Probabil auzi din ce in ce mai des de la prieteni sau din alte medii despre podcasturi, dar nu stii exact ce inseamna si de ce te-ar interesa subiectul. In acest articol, ne propunem sa iti oferim mai multe informatii, pentru a vedea daca este sau nu de interes subiectul pentru tine.

Relativ noua in Romania, dar tot mai des utilizata, notiunea de podcast prinde contur si este pacat sa nu afli mai multe informatii, pentru a putea sa iti faci singur o parere daca este sau nu interesant subiectul.

Poate cei mai multi care asculta podcasturi au ajuns intamplator la acestea, dupa care si-au dat seama ca sunt foarte atractive atat pentru a afla lucruri noi, cat si pentru destindere. Dar sa vedem mai pe larg ce este un podcast, cum il poti accesa si de ce ar fi de interes pentru tine.

Daca dai o cautare dupa podcast dex nu vei gasi o explicatie viabila, deoarece cuvantul este preluat in limba romana, la fel ca multe altele in ultima perioada, pentru a reusi sa ne descurcam cu avalansa de informatii legate de tehnologie in general, care avanseaza foarte repede.

Chiar daca podcast dex nu are o explicatie, se pot gasi cateva formule care sa dea o definitie si anume:

• Un fel de emisiune radio ce are mai multe episoade;
• Difuzarea pe internet de continut audio;
• Un fisier audio care poate fi descarcat de pe internet si ascultat pe diferite device-uri
• Mai pe scurt, o explicatie pentru podcast dex ar putea suna asa: este continut audio.

In acest articol va propunem sa urmariti un podcast  cu Agent Sef Kovacs Valer, politistul sindicalist privind prevenirea traficului de persoane.

Guvernul României nu îndeplineşte în totalitate standardele minime în vederea eliminării traficului de fiinţe umane, însă depune eforturi semnificative în acest sens. Aceste eforturi au inclus identificarea unui număr semnificativ mai mare de victime ale traficului de persoane, participarea la un număr de două ori mai mare de anchete internaţionale şi desfăşurarea mai multor campanii de informare.

Autorităţile au anchetat, pus sub acuzare şi condamnat un număr mai mic de traficanţi. Presupusa complicitate la infracţiuni de trafic de persoane a persistat fără a fi pedepsită, mai ales în cazul funcţionarilor publici care exploatau minori aflaţi în centre de plasament de stat. Autorităţile nu au urmărit în mod adecvat indiciile traficului de persoane sau nu au identificat victime în rândul populaţiilor vulnerabile, precum solicitanţii de azil, lucrătorii sexuali sau copiii din instituţii de stat. Serviciile dedicate victimelor minore ale traficului de persoane au rămas inadecvate. Mai mult, insuficienta finanţare de către guvern a serviciilor de asistenţă şi protecţie a continuat să fie o problemă, lăsând majoritatea victimelor neprotejate, predispuse la noi traume şi vulnerabile la noi acte de trafic de persoane.

RECOMANDĂRI PRIORITARE SUNT:

• Fermitate în anchetare şi punere sub urmărire penală în cazurile de trafic de persoane, conform legislaţiei, şi pedepse semnificative cu închisoarea pentru traficanţii condamnaţi, inclusiv pentru funcţionarii complici.

• Identificarea preventivă a potenţialelor victime, în special din rândul populaţiei vulnerabile precum migranţi şi solicitanţi de azil, persoane implicate în activităţi de prostituţie şi copii din centrele de plasament de stat, printr-o mai bună pregătire a poliţiştilor şi a inspectorilor muncii pentru a recunoaşte indiciile exploatării.
• Sporirea semnificativă a resurselor alocate pentru servicii specializate dedicate victimelor şi a calităţii acestora, inclusiv prin pregătirea lucrătorilor de la protecţia copilului care lucrează cu victimele şi prin asigurarea resurselor de care aceştia au nevoie, precum finanţarea.
• Modificarea legislaţiei pentru a permite oferirea de sprijin financiar ONG-urilor pentru servicii pentru victime şi crearea şi instituirea unui mecanism formal de administrare a fondurilor.
• Extinderea eforturilor de pregătire a funcţionarilor implicaţi în procedurile judiciare – în special a judecătorilor – pentru abordarea cazurilor de trafic de persoane şi lucrul cu victimele, în vederea sensibilizării în privinţa traficului de persoane şi a înţelegerii tuturor formelor de trafic.
• Creşterea numărului de poliţişti care anchetează infracţiunile de trafic de persoane şi a numărului de anchetatori financiari specializaţi în cazuri de trafic de persoane.
• Creşterea semnificativă a pregătirii poliţiei pentru lucrul cu victimele, strângerea de dovezi ale traficului de persoane şi înţelegerea constrângerii psihologice.
• Modificarea legislaţiei pentru a permite autorităţilor să sancţioneze agenţiile de recrutare pentru infracţiuni legate de traficul de persoane.
• Creşterea calităţii consilierii psihologice şi îmbunătăţirea accesului victimelor la asistenţă medicală.
• Modificarea regulamentelor pentru a permite nepublicarea electronică a numelor tururor victimelor care depun mărturie la procese pentru protejarea martorilor de represalii şi stigmatizare şi pentru a încuraja mai multe victime să se implice în urmărirea în justiţie.
• Acordarea de consiliere juridică adecvată şi protecţie în instanţă victimelor care asistă la punerea sub acuzare.
• Revizuirea mecanismului de retrocedare pentru a include o scădere la minim a taxelor judiciare şi o creştere a eforturilor de asigurare de compensaţii pentru victime.
• Alocarea de resurse financiare adecvate pentru punerea în aplicare a strategiei naţionale şi a planului naţional de acţiune 2018-2022.

Autorităţile au diminuat eforturile de aplicare a legii. Articolele 210 şi 211 din Codul Penal incriminau traficul de persoane în scopuri de exploatare sexuală şi muncă forţată şi prevedeau pedepse cu închisoarea între 3 şi 10 ani, suficient de severe şi, în ce priveşte traficul de persoane în scopuri de exploatare sexuală, proporţionale cu pedepsele prevăzute pentru alte infracţiuni grave, cum este violul. Ca şi în anii trecuţi, datele furnizate de autorităţi nu au făcut diferenţa între cazurile legate exclusiv de trafic de persoane şi cazurile care priveau alte infracţiuni, precum proxenetismul. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate (DCCO) răspund de anchetarea şi urmărirea penală în cazurile de trafic de persoane. Autorităţile române au deschis 532 de noi cazuri de trafic de persoane în 2019, număr în scădere faţă de 695 în 2018 şi 675 în 2017. Procutorii au pus sub urmărire penală 347 de suspecţi de trafic de persoane, comparativ cu 399 în 2018 şi 362 în 2017). Instanţele au condamnat 120 de traficanţi de persoane în 2019, continuând scăderea anuală de la 130 de traficanţi în 2018, şi de la 222 în 2017. Deşi 37 de traficanţi condamnaţi au primit pedepse cu suspendare, iar în cazul a trei s-a amânat executarea pedepsei cu închisoarea, restul de 80 de traficanţi au primit pedepse cu închisoarea între 1 şi peste 10 ani. În perioada de referinţă, instanţa a achitat 25 de presupuşi traficanţi în cunoscutul caz de trafic de copii „Ţăndărei”, în care instanţa i-a judecat pe presupuşii traficanţi în baza unei legi care a prevăzut pedepse mai mici şi o perioadă de prescriere mai scurtă. Cazul a fost rezultatul unei anchete comune desfăşurate cu Marea Britanie în 2009-2010, care a vizat o reţea românească de trafic de persoane, considerată de Europol a fi una dintre cele mai mari din Europa; traficanţii au recrutat sute de copii din comunităţi sărace de romi din partea de sud a ţării şi i-au exploatat în Marea Britanie pentru cerşetorie forţată sau furt. În 2019, DIICOT şi DCCO au făcut parte din 80 de echipe comune de anchetatori cu omologi europeni, creştere semnificativă de la 36 în 2018 şi 44 în 2017. În iulie 2019, autorităţile române şi germane au colaborat la o anchetă care a dus la arestarea a patru bărbaţi români pentru exploatare sexuală a minorilor, inclusiv a propriilor copii. Autorităţile române au participat şi la un caz pan-european de trafic de copii, a cărui anchetă a fost condusă de Europol şi a dus la 34 de arestări.

Complicitatea extinsă şi necondamnarea funcţionarilor publici au împiedicat aplicarea eficientă a legii. Deşi autorităţile nu au colectat date despre funcţionarii complici, ONG-urile, jurnaliştii şi activiştii pentru drepturile omului au semnalat cazuri de complicitate la infracţiuni de trafic de persoane a funcţionarilor guvernamentali, în special cazuri de exploatare a minorilor şi de complicitate cu traficanţii. În mai 2019, DIICOT a început urmărirea penală a fostului şef de poliţie dintr-un oraş din sud-estul României pentru presupusa protejare a unei reţele de trafic de persoane în timp ce se afla la conducerea inspectoratului local de poliţie. Presa a semnalat faptul că o reţea transfrontalieră de trafic de persoane a folosit mita şi presiunea pentru a determina poliţia să angajeze un ofiţer la Inspectoratul General al Poliţiei. Presa a menţionat de asemenea faptul că traficanţii au negociat alte funcţii şi transferuri în cadrul forţelor de poliţie şi au oferit poliţiei informaţii despre grupuri rivale de infractori pentru a-şi elimina competiţia. În plus, mai multe ONG-uri au exprimat suspiciunea că personalul care lucrează în centrele de plasament pentru minori şi în centrele rezidenţiale pentru persoanele cu dizabilităţi au facilitat traficul de persoane. Cu toate acestea, autorităţile nu au raportat nicio anchetă, punere sub urmărire penală sau condamnare a unor angajaţi guvernamentali complici la infracţiuni de trafic de persoane.

Pe baza informaţiilor obţinute în cursul procesului de identificare, autorităţile au informat victimele cu privire la serviciile disponibile pentru ele, apoi victimele au hotărât ce servicii preferă şi şi-au dat consimţământul la procesul de referire. Autorităţile au îndreptat victimele identificate către ANITP, dacă acestea erau adulte, şi către serviciile de protecţie a copilului dacă victima era minoră. Victimele au primit protecţie şi servicii de asistenţă în instituţii de stat şi în adăposturi conduse de ONG-uri şi destinate victimelor traficului de persoane. Guvernul a menţinut trei adăposturi de stat destinate victimelor traficului de persoane cu capacitatea de a găzdui 18 adulţi; în aceste adăposturi erau găzduite şi victime ale violenţei domestice. Autorităţile au plasat copiii victime ale traficului de persoane în instituţii pentru copii sau în instituţii pentru copiii cu dizabilităţi administrate de serviciile pentru protecţia copilului. În ciuda faptului că 47% dintre victimele identificate sunt copii, aceste instituţii nu au furnizat asistenţă specializată şi, în cazuri frecvente, au supus copiii unor noi traume. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a semnalat faptul că serviciile de protecţie a copilului din majoritatea judeţelor nu au experienţa şi resursele necesare pentru a oferi servicii care să răspundă nevoilor speciale ale victimelor traficului de persoane. ANPDCA a semnalat de asemenea captul că serviciilor locale de protecţie a copilului, care trebuiau să ofere servicii victimelor traficului de persoane, le-au lipsit cunoştinţele necesare care să le permită să justifice solicitarea de fonduri pentru servicii specializate. Serviciile de protecţie a copilului au gestionat doar două centre specializate destinate copiilor victime ale traficului de persoane. Problemele permanente ale abuzului şi neglijării copiilor instituţionalizaţi şi lipsa unei identificări anticipate în instituţiile de stat au pus copiii din centrele de plasament în pericol de a deveni victime ale traficului. În 2019, autorităţile nu au identificat victime din alte ţări printre refugiaţi şi solicitanţii de azil, dar observatorii estimau că există zeci de cazuri. Legea permite străinilor victime ale traficului de persoane să solicite azil şi acordă solicitanţilor de azil dreptul de a lucra după trei luni. De asemenea, legea permite străinilor victime ale traficului de persoane care cooperau cu autorităţile să primească drept temporar de reşedinţă în ţară timp de 6 luni, cu posibilitate de prelungire. Victimele din România aflate în străinătate au primit gratuit documente de călătorie emise de către ambasadele României; cu toate acestea, guvernul nu a achitat costurile de transport, lăsând acest lucru în seama ONG-urilor şi a unei organizaţii internaţionale.

Lipsa fondurilor guvernamentale pentru servicii de asistenţă şi protecţie ale ONG-urilor a fost în continuare o problemă. Deşi guvernul s-a bazat pe ONG-uri pentru a furniza asistenţă victimelor, nu a alocat fonduri direct ONG-urilor, ca urmare a unei prevederi legislative care nu permite finanţarea directă. Guvernul nu a impus standarde minime obligatorii de calitate a asistenţei oferite victimelor, drept urmare, asistenţa oferită a variat extrem de mult de la o instituţie la alta. Legea prevede îngrijire psihologică şi medicală pentru toate victimele. Cu toate acestea, guvernul nu a oferit mai mult de o şedinţă de consiliere psihologică şi nu a acoperit costul serviciilor medicale. ONG-urile au achitat costul tuturor serviciilor psihologice acordate victimelor, ca urmare a refuzului guvernului de a-i plăti pe psihologii care au oferit asistenţă victimelor. ONG-urile au achitat de asemenea costul serviciilor medicale de urgenţă acordate victimelor, fiindcă guvernul nu a dispus de asistenţă financiară iar plata serviciilor medicale s-a făcut pe loc. Mai mult, pentru a avea acces la îngrijire medicală, victimele din România au fost nevoite să se întoarcă în localitatea de domiciliu pentru a obţine documente de identitate. Acest proces a prezentat obstacole logistice şi financiare pentru multe victime ale traficului de persoane; şi aceste costuri au fost acoperite de ONG-uri.

În general, victimele nu au beneficiat de sprijin adecvat în timpul proceselor penale.

Mai mult, dacă bunurile traficanţilor nu erau confiscate în cazul unui verdict de vinovăţie, guvernul putea plăti daune materiale pentru cheltuielile justificate prin documente, de exemplu pentru serviciile medicale facturate.

Guvernul şi-a crescut într-o mică măsură eforturile de prevenţie. Guvernul a continuat să aplice strategia sa naţională şi planul anual de acţiune pentru 2018-2022, însă nu a alocat resurse financiare pentru vreuna dintre activităţile sau obiectivele stabilite. ANITP a continuat să publice rapoarte şi statistici anuale privind traficul de persoane şi a organizat 85 de campanii de informare publică dedicate informării tinerilor şi adulţilor în căutarea unui loc de muncă în străinătate, comparativ cu 36 în 2018. Mai multe ONG-uri au criticat ANITP pentru că a alocat prea multe resurse campaniilor de informare şi a neglijat nevoile presante ale victimelor. Mai mult, ONG-urile şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la posibilităţile de acţiune ale ANITP, menţionând capacitatea sa limitată, infrastructura uzată şi lipsa de autoritate, fonduri şi sprijin din partea guvernului. Guvernul a luat măsuri pentru a reduce cererea de acte sexuale comerciale, desfăşurând inclusiv campanii de informare destinate educării celor care cumpără astfel de servicii cu privire la rolul şi cererea de trafic de persoane asociată actelor sexuale comerciale. În 2019, Inspectoratul General pentru Imigrări a desfăşurat sesiuni de informare despre reglementările de muncă şi obligaţiile angajatorilor pentru solicitanţii de azil şi cetăţenii străini care studiază în România. Deşi Codul Penal interzice companiilor de recrutare cu sediul în România să faciliteze exploatarea cetăţenilor în străinătate, guvernul nu a avut puterea de a pedepsi agenţiile recrutare pentru infracţiunile care contribuie la traficul de persoane, precum taxele de recrutare ilegale. Potrivit unor ONG-uri, poliţia a continuat să nu reacţioneze la informări de trafic în scop de muncă, iar inspectorii muncii nu au avut nici competenţa necesară pentru a identifica situaţiile de trafic de persoane, nici autoritatea legală de a efectua inspecţii neanunţate la mai multe categorii de locuri de muncă. În ciuda acestor neajunsuri, autorităţile au emis 22.000 de permise de muncă pentru migranţi non-UE, ceea ce i-a supus în mod special riscului de a deveni victimele traficului de persoane. ANITP a gestionat o linie telefonică gratuită non-stop, însă cu operator doar în timpul orelor de program. Linia telefonică a oferit servicii în limbile română şi engleză, destinată în principal informării românilor despre modalităţile de a lucra în siguranţă în străinătate. În 2019, la linia telefonică gratuită s-au primit şapte apeluri referitoare la potenţiale cazuri de trafic de persoane, faţă de 13 în 2018, iar patru dintre sesizări au fost anchetate de DCCO.

In fapt, prin acest podcast privind prevenirea traficului de persoane,  Agent Sef Kovacs Valer, politistul sindicalist, efectueaza un efort personal de prevenţie ceea ce arata cu cata daruire si mandrie poarta aceasta haina de politist, politist sindicalist! O LUPTA pe toate fronturile! (Irinel I.).

N.R  – Felicitari pentru initiativa si implicare!