Connect with us

Administratie

Cardul european de sănătate poate fi folosit numai în afara României și acoperă doar serviciile medicale din spitalele de stat din țările membre

Publicat

pe

Este sezonul vacanțelor, iar românii care călătoresc în afara țării trebuie să știe că au acces la asistență medicală în țările din Uniunea Europeană, pe baza cardului european de asigurări sociale de sănătate. Acesta poate fi obținut gratuit, de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Cardul se eliberează în urma depunerii unei cereri, dând posesorului dreptul la asistență medicală, în cadrul unei șederi într-un stat membru, pentru deplasări scurte, de maximum 12 luni, indiferent de motivul deplasării (turism, studii, motive familiale sau profesionale).

Potrivit avocatnet.ro, cererea trebuie depusă fizic de asigurați la sediul casei județene de sănătate de care aparțin, în timp ce pentru unele unități, printre care și cea a municipiului București, cererea poate fi transmisă și electronic.

Cardul european de sănătate poate fi obținut de toți cetățenii care au calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate și fac dovada achitării la zi a contribuției aferente. Cardul european de sănătate se eliberează minorilor doar pe baza certificatului de naștere sau a actului de identitate.

Cardul are o valabilitate de 24 de luni de la data eliberării. După depunerea documentelor necesare (lista completă a acestora în funcție de tipul, vârsta și veniturile asiguratului pot fi consultate pe site-ul CNAS), în termen de șapte zile lucrătoare, cardul va fi emis și distribuit prin poștă la adresa înscrisă pe cerere.

Cardul european de sănătate poate fi folosit numai în afara României și acoperă doar serviciile medicale din spitalele de stat din țările membre, pentru anumite servicii existând coplata, chiar dacă în țara noastră respectivele servicii medicale sunt gratuite, încheie sursa citată. (Paul D.).

Administratie

Examenul de Medicină de Urgență va fi reluat pe 28 octombrie, anunță Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, ca urmare a neregulilor semnalate

Publicat

pe

De

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că examenul pentru obținerea titlului de medic specialist în specialitatea Medicină de Urgență va fi reluat pe 10/28/2025, la ora 10:00, ca urmare a numeroaselor contestații depuse de candidați.

Contestații privind nereguli în organizarea probei scrise

Începând cu 10/17/2025, candidații au semnalat întârzieri semnificative față de ora oficială de începere a examenului, precum și probleme legate de formularea chestionarelor, unele întrebări fiind considerate neclare sau fără legătură directă cu tematica de concurs.

Decizia de reluare, pentru un proces de evaluare corect

Ministrul Rogobete a subliniat că astfel de situații nu pot fi ignorate atunci când este vorba despre un examen care certifică pregătirea și competența profesională a medicilor. „Înțeleg pe deplin nemulțumirea viitorilor medici care s-au confruntat cu o situație ce le-a afectat încrederea într-un moment esențial al carierei lor. Tocmai această reacție justificată a candidaților a stat la baza deciziei de a relua proba scrisă”, a declarat ministrul.

Condiții egale și evaluare transparentă

„Consider că fiecare candidat trebuie să beneficieze de condiții egale și de un proces de evaluare corect, riguros și transparent. Reluarea probei scrise pentru specialitatea Medicină de Urgență este o măsură necesară pentru ca examenul să se desfășoare conform standardelor pe care le impune un act de evaluare profesională”, a adăugat Rogobete.

Asumarea responsabilității pentru integritatea examenelor

Ministrul Sănătății și-a asumat responsabilitatea de a garanta transparența, profesionalismul și integritatea tuturor examenelor organizate în sistemul medical.

Citeste in continuare

Administratie

PNTASC: Vocea tinerilor modelează politica de mediu – Ministra Buzoianu promite integrarea recomandărilor în politicile publice

Publicat

pe

De

Lansarea Planului Național de Acțiune al Tinerilor privind Schimbările Climatice (PNATSC) și prezentarea studiului UNICEF „Climate Landscape Analysis for Children” (#CLAC) au marcat un moment important în implicarea tinerilor în politica de mediu din România.

Instrumente complementare pentru o Românie pregătită climatic

Ministra Diana Buzoianu a subliniat că „Planul Național de Acțiune al Tinerilor și studiul UNICEF ne oferă două instrumente complementare: unul arată vocea și soluțiile tinerilor, celălalt arată realitatea și nevoile copiilor în fața crizei climatice. Împreună, ele trasează drumul către o Românie mai pregătită, mai educată și mai echitabilă climatic.”

Integrarea concluziilor în politicile publice

Ministra a promis că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) va integra concluziile acestor documente în politicile publice și va continua să construiască, alături de UNICEF, Platforma Tinerilor pentru Sustenabilitate și partenerii internaționali, mecanisme reale de participare ale copiilor și tinerilor la decizie.

Educație, participare și curaj – Cheia succesului

„Cred cu tărie că protejarea mediului nu mai poate fi gândită fără educație, fără participare și fără curajul generației tinere”, a afirmat Diana Buzoianu.

Un eveniment amplu, cu actori diverși

Evenimentul, organizat de Platforma Tinerilor pentru Sustenabilitate, cu sprijinul Ambasadei Franței și al Institutului Francez din România, susținut de UNICEF România și MMAP, a reunit reprezentanți ai autorităților publice, ai mediului academic, ai ONG-urilor și tineri activiști de mediu.

PNATSC: O inițiativă coordonată de tineri

PNATSC este prima inițiativă națională coordonată de tineri, elaborată cu participarea a peste 1.000 de tineri din toate regiunile țării. Documentul se aliniază Pactului Verde European și Agendei 2030, completând strategiile naționale de mediu și educație climatică. Planul va fi prezentat la COP30, în Belém, Brazilia, în cadrul Global Youth Statement (#GYS).

Studiul UNICEF – CLAC: O analiză a impactului asupra copiilor

Studiul UNICEF – CLAC, realizat în premieră în România, analizează impactul schimbărilor climatice asupra copiilor și tinerilor, de la sănătate și educație, până la infrastructură și protecție socială și oferă o bază științifică solidă pentru politici publice incluzive.

Citeste in continuare

Administratie

Ministrul Educației, Daniel David: „Furtuna fiscal-bugetară” a fost depășită, ținta fiind ameliorarea măsurilor în 2026

Publicat

pe

De

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că „furtuna fiscal-bugetară” din sistemul de învățământ a fost depășită, deși a generat numeroase nemulțumiri. În pofida dificultăților financiare, ministrul susține că s-a reușit asigurarea plății salariilor și burselor până la finalul anului curent.

Ținte pe termen scurt: burse, plata cu ora și deblocarea posturilor

Pentru prima parte a anului 2026, ministerul are ca țintă „ameliorarea” măsurilor fiscal-bugetare. Daniel David a menționat importanța burselor studenților și ale olimpicilor, precizând că bugetul de stat va trebui completat cu fonduri europene. Demersurile în acest sens au fost demarate, iar ministerul este în discuții cu Comisia Europeană. De asemenea, ministrul a menționat necesitatea analizării plății cu ora în preuniversitar și deblocarea posturilor cu încadrare în buget, atât în preuniversitar, cât și în universitar.

Legea salarizării unitare: Salariul mediu brut, punct de start pentru debutanți

Pe termen mediu, în contextul elaborării legii salarizării unitare, ministrul dorește ca salariul mediu brut pe economie să fie „punct de start pentru profesorul debutant și pentru asistent”.

Pact pentru un deceniu al educației și cercetării

Pe termen lung, ministrul David discută cu liderii coaliției pentru a asuma un pact pentru un deceniu al educației și cercetării, care să asigure un buget anual mai mare decât în anul precedent.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv10 ore ago

Circul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!

În lumea pestriță a sistemului penitenciar românesc, familia Teoroc, abonații de lux la robinetul puterii, ne oferă un nou spectacol...

Exclusiv11 ore ago

Update/Apocalipsa de plastic de la Aricestii Rahtivani: Fumul ne mântuiește!

Coseco Waste ne arată cum se face „reciclare” cu artificii și mult tupeu Un iPhone disperat ne anunță sfârșitul lumii...

Exclusiv12 ore ago

Ploieștiul în fierbere: Primarul Politeanu dezlănțuie infernul asupra viceprimarului Alexandru Săraru!

De la popriri ignorate la acuzații penale: Un scandal de corupție zguduie Primăria Ploiești! Prahova, tărâmul unde scandalurile politice și...

Exclusiv17 ore ago

Politeanu, Primarul-Paratrăsnet: Cum gunoiul imobiliar incearcă să murdărească imaginea unui oraș infrumusețat

De la nunta pe Bulevard la acuzații halucinante: Mafia imobiliară scoate artileria grea, dar Politeanu rămâne neclintit Prahova, județul unde...

Exclusiv18 ore ago

De la „fofilica” la Prefectură: Ascensiunea halucinantă a unui combinagiu politic – Zoia, „mama” lui Matei, chiar ești bine?!

Atenție, cetățeni! În lumea pestriță a politicii românești, mai apare câte un personaj de te face să te întrebi dacă...

Exclusiv23 de ore ago

Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi 

Apt limitat la muncă, nelimitat la inimioare pe Instagram și maestru într-ale concediilor strategice. Valentin Matei, un nume sonor în...

Exclusiv23 de ore ago

Protestul sindical din 29 Octombrie: Circ cu ursul Bolo sau apărarea ultimă a barosanilor? 

Oare chiar le pasă liderilor sindicali de nenorocirile polițiștilor sau vor doar să-l vadă pe Bolo zburând de la Palatul...

Exclusiv23 de ore ago

Coca-Cola: secretul murdar din Ploiești – Cum ne otrăvește „băutura fericirii” cu apa de canal, sub ochiul complice al autorităților!

De la zâmbet american la coșmar românesc, Coca-Cola a ajuns să fie sinonimă cu corupția și nepăsarea crasă. La Ploiești,...

Exclusiv2 zile ago

APIA, tremură sub ploaia de întrebări! Fermierii prahoveni, pe urmele hoților de la antigrindină: Cer date incendiare și miros a DNA mai rău ca iodura de argint!

De la tunurile antigrindină la tunurile cu subvenții: Prahova, epicentrul unui cutremur agricol cu replici penale! După ce au trimis...

Exclusiv2 zile ago

Sindicatul Diamantul pune sub semnul intrebării angajările de balerini la MAI

„De ce ne trebuie balerini la MAI?” – întrebarea care stârnește controverse Sindicatul Diamantul își exprimă nedumerirea cu privire la...

Exclusiv3 zile ago

Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) demască mascarada SNPP: Minciuni gogonate și manipulări grosolane în spatele unui protest de doi bani!...

Exclusiv3 zile ago

Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare

Un val de nemulțumire și dezaprobare se manifestă în rândul polițiștilor de penitenciare, în contextul protestului recent al Sindicatului Național...

Exclusiv3 zile ago

Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”

Jilava: Alcatrazul famigliei Teoroc se zguduie! Contra-atacul lui Burcu demască ipocrizia sindicatului și abuzurile „baroanei” – Unde câinii trăiesc ca...

Exclusiv4 zile ago

APIA, deschideți arhivele, că vă dăm pe toți la oile tunse! După ce au pus ANM la colț, fermierii 007 somează APIA să scoată cifrele jafurilor la lumină!

Alo, alo, APIA Prahova! Vă sună cunoscut? Nu? Poate vă treziți când vă vor suna fermierii la ușă, cu furcile...

Exclusiv4 zile ago

Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!

Un spital penitenciar fără medici, dar cu directori bine plătiți? Un paradox revoltător în sistemul penitenciar românesc! Director medical fără...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv