Featured
Telefon… Cernavodă… BUM!/Noua familie din servicii: Bostan, părinte 1. Dîncu, părinte 2!
(Preluare National – Catalin Tache):
De luni bune, nu este zi în care vreun șef de guvern occidental, lider de serviciu secret aliat sau prestigios cotidian internațional să nu anunțe nu doar iminenta ”invazie rusă din Ucraina”, dar chiar și ziua, ora și locul unde va avea loc! Mai mult decât atât, Bloomberg s-a și grăbit să anunțe că invazia a avut deja loc. În timp ce ditamai ”The Guardian” s-a resemnat că invazia nu va mai avea loc ”pentru că soldații ruși și ucraineni s-au infectat cu COVID”.

Cu nervii însă prea tari ca să fie zdruncinați de o asemenea isterie propagandistică, adevărații băieți deștepți ai sistemului și-au pus imediat problema cu ce ne alegem și ”noi”, de pe urma ”invaziei”. Pentru că România se știe deja cu ce s-a ales: cu încă 1.000 de militari americani. Plus câteva sute de militari francezi. Și orice alte trupe străine – fie ele și aliate! – care vor avea chef să își mai construiască un ”cap de pod” în Colonia care nu este nici în Schengen, dar nici nu poate scăpa de vizele SUA !
Legile Armatei, ca ”Frații Petreuș”!
După cum dezvăluiam recent, viitorul șef al Direcției Generale de Informații a Armatei va proveni din pepiniera de cadre a SRI. De altfel, noua ”camaraderie” dintre servicii, dacă se va merge în același ritm, fiind foarte posibil să se finalizeze cu o adevărată ”aborbție” a rămășițelor structurii generalului Hăpău în ”noua familie” a serviciilor. Una la care noul ministru al Apărării slujește cu consecvența-i binecunoscută. Astfel că Vasile Dîncu a preluat din mers una dintre cele mai ingrate misiuni primite vreodată chiar și de poate cel mai ”bătrân combinator” politic al sistemului.

Pentru că tocmai în aceste zile, în care după ”tsunami”-ul propagandistic care a însoțit pandemia, românii suportă tot mai greu până și ”valul” mediatic al nevăzutului război din Ucraina, serviciile sunt pe cale să se aleagă cu legea pe care nu reușesc să o treacă de opt ani de zile! De când până și ”marele Băsescu” începuse să se dezică de ”sistemul ticăloșit” pe care tot el îl crease. Și uite cum propaganda operativă s-a repezit să ”limbuiască” operațiunea denumită ”primul pas spre normalitate”.

Astfel că Vasile Dîncu a avut grijă ”să se scape” cât se poate de controlat, la radio, despre prioritatea absolută a ministerului în fruntea căruia a fost instalat în locul lui Sorin Grindeanu: ”Este vorba de un pachet de legi privind apărarea națională, care sunt în consultare de mai multă vreme, care sunt în acest moment gata în cea mai mare măsură. Legea privind apărarea cyber, alte legi care țin de zona Apărării, un întreg pachet de legi. Cred că este nevoie acum, pentru a putea să realizăm toate procedurile, inclusiv legate de prezența înaintată în această zonă, este nevoie de cadru legislativ complet. Cred că avem un nucleu de trei legi care sunt fundamentale și pe care le vom pune în discuție foarte rapid. În general, legile au fost în dezbatere publică în anii trecuți, dar evident că nicio lege importantă nu poate să ocolească dezbaterea publică, inclusiv Legile Apărării. În funcție de substanța acestor legi, vom vedea dacă este nevoie de procedură de urgență. Nu am stabilit încă modalitățile, suntem în momentul în care facem o ultimă revizie împreună cu toate ministerele a acestor legi și vom vedea urgența lor, vom vedea completitudinea lor din perspectiva situației de acum și vom stabili exact și procedurile de promovare. Sunt legi care se referă la Apărare, la pregătirea populației pentru apărare și mai sunt și alte legi”.

Ei, și dacă nici ”domn profesor” nu se mai pricepe să ”îmbrobodească” ca nimeni altul ”în numele serviciului”, atunci cine? Așa că, sub pretextul invaziei ruse din Ucraina și a ”pregătirii populației pentru Apărare”, se va forța trecerea ”la pachet”, ca ”frații Petreuș”, prin procedură de urgență, și a Legii securității cibernetice. Și să vedem – mai ales la ce clasă politică debilă avem! – ce lider de partid se va opune ”pregătirii populației pentru Apărare”! Astfel că parlamentari și miniștri deopotrivă vor trece o lege pe care serviciile nu au reușit să o treacă încă de când Băsescu era la Cortoceni! Și pe care nici măcar Guvernul ”tehnocrat” al lui Dacian Cioloș nu a putut-o impune în cele din urmă.
Telefon… Cernavodă… BUM!
Cam acesta va fi, pe scurt, ”punctajul” care urmează a fi ”recitat” de propagandiștii sistemului pentru ca Legea Cyber să treacă fără probleme. ”Noua familie a serviciilor ” – cu excepția care întărește regula, desigur! – bătând deja palma pentru împărțirea ”hălcilor” de influență de după intrarea în vigoare a legii apărării cibernetice. Astfel că, în paralel cu declanșarea de noi atacuri mediatice pentru ”fezandarea” Curții Constituționale, va fi reluat ”punctajul lui Bostan”. Cel care în scurtul său mandat de ministru al Comunicațiilor în Cabinetul Cioloș s-a remarcat nu doar prin oribilul atac la adresa profesorilor ”cu salariul mic”.

Dar, cel puțin printre inițiații sistemului, prin ”fanatismul” cu care s-a agitat surprinzător de mult, mai ales pentru un investitor privat. Fie el și unul cu ”școala vieții” șlefuită tot la Academia Națională de Informații ”Mihai Vitreazul”… Marius Bostan fiind promotorul ideii că un smarthpone este atât de puternic încât prin ”folosirea excesivă” a acestuia se poate ajunge inclusiv la atentate teroriste precum aruncarea în aer a Centralei de la Cernavodă! Mai mult decât atât, ministrul tehnocrat care a forțat primul adoptarea legii cyber îmbrățișase și teza că, astfel, orice posesor de smartphone din România poate deveni un ”terorist fără știință”, la cât de ușor poate fi preluat controlul telefonului sau serverului său! Singura soluție rămasă?
Prin Legea cyber securității, anumite servicii secrete să aibă practic posibilitatea să monitorizeze ”live” orice smartphomne sau computer, privat sau de stat ! Acum bineînțeles că ”împachetarea” mediatică a Legii era ” frumos poleită” cu ”necesitatea creșterii capacității de răspuns la atacurile din mediul virtual”: ” Aspectele legii securității cibernetice care au fost declarate neconstituționale au fost corectate. Legea securității cibernetice face operabilă elaborarea strategiilor și a planurilor de măsuri, însă este nevoie de adoptarea legii securității cibernetice pentru a putea operaționaliza un anumit tip de răspuns și a crește capacitatea de a răspunde la aceste atacuri cibernetice”. Iar tot acest ”punctaj” tocmai ce va fi reluat de Dîncu! Incluisv asigurările că ” nu vom emite reglementări în acest domeniu fără o discuție prealabilă și o participare a tuturor actorilor în domeniu”.
Atâta doar că acum vorbim de niște ”actori grăbiți”, care vor trece Legea securității cibernetice pe repede înainte, la ”momentul operativ” oportun. Și anume atunci când, scăpați în fine de restricțiile de peste doi ani de pandemie, românii vor da iama fericiți în vacanțe. Și fără să aibă habar că astfel tocmai ce li se va pune ”lațul” altor restricții. Pentru că, dincolo de ”bla-bla”-urile cu ” reglementările”, cert este că orice smartphone sau computer din țara asta va putea fi monitorizat! Dar nu pentru că ai fi suspect de comiterea vreunei infracțiuni… Ci pentru ”prevenirea atacurilor cibernetice asupra Centralei de la Cernavodă prin preluarea controlului mobilului sau calculatorului”, ca să dăn un singur exemplu care va fi folosit în perioada următoare de proganda ”noii familii” din servicii. Cea din care lipsește o singură structură… Și care, după ce Legea Cyber a rămas ”orfană” după ce ”părintele 1” nu a reușit să îi dea viață, a înmânat-o acum spre adopție legislativă ”părintelui 2” Dîncu…
Exclusiv
BINGO PE MUNTELE DE GUNOI: Ploieștiul, orașul unde „Independentul” Polițeanu și „Magicianul” Ganea joacă „Alba-Neagra” cu 10 milioane de euro și sănătatea cetățenilor!
În „Republica lui Caragiale”, mizeria nu mai este demult o chestiune de estetică urbană, ci a devenit o formă de artă penală, sub privirile admirative ale unei administrații care pare să confunde Primăria cu un cazinou clandestin. În timp ce ploieștenii inhalează, la preț de parfum franțuzesc, emanațiile toxice din Cartierul Florilor, la butoane se joacă un „Bingo” pe miliarde, unde lozul câștigător aparține întotdeauna băieților deștepți cu epoleți, iar biletul de intrare este plătit, cu vârf și îndesat, de cetățeanul de rând.
Magia neagră a legilor moarte: Ganea, specialistul în „cadavre” legislative și tarabe de brânză
Maestrul de ceremonii al acestui sabotaj administrativ este Cristian Mihai Ganea, fostul „dirijor” al ADI Deșeuri Prahova. Conform investigațiilor demarate de Incisiv de Prahova și confirmate de Decizia CNSC nr. 971/2026, Ganea a reușit o performanță demnă de Cartea Recordurilor la capitolul incompetență (sau complicitate): a ticluit o licitație de miliarde bazându-se pe regulamente și legi abrogate încă din 2015.
Să folosești „stârvuri legislative” pentru a reglementa salubritatea din 2026 nu este doar prostie, ci pare a fi o strategie chirurgicală de a arunca licitația în aer, lăsând orașul ostatic actualului operator, Bin Go Solutions. După ce a pus cruce licitației, „magicianul” Ganea a făcut o rotire de cadre spectaculoasă, aterizând direct în fotoliul de director la SC Hale și Piețe. Probabil că expertiza sa în „putrefacție” a fost considerată vitală pentru administrarea pătrunjelului, sub binecuvântarea politică a noii administrații.
Polițeanu, „Independentul” mut: De la urlete anti-mafie, la valsul cu SRI-ul pe ritm de fanfară
Dacă anul trecut Mihai Polițeanu promitea „curățenie generală” și tuna împotriva „jafului de 10 milioane de euro”, astăzi edilul pare să fi suferit o lobotomie a conștiinței politice. Marea miză – cele 10 milioane de euro reprezentând „bunurile de retur” (zeci de autospeciale și mii de pubele plătite deja de ploieșteni prin tarife) – s-a evaporat subit. Deși raportul LEXEXPERT AUDIT S.R.L. confirmă că aceste bunuri trebuiau să revină gratuit orașului, Polițeanu a adoptat „poziția ghiocelului”.
Coincidență sau nu, tăcerea primarului a devenit asurzitoare imediat ce la conducerea operatorului de salubritate a apărut un fost ofițer SRI. Brusc, „mafia” s-a transformat în partener de dialog, iar Polițeanu a schimbat lupta cu mizeria pe organizarea de festivaluri, fanfare și cursuri de gimnastică la Hipodrom. În timp ce orașul se scufundă sub datorii de 7 milioane de lei către Blue Planet și riscă insolvența, primarul-fanfară ne dă „pâine și circ” – doar că pâinea lipsește, fiind confiscată de penalitățile de întârziere.
Noaptea minții la ADI Prahova: Licitația anulată prin „act de deces” pe 20 aprilie 2026
Cireașa de pe muntele de gunoi a fost pusă chiar ieri, 20 aprilie 2026, printr-un document oficial care probează „noaptea minții” administrative. Directorul executiv al ADI Prahova, Silviu-Cristian Voicu, a semnat actul prin care procedura de licitație pentru Zonele 2 și 6 este anulată definitiv. Motivul? O recunoaștere penibilă a propriei neputințe: ADI consideră că termenul de 15 zile impus de CNSC prin Decizia nr. 1228/03.04.2026 nu este „suficient pentru remedierea întregii documentații”.
Această decizie condamnă Ploieștiul la un viitor incert, unde orașul nu mai poate scăpa de operatorul Bin Go, nu mai primește niciun leu din redevențe și poate să-și ia adio de la bunurile de retur de 10 milioane de euro. Este, practic, victoria totală a incompetenței programate, prin care interesele obscure sunt protejate în detrimentul bugetului local.
Schizofrenie juridică și festivaluri pe datorie: Când până și „vechea gardă” pare performantă (aici), (aici), (aici), (aici), etc
Situația a devenit atât de absurdă încât până și amintirea fostelor administrații începe să pară o epocă de aur a managementului deșeurilor. Sub „intelectualul” Polițeanu, Ploieștiul a ajuns un laborator de experimente juridice ilegale. În timp ce Prefectura a acționat în instanță Primăria (Dosar 5650/II/B/3) pentru „invenții” precum „încetarea aplicabilității” unor hotărâri, Poliția Locală amendează un operator pe care Primarul îl numește „ilegal”, deși funcționează sub nasul său.
În acest timp, consilierii municipali par să fi intrat într-o hibernare colectivă, ignorând faptul că ploieștenii plătesc printre cele mai mari tarife din țară tocmai pentru că utilajele care trebuiau să fie ale lor sunt „închiriate” pe banii lor.
Concluzia:
Dacă spectacolul de prost gust numit „Bin Go” continuă, singura igienizare reală care mai poate salva orașul este referendumul de demitere. Ploieșteni, nu uitați: când plătiți factura la gunoi, nu finanțați curățenia, ci sponsorizați luxul unei grupări care a transformat Primăria într-o sucursală a unui joc de noroc unde cetățeanul pierde întotdeauna. Vom reveni. (Cristina T.).
Sursa informațiilor: Investigațiile Incisiv de Prahova, Raport LEXEXPERT AUDIT, Deciziile CNSC 971/2026 și 1228/2026, Document ADI Prahova din 20.04.2026.
Exclusiv
FEUDA DIN JILAVA: SINDICATUL CARE NU APĂRĂ, CI ÎNGROAPĂ. CUM S-A TRANSFORMAT SNPP ÎN „COOPERATIVA” DE ȘANTAJ ȘI CURĂȚAT RAHATUL LUI „ROSSO”
Într-o țară în care sindicatul ar trebui să fie ultima redută în fața abuzurilor puterii, la Penitenciarul București-Jilava, sub oblăduirea „dinastiei” Teoroc, realitatea a bătut orice scenariu de film despre dictaturi bananiere. Ceea ce trebuia să fie un scut pentru polițiștii de penitenciare s-a transformat, conform unui raport incendiar al Corpului de Control al ANP din noiembrie 2025, într-un mecanism de teroare, umilință și servilism grotesc. Jilava nu mai este doar o închisoare, ci feuda personală a doamnei Cristina Teoroc, soția președintelui SNPP, unde legea este dictată de interese de clan și capricii de „stăpână”.
Cotizația sau „Taxa de Liniște”: Bine ai venit în sindicat fără să știi!
Strategia de recrutare a SNPP Jilava pare desprinsă din manualele de estorsiune ale anilor ’90. Conform mărturiilor șocante din raportul de control, „aderarea” la sindicat nu este un act de voință, ci o condamnare automată. Angajații se trezesc membri de sindicat direct prin „metoda fluturașului”: află că sunt apărătorii cauzei abia când văd banii reținuți abuziv din salariu.
Nota de relație nr. 46758 descrie un peisaj al groazei profesionale: oamenii plătesc cotizația nu din convingere, ci ca pe o taxă de protecție. E „răul cel mai mic” pe care trebuie să-l accepți ca să nu devii ținta furiei conducerii sindicale. În acest univers kafkian, să fii lăsat în pace a devenit un lux care se plătește lunar, sub amenințarea voalată a unui sistem care te zdrobește dacă îndrăznești să spui „nu”.
Groteasca viață de slugă: Epopeea câinelui Rosso și epuizarea demnității sub talpa „Doamnei”
Dacă credeați că fișa postului pentru personalul de secretariat include sarcini administrative, v-ați înșelat amarnic. În „Era Teoroc”, secretarele au fost promovate forțat în funcția de bone pentru patrupede. Abuzul de putere a atins cote de un ridicol sinistru: documentele oficiale menționează cum doamna Cristina Teoroc își aducea frecvent câinele personal, Rosso, la birou, lăsându-l în grija subalternilor.
Vârful degradării umane este atins atunci când o angajată a fost obligată să curețe excrementele prețiosului Rosso. Este imaginea perfectă a sistemului de la Jilava: în timp ce liderii sindicali se bat cu pumnul în piept pentru drepturile angajaților, în realitate, polițiștii sunt transformați în servitori umili, obligați să strângă mizeria lăsată în urmă de câinele „șefei”. Este un atac frontal la demnitatea umană, menținut printr-un regim de teroare funcțională.
Vânători de vrăjitoare în uniformă: Jigniri, hărțuiri și un mediu de lucru cu iz de budoar toxic
Pentru cei care nu se aliniază „dictaturii subiective”, tratamentul este standard: degradarea profesională și linșajul verbal. Notele de relație (cum este cea cu nr. 46788) vorbesc despre un mediu de lucru toxic, unde acuzațiile nefondate și jignirile sunt la ordinea zilei.
Mai grav, raportul scoate la iveală aspecte de o toxicitate extremă: hărțuirea cu tentă sexuală. Personalul feminin care nu intră în grațiile conducerii devine ținta unor aluzii și comportamente nepotrivite, transformând instituția statului într-o zonă gri, unde profesionalismul moare sufocat de mizerii interpersonale. „Unitatea angajaților”, invocată ipocrit în antetele documentelor sindicale, este doar un paravan pentru un sistem de pile și hărțuire unde polițistul de rând este strivit fără milă.

Întrebări de un milion de stele: Cum se fabrică un chestor prin cumetrie și „dat în gât”?
Marea enigmă care plutește deasupra Penitenciarului Jilava rămâne ascensiunea fulminantă a doamnei Cristina Teoroc. Cum a ajuns această doamnă chestor este o întrebare care bântuie holurile ANP. Să fie vorba de meritocrație sau de rețeaua complexă de influență?
Nu putem ignora încrengătura de cumetrie: soție de lider sindical și nașă a lui Românu Claudiu, fostul DGA – personajul care l-a „onorat” cu un denunț chiar pe fostul director general. Acest păienjeniș de relații, în care „datul în gât” și influența sindicală se împletesc cu gradele de general, transformă Jilava într-o enclavă a corupției morale. Jurnalul acestui „jihad” împotriva propriilor membri este acum pe masa organelor de cercetare penală, iar noi rămânem cu o întrebare amară: cine îi păzește pe paznici atunci când sindicatul devine călău?
Vom reveni, pentru că mizeria de sub preșul SNPP Jilava este mult mai adâncă decât pare! (Cristina T.).
Consultati arhiva: (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) , (aici) , (aici) , (aici) , (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc
Exclusiv
OPERAȚIUNEA „PENALA LA NATO”: CUM SE JOACĂ DARĂU ȘI OPREA DE-A ARMATA CU CARACATIȚA MIRON LA BUTOANE
În timp ce România se preface că exportă inteligență strategică la Bruxelles, sub fustele Ministerului condus de Irineu Darău se coace o rețetă de succes pentru dezastru: cum să pui praf de pușcă în mâna unor persoane cu dosar penal, sub binecuvântarea „reformistă” a USR și a vechilor sforari din PSD.
Vitrina de la Bruxelles și mizeria de sub preșul ROMARM
Evenimentul „Romania Industry Day”, desfășurat între 19 și 21 aprilie 2026 la Bruxelles, trebuia să fie momentul în care industria noastră de apărare strălucea în fața partenerilor NATO. În realitate, a fost doar un paravan poleit pentru o mizerie sistemică. Investigăm astăzi cum „competența” a devenit un cuvânt obscen în Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), unde ministrul Irineu Darău semnează ordine de numire cu aceeași ușurință cu care alții își semnează condica, ignorând complet mirosul de dosar penal care o înconjoară pe protejata sa, Adriana Laura Miron.
Ordinul 107: Cum să transformi un „pion” penal în regină peste armament
Investigația noastră scoate la iveală un document care ar face să roșească orice manual de integritate: Ordinul nr. 107 din 29 ianuarie 2026. Prin acest act, ministrul „reformator” Ambrozie-Irineu Darău o instalează pe Adriana Miron la cârma „Carfil” S.A., subunitate strategică a ROMARM. Miron nu e doar un biet consilier care plimbă mape; prin acest ordin, ea a fost unsă „Administrator Special”. Adică, un fel de „stăpân peste bani și puști”, cu puteri extinse asupra unei fabrici de armament, deși biografia ei este pătată de lupa DNA-ului în dosarele de la Brașov.
Triunghiul Bermudelor: Darău, Parcălăbescu și „Umbrela” Oprea
În acest angrenaj de tip „caracatiță”, responsabilitățile sunt împărțite ca între complici. Ministrul Darău pune semnătura, dar „eșalonul ROMARM”, reprezentat de Răzvan Parcălăbescu, asigură „unda verde” tehnică. Parcălăbescu, cel care ar trebui să fie garantul managementului curat, pare să fi suferit o amnezie selectivă în fața riscurilor de securitate.
Dar spectacolul nu ar fi complet fără Radu Oprea, actualul Secretar General al Guvernului și eminența cenușie din PSD. Oprea este arhitectul acestui sistem pervers în care companii precum Carfil S.A. sunt „curățate” și controlate prin administratori speciali, fentând elegant legea guvernanței corporative (OUG 109/2011). Sub „umbrela” lui Oprea, deciziile lui Darău se traduc în numiri de încredere în teritoriu, transformând industria de apărare într-o feudă personală.
Ordinul 183/2005: Invenția juridică pentru controlul „special” al banilor
De ce a fost nevoie de Ordinul 183/2005? Pentru că este „pârghia” perfectă pentru a ocoli transparența. Acest act îi permite Adrianei Miron să suspende drepturile manageriale clasice și să devină un mic dictator financiar la Carfil S.A. Ea analizează contracte de achiziție, plăți și fluxuri financiare, deși are un istoric penal activ tocmai în gestionarea banilor publici. Este ca și cum ai pune un lup expert în inventarierea oilor să păzească stâna de armament a țării.
Diplomată la NATO, „Supraveghetoare” penală acasă

Ironia este de-a dreptul sinistră: în timp ce Adriana Miron se afișează la Bruxelles, discutând tehnologii avansate cu agențiile NCIA și NSPA (NATO), acasă ea gestionează destinele financiare ale unei fabrici de armament fără a avea, se pare, avizul de securitate ORNISS. Această breșă de securitate strigătoare la cer în sistemul ROMARM cade direct pe umerii lui Parcălăbescu și Darău, care au trimis-o la discuții cu partenerii strategici fără a asigura filtrele de integritate elementare.
Întrebări care ard pentru „băieții deștepți” din industrie
Investigația noastră se încheie cu câteva întrebări la care redacția așteaptă răspunsuri urgente, înainte ca securitatea națională să fie complet vândută la taraba intereselor politice:
- Pentru Radu Oprea: Domnule Secretar General, este strategia de „supraveghere financiară” prin interpuși penali metoda dumneavoastră preferată de a păstra controlul politic asupra ROMARM?
- Pentru Ministrul Darău: Cum dormiți noaptea știind că ați delegat controlul unei unități militare unei persoane cercetate penal, compromițând total imaginea României în fața NATO?
- Pentru SRI și Corpul de Control al Guvernului: Când aveți de gând să vă treziți din somnul cel de moarte și să verificați lipsa avizelor ORNISS pentru acești administratori „speciali”?
Dacă Ilie Gavrilă Bolojan, Radu Oprea și restul decidenților au tolerat acest circ, atunci suntem martorii unei capturi politice totale. Până când această rețea de „oameni de încredere” nu va fi măturată de criterii reale de integritate, industria de apărare a României va rămâne o jucărie în mâinile unor indivizi a căror singură „performanță” este prezența în dosarele instanțelor de judecată. (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 5 zileJUSTIȚIA DIN VĂLENII DE MUNTE: „PROTECȚIE” CU PORȚIA ȘI CITARE PRIN TELEPATIE (I)
-
Exclusivacum 13 oreFEUDA DIN JILAVA: SINDICATUL CARE NU APĂRĂ, CI ÎNGROAPĂ. CUM S-A TRANSFORMAT SNPP ÎN „COOPERATIVA” DE ȘANTAJ ȘI CURĂȚAT RAHATUL LUI „ROSSO”
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, raiul imposturii: „Morții” penali din instituții și festivalul diplomelor scoase din joben (I)
-
Exclusivacum 4 zileBuna Vestire a tablelor indoite: Cum a „sfințit” miliția prahoveană paharul de Ziua Poliției
-
Exclusivacum 4 zile„Mafia Antigrindină”: Radiografia unui ospiciu atmosferic. Marea „pârjoleală” de 5.000% și rachetele-ruletă care vânează conducte de gaz sub nasul Prefectului
-
Exclusivacum 2 zileBINGO PE 10 MILIOANE DE EURO: Ploieștiul se îneacă în gunoi, dar dansează la fanfară sub bagheta „Independentului” mut și a Magicianului de la Hale!
-
Exclusivacum 5 zilePloieștiul, între ghenă și tribunal: Cum a ajuns „Republica lui Caragiale” un „Bingo” penal pe 10 milioane de euro, sub bagheta Magicianului-Fanfară!
-
Exclusivacum 2 zileGENERALUL „VRAJA-MĂRII” ȘI ALCHIMIȘTII NORILOR: FERMIERII CER PROBA CU NEURONUL PENTRU „PLOILE DE 20%” FABRICATE LA RADIO!



