Featured
Cine ar fi crezut că vom ajunge astăzi în situația de a ne confrunta cu eventualitatea apropiată a războiului?
Iar pentru generațiile mai noi, această eventualitate este și mai greu de crezut. Așa cum se desfășoară lucrurile, însă, pare că suntem în anticamera războiului și că acesta poate fi mondial și nuclear.
Toate acestea pentru că trăim într-o lume în care în decizii ale instituțiilor publice și-au făcut loc erori profunde, chiar dacă aplaudate. Se vrea, bunăoară, suveranitate fără securitatea fiecăruia, stat de drept în care rivalul să poată fi strivit, justiție cu exaltarea de aranjamente și proceduri nedrepte, guvernare cu decidenți nepregătiți, democrație cu ură, globalizare cu aservire, dezvoltare cu șef. În loc să pună întrebări, prea mulți oameni rămân la a contempla cu uimire spectacolul. Cum ne spun cele mai bune analize din SUA, Germania, Franța, Israel, direcția este greșită și devine primejdioasă.
Sporește astfel nevoia de deschidere și de schimbare în instituțiile de interes public spre a curma o înaintare plină de pericole. Vârfuri ale vieții publice atenționează că este cazul să fie interogată direcția în care se merge – până la a pune întrebarea cine ia decizia și ce profil profesional, civic și moral au aceia. Cel mai profilat istoric contemporaneist, Niall Ferguson, a vorbit deja cu ani în urmă de „degenerare” în principalele democrații (The Great Degeneration. How Institutions Decay and Economy Die, Alan Lane, 2012) și nu a contenit să avertizeze asupra urmărilor. Unul dintre specialiștii de vârf în relații internaționale, Graham Allison, a argumentat că grija față de propria democrație ar trebui să prevaleze în orice țară, în fața oricărui alt subiect (Destined for War: Can America and China Escape Thucydides’s Trap?, Houghton Mifflin Harcourt, 2017). Habermas, care a profilat „democrația deliberativă” ca alternativă la derapajele modernității, intervine în aceste zile din nou în apărarea rațiunii, iar un vast curent îndeamnă la aceasta.
Sunt susținut, firește, în asumarea subiectului, de concepția mea, a „democrației reflexive”, ca alternativă la „democrațiile monologice” pe care „refeudalizarea” din unele societăți de azi le-a ivit. Alternativă, adică, la organizări dominate de inși ajunși prin accidentele istoriei la pârghiile puterii, care înțeleg funcțiile rudimentar, ca proprietăți. Cu experiența din partea noastră de Europă, putem adăuga: monolog al unor grupuri slab pregătite și incapabile, care agravează dificultățile oricum existente.
Nevoia unei priviri critice a stărilor actuale de lucruri sporește de la o zi la alta. Iau în considerare aici, ca piese decisive în societățile actuale, statul, justiția, democrația, globalizarea, dezvoltarea, ce se cer în primul rând puse acum pe altă direcție. Evoc aici diagnosticul de stare a fiecăreia și formulez rezolvarea pe care o văd.
Capacitatea de a rezolva probleme este testul concludent pentru un stat. Incapacitatea îl descalifică. Pe urmele lui Adam Smith, Niall Ferguson a caracterizat statul modernității actuale ca „stat staționar”: stat în care majoritatea oamenilor sunt ținuți la un nivel de viață „mizerabil” și în care „o elită coruptă și monopolistă are abilitatea de a exploata sistemul legilor și al administrației în avantajul ei”(p. 9). Acest stat întâlnește periodic recesiuni și crize care sunt, însă, mai nou, simptome ale unei „mari degenerări”.
Desfigurările statului au căpătat, desigur, nume în timp. Se știe demult că este vorba despre „președinție africană” atunci când se admite supremația președintelui asupra guvernului, exceptarea persoanei de la aplicarea legilor, invocarea nevoii de stabilitate pentru a nu înlocui președintele și cultivarea unei adevărate paranoia privind utilitatea respectivului (Douglas Greenberg…., Constitutionalism & Democracy. Transitions in the Contemporary World, 1993). De „stat mafiot” au vorbit chiar decidenți care l-au practicat. Vorbesc azi de „stat eșuat” chiar autori ai eșuării: eșuat este un stat care nu-și poate hrăni cetățenii decât din import, în care cetățenii nu se bucură de justiție, în care ard bolnavi în spitale și în care decidenții nu sunt capabili să reprezinte interesul public. Am vorbit de „stat disciplinar” (A. Marga, Justiția și valorile, 2021), prin care am avut în vedere statul în care de sus se mobilizează instituții de forță (servicii secrete, justiție etc.) pentru a împiedica întărirea alternativei democratice.
Față de această evoluție nefastă, rezolvarea pe care o văd trece prin revenirea la „statul de drept democratic”. Dar nu se oprește aici. Este nevoie de instituirea unui control public regândit și redesfășurat asupra acțiunilor statului (A. Marga, Statul actual, 2021). Oricum, un control public legiferat strict, plecând de la recunoașterea lucidă a ceea ce a dus în impas statul de drept existent și la declinul amintit.
În unele țări este mare subiectivismul în justiție, căci a avut loc fenomenul „privatizării justiției” în favoarea unor persoane, cercuri, grupuri, partide. O astfel de privatizare a și dus la „justiție instrumentată”, în orice caz, la „justiție injustă”, chiar când se perorează copios despre independența justiției. Încheierile judiciare sunt mai curând ale unei justiții ce apără un statu quo în crize. De altfel, cei mai mari juriști europeni propun judecătorilor ca antidot „neliniștea etică” și „etica îndoielii” – tocmai spre a mai salva ceva din justiția justă.
Soluția este „justiția ca dreptate” (John Rawls). Am în vedere, în locurile în care trăim, cinci condiții ale atingerii acesteia: legi în interes public, în locul legilor ca instrument de luptă al cuiva; proceduri concordante cu dreptul; trecerea selectării și numirii magistraților în seama unei autorități publice; revizuirea pregătirii juriștilor; asumarea adevărului că independența justiției și conștiința juridică nu sunt produs doar al educației, ci și al unei organizări instituționale. Sub acest aspect, se înșală cei care pun totul în conștiința judecătorilor, în loc să prevadă mecanisme de corectare a deciziilor și, de ce nu, de răspundere pentru sentințele date. Dreptatea trebuie asigurată de instituții, în primul rând.
Cei mai mulți vrem democrație, iar democrația nu are alternative mai bune. Dar pretenția democrațiilor este contrazisă astăzi în multe locuri de monopolizarea deciziei, de inadecvarea măsurilor ca efect al mediocrității decidenților, de manipularea cetățenilor și de espectativa electoratului. Diagnosticul „criza democrației” este în sine grav. Dar de la lansarea de către Michel Crozier, Samuel P. Huntington și Joji Watanuki (The Crisis of Democracy”…,1975), acest diagnostic a devenit candid.
În realitate s-a trecut la „postdemocrație” (Colin Crouch, Postdemokratie, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2008). O situație în care înfloresc laturi dintre cele nefaste: plictiseala, frustrarea și deziluzia; folosirea instituțiilor de către reprezentanții grupurilor de interese mai puternice în interesul lor; tehnici de manipulare a cerințelor cetățenilor; insistența mersului la vot și reclama (p.30). Nu se trăiește în societăți integral nedemocratice, dar idealurile democrației au fost părăsite.
Cu analiștii cei mai noi s-a ajuns la un diagnostic și mai grav. Se vorbește fără ezitări de „prăbușirea democrației” (Yascha Mounk, Der Zerfall der Demokratie…, 2018) și de „sfârșitul democrației” (Yvonne Hoffstetter, Das Ende der Demokratie…, 2018). Curentul de gândire cel mai amplu azi reprezintă acest diagnostic.
Este clar că nu se va ieși din situația actuală a democrației fără a regândi din temelii felul în care se iau decizii. Nu este posibilă democrație fără control continuu dinspre cetățeni. Nu este realist exemplul democrației inițiale, în care se trăgeau la sorți reprezentanții, fiecare cetățean fiind socotit demn. Dar funcțiile publice se cuvin exercitate ca mandate, nu ca feude. Nu este democrație unde se aleg reprezentanți cu mai puțin de jumătate din voturile electoratului, care, apoi, își arogă puteri pe care monarhul nu le avea. Nu are de a face cu democrația „democrația cu șef de stat”. Nu rămâne democrație sistemul cu desemnări personale în funcții publice. Nu dă rezultate democrația ce se ia pe sine ca singura. Nu duce departe „democrația făcută din afară”.
Globalizarea a fost de la început confundată cu globalitatea – împrejurarea că, de pildă, în fond depindem pe glob unii de alții. Ea a fost exploatată de globalism – o ideologie axată pe ideea unui centru decizional al lumii. Între timp, tabloul istoric al globalizării, luată la propriu – ca demontare a tarifelor vamale și a obstacolelor la schimbul nelimitat de produse – s-a limpezit.
Sunt avocați eminenți ai globalizării țări precum China, Olanda, Israel, Germania, Marea Britanie etc., care au făcut din aceasta instrument al bunăstării proprii, nu o dogmă ideologică. Asemenea țări au procedat rațional, căci au înțeles lumea nu ca simplă competiție a capitalurilor, cum, din nefericire, au priceput decidenții unor țări sărace, ci ca oportunitate de a se dezvolta ca națiuni moderne. Când a observat că i se scurg capitalurile, chiar SUA, țara care a inițiat globalizarea, a trecut în 2016 la „corectura globalizării”. Așteptata succesiune a globalizării, de care scriam altădată (A. Marga, După globalizare, 2018), a venit însă brusc. Globalizării i-au pus capăt sancțiunile – nechibzuite din capul locului, căci nu rezolvă ceva și afectează întreaga lume – și zăngănitul de arme.
Sub privirile noastre, se petrece azi „sfârșitul globalizării”. La orizont mijește însă deocamdată „scindarea lumii”. Viața devine nejustificat de grea pentru marea parte a oamenilor, se va trăi scump ca urmare a deciziilor eronate și se intră fără noimă în „război rece”! Unde mediocrația și prostocrația decid, oamenii plătesc, în plus, un preț enorm.
Analiști prestigioși au spus cât se poate de direct că lumea suferă deja din cauza dominației unor vederi anacronice, dar și a unor „elite reziduale (residual elites): grupuri de conducere care au fost alcătuite în circumstanțe istorice particulare, care întâlnesc un set particular de provocări și oportunități și care găsesc că este dificil sau imposibil să se adapteze la noile circumstanțe și să se schimbe încât să înfrunte noile provocări și oportunități”. Ele întrețin „modele ale securității războiului rece” (Anatol Lieven, Climate Change and Nation State. The Realist Case, Penguin Books, Dublin, 2021, p.XII). Or, pe terenul istoriei, viziunea acestor elite, „internaționalismul” unui „liberalism” străin de valori și de reflexivitate, „a eșuat” (p.139). Acesta a eșuat, între altele, tocmai din cauza refuzului de a promova politici în interesul populației, a mesianismului politic și a asocierii cu ideologia globalismului.
Soluția rațională este acum reasumarea unității umanității ca orizont, evitarea scindării lumii și ieșirea din ideologia globalismului . Unii au propus deja „glocalizarea (Glokalisierung)” – o viață în fond pacifică, înăuntrul umanității și în condițiile inevitabil locale și diverse ale trăirii vieții (Matthias Horx, Die Zukunft nach Corona. Wie eine Krise der Gesellschaft, unser Denken und unser Handeln verändert, Econ, Berlin, 2020). Economia însăși ar putea deveni astfel protectoare a oamenilor și a mediului (p.89-90), cu toate consecințele.
Așa cum a fost practicată, dezvoltarea a dus într-un punct mort. Expresia cea mai sintetică este îndatorarea excesivă a multor state fără a-și fi rezolvat problemele lăuntrice. Se adaugă aservirea economiei de către afaceri pe scară mare – comunicațiile digitalizate, industria farmaceutică, în pandemie, acum valorificarea stocurilor de arme – și legarea soartei oamenilor de un ansamblu controlat dubios. Totul pe lume se plătește în bani, inclusiv dislocările de trupe și înarmarea. Și cele ce se trimit acum Ucrainei! Aceasta, oricum, va avea de achitat costurile. Dar și de răspuns de faptul că pe teritoriul niciunei alte țări europene omorârea de oameni (mai ales evrei) în cel de Al Doilea Război Mondial nu pare să fi atins dimensiunile de acolo. Nimic nu compensează o viață pierdută, dar sute de miliarde de dolari vor trebui plătiți la un moment dat ca despăgubire.
În fața acestui eșec al dezvoltării, alternativa pe care o văd constă într-un pas în plus în raport cu „dezvoltarea economică și instituțională” (A. Marga, Metanarativii actuali…, 2015). Ar fi un pas spre o „dezvoltare nouă”. Cum deja mulți au observat, trecerea operată de Islanda la noi indicatori economici – datele educației, mediului înconjurător, sănătății, trăirii mediului – poate fi o prefigurare. Aș adăuga indicatorul condiția de cetățean, ce presupune a avea un cuvânt privind instituțiile și luarea deciziilor. Nu cred că renunțarea la PIB este realistă, dar încercarea de a practica altfel dezvoltarea este de salutat.
Soluțiile de mai sus sunt condiționări pentru cine vrea ieșirea dintr-un curs primejdios. Dacă ele sunt considerate doar recomandări sau utopii, atunci se vor adânci crizele și, probabil, s-ar putea ajunge la Al Treilea Război Mondial. Sunt încă la îndemână șanse să nu se producă un cataclism care, de altfel, ar și pune capăt, măcar pentru multă vreme, unei civilizații și culturi. Deocamdată, însă, oamenii plătesc din greu decizii eronate, rezultate din împroprietărirea tacită cu funcții a unor persoane care nici nu pricep, nici nu vor și nici nu au cum să oprească aberațiile și să pună lumea pe altă direcție.
Andrei Marga
Actualitate
Terenuri arabile de vânzare în Prahova, oferite de OLTINA IMPEX PROD COM SRL
Oferta respectă Legea nr. 17/2014
Societatea comercială OLTINA IMPEX PROD COM SRL anunță scoaterea la vânzare a unor suprafețe de teren arabil situate în extravilanul localităților Dumbrava și Drăgănești, județul Prahova. Potrivit informațiilor furnizate de companie (sursa: OLTINA IMPEX PROD COM SRL), întreaga procedură se desfășoară cu respectarea prevederilor Legii nr. 17/2014 privind vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan, în forma sa actualizată.
Prețul de vânzare și condițiile financiare
Conform anunțului transmis de OLTINA IMPEX PROD COM SRL, prețul de ofertă este de 7.000 de euro (plus TVA conform legislației în vigoare) pentru terenurile arabile puse în vânzare. Plata se va efectua în lei, la echivalentul în moneda națională calculat la cursul BNR din ziua emiterii facturii fiscale și a întocmirii sau autentificării contractului de vânzare.
Detalii despre parcele: amplasament și compactare
Persoanele interesate pot obține informații suplimentare referitoare la suprafețele parcelelor disponibile, amplasamentul exact al terenurilor și gradul de compactare a acestora. Datele tehnice, configurația loturilor și orice alte clarificări legate de proprietăți se oferă direct de către reprezentanții societății.
Date de contact și modalitatea de informare
Pentru detalii și programarea discuțiilor, cei interesați se pot adresa sediului OLTINA IMPEX PROD COM SRL din orașul Urlați, strada Socului nr. 20A, județul Prahova.
– E-mail: office@oltina.ro
– Telefon: 0744 518 926; 0729 222 461
Exclusiv
Ipj Prahova S.R.L., Grădinița de cadre -sezonul XXVII: Filozoful cu opincile de mall și neuronul de gang – Cazul Lăpădatu Lucian, între bere, bodycam și bășcălie juridică
Filozoful își scrie epopeea: Drept la replică de noaptea minții
Serialul „Grădinița de cadre – IPJ Prahova”, documentat de Incisiv de Prahova, revine cu sezonul XXVII și același personaj principal: agentul rutier Lăpădatu Lucian, „spaima mall-ului, a gangului și a bunului-simț”.
După ce Incisiv de Prahova a prezentat cazul său – bere înainte de schimb, circ la mall, nervi la geam și combinații pentru „rude” – Lăpădatu s-a scremut și a livrat un drept la replică publicat, conform deontologiei, tot de Incisiv de Prahova (sursa detaliilor). Numai că „dreptul” lui la replică e o colecție de contradicții, minciuni grosolane și auto-demascări, pe care le demontăm punctual.
Soția cu ghetele, el cu tupeul: De ce s-a prezentat filozoful ca și clientul principal?
În dreptul la replică, Lăpădatu susține că soția a cumpărat ghetele de la Tezyo, AFI Cotroceni. El doar „s-a prezentat” la magazin să rezolve situația.
Întrebare simplă: dacă soția e cumpărătorul, de ce s-a prezentat el ca vedetă a reclamației, ca și cum el ar fi fost clientul efectiv?
Răspunsul se potrivește perfect cu ceea ce Incisiv de Prahova a relatat deja: pentru că e polițist și a zis că îi iese. Nu vine „soțul X”, vine „domnu’ polițist”, care se simte îndreptățit să se impună în fața angajaților, nu să respecte procedurile legale.
Maratonul telefonic la OPC: De la 15 apeluri ratate la niciun mail legal
În dreptul la replică, Lăpădatu afirmă că a sunat de 10–15 ori la Protecția Consumatorului și nu i-a răspuns nimeni.
Bun. Și după ce nu-ți răspunde nimeni la telefon, ca polițist care cunoaște (măcar teoretic) legea:
- de ce nu trimiți un e-mail?
- de ce nu depui o petiție?
- de ce nu faci sesizare scrisă, pe cale legală?
Nu. El sare peste tot ce înseamnă procedură normală și ajunge la varianta de „șmecher cu epoleți”: se duce în mall, face scandal și… cheamă poliția. Asta e „logica de protecția consumatorului” în mintea lui: dacă nu răspunde OPC, transformăm totul într-un spectacol cu uniformă.
Poliția chemată la retur de ghete: Abuzul premeditat, nu neînțelegerea unui „biet consumator”
Elementul-cheie, recunoscut chiar de Lăpădatu în dreptul său la replică: a sunat la Dispeceratul Poliției municipiului Ploiești ca să vină un echipaj la fața locului și să „consemneze” situația cu returul de ghete.
Întrebarea de manual:
- este urgență?
- ține de competența poliției?
- au polițiștii dreptul să oblige un magazin să primească produsul retur?
Răspuns: nu, nu și iar nu.
Cu toate acestea, un agent de poliție – care știe foarte bine ce intră și ce nu intră în atribuțiile instituției – cheamă poliția ca să-și fabrice „probe” pentru viitoare plângeri la Protecția Consumatorului și să pună presiune pe angajați.
Nu e naivitate, e abuz premeditat. Exact cum reieșea din articolul inițial al Incisiv de Prahova.
„Îmi fabric probe”: Mintea bolnavă care transformă poliția în instrument personal
Lăpădatu recunoaște în scris, în dreptul la replică, că a vrut ca poliția să consemneze refuzul magazinului, pentru ca ulterior să aibă „dovezi obiective” pentru plângerea la Protecția Consumatorului.
Traducere:
- în loc să folosească direct calea legală (sesizare la OPC),
- a ales să folosească poliția ca accesoriu la presiunea asupra magazinului,
- a gândit dinainte „scena cu poliția” ca mijloc de intimidare și „probare”.
Mintea lui bolnavă nu a funcționat în registrul legii, ci în registrul: fac show, vin colegii, se sperie magazinul, îmi iese mie. E premeditare în cea mai pură formă: a încercat să-și fabrice „probe” în capul lui, forțând mâna celor de la Tezyo.
Cazul Păulești: „Nu cunosc pe nimeni”, dar știe exact numele șoferului
În articolul Incisiv de Prahova, nu a fost făcut public niciun nume al șoferului căruia i s-a reținut permisul în Păulești. S-a vorbit generic despre o „rudă” pentru care Lăpădatu ar fi încercat să intervină.
În dreptul la replică, Lăpădatu:
- afirmă că nu a intervenit pentru nimeni,
- afirmă că persoana sancționată nu îi este rudă,
- afirmă că nu este vorba de vreun „cumnat”,
- și, foarte important, dă numele persoanei: Ștefan Andrei 🙂
Întrebarea logică devastatoare: Dacă nu ai intervenit, dacă nu știi, dacă nu e rudă, dacă nu te interesează, de unde știi TU numele complet al șoferului sancționat, nume pe care nici Incisiv de Prahova, nici altcineva nu l-a publicat?
Răspunsul e evident: știe pentru că a fost implicat, pentru că a știut exact despre cine este vorba și pentru că a mințit în dreptul la replică. Singur se aruncă în gol, public, cu nume și prenume.
Scena cu mâna întinsă: Respectul de carton față de colegi
În dreptul la replică, filozoful se descrie ca un cavaler al imaginii:
- polițistul i-ar fi întins mâna,
- el ar fi refuzat „politicos” să dea mâna,
- ca să nu creadă angajații magazinului că sunt „prea apropiați”.
Realitatea, relatată de surse:
- polițiștii au venit civilizat,
- i-au întins mâna și l-au salutat,
- Lăpădatu i-ar fi repezit nervos: „Du-te, bă, de aici în altă parte, nu lângă noi”.
Nu era grijă pentru aparențe, era arogantul clasic, care se dă zmeu în fața publicului și își permite să-și trateze colegii ca pe niște figurante. După patru ani, în dreptul la replică, poate cosmetiza cum vrea. Dar bodycam-ul și memoria celor de față nu îl ajută.
Procesul-verbal și bodycam-ul: A știut că ia amendă, a refuzat să semneze
Lăpădatu pretinde că:
- nu i s-ar fi consemnat punctul de vedere,
- ar fi vrut să se noteze că „nu a făcut scandal” și „nu a jignit”,
- agentul ar fi refuzat să îl asculte,
- drept urmare, el nu a semnat.
Din informațiile obținute:
- polițiștii au consemnat ce a declarant,
- i-au adus la cunoștință că este filmat cu bodycam,
- i-au spus clar că va fi sancționat contravențional,
- Lăpădatu a refuzat să semneze în momentul în care a realizat că nu mai poate controla situația.
La mall era „șmecher de Brazi”, nu îl interesa. Când a aflat că procesul-verbal va fi folosit real, pe bune, semnătura nu i-a mai venit la fel de ușor. Un clasic: băiatul tare la fața locului, înger persecutat în plângeri și drepturi la replică.
„Mi-au dat banii pe ghete, deci am avut dreptate”: Sofismul opincilor cu epoleți
Lăpădatu mai susține că:
- în urma discuțiilor ulterioare cu Tezyo,
- s-a prezentat la sediul lor,
- a predat ghetele,
- a primit înapoi toată suma, ceea ce, în mintea lui, ar dovedi că el a avut dreptate de la început.
Probleme:
- Povestea nu poate fi verificată azi. Din informațiile avute, minte și aici liniștit.
- Chiar dacă ar fi adevărat, NU schimbă subiectul:
- nu justifică chemarea poliției,
- nu justifică circul din mall,
- nu justifică folosirea instituției ca bâtă asupra unui magazin.
Faptul că, eventual, produsul avea un defect nu spală faptul că el a ales calea abuzului, nu a legii.
Contestatia pierdută: Judecătorii „răi” care au văzut bodycam-ul și tot l-au găsit vinovat
Capitolul preferat al filozofului: plângerea contravențională.
El spune că:
- a făcut plângere la Judecătoria Ploiești,
- nu a putut să se prezinte, fiind în recuperare,
- plângerea i-a fost respinsă pentru că n-a ajuns la proces,
- și lasă să se înțeleagă că, de fapt, ar fi fost nevinovat, dar „victimă” a formelor procedurale.
Realitatea juridică:
- într-un proces contravențional, cauza NU se pierde automat doar pentru că nu te prezinți;
- instanța judecă pe baza probelor: proces-verbal, filmări, declarații;
- dacă IPJ cere judecarea în lipsă (și o face frecvent), judecătorul se uită la bodycam, la acte, la tot ce există la dosar.
Situația absurdă din „filozofia” lui ar arăta așa:
- judecătorii văd pe filmare că e nevinovat, nu scandalagiu,
- dar, pentru că nu se prezintă fizic, îl lasă sancționat „din răutate”.
Realitatea: judecătorii au văzut filmările bodycam, au analizat și l-au găsit vinovat. Restul sunt oftaturi de frustrat prins cu mâța-n sac.
Și dacă tot se consideră atât de curat, poate face public hotărârea instanței, să vedem negru pe alb ce a reținut judecătorul. Altfel, vorbim doar de basme.
Polițistul intervenient „sancționat disciplinar”: Fabulă demontată de bodycam
Lăpădatu lasă să se înțeleagă că:
- polițistul care a intervenit la evenimentul din mall
- ar fi fost sancționat disciplinar pentru felul în care a gestionat situația,
- pe când el, Lăpădatu, ar fi rămas „curat și uscat”.
Din datele pe care le avem:
- polițistul NU a fost sancționat disciplinar,
- dimpotrivă, bodycam-ul i-a salvat pielea,
- imaginile au arătat clar cine a fost recalcitrantul,
- „filozoful” nu a pățit nimic disciplinar doar pentru că șefii au considerat incidentul minor și nu au vrut să escaladeze.
Nu pentru că ar fi fost el vreo floare de crin.
Geamul spart la nervi, rescris ca „accident cu cârje”
Incisiv de Prahova, pe baza surselor, a arătat un tablou clar:
- Lăpădatu a avut crize de nervi,
- a spart un geam cu mâna,
- și-a tăiat tendoanele,
- mâna dreaptă a fost făcută praf,
- s-a pus problema necorespunderii fizice.
În dreptul la replică, totul devine:
- un simplu accident casnic,
- cu el deplasându-se cu cârje,
- dezechilibrându-se,
- și căzând nefericit într-o ușă de termopan.
Doar că, la momentul respectiv, le povestea colegilor altceva: geam spart pe fond de nervi, nu pe fond de cârje. Acum, când trebuie să dea bine pe hârtie, brusc e o victimă a gravitației.
Cam același tipar ca la alt „erou” din IPJ Prahova, Petre Răzvan, care „se jura” că nu a luat mită… până a venit DGA și a clarificat situația.
„Nu m-au evitat colegii, nu am fost tras pe dreapta”: Realitatea din birouri și din teren
Lăpădatu afirmă că:
- nu a fost „tras pe linie moartă” la birou,
- colegii nu s-au ferit să lucreze cu el,
- nu a fost considerat inapt,
- s-a prezentat la trageri și la tactică polițienească fără probleme.
Din sursele Incisiv de Prahova:
- da, a fost tras un timp pe dreapta, fiind ținut mai mult la birou,
- da, colegii se feresc să iasă cu el în teren chiar și în prezent, pentru că este „bolnav cu nervii”,
- da, a existat îngrijorare reală privind capacitatea lui de a imobiliza, încătușa sau gestiona situații tensionate.
Faptul că „a trecut” tragerile și ședințele de tactică spune mai mult despre standardele de îngăduință din IPJ Prahova decât despre capacitatea lui reală. Nu era să îl scoată cineva oficial „inapt”, că se vedea tot sistemul în oglindă.
Bere, gang și negare: „Nu sunt prost să recunosc că am băut la muncă”
Lăpădatu respinge în bloc afirmațiile legate de consumul de alcool:
- nu ar consuma băuturi alcoolice înainte de serviciu,
- nici în timpul programului,
- nici imediat după,
- nu există, chipurile, niciun raport, nicio sancțiune, nicio constatare.
Incisiv de Prahova, în articolul precedent, pe baza surselor, a descris obișnuința:
- „încălzirii” cu o bere la cutie,
- în gangul spre parcarea Poliției municipiului Ploiești,
- înainte de schimbul II.
Normal că nu există document oficial. În „familia” IPJ Prahova S.R.L., nimeni nu se grăbește să își toarne colegul. Toți știu, toți văd, toți tac. Până într-o zi, când se va ajunge la clasicul titlu: „Polițist beat a omorât un om pe trecerea de pietoni”. Și atunci o să curgă comunicatele.
„Nu consum alcool la serviciu” sună bine în dreptul la replică. Și Petre Răzvan „nu lua mită”, până a venit DGA.
Concluzie: Dacă tăcea, filozof rămânea (aici)
Incisiv de Prahova a documentat deja, în serialul „Grădinița de cadre – IPJ Prahova”, cum arată această instituție:
nervosul, bețivul, șmecherul cu rude, protejatul de sus, toți ținuți în sistem, lucind frumos în comunicate și mucegăind în realitate.
Cazul Lăpădatu Lucian, așa cum reiese din:
- articolul inițial publicat de Incisiv de Prahova (sursa principală a dezvăluirilor),
- dreptul la replică „de noaptea minții”,
- informațiile de culise venite din interiorul IPJ Prahova,
arată un profil clar:
- polițist cu o bere-n plus și un neuron în minus,
- client de mall cu opincile purtate și restituite cu circ,
- „rudenist” care neagă tot, dar știe nume pe care presa nu le-a publicat,
- „accidentat” care a spart geam „accidental” după ce înainte se lăuda cu nervii lui,
- „nevinovat” pe care l-au găsit vinovat judecătorii pe baza filmărilor bodycam.
În concluzie:
în cazul Lăpădatu Lucian, dacă tăcea, filozof rămânea.
Așa, cu dreptul lui la replică de noaptea minții, nu a făcut decât să confirme, singur, tot ce a scris Incisiv de Prahova. (Cristina T.).
Exclusiv
Republica Rachetă, lovită de… ploaie: cum au oprit fermierii din Prahova experimentul cu iodură de argint și au pornit recoltele RECORD
„Mafia antigrindină” sub umbrelă: când se opresc rachetele, începe să plouă
În timp ce la București se plâng politicieni și „specialiști” de talk‑show că, fără rachete, România ar fi la mila grindinii, în Prahova se întâmplă o blasfemie împotriva propagandei oficiale: PLOUĂ.
Nu doar că plouă, dar, pentru prima dată după decembrie 1989, fermierii prahoveni anunță, la unison, producții RECORD la aproape toate culturile.
Iar sistemul antigrindină este OPRIT.
Ziarul de investigații Incisiv de Prahova a fost, în această săptămână, pe teren, printre oameni, nu printre grafice trucate: zeci de fermieri, interviuri față în față, cizme în noroi, nu în covorul roșu al „noii tehnologii” cu iodură de argint.
Rezultatul? Pe fața acestor oameni – cei denigrați drept „medievali” – au apărut zâmbete largi, de bucurie și satisfacție incomensurabilă. Pământul zâmbește și el: solul și‑a refăcut rezervele de apă, culturile arată a agricultură, nu a film post‑apocaliptic cu rachete în nori și crăpături în ogor.
103.000 hectare spun „STOP RACHETE”. Sistemul: „Nu vă auzim, ne bubuie propriul ecou”
Documentele oficiale pe care Incisiv de Prahova le publică de doi ani au fost confirmate chiar de statul român.
Direcția pentru Agricultură Județeană Prahova, într‑o adresă oficială (nr. 10442/01.10.2024), recunoaște:
- suprafață analizată: 102.905,6174 ha, din care:
- vie: 42.244,0631 ha;
- fermieri care VOR continuarea tragerilor:
- 44 de fermieri, cu 2.244 ha;
- fermieri care NU mai vor rachete:
- 1.925 de fermieri, cu 1.659,11 ha de vie și restul culturi vegetale;
- ponderea celor care se opun:
- peste 97% din suprafața arabilă din document.
Tradus de fermieri, nu de spin‑doctori:
„Luați‑vă rachetele, lăsați‑ne ploaia.”
În orice stat normal, un asemenea vot ar închide instant sistemul.
În Republica Rachetă, e tratat ca un „mic inconvenient birocratic”.
Milionul de hectare fantomă: pădurea, asfaltul și balta – „culturile” preferate ale sistemului
Din investigațiile Incisiv de Prahova și memoriile fermierilor reiese cum funcționează matematica oficială:
- 2021 – rapoarte tehnice AASNACP:
- UAT: 2.209.451 ha
- ZIA (zona intervenție activă): 1.457.708 ha
- ZP (zona protecție reală): 403.732 ha
- în comunicarea publică:
– 1.519.000 ha „protejate”; - din 2022 încolo, pe bandă: – 2.300.000 ha „protejate” anual, repetate ca mantră.
Diferența între zona de protecție reală și cifrele cosmetizate:
peste 1 MILION de hectare pe an.
Ce sunt? Păduri, pășuni, ape, drumuri, intravilan, terenuri neproductive – tot ce prinde cercul colorat de pe hartă.
Pe televizor: „Milioane de hectare protejate”.
Pe câmp: secetă și grindină la fel ca înainte.
Pe buget: factură foarte reală.
2025: niciun foc de rachetă, aproape 100 de milioane cheltuiți. Sistemul păzește NIMICUL
Raportul AASNACP pe 2025 (nr. 25/14.01.2026), analizat de Incisiv de Prahova și de Asociația Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice Prahova (președinte Adrian Mocanu), e dovada supremă a jafului cu zâmbet administrativ:
- ZERO activități operaționale de combatere a grindinei;
- 104 puncte de lansare în „pază și conservare”;
- fermieri – fără niciun serviciu real;
- buget – aproape integral EXECUTAT.
Cifrele lor, nu ale presei:
- în text: ~88,277 milioane lei alocați, execuție 98,48%;
- în tabel: 96,01 milioane lei cheltuiți:
- 82,80 milioane lei – „pază și monitorizare infrastructură”;
- 9,31 milioane lei – salarii;
- 3,90 milioane lei – bunuri, servicii, utilități.
Nici sumele nu se pupă între ele.
Dar la casierie, se pupă TOT.
Să nu știi nici cât ai cheltuit exact și, în același timp, să pretinzi că „controlezi furtunile”, nu mai e administrație.
E stand‑up comedy pe bani publici.
Bilanț 2007, program până în 2040: știința „tragem întâi, întrebăm după”
În adresa oficială AASNACP nr. 1965/06.05.2026, pentru Unitatea Pilot Prahova, Autoritatea invocă „Bilanțul de mediu 2007” drept fundament.
Apoi anunță, triumfător, un Program Național 2024–2040.
Iar fraza de aur, consemnată de Incisiv de Prahova, sună așa:
„După aprobarea Programului 2024–2040 se va proceda la achiziția studiului privind impactul asupra mediului și influența intervențiilor active asupra regimului de precipitații.”
Pe românește:
- Întâi aprobăm programul până în 2040.
- Apoi, poate, vedem ce am făcut cu norii, ploaia, solul și oamenii.
Orice țăran știe regula simplă:
„Întâi vezi ce bagi în nor, apoi tragi.”
Statul român a reinventat știința:
„Întâi tragem. Dacă nu moare nimeni cu acte, cumpărăm și un studiu.”
„Nu răspundem de sănătate, dar garantăm că e bine”: dogmă de stat cu iodură de argint
În aceeași corespondență, AASNACP recunoaște senin:
- nu are atribuții pe sănătatea populației;
- nu are atribuții pe lanț trofic;
- nu are atribuții pe fructe, legume, produse apicole, organisme acvatice.
Și, în aceeași pagină, proclamă liniștitor:
„Nu există efecte negative semnificative.”
Traducerea logică:
„Nu e treaba noastră să verificăm dacă vă îmbolnăviți, dar vă anunțăm oficial că sunteți sănătoși.”
Nu e administrație.
Este fals intelectual cu antet.
ANM se spală pe mâini: „Noi doar spunem când vine norul. Alții îl împușcă”
Administrația Națională de Meteorologie, în răspunsul nr. 2853/05.06.2026, clarifică:
- ANM:
- dă prognoze, date radar, suport meteorologic;
- NU decide tragerile;
- NU omologhează sistemul;
- NU certifică impactul asupra precipitațiilor sau mediului.
Rezumat, surprins perfect de analizele Incisiv de Prahova:
„Nu noi ținem racheta în mână. Noi doar spunem când vine norul.”
Toți au bucățica lor de buget, nimeni nu are bucățica de RESPONSABILITATE.
Fermierii „medievali” cer știință reală. Statul „modern” cere cobai pe cer
Propaganda oficială îi numește pe fermieri „superstițioși”, „medievali”.
Realitatea:
Asociația Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice Prahova cere:
- studii independente, evaluate științific (peer‑review);
- zone martor, date radar și pluviometrice reale;
- serii lungi de precipitații, inclusiv în aval;
- evaluare ecotoxicologică pentru iodura de argint;
- cost real pe hectarul AGRICOL protejat, nu pe păduri și asfalt;
- Consiliu Consultativ funcțional, cu avize scrise;
- transparență totală pe contracte, licitații și rapoarte.
În scrisoarea oficială adresată viceprim‑ministrului Tánczos Barna, cu copie la premier, secretari de stat, Prefect și comisiile de agricultură, fermierii din Prahova spun limpede:
- relansarea tragerilor, înainte de o evaluare independentă și împotriva voinței majoritare a fermierilor, ar fi „un act administrativ profund abuziv”.
Realitatea din documente:
- peste 93% dintre fermierii recenzați vor închiderea sistemului;
- CSAT a admis, în trecut, limitele și controversele acestor tehnologii;
- Direcția de Mediu Prahova a confirmat că operatorii NU au avut și NU au autorizație de mediu valabilă.
Nici studii la zi, nici autorizație, nici acordul beneficiarilor.
Dar rachete – DA.
Și bani – MULȚI.
2025 fără rachete: grâu RECORD, rapiță RECORD. Fără apocalipsă, dar cu ploaie
Exact anul în care sistemul antigrindină NU a funcționat în Prahova, cifrele oficiale ale Direcției Agricole Prahova (nu pamflet, ci statistică de stat) spun clar:
- 2025:
- grâul – cea mai bună producție din seria 2014–2025;
- rapița – cea mai bună producție din aceeași serie;
- orzul și legumele de câmp – valori foarte ridicate;
- floarea‑soarelui – în jurul mediei multianuale.
Asta NU înseamnă că oprirea rachetelor a produs direct recoltele bune.
Dar face praf sloganul „fără rachete, Prahova moare”.
Analizele suprafețelor lovite de grindină (cu și fără sistem) arată:
- variabilitate mare oricum;
- ani cu pagube serioase în plină „funcționare exemplară”;
- 2024–2025 (cu sistem oprit parțial sau total) NU aduc „explozia de dezastre” cu care erau amenințați fermierii dacă îndrăznesc să spună STOP.
Nicio semnătură științifică a „tehnologiei” pe statistici.
Doar pe BUGET.
Incisiv de Prahova în câmp: zâmbetele fermierilor și pământul care își reface rezervele de apă
În această săptămână, Incisiv de Prahova a coborât din birouri și a mers printre brazde. Zeci de interviuri, discuții directe cu fermierii prahoveni, oameni care știu cerul după miros și pământul după culoare, nu după diagrame cosmetizate.
Concluziile din teren:
- de când s‑a oprit sistemul mafiot antigrindină, fermierii observă că:
- ploile au revenit;
- solul și‑a refăcut rezervele de apă;
- culturile arată, pentru prima dată după 1989, a recoltă RECORD la nivel general, nu doar pe petece norocoase.
Pe fața lor au apărut zâmbete de bucurie și satisfacție incomensurabilă.
Nu zâmbetul PR‑ului, ci al omului care vede cum:
- grâul leagănă spicul greu,
- rapița colorează câmpul,
- porumbul crește cum nu l‑au mai văzut de la Revoluție încoace.
După decenii de „Republică Rachetă”, în care li s‑a spus că fără artificierii atmosferei sunt pierduți, fermierii constată, cu ochii lor:
„Când ați scos rachetele din nori, ați băgat, pentru prima oară după ’89, ploaia înapoi în câmp.”
Senatul îl desființează oficial pe artificier: Comisia pentru Mediu confirmă haosul
Peste această realitate de noroi, ploaie și recoltă, vine și confirmarea „cu pixul”:
Comisia pentru Mediu a Senatului României, prin documentul oficial nr. LXXII/37/13.05.2025 (publicat de Incisiv de Prahova), semnat de senatorul Gabriela Crețu, recunoaște:
- existența „controverselor și îngrijorărilor reale” legate de:
- iodura de argint,
- impactul asupra solului și apei,
- modificarea regimului ploilor;
- că actualul cadru normativ este:
- învechit,
- fără „garanții științifice necesare”,
- fără „control riguros”,
- fără „implicare reală a comunităților afectate”;
- că suspendarea tragerilor a fost dispusă „ca măsură de precauție”
- în absența unui studiu științific obiectiv și independent.
Cu alte cuvinte:
- nu fermierii sunt medievali,
- sistemul este pre‑științific.
Comisia cere:
- studii independente;
- transparență totală a datelor, rapoartelor, monitorizărilor;
- consultare reală cu fermierii înainte de orice decizie privind:
- funcționarea,
- extinderea,
- modificarea sistemului.
Exact ce cer, de ani de zile, fermierii pe care ministerul îi făcea „anti‑progres”.
Tánczos Barna: „Repornim ca să facem studii”. Adică operăm și, dacă scapă viu, îi facem și analize
În timp ce:
- Comisia pentru Mediu recunoaște lipsa de bază științifică,
- fermierii cer studii, transparență și pauză la trăgaci,
ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, iese în spațiul public cu teza de talk‑show:
„La un sistem nefuncțional nu se pot face studii.”
Traducere pentru fermier:
„V‑am experimentat ani de zile fără măsurători serioase. Acum, ca să putem măsura, trebuie să mai pornim o tură. Tot pe voi.”
Un studiu serios începe cu:
- linie de bază,
- zone martor,
- criterii de oprire,
- indicatori clari,
- responsabilitate asumată.
Nu cu:
„Dăm drumul la rachete, vedem după cum scriem metodologia.”
A deschide operația pe cord deschis și abia apoi să cauți manualul de chirurgie are un singur nume:
EXPERIMENT PE VIU.
Iar fermierii prahoveni refuză statutul de cobai atmosferici plătiți din propriul buzunar.
Ce cer fermierii: stop joc la nori, începeți jocul de‑a statul normal
În scrisorile și memorii lor, fermierii formulează 7 cerințe minimale – alfabet de civilizație administrativă:
- Fără H.G. de repornire sau „tehnologie nouă”
– înainte de un audit independent. - Publicarea integrală a:
- registrelor de trageri,
- datelor radar,
- criteriilor de intervenție,
- rapoartelor de eficiență,
- contractelor și costurilor,
- metodelor de calcul al „hectarelor protejate”,
- documentelor de monitorizare a efectelor.
- Evaluare independentă ANM
– precipitații în interiorul, în avalul și în afara zonelor de influență. - Ministerul Mediului să trateze intervențiile în nori ca ceea ce SUNT:
– activități cu potențial impact asupra mediului, nu jucării agricole. - Nicio tehnologie să nu fie impusă acolo unde fermierii se opun.
- Comisie independentă:
- fermieri,
- fizicieni ai atmosferei,
- meteorologi radar,
- hidrologi,
- agrometeorologi,
- economiști agricoli,
- experți în mediu și drept administrativ.
- Pauză la buton până la:
- finalizarea studiilor de impact,
- clarificarea răspunderii:
„Cine plătește dacă se dovedește că tehnologia a uscat norii în loc să îi „optimizeze”?”
În plus, fermierii NU resping protecția împotriva fenomenelor extreme.
Ei cer:
- asigurări agricole reale;
- perdele forestiere;
- retenție de apă, irigații, desecări unde trebuie;
- plase antigrindină la culturile cu valoare mare;
- adaptare la schimbările climatice.
Ce resping este experimentul pe viu cu iodură de argint, bani publici și minciuni lucioase.
Noua realitate din Prahova: fermierul zâmbește, pământul respiră, racheta ruginește
După oprirea sistemului antigrindină, tabloul este:
- ploile au revenit, spun fermierii;
- solul și‑a refăcut rezervele de apă;
- grâul, rapița, orzul, legumele de câmp – la niveluri de producție pe care aceiași fermieri nu le‑au mai trăit de la Revoluție;
- zâmbetul de pe fața oamenilor contrazice, mai tare decât orice studiu neterminat, „catastrofa” promisă fără rachete.
În tot acest timp:
- AASNACP își apără programul până în 2040 pe un bilanț din 2007 și pe „viitoare studii”;
- ministrul interimar vrea să „repornim ca să vedem ce se întâmplă”;
- Comisia pentru Mediu a Senatului admite, în scris, că:
- legislația e praf,
- studiile lipsesc,
- suspendarea a fost singura măsură rațională.
Fermierii, cu cizmele în câmp, nu mai acceptă să fie eroii tragici ai gliei doar când trebuie plătite experimentele altora.
Concluzie: Argint în nori, plumb în buget, zâmbete în câmp
Din toate documentele și din toate discuțiile pe care Incisiv de Prahova le‑a purtat cu fermierii prahoveni, tabloul este clar:
- un sistem antigrindină:
- extins până în 2040 pe un bilanț de mediu din 2007;
- cu un 2025 fără nicio tragere, dar cu aproape 100 de milioane de lei cheltuiți;
- cu hectare „protejate” desenate peste păduri, ape, drumuri și betoane:
- fără atribuții pe sănătate, lanț trofic și mediu, dar cu declarații liniștitoare că „nu există efecte negative semnificative”;
- cu un ministru interimar care recunoaște că „nu avem studii”, dar vrea încă doi ani de experiment pe cerul fermierilor;
- cu o Comisie pentru Mediu a Senatului care confirmă, în scris, că:
- sistemul este contestat,
- legislația e depășită,
- studiile independente lipsesc,
- suspendarea tragerilor e singura măsură logică.
De partea cealaltă:
- fermierii din Prahova – peste 93% dintre cei recenzați – cer oprirea sistemului;
- Direcția Agricolă arată: anul fără rachete aduce producții RECORD;
- în câmp, după oprirea „Republicii Rachetă”, ploile au revenit, solul și‑a refăcut rezervele de apă, iar pe fața oamenilor au apărut, din nou, zâmbete adevărate.
Restul e doar:
- argint în nori,
- plumb în bugete,
- hârtie subțire în loc de știință
și o tăcere vinovată în instituțiile care ar fi trebuit să apere agricultura, nu să o transforme într‑un laborator pentru jocuri de noroc cu iodură de argint.
Fermierii prahoveni rămân, și de data aceasta, ceea ce Incisiv de Prahova a văzut cu ochii lui pe câmp:
nu „medievalii” caricaturizați în studiouri, ci eroii lucizi ai gliei, singurii care mai știu să deosebească ploaia adevărată de ploaia de promisiuni și rachetele de antigrindină de rachetele antirațiune.
Fermierii: Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului
Restul e doar argint în nori, plumb în minciuni și tăcere grea în instituții.
Consultati arhiva: (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (AICI), (aic), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici),
(aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (AICI), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) e (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) , etc), sistemul antigrindină a fost o mafie transpartinică! Vom reveni.
(Cristina T.).
-
Exclusivacum 2 zileFamiglia Teoroc & Co.: cum se face sindicalism cu presiune, pile și tăcere
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova S.R.L.: se vând telefoane, laptopuri și funcții, cu bon fiscal de tăcere. Grădinița de cadre – sezonul XXV: de la pietriș, turnătorii și mașini „fantomă” la polițiști amanet și telefoane dispărute
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVI – „Sfântul Bogdan de Telega, tămâie pe draci și foc la foișor”
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova S.R.L. – Grădinița de cadre intră în sezonul XXVI: de la laptopuri amanetate la dosare ținute la sertar la Poliția Orașului Băicoi
-
Exclusivacum 2 zileSănătate la sticlă, pericol la fabrică: cum se joacă Coca‑Cola Ploiești de‑a ruleta rusească cu angajații
-
Exclusivacum 4 zileCumetria de Merit SRL – Poliția Română, filială de familie cu bani publici
-
Exclusivacum 5 zileO nouă aritmetică la IGPR: sindicatul cere drepturi salariale, iar nota de plată vine de la SRI
-
Exclusivacum 12 oreIpj Prahova S.R.L., Grădinița de cadre -sezonul XXVII: Filozoful cu opincile de mall și neuronul de gang – Cazul Lăpădatu Lucian, între bere, bodycam și bășcălie juridică



