Abia sâmbătă Ministerul Finanțelor, la solicitarea presei, a găsit de cuviință să explice că „motive obiective” ar fi condus la „disfuncționalități ale sistemelor informatice partajate care asigură transferul sumelor în sistemul bancar, precum și în sistemul de plăți interbancare, înregistrându-se întârzieri parțiale de plată.”

Așadar, trăim în aceeași nefericită „paradigmă”: dacă nu se agită nimeni, o lăsăm așa cum a picat. Presupun că disfuncționalitățile se înregistraseră vineri și comunicarea, în asemenea împrejurări, este esențială.

Statistic dovedit, majoritatea salariaților se împrumută de la o lună la alta, de la bănci (din descoperirea de cont) sau prieteni, mizând pe ziua fixă de salariu pentru restituiri, rate sau cumpărături. Orice perturbare a acestui mecanism funcțional naște tot felul de speculații care trebuie evitate.

Nu doar personalul MApN a fost în situația aceasta, ci și alți bugetari, chiar dacă asemenea „tovărășii”, în astfel de circumstanțe, nu sunt deloc balsamul potrivit.

Personalul militar a mai trăit o poveste similară, prin urmare s-ar putea spune că vom fi avut un déja-vu. Nepotrivit, altminteri, pentru a lăsa aici loc unui eufemism. Fostul premier Mihai Tudose, în mandatul căruia s-a întâmplat o asemenea întârziere, a exclamat, public: „Cum să spui că nu sunt bani pentru salarii la Armată?

Aflu acum că mai e un alt om foarte deștept care spune că s-ar putea și la Ministerul de Interne să nu fie. Atrag atenția la toată lumea să nu se joace cu așa ceva, la modul cel mai serios”. Avea dreptate.

Pentru că este inadmisibil să vorbești de amplele proiecte de înzestrare a armatei, cu termene, acoperind ani în care nu s-a făcut mai nimic în această privință, apoi să te întorci către militari, scuzându-te, spunând că nu le poți da nici măcar drepturile salariale lunare la timp, invocând motive tehnice care îi interesează prea puțin pe aceia care se instruiesc continuu pentru a fi capabili să apere țara atunci când li se va cere.

„Pe vremea când eram ministru – scria, atunci, pe pagina sa de Facebook Ioan Mircea Pașcu – a fost o discuție în guvern în care armata a fost luată ușor în derâdere – cam cum se pare că se întâmplă și acum, prin ministerele care țin pâinea și cuțitul în mână.

Atunci am fost nevoit să intervin și să reamintesc colegilor de cabinet că, spre deosebire de ministerele pe care le conduceau ei, în Armată se mai și murea! Zâmbetele superioare au dispărut, inclusiv de pe fața premierului, și s-a lăsat o liniște grea.

De atunci încolo, nimeni nu și-a mai permis – cel puțin în prezența mea – să persifleze armata română! Sper să nu se întâmple nici acum, când militarii români au nevoie de sprijinul societății, nu de acuze și tratament discriminatoriu!”

Statutul cadrelor militare are precizări clare cu privire la comportamentul militarilor. Adesea, disciplina și celebra formulă „Am înțeles!” (de care unii au abuzat până la a deveni preș în fața decidenților militari și politici, comportându-se, abia în rezervă fiind, ca vajnici luptători pentru drepturile și demnitatea militarilor!) sunt socotite drept ceea ce nu sunt.

Acceptarea oricărei situații, indiferent de ceea ce presupune ea, nu poate fi împinsă dincolo de unele limite, marcate de o linie roșie pe care nimeni nu are voie să o treacă.

Mai ales atunci când produce interogații în sânul unui corp profesional care nu poate fi vocal în piața publică și care așteaptă, firesc, să îi fie recunoscute eforturile, statutul și consecințele dramatice, uneori în timp de pace – am văzut în repetate rânduri acest lucru! – ale îndeplinirii Jurământului militar.

Da, armata are nevoie de sprijinul societății, de înțelegerea și comportamentul adecvat al celor care iau decizii în privința ei, fiindcă umilințele repetate nu au cum să dezvolte ceea ce cu toții ne străduim să construim: o armată puternică, eficientă, un partener de nădejde pentru Alianța Nord-Atlantică. ( Colonel Florin Sperlea).