Connect with us

Featured

Mihnea Cosmin Costoiu, care apare ca rector al Universității Polithenice Bucuresti, a fost condamnat in prima instanta la ICCJ la 3 ani de inchisoare cu suspendare

Publicat

pe

Mihnea Cosmin Costoiu (foto dreapta), care apare ca rector al Universității Polithenice Bucuresti si care dadea doctorat honoris causa pe articole furate lui Nicu Marcu cel strecurat Presedinte ASF (foto centru), a fost condamnat in prima instanta la ICCJ la 3 ani de inchisoare cu suspendare pentru abuz in serviciu si la confiscarea sumei de 267.577 Euro – ,,bunuri dobandite prin savarsirea faptei prevazute de legea penala. Condamnarea este in dosarul bazei Cutezatorii. Detalli despre doctoratul honoris causa girat de Costoiu pentru un tip care a furat TVA de la Posta Romana, printr-o licitatie trucata la scutul Academiei Romane, dezvaluie analistul economic Radu Teodor Soviani.

Reamintim ca, Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu (52 de ani) câștigă net peste 70.000 de lei pe lună (plus bonusuri), ceea ce este echivalentul unui venit brut de peste 100.000 de lei lunar.

Potrivit datelor Inspectiei Muncii, la nivelul anului 2019, din cele peste 5,4 milioane de contracte de muncă înregistrate în România, doar 87 se încadrau în plaja lunară brută 100.000 – 200.000 de lei. Potrivit acestor cifre, Nicu Marcu, câștigă mai bine decât cel puțin 99,83% din salariatii din Romania.

Într-o interviu pentru hotnews, Nicu Marcu spunea în februarie 2021: ,,Pot să vă spun ce salariu am eu. Salariul net este 54.132 de lei”. În fapt, veniturile nete lunare ale lui Nicu Marcu sunt de peste 70.000 de lei, întrucât primește atât bonusuri, dar mai ales, indeminizații pentru fiecare ședință la care participă.

Pentru a corecta informația incompletă transmisă în spațiul public de Nicu Marcu, am scris Autorității de Supraveghere Financiară în 15 februarie 2021:

Eram curios să aflu și salariul directorului de cabinet al lui Nicu Marcu, generalul SRI George Voinescu, repartizat la Nicu Marcu imediat după plecarea sa intempestivă din iulie 2020 din poziția de adjunct al directorului SRI Eduard Hellwig, Voinescu adjunctățindu-i și pe George Maior și Florian Coldea. Voinescu a fost cadru al Securității lui Ceaușescu de dinainte de 1989 și chiar eram curios să știu cât ajunge să câștige un securist anti-NATO de dinainte de 89 de la Filaj (inclusiv cu filarea diplomaților NATO se ocupa Unitatea Specială ,,F”) peste ani ca tânăr pensionar special, atunci când devine profund democrat, profund pro-alantic și profund pro-NATO, inclusiv în perioada în care ,,persoana de interes special SRI”, Sebastian Ghiță, fugea din vila de protocol SRI direct în Serbia, și nu se mai întorcea.

Refuzul de răspuns al lui Nicu Marcu a fost formulat așa cum îl vedeți mai jos, în dorința de a amâna publicarea veniturilor (și eventual de a o ascunde la momentul publicării declarației de avere, sub anonimizare):

Cu alte cuvinte, Nicu Marcu îmi spune că el poate să facă publice veniturile (o decizie personală), dar nu vrea (pentru a lăsa propagarea mincinoasă lansată de el că ar câștiga ,,doar” 54.000 de lei pe lună și amână asfel eventuala verificare de către opinia publică a sumei avansate minicinos (care nu include indemnizația de ședință), până în iunie 2021. În mod evident, Nicu Marcu a dorit să mai ascundă un timp că este plătit cu peste 70.000 de lei pe lună (plus bonusuri).

Indemnizația de ședință reprezintă la nivel anual un plus față de ,,salariul net” anual al Președintelui ASF de aproximativ 35%, așa cum rezultă din declarația de avere a predecesorului lui Nicu Marcu.

Aplicând acest procent, Nicu Marcu ajunge să câștige doar de la ASF peste 875.000 de lei anual, echivalentul a 73.000 de lei. Pe lună.

Pare o situație ireală pentru o persoană care a fost șomer până la 28 de ani și care nu a reușit până la acea vârstă să termine o facultate (după o primă exmatriculare), așa cum ați putut citi în episodul 2 al investigației.

În mod obiectiv, tot ireală se arată și obținerea de către fostul șomer până la 28 de ani, în doar 12 ani în care a terminat două facultăți în orașe diferite, ajungând ca la vârsta de 40 de ani (2008) să înfașce și titlul de conferențiar universitar cu articole furate puse la mapă, așa cum am arătat în episodul III al investigației, aici)

Ireală pare și obținerea unei burse post-doctorale, de 92.000 de lei, la 42 de ani, de către Nicu Marcu, cel care ajunge la doar 14 ani de la obținerea primului loc e muncă, în fapt o  împopoțonare ca și cercetător postdoctoral al Academiei Române, împopoțonare prin care face tranziția dinspre frauda academică spre indicii de fraudă financiară din bani europeni și obținând astfel cei 92.000 de lei prin nerespectarea majorității criteriilor obligatorii pentru plata bursei, pe articole furate/proaste, așa cum am arătat în episodul IV al investigației.

Fantasmagorică este și folosirea fraudei științifice de către Nicu Marcu pentru obținerea titlului de profesor universitar, în 2011, la o universitate fantomă, așa cum ați putut citi în episodul V al investigației. Pentru a ajunge profesor universitar la cea mai panaramă ,,universitate” din România și care nu a reușit nici măcar o generație să o facă licențiată, Nicu Marcu s-a pus în situația ireală de a publica într-un singur an, nu mai puțin de 11 ,,articole științifice”, în cea mai panaramă revistă ,,științifică” pe care a avut-o vreodată comunitatea cercetătorilor, la nivel global: Metalurgia International, în care Marcu era și în ,,board-ul științific”.  Pentru asta a beneficiat de complicitatea co-semnatarilor de la Universitatea din Craiova, pe care pe unii i-a recompensat ulterior, printre care Marian Siminică, adus acum pe o căruță de bani la Institutul de Studii Financiare (al ASF).

Toate fantasmagoriile astea le-a făcut Nicu Marcu fără să cunoscă limba engleză decât la nivel debutant, în timp ce publica ,,în echipă” și în ,,engleză” zeci de articole ,,științifice” și doar 3 de unic autor, și acelea furate.

Însă chelului îi trebuie și tichie de mărgăritar, așa că Nicu Marcu, și-a tras și o astfel de tichie: ,,Dottore”.

Unde putea să găsească o tichie mai bună pentru împopoțonare în savant de renume mondial, ca Leana, decât la Universitatea București, condusă de Mihnea Costoiu, cel care peste 2 săpătmâni așteaptă decizia în primă instanță a ICCJ după ce a fost trimis în instanță de DNA pentru un prejudiciu de 10 milioane de Euro.

Dottore Nicu Marcu de la Universitatea Politehnică București.

Cu surle și trâmbițe, Universitatea Politehnică București anunța în 17 iulie 2019 că i-a pus tichie de mărgăritar lui ,,Profesorului” – Nicu Marcu – Doctor Honoris Causa.

,,Profesorul” Nicu Marcu, cel cu titlul obținut la desfiintata Universitatea Financiar-Bancară prin frauda de la Metalurgia nu roșește nici măcar o secundă atunci când i se citește ,,Laudatio’‘, prin care îi sunt prezentate fraudele academice drept ,,realizări”.

Etalându-și țărănește (prin suflecarea manșetei robei de ,,dottore”) ceasul scump (care nu apare în declarația de avere), Nicu Marcu primește, urmare a fraudei științifice pe care s-a consolidat, titlul de Doctor Honoris Causa. El semnează în ,,cartea de onoare” a Universității Politehnice București fix cu aceeași mână netremurândă folosită în trecut pentru semnarea de articole ,,științifice” furate.

Doctor Honoris Causa prin articole FURATE (în tot sau în parte). Laudatio.

,,Trebuie arătat aici că o personalitate de tipul profesorului Nicu Marcu nu poate decât să constituie un model pentru studenții Universității Politehnica din București” spune Laudatio despre cel care și-a obținut titlul de conferențiar universitar prin articole furate.

Am arătat anterior indiciile că ,,modelul” Nicu Marcu și-a obținut titlul de ,,profesor” prin adăugarea la articolele furate pentru obținerea titlului de ,,conferențiar universitar” a altor elemente de frauda academică (cele 11 articole ,,de grup” publicate de Metalurgia deconspirată ca fraudă de 3 profesori sârbi, articole care s-au aduăgat în portofoliul lui Marcu peste cele furate pentru obținerea titlului de conferențiar.

Ba chiar în 2016, cu trei ani înainte ca Marcu să obțină și titlul de doctor honoris causa la Universitatea Politehnică București, Ministerul Educației statua deja clar, referitor la Metalurrgia și falsificarea criteriilor minimale pentru obținerea titlurilor de profesor universitar/conferențiar universitar de către piștălăi, câteva dintre punctele regăsite și în articolele din Metalurgia ale ,,Marcu et Al” (băieții și fetele de la Craiova), atunci când motiva alegerea criteriilor minimale și confirma scoatarea de pe listele ISI Thompson a fraudei științifice Metalurgia International. Din board-ul ,,științific” al Metalurgia International făcea parte Nicu Marcu.

Pentru acordarea titlului de doctor honoris causa este însă nevoie de ceva foarte puternic. De o contribuție științifică izbitoare. Iar Universitatea Politehnică București a găsit ,,contribuția științifică” izbitoare a lui Nicu Marcu. Este vorba despre alte două articole. FURATE.

Nicu Marcu și modelările matematice? Am râs. Izbitor, nu-i așa? Și prea frumos (ca să fie adevărat), ca fostul exmatriculat și contabil de fazani de la Romsilva să reușească să aducă ,,instrumente eficace la dispoziția factorilor de decizie”. Izbitor este și că articolele citate sunt din 2012 și 2013. Și mai izbitor este că articolele sunt FURATE.

Primul articol furat (în tot sau în parte), menționat în Laudatio: ,,Existence and multiplicity of solutions for nonlinear discrete inclusions”. Izbitor.

Este publicat într-o engleză impecabilă este despre matematici și este asumat de Marcu în calitate de prim autor NIcu Marcu (cel care nu știa limba engleză), într-o revistă de specialitate dedicată matematicilor superioare (domeniu care nu a avut tangență cu Nicu de la Craiova).

Primul autor Nicu Marcu, savant de renume mondial în opinia Politehnicii (în Laudatio din iulie 2019 se regăsește un pasaj prin care senatul afirmă fără nicio probă că alte 12 pagini publicate de Marcu în urmă cu câteva săptămâni ,,reprezintă deja o referință teoretică notabilă” (?!?)) , pare să îi facă un hatâr unei somități a matematicii, la nivel global: profesorului Giovani Molica Bisci, care apare ca și co-autor într-un articol ISI.

În esență, numele profesorului Bisici este singurul de renume la nivelul cercetării care apare vreodată ca și co-autor în vreun articol, restul co-autorilor din celelalte articole de la Metalurgia, Revista de Chimie, Revista Tinerilor Economiști de la Craiova, alte anale, fiind în principali tovarăși de la Craiova ai lui Nicu Marcu, de la Curtea de Conturi sau de la Ministerul Finanțelor, unde avea obișnuința să întrebe în stânga și în dreapta: ,,ai vreun articol pe care să îl semnez și eu și să îl publicăm? Că am unde să îl public”.

Articolul din 2012, care se sare în ochi mai ales prin reputația profesorului Bisci este însă  doar un alt articol furat și doar semnat de Marcu (cu mult tupeu, ca prim autor, necunoscutor de limbă engleză).

Articolul reprezentând în esență munca profesorului Bisci, cercetător reputat în domeniul ecuațiilor neliniare, munca fiindu-i furată și asumată de Marcu.

Povestea articolului pentru care Nicu Marcu a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnice București este deasemenea edificatoare pentru frauda științifică a lui Nicu Marcu. Îi trebuia și un astfel de articol într-o astfel de revistă pentru a obține abilitarea în conducător de doctorat, a deveni pro-rector la Craiova, și a deveni apoi șef al Școlii Doctorale din ASE.

Alte condiții pe care Nicu Marcu trebuia să le îndeplinească era să facă parte din board-uri editoriale (și să recenzeze articole științifice în limba engleză pe care nu o știa), pentru aceasta Nicu Marcu prezentând adeverințe sau declarații că a recenzat articole pentru reviste ,,științifice”din Nigeria, Kyrgystan sau pretinznd recenzii nedovedite pentru o revistă din Polonia.

Referitor la activitatea de recenzor în reviste științifice internaționale, în CV-ul lui Nicu Marcu din 2020 apar și:

În procesul de verificare, pornind de la întrebarea legitimă pe care am adresat-o și public într-unul din episoadele anterioare și anume cum putea o persoană care nu știe limba engleză (nivel debutant, A2, la nivel de sărumâna) nu numai să scrie, dar și să recenzeze articole în limba engleză, am făcut verificări la cele 3 reviste:

a) Verificând ,,International Research Journal of Public and Environmental Search” am observat:

  • că este o revistă din Nigeria cu adresa 31 Obruche Street off Shell Road, care nu are în număr de telefon înregistrat, poate fi deranjată doar prin WhatsApp și nu are nici adresă de email.

  • În opinia mea, un recenzor necunoscător de limbă engleză într-o revistă ,,științifică” din Nigeria, singurele lucruri pe care le putea în mod real ,,recenza” sunt scrisorile nigeriene, gen.

b) Am încercat verificarea dobândirii calității de recenzor (invocată de Marcu pentru dobândirea titlurilor) și pentru Eurasian Journal of Business and Economics din Kyrgystan. Întrebările mele despre Letter of Atestation din 2010 pentru Nicu Marcu (când nu știa limba engleză și când încă plagia articole pentru a deveni conferențiar universitar), au rămas fără răspuns;

c) Singura publicație care mi-a răspuns este Contemporary economics, din Polonia, unde Nicu Marcu a pretins că a recenzat mai multe articole: ,,recenzor articole”. Pe scurt, revista nu poate veifica dacă a făcut vreo recenzie în urma unei invitații din 2015, pe care nu știe cine a făcut-o. Revista nu poate verifica nici nivelului calității vreunei recenzii în limba engleză (și nici dacă vreun eventual recenzat a fost publicat), întrucât nu dispune de vreo recenzie făcută de Nicu Marcu. Ultima logare (și singura? probabil la înregistrare?) este din 2015. O (singura) logare esențială pentru Nicu Marcu în ceea ce privește evaluării activității de ,,conducător de doctorat”, și, începând cu 2016, de Director al Școlii Doctorale Economie II de la ASE:

Iată și răspunsul revistei din Polonia.

Dar iată povestea articolului semnat alături de Giovanni Molica Bisci, folosit de Nicu Marcu pentru a deveni Doctor Honoris Causa in 2019, la Universitatea Politehnică București.

Este anul 2012, an în care Nicu Marcu sărbătoarea obținerea prin frauda de la Metalrugia International și prin frauda celorlalte articole furate începând cu 2008, obținerea titlului de profesor universitar la Universitatea FInanciar Bancară, alături de condamnata Dorina Poanta (rectorița universității, condamnată în primă instanță pentru fraudă din fonduri europene). Până în 2012, Nicu Marcu nu publicase niciun articol care să includă modele matematice, iar articolele de unic autor invocate de Marcu, așa cum am arătat anterior erau fie copiate și furate, fie mizerabile și fără vreo valoare științifică.

Cu titlul obținut la universitatea necreditată și desființată fără să aibă măcar o singură generație de licențiați, Nicu Marcu devine ,,Profesor Universitar” și la Universitatea din Craiova, unde alături de colaborătorii săi, publica în Metalurgia International.

Ca fost conferențiar la Universitatea din Craiova, Nicu Marcu îl cunoaște pe profesorul Vicentiu Radulescu, de la Catedra de Matematica. Invitandu-l pe profesorul Molica Bisci la Universitatea din Craiova in 2012, Vicentiu Radulescu îl prezintă pe Nicu Marcu pofesorului Bisci. Nicu Marcu, fost contabil la fazani pentru Romsilva, nu scrisese până la acel moment  (2012) niciun articol despre ecuații neliniare/ecuații diferențiale. Nicu Marcu se apropie așadar în 2012 pentru prima dată de ecuațiile neliniare, pe care nu le înțelegea, și imediat și publică, atenție, ca prim autor, articolul care l-a făcut Doctor Honoris Causa.

Aceste elemente izbitoare m-au făcut să verific contribuția viitorului doctor honoris causa (pentru acest articol) chiar cu profesorul Giovanni Molica Bisci:

Spre deosebire de TOATE autoritățile din România (care invocă termene de 30 de zile pentru a îmi răspunde aproape deloc), răspunsul  profesorului Bisci a venit în mai puțin de 3 ore, despre colaborarea cu Nicu Marcu:

  • ,,A participat la una dintre prezentările mele. La început dl. Marcu a fost foarte interesat de subiectul prezentării mele poate pentru că am explicat că mai multe mdele economice pot fi utilizate prin folosirea ecuatiilor neliniare.”
  • ,,Am încercat să îi prezint pentru prima dată (eng. introduce) subiectul studiului solutiiilor ecuatiilor discrete, discutând în mai multe rânduri despre aceste instrumente matematice”.
  • ,,Mai exact, am încercat să îl implic (cu multe dificultăți) în acest domeniu al științei din moment ce la început era foarte interesat despre subiect”;
  • ,,Lucrarea pe care o menționați a fost scrisă după prima mea vizită la Universitatea din Craiova”;
  • ,,Am mai păstrat legătura cu dl. Marcu pentru o perioada foarte scurtă de timp, iar lucrarea menționată a fost unica mea colaborare științifică cu el”.

Cu alte cuvinte, iată și interpretarea de bun simț a răspunsului, întrucât sunt convins că rândurile scrise de profesorul Bisci sunt maxim ceea ce putea răspunde și anume:

  • Nicu Marcu habar nu avea despre ecuații diferențiale/neliniare;
  • A încercat să înțeleagă ceva, dar nu a înțeles nimic (,,with several difficulties”);
  • Urmare a invitării profesorului Bisci la Craiova de către Vicentiu Radulescu, profesorul Bisci, de bună credință și de jenă față de profesrul Rădulescu care i l-a prezentat pe ,,pro-rectorul” Marcu, nu a putut refuza dorința lui Nicu Marcu, de a scrie ,,împreună” un articol;
  • Dându-și seama cine este Nicu Marcu, profesorul Bisci nu a mai avut nicio colaborare științifică cu ,,dottore”;
  • Nicu Marcu a avut nesimțirea să se treacă în bazele de date internaționale ca prim-autor pentru un articol într-o engleză impecabilă, deși nu cunoștea, în mod real, limba engleză și la care în mod real este greu de crezut că a contribuit în vreun fel, altfel decât î a se milogi de profesorul Bisci.
  • Contribuția lui Nicu Marcu la articolul pentru care a fost ,,decorat” cu Doctor Honoris Causa este foarte aproape de zero sau chiar zero, întrucât profesorul Bisci nu a indicat partea din articol care i-ar aparține lui Nicu Marcu și e de bun simț să afirm că nu a avut nicio contribuție științifică într-un domeniu pe care nu îl înțelegea.
  • În 2012, Nicu Marcu devenise prorector al Universității din Craiova, calitate din care avea un ascendent ierarhic al angajatului Universității – matematicianul Vicențiu Rădulescu și cel care realmente are contribuții în domeniul matematicii  și colaborării cu profesorul Bisci.

Concluziv, având în vedere că Nicu Marcu nu scrisese anterior niciun articol în domeniul matematicilor, ba chiar niciun articol ca unic autor (articolele scrise și analizate anterior au fost copiate/semnate prin fraudă științifică), trag concluzia că Nicu Marcu nu a avut nicio contribuție relevantă pentru articolul semnat cu profesorul Bisci, și pentru care a fost făcut Doctor Honoris Causa.

La fel și în cazul Articolului 2 nominalizat în ,,Laudatio” și pentru care Marcu și-a tras ,,Doctor Honoris Causa”

Al doilea articol nominalizat în Laudatio este cel publicat în anul 2013 (de asemenea în co-autorat) și anume ,,A DCC-Garch Model to Estimate” (?!?) (așa cum se menționează în Laudatio), cu titlul incomplet, pentru că și cei care au scris Laudatio aveau probleme, la fel ca și Marcu, să citească/înțeleagă titlul articolului. ,,To estimate?” Ce? Au uitat să pună în laudatio ce estimează contribuția savantului Nicu Marcu…

În fapt, este vorba despre un al doilea articol semnat/furat și scris în mod cert de Marius Cristian Acatrinei în ianuarie 2013 (cu istoric științific în ceea ce privește utilizarea moelelor matematice, spre deosebire de Marcu și al doilea co-autor, Gorun). Marius Acatrinei este acum angajat al lui Nicu Marcu, la ASF.

În bazele de date științifice, Marius Cristian Acatrinei apare ca fiind din partea Academiei Române. Articolul este publicat în Romanain Journal of Economic Forecasting, revista Institutului de Prognoză economică de pe lângă Academia Romană. Este aceiași revistă de pe lângă Academia Română în care care în 2008 Nicu Marcu își începea frauda academică, publicând primul articol de unic autor, furat, al lui Nicu Marcu, fiind copiat din următoarele lucrări fără indicarea sursei și prin înlocuirea ,,Slovenia” cu ,,România”:

  • ,,EMU and the International Monetary System” (1997);
  • Current Developments in Monetary And Financial Law, volumul 2,publicat de FMI în 2003;
  • Comunicatul de presă al Băncii Centrale Europene din anul 2004 (aici)

Ca și în cazul articolului scris în mod real de Giovanni Molisca Bisci, Nicu Marcu a folosit acest articol în ,,portofoliul” necesar pentru a obține abilitarea în calitate de conducător de doctorat la ASE (2014) și pentru a deveni chiar Director al Școlii Doctorale II din ASE (2016):

Dacă profesorul Bisci mi-a răspuns la email în 3 ore de la momentul adresării întrebărilor, autorul acestui al doilea articol furat/folosit de Nicu Marcu pentru a ajunge doctor honoris causa, Marius Cristian Acatrinei, nu mi-a răpsuns nici după 6 săptămâni.

Iată întrebările adresate:

Tăcerea lui Marius Acatrinei nu este justificată în niciun fel din punct de vedere moral ci o intepretez mai degrabă ca o continuare a fraudei prin care l-a inclus pe Nicu Marcu, co-autor în această revistă, pentru următoarele motive:

  • Marius Acatrinei este angajat în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, fiind subordonatul lui Nicu Marcu. O admitere că a contribuit la frauda științifică a lui Nicu Marcu i-ar putea aduce direct repercursiuni;
  • Nicu Marcu nu știa limba engleză decât la nivel de debutant în ianuarie 2013, prin urmare, nu putea scrie un articol în limba engleză, folosind un model matematic (exceptând articolul scris de Giovanni Bisci, furat de Nicu Marcu prin includerea sa ca prim autor, niciun alt articol de până în 2013 nu include vreun model matematic și nici preocupări pentru piața de capital a lui Nicu Marcu)
  • Frauda este cu atât mai mare, inclusiv din partea lui Marius Acatrinei, întrucât, pe lângă faptul că l-a semnat (fără nicio contribuție dovedită) pe Nicu Marcu în calitate de al treilea co-autor, ca al doilea co-autor a mai trecut un profesor de litere, pe Adrian Gorun, de la Universitatea din Târgiu Jiu. Ca orice profesor de litere necunoscutăr de limba engleză, sunt convins că Gorun, ca și Marcu, pur și simplu iubeau modelul GARCH.
  • Nerespunzând, Marius a confirmat implicit despre articol ,,scris de tine”.

Co-autorii fictivi par trași la indigo:

Adrian Gorun (primul co-autor) este rectorul Universității Constantin Brâncuși din Târgu jiu, este necunoscutor de limba engleză (ca și Marcu), a făcut Colegiul Național de Apărare în 2006  (ca și Marcu), a făcut Institutul Diplomatic Român cu un an înainte de Marcu (2007 față de 2008), a fost secretar general între ianuarie 2005 – ianuarie 2008 la Ministerul Educației, în timp ce Marcu a fost secretar general (începând cu 2007) la ANAF sau la Ministerul Mediului (secretar general Adjunct).

Mai mult, Adrian Gorun nu a absolvit nicio facultate economică (după cum reiese din CV) fiind Profesor Universitar (și angajat) al facultății de Litere și Științe Sociale – cu alte cuvinte – la fel ca Marcu, nicio legătură cu modelarea matematică și nici măcar un curs în timpul faculății (Marcu a făcut la Craiova facultatea de management pe care a inceput-o la 24 de ani și a absolvit-o la 29 de ani, în 1997, iar programa nu include modelarea matematică). Iată-l pe Gorun, modelatorul:

Similitudinile dintre cei care NU au scris articolul lui Marius (dar s-au semnat cu complicitatea lui Marius), pentru a se împopoțona, sunt așadar evidente și izbitoare, amândoi știind să asculte în limba franceză, dar neștiind în mod real o boabă în limba engleză în care declară că au scris articolele scrise de altii:

Nicu Marcu:

Adrian Gorun:

Aplaudacii lui Nicu Marcu de la Doctor Honoris Causa obținut prin fraudă științifică. O fotografie face cât o mie de cuvinte.

  1. Primul care sare în evidență la ceremonia în care Nicu Marcu și-a obținut umare a fraudei științifice titlul de doctor honoris causa este academicianul Eugen Simion. Nu este de mirare că el chiar a crezut că Marcu e altceva decât un impostor. Eugen Simion a căzut victima unor impostori mai mari și a crezut că a luat premiul Nobel penru filologie, Academia Română a dat chiar și comunicat), în fapt, un Nobel fals, așa cum a investigat Scena9. În 2008, un alta academcian, Emilian Dobrescu, participa la frauda academică a lui Nicu Marcu, scriind un articol în care cita articolul furat de Nicu Marcu în 2008, că să îi facă citări lui Nicu Marcu și să își poată lua gradul de profesor universitar la Universitatea fantomă.
  2. Paul Stănescu, combinator în cadrul PSD (fost vicepremier) și care a avut o contribuție majoră în 2020 în trocul PSD-ProRomania-PNL, când, pentru ca Ilie Sârbu (socrul lui Victor Ponta) să poată deveni vicepreședinte la Curtea de Conturi,  Marcu a fost avansat din poziția de ,,vicepreședinte” al Curții de Conturi și plsat la ASF. Pe ginerele lui Paul Stănescu Marius Robert Modan, îl regăsim promovat prin delegare de către Nicu Marcu în postura de ,,Șef Serviciu Analiză și Suport Tehnic SAL-FIN”

Înainte ca Paul Stănescu să își regăsească ginerele la ASF, Marius Robert Modan a trecut prin poziții fără concurs, din poziția de consilier personal la Ministerul Fondurilor Europene, în cea de consilier parlamentar la Grupul PSD și apoi la ASF.

În 2019, ginerele lui Paul Stănescu, Marius Modan, câștiga de la ASF 169.665 lei (14.000 de lei pe lună) și, atunci când a fost promovat de Marcu (și delegat, fără concurs, începând cu 28 septembrie 2020) în poziția de șef serviciu, cu salariu mai mare de 14.000 de lei pe lună, a uitat că este însurat cu fata lui Paul Stănescu, netrecând-o în declarația de avere:

Ceea ce este deasemenea interesant în conturile ginerului lui Paul Stănescu este faptul că, potrivit declarației de avere, el a izbutit să facă să nu se regăsească în conturile comune ale sale și ale soției (pe care nu o declară nici în conturi și nici cash), suma de circa 250.000 de Euro, primită ca dar de nuntă în 2018 de către fiica lui Paul Stănescu si regista in declaratia de avere din 2019 ale fetei lui Paul Stănescu, respectiv Alina Gabriela Modan (fostă Stănescu) și ginerică Robrt Modan. Ea se regăsește doar în declarația de avere a fiicei lui Paul Stănescu, cu ocazia numirii într-un concurs ,,câștigat” la un alt combinator, fost premier, Sorin Grindeanu, ca și ,,consilier personal”.

3. Valeriu Ioan Franc, protectorul lui Nicu Marcu din cadrul Academiei Române și al institutiei care i-a acordat bursa de 92.000 de lei lui Nicu Marcu, fără a îndeplini criteriile de plată a bursei, conform contractului. Valeriu Ioan Franc a construit comunismul timp de 23 de ani (1976-1989) în calitate de coordonator lucrări sisteme informatice, și apoi s-a apucat să construiască, desigur, capitalismul.

De altfel, potrivit declarațiilor lui Marcu, Valeriu Ioan Franc alături de Ion Ghizdeanu – fostul șef al Comisiei Naționale de prognoză inculpat în prezent pentru fals intelectual, au avut numai cuvinte de laudă pentru ,,capacitatea candidatului” la obținerea de titluri universitare, Nicu Marcu:

4. Rectorul Universității Polithenice – Mihnea Costoiu, trimis în judecată pentru fraudă de 10 milioane de Euro;

5. Radu Tudor, pe care e posibil să îl știți de la Antena3. Un an mai târziu, când Marcu era numit prin blat Președinte ASF (unic candidat), Radu Tudor mai avea puțin și lăcrima digital, pe blog.

La momentul fotografiei de grup s-a retras totuși inteligent Sorin Câmpeanu, actualul ministru al educației și cel care are în prezent obligația să verifice modul în care Nicu Marcu și-a obținut titulrile de conferențiar universitar și profesor universitar, prin fraudă științifică.

Dar, deși a stat în colț la acordarea titlului de doctor honoris causa lui Nicu Marcu, prin fraudă științifică, a fost prezent și chiar a aplaudat, alături de Dan Constantin, ocrotit la un moment dat de partidul conservator al lui Dan Voiculescu, din care provenea și fosta președinte a partidului – Daniela Popa, partid ce pare în continuare să îl ocrotească și pe Nicu Marcu. De altfel Daniela Popa a fost și membru al Conducerii Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) începand cu 2010, CSA fiind predecesoarea ASF.

Concluziv pentru acest al șaselea episod:

Nicu Marcu a obținut în 2019 titlul de doctor Honoris Causa al Universității Politehnice din București, prin consecvența în frauda științifică. Articolele invocate pentru acordarea titlurilor nu au fost scrise de el, ci doar semnate, în mod real neavând nicio contribuție științifică în domeniul menționat în Laudatio.

Ca și în cazul obținerii titlurilor de conferențiar universitar/ profesor universitar, Marcu a folosit articole științifice scrise de alții, care nu îi aparțin în mod real, dar pe care le-a semnat.

Frauda științifică a fost folosită și în debutul fraudei financiare (bursa încasată de la Academia Română fără să respecte criteriile în urma cărora i s-ar fi plătit bursa, fără să publice articole științifice reale, copiind articole).  Prejudiciul? 92.000 de lei.

Și încă ceva: Academia Română și Institutul Național de Cercetări Economice tocmai mi-au răspuns prin reprezentant legal, ulterior unui prim refuz de comunicare de informații.

Academia Română tocmai a demarat așadar o cercetare administrativă în ceea ce privește refuzul de comunicare a documentelor solicitate și care în opinia mea demonstrează indiciile obținerii prin fraudă științifică (și nu numai) a bursei și plății bursei de 92.000 de lei pentru Nicu Marcu, ca și ,,cercetător post-doctoral”.

#followthemoney. În episodul următor, voi documenta tranziția lui Nicu Marcu dinspre frauda științifică și indiciile de fraudă financiară în legătură cu încasarea bursei de la Academia Română (documentate anterior și aflate acum în cercetare administrativă la Academia Română – INCE) spre un alt nivel: licitații trucate din bani publici. (Paul D.).

Exclusiv

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

Publicat

pe

De

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE!
SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM AU DISPĂRUT 65.000 DE BUNURI DE RETUR DE 10 MILIOANE EURO!

În timp ce primari, șefi de ADI, foști ofițeri SRI, prefecți … și alte excelențe umflau sala de ședințe cu promisiuni despre “management integrat al deșeurilor”, Incisiv de Prahova a spart, în exclusivitate, povestea celor 65.000 de bunuri de retur, de 10 milioane de euro, dispărute ca șobolanii la aprinderea luminii. Am fost singurii care am arătat cu degetul spre hoția din spatele salubrității, către Bin Go Solutions/Rosal/UWS, către ADI – Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova, către primarul Mihai Polițeanu și gașca de generali civili ce păzesc tomberonul.
Acum, Curtea de Conturi a României vine, cu ștampilă, număr de pagină și limbaj birocratic, să confirme, punct cu punct, investigațiile ziarului nostru de investigații. Și nu oricum: cu termen, cu dosar la Tribunal, cu prejudiciu în domeniul public. Cine a râs de noi atunci, râde acum cu Curtea de Conturi în brațe.

ÎNCĂ O INVESTIGAȚIE INCISIV DE PRAHOVA, ÎNCĂ O CONFIRMARE OFICIALĂ!
EXCLUSIVITATEA NOASTRĂ, RIDICATĂ LA RANG DE ACT DE AUDIT (aici),(aici),(aici),(aici),(aici),(aici),(aici),(aici),(aici),(aici),(aici) ,   etc….

În timp ce ziarul nostru de investigații devoala, cu probe și nerv, fapte ilegale și cutremurătoare, instituțiile statului român – de la APM Prahova-ul lui Diaconu, la IPJ Prahova și parchetele care trebuiau să se autosesizeze – au jucat un rușinos „șah la cetățean” și un penibil „joc de glezne” pe bani publici, lăsându-ne să ne întrebăm nu dacă, ci cât, cine și ce a încasat pentru această complicitate la jefuirea locuitorilor din Prahova… iar noi promitem că, în edițiile viitoare, vom pune nume și sume pe acest „Bingo penal”.

Nu e prima dată când ne lovim de zidul ipocriților, de primari blegiți strategic și de instituții cu somn adânc.
De 2–3 ani, Incisiv de Prahova scrie, aproape obsedant, despre:

  • bunurile de retur ale operatorului de salubritate;
  • investițiile plătite de cetățeni prin tarife, care trebuiau să revină gratuit în domeniul public la încetarea contractului;
  • incompetența sau complicitatea ADI – Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova;
  • tăcerea suspectă a primarului Mihai Polițeanu;
  • jocurile obscure din jurul licitațiilor, cu legi abrogate folosite ca să se joace de‑a procedurile;
  • fostul ofițer SRI lipit de operatorul de salubritate, într‑un amestec de ghenă și servicii “patriotice”.

Ni s‑a spus că exagerăm. Ni s‑a spus că “nu avem toate datele”. Ni s‑a spus că facem circ.
Ei bine, Curtea de Conturi vine, scoate lupa, bagă documentele noastre în priza de audit și spune, practic:
“Exact așa cum a scris Incisiv de Prahova.”

CONTRACTUL 1792/E13023/13.09.2016 – SFÂNT PENTRU BANII PUBLICI, PROFANAT DE “PARTENERI”

În centrul scandalului se află contractul nr. 1792/E13023/13.09.2016 – delegarea colectării, transportului și transferului deșeurilor municipale în zona 2 Boldești Scăeni și zona 6 Valea Doftanei.

Incisiv de Prahova a scris, înaintea tuturor, că:

  • acest contract conține un program de investiții clar, asumat de operator;
  • investițiile astfel realizate devin, la final:
    • bunuri de retur,
    • libere de sarcini,
    • transferate gratuit către Asociația Delegatară (ADI),
    • și, ulterior, în domeniul public al UAT‑urilor.

Curtea de Conturi confirmă oficial:

  • bunurile de retur nu au fost predate;
  • ADI nu a urmărit și nu a forțat realizarea programului de investiții;
  • nu există proceduri eficiente de monitorizare a acestor obligații contractuale.

În timp ce noi strigam “hoție de 10 milioane de euro”, ADI stătea cu mâinile în buzunar, fluierând a nevinovăție.
Acum, aceeași nepăsare are nume oficial: neconformitate majoră.

BLOC DE FOC:

65.000 DE BUNURI DE RETUR, 10 MILIOANE DE EURO – EXCLUSIVITATEA INCISIV DE PRAHOVA, VERIFICATĂ DE LEXEXPERT ȘI BIFATĂ DE CURTEA DE CONTURI

Când am publicat în exclusivitate informația despre inventarierea Lexexpert:

  • aprox. 65.000 de bunuri,
  • valoare estimată: ~10 milioane euro,
  • autogunoiere, pubele, containere, echipamente, tot ce mișcă în sistemul de salubritate,
  • toate plătite de contribuabili, prin tarife și taxe,

mulți dintre cei vizați au ridicat din umeri, cu acel zâmbet grețos: “hai, dom’le, nu fiți isterici, e doar un raport tehnic”.

Astăzi:

  • Curtea de Conturi ia exact acest univers al bunurilor de retur și îl așază în centrul raportului de audit;
  • confirmă: bunurile trebuiau preluate în domeniul public;
  • constată: nu au fost preluate;
  • formulează:

    “Neintegrarea în domeniul public al unităților administrativ‑teritoriale a bunurilor din investiții (de retur) prevăzute în sarcina Delegatului…”

Aceasta este traducerea academică a ceea ce am scris noi în exclusivitate:
“S‑au furat bunurile de retur ale ploieștenilor și prahovenilor, cu complicitatea instituțiilor.”

INVESTIȚII SUPLIMENTARE ÎN ANUL 8 – MAI BANI, ACELEAȘI GUNOAIE, ACEEAȘI HOȚIE

Incisiv de Prahova a arătat, iarăși în exclusivitate, cum:

  • în ANUL 8 de contract (2024),
  • operatorul a invocat investiții suplimentare în echipamente și autogunoiere pentru deșeuri biodegradabile,
  • pentru a justifica tarife mărite, în baza Ordinului ANRSC 640/2022.

Adică, pe românește:

“Mai dă, dragă contribuabilule, niște bani, că îți aducem mașini noi, frumoase, pe care, la final, ți le lăsăm ție, că sunt bunuri de retur.”

Curtea de Conturi vine și spune:

  • aceste investiții suplimentare trebuie tratate ca bunuri de retur;
  • ele au stat la baza fundamentării tarifelor;
  • la încetarea contractului, trebuie integrate în domeniul public.

Nu doar că am avut dreptate, dar suntem singurii care am explicat, detaliat, cum:

  • banii populației au fost folosiți pentru a cumpăra bunuri,
  • bunuri care la final trebuiau să devină ale orașului,
  • și care, prin “magia” incompetenței și complicității, riscă să rămână la gunoi sau la operator!
  • PENALITĂȚILE DE 10% ȘI 25% – BANII CARE TREBUIAU SĂ CURGĂ ÎNAPOI LA CETĂȚENI ȘI AU FOST ARUNCAȚI LA GUNOI

Noi am tot întrebat:

“Unde sunt penalitățile pentru nerealizarea investițiilor? Cine a calculat? Cine a încasat? Cine răspunde?”

Contractul spune clar:

  • întârzieri de până la un an = penalitate de 10% din valoarea investiției;
  • întârzieri mai mari = 25% din valoarea investiției;
  • aceste sume trebuiau să meargă în Fondul de întreținere, înlocuire și dezvoltare (FIID).

Ce îți spuneam noi în articole?
Că nimeni n‑a mișcat un deget serios pentru aceste penalități.
Ce spune acum Curtea de Conturi?

  • ADI nu a urmărit aplicarea penalităților contractuale;
  • ADI nu a instituit proceduri de control și monitorizare eficiente;
  • există un prejudiciu potențial enorm: bunuri + penalități = bani serioși, pierduți pentru comunități.

Când un ziar de investigații scrie asta, e “pamflet”.
Când Curtea de Conturi confirmă, devine probă în dosar.

DOSARUL 4822/105/2024 – BILETUL DE INTRARE DE LA “BINGO PENAL” ÎN JUSTIȚIE

Când noi am scris că trebuie dată în judecată combinația operator–ADI–complicități, ni s‑a spus că “instanța nu e circ de presă”.

Astăzi, Curtea de Conturi notează calm:

  • există pe rolul Tribunalului Prahova dosarul nr. 4822/105/2024;
  • obiectiv: obligarea operatorului să transfere bunurile de retur, cu titlu gratuit, libere de sarcini, așa cum prevede contractul.

Și mai spune ceva, enorm:

Recomandare: “menținerea acțiunii și valorificarea drepturilor pe cale judiciară.”

Adică:

“Stați pe dosar ca pe aur, nu-l retrageți, nu-l cosmetizați, nu-l transformați în ședință de terapie cu operatorul. Mergeți până la capăt!”

Ceea ce Incisiv de Prahova a cerut, în exclusivitate, de la prima dezvăluire, devine acum ordin scris pentru ADI și pentru toată gașca responsabilă.

31.07.2026 – DATA LA CARE EXPIRĂ NU DOAR CONTRACTUL, CI ȘI ALIBIURILE

Noi am avertizat:

“Dacă nu se mișcă rapid cineva, bunurile de retur vor deveni praf de arhivă și rugina altora.”

Curtea de Conturi pune negru pe alb:

  • termen de implementare a recomandărilor: 31.07.2026.

Până atunci, ADI și restul lumii “responsabile” trebuie:

  • să clarifice regimul bunurilor de retur;
  • să ducă la capăt litigiile,
  • să aplice și să recupereze penalitățile;
  • să integreze bunurile în domeniul public al UAT‑urilor.

Dacă nu, tot ce a scris Incisiv de Prahova, confirmat acum de Curtea de Conturi, devine:

  • material pentru procurori,
  • și argument de fier pentru cetățeni să întrebe:

    “Cine plătește pentru hoția asta cu acte în regulă?”

MIHAI POLIȚEANU, PRIMARUL “PÂINE, CIRC ȘI GUNOI” – ÎNCĂ O INVESTIGAȚIE CARE ÎL PRINDE CU SACII ÎN STRADĂ

N‑am uitat de Mihai Polițeanu, starul administrației ploieștene, mare fan de:

  • comunicate pompieristice,
  • poze cu șantiere,
  • și tăceri criminale când vine vorba de bunurile de retur și salubritate.

Incisiv de Prahova a fost singurul ziar care:

  • a legat numele lui Polițeanu de:
    • haosul gunoiului,
    • licitațiile ratate,
    • influența fostului ofițer SRI lipit de operator,
    • dezastrul de la ADI Deșeuri;
  • i-a cerut public să explice:
    • de ce nu urlă pentru recuperarea bunurilor de retur;
    • de ce nu forțează ADI să aplice penalitățile;
    • de ce preferă spectacolul ieftin în loc de bătălia grea a patrimoniului public.

Acum, când Curtea de Conturi confirmă până la virgulă ce scriem noi, primarul are două opțiuni:

PH (1)

  1. Să rămână în istorie ca primarul care a dormit pe 10 milioane de euro în bunuri de retur.
  2. Sau să înțeleagă că fiecare zi de tăcere îl împinge mai aproape de zona penalului, acolo unde “incisivii” devin martori, nu doar jurnaliști.

FOȘTUL SRI, LICITAȚII PE LEGI ABROGATE, ADI DEȘEURI, PREFECTURA – DISTRIBUȚIA COMPLETĂ A UNUI FILM PENAL CONFIRMAT DE CURTEA DE CONTURI

Incisiv de Prahova a scris, singur împotriva tuturor, despre:

  • Ciobanu Daniel, fost ofițer SRI, conectat la operatorul de salubritate – un caz școală de “servicii la gunoi”;
  • Prefectura Prahova, cu acțiunea împotriva HCL 52/2025, prin care se anula ilegal contractul cu Brantner‑Roeco, deschizând larg ușa pentru haosul total al gunoaielor;
  • ADI Deșeuri, transformată din paznic al interesului public în secretara docilă a operatorului.

Curtea de Conturi nu dă nume proprii, dar face mai mult:

  • descrie mecanismul;
  • constată neintegrarea bunurilor de retur în domeniul public;
  • subliniază lipsa de monitorizare și control;
  • legitimează, ca instituție supremă de audit, ceea ce noi am pus cap la cap, piesă cu piesă, în anchetele noastre.

Când am scris toate astea, eram “singurii nebuni din sat”.
Acum, satul află că nebunii aveau dreptate, iar cei “normali” au girat, prin acțiune sau tăcere, un jaf organizat.

INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A SPUS TOTUL, DE LA ÎNCEPUT. ACUM, CURTEA DE CONTURI PUNE ȘTAMPILA.

Să fie foarte clar:

  • Noi am descoperit povestea bunurilor de retur.
  • Noi am publicat, în exclusivitate, detaliile raportului Lexexpert.
  • Noi am scris, în premieră, despre cele 65.000 de bunuri de 10 milioane de euro.
  • Noi am arătat spre Mihai Polițeanu, ADI Deșeuri, fostul SRI,Prefectură.
  • Noi am explicat penalitățile contractuale și FIID.
  • Noi am strigat că trebuie dosar la Tribunal.

Toate acestea, ANI LA RÂND, când:

  • televiziunile tăceau,
  • “analiștii” își vedeau de contractele cu primăria,
  • politicienii își făceau poze la rampă în fața sacilor de gunoi.

Astăzi, Curtea de Conturi:

  • preia subiectele noastre;
  • le traduce în limbaj tehnic;
  • le transformă în constatări oficiale, cu:
    • dosar,
    • termen‑limită,
    • recomandări obligatorii.

CONCLUZIE CU GHIOAGĂ:

CÂND PRESA FACE INVESTIGAȚIE ADEVĂRATĂ, CURTEA DE CONTURI NU MAI ARE ÎNCOTRO DECÂT SĂ CONFIRME

Acesta investigatie nu este doar un exercițiu de ironie.
Este actul de constatare publică că:

  • Incisiv de Prahova, ziarul nostru de investigații, a fost din nou înaintea tuturor;
  • că exclusivitățile noastre nu sunt povești de mahala, ci schelete din dulapul administrației locale și județene, scoase afară cu documente;
  • că adevărata presă de investigație nu așteaptă comunicate sterile, ci sapă, luminează, țipă, ține subiectul în viață până când:
    • Curtea de Conturi ajunge,
    • justiția e obligată să se miște,
    • iar cei care au tăcut rămân goi în fața opiniei publice.

Cei care ne‑au acuzat că exagerăm, că suntem prea duri, prea incisivi, au acum ocazia să mai citească o dată raportul Curții de Conturi, cu pixul în mână, și apoi să‑și ceară scuze.
Nu nouă. Cetățenilor.

Noi ne facem, în continuare, treaba:
să spunem adevărul, în exclusivitate, înaintea tuturor – chiar și înaintea Curții de Conturi. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații

Publicat

pe

De

Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură

Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul în care pozele, live-urile și „reformele” de pe Facebook nu mai ajută la nimic. Nu mai vorbim despre promisiuni politice, ci despre un lucru simplu, scris negru pe alb: executarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pe 14 octombrie 2026, Curtea de Apel Ploiești a pus capac recursului formulat de U.A.T. Municipiul Ploiești și de primarul municipiului împotriva sentinței favorabile fostului arhitect-șef, Veronica Raduna.

Potrivit soluției publice de pe portalul instanțelor, Judecătorii:

  • admit excepția nulității recursului;
  • anulează recursul pentru neîncadrarea în motivele legale de recurs;
  • obligă U.A.T. Municipiul Ploiești la plata a 5.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă;
  • consemnează că soluția este „Definitivă”, pronunțată la 14.10.2026.

Tradus pentru contribuabili: administrația locală nu doar că a pierdut procesul, dar nici măcar nu a reușit să formuleze un recurs valid. Sentința Tribunalului Prahova din 31 iulie 2026 rămâne în picioare și devine linie obligatorie de urmat pentru Primărie. Bonus: 5.000 de lei din banii orașului, cheltuieli de judecată, pentru performanța de a te împiedica în propriul recurs.

Este genul de „eficiență” pentru care plătești integral fără să fi comandat serviciul. Un abonament „full options” la gafe juridice, facturat direct bugetului public.

Raduna trebuie repusă în drepturi. Nu blocată la coada de „reorganizare”

Prin anularea recursului, a rămas definitivă sentința Tribunalului Prahova din 31 iulie 2026, care prevede, fără loc de interpretare creativă:

  • anularea raportului de evaluare a performanțelor profesionale ale Veronicăi Raduna;
  • anularea dispoziției de eliberare din funcția publică de conducere de arhitect-șef;
  • reintegrarea în funcția de arhitect-șef deținută anterior sau, dacă aceasta nu mai există, într-o funcție publică echivalentă;
  • plata tuturor drepturilor salariale aferente perioadei în care nu și-a exercitat funcția, actualizate și recalculate;
  • recunoașterea perioadei dintre concediere și reintegrare ca vechime în muncă, în specialitate și în grad profesional.

Aici se termină libertatea administrației de a inventa „scenarii de lucru”, „opțiuni strategice” sau „reorganizări profunde”. O hotărâre definitivă nu e program politic, e ordin de executat.

Primăria trebuie să spună clar, nu prin șoapte pe holuri, ci prin acte:

  • ce documente a emis pentru reintegrarea Veronicăi Raduna;
  • cum asigură revenirea efectivă în funcție (nu doar „pe hârtie”);
  • ce măsuri a luat pentru plata drepturilor salariale restante, actualizate și recalculate, așa cum a dispus instanța.

Nu contează cine plânge după birou, cine se supără că își pierde scaunul, cine trebuie „recompensat” cu o altă poziție caldă. Executarea unei sentințe nu este joc de societate, este obligație legală. Orice tergiversare sau „invenție de proceduri” în jurul acestei hotărâri definitive devine, la rândul ei, un subiect de control și, eventual, de anchetă.

De la arhitect-șef la „arhitectura intereselor”: era Pandele Roxana

În timp ce Veronica Raduna își căuta dreptatea prin tribunale, Primăria Ploiești se obișnuise cu altă „configurație urbanistică”: ascensiunea actualului arhitect-șef, Pandele Roxana.

Potrivit informațiilor și notelor interne aflate în posesia ziarului de investigații Incisiv de Prahova, în perioada în care Raduna era în „era” funcției:

  • au fost formulate mai multe plângeri penale pe numele Pandelei Roxana de către diverși constructori, nemulțumiți de „manevrele” de la Urbanism;
  • numele ei este legat de firma ARBY PROIECT, în care ar figura – conform acestor surse – ca asociată prin intermediari;
  • „controalele” de la Urbanism ar fi fost descrise ca având un traseu familiar: dacă vrei „intrare în legalitate”, treci mai întâi pe la firma „noastră”.

Asupra acestor suspiciuni și acuzatii se pot pronunța doar organele de anchetă și instanțele de judecată. Însă, coroborate cu documentele analizate, ele sugerează tabloul unei direcții publice capturate de interese private, în care funcția de arhitect-șef pare mai apropiată de un portofoliu de business decât de o misiune administrativă.

Urbanism cu dedicație: ieși din ilegalitate, dar treci pe la ARBY

În mijlocul acestei „reorganizări de firmă”, ARBY PROIECT nu apare ca un jucător oarecare, ci ca un nod prin care trec contracte, proiecte și nume „de casă”.

Un e-mail trimis de arh. Cosmin Duna (document prezentat în spațiul public) descrie foarte plastic această coregrafie. În mesaj se arată că, „în urma reorganizării firmei ARBY PROIECT”, trebuie cesionate două contracte privind PUZ-urile Traian și Upetrom către S.C. PLANNING CITIES S.R.L.

Detalii relevante din mail:

  • ARBY PROIECT cesionează contractele, dar „pe partea de proiectare” aceiași oameni rămân la butoane: „Pe partea de proiectare tot eu și Mirela Crăciun o să ne ocupăm până la finalizarea PUZ-urilor, deoarece o să fim în continuare proiectanți de specialitate.”
  • beneficiarilor li se cere explicit: „Așadar vă rog să semnați cele două contracte de cesiune și să ni le trimiteți înapoi.”
  • se menționează că „dosarul pentru Traian este aproape gata”, urmând verificarea taxelor, care vor fi comunicate ulterior, printr-un alt e-mail.

Semnătura electronică încheie protocolar: „Cu stimă, arh. Cosmin Duna, tel. 07…”.

Satiric vorbind, „reorganizarea” pare mai degrabă un joc de „scoate firma, bagă firma, dar păstrează oamenii”. Contractele se plimbă între ARBY PROIECT și PLANNING CITIES S.R.L., dar proiectanții rămân aceeași: Cosmin Duna și Mirela Crăciun.

Mirela Crăciun – „omul bun la toate”: de la PUZ-uri la directorat

Numele Mirela Crăciun nu apare doar în mailul cu PUZ-urile Traian și Upetrom. Conform informațiilor obținute de redacție, aceasta ar fi fost „omul de încredere” al arhitectei-șef Pandele Roxana, împinsă către un post cald în interiorul administrației: director general adjunct în Primărie.

Concursul, însă, s-a transformat – potrivit surselor – într-un scurtmetraj tragicomic:

  • candidata nu reușește să promoveze examenul;
  • „nota” obținută este descrisă de sursele care au relatat episodul drept o „notă de toată frumusețea rușinii”.

Pe de o parte, avem un nume implicat, alături de arh. Cosmin Duna, în proiectarea unor PUZ-uri (după cum reiese din e-mailul în care apare formula „eu și Mirela Crăciun o să ne ocupăm până la finalizarea PUZ-urilor”). Pe de altă parte, aceeași persoană este împinsă către un post de conducere în Primărie, dar cade la proba de competență.

Imaginea rezultată: cine nu intră pe ușa examenului încearcă pe geamul influenței.

Când arhitectul devine acționar: ARBY PROIECT și combinațiile de la Urbanism

Potrivit notelor și informațiilor obținute de Incisiv de Prahova, Pandele Roxana ar fi asociată în firma ARBY PROIECT „prin interpuși”, alături de un „personaj cu funcție mare de răspundere” din Primăria Ploiești.

Schema descrisă de surse, pusă în registru de pamflet, arată așa:

  1. Primăria, prin arhitectul-șef, „vede” problemele de legalitate ale unor construcții.
  2. Urmează controale, presiuni, blocaje administrative.
  3. Soluția miraculoasă către „intrarea în legalitate” ar trece, informal, prin firma ARBY PROIECT, unde apar oamenii „de casă” din zona de proiectare.
  4. Aceeași rețea de nume migrează între firme private (ARBY PROIECT, PLANNING CITIES S.R.L.) și tentative de funcții de conducere în Primărie.

Dacă aceste suspiciuni se confirmă, prin anchete și hotărâri ale instituțiilor statului, nu mai vorbim doar de un conflict de interese, ci de un manual de capturare a unei direcții publice de către o structură privată.

Până atunci, însă, rămânem la nivelul investigațiilor de presă, al documentelor și al relatărilor de surse, care trebuie analizate de organele de cercetare penală. Pamfletul nu ține loc de dosar penal, dar poate descrie caricatural mecanismul.

Când se clatină scaunul în Primărie, ministerul devine „escape room”

În acest decor urbanistic, intră în scenă și componenta politică.

Potrivit informațiilor obținute de ziarul de investigații Incisiv de Prahova, Pandele Roxana este o USR-istă convinsă, la fel ca primarul „independent” Mihai Polițeanu, care, de facto, se sprijină pe aceeași zonă de influență și este descris de surse ca jucând „jocurile penale pe linie de urbanism” în tandem cu aceasta.

Sursele indică faptul că:

  • Pandele Roxana ar fi încercat, prin intermediul partidului USR, să îi „ia locul” lui Marius Albișor la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC);
  • în ultimele zile, aceasta ar fi făcut „audiență” la ministerul de resort, în speranța unui transfer acolo, pentru a nu-și pierde sinecurile și avantajele acumulate la Urbanismul Ploiești;
  • problema este că atât ea, cât și primarul Polițeanu „s-au trezit târziu”: partidul care îi sprijinea nu mai este la guvernare, fiind „azvârlit ca o măsea stricată” din Executiv, după acuzele de rău făcut României și populației.

În acest context, mișcarea percepută de surse ca o „manevră subterană” a tandemului Polițeanu–Pandele ar avea două obiective:

  • să își păstreze privilegiile și controlul asupra Urbanismului din Ploiești, descris în anchete ca „ilegal” și orientat către firme de casă;
  • să evite punerea în aplicare plenară și rapidă a hotărârii instanței de repunere în drepturi a Veronicăi Raduna, arhitectul de drept al municipiului.

Sursele Incisiv de Prahova subliniază că Pandele Roxana este vizată de „atâtea plângeri și dosare penale” încât tupeul de a negocia simultan poziții în minister, de a se ține strâns de scaunul de la Urbanism și de a face jocurile imobiliare în municipiu pare greu de digerat chiar și într-o administrație obișnuită cu scandalul.

De la birou cu familia Costea, la condus orașul „după bunul plac”

Aceleași surse ridică o întrebare legitimă: cum se face că o funcționară care, la începutul activității, își desfășura munca într-un birou alături de familia Costea (soț și soție) ajunge, ani mai târziu, să conducă, practic, urbanismul unui întreg oraș „după bunul plac”, cu organele de cercetare penală aparent adormite?

Relatările indică și un amestec bizar de viață privată și funcție publică: Pandele Roxana și dl. Costea ar fi fost văzuți în public, la teatru, îmbrățișându-se și sărutându-se, detalii care, deși țin de sfera personală, alimentează percepția că rețeaua de influență la Urbanism este mai degrabă una de tip „trib personal” decât de profesionalism administrativ.

Concluzia satirică formulată de surse este tăioasă: „așa e USR-ul, în general, ca partid, și acesta este un trio benefic pentru toate părțile – în afară de constructori și antreprenori, pe care îi jecmănește, sub privirile impasibile ale autorităților”.

Urbanism politic: USR pleacă, PSD revine, scamele rămân?

Schimbarea contextului politic este și ea parte a tabloului. Sursele citate își exprimă speranța că, odată cu revenirea PSD la guvernare, aceste „scame” care afectează viața publică, antreprenoriatul și instituțiile statului vor fi îndepărtate.

Mesajul este clar, în cheie de pamflet:

  • dacă organele de cercetare penală rămân „impasibile” și „au orbul găinii”,
  • dacă ministerele devin simple „escape room-uri” pentru funcționari în dificultate,
  • dacă direcțiile de urbanism continuă să fie percepute ca SRL-uri cu ștampilă publică,

atunci schimbarea de la guvernare nu va fi decât o rotire de sigle pe ușă, nu o curățare a mecanismelor.

Epilog: Primăria – SRL cu ștampilă sau instituție publică?

Revenirea Veronicăi Raduna în drepturi, consfințită de Curtea de Apel Ploiești, coroborată cu documentele privind ARBY PROIECT, cesiunile către PLANNING CITIES S.R.L., numele Mirela Crăciun și arh. Cosmin Duna, precum și relatările despre tandemul Pandele Roxana – Mihai Polițeanu și combinațiile politice din jurul USR, ridică aceeași întrebare incomodă:

A avut Ploieștiul o Direcție de Urbanism sau un hub de contracte, interese și combinații, camuflat sub denumirea de „serviciu public”?

Curtea de Apel Ploiești și-a făcut partea: a restabilit poziția unui funcționar îndepărtat abuziv și a sancționat juridic recursul stângaci al Primăriei.
Rămâne ca:

  • instituțiile de control,
  • procurorii,
  • dar și opinia publică

să decidă dacă ceea ce s-a întâmplat la Urbanismul Ploieștiului sub „era Pandele” și protecția politică aferentă reprezintă doar un eșec de management sau un sistem bine uns de interese private și complicități politice.

Până atunci, concluzia de pamflet rămâne valabilă, cu o notă actualizată:

Primăria Ploiești a proiectat un abuz, l-a turnat în beton, iar Curtea de Apel a venit cu buldozerul legal.
Restul – ARBY, PUZ-uri, cesiuni, „oameni de încredere”, examene picate, plângeri penale, audiențe la minister, USR scos de la guvernare și speranța că PSD va curăța „scamele” – sunt doar anexe la arhitectura dezmatului.

Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Strict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă

Publicat

pe

De

Polițistul care n-a avut voie să-și vadă propriul dosar

În România anului 2026, ai voie să aperi legea, dar nu și drepturile tale.
Comisarul-șef Vitalie Josanu, președintele S.P.R. „Diamantul”, a aflat pe pielea lui cum arată „statul de drept” când șefii decid că e mai comod să te execute pe întuneric.

Omul a fost destituit din Poliție pe 19 februarie 2025. Motivul? Două articole pe site-ul sindicatului și o emisiune TV. Adică exact ce scrie în Constituție că ai voie: libertate de exprimare.
Instrumentul? O notă „strict secretă” a D.G.P.I., din 26 iunie 2024, pe care el n-a văzut-o niciodată. Nici nu prea avea cum – când ți se bagă ștampila de „strict secret” peste cap, tu rămâi, ca fraierul, doar cu efectele.

S.P.R. „Diamantul” a luat dosarul la puricat și ce a ieșit de acolo arată așa:
secret peste competență, proceduri „nesecrete”, dar interzise polițiștilor, cereri de declasificare îngropate, comisii de declasificare difuze ca Yeti. Și peste toate, o mare lecție: când sistemul se teme de sindicat, apasă butonul „strict secret”.

„Strict secret”, marca: cine nu are voie, pune!

Legea e clară chiar și pentru cine nu vrea să o citească:

  • Secretele de stat au trei niveluri: „strict secret de importanță deosebită”, „strict secret” și „secret”.
  • Cine poate pune „strict secret”? Demnitari – membri ai Guvernului, directori de servicii naționale de informații, funcționari cu rang de secretar de stat.
  • Un director general simplu poate pune, cel mult, „secret”. Maxim.

D.G.P.I. – căreia legea îi dă rolul de „poliție a secretelor” în MAI – s-a gândit că e păcat de atâta imaginație birocratică și a zis: de ce să respectăm limita „secret”, când putem să ne dăm mari cu „strict secret”?

Nota D.G.P.I. nr. 001834860 din 26 iunie 2024:

  • poartă nivelul „strict secret”;
  • numărul ei începe regulamentar cu „00”, exact ca în standarde, să știe toată lumea ce deosebit de importanți se cred unii;
  • D.G.P.I. a recunoscut în scris: e „Secret de Stat, nivel Strict Secret”.

Problema? D.G.P.I. nu e nici S.R.I., nici S.I.E., nici S.P.P., nici recunoscută ca serviciu național de informații. Conducerea ei n-are rang de secretar de stat.
Cu alte cuvinte: nivelul ăsta de secret nu aveau dreptul nici măcar să-l viseze din birou, dar l-au pus pe hârtie, cu tupeu instituțional.

Ironia maximă?
Instituția care „veghează la protecția informațiilor clasificate” a pus, cu mânuța ei, un nivel de secret pe care legea nu-i lasă să-l atribuie. Poliția secretelor a călcat singură pe becul… secret.

Standardele spun limpede: dacă nivelul de secret a fost pus de cineva neîmputernicit prin lege, informația se declasifică. Punct. D.G.P.I. a și citat articolul ăsta în alt proces, ca să ne explice doct că „doar în cazurile prevăzute de lege” se poate declasifica.
Exact în unul dintre acele cazuri se află nota lor.

Dar când secretul îți ține loc de argument, legea devine doar o broșură decorativă, bună de citat selectiv, nu de respectat.

 Autorizația care nu te lasă să vezi ce te condamnă

Când Josanu a cerut declasificarea actelor din dosarul său, i s-a răspuns cu o nonșalanță recepționistă:

„Cererea nu e utilă cauzei, întrucât dumneavoastră dețineți autorizație de acces la informații clasificate.”

Traducere:
– De ce să declasificăm, dom’le, că oricum ai acces?

Numai că, un pic mai devreme, aceeași structură de securitate a admis negru pe alb:

  • autorizația lui Josanu era doar pentru nivelul „secret de serviciu”, nu pentru secrete de stat.

Adică:

  • putea vedea actele „secret de serviciu” (Nota-raport a Direcției Control Intern),
  • dar nu avea voie să vadă Nota D.G.P.I., care fusese aruncată direct sus, la „strict secret”.

Și totuși, această notă strict secretă, inaccesibilă lui, era cea care îl băga în malaxorul disciplinar. Adică te judecăm după un act pe care nu-l vezi, nu-l cunoști și nu ai voie să-l contești. Varianta disciplinară a „ghici ghicitoarea mea”.

Când încă era polițist și avea nevoie de acte pentru apărare – secret.
Abia după ce a fost destituit și s-a dus în instanță, brusc, unele documente au devenit declasificabile: să aibă și cetățeanul ceva de citit, că doar nu mai e polițist, nu? Declasificare post-mortem profesional, pentru decor.

Declasificarea, comisia-fantomă și șeful-orchestră

Procedura internă de declasificare a I.G.P.R. (PS-IGPR-SS-16 din 20 septembrie 2022) spune frumos, de manual:

  • în 10 zile de la primirea cererii, șeful unității desemnează o comisie de cel puțin 3 membri;
  • se fac „argumente concrete”, se scrie proces-verbal;
  • dacă se menține secretul, se dă un răspuns motivat solicitantului;
  • informațiile devin „perimate” și nu mai pot rămâne secrete dacă subiectul a apărut deja în presă sau la TV.

Exact cazul lui Josanu:
Două articole publice + o emisiune TV = subiect cunoscut, digerat, comentat. Planul de verificare era despre ce știa deja toată lumea. Secretul era bun doar pentru o singură „periculoasă” persoană: omul cercetat.

Realitatea din dosar:

  • zeci de cereri de declasificare de la Josanu, colegi, S.P.R. „Diamantul”, FSANP, EUROPOL;
  • în loc de comisie: tăcere administrativă și „nu se justifică interesul altor persoane”;
  • cereri tratate ca simple petiții, de parcă oamenii cereau asfalt la uliță, nu acces la acte într-o procedură disciplinară.

Procedura spune că orice persoană fizică sau juridică poate cere declasificarea, fără să justifice un „interes special”.
I.P.J. Neamț, însă, a decis că nu „se justifică interesul altor persoane” – pentru că, nu-i așa, e foarte deranjant ca sindicatele și societatea civilă să întrebe: „Ce ascundeți acolo, mai exact?”.

Prima comisie apare abia după ce totul e gata:
– polițistul destituit,
– procedura încheiată,
– omul în instanță.

Comisia de declasificare, varianta românească: privighetoarea care cântă doar la parastasul drepturilor tale.

Regulile „NESECRET” pe care polițiștii nu au voie să le citească

Cireașa pe tort: procedurile interne depuse la Curtea de Apel Iași pe 19 octombrie:

  • poartă mențiunea „NESECRET”;
  • dar sunt „proprietatea I.G.P.R.” și se folosesc doar cu aprobarea unui șef.

Adică, legal, nu sunt clasificate. Practic, sunt ținute ca și cum ar fi secrete de stat.
Rezultatul? Polițiștii sunt obligați să respecte niște reguli pe care nu au voie să le vadă. Un fel de joc: „ghicește procedura, că altfel te sancționăm”.

Josanu a invocat în fața instanței singura procedură de declasificare pe care o cunoștea – cea din 2009 –, pentru că nimeni nu i-a spus că a fost înlocuită în 2022. E greu să fii „polițist model” când manualul de utilizare a propriilor tale drepturi e la „strict acces pentru inițiați”.

Ce înseamnă pentru orice polițist: azi e Josanu, mâine ești tu

Cazul Vitalie Josanu nu e un accident, ci un avertisment scris cu ștampilă roșie:

  1. Nivel de secret pus peste competență
    – Dacă D.G.P.I. poate să-și acorde, din pix, drepturi pe care legea nu i le dă, orice polițist devine un potențial dosar „strict secret” peste noapte.
  2. Reguli „nesecrete”, ținute departe de cei obligați să le respecte
    – Cum să te aperi corect, dacă nu știi după ce regulă te calcă?
  3. Cererile de declasificare care nu ajung niciodată la comisia prevăzută de procedură
    – Când comisia există doar în procedură, nu și în realitate, secretul nu mai apără statul, ci doar cariera unora.

Finalul e simplu și crud:
Un polițist a fost destituit pe baza unor acte pe care nu le-a văzut, după reguli pe care nu a putut să le citească, în timp ce instituțiile își acoperă propriile abuzuri sub umbrela „strict secret”.

Concluzie – Ce cere S.P.R. „Diamantul”: lumina aprinsă în beciul „strict secret”

S.P.R. „Diamantul” nu cere minuni, ci lucruri care, într-un stat normal, ar fi de bun-simț:

  • publicarea procedurilor interne ale I.G.P.R. care privesc drepturile polițiștilor și cererile cetățenilor;
  • ca orice polițist cercetat disciplinar să primească materialul de sesizare, așa cum chiar procedurile I.G.P.R. prevăd;
  • ca cererile de declasificare să ajungă la comisiile prevăzute de procedură, în termenele scrise, nu la „coșul de gunoi institituțional”;
  • ca cei care au pus Notei D.G.P.I. nivelul „strict secret” să explice, public și concret, în baza cărei împuterniciri legale au făcut-o.

Nu cerem favoruri. Cerem doar ca legea să fie aplicată și când nu convine șefilor.
Cazul Josanu arată ce se întâmplă când sindicatul își face treaba, iar instituțiile preferă întunericul: secretul devine scutul perfect pentru abuz.

S.P.R. „Diamantul” își asumă să spună răspicat:
Nu poți construi autoritatea Poliției pe dosare ascunse polițiștilor și pe proceduri ținute la sertar.
Dacă „strict secret” ajunge să fie paravanul abuzului, atunci singurul lucru care trebuie să rămână „strict secret” e cât de departe mai suportă oamenii așa ceva. (Cristina T.).

N.R. – Pamflet inspirat din cazul comisarului-șef Vitalie Josanu și dezvăluirile S.P.R. „Diamantul”

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv1 minut ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Exclusiv2 minute ago

Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații

Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul...

Exclusiv2 minute ago

Strict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă

Polițistul care n-a avut voie să-și vadă propriul dosar În România anului 2026, ai voie să aperi legea, dar nu...

Exclusiv3 minute ago

Camere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte

În aproape patru ani, Ministerul Afacerilor Interne și inspectoratele din subordine au transformat camerele de supraveghere în instrument de control...

Exclusivo zi ago

M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți

În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice

I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și...

Exclusivo zi ago

Protejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș

Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.

Exclusivo zi ago

Cursanți pe banii lor, șefi pe banii statului. Cum a inventat M.A.I. „alocarea anterioară” ca să nu-și trimită polițiștii acasă, dar să-i trimită sigur în instanță

Bilet doar dus: spre curs, nu și spre casă Cine a spus că drumul spre „perfecționare profesională” e greu, n-a...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”

Vânătoare de „șopârle”: după scandal, nu se caută vinovații, ci sursele ziarului Ca urmare a articolului de investigație publicat de...

Exclusivo zi ago

Concediu pe hard mode: polițistul la șanț, sporul la sertar, iar IPJ-ul la bătut câmpii

Curtea de Apel Târgu Mureș: „IPJ Bihor, luați loc, nota 4. Refaceți indemnizațiile!” Curtea de Apel Târgu Mureș a dat...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova. În România, iodura de argint nu cade doar...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 5). Dumitrache & Stanciu – corul „așa zice șefu’, așa declar și eu

După ce i-am trecut prin bisturiu pe: Picior Florin-Alexandru – agentul-spray prins de propriul body-cam, Mataiche Marian – Rambo de...

Exclusiv3 zile ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea

Grădinița de cadre – ediția Baicoi: bătaie, botezuri și băi de „apă vie” la Poliția lui Pinochio & prietenii (aici)...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova? MITREA, „DOAMNA TREABA MARE”, LA COMANDĂ: CUM SE FABRICĂ HAOSUL LA SRPCIV PRAHOVA

SRPCIV Prahova, structură care ar trebui să fie un pilon al siguranței rutiere, funcționează, potrivit relatărilor interne și investigatiilor Incisiv...

Exclusiv4 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 4). Achim Petronel – șeful care ține lacătul pe ușa legii

După ce i-am așezat pe masa de disecție pe: agentul-spray Picior Florin-Alexandru (Episodul 2), „Rambo” de serviciu Mataiche Marian (Episodul...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv