Connect with us

Actualitate

De ce-l admiră Victor Ponta pe „sultanul” Erdogan ?

Publicat

pe

Știe Victor Ponta de ce-l „admiră” pe „sultanul” Erdogan pentru „epurarea” administrației laice ! Exact asta a încercat și el prin O.U.G. 82/2013: epurarea întregii administrații publice de către Guvern și șefii numiți politic (gen Sharia), eliminând incomozii și subordonând administrația publică mafiei politice și crimei organizate.

Argumentele invocate: „Deși a fost creată ca o instituție menită să asigure stabilitatea în funcția publică, redistribuirea funcționarilor publici realizată fără o minimă consultare a instituțiilor si a autorităților publice unde se stabilește noul loc de muncă al funcționarilor publici (nota mea – acordul politic al slugilor politice, tip Sharia, adică subiectiv, arbitrariu și fără nici un criteriu) a generat o încărcare inutilă, nejustificată, a structurilor de personal ale acestor instituții, fără nicio legatură cu nevoile reale de personal ale acestora. Cu alte cuvinte, interesul individual al funcționarului public (n.m. – adică stabilitatea în funcție) a primat în fața interesului general (n.m – de fapt interesul găștilor politice și a crimei organizate), ceea ce, în final, a provocat consecințe negative generale la nivelul întregii societăți (n.m. – mafia politică nu și-a putut impune, în toate situațiile, slugile sale). In egală măsura, procesul de restructurare și eficientizare a administrației publice centrale și locale din ultimii ani a inclus componenta restrângerilor de personal care a răspuns atât nevoilor reale ale statului, cât și posibilităților concrete ale acestuia de a plăti salariile funcționarilor publici (n.m. – adică consolidarea în funcții a celor impuși de mafia politică, prin care au sufocat numeric administrația și eliminarea principiului competenței în restructurarea personalului). Mai mult decât atât, studiile efectuate atât la nivel național, cât și la nivelul organismelor internaționale financiare (n.m. – studii fantomă, pe care nu le-a văzut și publicat nimeni !) au evidențiat necesitatea continuării acestui proces și a asigurării unei distribuții a funcționarilor publici mai ales spre domeniile deficitare, cu diminuarea corespunzătoare a surplusului de personal din anumite domenii. Acest complex de factori care contureaza o problema majoră pentru România vine în contradicție flagrantă cu reglementări care fac imposibilă flexibilizarea pietei muncii (n.m. – adică interdicția mutării personalului pe criterii subiective, de către șefii numiți politic), generând menținerea unui număr excedentar de personal în unele instituții din sectorul bugetar (majoritatea selectați politic) și un nivel redus al salarizării. Avand în vedere faptul că aspectele menționate constituie o situație extraordinară, a carei reglementare pe care ordonanței de urgență nu poate fi amânată (n.m. – logic, dacă ținem seama de interesele mafie ce-l sprijinea pe Ponta și care urmărea subordonarea urgentă a întregii administrații publice), în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României (n.m. – adică Ponta, Fenechiu, Chițoiu & Co., după modelul Erdogan), adopta prezenta ordonanță de urgență„.

Deci, ca să-și atingă scopul, respectiv să epureze administrația publică, model Erdogan, respectiv să desființeze Garda Financiară (care amenința sistemul mafiot ce se ghida după regulile „Sharia” ale mafiei) și să politizeze, să sufoce și să blocheze administrația cu clientelă personală sau de partid, obedientă, formată din nepoți, veri, mătuși, unchi, curve, prostituate, lume interlopă, boschetari cu diplome cumpărate (doar știe el, cu doctoratul, cum e cu diplomele), astfel încât mafia fraudei fiscale să „defileze”, Ponta și camarila sa au argumentat încălcarea drepturilor funcționarilor publici și eliminarea principiilor fundamentale care asigurau independența deciziei funcționarului public (cea mai importantă fiind stabilitatea în funcție) cu necesitatea introducerii arbitrariului și subiectivismul deciziei, respectiv al „competenței”, în „portofoliul” mediocrității și incompetenților numiți politic. Adică, precum Erdogan și Ponta a dorit să epureze administrația, pe principii arbitrare, aplicate subiectiv – după interese personale sau ale crimei organizate -, prin slugile numite politic, campioni la lipsa de valoare morală, conștiință și profesionalism. Și, exact ca Erdogan, ca totul să pară bine intenționat, Ponta a invocat, șmecherește, „interesul general” (demagogic, pentru că el, după cum a acționat în cazul „Rompetrol”, „OMV”, „Garda Financiară”, nu dovedit niciodată că-l preocupă interesul general) și a aplicat stilu-i carcateristic, „Pinochio”, respectiv invocarea unor studii efectuate la nivel național și al organismelor internaționale (pe care însă nimeni nu le-a văzut sau confirmat și a căror existență este improbabilă). Deci, aplicând „formula” Erdogan, Ponta, invocând „nevoile statului”, „flexibilizarea forței de muncă”, „interesul general”, „studii naționale sau internaționale” și, mai ales, „redistribuirea funcționarilor publici realizată făra o minimă consultare a instituțiilor și a autorităților publice unde se stabilește noul loc de muncă al funcționarilor publici” (adică exact ceea ce-i doare pe politicieni, respectiv impunerea controlului total în cazul accederii și numirilor în funcțiile publice, direct, de către șefii numiți politic și nu prin examene, competență sau eficiență, unde politicul nu-și poate impune supremația), Ponta a forțat Constituția și a încercat eliminarea unuia din principiile fundamentale ce asigurau și asigură independența deciziei în administrația publică: stabilitatea în funcția publică.

A riscat, mizând pe lipsa de reacție a unei opoziții slabe, a mercenarizării presei, mituită cu bani publici și a apatiei în care se zbate societatea civilă reprezentată de ONG-urile așa zis non-guvernamentale. Dacă OUG 82/2013 n-ar fi fost declarată neconstituțională, întocmai ca și Erdogan, Ponta și toți oportuniștii și impostorii numiți politic, pe crietrii de obediență, ar fi putut concedia sau muta pe oricine din administrația publică pentru nesubordonare (prin nesubordonare înțelegându-se neexecutarea ordinelor, nelegale, slugilor politice numite în funcții). Iar dacă în cadrul Curții Constituționale n-ar fi existat un Augustin Zegrean, Daniel Morar, Mona Pivniceru (judecători cu multă experiență și verticali) sau ar fi reușit „puciul” asupra șefului Curții Constituționale, Augustin Zegrean, pe modelul Toni Greblă, Ponta și Guvernul său de marionete (subordonate mafiei și crimei organizate), ar fi epurat, în scurt timp, toată administrația românească, în stil Erdogan, având (culmea !) „legea” de partea sa.

În acest atac frontal, executat la statul de drept, prin încălcarea Constituției, nu m-a mirat și nici surprins faptul că Ponta a emis OUG 82/2013 fără ca opoziția parlamentară să reacționeze la un astfel de atac la statul de drept și democrație, pentru că, la cum este structurată și cui îi este subordonată, evident că toată clasa politică avea de câștigat din „isprava” lui Ponta (toți vor, ajunși la putere, să-și numească slugile sau protejații în administrația publică și să controleze, prin numiri, banul public). M-a surprins, deranjat și contrariat însă lipsa totală de reacție a mass-media și a societății civile, care, acum, înfierează și condamnă derapajele dictatoriale ale lui Erdogan, dar au tăcut inexplicabil în cazul OUG 82/2013 a lui Ponta, concepută parcă la „indigo” cu metoda Erdogan de epurare a administrației laice. Pentru că prin OUG 82/2013, care transforma administrația publică într-o „moșie” controlată total de politic și crima organizată, cu excepția restării în masă a funcționarilor, Ponta a aplicat cea mai cruntă lovitură posibilă statului de drept, înlăturând practic principiul fundamental ce asigura independența deciziei, respectiv a condițiilor derulării unui serviciul profesionist și imparțial în slujba cetățenilor: stabilitatea în funcție a funcționarului public, exact ceea ce face Erdogan acum cu justiția și armata. Și dacă subsemnatul, alături de alți cinci colegi, n-am fi atacat la Curtea Constituțională prevederile OUG 82/2013 și n-am fi obținut Decizia nr. 351/2015, de neconstituționalitate a prevederilor OUG 82/2013, astăzi România – cu excepția inexistenței unei armate laice, credincioasă principiilor impuse de Kemal Ataturk -, ar fi fost în situația Turciei, adică ar fi avut întreaga administrație publică vulnerabilă, aflată la cheremul deciziei arbitrare al oricărui Ponta (Erdogan) instalat la Palatul Victoria. Și cum să nu-l admire Ponta pe Erdogan care a reușit cee ce și-a dorit și el, dar n-a reușit ? Adică epurarea întregii administrații publice și înlocuirea celor care nu fac sluj puterii, nu acceptă supremația șefului (Ponta) și nu recunosc superioritatea (totală și dictatorială) acestuia, cu „islamiști” credincioși sistemului de putere care i-a creat și promovat ? Și cum să mă iubească acest individ și alții ca el, ce infestează întreaga administrație publică, care-și doresc cu atâta ardoare, să ajungă (mai mari sau mai mici, în funcție de posibilități) dictatori, când le-am stricat „jucăria” prin care ar fi introdus principiul arbitrar, adică dictatorial, în administrația publică ?

Că orice impostor, parvenit politic, tânjește și poartă în „ranița profesională” a oportunismului „bastonul” dictaturii, e mai mult decât evident, pentru că e, se pare, o trăsătură genetică, moștenită de la „încrucișarea” cu slavii. N-are nici o logică însă comportamentul mass-media și a societății civile (ONG), în cazul emiterii și aplicării (pentru o periodă destul de lungă – aproape un an) de către Guvernul Ponta a OUG 82/2013 sau a altor acte normative de acest gen, emise de guvernele românești. La fel ca și în cazul Erdogan, mass-media și ONG-urile ar fi trebuit să acționeze și în cazul OUG 82/3013, dezinhibată și eliberată de presiunile instituțiilor de forță și să reacționeze având la bază, în primul rând, principii morale, bazate pe adevăr, justiție, egalitate în fața legii și respectarea drepturilor constituționale. Iar reușita parțială a lui Victor Ponta, de introducere a arbitrariului deciziei politice în ecuația recrutării sau concedierii funcționarilor publici – care, așa cum s-a manifestat și se manifestă, a fost și este, evident, dictată de interesele crimei organizate, nu ale societății -, materializată prin emiterea și aplicarea OUG 82/2013, ar fi trebuit, firesc, într-o societate normală, să stârnească o reacție la fel de vehementă cum a stârnit-o acțiunea lui Erdogan de epurare a administrației publice turcești (justiție și armată). De ce n-a avut loc și în cazul OUG 82/2013 a Guvernului Ponta, o luare de poziție ca și în cazul Erdogan, are o explicație ce ține de o mentalitate tipic românească, tributară lipsei de morală, a inacceptării unui sistem real de promovare al valorilor, a acceptării ca o fatalitate a menanismului oportunismului politic ce promovează mediocritatea și impostura, a reacției instinctive bazată pe pricipiul invidiei, adică „să moară și capra vecinului” și, nu în ultimul rând, reprezintă consecința faptului că mass-media și ONG-urile sunt întreținute din resurse imorale, adică din fraude fiscale, redistribuire de bani publici sau operațiuni de spălare a banilor publici. O mass-media și o societate civilă independentă, înainte de „paiul din ochiul” turcesc, ar fi văzut „bârna din ochiul” românesc, adică înainte de epurarea erdoganiană a administrației ar fi văzut epurarea pontistă din perioada 2013 – 2015 și tentativa pontistă de epurare și subordonare totală a administrației publice ce viza, inclusiv justiția, internele pe lângă alte instituții fundamentale a statului (Ec Pavel Roman)

 

 

Actualitate

Reconfigurare majoră în industria aerospațială: Boeing devine partener strategic al Archer Aviation printr-o tranzacție istorică

Publicat

pe

De

Într-o mișcare strategică menită să redefinească viitorul aviației electrice și autonome, Boeing a anunțat cedarea a trei dintre subsidiarele sale către startup-ul Archer Aviation. Această tranzacție, realizată integral prin schimb de acțiuni, transformă gigantul aeronautic într-un partener cheie al Archer, marcând o etapă decisivă în consolidarea pieței aeronavelor cu decolare și aterizare verticală (eVTOL).

De la rivalitate la sinergie: Integrarea Wisk Aero și consolidarea expertizei tehnologice

Conform acordurilor semnate de cele două companii, Boeing va transfera dreptul de proprietate asupra subsidiarei de drone Insitu, a companiei de gestionare a traficului aerian SkyGrid și a producătorului de aeronave electrice Wisk Aero. Aceasta din urmă, o fostă rivală acerbă a Archer, va deveni acum un pilon central în dezvoltarea noilor tehnologii de zbor autonom. În schimbul acestor active, Boeing va prelua o participație de aproximativ 16,5% în cadrul Archer Aviation.

Conducerea Boeing a descris tranzacția ca fiind un scenariu de tip „câștig-câștig”, subliniind că acest pas permite subsidiarelor transferate să accelereze dezvoltarea capacităților și intrarea pe piață. În același timp, Boeing își securizează randamentul investițiilor realizate în ultimele două decenii prin menținerea unei legături strategice cu aceste tehnologii de vârf.

Ofensiva în sectorul apărării: Dronele Insitu și platforma de inteligență artificială ZEE

Tranzacția, care se estimează că va fi finalizată până la sfârșitul acestui an, sub rezerva aprobărilor reglementare, promite să zguduie piața sistemelor autonome și să extindă semnificativ prezența Archer în sectorul apărării. Prin achiziția Insitu, Archer integrează în portofoliul său tehnologii testate în luptă, precum drona Scan Eagle, utilizată deja de forțele armate din 35 de țări.

Expertiza combinată a celor trei noi entități va fi utilizată pentru a fortifica ZEE, platforma de inteligență artificială a Archer. Această consolidare vine la scurt timp după ce Archer a anunțat un parteneriat cu Anduril, lider în tehnologie militară, pentru dezvoltarea dronei hibrid-electrice Thunder, un sistem de tip „loyal wingman” destinat escortării elicopterelor.

Strategia de redresare a gigantului Boeing: Dezinvestiri pentru stabilitate financiară

Sub conducerea noului CEO Kelly Ortberg, Boeing a prioritizat dezinvestirea activelor care nu fac parte din nucleul dur al afacerii, într-un efort de a reechilibra compania și de a atrage lichidități. Pe lângă pachetul de acțiuni, Boeing s-a angajat să investească până la 55 de milioane de dolari într-o rundă viitoare de finanțare a Archer și deține opțiunea de a achiziționa acțiuni suplimentare în valoare de 200 de milioane de dolari.

Un element crucial al acordului este „aranjamentul de partajare a tehnologiei”. Boeing va păstra accesul la tehnologia de zbor autonom dezvoltată de Wisk pentru generațiile actuale și viitoare de aeronave comerciale și militare. În timp ce industria eVTOL s-a confruntat recent cu bariere de reglementare, pivotarea către aplicații de apărare și utilizarea propulsiilor hibrid-electrice par să fie soluția pentru performanțe superioare și viabilitate pe termen lung.

Citeste in continuare

Actualitate

Frontul viitorului: Inteligența Artificială Agentică redefinește supremația militară și viteza de reacție

Publicat

pe

De

Dincolo de simplele funcții de chat, noua eră a sistemelor autonome impune o schimbare radicală de paradigmă în teatrele de operațiuni, transformând modul în care forțele armate procesează informația și execută deciziile tactice.

Cursa contra cronometru: De la modelele open-source la autonomia totală pe câmpul de luptă

Tranziția către „AI-ul agentic” nu este doar o evoluție tehnologică, ci o necesitate dictată de realitățile brutale ale conflictelor moderne. În prezent, proliferarea modelelor open-source permite actorilor adversi să sintetizeze vulnerabilități cibernetice cu o viteză fără precedent. În acest context, lanțurile decizionale care depind exclusiv de intervenția umană riscă să devină irelevante în fața atacurilor de tip „swarm” (roi) sau a războiului electronic accelerat.

Experții în tehnologie militară subliniază că, în locuri precum Ucraina, asistăm deja la o tranziție rapidă către sisteme de armament cu costuri reduse care tind spre autonomie deplină. Urgența implementării acestor sisteme derivă dintr-un calcul matematic simplu: viteza de reacție umană nu mai poate ține pasul cu ritmul în care mașinile pot adapta tacticile de luptă în timp real.

Reguli de angajare dinamice: Echilibrul critic între controlul uman și execuția autonomă

Implementarea inteligenței artificiale nu trebuie privită ca un comutator binar „pornit/oprit”, ci ca o scală variabilă a autonomiei. În mediile de sprijin logistic, unde riscurile sunt scăzute, sistemele pot opera cu un grad ridicat de independență. Totuși, în scenariile tactice de mare risc, care implică lovituri cinetice, decizia finală rămâne imperativ în mâna comandantului.

Obiectivul central al AI-ului agentic nu este înlocuirea judecății umane, ci eliminarea „zgomotului cognitiv”. Prin sintetizarea volumelor masive de date în timp real, tehnologia permite liderilor militari să ia decizii bazate pe adevărul din teren, nu pe supraîncărcare informațională. Această reinginerie a proceselor nu înseamnă doar digitizarea vechii birocrații, ci reconstruirea fluxurilor de lucru în jurul capacităților mașinii.

Orizontul anului 2035: Era abundenței software și a soldatului programator de elită

Până în 2035, forțele militare vor trece printr-o transformare structurală profundă. Se prefigurează o lume a „abundenței software”, unde costurile de dezvoltare vor scădea atât de mult încât aplicațiile militare nu vor mai fi active permanente, ci instrumente de unică folosință, create special pentru o misiune și eliminate ulterior.

Cea mai semnificativă schimbare va fi însă descentralizarea competențelor digitale. Viitorul aparține plutoanelor de infanterie care vor avea în componență subofițeri specializați în software. Aceștia nu vor mai apela la cartierul general pentru soluții tehnice, ci vor construi capabilități digitale direct pe linia frontului, adaptându-se instantaneu provocărilor tactice. Această agilitate distribuită va defini forța modernă într-un spațiu de luptă dominat de autonomie.

Citeste in continuare

Actualitate

Cronometru contra cronometru la Washington: Senatul face un pas decisiv pentru a evita blocajul guvernamental, dar Pentagonul rămâne în „așteptare”

Publicat

pe

De

Într-o cursă contracronometru pentru a preveni colapsul administrativ, Senatul american a adoptat astăzi un proiect de lege bipartizan pentru finanțarea temporară a agențiilor federale. Măsura, deși vitală, reprezintă doar un armistițiu fragil într-un război legislativ mai amplu, asigurând funcționarea statului până la data de 11 decembrie, dar lăsând sub semnul întrebării marile proiecte de înarmare.

Duelul variantelor: Disputa dintre Senat și Cameră pune sub semnul întrebării stabilitatea toamnei

Cu un scor zdrobitor de 90 la 6, senatorii au votat pentru prelungirea finanțării, însă drumul până la biroul președintelui Donald Trump este presărat cu obstacole politice. Camera Reprezentanților a avansat anterior propria versiune, cu un termen mai scurt, până pe 4 decembrie, și fără o serie de excepții financiare pe care democrații le consideră esențiale.

Diferențele dintre cele două foruri legislative forțează o lună septembrie incendiară. La revenirea din vacanța parlamentară, cele două camere ale Congresului vor trebui să armonizeze aceste texte divergente. Dacă nu se va ajunge la un consens până la termenul limită de 30 septembrie, Statele Unite riscă un „shutdown” – o închidere a instituțiilor guvernamentale – care s-ar putea prelungi până după alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie.

Pentagonul, sub zodia restricțiilor: Proiectele de miliarde, blocate în hățișul birocratic

Pentru Departamentul Apărării, această rezoluție de continuitate (CR) vine cu un gust amar. Deși asigură supraviețuirea financiară, proiectul îngheață bugetul Pentagonului la nivelul anului fiscal 2026 și, mai grav, interzice demararea oricăror programe noi.

Această „paralizie” temporară lovește direct în prioritățile Casei Albe. Congresul a ignorat, până în acest moment, solicitările pentru excepții bugetare majore. Printre victimele colaterale ale acestui blocaj se numără finanțarea de un miliard de dolari pentru cuirasatul din clasa „Trump” și autorizarea plăților pentru cinci contracte multianuale de achiziție de muniție, esențiale în actualul context global.

Spectrul „Shutdown-ului”: Miza electorală a unui blocaj administrativ

Miza acestei dispute depășește sfera administrativă, intrând adânc în teritoriul strategiei electorale. Un blocaj guvernamental chiar înainte de alegeri ar putea reconfigura preferințele votanților și ar transmite un semnal de instabilitate pe plan internațional.

Fără o reconciliere rapidă între versiunea Senatului și cea a Camerei în săptămânile ce urmează, mecanismul federal american riscă să se gripeze într-un moment critic. Pentru liderii militari, incertitudinea înseamnă amânări strategice, în timp ce pentru clasa politică, luna septembrie devine testul suprem de maturitate legislativă într-un an dominat de tensiuni politice majore.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv4 ore ago

Alexandri Nicolae – Nae Comisionarul care a încercat să rescrie legea trapului. ANZ îl contrazice: decizie ilegală, cal descalificat, scandal cu tentă penală (DOCUMENTE)

Hipodromul rușinii: ANZ îi face KO pe „Nae Comisionaru’” și pe „Stimatu’ cu caii dopabili”. De la dopaj protejat la...

Exclusiv16 ore ago

I.P.J Prahova – „GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XL (40)” – SIPI PRAHOVA SAU „VOLGA NEAGRĂ” CU OCHI AZURII: CÂND PASAGERUL BEAT VREA SĂ DEA ORDINE LA BODICAM

„Volga neagră” de Păulești și SIPI-stul cu capul în SMURD Ziarul de investigații Incisiv de Prahova revine, cu și mai...

Exclusiv16 ore ago

Polițiști-hamali la IPJ Sibiu: „Voluntariat” la cărat mobilă, verificat cu ștampilă, nu cu bun-simț

Polițistul român, noul brigadier la mobilă Doi polițiști care, potrivit relatărilor Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul”, se plictiseau acasă, s-au...

Exclusiv16 ore ago

Cum a inventat IGPR sclavia de lux în uniformă

Un an de „foarte bine, tovarăși, dar pe gratis!” – La muncă dar retrogradați la leafă Promovarea polițiștilor pe funcții...

Exclusiv2 zile ago

IPJ PRAHOVA S.R.L. – GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XXXIX.  „De la SC Wetterbest la pîră profesionistă”: nașterea unui polițist de ultim loc

DE LA UPG PLOIEȘTI LA „NU E BUN DE NIMIC”: AȘA S-A FĂCUT POLIȚIST În minunatul lanț trofic al „cadrelor”...

Exclusiv2 zile ago

IPJ PRAHOVA S.R.L. – GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XXXVIII. De la „Academia de cămătărie” la „măcelul CAR-ului”: când și victimele se cumințesc brusc

POPA CORNELIUS – DE LA „RĂZBUNARE ȘI DREPTATE” LA LINIȘTE MORTUARĂ Serialul „IPJ PRAHOVA S.R.L. – Grădinița de cadre”, documentat...

Exclusiv2 zile ago

CCR, gardianul plafonului: pensiile militare rămân la „capace”, militarii la coadă. Diamantul sună stingerea iluziilor

Cinci ani de drum la CCR pentru un mare „NU”. Plafonul rămâne bătut în cuie Sindicatul Diamantul anunță, negru pe...

Exclusiv3 zile ago

IPJ PRAHOVA S.R.L. – „GRĂDINIȚA DE CADRE”, SEZONUL XXXVII: RALIUL PROSTIEI PE DRUMURILE NAȚIONALE. VISE UMEDE DE ȘEFIE CU 2,66 LA CONCURS

Serialul „GRĂDINIȚA DE CADRE” de la IPJ Prahova continuă, iar ziarul de investigații Incisiv de Prahova pune reflectorul, în SEZONUL...

Exclusiv3 zile ago

Record mondial la Ministerul Afacerilor Interne: Împuternicirea de șase luni care a durat nouă ani și „amnezia” Guvernului în fața legii

Matematica specială de la vârful statului sau cum se transformă jumătate de an într-o viață de om În universul paralel...

Exclusiv3 zile ago

NOAPTEA MINȚII LA IPJ CONSTANȚA: SINDICATUL „DIAMANTUL” PRIMEȘTE BANI DIN „SURSE ANONIME” CHIAR DIN SALARIILE POLIȚIȘTILOR!

ȘUANEA DE LA FINANCIAR SAU CUM SĂ TE ASCUNZI DUPĂ GDPR CA SĂ NU-ȚI FACI TREABA Într-o țară în care...

Exclusiv4 zile ago

IPJ PRAHOVA S.R.L. – „GRĂDINIȚA DE CADRE”, SEZONUL XXXVI: DE LA XANAX LA PRIZA FURATĂ. CUM ÎȘI ÎNCARCĂ „ELITA” ELECTRICA DIN BANI PUBLICI

DELEGAȚII PE BANDĂ, COMPETENȚĂ LA MUNTE ȘI LA MARE În „Republica de la Ploiești”, IPJ Prahova a devenit oficial o...

Exclusiv4 zile ago

„P”-UL DE LA PENIBIL SAU PENTRU PENAL? CUM S-A TRANSFORMAT IONICĂ ÎN PREȘUL LUI BENONE SUB OCHII SINDICATULUI DIAMANTUL

Episodul „P” de la Pile: Când Ionică își îndoaie genunchii în fața lui Benone Spectacolul grotesc de la vârful Inspectoratului...

Exclusiv5 zile ago

IPJ PRAHOVA S.R.L. –„GRĂDINIȚA DE CADRE”- SEZONUL XXXV: DINASTIA XANAX, VOYEURISM LA BĂICOI ȘI CORIGENȚII TRĂDĂRII

În „Republica de la Ploiești”, unde legea se scrie cu xanax și se semnează pe contracte de împrumut fictive, Inspectoratul...

Exclusiv5 zile ago

FABRICA DE CHESTORI „CU DEDICAȚIE”: CUM VREA ANP SĂ DISTRIBUIE STELUȚE AURII PRIN SPATELE LEGII

În timp ce sistemul penitenciar se scufundă în probleme reale, „băieții deștepți” din dealul Cotrocenilor și din birourile Administrației Naționale...

Exclusiv5 zile ago

RACHETA DE AUR ÎN „FONDUL DE TEN” AL GUVERNULUI: CUM A BOMBARDAT COSMIN OLTEANU MAFIA ANTIGRINDINĂ CU 5 TONE DE RAPIȚĂ, ÎN TIMP CE STATUL PLĂTEȘTE PAZA TEVILOR GOALE!

România a reușit imposibilul: a inventat „Șomajul Tehnic de Lux pentru Obiecte Zburătoare”. În timp ce fermierii prahoveni își numărau,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv