Exclusiv
Pilonul III al fraudei lui Nicu Marcu, strecurat Preşedinte ASF: case de la RAPPS, nedeclarate. Parchetul să cerceteze atribuirea la ASF, SGG şi RA-APPS şi falsul în declaraţii al lui Marcu
De ce să ai o carieră pe bune când te poți ,,strecura” ca Nicu Marcu și să ai venituri mai mari decât 99% din populație, să faci fraudă academică, să furi TVA de la Poșta Română (prin achiziție trucată)? Și bașca, să mai ai și două case de la RAPPS, pe care nu le declari ca să nu plătești impozit, asumându-ți falsul în declarații (pe baza ghemului relațional de ,,strecurare” în poziții publice, extrem de bine plătite? Veți vedea că, după ce ,,s-a ajuns” cu beneficiile de la stat, Nicu Marcu s-a pus pe treabă: a urcat la cer asigurările RCA. Am detaliat acest pilon III al fraudei (cea imobiliară), dezvaluie analistul economic Radu Teodor Soviani.
Sunt două case de la RAPPS pentru acelaşi Nicu Marcu şi voi detalia imediat. Dar până atunci, este important să relev contextul. Statul român l-a luat de pe stradă pe Nicu Marcu (53 de ani), cel care până la 28 de ani nu a avut niciun loc de muncă şi nu terminase nici facultatea (după mai multe eşecuri la admitere, Nicu Marcu este exmatriculat de la Universitatea din Sibiu si reuşeşte abia la 29 de ani să termine o facultate la Craiova). Statul român i-a dat şcoală lui Nicu Marcu (Colegiul Naţional de Apărare şi ,,Institutul Naţional de Diplomaţie” – pe care acum le ascunde din CV), i-a dat cel puţin 20 de locuri de muncă bine plătite lui Nicu Marcu, dintre care opt pe la ocoale silvice (până să ajungă în siajul Colegiului Naţional de Apărare) şi alte 12 în perioada 2006 – iunie 2020, când Nicu Marcu, în urma unui troc politic, a fost numit în poziţia de Preşedinte ASF, cea în care câştigă până la 200.000 de euro/an. Statul român i-a dat şi tichete de vacanţă lui Nicu Marcu, şi, în acest episod, veţi vedea că statul român i-a dat şi casă lui Nicu Marcu, Preşedinte ASF, deşi nu are dreptul, conform legii. Evident, prin fals în declaraţiile de avere, Nicu Marcu ascunde faptul că stă într-o casă de la RAPPS. Dupe ce anterior mai stătuse într-una. Am numit dimensiunea imobiliară a fraudei care îl arată fără poleială pe Nicu Marcu exact aşa: Pilonul III.
Articolul publicat vineri, 3 februarie 2022, în ziarul Bursa oferă o primă dimensiune a matrapazlâcurilor imobliare: declararea vânzării de către Marcu a unei case subevaluate (50.000 de euro casă plus teren faţă de valoarea de piaţă de minimum 150.000 de Euro), către propria fiică, în locul unei donaţii care nu ar fi stârnit atâtea suspiciuni. Scopul cel mai probabil este punerea la adăpost a averii în cazul unei cercetări penale. Deja Agenţia Naţională de Integritate ar fi trebuit să se sesizeze şi să investigheze modul în care s-au topit 200.000 de euro din declaraţia de avere a lui Nicu Marcu în anul în care şi-a negociat postul de Preşedinte ASF, dacă tranzacţia e reală sau simulată, destinaţia reală a sumelor plecate din conturile lui Marcu, inclusiv fişele de cont cu transferuri pentru a evalua şi dacă Nicu Marcu respectă sau nu regimul incompatibilităţilor, respectiv dacă face sau nu afaceri prin interpuşi.
Potrivit legii, Preşedintele ASF nu are dreptul la casă de la RAPPS. Şi totuşi cere şi obţine o casă în sectorul 1 (Primăverii/Dorobanţi).
Nicăieri în OUG 93/2012 (de înfiinţare şi funcţionare a ASF) nu se regăseşte echivalarea poziţiei de Preşedinte ASF cu cea de secretar de stat, care eventual i-ar putea da dreptul lui Nicu Marcu să ceară şi să primească o casă de la RAPPS, în timp ce toacă pe destinaţii ascunse 200.000 de euro pe an (de la stat) şi pretinde că nu are casă.
Nici nu ar avea cum să fie asimilat poziţiei de secretar de stat Preşedintele ASF, întrucât Autoritatea de Supraveghere Financiară este presupus independentă, iar numirea se face de către Parlament. Preşedintele ASF nu este un înalt funcţionar public (nu este numit de premier, de Guvern, ci de Parlament), ci doar îndeplineşte o funcţie publică, fără ca ASF să fie în sensul legii altceva decât o ,,autoritate administrativă, autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică independentă, autofinanţată” – nu grile de salarizare conform grilelor instituţiilor publice, îşi stabilesc singuri salariile etc.
De altfel, OUG 101/2011 este clară în privinţa celor care pot beneficia de casă de la RAPPS. Iată ce stipulează la Art. 14 indice 8, alin. (1), LIMITATIV şi EXPRES:
,,Prin derogare de la prevederile legii locuinţei nr. 144/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, imobilele cu destinaţia de locuinţe, aflată în proprietatea privată a statului şi în administrarea RA-APPS şi propuse în vederea vânzării, în condiţiile prevăzute la Cap.I, pot fi atribuite temporar, cu destinaţia de locuinţe, persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică numite, respectiv viceprim-ministru, ministru de stat, ministru, ministru delegat, precum şi funcţii asimiliate celei de ministru, consilier de conturi, secretar de stat, subsecretar de stat, precum şi funcţii asimilate acestora”.
Aşadar, Preşedintele ASF nu are nimic de-a face nici cu funcţia de ministru şi nici cu cea de secretar de stat. O asemenea asimilare de funcţii nu există în Ordonanţa de înfiinţare a Autorităţii de Supraveghere Financiară şi nici nu poate exista. Şi, prin urmare, Preşedintele ASF, plătit cu până la 200.000 de euro anual, nu are dreptul nici la locuinţă de la RA-APPS, conform legii. Iar dacă ar avea, ar trebui să o declare şi să plătească impozite pentru veniturile în natură.
• A obţinut Nicu Marcu casă de la Ra-APPS, ca Preşedinte ASF? Da. Şi nu o declară în declaraţia de avere.
Verificarea informaţiei dacă Nicu Marcu a obţinut casă de la RA-APPS a durat ceva timp. Întrebarea am adresat-o în 17 Septembrie 2021, a fost înregistrată în 21 Septembrie 2021. Constatând că a expirat termenul de 30 de zile de răspuns (perioadă în care am suficiente motive să cred că oameni din RA-APPS şi SGG au transmis în stânga şi în dreapta că un jurnalist întreabă de casele lui Marcu), în data de 27 Octombrie 2021, ora 12.42 (după numeroase apeluri în perioada de 30 de zile rămase fără răspuns), am formulat plângere administrativă către Regie.

Imediat după plângerea administrativă, la mai puţin de o oră, RA-APPS îmi transmite confirmarea că Nicu Marcu, în calitate de Preşedinte ASF, a obţinut o locuinţă de la RA-APPS:

Aşa cum am arătat mai sus, OUG 101/2011 şi OUG 93/2012 nu îi dau dreptul Preşedintelui ASF să ceară şi să obţină o casă de la RA-APPS. Prin urmare, l-am întrebat pe Nicu Marcu dacă obţine şi alte avantaje materiale (spre exemplu locuinţă de serviciu) în calitate de Preşedinte ASF, avantaje pe care nu le declară în declaraţia de avere. Văzând că nu le declară, l-am întrebat textual (în contextul în care l-am întrebat şi de declarata vânzare sub-evaluată a casei de la Craiova): ,,2. Având în vedere că în declaraţia de avere nu apare nicio clădire cu destinaţie de locuinţă în urma înstrăinării imobilului respectiv, vă rugăm să ne precizaţi dacă domnul Nicu Marcu beneficiază de decontarea chiriei pentru hotel sau pentru o locuinţă şi care este valoarea acestor beneficiii de la momentul numirii în poziţia de Preşedinte ASF (24 iunie 2020) şi până la data de 31 Octombrie 2021”.
Nicu Marcu a refuzat să răspundă în ceea ce priveşte valoarea beneficiilor materiale în natură (pentru care ar fi trebui impozitat) şi dacă are şi conform cărei legi locuinţă de serviciu, transmiţându-mi doar următoarele propoziţii:
,,În ceea ce priveşte aspectele menţionate la punctul 2 din solicitarea dumneavoastră precizăm că domnul Nicu Marcu, în calitatea domniei sale de Preşedinte al ASF, beneficiază de drepturile conferite prin lege, astfel cum acestea rezultă din prevederile OUG 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionare ASF, aprobată din modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare şi legislaţia în vigoare”.
Un astfel de non-răspuns arată dispreţul faţă de opinia publică şi faţă de lege a unui individ precum Nicu Marcu, plătit cu până la 200.000 de euro anual manifestat prin a nu răspunde întrebărilor concrete şi anume:
– dacă beneficiază de locuinţă de serviciu;
– care este valoarea acestor beneficii în natură, în perioada 24 iunie 2020 – 31 Octombrie 2021, eu estimându-le la circa 10.000 de lei/ lună, sumă pentru care Nicu Marcu ar fi trebuit să plătească impozit 16%. Anual, asta înseamnă încă până la 24.000 de Euro avantaje în natură pentru Nicu Marcu pentru imobilul din zona Primăverii, care se adaugă încasărilor nete de până la 200.000 de Euro pe an ca Preşedinte ASF, avantaje pe care Nicu Marcu nu le declară, deşi este obligat.
Dar acest non răspuns mai arată ceva şi mai grav: tentativa de a muşamaliza falsurile în declaraţia de avere făcute personal, de Nicu Marcu, aspect pentru care Agenţia Naţională de Integritate şi Direcţia Naţională Anticorupţie sunt obligate să se autosesizeze, la fel ca şi ANAF.
Concret, legea îl obligă chiar şi pe Nicu Marcu să declare, sub sancţiunea falsului în declaraţii, dacă a obţinut cadouri, servicii sau avantaje cu titlu gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice sau decontări de cheltuieli (altele decât cele ale angajatorului), a căror valoare depăşeşte 500 de euro. Dacă dumneavoastră consideraţi că o casă în Primăverii, acordată prin fraudă la lege (Preşedintele ASF nu este înditruit potrivit OUG 93/2012 să primeacă casă de la RAPPS) nu se încadrează în valoarea de 500 de euro anual, atunci Nicu Marcu are dreptate. Altfel, comite fals în declaraţii, aspect pentru care ANI şi DNA trebuie să se sesizeze. În declaraţia de avere completată în iunie 2021 nu se regăseşte casa de la RAPPS, menţiunile nefiind secretizate, ci pur şi simplu Nicu Marcu scriind ,,linie” – adică nu există, aşa cum rezultă din declaraţie.


De altfel, şi în declaraţiile de avere completate în 2020 (care ar fi trebuit să reflecte şi o a doua casă de la RAPPS atribuită lui Nicu Marcu), dar şi în declaraţia de avere completată în 2019, în care ar fi trebuit să nominalizeze casa de la RAPPS pe care o primise ca Vicepreşedinte al Curţii de Conturi, Nicu Marcu face acelaşi fals, nedeclarând-o.


Falsul în declaraţii al lui Nicu Marcu în ceea ce priveşte omisiunea de a trece casa de la RAPPS în care stătea ca Vicepreşedinte al Curţii de Conturi este demonstrat fără dubiu de răspunsul RAPPS.
Legat de casa de la RAPPS primită în calitate de Vicepreşedinte al Curţii de Conturi, Nicu Marcu îndeplinea una (dintre multele condiţii) prevăzute de lege, şi anume era consilier de conturi. Parchetul trebuie să verifice însă, pe lângă falsul în evident în declaraţia de avere (ca să ascundă faptul că obţinea venituri în natură pentru care Marcu trebuia să plătească impozit), dacă îndeplinea şi celelalte condiţii, respectiv dacă Nicu Marcu, cel care în ultimii 16 ani a avut mai mult de 12 servicii numai în Bucureşti, are sau nu în co-proprietate imobile cu destinaţia de locuinţă în Bucureşti sau dacă a stat în ultimii 16 ani, în timp ce încasa sute de mii de Euro din banii noştri, împreună cu familia, doar pe la prietene.
Şi Parchetul trebuie să mai verifice ceva: ce s-a întâmplat cu prima casă de la RAPPS atribuită lui Nicu Marcu: care a fost valoarea beneficiilor în natură, inclusiv cine stă acum în ea.
Precizez de la bun început că RAPPS-ul este doar un executant al deciziilor Secretariatului General al Guvernului. SGG este cel care primeşte cerere de la Nicu Marcu pentru atribuirea unei locuinţe din patrimoniul de stat, în condiţiile în care demonstreză că încasările de până la 200.000 de euro pe an de la stat, nu i-au permis să îşi cumpere o locuinţă.
Ce spune Secretariatul General al Guvernului, cel care trebuie verificat de DNA dacă a respectat condiţiile legale în atribuirea unei case lui Nicu Marcu după ce acesta a devenit Preşedinte ASF.
Prin tăcerea lui, spune multe. Pe perioada investigaţiei mele, Secretariatul General al Guvernului a fost condus de Tiberiu Horaţiu Gorun (fiul lui Adrian Gorun), până la 7 Decembrie 2021, şi apoi (inclusiv acum) de Marian Neacşu, pesedistul condmanat penal pentru conflict de interes după ce şi-a angajat fiica la propriul cabinet parlamentar.
Ştiind că RAPPS nu dă case la sinecurişti fără aprobarea SGG, în data de 22 noiembrie 2021 am întrebat oficial secretarul general al guvernului despre situaţia caselor date lui Nicu Marcu, pe care, prin fals în declaraţii, nu le menţionează în declaraţiile de avere.

Mă aşteptam la o muşamalizare din partea Secretariatului General al Guvernului (DNA să se sesizeze) a propriilor acţiuni şi inacţiuni. Mai ales că în data de 22 noiembrie, SGG era condus, aşa cum am arătat, de Tiberiu Horaţiu Gorun, care este legat de Nicu Marcu nu numai prin faptul că şi lui statul i-a dat şcoală (Colegiul Naţional de Apărare), ci mai ales prin faptul că este fiul lui Adrian Gorun, un alt coleg de Colegiu Naţional de Apărare cu Marcu, dar şi co-autor de furt intelectual.
Concret, în data de 19 aprilie 2021, am documentat aici despre furtul intelectual comun al lui Nicu Marcu şi Adrian Gorun (taică-său lui Gorun mic de la SGG), în scopul de a mima activitatea de cercetare academică. Absolventul de litere Adrian Gorun şi contabilul de ocol silvic, Nicu Marcu, semnau în 2013 ca autorii 2 şi 3 un articol ştiinţific ce presupunea cunoştinţe de matematici superioare, evident în limba engleză, pe care cei doi nu o cunosc.
Articolul intitulat ,,DCC-Garch Model to estimate the Risk to the Capital Market in Romania” îl avea ca prim-autor pe Marius Acatrinei, la momentul documentării angajat al lui Nicu Marcu la ASF, motiv pentru care nu mi-a răspuns atunci când l-am întrebat care este contribuţia necunoscătorilor de engleză Marcu şi Gorun la articol, admiţând astfel implicit că respectivii au avut contribuţie zero. Îl înţeleg pe Marius. Dacă mi-ar fi răspuns adevărul, Marcu l-ar fi dat afară. Dar pot afirma cu mâna pe inimă că legăturile dintre Marcu, Gorun şi modelul Garch sunt fix legăturile pe care le are baba cu mitraliera.
Prin urmare, prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu (între care intră şi sesizarea Parchetului în cazul în care ar fi constatat că poziţia de Preşedinte ASF nu îi permite, conform legii, lui Nicu Marcu, să obţină casă de la RAPPS prin SGG), Tiberiu Horaţiu Gorun nu înregistrează solicitarea mea de informaţii publice din 22 noiembrie 2021.
A apărut însă o fereastră de oportunitate. În 7 decembrie 2021, Tiberiu Horaţiu Gorun este dat afară din poziţia de SGG, locul lui fiind luat de Marian Neacşu, cel care fusese condamnat pentru că îşi angajase fiica la cabinetul de parlamentar, ANI constatând şi ajungând în instanţă conflictul de interese. La momentul numirii lui Neacşu ca SGG, cel care l-a propus (acelaşi care l-a propus şi pe Nicu Marcu ca Preşedinte ASF), respectiv Marcel Ciolacu, se întreba, despre infracţiunea lui Neacşu: ,,Asta e corupţie?”. Am fost tentat să îi răspund public: ”Nu Marcele, asta e găinărie, ca şi la Nicu Marcu”. Prin urmare nu am niciun motiv să nu cred că dacă ar fi să fac un top al caracteristicilor personajelor pe care Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu le preferă în sinecuri publice (Marian Neacşu vine de la o altă sinecură, de Vicepreşedinte ANRE, el lăsându-i un loc la ANRE fratelului lui Paul Stănescu), decisiv este răspunsul la întrebarea: ,,Este găinar?”.
Fereastra de oportunitate dintre eliberarea din funcţie a lui Tiberiu Horaţiu Gorun şi numirea lui Marian Neacşu s-a consumat chiar în ziua de 7 decembrie 2021, când, contrar dispoziţiilor lui Gorun (şi până ca Neacşu să muşamalizeze), SGG a înregistrat solicitarea mea de informaţii publice, la neobişnuita oră din afara programului, respectiv 17.49.

În mod real, termenul solicitării mele a expirat în 22 decembrie 2021. Graţie neînregistrăii solicitării mele de către Tiberiu Horaţiu Gorun, să spunem că termenul ar fi expirat în 7 ianuarie 2022. Şi totuşi, până astăzi, 7 februarie 2022, Marian Neacşu nu a dat OK-ul să îmi fie transmis răspunsul la solicitarea mea de informaţii publice. Desigur, pot specula dacă nu cumva Marian Neacşu este şantajabil de către Nicu Marcu, cel în pixul căruia stă rămânerea sau nu a soţiei lui Marian Neacşu la conducerea PAID, cea despre care presa (jurnalistul Adrian Dumitrache) a documentat şi argumentat că a fost numită de predecesorul ASF, respectiv Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), la conducerea PAID, cu salariu de peste 5000 de euro pe lună, fără să respecte condiţiile de experienţă pentru a ocupa această poziţie, la acel moment.
Eu voi solicita astăzi din nou Secretariatului General la Guvernului să îmi răspundă în ceea ce priveşte respectarea legalităţii în privinţa acordării unei case RAPPS lui Nicu Marcu, ca Preşedinte ASF şi de asemenea voi insista să primesc răspunsul la întrebarea dacă prima casă obţinută de Marcu de la RAPPS a fost efectiv eliberată sau dacă ea a continuat să fie ocupată de (fosta) soţie a lui Nicu Marcu, contrar legii, aşa cum am întrebat şi SGG şi RA-APPS, cei care sunt obligaţi să îmi dea răspunsul.
Până la primirea răspunsului de la SGG, îmi voi permite să trag următoarele concluzii:
1.Nicu Marcu, în calitate de Preşedinte ASF, a obţinut fără drept de la SGG o casă din patrimoniului RAPPS, prin fraudarea legii. DNA trebuie să se sesizeze atât în privinţa atribuirii fără drept a casei de către SGG, cât şi în privinţa falsulului în declaraţii al lui Nicu Marcu (cel care nu a declarat casele RAPPS nici când era vicepreşedinte al Curţii de Conturi şi nici ca Preşedinte ASF)
2.Nicu Marcu a făcut fals în declaraţii, omiţând să declare cele două case. Agenţia Naţională de Integritate trebuie să se sesizeze, şi să sesizeze Parchetul;
3.Nicu Marcu nu a declarat veniturile în natură obţinute prin casele de la RAPPS atât ca Preşedinte ASF cât şi ca Vicepreşedinte al Curţii de Conturi. ANAF trebuie să se sesizeze şi să calculeze impozitele eludate de Nicu Marcu.
4.Secretariatul General al Guvernului trebuie să verifice respectarea legii în privinţa atribuirii fără drept a unei case lui Nicu Marcu (cel care are venituri anuale de la stat de peste 200.000 de Euro) şi în cazul în care legea nu a fost respectată, NIcu Marcu să fie evacuat din casa pe care o ocupă fără drept, potrivit informaţiilor mele ne-negate de RAPPS şi SGG, în cartierul Primăverii-Herăstrău.
5.Agenţia Naţională de Integritate şi DNA trebuie să se sesizeze şi să verifice inclusiv elementele din investigaţia publicată de mine în data de 3 februarie 2022 în Ziarul BURSA, care demonstrează toate indiciile unui act simulat în privinţa pretinsei vânzări, sub-evaluate, a unei case în valoare de peste 150.000 de euro către fiica Preşedintelului ASF, pentru numai 50.000 de euro. ANI şi DNA trebuie să documenteze toate transferurile bancare în legătură cu Nicu Marcu pentru a documenta dacă Preşedintele ASF efectuează sau nu operaţiuni incompatibile cu poziţia sa, pe numele unor interpuşi.
6.Parlamentul să se sesizeze în privinţa falsului în declaraţii comis de Nicu Marcu şi să ia de urgenţă măsurile legale în ceea ce priveşte Preşedintele ASF, comisiile de specialitate fiind obligate să verifice dacă aspectele semnalate de mine (plagiatul, furtul de TVA de la Poşta Română prin trucarea unei licitaţii, bursa de la Academia Română, acordarea de titlu de Doctor Honoris Causa pe articole furate, actul simulat şi obţinerea de beneficii nelagale) sunt compatibile cu poziţia de Preşedinte ASF.
Iar la final, în contextul acestui al treilea pilon al fraudei lui Nicu Marcu (frauda imobiliară), vă întreb: de ce să ai o carieră pe bune, cand te poti ,,strecura” ca Nicu Marcu şi să ai venituri mai mari decât 99% din populaţie? Şi două case de la RAPPS. Astfel, după ce s-a ajuns cu beneficiile de la stat, s-a pus pe treabă la ASF: a urcat la cer asigurările RCA. (Sava N.).
Exclusiv
„Apreciem că ne facem că muncim”: cum a îngropat Ministerul de Interne un ordin secret într-un cerc vicios cu ștampilă
Justiție cu frâna de mână trasă: doi ani ca să primești un „apreciem”
Doi ani. Atât i-a trebuit Ministerului Afacerilor Interne să răspundă, în esență, cu un „mulțumim pentru interes, dar nu”. Povestea începe cu un polițist de frontieră care a avut tupeul suprem într-un stat „democratic”: a vrut să vadă actul după care e obligat să își facă permanența de acasă. Și de aici începe circul birocratic cu iz de farsă de prost gust, descris pe larg de Sindicatul Polițiștilor și Personalului Contractual „Diamantul”.
Agentul-șef principal de poliție Sebastian-Alin Rusu, de la Sectorul Poliției de Frontieră Siret, a fost sancționat cu „mustrare scrisă” pentru că nu s-a prezentat la chemare în timpul unei permanențe făcute de acasă, în afara programului. Adică nu a răspuns la un ordin secret, emis în baza unui alt ordin secret, despre care nu avea voie să știe prea multe, dar era obligat să-l respecte.
Omul a făcut ce scrie în manualul de bun-simț juridic: a cerut să vadă ordinul. A contestat clasificarea la minister în noiembrie 2024, a cerut declasificarea Ordinului MAI nr. S/108/2011 – actul care reglementează serviciul de permanență și accesul în unitățile ministerului, inclusiv permanența de acasă. În loc de transparență, a primit… ping-pong instituțional.
Ordinul fantomă: sancționăm după el, dar nu ți-l arătăm
Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/108/2011 este clasificat „secret de serviciu”. Cu alte cuvinte: după el se fac planificări, se dau sarcini, se dau sancțiuni, dar când întrebi „ce scrie acolo?”, ți se răspunde cu aer superior: „Nu e pentru ochii tăi, dar e pentru timpul tău liber.”
În noiembrie 2024, polițistul contestă clasificarea la minister. Ministerul face ce știe mai bine: pasează problema. Direcția Secretariat General, condusă atunci de chestorul de poliție Marius Tache, trimite cererea la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Iar Poliția de Frontieră, prin inspectorul general Cornel-Laurian Stoica, îi comunică polițistului, cu o gravitate birocratică impecabilă, că poate face… contestație „la autoritatea care a clasificat informația”. Adică exact acolo unde depusese deja cererea.
Nu e refuz, e doar comedie administrativă repetată.
Judecătoarea descrie „cercul vicios”, apoi îl reînnoiește cu ștampilă
Sătul să fie plimbat ca o hârtie între departamente, Rusu dă în judecată ministerul. În mai 2025 ajunge la Curtea de Apel Suceava, unde dosarul e judecat de Cristina-Daniela Dănilă. Și aici se întâmplă ceva rar: instanța scrie negru pe alb ceea ce toți simt pe pielea lor.
Judecătoarea constată că ministerul a refuzat nejustificat să-i soluționeze cererea, că a pasat-o altor instituții „fără a o analiza pe fond”, și că a invocat secretul fără să verifice dacă secretul se mai justifică, „ermetizând cercul vicios al refuzului”. Adică ministerul își apără secretele prin simplul fapt că refuză să le mai analizeze. Perfect rotund, perfect absurd.
Normalitatea ar fi fost ca instanța să rupă acest cerc: să se uite ea însăși pe ordin, să vadă dacă are ce căuta la „secret de serviciu” și să decidă dacă trebuie declasificat sau nu.
Numai că, după ce descrie impecabil cercul, judecătoarea se așază cumințelă în el.
„Nu e treaba noastră, e treaba lor”: cum se spală pe mâini puterea judecătorească
În loc să judece fondul, instanța decide că „aprecierea îndeplinirii condițiilor de fond asupra clasificării constituie exclusiv atributul pârâtului”. Cu alte cuvinte: doar ministerul care a pus ștampila pe „secret” poate aprecia dacă ștampila mai are sens. Orice altă abordare ar însemna, spune instanța, „interferarea în atribuțiile administrației, cu depășirea prerogativelor puterii judecătorești”.
Rezultatul? Ministerul este obligat doar „să soluționeze” petiția reclamantului, nu să declasifice, nu să justifice serios, nu să producă un act de decizie verificabil. Cercul vicios pe care sentința îl descrie este repornit fix prin sentință. Elegant, legalist, steril.
În traducere liberă: „Da, refuzul e nejustificat. Da, ministerul a greșit. Dar tot ministerul trebuie să-și verifice singur propria greșeală, iar noi stăm pe margine și așteptăm să vedem dacă se răzgândește.”
Ministerul, varianta copy–paste: aceeași poveste, același refuz, alt „apreciem”
Partea cea mai cinică apare după ce sentința rămâne definitivă, în octombrie 2026. Ministerul e obligat de instanță să „soluționeze” cererea de declasificare. Ce face?
Pe 11 noiembrie 2026, la mai puțin de o lună după ce sentința a devenit definitivă, Direcția Secretariat General emite o adresă nouă. Nu de la ministru, nu de la cineva cu responsabilitate politică, ci „p. Director”, semnată de comisarul-șef de poliție Andreea Teodorescu. Adresa e rezultatul – ni se spune – „consultării structurilor de specialitate”, evident nenumite.
Conținutul? O reluare aproape la indigo a argumentelor din întâmpinarea depusă în proces în iulie 2025:
– clasificarea „a fost atribuită de persoana împuternicită prin lege”;
– „termenul de clasificare nu a expirat”;
– polițistul nu se încadrează în cazurile de declasificare din Standardele HG 585/2002;
Și, la final, lovitura de grație birocratică:
„apreciem ca nu se impune declasificarea ordinului”.
Nu se indică niciun act formal de decizie, cu număr și dată, pe care un judecător să-l poată verifica. Doar un „apreciem” aruncat cu o nonșalanță administrativă care sfidează și legea contenciosului, și hotărârea judecătorească. Judecata e înlocuită cu „apreciem”, iar responsabilitatea – cu parafa secretariatului.
Justiție pe două viteze: la Suceava – „pas”, la București – „declasificați!”
În timp ce la Suceava instanța s-a ferit să deranjeze prea tare ministerul, la București același ordin S/108/2011 a ajuns la Curtea de Apel, într-o acțiune deschisă de S.P.R. „Diamantul”, în paralel cu procesul lui Rusu.
Dosarul a ajuns la judecătorul Amer Jabre – cunoscut deja publicului după ce, în 2021, a constatat inexistența unor hotărâri „de pandemie” ale CNSU, pentru că nu fuseseră publicate în Monitorul Oficial, deși îngrădeau libertatea de circulație. Adică un judecător obișnuit să se uite și la fond, nu doar la formă.
În noiembrie 2025, la doar 13 zile după sentința de la Suceava, Jabre citește efectiv ordinul S/108/2011, în compartimentul de documente clasificate al instanței. Constată că are „un conținut cvasiidentic cu cel al reglementărilor anterioare, neclasificate” – adică nu e nimic acolo care să justifice teatrul cu „secret de serviciu”. Și obligă ministerul să-l declasifice. Sentința nu e definitivă, dar mesajul e clar: prerogativa administrativă nu poate anula controlul judecătoresc asupra legalității clasificării.
Înalta Curte spusese deja, cu câteva săptămâni înainte, că nu poți ascunde la infinit în spatele „e secret, avem noi grijă”. Dar la Suceava, aceleași principii au fost păstrate în sertar.
Cronologia absurdului: doi ani de pași laterali
Povestea declasificării OMAI S/108/2011, așa cum o reconstituie Sindicatul „Diamantul”, arată ca un manual de obstrucție legalizată:
- 4 noiembrie 2024 – polițistul contestă clasificarea ordinului și cere declasificarea la minister;
- 2 decembrie 2024 – Poliția de Frontieră, căreia cererea fusese pasată, îl trimite înapoi… la minister;
- 22 mai 2025 – acțiune în instanță, la Curtea de Apel Suceava;
- iulie 2025 – ministerul, prin Direcția Generală Juridică (Viorel Tatu), își apără clasificarea pe fond, în întâmpinare;
- 9 decembrie 2025 – sentința de la Suceava: refuzul e nejustificat, dar ministerul e doar obligat „să soluționeze”;
- 22 decembrie 2025 – la București, alt complet obligă ministerul să declasifice același ordin (sentință nedefinitivă);
- 16 octombrie 2026 – sentința de la Suceava rămâne definitivă;
- 11 noiembrie 2026 – ministerul transmite celebra adresă: „apreciem ca nu se impune declasificarea ordinului”.
Doi ani pentru același refuz, ambalat de două ori: o dată ca tăcere, a doua oară ca „apreciere”.
Când „apreciem” ține loc de lege: nou proces, aceeași miză
În loc să clarifice ceva, toată această înșiruire de contestații, pasări, procese și adrese a produs doar un lucru sigur: polițistul o ia de la capăt. Rusu a deschis o nouă acțiune, prin care cere din nou instanței să oblige ministerul să declasifice ordinul, cu fond și recurs, ca și cum primii doi ani n-ar fi existat.
În același dosar, a ridicat și o excepție de neconstituționalitate a textelor din Legea nr. 182/2002 pe care se sprijină adresa din noiembrie 2026. Separat, a cerut instanței să constate că sentința de la Suceava nu a fost executată și să aplice ministerului amenda prevăzută de Legea contenciosului: 20% din salariul minim brut pe zi de întârziere. Și a cerut declanșarea cercetării disciplinare pentru cei care au produs, cu seninătate, un „apreciem” în loc de un act de decizie.
Prețul concret al secretului absurd: permanență la ordinul-fantomă
Poate părea un exercițiu juridic steril. Nu este. Pentru polițiștii care fac permanență de acasă, prelungirea acestei farse are un preț foarte concret: în tot acest timp, pot fi planificați și sancționați în baza unui ordin pe care nu îl pot pune pe masă în fața judecătorului. Adică răspund disciplinar după reguli secrete, dar trebuie să se apere pe baza unor principii abstracte, nu pe textul efectiv al regulii.
Stat de drept cu parolă la intrare: „secret de serviciu”.
Concluzie: în România, unele secrete nu apără siguranța națională, ci rușinea instituțională
Cazul Ordinului MAI nr. S/108/2011, așa cum a fost documentat de S.P.R. „Diamantul”, nu vorbește doar despre un act administrativ. Vorbește despre un reflex: acela de a transforma orice abuz într-un „secret de serviciu” și orice control într-un „apreciem că nu e cazul”.
Când o instanță recunoaște un cerc vicios și apoi îl întărește, când un minister își bate joc de o hotărâre judecătorească prin copy–paste birocratic, iar polițiștii sunt ținuți sub un ordin-fantomă care le atinge direct timpul liber și banii, nu mai vorbim de protecția informațiilor clasificate. Vorbim de protecția opacității.
Iar până când cineva va avea curajul – și competența – să spună limpede „declasificați și asumați”, România va rămâne țara în care justiția se face, uneori, cu formule politicoase de genul:
„Apreciem că nu se impune… stat de drept pe bune.” (Cristina T.).
Exclusiv
M.A.I. – Weekendul, premiu pentru sănătoși. Bolnavii, la colț! Cronica unui șef cu stetoscop imaginar
În Poliția Română s-a inventat, în sfârșit, o politică de sănătate publică: dacă îndrăznești să te îmbolnăvești, îți taie weekendurile. Nu de pe Netflix, ci de pe fluturașul de salariu.
Un polițist care a avut tupeul să intre în concediu medical a descoperit că, brusc, șeful lui a devenit profet: îi vede viitoarele boli în globul de cristal și îi taie preventiv orele de weekend. Nu e dreptul lui să lucreze weekendul, spune legea. Corect. Dar nici dreptul șefului să-și planifice subordonații după horoscopul medical pe februarie–decembrie.
Cazul „N-ai voie să tușești”
Omul scrie la sindicat: din februarie, șeful îi raționalizează orele de weekend. Pierdere estimată: 500–800 lei pe lună. Motivul oficial? Concediul medical dintr-o parte de lună. Motivul neoficial? „Nu mai ai tu încrederea mea de muncitor de sâmbătă…”
Șeful, vizionar, îl anunță din timp: luni întregi de acum înainte, colegii vor avea 40–48 ore de weekend, iar el vreo 20. Jumate. Ca să învețe minte să nu mai facă febră când nu trebuie.
Întrebarea lui e simplă: „E discriminare? Pot reclama?”
Răspunsul sindicatului: „Stai jos, că sunt două părți. La prima, n-o să-ți placă. La a doua, da.”
Partea nasoală: Weekendul lucrat nu e drept de la Dumnezeu
Legea zice clar: program normal – 8 ore pe zi, 40 pe săptămână, cu două zile de repaus, „de regulă sâmbătă și duminică”. Adică, în teorie, polițistul are dreptul să se odihnească în weekend, nu să alerge după infractori. Pe hârtie, măcar.
Pentru cei în ture, ordinul OMAI 577/2008 e și mai generos: îți garantează minimum un weekend liber, sâmbătă și duminică la rând. Ai voie să ai o viață măcar o dată pe lună. Dar atenție: protejează weekendul liber, nu pe cel lucrat.
Banii de weekend vin din altă lege. Sporul se plătește doar „proporțional cu timpul efectiv lucrat” sâmbăta, duminica, sărbători legale. Adică: n-ai fost, n-ai luat. Ai fost, ai luat. Simplu ca bacșișul.
Concediu medical în weekend? Ghinion, cum ar zice un clasic în viață. N-ai fost la muncă, nu vine sporul pe card. Șeful nu e obligat să-ți bage trei sâmbete la rând după ce te întorci, ca să-ți „recuperezi” banii. Pe tema asta, reclamația moare din fașă.
Până aici, șeful încă nu e abuziv. Doar lipsit de inimă, dar asta nu e încă infracțiune.
Partea în care șeful își ia halat alb imaginar
Problema începe când șeful începe să facă planificarea după fișe medicale inexistente.
Una e să nu-ți recupereze weekendurile pierdute. Alta e să te planifice luni la rând cu jumătate din orele de weekend ale colegilor, pe motiv că „sigur te mai îmbolnăvești tu”.
Legea nr. 141/2025 e mai clară decât o pastilă de paracetamol: comandanții trebuie să facă o „planificare lunară echilibrată” a programului de lucru în ture, în weekend și în sărbători, pentru toți oamenii din aceeași formațiune. Nu scrie nicăieri „în funcție de ce boală crede șeful că vei avea”.
Există și un plafon: maxim 40% din timpul de lucru pe lună poate fi în weekend/sărbători. Într-o lună cu 168 de ore, asta înseamnă 67 de ore maxim. Dar aici nu plafonul doare.
Problema e alta: colegii cu același post au 40–48 ore de weekend, tu ai 20. Toți sănătoși, toți în tură. Doar că tu ai comis păcatul suprem: ai fost bolnav luna trecută.
Asta nu mai e management, e loterie pe salariul omului.
„Nu e discriminare, dar nici normal nu e”
Juridic, trebuie să fim corecți: legea nu îți dă drept la ore de weekend. Dă un cadru, niște limite, niște plafonări. Deci la Consiliul pentru Combaterea Discriminării, plângerea o să șchiopăteze.
Dar ce face șeful e altceva: lovește în obligația de planificare echilibrată, la vedere. Când toată tura are 40–48 de ore de weekend, iar tu ai 20 doar pentru că „ai fost bolnăvicios”, nu mai vorbim de gestionare a serviciului, ci de sancțiune mascată în Excel.
Pe scurt: boala nu e criteriu de pontaj. Nici măcar când șeful vrea să fie Dr. House.
Cum arată abuzul, pe cifre
- Plafon legal: 67 ore weekend/sărbători într-o lună de 168 ore.
- Colegi normali: 40–48 ore de weekend.
- Colegul „problematic”: 20 ore.
- Motiv: a îndrăznit să aibă concediu medical într-o lună anterioară.
Se cheamă „planificare echilibrată”? Doar dacă echilibrul e între favoritism și pedepsire.
Ce poate face polițistul (în afară să nu mai răcească)
Din păcate, la vorbe goale nu poți face reclamație. Dacă șeful doar i-a spus „Vezi că de acum ai mai puține weekenduri”, dar nu a apărut nimic pe hârtie, legal e nimic. Moral e mizerabil, dar nu se investighează moralul în instanță.
Pasul unu: se așteaptă planificarea pe luna următoare.
Dacă acolo scrie clar că omul are 20 ore de weekend, iar colegii cu același post au 40–48, fără ca el să fie în concediu:
- Depune raport scris la șeful unității.
- Cere în clar:
- să i se spună criteriul după care are jumătate din orele de weekend,
- să fie planificat după aceleași criterii ca ceilalți, în baza art. XVIII alin. (6) din Legea nr. 141/2025 și art. 8 alin. (1) din OMAI 577/2008.
Dacă în răspuns apare negru pe alb „probleme medicale”, atunci șeful tocmai și-a redactat singur proba de la dosar. Mulțumim, semnați aici.
Concluzia „Diamantului”: boala nu e hobby și nici criteriu de pontaj
Weekendul lucrat nu e un drept sfânt, să fim corecți. Dar nici sănătatea nu e obligație contractuală.
Când șeful începe să-ți facă programul după ce crede el că va scrie medicul în foaie luna viitoare, nu mai e planificare a serviciului, e loterie pe bani publici și pe spinarea oamenilor.
S.P.R. „Diamantul” îți spune pe șleau:
- Nu-ți poți cere „înapoi” weekendurile din medical.
- Poți însă să ceri să nu fii mazilit la pontaj pentru o boală imaginară.
- Iar dacă șeful își face din asta metodă de conducere, s-ar putea ca problema serioasă să nu fie la medicul de familie, ci la comandă. (Cerasela N.).
Exclusiv
IPJ Prahova, sezon nou, aceeași mizerie. Agent rutier cu permisul suspendat trimis să păzească… la volanul autospecialei
Conducerea IPJ Prahova: cine le mai ține „palma” și „trena”?
IPJ Prahova pare un serial de proastă calitate, dar cu buget nelimitat de rușine publică. De fiecare dată când crezi că nu mai pot coborî ștacheta, mai sapă un pic (aici), (aici), (aici), etc.
De data asta, nu e nici videochatista de la Băicoi, nici vreun „artist” de la structurile SRL. E alt episod, aceeași rețetă: polițist fără drept de a conduce, pus să conducă autospeciala. Adică exact „arma” statului în trafic.
În timp ce prin conducerea IPJ Prahova se fâlfâie titluri pompoase, conduceri și „protectori” de genul PREDATOR Ginel, prin structuri se derulează cam același film: șefi slabi, vai de steaua lor, ținuți în brațe, care nu știu – sau se prefac că nu știu – nici cine are, nici cine nu are drept de a urca la volanul mașinii de poliție.
Episodul Tătărani: agent cu permisul suspendat, trimis să păzească… conducând

Marți dimineață, la începutul acestei săptămâni, la Biroul Drumuri Naționale Europene (BDNE) Bărcănești, scenariul pare inițial banal:
- agentul Virtopeanu Adrian se prezintă la serviciu;
- ia autospeciala de poliție;
- pleacă spre Tătărani, unde trebuie să asigure paza de zi a unui parc auto/bază.
Până aici, nimic spectaculos. Știind „tradiția” IPJ Prahova, te-ai aștepta măcar la o tamponare minoră, o răsturnare, ceva cu girofar și foi de constatare. Dar nu, realitatea e, de fapt, mai gravă.
Prin birouri și printre colegi, o „păsărică” șușotește:
„Bre, șefule… ăsta cum conduce mașina de poliție, că doar știm toți că are permisul suspendat până în decembrie, că a mers cu viteză? Noi toți știm, numai matale, nu?”
Și, surpriză: când încep verificările, se confirmă.
Agentul Virtopeanu Adrian nu avea voie să conducă autospeciala. Permisul îi este suspendat până în decembrie, pentru viteză. Cu toate astea, omul a fost trimis la drum, la Tătărani, în mașina de poliție, ca și cum ar fi cel mai regulamentar șofer al statului român.
De la Băicoi la BDNE: același tipar, al aceleiași conduceri paralizate
Povestea este aproape copie la indigo cu episodul Băicoi:
- La Băicoi, Ciubuciu Miruna Ștefania, cunoscută din episoadele cu poze la fundul gol în birou, conducea mașina de poliție prin oraș, de parcă avea două permise. În realitate, nu avea voie să conducă deloc la acel moment.
- La BDNE Bărcănești, Virtopeanu Adrian este pus să conducă autospeciala spre Tătărani, deși are permisul suspendat până în decembrie.
În ambele cazuri, schema e aceeași:
- șefi slabi, „vai mama lor”,
- puși în funcții pe meritul… notelor de doi, pilelor și protecțiilor,
- ținuți de mână, mângâiați pe cap și protejați de PREDAtor Ginel & co,
- care nu știu – sau se prefac că nu știu – cine are dreptul să conducă mașina de poliție.
La Băicoi, șef incompetent și corupt nu știe că Miruna nu are voie să conducă mașina.
La BDNE Bărcănești, Dinu Mihai ia locul lui Stoican în această piesă penal-comică, iar Virtopeanu Adrian e varianta masculină (deocamdată doar la capitolul permis) a Mirunei.
Dinu Mihai: șef cu nota 2, BMW pe Valea Prahovei și subordonați fără permis
În opinia noastră, personaj-cheie al acestui nou episod este Dinu Mihai, șef la BDNE Bărcănești:
- ajuns șef cu nota 2 la examen – informație care a stârnit chiar acuzații din partea subordonatului său, Onica Aurelian Rareș,
- același Onica declarând că șeful e incompetent (pentru că a luat 2 – fapt real) și că îl hărțuiește (afirmație pe care o semnalezi ca atare și tu, iar presa o consemnează ca declarație).
Acum, episodul cu Virtopeanu vine ca o „confirmare practică”:
- dacă tu, ca șef, pui în autospecială pe unul care nu are voie să conducă,
- dacă nu știi măcar situația permisului oamenilor tăi,
- dacă unica ta preocupare pare să fie să îți plimbi fundul prin BMW pe Valea Prahovei,
atunci chiar că Onica a avut dreptate când a spus că ești incompetent.
Întrebarea logică:
Are Dinu Mihai, ca șef, doar obligația de a-și aerisi posteriorul prin BMW, sau ar trebui să știe și ce fac – legal sau ilegal – angajații lui sub nasul lui?
Schema de protecție: Stoican, PREDATOR Ginel & compania (aici)
Nu e prima oară când vedem același mecanism:
- Stoican – șef slab, ținut în brațe;
- PREDATATOR Ginel – personajul care pare să aibă talentul de a „mângâia pe cap” astfel de specimene și de a le menține la butoane, indiferent câți de „2” adună prin CV;
- Dinu Mihai – „alt deștept” pripășit în vârful structurii, cu nota 2, dar cu pretenții de șef peste oameni pe care nici nu-i controlează minim.
Rezultatul?
- La Băicoi avem Miruna fără drept de conducere la volanul autospecialei.
- La BDNE Bărcănești avem Virtopeanu fără drept de conducere, trimis cu mașina să păzească la Tătărani.
Diferența e doar de nume și locație. Tiparul de debandadă totală în conducere e același.
Cine se va „arde” primul?
Întrebarea-cheie, în opinia noastră, nu mai e „Cine greșește?” – asta e evident.
Întrebarea reală este: cine îi mai ține palma și trena acestor șefi?
Pentru că un IPJ nu ajunge în halul ăsta de rușine publică doar prin prostia locală a unuia sau a altuia:
- cine semnează, mai sus, liniștit, fără să întrebe cum ajunge un „2” să fie șef?
- cine tolerează șefi care nu știu dacă subordonații au sau nu dreptul să conducă?
- cine închide ochii la tiparul Băicoi – BDNE – și tot ce urmează?
În ritmul ăsta, în opinia noastră, cineva „se va arde” foarte rău. Întrebarea e dacă sistemul va sacrifica doar pioni (un Miruna, un Virtopeanu), sau va ajunge, în sfârșit, să ia foc și „conducerea” care semnează, protejează și patronează acest haos.
De la permis la „fund”: IPJ Prahova nu mai știe dacă să râzi sau să plângi
Pamfletar vorbind, IPJ Prahova arată astăzi cam așa:
- sus, o galerie de șefi cu note de 2, BMW-uri și zero control pe oameni;
- la mijloc, personaje protejate, cu permisul suspendat, trimise în misiune la volanul autospecialei;
- la Băicoi, fund la vedere în birou;
- la BDNE, fundul în BMW și subordonați fără drept de conducere în autospecială.
Și, ca notă de final:
bine că agentul are curea; altfel îi cădeau blugii și vedeam și aici fundul, ca la Băicoi.
La IPJ Prahova, diferența între „fundul gol în birou” și „fundul plimbat prin BMW” e doar de decor.
Problema reală rămâne aceeași: în mâinile cui este, de fapt, siguranța rutieră și ordinea publică în acest județ? Vom reveni. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova, sezon nou, aceeași mizerie. Agent rutier cu permisul suspendat trimis să păzească… la volanul autospecialei
-
Exclusivacum 4 zileComuna Drăgănești (Prahova) – paradis fiscal pentru șmecheri, iad pentru prostul care plătește (I) – DOCUMENTE
-
Exclusivacum 2 zileTribună fantomă, buget ninja și excursii exotice: cum arată „buna guvernanță” la Brebu – Prahova, văzută prin lupa Curții de Conturi
-
Exclusivacum 3 zileDirectorul din borcanul cu mercur și Generalul Gărzii de Fum – Cum s-au transformat APM Prahova și Garda de Mediu în firmă de pază pentru mafia deșeurilor
-
Exclusivacum 4 zilePolițistul Vlăduț, făcut «șoferul primarului». În realitate își făcea treaba. Restul e politică ieftină
-
Exclusivacum 4 zileParadisul fiscal și deșeurile „de lux” de la Coca‑Cola Ploiești
-
Exclusivacum 4 zileRepublica Ceptura – Prahova: canalizare pe hârtie, milionul la sertar și salariul mai mare ca la viceprimar (I) -DOCUMENTE
-
Ancheteacum 3 zileCoincidențe la Ploiești: când „doar ne uitam” devine fir roșu





