Administratie
Analiza atentă a tabloului preţurilor de consum, în România, arată că inflaţia cu care ne confruntăm noi, începând din ianuarie 2021, nu este… în definiţie
Inflaţia, ce a pus pe jar planeta din America până în Extremul Orient, este doar un efect. Un „efect tranzitoriu”, cum au calculat analiştii băncilor centrale din întreaga lume, care însă nu va ceda înainte de începutul anului 2023. Când însă avem de-a face cu un efect de asemenea magnitudine – cum este actualul ciclu inflaţionist global -, ca să-i înţelegem esenţa este obligatoriu să-i căutăm cauzele.
Deşi de cauzele inflaţiei se ocupă mari centre de analiză economică din toată lumea, care au şi publicat studii de referinţă, se pare că sinteza cea mai relevantă a făcut-o venerabilul Financial Times. Cotidianul subliniază că actualele proiecţii de creştere economică reflectă impactul inflaţiei, în timp ce inflaţia, care continuă să crească, reflectă impactul crizei energetice.
Ne interesează însă pe noi, în România, acest tablou al lumii? Da! Din cel puţin trei motive: 1) ciclul inflaţionist în curs, care tulbură societatea românească de peste un an, fără să-şi fi oprit creşterea, este determinat în proporţie de 80 la sută de inflaţia globală; 2) criza energetică de asemenea globală, al cărui şoc a aruncat lumea în inflaţie, o resimţim din plin şi în România, cu o dobândă alimentată de stilul haotic în care a fost făcută liberalizarea preţurilor la gaze şi la electricitate; 3) când noi încasăm un şoc inflaţionist puternic provocat de un şoc al scumpirii electricităţii, gazelor naturale şi combustibililor – iar acest tablou caracterizează starea vremurilor în toată lumea – este în firea lucrurilor să fim la curent cu tot ce fac alte ţări pentru a îmblânzi aceste două şocuri.
Strategiile, cele pe termen lung, cu foi de parcurs întocmite pentru anii viitori, până în 2050, sunt proiecţii ce tind să impulsioneze tranziţia energetică, situând în prim-plan mari investiţii. Astfel de proiecţii avem şi noi, şi nu sunt puţine, de la exploatarea gazului din perimetrul românesc al Mării Negre la modernizarea centralelor electrice existente, cele care funcţionează cu energie nucleară sau cu gaze naturale, la construcţia de noi hidrocentrale şi centrale solare sau eoliene. Nu întâmplător, zilele trecute, premierul a fost la Cernavodă, însoţit de numeroşi specialişti, unde a dat asigurări privind sprijinul guvernului pentru întregul program de investiţii energetice.
Repet: acesta este programul pe termen lung. Pe termen scurt, chiar foarte scurt însă, sunt urgenţele a căror scadenţă va veni peste mai puţin de o lună şi jumătate. Ţările cu putere economică sunt preocupate, din perspectivă imediată, de tranziţia de la „banii din elicopter” la finanţări normale, şi totodată de pregătirea tranziţiei energetice, reformă radicală ce nu va putea izbuti nicăieri dacă efortul de a asigura securitatea energetică nu va fi cuplat cu un program înţelept pentru securitatea socială. Reformele în domeniul energiei, ca de altfel toate reformele, care sunt costisitoare, nu au cum să reuşească nicăieri fără o grijă susţinută puternic pentru securitatea socială.
Până la 31 martie vor rămâne în vigoare deciziile de plafonare şi compensare a preţurilor la gaze naturale şi la electricitate. Ce va fi însă după această dată? Ce va urma în aprilie, în mai sau în cursul verii? Experienţa pe care a trăit-o populaţia şi, în mare parte, firmele din afara sferei energiei, nu este de bun augur. Acum s-au înteţit dezbaterile, în societatea noastră, iar opiniile sunt divergente. Unele dintre vocile care se pronunţă în aceste zile, fie că au sau nu acces la decizii, susţin că trebuie să uităm reglementarea. Dreptatea lor, din acest punct de vedere, este totală. Numai că intervine aici o confuzie majoră: o piaţă fără reglementare – adică fără preţuri care să fie stabilite în birourile statului – nu poate fi o piaţă fără reguli. A proiecta, de aici încolo, măsuri care să vină în sprijinul populaţiei, îngrijorată acum de facturile ce vor curge începând din aprilie, înseamnă a asigura condiţii pentru ca producătorii de energie să nu-şi umfle profiturile doar pentru că pot, fiindcă… piaţa e liberă. Dacă piaţa e liberă, nu înseamnă că profiturile companiilor de energie au devenit mai importante decât securitatea socială şi securitatea întregii societăţi şi că pot face inflaţie scumpind gazele cu 60 la sută, electricitatea cu 40 la sută.
Analiza atentă a tabloului preţurilor de consum, în România, arată că inflaţia cu care ne confruntăm noi, începând din ianuarie 2021, nu este… în definiţie. Practic, nu avem o inflaţie ca la carte. Definiţia inflaţiei este limpede: creştere generalizată a preţurilor de consum. Ori noi avem o inflaţie cu câteva lebede negre sau lebede gri: pâinea cu 10%, cartofii şi uleiul cu 25%, asta în preţul alimentelor. Dincoace, la mărfuri nealimentare, între mii de preţuri, doar 5 mărfuri dau această anvergură a inflaţiei: combustibilii, tutunul/ţigările, energia electrică, gazele, energia termică.
A mai rămas doar o lună şi jumătate, timp în care mai pot fi luate măsuri pentru protejarea populaţiei. În dublu sens: să fie ferită de „libertatea” companiilor din energie de a face preţurile potrivit propriilor interese; şi, totodată, pentru a garanta, începând din aprilie, o perioadă-tampon pentru pregătirea procesului intrării României în ritmul normal al tranziţiei energetice. Proces în care trebuie câştigată populaţia.Piaţa trebuie organizată. Organizarea, repet, se face cu reguli. Pe cer zboară avioanele, dar nu zboară alandala, zboară pe culoare trasate după reguli stricte.
Adrian Vasilescu
Administratie
Șofer ucrainean, cercetat după ce ar fi oferit 150 de euro unui polițist de frontieră
Un cetățean ucrainean este cercetat pentru dare de mită, după ce ar fi încercat să ofere bani unui polițist de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea. Potrivit Gărzii de Coastă, acesta ar fi urmărit să obțină permisiunea de a intra în țară cu un autocamion a cărui remorcă nu avea ITP valabil.
Neregulă depistată la controlul de frontieră
Cetățeanul ucrainean s-a prezentat pe sensul de intrare în România la volanul autocamionului. În timpul verificării documentelor, polițistul de frontieră a constatat că remorca nu deținea un certificat de inspecție tehnică periodică valabil.
Polițistul a refuzat banii și a sesizat autoritățile
Conform informațiilor transmise de Garda de Coastă, șoferul i-ar fi oferit polițistului 150 de euro pentru a-i permite să-și continue deplasarea. Agentul a refuzat suma și l-a informat că fapta poate constitui infracțiunea de dare de mită.
A fost formulat un denunț, iar parchetul competent a fost sesizat. Cercetările continuă, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale. (Sava N.).
Administratie
Patru cetățeni turci, depistați după ce ar fi trecut ilegal frontiera din Serbia în România
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cruceni au identificat patru cetățeni turci care se aflau în zona de graniță fără să-și poată justifica prezența.
Observați cu ajutorul echipamentelor de supraveghere
Potrivit informațiilor transmise de Poliția de Frontieră, agenții au observat cele patru persoane în timp ce se deplasau în apropierea frontierei cu Serbia, folosind mijloace de supraveghere pe timp de noapte.
Polițiștii au intervenit și i-au depistat la aproximativ 200 de metri de linia de frontieră, pe teritoriul României.
Cercetări pentru trecerea frauduloasă a frontierei
Cei patru au fost conduși la sediul sectorului pentru verificări. În urma acestora, s-a stabilit că sunt cetățeni turci și că ar fi trecut ilegal frontiera din Serbia în România.
Polițiștii de frontieră continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. (Paul D.).
Administratie
Bugetele pentru urgențe și pacienții critici, suplimentate cu 230 de milioane de lei
Ministerul Sănătății alocă fonduri suplimentare programelor pentru ATI, AVC și infarct, precum și Unităților de Primiri Urgențe
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat suplimentarea bugetelor pentru domeniile considerate prioritare cu încă 230 de milioane de lei. Din această sumă, 100 de milioane de lei sunt alocate Acțiunilor Prioritare, programe care finanțează direct tratamentul pacienților critici din spitale.
Potrivit ministrului, 60 de milioane de lei din fondurile pentru Acțiunile Prioritare vor reveni unităților de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), 10 milioane de lei programului destinat pacienților cu accident vascular cerebral și 9 milioane de lei celui pentru pacienții cu infarct miocardic acut. Restul sumei va susține alte programe pentru afecțiuni grave.
Încă 130 de milioane de lei pentru Unitățile de Primiri Urgențe
Bugetele Unităților de Primiri Urgențe (UPU) vor fi suplimentate cu 130 de milioane de lei, peste cele 150 de milioane alocate cu două săptămâni înainte, a precizat Rogobete.
Ministrul a afirmat că fondurile urmăresc să asigure medicamentele și materialele sanitare necesare în UPU și în secțiile care tratează pacienți în stare critică.
Ministrul: alocările ajung la nivelul propus la începutul anului
Alexandru Rogobete a declarat că, prin noile suplimentări, finanțarea ajunge la nivelul solicitat de Ministerul Sănătății la începutul anului. El a mulțumit personalului medical și a transmis că ministerul monitorizează situația din spitale pentru a sprijini furnizarea promptă a serviciilor medicale.
-
Exclusivacum 2 zilePoliția Penitenciară, trădată la vârf: 18 luni de mandat Burcu și o încredere făcută praf
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze
-
Exclusivacum 14 orePOLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM
-
Exclusivacum 4 zileReforma de noapte la ANP: șefii au o săptămână, oamenii o singură noapte. Burcu vrea sindicate zombie la „dialog”
-
Exclusivacum 4 zilePoliția Română, prinsă cu „tombola” în școli și cu sporurile la discount. Tribunalul bate obrazul, „Diamantul” taie factura
-
Exclusivacum 13 oreOPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat
-
Exclusivacum 3 zileMinisterul Afacerilor Interne, SRL Feudal: Legea e secretă, șefii sunt veșnici, iar plângerile se spală „în familie”
-
Exclusivacum 14 oreM.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă




