Final de mandat sau final de mit?

Laura Codruța Kovesi își încheie vineri, 30 octombrie 2026, mandatul în fruntea Parchetului European (EPPO). Momentul care, pentru fanii ei, trebuia să fie o sărbătoare cu artificii și ode, se transformă, în realitate, într-o ieșire discretă pe ușa laterală, cu un interviu anemic acordat publicației Politico, în loc de un bilanț solid, pe cifre și rezultate.

Publicația „Lumea Justiției” consemnează finalul de mandat, iar jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob, într-o analiză publicată pe site-ul inpolitics.ro, pune degetul pe rană: așteptările uriașe cu care a fost încoronată „zeița anticorupției” nu se mai pupă deloc cu realitatea unui mandat european încheiat în ton sumbru, defensiv și, mai ales, fără glorie.

De la „salvatoarea Europei” la campioana scuzelor

În interviul pentru Politico, Laura Codruța Kovesi nu vine cu șirul de mari victorii, așa cum ar fi normal pentru cineva care a condus, timp de șapte ani, „parchetul de elită al Europei”. Nu vedem cifre, nu vedem bani recuperați înapoi în bugetul UE, nu vedem marile dosare finalizate.

În schimb, vedem un recital de scuze, exact cum remarcă și Bogdan Tiberiu Iacob în analiza citată:

• nu sunt bani suficienți,
• cadrul legislativ nu ajută,
• politicienii pun piedici,
• și, bonus, amenințarea că EPPO ar putea fi închis după doar un mandat.

Cu alte cuvinte, toată Europa e de vină, mai puțin șefa EPPO. Sloganul inițial „nimeni nu e mai presus de lege” pare să se fi transformat într-un modest „eu aș fi făcut minuni, dar nu m-au lăsat”.

Bilanțul mare… care nu mai vine

În mod normal, la final de mandat, un procuror-șef european ar fi trebuit să iasă în față cu o listă impresionantă:

• câte dosare finalizate,
• câți bani recuperați,
• ce rețele destructurate,
• ce practici toxice curățate în statele membre.

În cazul de față, după cum observă analistul de la inpolitics.ro, bilanțul mare lipsește. Nu apar „cifrele magice” care să justifice aura de „eroină europeană a anticorupției”. Iar pe subiectul celui mai mare dosar așteptat de opinia publică – celebrul dosar al vaccinurilor Ursulei von der Leyen – avem ceea ce jurnalistul numește, pe bună dreptate, o „tăcere deplină”.

Pentru un parchet care a fost prezentat ca vârful de lance al luptei cu frauda în dauna bugetului UE, absența unor rezultate clare, comunicate transparent, nu mai poate fi ascunsă după vorbe mari și interviuri politicoase.

EPPO, „tigrul de hârtie” al Uniunii Europene

Una dintre concluziile cele mai tăioase ale analizei lui Bogdan Tiberiu Iacob este și cea mai incomodă pentru fanii lui Kovesi: impresia că EPPO nu a fost luat niciodată în serios, nici de factorii politici, nici de birocrația europeană.

În loc de un parchet temut, cu atribuții ferme și rezultate palpabile, EPPO pare să fi fost, în bună măsură, „o instituție de ochii lumii”. Adică exact ce suspectau criticii de la bun început: un decor frumos pentru discursuri europene, dar cu impact limitat în teren.

În acest tablou, mandatul Laurei Codruța Kovesi se transformă din epopeea pe care o visau susținătorii ei într-o poveste cu final amar: multe așteptări, multe promisiuni, multe declarații – și, în contrapunct, o plecare marcată de pesimism și justificări, nu de trofee.

„Zeița anticorupției” coboară în realitate

Presa care a ridicat-o pe Kovesi la rangul de icoană publică va avea, evident, dificultăți în a accepta o astfel de evaluare. Dar analiza publicată în inpolitics.ro, preluată și discutată de Lumea Justiției, ridică o oglindă necruțătoare:

• nu există un șir de succese europene comparabil cu mitologia construită în jurul ei;
• nu există transparență reală privind marile cazuri sensibile;
• există, în schimb, o serie de plângeri și avertismente privind viitorul EPPO, care sună mai degrabă a pregătire de scuză istorică decât a raport de activitate.

Așa se face că „zeița anticorupției” coboară, forțat, în realitatea rece a cifrelor lipsă și a rezultatelor neconvingătoare. Iar finalul de mandat nu mai seamănă deloc cu triumful pe care îl promitea propaganda inițială, ci cu o retragere grăbită, însoțită de un cor de explicații.

Plecare discretă, cu coada între picioare

„Cu coada între picioare – Kovesi pleacă de la EPPO pesimistă, sumbră și fără bilanț pozitiv” – așa sintetizează Bogdan Tiberiu Iacob, pe inpolitics.ro, esența acestui final de mandat.

Formularea este dură, dar, privită în contextul interviului acordat Politico și al tăcerii pe subiectele sensibile (inclusiv dosarul vaccinurilor), pare greu de contrazis doar cu lozinci și panegirice.

În loc să lase în urmă un EPPO puternic, respectat și temut, Laura Codruța Kovesi părăsește scena europeană în mijlocul unui nor de întrebări, regrete și scuze. Iar în locul mitului anticorupției imbatabile rămâne imaginea unei instituții europene care, așa cum observă critica de presă, a părut mai degrabă decor retoric decât instrument eficient de justiție.

Un lucru este sigur: istoria reală a mandatului său la Parchetul European va fi scrisă nu în sloganuri, ci în ceea ce a rămas – sau nu a rămas – în urma ei. Iar până acum, cortina cade mai degrabă peste o piesă de teatru politic decât peste o epopee a marii justiții europene. (Irinel I.).

Doi agenți din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Bozovici au intervenit după dispariția unei fetițe de 7 ani. După ce au găsit-o teafără, au aflat că familia trece printr-o perioadă dificilă și au revenit cu alimente, dulciuri, jucării și produse de strictă necesitate.

O intervenție pentru găsirea unui copil dispărut s-a transformat într-un gest de solidaritate, în județul Caraș-Severin. Agenții de poliție Avram David-Beniamin și Boldea Iosif, de la Secția 6 Poliție Rurală Bozovici, au răspuns unui apel la 112 privind dispariția unei fetițe de numai 7 ani.

Potrivit Sindicatului Europol, mama o căutase timp de aproximativ o oră și jumătate. Îngrijorată că micuța ar putea fi în pericol, femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Copila a fost găsită într-o zonă cu vegetație

Polițiștii au continuat căutările și au găsit fetița teafără, într-o zonă cu vegetație, la o anumită distanță de locuință. Reîntâlnirea cu părinții a adus ușurare familiei, iar intervenția părea încheiată.

Dar, ajunși la locuință, agenții au aflat că părinții se confruntă cu probleme de sănătate și cu lipsuri. Tatăl are dizabilități locomotorii, însă, în ciuda dificultăților, continuă să muncească și să facă tot ce poate pentru familie.

„Au ales să nu rămână indiferenți”

În loc să plece mai departe după încheierea intervenției, cei doi polițiști au decis să ajute. Au cumpărat alimente, dulciuri, jucării și produse de strictă necesitate, apoi s-au întors la familie.

„Nu au făcut-o pentru că le-a cerut cineva, ci pentru că dincolo de intervenție au văzut niște părinți aflați în dificultate și un copil care merită să aibă parte de bucuria și liniștea copilăriei”, a transmis Sindicatul Europol.

Gestul nu poate înlătura toate greutățile familiei, dar, după cum subliniază sindicatul, faptul că cineva s-a oprit și a ales să ajute poate însemna mult pentru părinți și pentru copil.

„Ați demonstrat că profesionalismul nu exclude empatia și că puterea unei uniforme nu stă doar în autoritatea pe care o oferă, ci și în binele pe care îl poți face purtând-o”, este mesajul de apreciere transmis celor doi agenți. (Sava N.).

Demisia care se strecoară pe ordinea de zi

Secția pentru judecători din cadrul CSM își trece, cu aer de formalitate birocratică, o demisie pe ordinea de zi de joi, 29 octombrie 2026. O simplă linie într-un document oficial, dar cu greutate simbolică pentru Justiția din provincie.

Potrivit dezvăluirilor făcute de publicația Lumea Justiției, nu vorbim despre orice demisie: este vorba despre plecarea din funcția de conducere a judecătoarei Ana-Maria Cărășilă, actual președinte al Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea.

De la președinte la simplu judecător: coborârea de pe piedestal

Judecătoarea Ana-Maria Cărășilă nu pleacă din magistratură, ci doar își abandonează scaunul de șefă a instanței. Funcția de președinte, atât de râvnită când se urcă spre ea cu dosare frumos aranjate și avize „pozitive”, devine brusc prea grea de dus atunci când vine vremea responsabilității continue.

Demisia din postul de președinte al Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea nu este un gest administrativ. Este o coborâre de pe piedestal, ambalată tehnic în limbajul steril al CSM, iar în practică o retragere din prima linie a răspunderii publice.

CSM bifează, sistemul tace

Pe hârtie, lucrurile sunt simple: se ia act de demisie, se votează, se consemnează în procesul-verbal și se trece la următorul punct de pe ordinea de zi. Nicio întrebare, nicio explicație serioasă, nicio discuție reală despre cauze, context, bilanț de mandat sau efecte asupra justițiabililor.

Totul riscă să fie redus la o propoziție seacă:
„Secția pentru judecători ia act de demisia doamnei judecător Ana-Maria Cărășilă din funcția de președinte al Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea.”

Așa arată, în practică, transparența „modernă” a Justiției: un sistem care funcționează ca un automat de hotărâri – bagi o demisie, iese o rezoluție. Fără explicații, fără asumare, fără un cuvânt către cetățeanul care, teoretic, finanțează tot acest mecanism.

Când șefia devine doar o paranteză în CV

În loc să fie prilej de bilanț, de întrebări incomode și de analiză a modului în care a fost condusă instanța, demisia judecătoarei Ana-Maria Cărășilă riscă să fie tratată ca o simplă paranteză într-un CV de magistrat: „A fost președinte. Nu mai este. Următorul.”

Pamfletul de față nu judecă temeiurile personale ale demisiei – ele pot fi reale, legitime și umane. Dar ridică o problemă: în Justiție, funcțiile de conducere par să fie ocupate și eliberate cu aceeași nonșalanță cu care se schimbă un șef de birou într-o direcție obscură de la primărie. Diferența este că aici vorbim despre conducerea unei instanțe care hotărăște destine, averi, libertăți.

Întrebarea pe care sistemul nu vrea s-o audă

Demisia judecătoarei Ana-Maria Cărășilă din fruntea Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, consemnată pe ordinea de zi a CSM și adusă în atenție de Lumea Justiției, pune pe masă o întrebare pe care sistemul refuză sistematic să o audă:

Cine răspunde, de fapt, pentru felul în care sunt conduse instanțele, dincolo de semnături și ștampile?

Atât timp cât astfel de plecări se spală repede cu apa călduță a unei ședințe de CSM, iar cetățeanul rămâne doar cu fraza „a demisionat din funcția de președinte”, Justiția română își confirmă, încă o dată, reputația de cetate în care ușile se închid discret, iar explicațiile rămân pe dinafară. (Irinel I.).