Connect with us

Featured

SRI isi face spital nou

Publicat

pe

(Preluare Inpolitics):

Lupta împotriva Covid este condusă în România de niște iresponsabili pupători de conduri bruxellezi iar românii mor cu zile prin spitale, umiliți și obidiți, fără tratamente adecvate și fără speranțe. Acuzațiile vin de la fostul președinte al CNAS, Lucian Duță, care mai punctează, pe Facebook, că în timp ce bolnavilor li se servesc campanii propagandistice în loc de tratamente, SRI primește bani de la buget pentru un spital nou și modern, la Balotești.

”În haine negre, umiliți și obidiți
Așa arată sute de oameni care vin zilnic să-și ridice morții din spitale. Și pare că nimănui nu-i mai pasă, iar dacă ai murit nevaccinat apare o șleahtă de nemernici care îi mai umilesc încă o dată pe cei vii și îndurerați care-și duc morții către cimitire. Ca și cum durerea morții nu ar fi suficientă, acești oameni îndoliați trebuie să-și ducă în obidă și explicațiile superioare date de niște troglodiți plătiți, uneori regește, de o propagandă al cărei singur scop este să acopere minciuna, impostura și incompetența unor nesimțiți cățărați vremelnic pe umerii unui stat care demult este îngenuncheat în fața oricărui i-o cere!
Pentru acești oameni în haine negre, umiliți și obidiți zilnic, am încercat să scriu și să vorbesc. Încerc să le spun că am credința că, și chiar dacă cei morți au greșit, nu meritau să moară. Iar pentru cei care sunt în spitale îmi doresc să-i încurajez și să le spun că noi, medicii, înțelegem umilința și suferința voastră, precum și a familiilor voastre. Iar unii dintre noi vor spune adevărul până când impostorii cărora nu le pasă de voi vor face ce trebuie.
1. Valul patru de pandemie era previzibil încă din vară, iar cei care aveau responsabilitatea să se pregătească temeinic NU au făcut nimic. Iar acești iresponsabili ne conduc în continuare. Au crezut că dacă au cumpărat vaccinuri (cam câte 7-8 doze pentru fiecare român) și au pupat slugarnic condurul unor paiațe de Bruxelles, totul e rezolvat. Au gândit cinic și criminal exact ca slugile: să se vaccineze, iar dacă nu o fac să se ducă dreaq la morgă! Dar au mai pregătit ceva: bani mulți, pe care i-au dat unor bișnițari de presă care au rolul de a repeta zilnic minciunile unei propagande statale și, mai ales, să umilească bolnavii.
2. Cînd valul patru a lovit în plin, trăiam prostia unui vis de vară mincinos intitulat “români, am învins pandemia”. Zâmbetul fals al acestei himere a dus în societate la ideea că vaccinarea este inutilă mai ales pe fondul unei neîncrederi majore a oamenilor în propaganda prost făcută pentru așa zisa imunizare. Au început să apară apoi sutele de morți și țipete isterice că sistemul nu are destule paturi, ventilatoare, materiale sanitare etc. Iar pentru iadul dezlănțuit au fost făcuți vinovați cei care refuzaseră vaccinarea. Adică au fost activate mijloace murdare prin care oamenii au fost ridicați unii împotriva celorlalți, iar familiile morților au trebuit să înghită umilințele, ocara, batjocura și nedreptățirea celor ajunși în mormânt. Totul pentru ca adevărul să nu iasă la iveală niciodată, iar așa zișii conducători statali să poată dormi liniștiti în nesimțirea lor. Mai mult au blocat aproape complet spitalele cu bolnavi COVID (pentru a simula că le pasă) lăsând alți bolnavi la voia întâmplării și care atunci când ajung la spital cu afecțiuni grave sunt trimiși la plimbare să sufere în tăcere, să moară chiar, iar dacă sunt, totuși, internați să riște să se infecteze cu COVID. Bolnavii suferinzi stau acasă, iar “bătrânii își ascund ochii plini de lacrimi, bărbații stau obidiți.“
3. Adevărul este cu totul altul, iar impostorii cu fețe hâde trebuie demascați. Așa cum am mai spus EXISTĂ tratamente eficiente pentru cei care se îmbolnăvesc, chiar și nevaccinați. Aceste tratamente puteau fi achiziționate astă vară, iar împreună cu o campanie de testare masivă și gratuită puteau micșora semnificativ numărul morților.
4. Spitalele trebuiau transformate doar parțial în spitale suport COVID și numai dacă puteau demonstra că au circuite total separate pentru mișcarea și tratarea acestor bolnavi, astfel încât să nu blochezi accesul pacienților cu afecțiuni la fel de grave și care suferă în tăcere acasă. În realitate spitalele au devenit ele însele focare de COVID cu riscuri majore de îmbolnăvire pentru ceilalți bolnavi și pentru tot personalul medical.
5. Activarea mecanismului de alertă european este doar praf în ochi. Ni se dau niște fărâme fără prea mare importanță în timp ce în depozitele UNIFARM zac materiale sanitare, ventilatoare etc, în valoare de sute de milioane și care nu ajung la spitale. De ce? Pentru că jaful de la UNIFARM s-a făcut prin supraevaluarea prețurilor, iar azi directorii de spitale nu le pot cumpăra pentru că ar deveni “penali “. Sigur că în această situație ar putea interveni guvernul și să oblige UNIFARM să doneze aceste materiale indispensabile. Dar cineva ar trebui să-și asume și mai ales să-i pese. În schimb, ni se spune cum UE ne ajută cu câteva produse identice cu cele de la UNIFARM!
6. Când s-a activat mecanismul european acum câteva zile am cerut și noi să ni se dea medicamentele cu care EI își tratează bolnavii. Ni s-au dat câteva mii de doze de anticorpi monoclonali care sunt ridicole cantitativ pentru amploarea dezastrului. Și care ne-au învrăjbit și mai tare, pentru că în loc să le folosim pentru a stinge focare mari de boală, noi am hotărât să le împrăștiem în toată țara încercând să părem că ne pasă. De fapt ne-am comportat ca și calicii care-și împart un codru de pâine și care trag cu ochiul către vecinul de alături ca nu cumva să aibă mai multe firimituri. Iar toate astea se întâmplă ca o consecință a slugărniciei ignoranților care mimează că ne conduc.
Soluțiile există chiar și acum iar minciuna trebuie să înceteze. Ne-am săturat să fim mințiți. Ne-am săturat să ne îmbrăcăm în negru și să ne plângem morții. Ne-am săturat să fim umiliți și obidiți!
PS: Între timp aflu că s-au aprobat 110 milioane de euro pentru un nou spital SRI la Balotești. Asta în timp ce nouă ni se spune că nu sint bani pentru medicamente. Ei cu ei și noi cu noi!” conchide medicul.

Administratie

Pilonul democrației sub asediu: Claudiu Manda și apelul la responsabilitate de Ziua Libertății Presei

Publicat

pe

De

Într-un context global marcat de o avalanșă informațională fără precedent, rolul jurnalistului devine o linie de apărare a adevărului. Cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, europarlamentarul PSD Claudiu Manda a transmis un mesaj de susținere pentru profesioniștii din mass-media, subliniind că rigoarea și echilibrul sunt esențiale pentru sănătatea societății civile.

Vocea cetățeanului și oglinda realității: Rolul esențial al presei

Într-o intervenție publicată pe pagina sa oficială de Facebook, europarlamentarul Claudiu Manda a evidențiat misiunea fundamentală pe care o are presa într-un stat de drept. Potrivit oficialului european, mass-media nu trebuie să fie doar un simplu transmițător de date, ci un mecanism care aduce în prim-plan subiectele cu impact real asupra vieții oamenilor.

Manda a ținut să exprime un „gând de apreciere” pentru acei jurnaliști care își exercită profesia zi de zi, dând dovadă de responsabilitate. În viziunea sa, presa rămâne instrumentul vital prin care preocupările legitime ale societății primesc o voce, oferind totodată o reflexie fidelă a realității înconjurătoare.

Rigoarea în epoca „infodemiei”: Provocările jurnalismului modern

Dincolo de mesajul de felicitare, Claudiu Manda a punctat dificultățile majore cu care se confruntă jurnaliștii în prezent. Într-o eră definită de un flux continuu și adesea haotic de informații, europarlamentarul a subliniat că valoarea jurnalismului de calitate rezidă în capacitatea de a oferi context și echilibru.

Rigoarea în transmiterea mesajelor publice nu este doar o opțiune profesională, ci o necesitate democratică, crede Manda. Acesta a reiterat faptul că, în perioadele marcate de provocări socio-politice, capacitatea presei de a cerne informația și de a o prezenta cu onestitate este mai importantă ca niciodată.

Alarma trasă de Ministerul Culturii: Libertatea presei, un drept în regres?

Mesajul europarlamentarului vine în completarea unei poziții oficiale exprimate și de Ministerul Culturii. Instituția a transmis, la rândul său, un mesaj de recunoștință față de jurnaliștii onești, însă a ridicat și un semnal de alarmă îngrijorător.

Conform sursei menționate, datele din ultimul deceniu indică un declin al libertății presei la nivel global. În acest sens, instituția a făcut un apel ferm pentru adoptarea unor acte normative care să garanteze și să protejeze independența editorială. Astfel, celebrarea de anul acesta nu este doar un moment de recunoaștere a meritelor, ci și un apel la acțiune pentru protejarea unui drept fundamental care pare tot mai vulnerabil în fața presiunilor externe.

Citeste in continuare

Administratie

Leadership în mișcare: Cum transformă Virgil Nanu „duminica sportivă” într-o filosofie de administrație pentru Prahova

Publicat

pe

De

Într-un peisaj politic adesea dominat de strategii de birou și discursuri rigide, președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, impune un ritm neconvențional. Pentru liderul prahovean, repausul nu înseamnă confortul fotoliului, ci un test de anduranță care se traduce, simbolic, în modul în care este gestionat cel mai important județ al regiunii.

Disciplina celor 40 de kilometri: Dincolo de hobby, o metodă de lucru

Există o corelație directă între disciplina personală și rigoarea administrativă, iar Virgil Nanu pare să mizeze pe această carte. Fie că traversează județul pe bicicletă în trasee de zeci de kilometri sau cucerește pârtiile în timpul iernii, președintele CJ Prahova transmite un mesaj subtil, dar percutant: constanța este cheia succesului.

Într-o analiză a stilului său de viață, devine evident că problemele administrative nu sunt tratate ca „explozii” de moment, ci ca un „pedalat” constant. Mesajul este clar: cine are puterea de a nu rata nicio duminică de sport, indiferent de intemperii, va aplica aceeași tenacitate și în fața blocajelor bugetare sau a proiectelor de infrastructură care „urcă în pantă”.

Auditul de pe bicicletă: Administrația văzută fără geamuri fumurii

Ceea ce diferențiază ieșirile lui Virgil Nanu de vizitele oficiale clasice este absența totală a protocolului. Pe traseele montane sau pe drumurile județene, acesta renunță la titlul de „Domn Președinte” pentru a deveni un simplu prahovean care împarte același asfalt cu cetățenii.

Această formă de „verificare pe teren” este, în esență, mult mai onestă decât orice recepție oficială anunțată cu surle și trâmbițe. De pe bicicletă, detaliile județului se văd altfel: gropile, porțiunile de asfalt proaspăt și nevoile reale ale comunității nu pot fi ascunse în spatele rapoartelor de birou. Este o metodă de a lua pulsul județului în mod direct, fără filtre politice.

„Capul limpede”, premisa deciziilor corecte

Conform propriilor sale mărturisiri făcute în spațiul public, pentru Virgil Nanu, mișcarea este supapa necesară pentru a menține claritatea decizională. „Duminică fără mișcare nu prea există pentru mine. Liniștea vine mai ușor când te pui în mișcare”, afirmă președintele CJ Prahova, subliniind că aceste momente de introspecție sunt esențiale pentru a închide săptămâna cu „capul limpede”.

În final, această abordare sugerează că un lider care își poate gestiona propriul efort fizic va privi proiectele județului cu aceeași prospețime. Într-o lume a ședințelor maraton, Virgil Nanu demonstrează că, uneori, cele mai bune soluții pentru Prahova nu vin din spatele ușilor închise, ci de acolo unde drumul se deschide larg în față.

Citeste in continuare

Administratie

Secetă la robinet în Drăgănești: Calendarul restricțiilor care vor lăsa mii de oameni fără apă

Publicat

pe

De

Locuitorii comunei Drăgănești se pregătesc pentru o săptămână dificilă. Furnizorul de utilități a anunțat un program riguros de întreruperi, motivat de necesitatea igienizării infrastructurii de stocare. Deși măsura este vitală pentru sănătatea publică, disconfortul creat va fi resimțit timp de trei zile consecutive în mai multe sate.

Igienizare sub presiune: Rezervoarele intră în mentenanță

Conform unui comunicat oficial emis de HIDRO PRAHOVA S.A., măsura sistării alimentării cu apă este impusă de procesele tehnologice de spălare și igienizare a rezervoarelor de apă potabilă. Aceste intervenții sunt esențiale pentru a garanta calitatea apei distribuite către populație și pentru a asigura funcționarea optimă a rețelei pe termen lung.

Reprezentanții operatorului avertizează că, deși lucrările sunt programate pe intervale de 24 de ore, durata acestora ar putea fi prelungită în funcție de evoluția situației din teren.

Zonele vizate și calendarul restricțiilor

Restricțiile vor fi aplicate etapizat, afectând succesiv principalele localități ale comunei. Cetățenii sunt sfătuiți să își asigure rezerve minime de apă pentru consum și uz casnic conform următorului grafic:

  • Satul Cornu de Jos: Apa va fi oprită de marți, 05 mai 2026 (ora 08:00), până miercuri, 06 mai 2026 (ora 08:00).
  • Satul Drăgănești: Locuitorii vor rămâne fără apă de miercuri, 06 mai 2026 (ora 08:00), până joi, 07 mai 2026 (ora 08:00).
  • Satul Bărăitaru: Ultima etapă a lucrărilor va avea loc de joi, 07 mai 2026 (ora 08:00), până vineri, 08 mai 2026 (ora 08:00).

Riscuri la reluarea serviciului: Turbiditate și presiune scăzută

Reluarea furnizării nu va însemna o revenire instantanee la normal. HIDRO PRAHOVA S.A. precizează că, după finalizarea lucrărilor, sistemul de distribuție va trece printr-o etapă de stabilizare.

În acest interval, consumatorii se pot confrunta cu variații de presiune sau cu modificări ale turbidității (apă cu aspect tulbure). Totodată, furnizorul recomandă monitorizarea site-ului oficial pentru orice actualizări de ultim moment privind durata intervențiilor, exprimându-și regretul pentru disconfortul creat comunității.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv16 ore ago

OPERAȚIUNEA „ȘTAMPILA”: CUM SĂ FABRICI UN DOSAR PENAL ȘI SĂ TE ALEGI CU UN FIASCO JURIDIC

În laboratoarele prăfuite ale „Sistemului”, unde aburii epoleților asudați se amestecă adesea cu mirosul greu de dosare cusute cu ață...

Exclusiv16 ore ago

GHID DE SUPRAVIEȚUIRE ÎN JUNGLA MAI: Cum să devii „pion” cu epoleți și acte în regulă

Proaspăt ieșiți de pe băncile școlilor de agenți, viitorii „stâlpi ai ordinii publice” primesc o doză de realism de la...

Exclusiv2 zile ago

Can-can din spatele gratiilor: când decizia administrativă miroase a vendetă personală

Potrivit unui material publicat în mediul online pe un site de specialitate în domeniul penitenciar (penitenciare.info), preluat și comentat de...

Exclusiv2 zile ago

OPERAȚIE PE PORTOFEL DESCHIS: Spitalul din București unde intri cu demnitate și ieși în izmene, ușurat de bani

Dacă credeați că în unitățile medicale de „renume” din Capitală se merge doar pentru tratament, vă înșelați amarnic. Mai nou,...

Exclusiv2 zile ago

Marea spârleală a odihnei sub epoleți: Cum MAI iși „penalizează” polițiștii pentru păcatul de a fi părinți

În timp ce restul lumii civilizate se ghidează după legi clare, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pare să fi rămas blocat...

Exclusiv2 zile ago

„Rambo de birou” și circul din poligon: Cum MAI antrenează polițiștii să facă gimnastică în loc să supraviețuiască în stradă

În timp ce interlopii se antrenează prin săli de lupte și scenarii de gherilă urbană, Ministerul Afacerilor Interne a decis...

Exclusiv3 zile ago

Operațiunea „mânjeala”: Cum se spală MAI de rușinea juridică prin flegme mediatice orchestrate

Epoleți cu „viroze” mediatice: Cum se transformă MAI în Ministerul Intoxicării Publice Când instituția care ar trebui să aplice legea...

Exclusiv3 zile ago

Castelul boierilor cu epoleți și mizeria de la talpa cizmei: Noua Lege a Salarizării, un scuipat pe obrazul polițistului din stradă

Nababi” cu acte în regulă: Șefimea își securizează viitorul, talpa rămâne cu praful În această nouă arhitectură a lăcomiei mascate,...

Exclusiv4 zile ago

Marea bubuitură a incompetenței: Cum a dinamitat Statul Român investițiile americane pentru o Fabrică de Pulberi care există doar pe hârtie

În orașul Victoria, județul Brașov, unde istoria industrială ar trebui să miroasă a progres, astăzi pute a eșec birocratic și...

Exclusiv4 zile ago

Adio, „Secret de Stat” la budă! Sindicatul Diamantul dă stingerea paranoiei din Ministerul Afacerilor Interne

Mult a fost, puțin a mai rămas până când zidurile groase ale penibilului, ridicate de Ministerul Afacerilor Interne sub pretextul...

Exclusiv4 zile ago

Orizonturi încețoșate la IOR: Cum se lichidează industria de apărare sub „privirea oarbă” a turistului ministerial Ambrozie Darău

În timp ce industria de apărare a României își dă ultima suflare, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și – mai ales...

Exclusiv4 zile ago

Operațiunea „Cățeluș cu păru’ creț”: Festivalul „ghiocelul de la Interne (M.A.I.).”

Într-un Minister de Interne unde profesionalismul a fost pensionat forțat și înlocuit cu arta de a sta în genunchi, spectacolul...

Exclusiv4 zile ago

APOCALIPSA INTEGRITĂȚII LA ARAD: AGENTUL CARE A REFUZAT SĂ FIE „BĂIAT DEȘTEPT” ȘI A LĂSAT UN ȘOFER CU BANII ÎN AER

Într-o societate obișnuită ca „mica înțelegere” să fie unsul care degripează rotițele legii, un agent de poliție din Arad a...

Exclusiv6 zile ago

EVANGHELIA DUPĂ BARBU: RACHETELE AU TĂCUT, GRÂUL A CRESCUT ȘI STATUL „POLIȚIST” A RĂMAS CU BUZA UMFLATĂ!

Într-o Românie în care miniștrii Agriculturii trec prin funcții ca gâsca prin apă, lăsând în urmă doar praf și strategii...

Exclusiv6 zile ago

OPERAȚIUNEA „CUIBUL DE VIESPI”: Cum a fost amanetat Ministerul Economiei în timp ce ministrul Darău „elibera” Ucraina pe banii altora

În timp ce ministrul Ambrozie-Irineu Darău exersa privirea de diplomat prin tranșeele de la Kiev, acasă, la București, „marea curățenie”...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv