fost constituite două grupări, cu scopul obținerii unor câștiguri din comercializarea substanțelor stupefiante.
Prima grupare ar fi fost coordonată de o femeie și ar fi numărat încă 14 membri. Până în octombrie 2026, aceștia ar fi deținut și vândut în București o substanță susceptibilă de a avea efecte psihoactive, identificată drept NEP.
Lidera ar fi fost responsabilă de procurarea, porționarea și ambalarea substanței, precum și de organizarea vânzării către consumatori. Dozele ar fi fost transportate în plicuri autosigilante și distribuite în locații din sectoarele 1 și 4, prin intermediul altor membri, care ar fi colectat banii și i-ar fi predat coordonatoarei.
Unele puncte de distribuție ar fi fost supravegheate de membri aflați în eșalonul secund, care ar fi dat indicații vânzătorilor sau ar fi vândut direct. Pentru a evita depistarea, suspecții ar fi transportat substanțele cu taxiuri alese aleatoriu.
A doua grupare ar fi fost coordonată din penitenciar
Cea de-a doua grupare ar fi fost formată din șase persoane și ar fi acționat în aceleași zone. Potrivit probelor administrate, coordonatorul acesteia, un bărbat aflat în executarea unei pedepse cu închisoarea, ar fi stabilit detalii despre procurarea și vânzarea substanțelor, prețuri și împărțirea profitului, inclusiv în timpul vizitelor.
Coordonarea efectivă a activității în afara penitenciarului ar fi fost asigurată de o femeie, membră a familiei liderului. Aceasta ar fi participat la procurarea, porționarea, ambalarea și vânzarea substanțelor, precum și la colectarea și gestionarea banilor.
Anchetatorii au indisponibilizat aproximativ 1,4 kilograme
Pe parcursul cercetărilor au fost indisponibilizate sute de doze de produs psihoactiv NEP, însumând aproximativ 1,4 kilograme de substanță. Audierile se desfășoară la sediul DIICOT – Structura Centrală.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și al jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție pe întregul parcurs al procesului penal. (Sava N.).
Administratie
Peste 3.200 de flacoane cu toxină botulinică, descoperite într-un microbuz la Calafat
Produsele, estimate la peste 3,3 milioane de lei, erau ascunse printre bagaje și nedeclarate. Microbuzul circula din Bulgaria spre Germania, prin România.
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat și lucrătorii vamali au descoperit 3.281 de flacoane cu toxină botulinică într-un microbuz înmatriculat în Bulgaria. Produsele, ascunse și nedeclarate, au fost evaluate la 3.378.200 de lei.
Controlul a avut loc în parcarea din apropierea stației de taxare a podului Calafat–Vidin, pe sensul de mers Bulgaria–România. Microbuzul a fost selectat pentru verificări în baza analizei de risc, de polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii Direcției Regionale Vamale Craiova – Serviciul Echipe Mobile Calafat.
Produsele erau ascunse printre bagaje
La volan se afla un cetățean bulgar în vârstă de 36 de ani, care le-a declarat autorităților că transporta bunuri personale pe ruta Bulgaria–Germania.
În urma controlului, echipele au găsit în interiorul microbuzului 324 de flacoane cu toxină botulinică și 2.957 de flacoane cu pulbere pentru soluție injectabilă – toxină botulinică. Produsele erau ascunse printre bagaje și nu fuseseră declarate.
Valoarea estimată depășește 3,3 milioane de lei
Valoarea totală a produselor descoperite a fost estimată la 3.378.200 de lei. Informațiile furnizate nu precizează dacă au fost dispuse măsuri suplimentare sau ce proceduri au fost inițiate după control. (Paul D.).
Administratie
180 de milioane de lei pentru lupta cu dependențele: plan național pentru tratament și recuperare
Peste 2.500 de specialiști ar urma să fie formați, iar o rețea de centre de zi, comunități terapeutice și centre de recuperare ar urma să ofere sprijin copiilor, adolescenților și adulților afectați de adicții.
Ministerul Sănătății pregătește un proiect național de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, pentru prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și susținerea recuperării. Inițiativa vizează dezvoltarea unei rețele de servicii care să îi sprijine pe cei afectați nu doar în timpul tratamentului medical, ci și după externare.
„Dependența nu se învinge doar prin tratament medical”, a transmis ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, subliniind că recuperarea nu se încheie odată cu plecarea pacientului din spital.
Centre de zi și servicii postcură, pentru sprijin după externare
Ministerul finalizează fișa proiectului pentru dezvoltarea unei rețele naționale de centre de zi, comunități terapeutice și centre de recuperare, destinate copiilor, adolescenților și adulților. Potrivit ministrului, una dintre priorități este și crearea unui cadru legal distinct pentru centrele postcură.
Acestea ar urma să ofere consiliere, servicii de reabilitare și sprijin pentru prevenirea recăderilor — etape esențiale pentru persoanele care încearcă să-și reconstruiască viața după tratament.
Formarea specialiștilor și prevenția în rândul tinerilor
Planul include formarea a aproximativ 2.500 de specialiști din sănătate, educație și asistență socială, precum și actualizarea legislației pentru coordonarea serviciilor. O altă direcție vizează extinderea programelor de prevenție adresate copiilor, adolescenților, părinților și familiilor.
Ministrul a precizat că Ministerul Sănătății va coordona parteneriatul național împreună cu instituțiile responsabile din educație, protecție socială și administrația locală. Demersul continuă, potrivit acestuia, și colaborarea cu Mirabela Grădinaru și Administrația Prezidențială pentru protejarea copiilor și adolescenților în fața adicțiilor.
„Recuperarea este posibilă”
„Dependența nu trebuie să însemne o condamnare pe viață”, a afirmat Rogobete, pledând pentru sprijin în locul stigmatizării. Obiectivul declarat este un sistem care să îi ajute pe cei afectați să revină la familie, la muncă și la o viață independentă.
Proiectul se află în etapa de finalizare a fișei de proiect; mesajul ministrului nu precizează un calendar de lansare sau de începere a serviciilor.
Sursa: declarația ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin
-
Exclusivacum o ziPolițist acuzat că „închide ochii” la propriile fapte: deversare suspectă, intervenție contestată și suspiciuni de abuz de funcție în I.P.J. Prahova
-
Exclusivacum 2 zileApt limitat, răbdare nelimitată? ANP numără bolnavii, dar nu prea spune de ce
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – Cascadorii „girofarului” – sezonul III: BMW-ul zburat, Renaultul kamikaze și Dacia-cazan cu folie de bezmetic de la Politia Baicoi
-
Exclusivacum 4 zilePoliția Locală Ploiești și bariera nemuririi…sau cum să nu ai „nicio competență” pe banii contribuabililor (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 3 zileStrăpungerea de Vest a integrității de Est. Pământul e contaminat, primarul (Primarul Ploieștiului) e curat? (DOCUMENTE)
-
Featuredacum 3 zileCalificativ la ordin in M.A.I.: cum transformă ministrul «binele» polițiștilor în «nesatisfăcător» cu un simplu pix
-
Exclusivacum 2 zileServiciul Protecția Mediului al Poliției Locale Ploiești: munți de gunoi, dar eroina Constantinescu Camelia vânează parcări




