Connect with us

Administratie

Ministerul Apărării Naționale va continua și va încerca urgentarea programelor de înzestrare

Publicat

pe

În ciuda întârzierilor provocate de afectarea lanțului de distribuție a materiilor prime și a contestațiilor privind licitațiile, în 2022, Ministerul Apărării Naționale va continua și va încerca urgentarea programelor de înzestrare. Deteriorarea stării de securitate la nivel internațional și, mai ales, în vecinătatea țării noastre, obligă statul român să găsească soluții rapide și eficiente de modernizare a dotărilor categoriilor de forțe armate, în conformitate cu nevoile de apărare pe termen scurt și mediu, în concordanță cu deciziile Parlamentului României, cu implementarea structurii de forțe Armata României 2040, rezultată din Analiza Strategică a Apărării 2020, și cu efortul bugetar suportabil de economia națională. Astfel, anul acesta, ar trebui să devină vizibile efectele contractelor care privesc realizarea Capabilităţii Operaţionale Aeriene de Tranziţie (avioane F-16, în configurație M6.5.2), achiziţia transportoarelor Piranha V și înzestrarea cu sistemele UAS tactic-operative clasa II. De asemenea, se dorește deblocarea programului de înzestrare cu corvete multifuncționale și modernizarea fregatelor de tip T22R.

Concretizarea proiectelor menționate anterior va permite creşterea capacităţii operaţionale a unor structuri ale Armatei României şi îndeplinirea misiunilor ce-i revin în conformitate cu planurile la nivel aliat şi naţional, ceea ce impune pregătirea şi dotarea adecvată a forţelor participante, în conformitate cu cerinţele misiunii şi standardele NATO, într-un timp foarte scurt şi cu toată responsabilitatea instituţiilor implicate.

Sistemul de prioritizare a investiţiilor utilizat la nivelul MApN este destinat realizării şi dezvoltării capacităților necesare Armatei României, în vederea îndeplinirii misiunilor  încredințate şi angajamentelor asumate în context aliat.

Trebuie precizat că un accent deosebit este acordat elaborării şi implementării planurilor de acţiune subsecvente şi identificarea soluţiilor de cooptare a industriei româneşti în implementarea planului multianual de înzestrare şi retehnologizare a acesteia, pentru asigurarea unei rezilienţe militare industriale pragmatice.

La 22 decembrie, Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că a primit aprobarea prealabilă pentru iniţierea procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie pentru pachetul de 32 de avioane F-16 în configuraţie M6.5.2 şi suport logistic de la Guvernul Norvegiei şi a bunurilor şi serviciilor pentru modernizare de la Guvernul Statelor Unite ale Americii, necesare realizării Capabilităţii Operaţionale Aeriene de Tranziţie.

Cinci zile mai târziu, la TVR, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, general-locotenent Viorel Pană, a declarat că România va semna contractul pentru cele 32 de avioane în primăvara aceasta, primele trei aparate urmând să ajungă la sfârșitul anului în curs.

Dacă totul se va defășura conform planificărilor, la sfârșitul lui 2023, Forțele Aeriene române ar urma să aibă în componență o a doua escadrilă de F-16.

Prin Concepția de realizare graduală a Capabilității de apărare aeriană în cadrul programului Avion multirol al Forțelor Aeriene, aprobată prin Hotărâre a CSAȚ, este prevăzută realizarea graduală a Capabilității Operaționale Aeriene de Tranziție, prin continuarea dotării cu avioane F-16 transferate din excedentul altor state si constituirea unei capabilități formate din minimum trei escadrile a câte 16 avioane F-16 fiecare, necesare apărării spațiului aerian pe timp de pace, criză și război, precum și asigurării contribuției naționale la apărarea colectivă.

 

MApN a solicitat aprobarea prealabilă a Parlamentului României pentru demararea procedurilor de achiziție a acestor aeronave operate până în prezent de Forțele Aeriene Regale norvegiene, având în vedere compatibilitățile tehnice cu aeronavele din prima escadrilă (Escadrila 53 Vânătoare), precum și avantajele economice ale pachetului propus de Norvegia, configurație superioară față de cele aflate în dotarea Forțelor Aeriene române și posibilitatea modernizării aparatelor de zbor în România.

Potrivit sursei citate, avioanele vor fi transferate în deplină stare operaţională, resursa disponibilă a acestora asigurând operarea lor pentru o perioadă de tranziţie de minimum zece ani, către avioanele de generaţia a V-a. Astfel, achiziţia avioanelor de la Guvernul Norvegiei reprezintă în fapt un transfer de capabilitate între două ţări NATO aliate.

Fondurile estimate pentru achiziţie sunt de circa 454 de milioane de euro, fără TVA, care includ atât pachetul propus de Guvernul Norvegiei, cât şi bunurile şi serviciile pentru modernizarea aeronavelor care vor fi achiziţionate de la Guvernul Statelor Unite ale Americii.

Această soluţie asigură implicarea industriei naţionale din domeniul aeronautic în executarea lucrărilor de mentenanţă şi modernizarea avioanelor F-16, prin operatorul economic Aerostar SA, desemnat centru de mentenanţă de Guvernul României pentru aeronavele F-16.

Avându-se în vedere complexitatea programului care presupune implicarea a trei părţi şi modernizarea în ţară a celor 32 de avioane, după finalizarea modernizării primei escadrile, resursele financiare necesare vor fi stabilite
cu exactitate după iniţierea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie şi începerea discuţiilor cu reprezentanţii Guvernului Norvegiei şi Guvernului Statelor Unite ale Americii
, precizează MApN.

În acest context, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene a anunțat că este foarte probabil ca, peste trei ani, MiG-21 Lancer să fie scos din serviciul de luptă. Inițierea procesului de scoatere din uz a vechilor aeronave este preconizată pentru anul în curs, obiectivul urmărit fiind ca, după 2024, misiunile de poliție aeriană să se facă doar cu F-16.

În condiții ideale, după acest termen, aeronavele MiG-21 care vor mai avea resursă sustenabilă de zbor vor fi folosite doar pentru antrenament.

În ceea ce privește avioanele F-16, din Norvegia, acestea vor putea fi folosite cel puțin zece ani, însă, în funcție de necesități, resursa va putea fi prelungită. Pentru Forțele Aeriene, cea mai mare provocare o va reprezenta pregătirea rapidă, în doar doi-trei ani, a piloților, a inginerilor și a tehnicienilor care vor deservi cele 32 de aeronave.

Cei mai mulți vor fi pregătiți în țară, însă România va apela cu siguranță și la ajutorul aliaților, a afirmat generalul-locotenent Viorel Pană.

Avioanele vin la cheie, vor zbura din prima secundă, vor trebui adaptate la standardele românești. Vorbim despre aplicarea schemei de vopsire națională a F-16 românesc și despre sistemele de comunicații securizate, despre sistemele de recunoaștere amic-inamic, toate acestea fiind caracteristice fiecărei națiuni, a declarat șeful
Statului Major al Forțelor Aeriene, care a ținut să precizeze că, în funcție de bugetele viitoare, Forțele Aeriene intenționează să achiziționeze avioane de generația a V-a, F-35, cât mai rapid posibil, după 2030.

Mutând atenția la altă categorie de forțe, anul acesta, ar trebui să se treacă la următoarea etapă a programului, „Transportor blindat pentru trupe 8×8”, urmând să fie semnat contractul subsecvent pentru începerea producției de Piranha V în România.

Așa cum s-a stabilit în 2017, a fost inițiat programul „Transportor blindat pentru trupe 8×8”, prin  care România s-a angajat să primească 227 de transportoare blindate pentru trupe şi derivate pe platforma Piranha V şi a suportului logistic iniţial, furnizate de de la General Dynamics European Land Systems – Mowag GmbH.

La 16 septembrie 2021, ministrul interimar al economiei, Virgil Popescu, a anunţat că nu este exclus ca Uzina Mecanică Bucureşti să fie achiziţionată de compania americană General DynamicsAm avut o întâlnire de lucru (…) cu reprezentanţii General Dynamics pentru a discuta despre etapa a II-a a contractului de achiziţie de MApN a transportoarelor Piranha, precum şi despre asocierea dintre Romarm şi General Dynamics cu privire la fabricarea acestora în România.

Armata României are nevoie de aceste transportoare şi, conform contractului de offset, acestea trebuie fabricate în România. O posibilă achiziţie a UM Bucureşti de General Dynamics nu este exclusă, dar procedura va dura ceva timp şi până atunci trebuie să ne organizăm pentru fabricarea în România a transportoarelor, aşa cum a fost stabilită prin contractul offset, declara ministrul economei de atunci.

Ministrul Vasile Dîncu, optimist în privința corvetelor multifuncționale

Într-un interviu pentru TVR, ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, referindu-se la perspectivele de înzestrare ale Armatei României, și-a exprimat optimismul legat de finalizarea, luna aceasta, a discuțiilor privind programul „Corveta multifuncțională”, un subiect extrem de important în asigurarea securității naționale, care a fost întârziat mult, în contextul actual din regiunea Mării Negre. 

 

În această lună, în ianuarie, avem o discuție despre corvete, pe care sper să o finalizăm pentru că este foarte importantă pentru noi, pentru bazele noastre navale, a declarat Vasile Dîncu, precizând că mai există în lucru aproximativ 20 de programe de înzestrare.

În anul 2019, firma franceză Naval Group a fost declarată câștigătorul programului „Corveta multifuncțională”. În baza acestuia, pentru aproximativ 1,2 miliarde de euro, Forțele Navale române ar fi trebuit să înceapă să primească patru corvete din clasa Gowind 2500.

De asemenea, contractul prevede ca Naval Group să modernizeze și  fregatele T22R Regina Maria și  Regele Ferdinand.

Însă, în ciuda contestațiilor în instanță rezolvate suspicios de greu, la fel ca în cazul multora care privesc apărarea și securitatea națională, semnarea contractului a întârziat, de asemenea, nejustificat de mult.

În decembrie 2021, citat de Agerpres, ambasadorul francez la București, doamna Laurence Auer, susținea că negocierea este în fază finală, iar cele două guverne, cel francez şi cel român, speră la o semnare cât mai rapidă a contractului.

Amintim că discuţiile sunt de ordin tehnic, care trebuie să fie finalizate, afirma diplomatul francezgarantând dorința puternică a ambelor părți de încheiere a contractului.

Cu toate acestea, în presă, au apărut informații potrivit cărora întârzierea semnării contractului este cauzată de faptul că societatea franceză, deși a câștigat licitația pe criterii fundamentate esențial pe costuri, vrea să obțină o majorare a prețului, motivând creșteri neprevăzute de cheltuieli în privința materiilor prime și a lanțului de distribuție a mărfurilor.

Licitația privind UAS tactic-operative clasa II

Pentru Armata României este fundamental ca, pentru dezvoltarea capacităţii de apărare a țării, să se introducă în înzestrare sisteme de aeronave fără pilot (Unmanned Aircraft Systems/UAS tactic-operative clasa II), cu performanţe ridicate, pentru care producţia de componente să se realizeze pe teritoriul României, iar integrarea, testarea şi mentenanţa UAS-TO pe durata ciclului de viaţă să se realizeze la operatori economici din industria naţională de apărare, care să fie în măsură, în situaţii de criză sau război, să realizeze integrarea/fabricarea de sisteme similare pentru Armata României.

Așa cum a anunțat încă de anul trecut, Ministerul Apărării Naționale intenționează să doteze categoriile de forțe armate cu șapte sisteme de aeronave fără pilot, la standarde NATO.

În acest sens, Guvernul României a emis Hotărârea nr. 912 din 19 august 2021 privind aprobarea circumstanţelor şi a procedurii specifice aferente programului de înzestrare Sistem UAS tactic-operativ clasa II, care a intrat în vigoare la 27 august, odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

 

Anul trecut, la licitația lansată de MApN, au fost înregistrate doar două oferte, deși anterior, trei entități comerciale își manifestaseră public disponibilitatea.

Astfel, U-TacS (n.r. alianță comercială Elbit UK – Thales UK) propunea sistemele Watchkeeper X, Elbit a propus Hermes-450 și IAI (Israel Aerospace Industries), promova Tactical Heron.

Trebuie precizat faptul că sistemul Watchkeeper, aflat și în dotarea forțelor armate britanice, este dezvoltat pe o platformă Hermes-450 modificată. După ce doar IAI și Elbit s-au înscris în cursă, mai departe a mers doar cel din urmă ofertant.

În cazul în care condițiile din caietul de sarcini vor fi îndeplinite în totalitate, firma câștigătoare nu ar mai trebui să constituie o surpriză.

În războiul modern, sistemele de aeronave fără pilot au devenit un instrument folosit tot mai mult, remarcându-se actori statali și non-statali cu investiții în creștere în acest tip de capabilități. Sistemele fără pilot fac parte din toate aspectele de planificare ale NATO și vor avea o pondere tot mai mare.

Regiunea Mării Negre este un spațiu descris printr-o postură militară accentuată a Federației Ruse, care dorește să redefinească balanța de putere în regiune, fapt ce are un impact negativ, inclusiv asupra libertății de navigație.

Motiv pentru care este mai mult decât importantă consolidarea/realizarea pe teritoriul naţional a unei capacităţi de producţie, integrare, testare şi mentenanţă în domeniul militar pentru UAS-TO, în vederea asigurării securităţii aprovizionării, precum şi protecţiei informaţiilor clasificate.

Programe de investiţii 2022-2024

Dezvoltarea capabilităţilor de apărare ar trebui să se materializeze, în principal, prin intermediul următoarelor programe de înzestrare:

Programe/contracte în derulare

  • Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare HSAM – PATRIOT;
  • Transportor blindat pentru trupe Piranha V (TBT 8X8);
  • Sistem MLRS – HIMARS (Multiple Launch Rocket System);
  • Avion multirol al Forţelor Aeriene;
  • Sistem de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă (SIML);
  • Platforme de transport auto, multifuncţionale pe roţi;
  • Revitalizarea și modernizarea aeronavelor IAR-99;

Programe în curs de semnare sau inițiate

  • Corveta multifuncțională;
  • Sisteme UAS tactic operativ  – clasa II;

Programe aprobate şi care urmează a fi iniţiate în perioada 2022-2025

  • Autovehicule tactice blindate tip uşor – ATBTU;
  • Sisteme C4I cu capabilităţi de integrare ISTAR;
  • Maşină de luptă a infanteriei, pe şenile – MLI;
  • Sistem de securitate şi apărare cibernetică;
  • Sisteme UAS tactice – clasa I;
  • Sistem de război electronic mobil – SREM;
  • Sistem de rachete antiaeriene cu rază foarte scurtă de acţiune, portabil – MANPAD;
  • Sistem integrat de arme SHORAD/VSHORAD;
  • Sistem de armament individual tip NATO;
  • Aparatură optică şi optoelectronică (Etapa I);
  • Echipamente CBRN;
  • Modernizarea sistemului de artilerie antiaeriană OERLIKON Model GDF 103 la standardul de sistem de artilerie antiaeriană cu capacități CRAM;
  • Continuarea dotării Forţelor Aeriene cu avioane multirol, prin achiziția a unui pachet de 32 de avioane F-16 în configurație M6.5.2. (Marius Batca).

Administratie

Operațiune de amploare a Poliției de Frontieră: Șase autoturisme furate, evaluate la 2 milioane de lei, interceptate

Publicat

pe

De

Poliția de Frontieră Română a dat o lovitură semnificativă rețelelor de traficanți de autoturisme furate, interceptând, în doar câteva zile, șase vehicule a căror valoare cumulată depășește două milioane de lei. Acțiunile, desfășurate de Garda de Coastă, alături de inspectoratele teritoriale ale Poliției de Frontieră Giurgiu și Iași, demonstrează eficacitatea colaborării interne și internaționale în combaterea infracționalității transfrontaliere.

Bilanț impresionant: Peste 2 milioane de lei, recuperate în trei zile

Într-o serie de operațiuni coordonate, polițiștii de frontieră au depistat șase autoturisme care figurau în atenția autorităților europene. Trei dintre acestea fuseseră chiar dezmembrate, într-o tentativă elaborată de a le disimula proveniența și de a le exporta ilegal. Valoarea totală estimată a bunurilor recuperate se ridică la aproximativ 2 milioane de lei, conform estimărilor Poliției de Frontieră.

Schema sofisticată din Portul Constanța: Caroserii dezmembrate, motoare ascunse

Un caz elocvent de ingeniozitate infracțională, dejucat de autorități, a avut loc în Portul Constanța, între 26 și 28 ianuarie. Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu ofițeri Frontex, au derulat o acțiune de prevenire și combatere a traficului internațional de autovehicule furate. În baza unei analize de risc, aceștia au efectuat un control amănunțit asupra unei semiremorci înmatriculate în Polonia, care transporta trei caroserii auto, lipsite de motoare și alte componente esențiale, declarate în documente ca „piese auto uzate”. Verificările au scos la iveală că seriile de șasiu înscrise nu erau autentice. Extinderea controlului a dus la identificarea unei a doua semiremorci, în care se aflau motoarele, cutiile de viteze și celelalte componente aparținând caroseriilor. Prin coroborarea datelor, s-a stabilit că două dintre autoturisme fuseseră furate din Germania, iar cel de-al treilea din Suedia. Întregul ansamblu de bunuri – caroserii și piese componente – a căror valoare se ridică la aproximativ 320.000 de euro (circa 1,6 milioane de lei), a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă. A fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tăinuire, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Pe firul hoților: De la Norvegia la Frontiera de Est

Un alt caz notabil a avut loc la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, unde polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au depistat un autoturism furat din Norvegia. Vehiculul, evaluat la 216.000 de lei, era transportat pe o platformă de către un cetățean ucrainean. Conducătorul auto a declarat că achiziționase autovehiculul de la o persoană cunoscută, prin intermediul unei platforme online, fără a fi la curent cu situația juridică a acestuia. Și în acest caz, autoturismul a fost indisponibilizat, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, au precizat reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.

Intervenții rapide la Punctele de Trecere: Giurgiu, pe urmele mașinilor dispărute

În ultimele două zile, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat, de asemenea, două autoturisme urmărite în vederea confiscării, semnalate de autoritățile din Ungaria și Germania. În ambele situații, s-au întocmit dosare penale pentru tăinuire. Mai mult, în cazul unuia dintre conducătorii auto, verificările au relevat că acesta nu deținea permis de conducere, fiind cercetat și pentru această infracțiune. Autovehiculele, cu o valoare totală de 150.000 de lei, au fost indisponibilizate pentru continuarea cercetărilor, au informat oficialii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.

Cheia succesului: Cooperare internațională și schimb de informații

Aceste rezultate subliniază importanța cooperării constante dintre Poliția de Frontieră Română și autoritățile partenere externe. Schimbul operativ de informații s-a dovedit a fi un element esențial în combaterea infracționalității transfrontaliere, consolidând eforturile de a securiza granițele și de a proteja bunurile cetățenilor, atât la nivel național, cât și european. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Adio, birocrație! Agricultura ecologică și silvicultura românească intră în era digitală

Publicat

pe

De

Un nou suflu de modernizare traversează sectorul agricol și silvic din România. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat lansarea unui proiect ambițios de digitalizare, menit să simplifice radical procedurile administrative și să elibereze fermierii și silvicultorii de povara hârtiilor și a drumurilor inutile. Promisiunea este clară: mai puțină birocrație, mai mult timp dedicat producției și gestionării eficiente a resurselor.

Modernizarea la cheie: Un pas decisiv spre eficiență

Inițiativa, descrisă de Ministerul Agriculturii ca un „pas major spre modernizare”, vizează implementarea unui sistem digital integrat. Acesta va aduce servicii publice modernizate și proceduri simplificate, contribuind la o interacțiune fluidă între cetățeni și instituțiile statului. Obiectivul principal este eliminarea barierelor birocratice care, până acum, au îngreunat activitatea în două sectoare vitale pentru economia românească: agricultura ecologică și regimul silvic.

Beneficii concrete: Simplificare și transparență pentru agricultori și silvicultori

Ce înseamnă această transformare pentru miile de fermieri ecologici și pentru profesioniștii din domeniul silvic? Impactul este direct și pozitiv. Ei vor beneficia de:

  • Servicii publice digitalizate și proceduri simplificate, accesibile online.
  • Integrare cu baze de date naționale și europene, ceea ce elimină necesitatea de a depune repetat acte pe care statul le deține deja – un adevărat „fără drumuri inutile”.
  • Eficiență sporită în relația cu instituțiile MADR și Garda Forestieră Națională, traducându-se în timpi de răspuns reduși și procese administrative accelerate.

Investiție europeană în viitor: Peste 39 de milioane de lei pentru digitalizare

Proiectul de digitalizare nu este doar o promisiune, ci o realitate susținută financiar. Cu o investiție totală de peste 39 de milioane de lei, inițiativa este cofinanțată de Uniunea Europeană, prin intermediul Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF). Această susținere financiară externă subliniază importanța strategică a digitalizării pentru dezvoltarea sustenabilă și creșterea competitivității în sectoarele agricol și forestier românesc. Prin această abordare modernă, România își aliniază practicile la standardele europene, consolidând un viitor mai eficient și mai productiv pentru agricultorii și silvicultorii săi.

Citeste in continuare

Administratie

Renașterea gigantului farmaceutic: UNIFARM SA, de la insolvență la stabilitate financiară și strategică

Publicat

pe

De

Un veritabil miracol economic se petrece în sânul sistemului medical românesc, acolo unde UNIFARM SA, compania națională de medicamente și produse farmaceutice, a trecut printr-o transformare spectaculoasă. De la pragul insolvenței, cu datorii istorice ce păreau insurmontabile, UNIFARM se prezintă astăzi ca o entitate puternică și stabilă financiar, un pilon de încredere sub autoritatea Ministerului Sănătății. Anunțul a fost făcut de Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a felicitat echipa pentru acest parcurs remarcabil.

Datorii istorice, sterse complet: Performanța financiară a unei companii de stat

Cifrele prezentate de Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, vorbesc de la sine despre anvergura acestei redresări. În 2022, UNIFARM se confrunta cu o povară financiară copleșitoare: datorii totale de peste 1,26 miliarde de lei, dintre care peste un miliard reprezentau obligații către bugetul de stat. Astăzi, situația este radical schimbată: „Aceste datorii sunt zero. Vorbim despre o reducere de 100% a obligațiilor financiare și despre readucerea companiei pe baze solide”, a subliniat Ministrul Rogobete. Mai mult, compania a înregistrat un rezultat net cumulat de aproape un miliard de lei, demonstrând o gestionare eficientă și profitabilă.

Raportul de activitate pentru perioada 2022-2026 ilustrează o creștere exponențială a indicatorilor financiari:

  • Cifra de afaceri a urcat de la aproximativ 79 milioane lei în 2022 la peste 274 milioane lei în prezent, marcând o creștere de peste 246%.
  • Capitalurile proprii au făcut un salt impresionant, de la -708 milioane lei la +68 milioane lei, o corecție de peste 770 milioane lei, punând capăt anilor de dezechilibre majore. În 2022, UNIFARM înregistra pierderi de peste 400 milioane lei și un risc real de insolvență. „Astăzi, este un pilon de stabilitate pentru sistemul de sănătate”, a adăugat Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Extindere operațională fără precedent: Portofoliu, rețea și certificări

Dincolo de redresarea financiară, UNIFARM a cunoscut o expansiune operațională semnificativă, consolidându-și rolul vital pe piața farmaceutică din România. Portofoliul de produse a crescut de la doar 3 molecule active la peste 1.300 de produse, diversificându-și considerabil oferta. Rețeaua de distribuție deservește acum sute de spitale și mii de farmacii, asigurând o acoperire extinsă la nivel național. Această evoluție a fost însoțită de obținerea unor certificări esențiale, precum autorizația pentru un depozit central GDP (Good Distribution Practice), certificări ISO și sute de autorizații de punere pe piață.

Un sprijin real pentru sistemul sanitar: Intervenții cheie în perioada de criză

Între 2023 și 2025, UNIFARM a demonstrat că este mai mult decât o companie cu performanțe financiare, transformându-se într-un sprijin esențial pentru sistemul sanitar, capabilă să intervină rapid în situații critice.

  • A furnizat produse derivate din plasmă, vitale pentru numeroase tratamente.
  • A asigurat livrarea de noradrenalină către aproape 300 de unități sanitare.
  • A distribuit antivirale esențiale pentru spitale și farmacii.
  • A livrat peste 800.000 de flacoane de soluții perfuzabile, acoperind nevoi masive.

Toate aceste acțiuni „arată capacitatea companiei de a interveni rapid atunci când apar blocaje în piață”, a conchis Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Lecția UNIFARM: Rigoare, responsabilitate și consecvență

Transformarea UNIFARM SA este un exemplu elocvent despre modul în care o companie publică strategică poate fi redresată și adusă la performanță. „Această transformare demonstrează ce se poate construi atunci când o companie publică strategică este administrată cu rigoare, responsabilitate și consecvență”, a afirmat Alexandru Rogobete. De la o vulnerabilitate sistemică, UNIFARM a devenit astăzi „un sprijin real pentru pacienți și pentru spitale”, un rezultat salutat de Ministrul Sănătății, care a transmis felicitări conducerii și întregii echipe UNIFARM SA pentru acest parcurs excepțional.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv10 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusiv18 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusiv18 ore ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusiv18 ore ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusiv18 ore ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusiv18 ore ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusiv18 ore ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusiv2 zile ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusiv2 zile ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusiv2 zile ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv3 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv3 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv3 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Exclusiv3 zile ago

Scandal fără precedent în sistemul penitenciar: Zece permisii acordate ucigașului unui polițist, pe fondul suspiciunilor de corupție la vârful ANP

Un val de indignare cutremură sistemul de justiție și ordine publică din România, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit un...

Exclusiv4 zile ago

MAI: Un model de afaceri „inovator” – Polițistul, agent de curățenie și bici de cățel al statului!

În timp ce națiunea se pregătește pentru noul an, adevărata „inovație” românească răsare din negura abuzurilor din Ministerul de Interne....

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv