Connect with us

Exclusiv

Bogdan Licu, adjunct al procurorului general al României, candidatul cu nota 5 în drept penal pentru CCR al lui Ciolacu/SRI, „în pielea goală”

Publicat

pe

Este înspăimântătoare degradarea competenței, meritocrației și a valorii profesionale în România ultimilor ani. Acea Românie în care ni se spune mereu că e promovată meritocrația.
Haide să vedem puțin cum mai arată meritocrația în România ultimilor ani. Studiu de caz, Bogdan Licu, adjunct al procurorului general al României, susținut de PSD(!?) pentru un post de judecător la Curtea Constituțională, instituție-cheie în structura statului de drept. Licu a obținut nota 5 la examenul de licență la Drept penal, materie fundamentală pentru un procuror – cu atât mai mult pentru un procuror aflat la vârful ierarhiei.
De ce e importantă Curtea Constituţională? Pentru că este garantul supremaţiei Constituţiei.
Bogdan Licu și-a depus dosarul de candidatură la Comisia Juridică din Camera Deputaților din partea PSD, scrie ieri Hotnews.
Bogdan Licu este unul dintre procurorii care au influențat profund sistemul de justiție în ultimii ani, fiind susținut de clasa politică – indiferent de culoarea acesteia, însă ghidonată din umbră de o forță niciodată văzută la lumină – atunci când a fost delegat în diverse funcții de conducere din sistemul de justiție.
Însă nu pregătirea profesională sau competența dovedite prin dosare l-au propulsat la vârful ierarhiei, ci manevrele de culise și apartenența la găștile potrivite din politică, servicii și masonerie. A, își mai aduce aminte cineva că proaspătul candidat la CCR a fost mason însă nu a declarat asta în declarația de interese, așa cum cere legea? Sigur, cui îi mai pasă în România că un procuror încalcă legea…
S-ar putea presupune că pregătirea universitară, plus experiența profesională, l-a validat pe Bogdan Licu pentru toate funcțiile, pozițiile și titulaturile avute până acum – și au fost multe. În ultimii 20 de ani a fost exclusiv șef.
Ei bine, Bogdan Licu a urmat universitatea particulară „Spiru Haret” din București în perioada 1991 – 1995.
Examenul de licență în Drept l-a susținut la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca în februarie 1996, pentru că „Spiru Haret” nu era acreditată și nu avea dreptul de a organiza examene de licență.
Licu a obținut nota 5 la examenul de licență la Drept penal, materie fundamentală pentru un procuror – cu atât mai mult pentru un procuror aflat la vârful ierarhiei. La examenul de Drept civil a obținut nota 6.
Media probelor de la examenul scris de licență a fost salvată de Dreptul muncii, la care a luat nota 10. În anul IV, la Dreptul muncii, Licu a luat nota 5.
La susținerea proiectului de diplomă a obținut nota 9, media examenului de licență fiind 8.
În cei patru ani de studiu la o facultate particulară de drept, Bogdan Licu a avut o medie generală a anilor de studiu de 7,08. Această notă s-a adunat cu 8 de la examenul de licență și astfel a obținut media finală a examenului de licență: 7,54.
Zece luni mai târziu, la 1 decembrie 1996, în baza acestei diplomei de absolvire, Bogdan Licu devenea procuror.
Ca mai toți mediocrii complexați, Bogdan Licu a căutat legitimarea intelectuală sub forma unei diplome de doctor. A intrat în rețeaua plagiatorilor coordonați de marele impostor Gabriel Oprea. A obținut o diplomă de doctor la Academia SRI.
După ce în august 2015 am scris că Licu plagiat și am scris că și alți doctori ai Academiei SRI au plagiat, SRI a început să caute soluții pentru a-și salva plagiatorii „esențiali pentru securitatea națională”.
Într-o celebră ședință de la SRI de la începutul anului 2016, prezidată de Florian Coldea – ședință despre care am scris în PressOne – unui număr de 8 doctori plagiatori moșiți de Gabriel Oprea, la care a fost adăugat bonus și doctorul Mihai Tudose, viitor premier, li s-a ordonat să facă cerere de renunțare la titlul de doctor.
Iar cei 9 s-au conformat. Probabil au spus și „Să trăiți!”. Printre ei era și Bogdan Licu.
Posibilitatea renunțării la titlul de doctor a fost introdusă în lege de cel mai mare apărător al plagiatorilor, ministrul Sorin Cîmpeanu, fost triplu academician, acum rămas doar dublu, binecuvântat și el cu cunoaștere de la SRI ca absolvent al Colegiului Național de Informații.
Gașca de 9 doctori-plagiatori a făcut cerere de renunțare la doctoratul plagiat, a ieșit scandal public, așa că a renunțat la ideea de renunțare.
Totuși, în 2018, când atât SRI, cât și Licu au simțit riscul ca CNATDCU urma să se pronunțe și să îi retragă titlul de doctor pentru plagiat, Licu a dat în judecată ministerul Educației cerând să îi fie recunoscută cererea de renunțare – să trăiască jupân Cîmpeanu pentru mișelia cu pricina.
Când a început procesul prin care cerea să i se ia titlul de doctor, Licu visa să devină procuror general al României. Între timp, cei care i-au ținut spatele și-au orientat nevoile, iar Licu, aspirațiile.
Licu a pierdut în primă instanță dreptul de a renunța la titlul de doctor, însă la Curtea Supremă s-a nimerit (ce băiat norocos!) ca dosarul lui să ajungă la un complet a cărei președintă era Alina Ghica, fosta lui colegă din CSM, care în 2012, ca președintă a CSM, l-a numit pe Bogdan Licu consilierul ei personal! Iar completul condus de Alina Ghica – care nu a considerat că s-ar afla în vreo incompatibilitate – a casat sentința prin care Licu a pierdut la fond și i-a dat câștig de cauză în recurs.
Așa și-a obținut plagiatorul Bogdan Licu dreptul de a renunța la doctorat. Drept pe care jupânul Cîmpeanu, dublu academician, i s-a pus în aplicare în nici două săptămâni după pronunțare. Celeritate, frate, nu glumă!
Acum, mediocrul plagiator Bogdan Licu, pentru că plagiator este, chiar dacă nu mai are titlul de doctor, își dorește un post în care să-și continue manevrele rafinate prin combinații cu oamenii din politică, servicii și masonerie, și la Curtea Constituțională.
Asta își doresc și susținătorii lui. Pe față, sprijinul îi este oferit de PSD. În culisele alea nevăzute, sprijinul poartă un alt acronim de trei litere.
Dacă se întreabă cineva de unde am diploma din poză: de la instanță, din dosarul în care am fost parte în procesul de renunțare a lui Bogdan Licu la titlul de doctor.
Dacă se întreabă cineva de ce o fac publică: pentru că studiile unui candidat la funcția de judecător la CCR sunt de interes public, dezvaluie Emilia Sercan.
După 23 de ani prin parchete, și CSM a constat că Licu nu știe nici CEDO, nici penal, nici nimic, dar acum se duce la CCR să decidă pe drepturi și libertățile tuturor. CSM:
❌„dl procuror nu cunoaște realitățile existente în PÎCCJ”
❌„dl procuror nu poate identifica măsuri efective pentru obiectivele sale”
❌„dl procuror n-are viziune managerială certă”
❌„dl procuror denotă o lipsă de asumare a responsabilității specifice funcției”
❌„dl procuror a vulnerabilizat imaginea Ministerului Public”
❌„dl procuror a încercat să justifice acțiunile prin invocarea unei argumentații neverificabile public”
❌„la dl procuror se constată lipsa unei viziuni coerente, nepermise la acest nivel”
❌„dl procuror a făcut propuneri nesusținute de analize prealabile”
❌„dl procuror nu cunoaște stadiul anumitor demersuri ale Min Public”
❌„se constată la dl procuror o confuzie în ceea ce privește cauzele achitărilor”
❌„dl procuror nu a putut defini noțiunea de standard de probă”
❌„dl procuror nu a putut expune viziunea CEDO”
❌„dl procuror se remarcă prin nesiguranță pe dispozițiile procedural penale”
❌„dl procuror se remarcă prin nesiguranță la normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative”
❌„dl procuror nu reușește să explice care sunt infracțiunile vizate, sub conducerea cărui șef de parchet s-ar desfășura activitatea, cum s-ar asigura colaborarea dintre procurori, cum s-ar efectua în concret actele de urmărire penală și care ar fi instanța sesizată”
❌„dl procuror are deficiențe de comunicare în situații concrete”
❌„dl procuror menține în spațiul public o ambiguitate raportat la apartenența la o organizație cu caracter secret”
❌„dl procuror nu a menționat apartenența la o astfel de organizație secretă”
❌„dl procuror are o raportare necorespunzătoare la criteriile de integritate specifice funcției”
❌„dl procuror nu îndeplinește exigențele necesare pentru a fi numit prim adjunct PG”
Constituția României:
Art. 143 – Condiţii pentru numire CCR
Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, ÎNALTĂ COMPETENȚĂ PROFESIONALĂ şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior. (Cristina T.).

Exclusiv

Guvernul, arbitru la „ruleta disciplinară” in M.A.I.: polițiști judecați după regulile scrise cu pixul șefului de tură

Publicat

pe

De

Când legea tace, vorbește Hotărârea de Guvern

În România anului 2025, polițistul nu răspunde disciplinar după lege, ci după o hârtie pe care Guvernul o poate rescrie oricând se plictisește de vechea versiune. Sindicatul „Diamantul” arată negru pe alb că regulile după care e sancționat un polițist nu sunt în lege, ci într-o hotărâre de Guvern – adică în meniul zilei de la Palatul Victoria, schimbabil la fiecare ședință de cabinet.

Legea spune, solemn, că polițistul cercetat disciplinar trebuie citat și ascultat. Atât. Cum e ascultat, cine îl ascultă, cine nu are voie să-l judece, cum se votează în Consiliu, ce înseamnă „ascultare” în lumea reală – toate astea nu sunt în lege, sunt lăsate la inspirația Guvernului, prin art. 62⁸ din Statutul polițistului. Exact acest articol este acum vizat de o nouă excepție de neconstituționalitate, pentru care S.P.R. „Diamantul” – prin Emil Păscuț – le spune polițiștilor: ridicați-o în dosarele voastre, acum, nu „când o avea Guvernul timp”.

Din calculele sindicatului, o excepție de neconstituționalitate așteaptă la Curtea Constituțională, în medie, 3,8 ani. În ritmul ăsta, dacă nu ridici excepția la timp, afli că ți-au fost încălcate drepturile abia după ce ai ieșit la pensie – sau la destituire.

O frază toxică plantată în Statut: art. 62⁸

Statutul polițistului (Legea nr. 360/2002) are pagini întregi despre răspunderea disciplinară: ce abateri există, ce sancțiuni se pot da, că polițistul trebuie citat, că trebuie ascultat, că există Consiliu de disciplină. Totul pare serios și legalist, până ajungi la un mic detaliu otrăvitor: art. 62⁸, băgat în lege în 2015:

„Normele de aplicare a prevederilor prezentului capitol, referitoare la recompense și răspunderea disciplinară, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.”

Traducere în româna vorbită: Parlamentul dă o carcasă frumoasă, Guvernul bagă motorul – și îl poate schimba oricând vrea. Pe baza acestui articol, Executivul a emis H.G. nr. 725/2015, biblia actuală a cercetării disciplinare în poliție – de la prima citație până la decizia pe contestație. Și, ca să fie clar cât de „stabile” sunt regulile, aceeași H.G. a fost deja modificată în 2018.

Cu alte cuvinte, statutul polițistului – care, potrivit Constituției, trebuie stabilit prin lege organică – a fost subcontractat prin hotărâre de Guvern.

Blocul cu administrator-șef: cine strică plătește, dar regulile le scrie șeful când are chef

Imagine simplă: într-un bloc, adunarea generală scrie în regulament: „cine strică, plătește” și „cel acuzat are dreptul să-și spună părerea”. Până aici, democratic. După care adunarea îi spune administratorului: „restul regulilor fă-le tu, cum crezi, și dacă te răzgândești, le schimbi”.

Administratorul hotărăște singur:

  • cine constată stricăciunea,
  • dacă prietenul sau dușmanul vecinului poate să fie între „judecători”,
  • dacă „părerea” se dă verbal sau doar în scris,
  • și cum se ia, de fapt, decizia.

Exact așa arată azi cercetarea disciplinară în poliție: regulile esențiale nu sunt votate de Parlament, ci lăsate la dispoziția Guvernului. Iar Guvernul le poate întoarce ca pe clătite, fără dezbatere publică serioasă, fără vot în plen, fără majoritate calificată.

Constituția zice „lege organică”. Guvernul zice „lasă, că avem H.G.”

Constituția e clară: statutul funcționarilor publici se stabilește prin lege organică [art. 73 alin. (3) lit. j)]. Polițistul este funcționar public cu statut special, iar răspunderea disciplinară face parte din statut. Curtea Constituțională a spus-o apăsat încă din 2014, prin Decizia nr. 392/2014 – pronunțată, nota bene, pe o excepție redactată chiar pentru un polițist de către același autor care azi trage din nou semnalul de alarmă, Emil Păscuț, S.P.R. „Diamantul”.

O hotărâre de Guvern:

  • nu trece prin Parlament,
  • nu cere majoritate calificată,
  • se poate modifica într-o singură ședință de guvern, între o pauză de cafea și o conferință de presă.

Cu toate astea, o bună parte din garanțiile disciplinare ale polițistului – cine te judecă, cum, în ce condiții, cu ce filtre de imparțialitate – stau doar în această H.G. 725/2015, lipită de Statut ca o anexă neoficială, dar decisivă.

„Ascultarea” polițistului: o foaie albă ține loc de om

Legea prevede că sunt obligatorii „citarea și ascultarea polițistului cercetat, înregistrarea cererilor/rapoartelor scrise ale acestuia și consemnarea susținerilor sale” [art. 58³ alin. (2)]. Așadar:

  • citarea – obligatorie,
  • ascultarea – obligatorie,
  • raportul scris – separat, tot obligatoriu.

Cum se face, însă, această „ascultare”? Legea tace. Intră în scenă H.G. nr. 725/2015, care nu pomenește nicăieri cuvântul „ascultare”. În loc să fie chemat să fie întrebat și să i se consemneze declarația, polițistului i se „solicită rapoarte scrise” (art. 21 din H.G.).

În dosarele lucrate de S.P.R. „Diamantul” în ultimele luni, „ascultarea” a însemnat concret:

  • o foaie albă,
  • un pix,
  • ordinul „scrie un raport explicativ”.

Când polițistul a reclamat în instanță că n-a fost ascultat, ministerul a explicat senin, în întâmpinare, că „«ascultarea» directă prin raport motivat” nu afectează dreptul la apărare. Pe scurt: omul nu trebuie să fie ascultat, se ascultă foaia.

În loc de dialog:

  • raport.
    În loc de întrebări și răspunsuri:
  • „te descurci singur, scrie și semnează”.

Cam așa arată „garantarea drepturilor” în M.A.I.

Consiliul de disciplină: loterie internă cu regulile scrise în anexă

Consiliul de disciplină este organul consultat înainte de sancțiunile grele (amânare promovare, trecere într-o funcție inferioară, destituire). Concluziile lui despre vinovăție sunt obligatorii pentru șef. Legea spune câți membri are și ce calități trebuie să aibă. Pare serios. Doar că restul – adică esențialul – e din nou aruncat în H.G.:

  • interdicția ca șeful direct, subordonații lui, rudele sau cineva deja cercetat disciplinar să fie membri în Consiliu există doar în H.G. (art. 17);
  • recuzarea unui membru părtinitor există doar în H.G. (art. 18);
  • votul cu majoritate este prevăzut doar acolo și doar pentru propunerea finală (art. 35); cum se adoptă concluziile obligatorii despre vinovăție nu e scris nicăieri clar.

Ca bonus, în 2024, prin O.U.G. nr. 82/2024, durata mandatului membrilor colectivului din care se aleg membrii Consiliului a dispărut din lege și a rămas doar în hotărâre. Adică ceea ce ține de stabilitatea organului de disciplină se mută în hârtia pe care Guvernul o poate modifica oricând.

La sancțiunile mai ușoare – mustrare scrisă și diminuare de salariu – Consiliul nici nu e obligatoriu: șeful poate aplica sancțiunea direct, după „cercetarea prealabilă” [art. 58⁴ alin. (1) din lege]. Iar regulile concrete ale cercetării, cele de care depind soarta și drepturile polițistului (cum e citat, cum e „ascultat”, cum vede dosarul) trăiesc exclusiv în H.G.

Când statutul devine o colecție de trimiteri la „vezi în hotărâre”, justiția disciplinară se transformă într-un joc de birou: cine știe mai bine H.G.-ul, câștigă.

Funcționarul din primărie are drepturi în lege. Polițistul – în H.G.

În 8 aprilie 2025, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 206/2025 (M. Of. nr. 867/22.09.2025). Subiectul: Codul administrativ lăsa, printr-un text aproape identic cu art. 62⁸, regulile comisiilor de disciplină ale funcționarilor publici în grija Guvernului [art. 494 alin. (9)].

Curtea a spus clar:

  • procedura era „reglementată lacunar”,
  • reguli esențiale, precum „procedura disciplinară, aplicarea și contestarea sancțiunii disciplinare”, nu pot fi lăsate legislației secundare,
  • pentru funcționarii cu statut special, „procedura disciplinară a cercetării prealabile a faptei și activitatea consiliului de disciplină trebuie reglementate prin lege organică”.

Între timp, pentru funcționarii publici „civili”, Parlamentul a mutat regulile în lege (din 2021, anexa nr. 7 la Codul administrativ). Diferența sare în ochi:

  • Funcționarul de la primărie:
    • nu poate fi sancționat fără audiere,
    • audierea se consemnează în scris „sub sancțiunea nulității” [art. 493 alin. (1) Cod adm.],
    • procedura comisiei de disciplină e scrisă în lege,
    • Înalta Curte a spus în 2025 (Decizia nr. 191/2025) că audierea este obligatorie chiar și la mustrarea scrisă aplicată direct de șef.
  • Polițistul:
    • poate primi aceeași diminuare de salariu direct de la șef,
    • fără Consiliu, după o cercetare care atârnă în H.G. 725/2015,
    • „ascultarea” lui e transformată într-o foaie de raport.

Polițistul de penitenciare, tot funcționar cu statut special, are în Legea nr. 145/2019 ascultarea obligatorie, consemnată sub sancțiunea nulității. În aceeași țară, pentru aceeași idee de sancțiune, unii primesc garanții în lege, alții într-o hotărâre flexibilă ca plastilina.

Același stat, aceeași ușă de ieșire din sistem – destituirea –, dar două regimuri:

  • unul serios, în lege,
  • unul provizoriu, la dispoziția Guvernului.

Curtea a respins de trei ori. De ce merită încercat din nou

Curtea Constituțională nu a fost, până acum, prietena art. 62⁸. În 2021 și 2022, a respins excepții de neconstituționalitate pe acest articol (Deciziile nr. 213/2021, 261/2021 și 658/2022), motivând că „aspectele esențiale ale răspunderii disciplinare a polițistului sunt prevăzute în lege”.

Dar, subliniază S.P.R. „Diamantul”, lucrurile s-au schimbat între timp, în cel puțin trei direcții:

  1. Decizia nr. 206/2025 – adoptată cu unanimitate – a întărit criteriul că regulile concrete ale procedurii (ascultarea, imparțialitatea, votul, mandatul) trebuie să fie în lege, nu în legislație secundară. La polițiști, acest filtru nu a fost aplicat riguros la respingerile anterioare.
  2. Parlamentul a mutat regulile pentru funcționari în lege, astfel că diferența de tratament față de polițiști e acum izbitoare și greu de justificat.
  3. Legea polițistului a fost slăbită în 2024, când durata mandatului membrilor colectivului din care se aleg membrii Consiliului a fost scoasă din lege și lăsată doar în H.G.

Modelul de excepție pregătit de S.P.R. „Diamantul” face fix ce nu s-a făcut înainte: verifică normă cu normă, într-un tabel clar, ce e în lege și ce e doar în hotărâre. Nu există garanția că excepția va fi admisă, dar argumentul de azi nu mai este cel respins ieri. Chiar Curtea a spus, când a respins, că „nu au intervenit elemente noi” (Deciziile nr. 261/2021 și 658/2022). Acum, elementele noi există.

Pe același text, alte excepții – construite deja pe această motivare – au plecat spre Curte, unele fiind deja înregistrate, pe lângă cele mai vechi, care zac din 2023 în așteptare.

Excepția de neconstituționalitate: biletul tău la revizuire

Curtea Constituțională judecă încet. Foarte încet. O excepție de neconstituționalitate face în medie 3,8 ani de la instanță până la decizia Curții. Decizia nr. 206/2025, spre exemplu, a venit la patru ani după sesizare. În tot acest timp, procesele pentru sancțiuni disciplinare se termină definitiv.

Dacă excepția este admisă după ce:

  • tu ți-ai pierdut deja procesul,
  • hotărârea e definitivă,
  • și tu nu ai ridicat excepția în dosarul tău,

ai o problemă: Codul de procedură civilă permite revizuirea doar când Curtea s-a pronunțat asupra „excepției invocate în acea cauză” [art. 509 alin. (1) pct. 11]. Curtea Constituțională a lămurit, prin Decizia nr. 866/2015, că decizia de admitere profită:

  • autorilor excepției admise,
  • și celor care au invocat aceeași excepție, anterior publicării deciziei, în alte cauze soluționate definitiv.

Cine nu a ridicat excepția la timp rămâne cu sancțiunea bătută în cuie, chiar dacă, peste doi ani, Curtea spune că textul era neconstituțional.

De aceea, S.P.R. „Diamantul” insistă: excepția ridicată acum este biletul la revizuire. Nu o ridici, nu ai bilet. Iar vestea bună e că din 2010, procesul nu se mai suspendă cât timp excepția e pe traseu la Curte. Adică:

  • dosarul merge înainte,
  • nu pierzi timp,
  • dar îți păstrezi șansa de revizuire dacă, peste ani, Curtea admite excepția.

Nu aștepta „să vedem ce zic alții” – după aceea e prea târziu

Excepțiile pe art. 62⁸ pendulează déjà la Curte încă din 2023. Dacă una dintre ele va fi admisă, decizia va profita, potrivit jurisprudenței Curții, doar celor care au invocat aceași excepție înainte de publicarea deciziei.

Cine se trezește după:

  • nu mai are cum folosi decizia pentru revizuirea propriului dosar,
  • rămâne doar cu constatarea amară că altul a contestat la timp.

De aceea, recomandarea sindicatului este clară: polițiștii care contestă sancțiuni disciplinare să depună excepția cel târziu până la primul termen din dosar.

Cine poate folosi excepția și cum

Modelul dezvoltat de S.P.R. „Diamantul” este gândit pentru orice polițist care contestă în instanță o sancțiune disciplinară, de la mustrare scrisă la destituire:

  • fie că dosarul e la fond,
  • fie în recurs,
  • atâta timp cât procesul nu e încă definitiv.

Excepția de neconstituționalitate se poate ridica „în orice fază a litigiului” [art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992]. Textul excepției este același pentru toți, se schimbă doar datele de identificare ale cauzei (instanța, numărul dosarului, părțile, actele de sancționare etc.).

Încălcarea Constituției este motiv de ordine publică. Asta înseamnă:

  • orice parte o poate ridica (polițist, instituție),
  • judecătorul o poate ridica și din oficiu [art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992].

Dacă excepția este admisibilă:

  • instanța nu poate aplica textul criticat,
  • este obligată să sesizeze Curtea Constituțională [art. 146 lit. d) din Constituție; art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992],
  • nu are voie să respingă cererea de sesizare pe motiv că excepția i se pare „neîntemeiată”; singurul motiv de respingere este inadmisibilitatea [art. 29 alin. (5)].

Curtea a spus-o repetat: judecătorul are doar „rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți” (de exemplu, Decizia nr. 100/2023), nu de mică „Curte Constituțională locală”.

Formularul te scapă de bricolaj juridic, dar nu te scutește de avocat

Ca să nu fie nevoie să reinventăm roata, S.P.R. „Diamantul”, prin Emil Păscuț, a pus la dispoziție:

  • un formular care generează automat excepția completată (direct în browser),
  • un model de excepție în format editabil (Word),
  • un pachet complet (16 pagini – excepția, diagrame, tabel comparativ lege–hotărâre).

Scopul nu e să-i transforme pe polițiști în juriști peste noapte, ci să le dea instrumentul minim necesar pentru a-și apăra drepturile.

Pașii recomandați în materialul sindicatului:

  1. Se completează datele dosarului (instanță, număr, termen, părți, sancțiune, decizia de soluționare a contestației).
  2. Se identifică în actele dosarului mențiunile privind H.G. nr. 725/2015 (temei la sancțiune, procedura contestației, invocări în întâmpinare).
  3. Se adaptează paragraful referitor la „ascultarea” transformată în simplu raport scris, acolo unde este cazul.
  4. Se depune excepția cu anexele, prin portal sau la registratură, înainte de primul termen (sau, în orice caz, înainte de rămânerea definitivă a cauzei).
  5. Dacă instanța respinge cererea de sesizare ca inadmisibilă, încheierea poate fi atacată cu recurs în 48 de ore [art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992].

Sursa acestor recomandări și a modelului este explicită: Sindicatul Polițiștilor Români „Diamantul”, prin Emil Păscuț, care a și mai dezvăluit public aceste informații și instrumente juridice.

Ultimul avertisment serios dintr-un pamflet usturător

Dincolo de ironii, un sfat foarte serios iese în evidență din materialul S.P.R. „Diamantul”: dacă ești polițist și ai dat în judecată M.A.I. pentru o sancțiune disciplinară, nu învăța dreptul pe propria piele.

  • Apelează la sindicatul din care faci parte.
  • Angajează un avocat.
  • Folosește excepția de neconstituționalitate doar ca un pas juridic suplimentar în dosar, nu ca unic „plan de apărare”.

Pamfletul poate să râdă de Guvern, de H.G.-uri, de „ascultarea prin foaie albă”. Sancțiunea ta însă nu e o glumă. Iar dacă nu ridici excepția la timp, riști să rămâi, ani de zile, exemplul perfect de „dreptate făcută prea târziu ca să mai conteze”. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Două luni fără șef. La I.P.J. Cluj, poliția a funcționat pe „las’ că „merge și-așa”

Publicat

pe

De

Funcția de conducere a Poliției Municipiului Cluj-Napoca a rămas vacantă de la 1 septembrie până la 2 noiembrie 2026. Sindicatul Europol spune că a cerut explicații încă din septembrie. Răspunsul, dacă a existat unul, nu apare în materialul transmis. Între timp, conducerea a fost asigurată prin desemnare — formula administrativă care, potrivit sindicatului, nu echivalează cu împuternicirea deplină pe funcția vacantă.

La 1 septembrie 2026, comisarul-șef Ciprian Rus a trecut în rezervă, iar postul de șef al Poliției Municipiului Cluj-Napoca a rămas liber. Nu era o funcție decorativă, ținută pentru zilele în care instituția vrea să-și mai schimbe organigrama. Era, după cum o descrie Sindicatul Europol, conducerea celei mai importante subunități de poliție din județ: mulți polițiști, structuri operative diverse și destule responsabilități cât să nu încapă într-un bilețel lăsat pe birou.

Totuși, postul a stat vacant două luni. Într-o instituție în care intervențiile nu prea pot fi amânate până se lămurește cine semnează, răspunsul managerial pare să fi fost: mai întâi desemnăm, apoi vedem.

Abia la 2 noiembrie, comisarul-șef Alexandru Drăgoi a fost împuternicit la conducere. Peste șaizeci de zile între plecarea titularului și numirea temporară a unui înlocuitor. Un interval suficient de lung încât să nu mai poată fi confundat cu o întârziere de câteva ore și suficient de neexplicat, susține sindicatul, încât să devină el însuși subiectul.

Vacantarea n-a venit cu surpriză și confetti

Sindicatul Europol punctează un detaliu greu de ocolit: trecerea în rezervă a unui ofițer — mai ales a șefului celei mai importante subunități de poliție din județ — nu se întâmplă, în mod normal, din senin, între cafeaua de dimineață și apelul de la resurse umane.

Era timp pentru identificarea unui ofițer cu experiența și capacitatea necesare, afirmă organizația sindicală. Era timp, așadar, și pentru o soluție de continuitate. Numai că soluția a sosit după două luni, într-un ritm care sugerează că postul vacant a fost tratat mai degrabă ca o problemă de mobilier: se știa că lipsește ceva, dar nimeni nu se grăbea să aducă piesa.

„Desemnat” nu înseamnă „șef cu toate atribuțiile”

În perioada de tranziție, conducerea a fost asigurată de adjunctul Radu-Adrian Moșuțan, desemnat în această calitate. Iar aici, avertizează sindicatul, diferența dintre desemnare și împuternicire nu e o subtilitate pentru colecționarii de formulare.

Potrivit Europol, desemnarea acordă dreptul de semnătură, dar nu înseamnă exercitarea deplină a atribuțiilor șefului și nici preluarea tuturor responsabilităților aferente funcției vacante. Pe scurt: există un om care poate semna, dar rămâne întrebarea cine conduce efectiv și cine răspunde efectiv.

Așa descrie sindicatul cele două luni: cea mai mare unitate de poliție din județ ar fi funcționat cu o conducere „pe jumătate”. O formulă care sună ca o improvizație administrativă cu două ștampile și o responsabilitate care se plimbă pe coridor, sperând să nu fie strigată pe nume.

Sindicatul a întrebat. Tăcerea a avut timp să răspundă?

Europol spune că a sesizat situația încă din 17 septembrie 2026, prin adresa nr. 5637 transmisă către IPJ Cluj. A întrebat de ce nu fusese împuternicit niciun ofițer, ce măsuri se aveau în vedere și când urma să fie ocupat postul.

Întrebări rezonabile, într-un context în care nu era vorba doar despre o casetă goală într-o organigramă, ci despre coordonarea unei structuri complexe. Răspunsul la întrebarea „cine răspunde pentru ce?” nu pare să fi devenit mai limpede în cele două luni — cel puțin din relatarea sindicatului.

Apoi, pe 2 noiembrie, a venit împuternicirea lui Alexandru Drăgoi. Europol nu afirmă că demersurile sale au provocat numirea, precizând că nu poate dovedi o asemenea legătură. Dar nici nu acceptă varianta unei coincidențe fericite.

E o poziție prudentă, dar tăioasă: sindicatul nu pune medalia pe propria uniformă, însă nici nu vrea ca întârzierea să fie trecută la rubrica „s-a rezolvat de la sine”. În administrație, lucrurile au talentul acesta: se rezolvă singure, de regulă după ce cineva întreabă de ce nu s-au rezolvat.

Interimatul s-a instalat. Titularul, nu se știe când

Numirea lui Drăgoi rezolvă, cel puțin temporar, problema conducerii. Dar nu și pe cea a ocupării postului prin concurs: potrivit materialului transmis, data concursului nu a fost anunțată.

Așadar, după două luni de așteptare pentru un împuternicit, urmează o perioadă de interimat fără calendar public pentru titularizare. Funcția are acum un ocupant temporar; cât va rămâne temporar, rămâne de văzut. În administrație, „temporar” poate fi o etapă scurtă. Sau un abonament cu reînnoire automată.

Europol mai spune că a întâlnit și alte situații în care funcții de conducere au rămas vacante luni la rând, fără nici măcar un împuternicit, iar nimeni nu ar fi răspuns pentru întârzieri. Acuzația e una serioasă și aparține sindicatului; instituția nu este citată în text cu o explicație sau cu un punct de vedere.

Până la clarificarea acestor întrebări, tabloul descris de Europol rămâne simplu și deloc liniștitor: un post esențial vacant, două luni de conducere prin desemnare, o împuternicire venită în cele din urmă și niciun termen anunțat pentru concurs. La Cluj, șeful a apărut. Calendarul și răspunderea, încă nu. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Permisiile sub semnul întrebării: încă un deținut nu s-a întors, iar deciziile conducerii ANP cer explicații

Publicat

pe

De

Un condamnat pentru tentativă de viol nu a revenit la Penitenciarul Craiova-Pelendava după o ieșire temporară, la 3 noiembrie 2026. Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) susține că incidentul reaprinde disputa privind relaxarea acordării permisiilor și cere Ministerului Justiției să verifice deciziile conducerii ANP.

Încă un caz, aceleași semne de întrebare

Potrivit FSANP, deținutul condamnat pentru tentativă de viol nu s-a mai întors din permisie. Federația compară cazul cu cel al lui Atas Abdullah, condamnat pentru uciderea unui polițist, care nu a revenit la Penitenciarul Rahova în ianuarie 2026.

Cele două incidente readuc în atenție politica de acordare a permisiilor de ieșire și responsabilitatea conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor. Sindicatul susține că directorul general, Bogdan Burcu, ar fi insistat pentru relaxarea condițiilor, în pofida opoziției unor specialiști din instituție.

Avertismente ignorate, susține federația

Conform informațiilor prezentate de FSANP, înainte de cazul Atas Abdullah, directorul general adjunct responsabil de sectorul operativ, conducerea structurii operative și mai mulți șefi de servicii s-ar fi opus relaxării regulilor. Federația afirmă că Bogdan Burcu ar fi continuat să susțină măsura inclusiv după ce Abdullah nu s-a întors din permisie.

FSANP mai susține că, după delegarea competenței de aprobare către directorii penitenciarelor, aceștia ar fi primit îndrumări pentru acordarea mai permisivă a ieșirilor. Potrivit sindicatului, ar fi existat presiuni și asupra comisiilor din unități, fără o analiză suficientă a riscurilor ori studii care să evalueze efectele schimbării.

Aceste afirmații aparțin federației și nu sunt, în materialul transmis, însoțite de un răspuns al conducerii ANP.

Suspiciuni care cer verificări, nu verdicte pripite

FSANP ridică întrebări și despre numărul permisiilor și recompenselor acordate lui Atas Abdullah: 24 de permisiuni și 72 de recompense, potrivit federației. Sindicatul cere să se stabilească dacă acestea au avut și alte justificări decât cele prezentate public și dacă promovarea unei politici mai permisive putea dilua răspunderea pentru deciziile luate.

Deocamdată, federația formulează suspiciuni și solicită verificări. Stabilirea motivelor și a eventualelor responsabilități revine autorităților competente, pe baza documentelor și a concluziilor unei anchete.

Reintegrarea nu înseamnă evaluare cu ochii închiși

FSANP argumentează că reintegrarea socială a persoanelor condamnate rămâne importantă, dar nu poate substitui evaluarea individuală a riscurilor. În opinia federației, fiecare permisie acordată fără o analiză riguroasă poate avea consecințe pentru personalul implicat, forțele mobilizate în căutări și siguranța publică.

Sindicatul critică ceea ce descrie drept decizii luate fără studii și în pofida avertismentelor specialiștilor. Mesajul său este unul tranșant: o politică de relaxare nu poate fi justificată doar prin convingerea conducerii că este oportună; trebuie susținută de evaluări, date și mecanisme clare de control.

Ministerului Justiției i se cere să lămurească deciziile

În final, FSANP solicită ministrului Justiției să verifice dispozițiile privind relaxarea permisiilor, opoziția exprimată de specialiști și motivele pentru care conducerea ANP ar fi continuat să promoveze această politică după cazul Atas Abdullah.

Întrebarea centrală rămâne: pe ce analiză de risc s-a sprijinit relaxarea regulilor și cine își asumă răspunderea pentru deciziile luate? (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv18 ore ago

Guvernul, arbitru la „ruleta disciplinară” in M.A.I.: polițiști judecați după regulile scrise cu pixul șefului de tură

Când legea tace, vorbește Hotărârea de Guvern În România anului 2025, polițistul nu răspunde disciplinar după lege, ci după o...

Exclusiv18 ore ago

Două luni fără șef. La I.P.J. Cluj, poliția a funcționat pe „las’ că „merge și-așa”

Funcția de conducere a Poliției Municipiului Cluj-Napoca a rămas vacantă de la 1 septembrie până la 2 noiembrie 2026. Sindicatul...

Exclusiv18 ore ago

Permisiile sub semnul întrebării: încă un deținut nu s-a întors, iar deciziile conducerii ANP cer explicații

Un condamnat pentru tentativă de viol nu a revenit la Penitenciarul Craiova-Pelendava după o ieșire temporară, la 3 noiembrie 2026....

Exclusiv2 zile ago

Legea e pentru săraci! Soțul secretarei UAT Boldești-Scăeni, dosar penal după ce a forțat bariera și a condus cu permisul suspendat, în timp ce familia doarme pe 321.000 de euro

Cu piciorul pe accelerație, direct în Codul Penal: cum sfidează bariera, poliția și sărăcia românilor un „expert superior” cu peste...

Exclusiv2 zile ago

Jumătate de apartament, pretext întreg: cum a inventat Poliția „casa fantomă” ca să taie naveta

Naveta polițiștilor, executată la sertar pentru o jumătate de apartament moștenit. Asta dezvăluie Sindicatul „Diamantul”, într-un caz în care Inspectoratul...

Exclusiv2 zile ago

Cine e de vină? Șoferul, bancheta sau bunul-simț juridic? IGPR pune frână unei mustrări inventate la IPJ Caraș-Severin

Când „disciplina” se scrie cu pixul şefului, nu cu legea La IPJ Caraș-Severin, disciplina părea să se facă nu după...

Exclusiv3 zile ago

OPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat

De la WhatsApp-ul cu buletine și dosare penale, la amprentări pe normă, sigilii false pe gaze și răfuieli amoroase cu...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă

Navetă cu girofar în buzunar: Dusterul instituției, taxi personal de la vilă la birou Unul dintre cei mai bine plătiți...

Exclusiv3 zile ago

POLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM

TÂRGȘOR SE FACE MARE, DAR STATUL DE FUNCȚII RĂMÂNE MIC. ȘI LAȘ. Liderul sindical Adrian Grigoroiu strigă „alarmă!”, Ministerul Justiției...

Exclusiv3 zile ago

Guvernul României – campion mondial la „temporar pe viață”. Povestea unui interimat din MAI care sfidează legea din 2017

Imaginați-vă următoarea scenă: Intră cineva într-un birou de stat și întreabă: – Bună ziua, cine e secretar general adjunct la...

Exclusiv4 zile ago

I.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze

Cronica unui stat borfaș, în care uniforma nu mai apără cetățeanul, ci îl hărțuiește „cu acte în regulă” Când articolele...

Exclusiv4 zile ago

Statul vrea „pensia la retur”: cum îi aleargă MAI pe pensionari după banii plătiți legal

Statul face oferta vieții: plătești, te pensionezi, apoi dai totul înapoi Aproximativ 700 de foști polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști...

Exclusiv4 zile ago

Poliția Penitenciară, trădată la vârf: 18 luni de mandat Burcu și o încredere făcută praf

Burcu, directorul-general-în-rate: 18 luni de mandat, zero loialitate, maxim tupeu! Sindicatele i-au ținut spatele, el a băgat cuțitul. Reforma Poliției...

Exclusiv5 zile ago

Regele Rex s-a mutat la MAI. Lon L. Fuller își dă cu jurisprudența de pământ în România

Regele Rex, reîncarnat în uniformă albastră În manualele de drept, povestea regelui Rex e ficțiune. În România, Ministerul Afacerilor Interne...

Exclusiv6 zile ago

Ministerul Afacerilor Interne, SRL Feudal: Legea e secretă, șefii sunt veșnici, iar plângerile se spală „în familie”

Ministerul Afacerilor Interne, manual de medievalism administrativ Sindicatul Polițiștilor S.P.R. „Diamantul” deschide ușa unui muzeu viu al despotismului administrativ: Ministerul...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv