Featured
O poveste legendara cu gunoaie. Nicio legatura cu Romania
(Preluare Inpolitics):
Azi, e o legendă americană: marea criză – cea mai mare – a gunoiului, din februarie 1968.
O grevă a gunoierilor pornită pe 2 februarie de la refuzul primăriei New York de a încheia cu ei un contract ferm – cel anterior expirase cu cîteva luni în urmă – și de aloca ceva bani în plus, considerînd că deja plătește prea mult. Trei zile mai tîrziu, presa relata numai despre munții de gunoaie acumulați pe străzile orașului(foto). Primarul John Lindsay bătea cu pumnul în masă cerînd intervenția Gărzii Naționale, dar viziunile lui nu coincideau cu cele ale guvernatorului Nelson Rockefelller, timp în care gunoaiele sporeau pe străzi, iar furia cetățenilor creștea necontrolat. Primarul Lindsay a apelat la alte sindicate din salubritate să colecteze gunoiul în contul camarazilor lor, dar a fost refuzat.
După opt zile de grevă și de acumulare a gunoaielor, municipalitatea a cedat în fața solicitărilor, iar greva s-a sfîrșit.
Dar au existat urmări neașteptate.
Inspirați de confrații newyorkezi, la cîteva zile după încheierea grevei din Big Apple au declanșat o grevă similară gunoierii din Memphis, majoritatea zdrobitoare negri. După cîteva zile de negocieri eșuate, primăria a aruncat gaze lacrimogene către greviști, ceea ce nu a dus decît la înrăutățirea situației.
La Memphis a descins însuși Martin Luther King, marele lider spiritual al negrilor din SUA, care a ținut două discursuri, pornind de la cauza gunoierilor din oraș și extinzînd pînă la situația tuturor negrilor din SUA.
Al doilea discurs, legendarul ”Am fost pe vîrful muntelui”, a fost rostit pe 3 aprilie, în fața a zeci de mii de oameni.
”Națiunea e bolnavă. Necazurile năpădesc țara. Peste tot confuzie. Dar mai știu că, într-un fel, cînd e mai întuneric vezi mai limpede stelele” spunea King. ”Problema este nedreptatea. Problema este refuzul administrației Memphisului de a fi cinstită și corectă în relația cu cei din serviciile publice, în cazul de față angajații de la salubritate” adăuga el.

A doua zi după marele discurs, Martin Luther King a fost asasinat într-un hotel din Memphis și a devenit o legendă.
Municipalitatea s-a grăbit să rezolve greva gunoierilor, satisfăcîndu-le cerințele. Întreaga America a fost cuprinsă de un val de proteste în urma uciderii lui King.
Robert F.Kennedy, aflat în cursa pentru nominalizarea drept candidat prezidențial, a preluat imediat discursul și pozițiile lui King, dar a fost, la rîndul lui, asasinat cîteva săptămîni mai tîrziu.
Grevele gunoierilor nu au impulsionat doar lupta pentru drepturile negrilor din SUA, ci și pentru drepturi ale omului, în general, și nu doar din America.
Opt zile de probleme cu gunoiul în cel mai mare oraș american, New York, au fost destule pentru a declanșa un lanț întreg de reacții care au zguduit cea mai puternică țară a lumii.
În România, criza gunoaielor durează de șapte luni și încă e departe de soluționare. Deocamdată, am intrat în stare de alertă nouă peste starea de alertă veche. Welcome to Bucharest!
Exclusiv
ANTIGRINDINA: Un măcel climatic sub acoperire, cu salarii de Nababi și recolte de râs! (adevărul care ne usucă)
Exclusiv
EXCLUSIV: „Saga” agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș. Comedia neagră de la SAS! Poliția unde „Inelul Magic” împarte disciplinare, „Polițistul Incisiv” refuză hârțoagele, iar Controlul Intern se autodenunță (cu BONUS: 50% OSKAR pentru complicitate!)
Când spui Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS), mintea îți zboară la eroi, la intervenții fulger și la un profesionalism de fier. Dar realitatea din spatele zidurilor DGPMB, așa cum o devoalează rapoartele interne și, mai nou, un document incendiar al Serviciului Control Intern (SCI), transformă mitul într-o farsă tragicomică. Pare că la SAS, singurele „acțiuni speciale” sunt cele îndreptate împotriva propriilor angajați, iar legea e interpretată nu de coduri, ci de „inelul magic” al șefilor și de pixul zelos al comisiilor interne.
Dansul birocratic al absurdității: Polițistul contra măcelăriei de hârtie (cu febră la copii, desigur!)

Cel mai recent episod din saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș, polițistul cu 18 ani de experiență, decorat cândva cu „Foarte Bine”, vine sub forma unui „RAPORT DE CERCETARE PREALABILĂ” (nr. 127529 din 03.02.2025, emis de Serviciul Control Intern al DGPMB). Verdictul? „Neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu” pentru că domnul agent a îndrăznit să… refuze să semneze la foc automat un morman de documente!
Imaginați-vă scena demnă de Caragiale: pe o parte, un șef ierarhic sau un agent cu „funcție de execuție” – conform raportului – care întinde un teanc de cel puțin șapte documente vitale: de la instrucțiuni de tragere și manipulare a armamentului (IGPR 40/2020, DGPMB 1027/2024), la proceduri tactice de intervenție (PS-IGPR-SIIAS-08, PS-IGPR-SIIAS-12) și protecție balistică. Pe cealaltă parte, polițistul Bendriș, care, culmea, are „tupeul” să ceară timp să le citească, să le înțeleagă, să le asimileze, înainte de a-și asuma responsabilitatea prin semnătură. Căci, zice omul, „odată semnate, incumbă o responsabilitate a semnatarului de cunoaștere în profunzime”. Logică elementară, am zice. Dar nu și la SAS!
Serviciul Control Intern, cu o seriozitate desprinsă din romanele lui Kafka, respinge obiecțiile agentului, replicând că acesta „nu a manifestat în nici un moment disponibilitatea de a-i fi prelucrate/reprelucrate documentele” și că „nu a solicitat timp pentru a studia materialele respective, în prezența celor desemnați cu această activitate sau chiar în particular.” Adică, domnul polițist trebuia să „pună mâna” pe ele și să le semneze pe loc, altfel e indisciplinat! Și, desigur, faptul că ambii copii ai agentului au necesitat spitalizare și că acesta a fost sub presiune emoțională nu reprezintă o scuză. Termenul e termen! Umanitate? Ce e aia?
Când sefii joacă „Inelul Magic” cu carierele, iar psihologii sună la psihiatrie (fără scuze medicale!)
Să nu uităm că acest nou „cap de acuzare” vine pe fondul unei hărțuiri sistematice, descrise deja pe larg de presa independentă, inclusiv de Incisiv de Prahova.
Ni se reamintește că agentul Bendriș a fost semnalat de două ori la Biroul Psihologie pentru „comportament dezadaptativ” de către șeful său, comisarul-șef Daniel Giurgiuveanu. Un șef care, în „aprecierea” sa oficială – un document aproape un rechizitoriu de caracter – îl descrie pe Bendriș ca fiind „dificil”, „respins de colectiv”, „manipulativ”, „imprevizibil” și care „nu-și mai înțelege contextul profesional în care lucrează”.
Ironia devine însă tragică: același raport de cercetare prealabilă ne confirmă că în martie 2024, agentul Bendriș a fost avizat „apt condiționat”, cu recomandări de restricționare a dreptului de a utiliza armamentul și munițiile, de a conduce autospecialele de intervenție și de efectuare a unui consult medical de specialitate. Deci, un polițist este acuzat de neglijență pentru că nu semnează proceduri legate de utilizarea armamentului și intervențiile speciale, în timp ce el însuși are deja restricții pe aceste aspecte! Oare cum trebuia să semneze pentru „cunoașterea la perfecție a armamentului” pe care nu avea voie să-l folosească? Mai mult, dacă, așa cum susține conducerea, Bendriș nu cunoaște armamentul și a fost evaluat „necorespunzător” la tragere, de ce nu i s-a acordat timp să studieze, ci a fost presat să semneze „fără a citi conținutul”?
Ah, și să nu uităm, dl. Bendriș „nu deține calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare”. Dar i se cere să semneze că-i e limpede tactica de interceptare a „suspecților deosebit de periculoși, posibil înarmați” de parcă ar fi pe front!
Circul „Controlului Intern”: Instituția care se autodenunță și-apoi pedepsește victima (cu OSKAR pentru complicitate!)
Și acum, cireașa de pe tort, cea mai scandaloasă dintre toate! Cele patru articole precedente (publicate de Incisiv de Prahova – (aici), (aici), (aici), (aici), etc) au dezvăluit că, în urma verificărilor propriului Serviciu Control Intern (SCI), s-a formulat o sesizare din oficiu către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 pentru… fals intelectual și abuz în serviciu! Obiectul? Chiar acea „Adresă a Biroului Psihologie nr. 214.756 din 31.07.2023”, documentul „secret” pe baza căruia Bendriș a fost inițial suspendat!
Tradus în limbaj de mahala, exact cum bine punctează sursa noastră internă: instituția l-a suspendat pe Bendriș pe baza unui document pe care nu i l-a arătat, iar apoi PROPRIA INSTITUȚIE a sesizat Parchetul că acel document ar putea fi FALS și ar constitui ABUZ în serviciu!
Acum, aceeași instituție, prin același Control Intern, îl acuză disciplinar pe polițist pentru că nu a semnat alte documente! E ca și cum te-ar băga la pușcărie pentru o infracțiune, ar constata că actul de acuzare e fals, dar te-ar pedepsi oricum pentru că ai refuzat să semnezi condamnarea!
„Ce pot să zic, bă, băieți, să înceapă dansul, așa de Sărbători să vă puneți pe drumuri pe timpul și banii voștri, mulțumiți că l-ați ajutat pe un mic moțat să se folosească de voi, care voi să trageți acum pentru el. Artificii, popcorn și ochelari de soare la SAS.” – scrie o sursă din interior. Este o acuzație directă la adresa celor care „au acceptat să devină cârpe de șters pe jos pentru a fi numiți șefi” și care, probabil, au primit și un „OSKAR de 50%” pentru complictate, semnând „documente oficiale în fals”.
Justiția, arena ultimă: Popcorn și artificii pentru un spectacol tragicomic
Acest „RAPORT DE CERCETARE PREALABILĂ”, datat 03.02.2025, nu este doar un document administrativ. Este o piesă crucială în dosarul pe care agentul-șef Bendriș l-a deschis deja la Tribunalul București, contestând abuzurile la care a fost supus. El demonstrează, fără echivoc, că sistemul nu este doar disfuncțional, ci activ ostil față de angajații săi incomozi.
Ne întrebăm retoric, și nu numai:
- Va lua act Justiția de aceste flagrante contradicții interne?
- Va investiga Parchetul (și DNA, de ce nu?) acea sesizare inițială a Controlului Intern, care arată că chiar DGPMB se acuză singură de fals și abuz?
- Vor fi trași la răspundere „șefii” care joacă de-a „inelul magic” cu destinele subalternilor, și „psihologii” care, conform unor relatări anterioare, se comportă mai degrabă ca niște călăi?
Cazul agentului Bendriș nu mai este doar povestea unui singur polițist. Este oglinda unui sistem putrezit, unde „integritatea” e un cuvânt golit de sens, iar „profesionalismul” e îngropat sub mormane de hârțoage semnate sub presiune. Este timpul ca acest „spectacol tragicomic” să se încheie, iar responsabilii să treacă de la catedra de „Abuzuri și Toxicomanie Managerială” direct în fața legii. Poate așa, SAS va redeveni o forță de elită, nu o fabrică de cazuri penale interne. Vom reveni, cu popcorn și ochelari de soare, căci dansul abia începe! Vom reveni! (Cerasela N.).
Exclusiv
Justiția „la volanul” birocrației oarbe: Cazul POP IONUT-COSTIN (fost Comandant Descarcerare Petrobrazi) și odiseea incompetenței teritoriale la Parchetul Sectorului 1! (I)
-
Exclusivacum 4 zile„Ne ducem în cap!” Alerta ANP: Sistemul Penitenciar, la un pas de colaps din lipsă de personal
-
Exclusivacum 2 zileCirc la Penitenciare! Reorganizarea „minune” a lui Burcu, un dezastru de râsul lumii!
-
Exclusivacum 4 zileSAS, de la „echipă de intervenție rapidă” la „brigada psihologilor cu bâtă”: Când statul de drept e suspendat, iar abuzul e Lege!
-
Exclusivacum 3 zileCirc la SAS! Când „Acțiunile Speciale” devin „acțiuni penale” orchestrate de psihologi-călăi și șefi cu „inel magic” – Totul la vedere, în fața Justiției!
-
Exclusivacum 10 oreReset urgent pentru ANP! De la „epoca de aur” a gardienilor la haosul oportuniștilor, prin ochii lui Cosmin Dorobanțu!
-
Exclusivacum 2 zileScandal fără precedent în Poliția Română: Birouri sigilate și injurații de la vârf
-
Exclusivacum 4 zileRăzboiul secrete-transparență: Ordinul MAI S/108/2011, sub asalt juridic
-
Exclusivacum 4 zileScandalul interceptărilor ilegale de la IPJ Botoșani: Tentativă de ‘mușamalizare sistematică’ la nivelul instituțiilor cheie



