Administratie
Proiectul de ordin privind acordarea de zile libere părinților, pus în transparență decizionala de MJ

Deși suntem o federație la început de drum (FPP), avem și vom avea mereu în centrul preocupărilor noastre problemele reale cu care membrii noștri se confruntă zilnic în sistemul penitenciar.
Pe principiul “faptele să ne fie vorbele și nu vorbele să ne fie faptele”, ne-am aplecat cu fiecare ocazia asupra tuturor aspectelor neclare/ discutabile și-am încercat să găsim o cale de rezolvare acestora.
Cu tact, atenție dar și cu soluții bine argumente, echipa Federației Polițiștilor de Penitenciare a reușit să deturneze de multe ori decizii absurde ale celor de la nivelul aparatului central.
https://f-pp.ro/…/proiect-de-o-m-j-in-transparenta…/
În urma demersurilor întreprinse de Federație Polițiștilor de Penitenciare (Atașat adresa), pe site-ul Ministerului Justiției, la secțiunea Informații de interes public/ Acte normative/ Proiecte în dezbatere, a fost postat în transparență decizională Proiectul de Ordin al ministrului justiţiei privind condițiile de acordare pentru personalul din sistemul administrației penitenciare, a majorării salariale în cuantumul prevăzut la art. 7 alin (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.110/2021 privind acordarea unor zile libere plătite părinților și altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV, mentioneaza sursa citata. (Irinel I.).
Administratie
Clujul devine capitala curioșilor: Ziua Porților Deschise la Școala de Poliție – Aventura te așteaptă!
Administratie
Criminaliști de elită din Europa, la Mureș: Schimb de experiență inovator pentru investigarea locului faptei!
Administratie
Ministra Diana Buzoianu inspiră tinerii la #DialoguriVerzi: Viitorul României verzi se scrie acum!
-
Exclusivacum 3 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 20 de ore
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 2 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 3 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!
-
Exclusivacum 4 zile
ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”