Featured
Declarațiile de presă comune susținute de Președintele României, Klaus Iohannis, cu Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut marți, 22 martie 2022, la Palatul Cotroceni, declarații de presă comune cu Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda.
Vă prezentăm în continuare transcrierea declarației de presă a Președintelui României:
Bună ziua!
Îmi face o deosebită plăcere să primesc din nou vizita Președintelui Republicii Polone, domnul Andrzej Duda. Bine ai revenit la București, Andrzej!
România și Polonia sunt state cu poziții geostrategice foarte relevante pe Flancul Estic al NATO. Împreună, reprezentăm o forță care contează – în regiune și în Alianța Nord-Atlantică.
Suntem inițiatorii unor formate regionale importante, precum București 9, format esențial pentru coordonarea transatlantică și pentru coagularea poziției Aliate pe temele majore legate de securitatea euroatlantică.
Am convenit cu Președintele Duda ca România și Polonia să-și intensifice cooperarea deosebit de substanțială pe linie de securitate.
I-am mulțumit Președintelui Duda pentru contribuția Poloniei la structurile NATO de pe teritoriul României, inclusiv cu militari polonezi pe teren, prezenți încă din 2017, și l-am asigurat că România va continua contribuția sa la Grupul de Luptă NATO și la celelalte structuri aliate aflate pe teritoriul polonez.
Avem nevoie, urgent, de o consolidare consistentă și echilibrată a Flancului Estic, de o Prezență Înaintată unitară și întărită. Este necesară o prezență militară sporită aliată în țara noastră și în regiunea Mării Negre, ca răspuns cu caracter strict defensiv la agresiunea Rusiei.
Un exemplu clar și necesar în acest sens îl reprezintă crearea cât mai rapidă a unui Grup de Luptă NATO în România.
Trebuie să luăm măsuri imediate, cu efecte pe termen lung și voi susține acest lucru și la Summitul NATO care va avea loc acum, joi, la Bruxelles.
Dorim, împreună cu Polonia, reafirmarea clară a sarcinii prioritare fundamentale a NATO – apărarea colectivă. Vizita Președintelui Biden în Europa și participarea sa la Summitul aliat de peste două zile transmite, o dată în plus, un mesaj puternic al unității și solidarității aliate, dar și al susținerii Statelor Unite ale Americii pentru securitatea noastră. Împreună cu Președintele Duda am abordat și prioritățile noastre comune în relația transatlantică, în special în actualul context.
Pentru pregătirea Summitului NATO care va avea loc în luna iunie la Madrid am decis astăzi, împreună cu Președintele Duda, să organizăm la București un Summit al Formatului B9 pe care îl voi găzdui aici la Cotroceni. Ne vom reuni astfel cu două săptămâni înainte de Summitul aliat pentru a ne coordona pozițiile în ceea ce privește consolidarea substanțială a Flancului Estic.
Am discutat astăzi și despre criza umanitară profundă generată de agresiunea Federației Ruse, care trebuie să înceteze imediat. România continuă să desfășoare acțiuni complexe în sprijinul refugiaților din Ucraina.
În acest sens, am avut un schimb de opinii și de bune practici cu Președintele Poloniei în ceea ce privește măsurile implementate de fiecare stat pentru gestionarea valului de refugiați.
Am evidențiat și operaționalizarea centrului logistic de la Suceava, care asigură preluarea asistenței pentru Ucraina, dar și pentru Republica Moldova.
De asemenea, am discutat despre rolul şi responsabilitățile pe care România şi Polonia le au în regiune.
În acest context, am reconfirmat susținerea fermă și deplină a României pentru Republica Moldova, precum și pentru suveranitatea și integritatea sa teritorială.
Impactul conflictului din Ucraina asupra Republicii Moldova este unul major, iar Republica Moldova are nevoie de sprijin solid și coordonat, financiar și logistic, din partea Uniunii Europene și a statelor membre, care să acopere inclusiv securitatea sa energetică.
Totodată, România și Polonia sprijină ferm integrarea Republicii Moldova, a Ucrainei și a Georgiei în Uniunea Europeană și vom continua să acționăm pentru ca acest obiectiv să devină realitate.
În plan bilateral, ne propunem ca legăturile noastre strânse pe linie de securitate să fie dublate de o cooperare economică robustă și fructuoasă. Sunt convins că vom reuși să creștem volumul schimburilor comerciale și al investițiilor reciproce, inclusiv în domenii de cooperare strategică.
Am discutat și despre proiectele strategice de interconectare regională de interes atât pentru România, cât și pentru Polonia. Mă refer aici la proiectele Rail2Sea și ViaCarpathia, deosebit de importante din punct de vedere economic și pentru mobilitatea militară pe Flancul Estic.
România și Polonia vor continua să coopereze îndeaproape pentru identificarea de modalități concrete pentru realizarea acestor proiecte.
În final, doresc să reafirm convingerea că România și Polonia, unite de un parteneriat și o prietenie trainice, vor continua acțiunea lor hotărâtă pentru a face ca libertatea, dreptul popoarelor de a-și decide singure soarta, pacea și securitatea să rămână reperele prezentului nostru.
Îi adresez mulțumiri Președintelui Andrzej Duda pentru cooperarea excelentă și pentru discuțiile deschise și consistente pe care le-am avut și cu această ocazie.
Domnule Președinte, aveți cuvântul.
Administratie
Alertă de apă ridicată în Șirna: Locuitorii din Tăriceni pot consuma lichidul vital fără griji!
Exclusiv
IPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
Prahova fierbe, iar Poliția Română, în filială locală, pare să-și fi asumat rolul de cel mai fidel circ ambulant, oferind reprezentații gratuite de la baluri mascate cu interlopi la promovări scandaloase, culminând acum cu o nouă „bijuterie” managerială. Cetățenii se întreabă, pe bună dreptate: mai există vreo urmă de decență sau profesionalism în acest spectacol al absurdului, sau ne îndreptăm cu toții spre desființarea întregii instituții? (aici), (aici), (aici, (aici), etc
De la postul de doi bani la tronul Comandantului: Rețeta succesului la IPJ Prahova!
În vreme ce poporul român tânjește după o Poliție competentă și incoruptibilă, la IPJ Prahova, sub bagheta „vizionară” a domnului Ginel Preda – eternul interimar și a maestrului „gonflabilelor” – se pregătește o nouă „lovitură” de proporții, gata să dinamiteze și ultimele firimituri de încredere. Potrivit unor informații incendiare obținute de Incisiv de Prahova, cea mai mare subunitate de poliție din județ riscă să cadă pe mâinile unui personaj de o școala, de o școală… post-comunistă, și anume, domnul Vîrlan Florin.
Un nume nou în galeria „perlelor” prahovene, Vîrlan Florin este un fost subofițer de la obscurul Post de Poliție Tișița, Vrancea, catapultat în rândul ofițerilor în 2015 printr-un „simulacru de examen” derulat, culmea ironiei, prin intermediul Școlii de Subofițeri de Poliție Câmpina. De parcă promovarea lui Marcel Bălan, polițistul care dansa pe mese cu hoții și apoi a ajuns adjunct la IPJ Prahova, nu era de ajuns, iată că Ginel Preda ne arată că are încă ași în mânecă. Anul trecut, în 2024, domnul Vîrlan a fost deja împuternicit și titularizat în funcția de adjunct al șefului Secției de Poliție nr. 1 Ploiești. Acum, țintește mai sus, mult mai sus, într-un avânt demn de un acrobat al birocrației – adjunct la POLIŢIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI.
„Sifonul” instituțional și „antreprenorii” în uniformă: Cine să-i mai „vâre” la IPJ Prahova?
Se pare că această ascensiune meteorică nu este deloc întâmplătoare. Surse din interiorul sistemului ne șoptesc că Vîrlan Florin ar fi unul dintre „sifoanele” preferate ale lui Ginel Preda. Nu e de mirare, având în vedere că Ginel l-a mai „plimbat” și pe la Serviciul Rutier Prahova, de unde, cu sârg și devotament, „transmitea informații despre șefi și colegi”. Un fel de „ureche” cu uniformă, mereu la datorie, dar nu pentru cetățean, ci pentru… alte interese. Ne întrebăm retoric, la fel ca în cazul conexiunilor dubioase ale lui Mirițescu cu controversatul Anastasescu, oare cât de transparente sunt aceste legături ombilicale?
Și, dacă tot vorbim de interese, rămâne întrebarea arzătoare: oare SIPI Prahova are cunoștință despre „veleitățile antreprenoriale” ale personajului Vîrlan Florin și, mai ales, ale socrului acestuia? Dar DGA Prahova? Știu oare aceste instituții că domnul Vîrlan, fostul șef de post „vopsit” ofițer „la apelul bocancilor”, este o fire conflictuală și un „reclamagiu” notoriu? Sau, așa cum spunea Sindicatul Diamantului, „analfabetismul funcțional și idioțenia fudulă” au cuprins toate palierele, lăsând loc liber pentru astfel de „cariere” spectaculoase?
Tupeul nemărginit: Cazul remorcii fantomă și accesul ilegal în Sistem!

Că tupeul este moneda forte la IPJ Prahova o demonstrează un episod savuros din august 2024, când, culmea ironiei, domnul Vîrlan Florin, pe când era încă la Rutieră, și-a etalat măiestria în arta reclamagiului. Folosindu-se de funcția sa (adică, probabil, de „accesul ilegal la sistemul informatic de serviciu în interes personal”), a reclamat un vecin din Cartierul Eden (din spatele Spitalului Județean Ploiești) pentru o biată remorcă parcată pe… drumul public. Detaliul picant? „Drumul” era, în fapt, doar pământ și pietriș, o stradă care nici măcar nu exista! Ce mai, o operațiune de anvergură, demnă de cele mai lăudabile realizări ale IPJ Prahova, precum „rezolvarea” cazului păpușii gonflabile!
Această „acțiune” palidă, demnă de un „Dorel de la IPJ Prahova” care se crede mai presus de deciziile ICCJ, contrastează izbitor cu ignorarea „bona M.A.I. hoțomane dovedite video” (aici) sau a altor cazuri reale de infracțiuni, așa cum am relatat în repetate rânduri la Incisiv de Prahova.
Așadar, dacă un astfel de individ, cu un trecut dubios, veleități de „sifon” și tupeu nemărginit, ajunge să managerieze o subunitate-cheie, înseamnă că poliția prahoveană nu mai are niciun profesionist, ofițer de carieră, care să ocupe o astfel de funcție. Poate că, în aceste condiții, reorganizarea ar trebui să dispună direct desființarea întregului inspectorat!
Prahova, noul Caracal al absurdității: O „circoitecă” fără sfârșit!
Este timpul să ne întrebăm serios: ce credibilitate mai are o instituție care promovează în funcții de conducere personaje de calibrul lui Marcel Bălan (cel care chefuia cu interlopi) și acum, pare-se, pe „sifonul” Vîrlan Florin, „ofițerul” cu „simulacru de examen” și veleități de „reclamagiu”? Am văzut cum IPJ Prahova a găzduit cu brațele deschise un „fals polițist” de meserie, Costin Oprea, care a operat din interior un an și jumătate, în timp ce se laudă cu prinderea a doi „falși polițiști” de carton. Am râs (amar!) cu episodul „mașina la vale” de la Vălenii de Munte (aici) și am plâns de indignare la auzul aberațiilor „Dorelului” care nu recunoaște deciziile ICCJ.
Concluzia lui Emil Pascaut de la Sindicatul Diamantului, preluată și susținută de Incisiv de Prahova, rămâne crunt de actuală: „Suntem pierduți, condamnați la un viitor sumbru din cauza acestei armate de troglodiți cocoțați în funcții care le depășesc cu mult capacitățile intelectuale.” Iar „circoiteca” continuă la IPJ Prahova, cu Ginel Preda și Marcel Bălan în rolurile principale, iar acum cu Vîrlan Florin pe post de „viitor speranță.”
Cine plătește pentru acest circ grotesc, pentru incompetența crasă și abuzurile perpetrate? Banii noștri, siguranța noastră, viitorul copiilor noștri! Prahova rămâne, din păcate, noul Caracal al bunului simț și al legii.
Incisiv de Prahova promite să rămână cu ochii pe acești „cascadori” ai legii, până când „generațiile distruse moral și falsificate intelectual” vor dispărea din funcțiile publice. Până atunci, dragi cetățeni, luați loc și bucurați-vă de spectacol! Deși, e mai degrabă o tragedie antică în cheie comică, la care suntem cu toții spectatori și, din păcate, victime. Vom reveni! (Cristina T.).
Exclusiv
Circul ‘secretelor’ de la Neamț: Cum lenea mai-marilor MAI transformă legea într-o farsă comic-amară!
-
Exclusivacum 5 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Exclusivacum 10 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Featuredacum 5 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



