Featured
Sindicatul EUROPOL avertizeaza: „…vom stabili noi forme de protest care vor duce în cele din urmă la suspedarea activității, similar cu modul în care au procedat magistrații în 2020”
Polițiștii au protestat din nou în capitală într-un număr mai mare decât la precedentul protest din 23 decembrie 2021 din fața Parlamentului. Este cel mai legitim protest din istoria Ministerului Afacerilor Interne. Și asta pentru că polițiștii, care în fiecare zi aplică legea, au ajuns victime ale nerespectării ei. Practic, noi suntem nevoiți să „cerșim” firescul care ar trebui să existe într-un stat de drept, respectiv respectarea Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Pentru publicul larg care citește aceste rânduri, nu vorbim aici despre creșteri salariale, despre majorări salariale, despre alte drepturi financiare, ci despre aplicarea Legii 153/2017 care avea drept scop eliminarea inechităților și a discriminărilor salariale în rândul bugetarilor, care astăzi sunt plătiți diferit, deși au aceleași studii, prestează aceeași muncă în aceleași condiții.
În urma protestului care a început în fața Guvernului, apoi în fața MAI și ulterior la Parlament, nu am fost invitați la discuții de niciuna dintre aceste părți. Nici premierul, nici ministrul de interne și nici reprezentanții Parlamentului nu au fost interesați de nemulțumirea legitimă a polițiștilor. Singura reacție a fost reprezentată de un comunicat anost și steril al MAI care enumeră câte ședințe de dialog social au fost organizate (acestea se organizează strict în legătură cu propunerile de acte normative) și cât de mult își dorește MAI să se aplice Legea salarizării 153/2017 pentru personalul propriu.
Mai sesizăm și ușoare nuanțe de „stat paralel”, în sensul că se plânge ministrul Bode că el a cerut aplicarea legii și când s-a construit bugetul, dar alții (inclusiv parlamentari PNL) nu au fost de acord și nu i-au votat amendamentul. De parcă nu avem o coaliție de guvernare din care face parte iar Bode nu este prim-vicepreședintele PNL. Totuși, vedem că ministrul Bode se dă de gol în comunicatul remis și recunoaște că el a fost cel care a cerut acordarea a doar un sfert din restanța înregistrată.

Una peste alta, nivelul de tensiune în rândul personalului MAI este la cote alarmante iar formele de suspendare/blocare a activității sunt pe urmele fiecărui polițist care se simte furat de Statul de drept pe care îl reprezintă zi de zi, conchid cei de la sindicatul Europol. Acesta pare a fi și motivul pentru care a apărut un amendament la legea de aprobare a OUG 130/2021 la Comisia de apărare, ordine publică și siguranță națională (VEZI AVIZ AICI). Surpriza vine însă după ce ajungi să descifrezi fracțiile și raportarea la care se propune aplicarea. La prima vedere este vorba despre o majorare de 1/4, adică toată lumea a mers „pe fentă”, cum se spune pe stradă, și a crezut că e vorba despre acordarea unei tranșe dintre cele două restante.
În realitatea, majorarea de 1/4 este raportată la diferența dintre salariul lunii decembrie 2021 și salariul prevăzut de Legea 153/2017. În traducere liberă, ei vor să acorde un sfert din cele două tranșe restante, adică o sumă de aproximativ 150 lei. Această sumă nici măcar nu va acoperi pierderile pe care le vor suferi polițiștii din luna aprilie, după ce norma financiară de echipament, de aproximativ 250 lei nu va mai fi plătită către polițiști și nici uniforma nouă nu o vor vedea.
Sindicatul EUROPOL consideră că această măsură nu poate mulțumi sub nicio formă polițiștii pe care îi reprezintă iar la începutul săptămânii viitoare, împreună cu celelalte organizații sindicale, vom stabili noi forme de protest care vor duce în cele din urmă la suspedarea activității, similar cu modul în care au procedat magistrații în 2020, mai precizeaza sursa citata. (Cristina T.).
Administratie
Pădurea prinde rădăcini la Cărbunari: 5.000 de voluntari au plantat pentru un posibil record mondial
O amplă acțiune de împădurire s-a desfășurat la Poienarii Burchii, unde organizatorii și-au propus să planteze 35.000 de puieți și să stabilească un record Guinness. Omologarea acestuia urmează să fie confirmată.
Mii de oameni, uniți pentru un obiectiv comun
Aproximativ 5.000 de voluntari s-au înscris la „Pădurea Prieteniei”, acțiune organizată cu scopul de a planta 35.000 de puieți și de a aduce în Prahova un nou record mondial Guinness pentru cei mai mulți oameni care plantează arbori simultan.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, la eveniment au participat familii cu copii, elevi și studenți veniți din mai multe zone ale țării. Nanu a evidențiat în mod special prezența tinerilor, care și-au petrecut ziua de sâmbătă contribuind la plantare.
Oficialii au fost alături de voluntari
La acțiune au luat parte, alături de președintele CJ Prahova, Natalia Intotero, ministrul Mediului, Radu Oprea, ministrul Apărării Naționale, și Mihai Ghigiu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. Au fost prezenți și prefectul județului Prahova, precum și cei doi subprefecți.
Recordul, încă în așteptarea confirmării
Omologarea recordului mondial nu a fost anunțată și urmează să fie clarificată. Până atunci, Virgil Nanu a subliniat că rezultatul concret al acțiunii este noua pădure care începe să se formeze la Cărbunari, într-o zonă unde Prahova avea nevoie de mai mult spațiu împădurit.
Președintele CJ Prahova a felicitat Asociația Act for Tomorrow, Kaufland România, partenerii implicați și voluntarii care au participat la plantare, apreciind că, indiferent de verdictul privind recordul, pădurea va rămâne.
Sursa: declarația președintelui Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu.
Administratie
Seniorii din Prahova au făcut din Sala Coloanelor ring de Zumba
Peste 60 de participanți au luat parte la o nouă întâlnire dedicată mișcării și socializării, organizată de alPHa Prahova.
Mișcare și voie bună, indiferent de vârstă
Sala Coloanelor a găzduit o nouă sesiune de Zumba pentru seniori, la care au participat peste 60 de persoane. Evenimentul a fost organizat de alPHa Prahova și a reunit participanți dornici să facă mișcare și să petreacă timp împreună.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a fost prezent la întâlnire și a transmis că vârsta nu împiedică energia, buna dispoziție și dorința de a socializa.
Comunitatea, dincolo de exerciții
Potrivit lui Nanu, astfel de activități înseamnă mai mult decât mișcare: ele le oferă participanților ocazia să lege prietenii și să se simtă parte dintr-o comunitate.
Președintele CJ Prahova i-a felicitat pe organizatori și pe participanți pentru entuziasm și a afirmat că vor fi susținute în continuare inițiativele care îi aduc pe oameni împreună și încurajează un stil de viață activ, la orice vârstă.
Sursa: declarația președintelui Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu.
Administratie
Bogdan Toader, președintele PSD Ploiești: „Pădurea va rămâne”
Acțiunea „Pădurea Prieteniei”, organizată la Poienarii Burchii, a reunit voluntari de toate vârstele în jurul obiectivului de a planta 35.000 de puieți și de a stabili un record mondial Guinness.
O moștenire care crește în timp
„Copiilor noștri trebuie să le lăsăm rădăcini puternice, un viitor mai frumos și încrederea că tot ceea ce construim cu suflet va dăinui”, a transmis Bogdan Toader, președintele PSD Ploiești, într-un mesaj despre importanța investițiilor care lasă urme pentru generațiile viitoare.
În viziunea sa, adevărata moștenire nu se rezumă la ceea ce rămâne în urmă, ci ține de viața pe care oamenii o ajută să crească și să înflorească.
Mii de voluntari, mobilizați pentru plantare
La Poienarii Burchii, aproximativ 5.000 de voluntari s-au înscris la „Pădurea Prieteniei”. Organizatorii și-au propus să planteze 35.000 de puieți și să aducă în Prahova un record mondial Guinness pentru cel mai mare număr de persoane care plantează arbori simultan.
Potrivit mesajului lui Toader, la acțiune au participat familii cu copii, elevi și studenți veniți din întreaga țară. El a remarcat în mod special numărul mare de tineri care au ales să-și petreacă ziua de sâmbătă plantând copaci.
Recordul, în așteptarea omologării
La eveniment au fost prezenți și Natalia Intotero, ministrul Mediului, Radu Oprea, ministrul Apărării Naționale, Mihai Ghigiu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și prefectul și cei doi subprefecți ai județului Prahova.
Confirmarea recordului mondial urmează să fie anunțată. Între timp, la Cărbunari prinde rădăcini o nouă pădure — rezultatul durabil al efortului colectiv. Toader a transmis felicitări Asociației Act for Tomorrow, Kaufland România, partenerilor și tuturor voluntarilor implicați.
Sursa: mesajul lui Bogdan Toader, președintele PSD Ploiești.
-
Exclusivacum 5 zilePoliția Penitenciară, trădată la vârf: 18 luni de mandat Burcu și o încredere făcută praf
-
Exclusivacum 4 zilePOLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM
-
Exclusivacum 5 zileI.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze
-
Exclusivacum 4 zileOPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat
-
Exclusivacum 4 zileM.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă
-
Exclusivacum 3 zileLegea e pentru săraci! Soțul secretarei UAT Boldești-Scăeni, dosar penal după ce a forțat bariera și a condus cu permisul suspendat, în timp ce familia doarme pe 321.000 de euro
-
Exclusivacum 5 zileStatul vrea „pensia la retur”: cum îi aleargă MAI pe pensionari după banii plătiți legal
-
Exclusivacum 20 de oreI.P.J. Prahova – De la «Siguranță și Încredere» la «parapet și fier vechi»




