Connect with us

Featured

RAZBOIUL CU FEDERATIA RUSA IMPLICA SI ROMANII DIN PRAHOVA SI, IN SPECIAL, PENSIONARII

Publicat

pe

Persoane aservite unor interese externe rusesti, prin inalte pozitii detinute in institutiile de stat, saboteaza legile romanesti si continua sa obstructioneze, de atata timp, legile romanesti si interesele nationale ale Romaniei.
Actiunile acestor persoane atesta si demonstreaza, fara putere de tagada ca, de atat timp, sub pretexte care invoca, prin argumente false, protectia institutiilor pe care le reprezinta, nu numai ca nu aplica legea, asa cum ar trebui, dar chiar o incalca, actionand, direct, asumand o practica unilaterala, de institutie, prin care LEGEA in Romania, sunt chiar acestea.


Astfel, persoanele in speta se autodefinesc si, totdata, se autoidentifica cu LEGEA in speta si cu modul in care trebuie “interpretata”, aleatoriu, discretionar, dupa bunul plac, functie de interesele de moment, conjuncturale, exercitand, cu rea credinta, atributii si competente care exced cadrului de legalitate.


Din aceasta perspectiva, aceste persoane de decizie, nu respecta legea, nu o aplica, o incalca, in mod constient, constant si, in plus, creaza prejudicii, atat Statului Roman, cat si persoanelor pe care le deposedeaza de ceea ce li se cuvine: adica legislativul acorda, prin lege, dna Loredana Stanciu et Co deposedeaza.

Conducerea Casei de Pensii Prahova si legaturile cu unii factori de conducere ai Ministerului Muncii

Conducerea casei de Pensii nu recunoaste, nu admite si nu acorda drepturile legale, prevazute de lege si decrete-lege, pentru cetateni si prizonierii romani din Rusia.


In acest articol, care se constituie drept primul episod al unei serii de analize, pe care le vom publica, in perioada urmatoare, vom devoala actele si faptele savarsite, de atata trimp, de anumite persoane, din conducerile acestor institutii.
Acestea, sub pretextul protejarii unor interese nicidecum legitime, incalca, cu buna stiinta, legea, deposedand cetatenii care beneficiaza de conditii de legalitate, conform prevederilor si dispozitiilor legale in vigoare.
Asadar, in virtutea unor legi ferme, care stabilesc si consacra anumite prevederi, dispozitii si conditii, pentru anumiti cetateni, acestia pot beneficia, la cerere, de anumite beneficii, stipulate, in mod explicit, de decrete si alte asemenea prevederi si dispozitii.
Concret, Decretul-Lege nr. 118/1990, republicat, este si, in esenta, reprezinta un act normativ care acorda drepturi personelor persecutate din motive politice.
Potrivit art.1 alin (2), din Decretul-Lege nr.118/1990, republicat, beneficiaza, de drepturile prevazute de actul normativ, persoana care a fost constituita in prizonier de razboi de catre partea sovietica.

Iata cum Casa Judeteana de Pensii Prahova, prin persoana directorului Viorel Calin si sef oficiu juridic Loredana Stanciu, in coautorat cu Toboc Narcis, director al Agentiei Judetene pentru Plati si Inspectie Sociala Prahova si consilierul Juridic Moraru Bogdan, continua sa deposedeze, de drepturi, pe langa marea masa de pensionari, carora nu le-au incredintat, asa cum se cuvine, drepturile financiare (pensii, mariri, majorari, indexari, ajutoare sociale, alte asemnea drepturi castigate, dobandite, prevazute si acoordate de lege) si prin care cetatenii cer, in mod legal, prin solicitari admisibile, temeinice, fondate, motivate si oportune, la baza cererilor in speta gasindu-se legi in materie si in vigoare si metodologiile aferente.
De asemenea, Loredana Stanciu refuza sa consemneze, in actele oficiale, ale oamenilor, vechimea reala, pentru prestatiile in munca ale cetatenilor romani, neindexand, in mod real si adevarat, cuantumul actului muncii cu vechimea-grupa de munca-incadrarea exacta, precisa, reala si legala.
Exemplul este dat de cazuistica aflata pe rolul instantelor competente material si teritorial, respectiv TRIBUNALUL PRAHOVA, institutie care are o adevarata arhiva pasiva si, in special, activa, a institutiei CASA DE PENSII PRAHOVA, reprezentata de  doamna Stanciu Loredana care, de atat timp, interpreteaza legea dupa bunul plac, context in care oamenii actioneaza casa in judecata.
Dar intervine doamna Stanciu Loredana care reuseste sa convinga, nu de putine ori, anumite Completele de judecată  ale Tribunalului Prahova.
PENSIONARII SUNT NEVOITI SA ISI CHELTUIE BANII PRIN INSTANTE, CA SA-SI RE-CASTIGE DREPTURILE PREVAZUTE, ORICUM, DE LEGE.
Loredana Stanciu si grupul sus mentionat aplica legea dupa bunul plac, reusind sa impresioneze instantele tribunalului.
Mai grav este faptul ca Loredana Stanciu calculeaza sau da dispozitii de calcul, a pensiilor, dupa bunul plac, neaplicand legea asa cum ar trebui, ci aplicand legea cu dubla masura, functie de interese, in cea mai mare parte deposedand, ilegal, oamenii, de pensile si indemnizatiile care li se cuvin.
In unele spete, doamna Stanciu Loredana invoca motive pendinte unor decizii subsecvente, in context disimuland incalcarea legii, utilizand decizii preliminare “oferite de conducerea AGENTIEI JUDETENE DE PLATI SI INSPECTIE SOCIALA PRAHOVA, din cadrul AGENTIEI NATIONALE DE PLATI SI INSPECTIE SOCIALA, agentie din cadrul MINISTERULUI MUNCII SI SOLIDARITATII SOCIALE.
In altele, doamna Stanciu Loredana isi sustine, in mod neexplicabil, in acte oficiale, desi nu are asemenea competente, pe cei doi colegi din cadrul AGENTIEI JUDETENE DE PLATI SI INSPECTIE SOCIALA PRAHOVA.


In atari situatii, sub protectia conferita de tandemul care functioneaza, respectiv Stanciu Loredana – Viorel Calin – Toboc Narcis – Moraru Bogdan, prin deciziile „clandestine” pe care le adopta, deposedeaza cetatenii, in special pensionari, de sumele la care facem referire: pensii, ajutoare sociale, indemnizatii etc.
Totodata, prin aceasta tactica mutuala ticluita, in instante, se incearca, pana acum, cu un oarecare succes, determinarea unor anumiti magistrati sa dispuna solutii eronate, prin neretinerea vreunei culpe directe in sarcina Casei Judetene de Pensii, institutie care, nu din eroare, incalca legea, in mod constant, de atatia ani, prin persoanele mentionate: Viorel Calin si Loredana Stanciu.
DNA, DGA, DIICOT, structurile de Securitate vor fi sesizate, din datele pe care le detinem la aceasta data. De asemenea, conducerile ministerelor responsabile, cu atributii si competente ( Ministerul Muncii, Ministerul de Interne, Ministerul de Justitie etc ), CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, Inspecia Judiciara, dar si institutiile europene, avandu-se in vedere aceste abuzuri continuate, efectuate de atata timp si care au creat efectele concrete ale unui fenomen extins, cu care societatea romaneasca se confrunta, raportat la numeroasele cazuri care implica cetateni prejudiciati, nemultumiti de deciziile unilaterale ale lui  Viorel Calin – Loredana Stanciu – Narcis Toboc – Bogdan Moraru si care au inceput sa se constituie intr-un grup care urmeaza sa se adreseze CEDO.
Exact asta ne mai trebuia, pe fondul situatiei de profunda criza politica, economica, pandemica, economica, financiara, medicala si militara internationala, noua romanilor si Romaniei sau, ceva in plus, adaugat mecanismului de cooperare si verificare ( MCV ), pe axa de justitie, sau inca o procedura de infringement.
Cum ar fi?
Deh…. Doamna Loredana Stanciu si grupul sau are ce are cu pensionarii din Romania si, in principal, are ceva cu romanii care au luptat, pentru reantregirea tarii, pe frontul din Rusia si care au fost prizonieri, in Gulag-ul comunist sovietic, actioneaza dupa bunul plac, nu le recunoaste drepturile prevazute de legea romana si nu le acorda, si nu numai acestora. (Cerasela N.).

Va urma.

Administratie

Bogdan Toader, mesaj de credință de Înălțarea Sfintei Cruci: „Să purtăm cu demnitate crucea vremurilor pe care le trăim”

Publicat

pe

De

Președintele PSD Ploiești îndeamnă la credință și respect pentru jertfa lui Hristos

Deputatul Bogdan Toader, președintele organizației PSD Ploiești, a transmis un mesaj cu prilejul sărbătorii Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai importante și mai vechi sărbători ale creștinătății.

În mesajul său, parlamentarul a subliniat semnificația profundă a acestei zile, care le reamintește credincioșilor de jertfa lui Iisus Hristos și de rolul Sfintei Cruci ca simbol al credinței, al speranței și al biruinței asupra încercărilor.

Bogdan Toader i-a îndemnat pe credincioși să privească cu demnitate și responsabilitate la dificultățile perioadei actuale, folosind credința ca reper moral și sprijin sufletesc. Mesajul său face, totodată, apel la păstrarea respectului față de sacrificiul Mântuitorului și față de valorile creștine.

„Astăzi prăznuim Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi sărbători creștine.

Să purtăm cu demnitate crucea vremurilor pe care le trăim și să cinstim cu credință jertfa lui Hristos!

Zi binecuvântată!”, a transmis Bogdan Toader.

Prin mesajul adresat comunității, deputatul PSD Ploiești le-a urat tuturor credincioșilor o zi binecuvântată, cu liniște sufletească, speranță și putere.

Citeste in continuare

Administratie

Grațiela Gavrilescu, mesaj de credință și speranță de Înălțarea Sfintei Cruci

Publicat

pe

De

Deputatul PUSL: „Fie ca puterea Ei să ne ocrotească mereu!”

Deputatul PUSL Grațiela Gavrilescu a transmis un mesaj cu profundă încărcătură spirituală cu prilejul sărbătorii Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai importante zile din calendarul creștin-ortodox.

În mesajul adresat credincioșilor, parlamentarul a vorbit despre valoarea simbolică a Sfintei Cruci, pe care a descris-o drept un reper fundamental al ortodoxiei și o sursă de putere sufletească pentru oamenii aflați în momente dificile.

Grațiela Gavrilescu a subliniat că această sărbătoare reprezintă un moment de reculegere, credință și apropiere de valorile spirituale. În opinia sa, Sfânta Cruce le oferă credincioșilor speranță și încredere, constituind un sprijin în fața încercărilor vieții.

Referire la împăratul Constantin

În mesajul său, deputatul PUSL a făcut referire și la împăratul Constantin, asociat în tradiția creștină cu semnul Sfintei Cruci și cu victoria obținută sub acest simbol. Expresia „Întru aceasta vom birui!” este prezentată ca o mărturisire a credinței și a încrederii în puterea protectoare a Crucii.

„Sărbătorim, astăzi, cu evlavie, Înălțarea Sfintei Cruci, simbol de netăgăduit al ortodoxiei, dătătoarea noastră de putere și speranță în momentele grele.

Fie ca puterea Ei să ne ocrotească mereu și, asemenea Împăratului Constantin, întru Aceasta vom birui!

Amin!”, a transmis Grațiela Gavrilescu.

Mesajul deputatului se încheie cu o rugăciune pentru ocrotire și biruință, adresată tuturor celor care celebrează această importantă sărbătoare religioasă.

Citeste in continuare

Administratie

Primarul Marius Ioan Constantin anunță o amplă acțiune de dezinsecție în Băicoi

Publicat

pe

De

Intervenția se desfășoară în parcuri și pe străzile orașului

Primarul orașului Băicoi, Marius Ioan Constantin, anunță organizarea unei acțiuni de dezinsecție menite să contribuie la menținerea unui mediu curat și sigur pentru locuitori.

Operațiunea va avea loc marți, 15 septembrie 2026, atât în parcurile orașului, cât și pe străzi. Lucrările vor începe la ora 20:00 în parcuri, urmând ca de la ora 21:00 să fie efectuate intervenții pe arterele din oraș.

Recomandări adresate locuitorilor și apicultorilor

Pentru a evita orice disconfort și pentru desfășurarea în condiții de siguranță a acțiunii, primarul Marius Ioan Constantin le recomandă locuitorilor să țină ferestrele închise pe durata aplicării tratamentelor.

Apicultorii sunt rugați să ia măsurile necesare pentru protejarea familiilor de albine și să închidă stupii înainte de începerea operațiunii.

„Dragi băicoieni, vă mulțumesc pentru înțelegere și pentru sprijinul acordat în desfășurarea acestei acțiuni”, a transmis primarul orașului Băicoi.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv17 ore ago

Mafia de Prahova: polițiști, procurori și alte lemne strâmbe. „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal”

Republica Prahova: „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal” Într-o țară imaginară...

Exclusiv2 zile ago

„GRĂDINIȚA DE CADRE” DIN IPJ PRAHOVA, EPISODUL 61: ZEII FĂRĂ RCA, ȘEFII CU 2,66 ȘI PROSTIMEA CARE SUNĂ LA 112

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de cadre din IPJ Prahova”. Dacă până acum părea doar o comedie neagră cu...

Exclusiv2 zile ago

„Nu e treaba noastră”. Cum pasează ANSPDCP responsabilitatea în scandalul procedurii secrete PS‑MAI‑DGMRU‑125

Sindicatul polițiștilor „Diamantul” acuză Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) că refuză să intervină în...

Exclusiv3 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio

„GRĂDINIȚA DE CADRE” LOVEȘTE DIN NOU: CÂND NU IEȘI PREMIER, IESE PENSIA În IPJ Prahova, meritocrația e un banc prost...

Exclusiv3 zile ago

Nicușor Dan a semnat, viceprimarii au dispărut, Articolul 550 a murit: ghid rapid de fraudă legislativă în trei ore

Cotroceniul, birou de ștampilat pe nevăzute: cum a semnat Nicușor Dan, cu ochii închiși, execuția Articolului 550 România lui 2026...

Exclusiv3 zile ago

Comisarul de 3,80 la teorie, 10 la împuternicire: șef peste IPJ Cluj, corigent la competență

De la „împuternicit etern” la „picat rușinos” Ce funcție mai poate ocupa în cadrul IPJ Cluj comisarul-șef Moșuțan Radu după...

Exclusiv4 zile ago

Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc

La TCE Ploiești, sindicatul lui Suditu semnează „de acord” cu Organigrama lui Nae, coordonatorii sunt scoși la liman, iar Dinu...

Exclusiv4 zile ago

„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri

Când poliția circulă cu mașina-n pioneze prin centru, dar te amendează pe tine pentru un bec ars, nu mai vorbim...

Exclusiv4 zile ago

Ministerul „Reglementărilor Fantomă”: cum decide o structură fără chip cât merită oamenii la leafă

Diamantul lovește: de la Tribunalul București, direct la Curtea Constituțională O nouă excepție de neconstituționalitate pleacă din sala Tribunalului București...

Exclusiv5 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului

Când ți se cântă prea mult la ureche, la un moment dat nu mai poți sta în banca ta. Când...

Exclusiv5 zile ago

MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI.  „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă

Remember: cum s-au distrus Neoplan-urile și s-au umflat kilometrii Înainte să ajungem la „organigrama cu chiloți”, merită un mic remember:...

Exclusiv5 zile ago

MAI adună date sensibile, ANSPDCP ridică din umeri: cazul procedurii PS-MAI-DGMRU-125

ANSPDCP și marele miracol administrativ: când dosarul cu date personale se lovește de ușa competenței Procedura MAI care a pus...

Exclusiv5 zile ago

La Arad, programul de 8 ore bate infractorul la scor: 1–0 pentru hoți

Dacă te-ai întrebat vreodată cum poți crește infracționalitatea fără să dai o singură palmă legii, răspunsul vine de la Arad:...

Exclusiv6 zile ago

STATUL PE PERSOANĂ FIZICĂ – Sufrageria de Securitate Națională S.A.

Cum și-au tras Bolojan și Abrudean Zonă de Securitate Clasa I „la cheie”, pe încredere și fără acte Când credeai...

Exclusiv7 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi

„Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” nu mai e doar o metaforă. Este un manual de proastă guvernare, ediție ilustrată,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv