Creşterea recentă a numărului exerciţiilor militare chineze în zona de identificare a apărării aeriene a Taiwanului și hărţuirea militară intensificată din partea Beijingului au dus la deteriorarea relațiilor și așa instabile dintre SUA și China.
Secretarul de stat american Antony Blinken i-a comunicat omologului chinez că SUA se opun schimbărilor unilaterale ale status quo-ului insulei.
În același timp, președintele și vicepreședintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din Armata SUA trag semnale de alarmă legate de avansul rapid al tehnologiilor militare chineze.
În ultima perioadă, s-au amplificat schimburile de replici dintre SUA şi China asupra sorţii Taiwanului, o insulă cu 23 de milioane de locuitori, care dispune de propriul guvern, de monedă şi armată proprii, dar pe care Beijingul o consideră una dintre provinciile sale.
De asemenea, tensiunile au crescut și odată cu înmulţirea incursiunilor aeriene chineze în apropiere de Taiwan. Iar președintele Joe Biden a subliniat că SUA sunt profund preocupate de acţiunile coercitive şi agresive ale Chinei în strâmtoarea Taiwan.
La rândul său, Beijingul a criticat prezenţa militarilor americani în Taiwan după confirmarea oficială a preşedintei Tsai Ing-wen.
Ne opunem ferm oricărei forme de schimburi oficiale şi contacte militare între SUA şi Taiwan, a declarat Wang Wenbin, un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze.
Principiul existenței unei singure Chine este baza politică a relațiilor chino-americane. În problema Taiwan, Statele Unite ale Americii trebuie să respecte cu strictețe acest principiu și prevederile în cele trei Comunicate comune bilaterale.
Autoritățile de la Beijing se opun categoric schimburilor oficiale și legăturilor militare dintre SUA și Taiwan, sub orice formă, dar și amestecului Washingtonului în afacerile interne ale Chinei, a precizat oficialul chinez.
Reunificarea celor două țărmuri este tendința generală a vremurilor și calea corectă, iar „independența Taiwanului” este contrară mersului istoriei. Taiwan este parte de neclintit a Chinei.
Orice țară și entitate nu trebuie să subestimeze hotărârea, voința și capacitatea poporului chinez de a-și apăra suveranitatea și integritatea națională, a reafirmat Wang Wenbin, citat de Radio China Internațional.
Secretarul de stat american Antony Blinken s-a întâlnit, la sfârșitul săptămânii, cu omologul său chinez Wang Yi, în marja summitului G20 de la Roma.
Antony Blinken şi-a exprimat opoziţia faţă de activităţile chineze care contravin valorilor şi intereselor noastre (…) inclusiv măsurile privind drepturile omului, Xinjiang, Tibet, Hong Kong, Mările Chinei de Est şi de Sud şi Taiwan, transmite Agerpres.
De asemenea, secretarul de stat american a evidenţiat şi subiectele asupra cărora interesele celor două ţări se întâlnesc şi ar fi posibil să colaboreze, precum Coreea de Nord, Myanmar, Iran, Afganistan şi criza climatică.
Antony Blinken i-a comunicat omologului său chinez că Statele Unite se opun acţiunilor Chinei care au crescut tensiunile în Strâmtoarea Taiwan, a declarat un înalt oficial al Departamentului de Stat.
În timpul discuţiilor care au durat o oră, Blinken i-a comunicat omologului chinez că Washingtonul se opune oricăror schimbări unilaterale ale status quo-ului de Beijing.
Discuţia dintre Blinken şi Wang a fost a doua întâlnire faţă în faţă după întrevederea aprinsă de la Anchorage, Alaska, din luna martie, când oficialii americani şi chinezi şi-au criticat public reciproc în termeni duri deciziile politice.
Generalul Hyten: China ar putea depăși SUA și Rusia
Vicepreşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din Armata SUA, generalul John E. Hyten, a avertizat, săptămâna trecută, că ritmul în care armata chineză îşi dezvoltă capacităţile militare este uimitor.
A numi China o ameninţare progresivă este un termen util, deoarece ritmul în care se mişcă China este uimitor, a declarat Hyten.
Având în vedere ritmul în care se mişcă şi traiectoria pe care se află, China va depăşi Rusia şi Statele Unite, dacă nu facem ceva pentru a schimba acest lucru. Se va întâmpla. Aşa că eu cred că trebuie să facem ceva, a continuat generalul.
Nu este vorba doar despre Statele Unite, ci despre Statele Unite şi aliaţii noştri, deoarece ăsta este lucrul care schimbă cu adevărat jocul. Dacă este vorba doar de Statele Unite, va fi problematic în cinci ani.
Însă dacă sunt Statele Unite şi aliaţii noştri, cred că vom fi bine o perioadă, a mai spus vicepreşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din Armata SUA, care a avertizat:
Deşi facem unele progrese, Departamentul Apărării american este încă incredibil de birocratic şi lent. Putem merge înainte rapid dacă vrem, însă birocraţia existentă este pur şi simplu brutală.
Generalul Mark A. Milley
Generalul Milley, îngrijorat de testul Chinei cu rachetă hipersonică
Preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din Armata SUA, generalul Mark A. Milley, a confirmat testarea unei rachete hipersonice de Beijing în luna august, despre care Financial Times a scris la 16 octombrie, şi a recunoscut că SUA au fost luate prin surprindere.
El a comparat acest test cu lansarea, în octombrie 1957, de URSS a primului satelit artificial, Sputnik, care a surprins SUA şi a lansat cursa pentru cucerirea spaţiului:
Nu ştiu dacă este exact ca în cazul „Sputnik”-ului, dar cred că este foarte aproape.
Financial Times a scris despre lansarea de China a unei rachete cu capacitate nucleară hipersonică, care a înconjurat Pământul, după care a coborât spre ţinta sa.
Cotidianul britanic a adăugat că racheta şi-a ratat ţinta cu peste 30 de km.
Beijingul a negat această informaţie, pretinzând că a efectuat un test de rutină al unui vehicul spaţial, menit să testeze tehnologia unui vehicul spaţial reutilizabil. (Marius Batca).