Actualitate
Povestea medicului anestezist Emanuela Zaharia, din Câmpina, salvatorul a mii de pacienţi şi MAMĂ pentru zeci de copii ai nimănui
Sunt în jurul nostru oameni care nu contenesc în a ne fi un exemplu, oameni care ne uimesc, care sunt modele şi care au poveşti de viaţă pentru care cuvintele şi talentul scriitoricesc nu sunt suficiente în a le reda. Ne sunt repere adevărate şi, poate, bunul exemplu pe care ni-l oferă ne va pune pe gânduri şi ne va determina, într-un fel sau altul, să le continuăm acţiunile. Iar când vorbeşti de prahoveni emblematici, nu ai cum să nu te opreşti şi asupra doctoral Maria Emanuela Zaharia, medic anestezist și un „pionier” al asistenței sociale, fiind prima care a pus bazele, în anii ’90, unui centru de tip familial. Trecută de 70 de ani, n-a ezitat să facă gărzi chiar de la începutul pandemiei, când mulți din breasla sa dădeau „bir cu fugiții”. A salvat suflete din ghearele morții, dar și din cele ale abandonului. N-a dat naștere, dar a uitat numărul copiilor pe care i-a avut în plasament, protejându-i și educându-i cum a știut mai bine. Pe trei dintre ei i-a înfiat.
L-a descoperit pe Dumnezeu la vârsta adolescenței, când a vrut să afle care îi este rostul aici, pe Pământ… L-a aflat, iar de decenii bune își îndeplinește misiunea cu mult devotament și suflet. Și-a descoperit o boală de ceva timp, dar n-o sperie sfârșitul… Oare cine scapă de el?! Uimește și fascinează când o vezi șofând, organizând lucruri, plătind facturi direct de pe telefon.
Dar să luăm povestea pas cu pas. Născută în 1949, la București, în plină perioadă de înrădăcinare a ideologiei comuniste, Emanuela Zaharia era privată încă de copil de informaţii despre credinţă, religie, Dumnezeu. Totul trebuia privit unitar, iar teoriile marxiste erau singurul crez pe care copiii trebuia să-l cunoască în acei ani.
Într-o familie cu un bunic preot, cu mama – cadru medical şi cu tatăl-cadru militar (genist), dar pe care perioada comunistă i-a „recalificat“ în casnică şi muncitor la Drumuri şi Poduri, tânăra Emanuela auzea când şi când vorbindu-se despre Dumnezeu, Evanghelie, sfinţi… Nişte „aberaţii“, un soi de poveşti din alt secol, dar despre care atât ea, cât şi alţi copii erau sfătuiţi să anunţe la şcoală dacă le auzeau pe acasă. Nu şi-a denunţat niciodată părinţii, dar nici nu a crezut în ceea ce auzea.
Părinţii erau originari din Ardeal, dar au emigrat în Bucureşti. Sub îndrumarea lor, atât ea, cât şi şi fraţii săi s-au îndreptat încă de mici spre muzică: „eu cântam la pian, iar ei la vioară și la violoncel“.
A intrat la Liceul de Muzică, însă pe măsură ce anii treceau, şi-a dat seamă că nu este dotată fizic să fie în prim-plan. „Minionă fiind, aveam mâna mică şi aş fi fi fost doar pianist acompaniator. Aşa că a fost momentul să mă reprofilez, iar în clasa a X-a m-am îndreptat spre un profil cu matematică pentru că puteam da, ulterior, la orice facultate. M-am transferat la Liceul «Emil Racoviţă» şi am început meditaţiile la matematică, având în gând să devin inginer silvic pentru că iubeam mult natura“, ne-a mărturisit interlocutoarea noastră.
„Întâlnirea“ cu Dumnezeu
Adolescenţa însă aduce o schimbare de comportament şi în plan spiritual. Pe la vreo 14 ani s-a confruntat cu o criză existenţială. Voia să ştie care-i este rostul pe Pământ, ce vrea şi ce poate oferi oamenilor şi în ce/cine crede.
Disperată de lipsa răspunsurilor, a fugit în Bucegi, iar timp de câteva zile, părinţii n-au ştiut de ea. A fost momentul în care ai ei au dus-o la psihiatrie pentru a înţelege de ce a fugit şi de teama de a nu repeta sau nu a amplifica astfel de aventuri.
Mâna care a îndrumat-o întotdeauna a fost cea a mamei. I-a arătat noi perspective şi a dus-o faţă-n faţă cu oameni cu o greutate a experienţei de viaţă şi a cuvântului. Astfel, uşa către descoperirea lui Dumnezeu avea să-i fie deschisă de către o mătuşă mai îndepărtată care era călugăriţă şi de un unchi care era preot, ambii foşti deţinuţi pentru convingerile religioase.
În urma recomandărilor lor, avea să citească şi două lucrări interbelice care au marcat-o şi aveau să o ducă şi mai aproape de Biserica Greco-Catolică, una de care s-a simţit mai apropiată şi prin prisma muzicii la orgă, dar şi a modului de transmitere a mesajului.
Una dintre scrieri este despre Sfânta Fecioară de la Fatima şi modul în care s-a arătat, în 1917, în fața a trei tineri păstori portughezi, Lucia Santos și verișorii ei Jacinta și Francisco Marto, cărora le-ar fi dat trei secrete. Potrivit interpretării catolice oficiale, cele trei secrete implică descrierea iadului: Primul și al Doilea Război Mondial și încercarea de asasinare a Papei Ioan Paul al II-lea. Ce-a de-a doua lucrare este „ Istoria unui suflet“ a Sfintei Tereza de Lisieux.
Înainte de majorat a primit şi prima împărtăşanie, având nevoie însă de acordul tatălui, ea fiind creştin-ortodoxă prin botez.
De la „doctor“ de copaci, la cel de oameni
Anterior, ne povestea cum îşi dorea să devină inginer silvic. Mama, însă, care era de profesie asistent medical în Puericultură, o vedea tot în domeniul Medicinei. Asfel, a făcut din nou apel la una dintre cunoştinţele sale care i-a spus tinerei Emanuela, printre altele, că „poţi să fii doctor de copaci sau, la fel de bine, doctor de oameni“…, depinzând doar ce-şi dorea maim ult să salveze. Astfel, în 1967 o găsim studenă la Facultatea de Medicină din Iaşi, fiind printre primele promoţii din ţară specializate în Anestezie şi Terapie Intensivă, acea latură unde te confrunţi cu toate bolile, unde trebuie să cunoşti toată medicina şi locul unde moartea şi viaţa se înghesuie, cel mai des, pe acelaşi pat. Aici a fost colegă cu dr. Pițigoi din Câmpina, cu dr. Jitărașu şi cu dr. Astărăstoaie.
În anii de Rezidenţiat sau Internat, cum se spunea în acele vremuri, a lucrat şi la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti, unde l-a întâlnit şi pe dr. Curelaru, de unde a „furat“ cât a putut din ştiinţa acestuia şi, la rându-i, a încercat să inoveze în baza cunoştinţelor acumulate.
Timp de aproape două decenii a profesat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi. Povesteşte cu plăcere de cei 17 ani pe care i-a petrecut în „Oraşul Teilor“, bucurându-se de un colectiv de oameni buni şi profesionişti. Şi-l aminteşte cu drag pe dr. Bacalbaşa pe care-l descrie ca fiind o „enciclopedie ambulantă“.
A urmat o perioadă în care a profesat şi în Bucureşti, iar din ’99 încoace a devenit prahoveancă. În primă fază a fost la Spitalul Orăşenesc din Băicoi şi, ulterior, la Spitalul Municipal Câmpina, de unde s-a şi pensionat, în 2014. A lucrat şi după pensie, atât în sistemul privat, cât şi la stat, pentru că veniturile îi erau insuficiente pentru a se întreţine (vorbim despre perioada anterioară majorării salariilor şi, implicit, pensiilor medicilor), dar pentru a le acorda sprijinul necesar şi copiilor pe care i-a luat sub aripa sa.
Şi după ce a salvat viaţa a mii de oameni, doctoriţa Zaharia avea să primească, în 2018, diagnosticul că este bolnavă de cancer. A urmat o intervenţie chirurgicală plus tratamentul chinuitor. Însă faptul că a supravieţuit bolii a fost un răspuns că Dumnezeu o iubeşte.
După patru decenii dedicate medicinei, în anii pandemiei, dr. Emanuela Zaharia nu a uitat jurământul făcut şi a activat, chiar dacă pericolul la care se expunea era unul enorm. Spre deosebire de alţi colegi care au dat bir cu fugiţii…
Pentru mulţi, dr. Zaharia a fost întruchiparea divină aici, pe Pământ.
Şi nici n-ar avea cum să fie altfel pentru un om care pe lângă lupta cu moartea pe care a dat-o pentru fiecare pacient care i-a ajuns pe mână, a dus-o şi pe cea a salvării a zeci de suflete de copii. Pe unii a reuşit să-i redea societăţii ca fiinţe sănătoase, educate, care s-au integrat în comunitate, pe alţii…nu.
Mamă pentru copiii…nimănui
Era la Galaţi când a început ceea ce unii aveau să numească o adevărată „nebunie“. Ca medic antestezist intervenea şi la Maternitatea de aici. Astfel, avea să afle diverse poveşti despre copii cu copii, micuţi abandonaţi, chinuiţi etc. Iar cu mila şi revolta nu rezolvi astfel de situaţii. Aşa că a acţionat!
„Leagănele de copii erau, în acele vremuri, adevărate lagăre. Abandonul este extraordinar de nociv. Pe lângă lipsa afectivă, jumătate din inteligenţă este dobândită de fiinţa umană în primii patru ani ai vieţii. Astfel, aceşti copii erau pierduţi din punct de vedere al dezvoltării. Când auzeam că iar a mai fost abandonat un copil nu mi se părea normal să nu mă implic. Îmi doream să înfiez, să am o fetiţă“. În loc de una, a luat în plasament două pe care le-a crescut într-o cameră de bloc, ajutată fiind de mama sa. „Împărţeam un apartament cu o colegă. O cameră avea ea, iar alta o aveam eu cu mama si cu cele două fetiţe pe care le-am crescut ca pe două gemene“, ne-a povestit dr. Zaharia.
În vara lui ’89, aflată în vacanţă la Câmpina, la prietena sa Eugenia Câmpean, a hotărât să ia în plasament şi doi băieţi. Doar că nu doar credinţa şi cultura stăteau la bazele prieteniei celor două femei, ci şi un suflet colosal, dublat şi de dorinţa de a face bine unor suflete neputincioase şi nevinovate. Astfel, Antonel, unul dintre cei doi băieţi luaţi de pe la un leagăn din Ardeal, avea să devină primul „copil“ al mamei Eugenia. Iar de aici, Dumnezeu a început să lucreze prin două perechi de mâini: a profesoarei Câmpean şi a doctoriţei Zaharia. Împreună aveau să pună bazele primului centru de tip familial, prin Asociaţia „ Iubiţi Copiii“, primul ONG din Câmpina. Şi-au împărţit viaţa profesională cu cea de voluntariat în disperata încercare de a scoate din ghearele pierzaniei copii abandonaţi, abuzaţi, copii ai străzii, copii ai nimănui. Unii au fost înfiaţi, alţii s-au reîntors în mediile de unde au fost alungaţi, dar cei mai mulţi au găsit un loc în care să renască, să crească şi cui să spună MAMĂ.
Răsfoieşte albumele cu fotografii, povestind de fiecare copil cum l-a întâlnit şi care i-a fost parcursul. De unii nu mai ştie ce.au făcut odată ce-au plecat de sub aripa ei. Alţii o sună, o vizitează…
Şi-a dorit să aibă o fată, dar a înfiat trei: pe Andreea, Ioana şi Giovana. Le-a educat cum a ştiut mai bine. Astăzi este şi bunică.
În ritm cu viteza timpurilor
Surprinde cum reuşeşte, la cei 73 de ani, să ţină pasul cu vremurile. Foloseşte noile tehnologii, de altfel a fost o mare adeptă a tot ce înseamnă aparatură de ultimă generaţie şi în spitale, şofează, citeşte, participă la webinarii pe teme filosofice şi religioase şi nu dă înapoi, în ciuda bolii care o sâcâie, de la diverse provocări.
Niciun obstacol nu i s-a părut de netrecut, ea fiind cea datorită căreia Câmpina are, în prezent, bazin de înot acoperit. După ani de alergătură, de înlăturat bariere birocratice, în 2011 îşi vedea visul cu ochii.
Şi câte ar mai fi de povestit despre un OM prin mâinile căruia Dumnezeu a lucrat pe mai multe paliere…
Actualitate
Startup-ul Shield AI dezvăluie X-BAT, un nou concept de dronă de luptă cu inteligență artificială
Actualitate
Armata SUA intensifică producția de piese 3D, depășind restricțiile de proprietate intelectuală
Lipsa drepturilor de proprietate intelectuală asupra multor componente ale echipamentelor militare împiedică armata să le reproducă rapid și eficient prin imprimare 3D. Astfel, armata intenționează să producă singură mai multe piese.
Armata SUA întâmpină dificultăți în reproducerea și imprimarea 3D a pieselor necesare pentru arme și platforme, deoarece nu deține proprietatea intelectuală a acestora. Din acest motiv, armata ar putea începe să fabrice mai multe piese prin imprimare 3D, fără a utiliza proprietatea intelectuală a furnizorilor, a declarat șeful interimar al Comandamentului de Materiale al Armatei, pentru Breaking Defense.
Lipsa proprietății intelectuale, o problemă costisitoare și timidă
Generalul-locotenent Christopher Mohan, comandantul adjunct și comandantul interimar al AMC, a declarat că industria nu ar trebui să fie surprinsă dacă armata va începe să producă mai multe piese prin imprimare 3D, fără a utiliza proprietatea intelectuală a furnizorilor. Scopul este de a repune în funcțiune tancurile, elicopterele și alte platforme mai rapid. El a recunoscut că acest lucru face industria „îngrijorată și obosită”, dar a adăugat că a fost transparent cu furnizorii cu privire la dificultățile armatei.
„Nu mai putem aștepta”
„Am fost foarte deschiși cu ei și i-am spus ieri unuia dintre partenerii noștri din industrie, nu fiți surprinși dacă veți vedea că facem lucruri pentru că nu putem aștepta. Nu putem aștepta”, a declarat Mohan într-un interviu acordat la conferința anuală AUSA de săptămâna trecută.
„Recunosc că proprietatea lor intelectuală este proprietatea lor intelectuală”, a spus Mohan despre furnizori. „Ne este rușine că nu am cumpărat-o de la început, ceea ce este o prostie, o misiune prostească.”
Exemplu concret: O valvă de anvelopă
Ca exemplu, Mohan a spus că, în urmă cu câteva luni, unul dintre vehiculele armatei nu funcționa din cauza unei probleme provenite de la o mică valvă din anvelopă, așa că a cerut furnizorului principal datele tehnice pentru a face inginerie inversă asupra valvei. Cu toate acestea, furnizorul nu deținea datele tehnice, deoarece aparțineau celui care a fabricat valva cu aproximativ două sau trei niveluri sub principal, așa că a durat și mai mult pentru a repara piesa.
„Nu putem trăi așa, nu-i așa? Așa că, din nou, am spus să nu fiți surprinși dacă începem să facem lucruri”, a spus Mohan, adăugând: „trebuie să existe un fel de model care să spună: ‘Hei, putem cumpăra drepturile doar pentru piesa pe care trebuie să o imprimăm. Nu trebuie să cumpărăm întregul sistem de vehicule sau orice altceva.”
Progrese în imprimarea 3D la scară largă
Deși lipsa deținere a proprietății intelectuale a furnizorilor rămâne o problemă pentru armată, Mohan a spus că armata a făcut progrese în utilizarea fabricației aditive la scară largă. Ca parte a unuia dintre „sprinturile” de imprimare 3D ale armatei, serviciul este pe cale să creeze 60 de piese în 60 de zile, deși Mohan nu a precizat pentru ce vor fi piesele. De obicei, ar dura săptămâni pentru a face o singură piesă.
În plus, serviciul a creat un depozit digital care are piese „simpliste” care sunt ușor de imprimat pentru soldații de pe câmpul de luptă, cum ar fi grile de ventilator, mânere de uși și multe altele.
„Este un magazin containerizat. [Soldații] au putut să treacă prin rețelele tactice până la capăt, să se conecteze la depozitul digital, să descarce piesa și să o imprime pe teren, așa că știm că funcționează”, a spus Mohan. „Nu este atât de ușor pe cât ne-am dorit, dar știm că avem capacitatea de a face asta.”
Economii substanțiale și piese mai rezistente
Secretarul armatei, Dan Driscoll, a făcut ecou sentimentelor lui Mohan, arătând unei mulțimi de la AUSA o aripioară pentru rezervorul de combustibil extern al unui Black Hawk pe care serviciul a creat-o fără proprietatea intelectuală a companiei.
„Acest lucru poate suna banal, dar simpla posibilitate de a ne face sau repara propriile piese poate economisi milioane de dolari și poate salva vieți”, a spus Driscoll în timpul discursului său de deschidere la AUSA săptămâna trecută.
„Sunt construite ieftin, așa că se strică des. Furnizorul percepe peste 14.000 de dolari pentru o înlocuire. Echipa noastră o poate face mai bine. Au scanat-o 3D, au făcut inginerie inversă, au imprimat prototipuri și au efectuat validarea structurală în doar 43 de zile”, a adăugat el, ținând piesa în mână.
El a spus că armata a reușit să fabrice piesa cu puțin peste 3.000 de dolari, adăugând că piesa fabricată de armată era „cu 300% mai puternică și cu 78% mai ieftină”.
Autorizarea soldaților de a repara pe câmpul de luptă
În plus, în septembrie, Driscoll a dat soldaților autoritatea de a repara ceea ce trebuie reparat pe câmpul de luptă, în cadrul anumitor linii directoare create de armată.
De exemplu, dacă există un risc mic de a repara ceva, soldații nu trebuie să treacă printr-un proces birocratic mai înalt pentru a obține aprobarea, dar dacă există un risc „mediu” sau „mare”, soldații vor trebui să treacă printr-un proces de aprobare lung. Acest nou sistem este benefic, a spus Mohan, deoarece anterior exista o abordare „unică pentru toți” pentru a obține aprobarea de a repara ceva pe teren, astfel încât soldații nu puteau repara nimic, chiar dacă era „risc scăzut”.
„Sunt în armată de mult timp. Nu am văzut niciodată pe nimeni să aibă probleme pentru că a reparat ceva, nu-i așa? a spus Mohan. „Trebuie să schimbăm modul în care gândim.”
Actualitate
Baza Aeriană din SUA devine poligon de antrenament pentru Qatar: Un semnal geopolitic puternic
-
Exclusivacum 3 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum o ziBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zilePenitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 3 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zileJilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 15 orePenitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi
-
Exclusivacum 4 zileSpitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!








