Connect with us

Featured

Revendicările Tsl Service Coop – diversiune mediatizată sau șantaj?

Publicat

pe

În calitate de președinte al Asociației Românilor din Italia și președinte al Camerei de Comerț – CCIRO Italia, mi-am manifestat public îngrijorarea încă de la începutul scandalului de la Mondo Convenienza și am decis să mă implic personal pentru a clarifica dacă este vorba de rele tratamente și rasism la adresa angajaților români – așa cum se vehiculează în mass media, care a reluat revendicările denunțătorilor.
Inițial, speriat de amploarea și riscurile la care ar fi fost expuși peste două mii de muncitori români care prestează servicii pentru gigantul de retail italian, am reacționat intempestiv, sub impulsul de empatie cu conaționalii noștri, luând poziție critică într-o emisiune la Radio “Diaspora” în data 3 Februarie 2022 (click aici link emisiune https://drive.google.com/…/1MHF7GKFonFYOVxGTM…/view), având coleg de platou pe deputatul Valentin Făgărășian; insuficient informat, am lansat un atac frontal la adresa companiei Mondo Convenienza, filiala Torino, afirmând, între altele că “așa nu se poate, pe umerii românilor s-a dezvoltat Mondo Convenienza, cifra de afaceri de 1 miliard de euro a companiei se datorează și muncii depuse de conaționalii noștri”.
În urma acestei emisiuni, nu știu ce demersuri a întreprins deputatul Făgărășian, dar eu am considerat necesară demararea unei investigații aplicate, care să limpezească lucrurile – demers despre care am informat și Biroul atașatului pe probleme de muncă al Ambasadei noastre de la Roma. În primul rând, am solicitat companiei Tsl Service Coop (compania incriminată în acest conflict, prin intermediul căreia muncitorii români prestează pentru Mondo Convenienza) un set de răspunsuri privind întrebările vehiculate destul de insistent în spațiul public:
1) Acuzațiile de rasism:
Este adevărat că cei are au făcut plângere au primit amenințări și insulte, așa cum susțin? Răspunsul Tsl: “Superiorii care au în responsabilitate relația cu angajații – șoferi și operatori în montajul de mobilă – sunt români, care fac onoare atât companiei noastre cât și comunității de români din Italia. Ei au evoluat de la simpli muncitori sau șoferi, ajungând în poziții de decizie – coordonatori și formatori. Deci nu poate fi vorba de rasism în discuții (dacă ar fi existat) între cetățenii aceleiași etnii.”
2) Acuzații de rele tratamente:
Este adevărat că, în comunicarea cu muncitorii, este folosit un ton agresiv, și amenințări de genul: “Dacă nu vă convine, plecați în țara voastră!”
Răspunsul Tsl: „Compania noastră a fost creată ca o familie. Toți cei în dificultate au fost ajutați și vor fi sprijiniți în continuare. Este imposibil ca responsabilii noștri să folosească asemenea jigniri pentru că – așa cum am arătat mai devreme – și ei au fost, la rândul lor, muncitori. Sunt acuzații nefondate, încercări de discreditare a bunei atmosfere pe care am creat-o în rândul angajaților noștri”.
3) Invocarea unei așa-zise obligații de prestare de servicii în zile nelucrătoare sau în afara programului de lucru (în total 12 -14 ore pe zi) – așa cum prezintă reclamanții.
Chestionând reprezentanții Tsl asupra problematicii de mai-sus, am primit următorul răspuns: “Orice solicitare de prestare de servicii în zi nelucrătoare s-a făcut sporadic, doar în perioade supra-aglomerate și numai cu acceptul muncitorilor, fiind remunerați în consecințe. A veni acum și a pretinde că un acord consensual – solicitat în cele mai multe cazuri chiar de către muncitori pentru a-și rotunji veniturile – ar fi fost o obligație impusă de angajator înseamnă o mistificare a adevărului și o manipulare a opiniei publice, poate și în scop de șantaj. Cât privește programul de lucru excedentar, se întâmplă ca rareori să apară disfuncționalități de natură tehnică, ținând de adaptarea mobilierului la locul efectiv de montare, situație care poate să întârzie programul de muncă, dar care, pe de altă parte, atrage remunerarea în plus față de salariu. În același timp, merită de amintit că, în cazul foarte des întâlnit, în care echipa de montaj, prin sârguință și capacitate profesională, reușește livrarea corespunzătoare pentru ziua respectivă imediat după ora prânzului, înainte de terminarea scriptică a programului, salariul nu este afectat, din contră cei harnici sunt premiați cu sume substanțiale. ”
4) În acest cadru competitiv, sunt încălcate unele principii ale dreptului muncii? De exemplu, este suprimată pauza de prânz?
”Echipele de montaj au libertatea de a-și organiza pauza de prânz în funcție de cum consideră și de stadiul îndeplinirii comenzilor. Totuși prioritatea este în favoarea pauzei de prânz și nu a îndeplinirii comenzii în detrimentul prânzului. În acest sens, am dat instrucțiuni din totdeauna colegilor noștri de pe teren să anunțe clientul în eventualitatea unei întârzieri legate de pauza de masă. Nu a existat niciun caz în care vreun client să fi reclamat o situație de acest gen.”
Continuând demersurile de aflare a întregului adevăr, am ajuns la elucidarea comportamentului doamnei avocat Caterina Biafora, apărătoarea reclamanților români. Astfel, am fost informat că domnia sa încearcă să “racoleze” noi denunțători români, lucrători în depozitele Tsl Service Coop în schimbul sumei de 250 euro de persoană. În acest contract de asistență juridică, avocata Biafora promite obținerea unor sume mari de bani, condiția fiind ca reclamantul să declare cât mai multe ore lucrate în afara programului și/sau zile de sărbătoare lucrate precum și lipsa unor drepturi (pauza de prânz, de exemplu), solicitându-le muncitorilor, la sfârșitul procesului, un bonus de succes din suma recuperată.
În cadrul primei investigații la sediul cooperativei TSL Service Coop, avocatul companiei ne relatează desfășurarea înfățișărilor de la tribunal pentru negocieri pe cale amiabilă, ocazie cu care avocata Biafora a pretins în fața judecătorului suma de cinci mii de euro – cheltuieli de judecată – din partea Tsl pentru fiecare client în parte. O socoteală simplă ne arată că doamna avocat câștigă pentru fiecare client 4.000 de euro plus 250 euro percepuți la început plus bonusul de succes procentul din suma recuperată, în total un cuantum care s-ar putea să depășească cuantumul clientului însuși.
Am mers la Torino și am discutat cu alți muncitori români care lucrează pentru Mondo Convenienza la depozitul gestionat de cooperativa TSL; acolo am descoperit că aceștia sunt mulțumiți de salariile primite – între 2.000€ și 2.800€ – plus al treisprezecelea și al paisprezecelea salariu, vacanța plătită, bacșiș câștigat care, adunat la sfârșit de lună, însumează peste o mie de euro de fiecare angajat.
Conaționalii noștri îmi confirmă că programul de lucru nu este atât de extenuant precum este prezentat de colegii lor reclamanți. Ni se confirmă cele spuse de oficialii Tsl, în sensul în care de multe ori se întâmplă ca munca să poată fi terminată imediat după prânz, dar salariile nu se reduc. În schimb, când se depășește programul, firma plătește regulamentar orele muncite în plus, zilele de sâmbătă și sărbători fiind plătite de asemenea separat. La întrebarea privind motivele pentru care cei câțiva colegi au depus denunțuri, reclamând bani din partea firmei angajatoare, răspunsul primit de la cei prezenți a inclus trei componente: “pentru bani care pot fi câștigați ușor”, “nu le place munca”, “au alte afaceri”.
M-am reîntors la TSL și am verificat din ce dată nu s-au mai prezentat la muncă denunțătorii; reprezentanții TSL mi-au înmânat toate chitanțele de salariu ale muncitorilor și am descoperit că sunt evidențiate orele lucrate extra-program și plătite regulamentar. Îmi este pus la dispoziție și un centralizator din care rezultă că în general ultima livrare se încadrează în programul de lucru normal din fiecare zi.
Continuând discuția cu reprezentanții TSL am descoperit atitudinea empatică pe care au avut-o față de cei peste o mie de angajați încă de la începutul crizei coronavirus, moment în care firma putea aduce în discuție o restructurare de personal, ținând cont de dificultățile economice care se anunțau, dar TSL nu a concediat niciun angajat – cu excepția denunțătorilor care au refuzat să mai revină la serviciu după perioada de lockdown și automat a trebuit să le fie declarat închis contractul de muncă. Din contră, în loc de măsuri de diminuare a costurilor de personal, Tsl a hotărât să anticipeze cu două luni ajutorul de șomaj, firma asumându-și inclusiv riscul să piardă toți acești bani dacă statul italian ar fi întrat într-o incapacitate de plată.
Pentru obiectivitate și echilibru, am încercat să iau legătura, public, cu denunțătorii pe grupul lor de Facebook. Până în ziua de astăzi, nu am primit nici un răspuns/contact. Chiar și în această situație, am încercat să înțeleg cu ce se ocupă, în mod curent, care este statutul lor economico-social – ei neavând o ocupație în momentul de față. Deocamdată, am descoperit, de exemplu, că dl. D.M. este proprietarul a șapte mașini, dintre care două de lux – Audi Q7 și BM – și un camion. Nu apare că i-ar fi mers rău prestând la Mondo Convenienza.
Concluziile mele sunt: fiecare muncitor care se simte neîndreptățit trebuie să facă demersuri pentru a-și obține drepturile; nu cred într-o altă formă de justiție decât în fața judecătorilor. A arunca noroi într-o companie precum Mondo Convenienza se traduce prin a urmări cu totul altceva, iar reversul este aplicarea unei etichete urâte comunității de români. Apoi, riscul ca anumite companii să-și piardă încrederea în muncitorii romani este foarte mare; sunt și alte etnii sau chiar italieni care și-ar dori salariul celor care au denunțat calomnios. Daunele de imagine și pierderile suferite de o asemenea companie sunt incomensurabile față de o campanie mediatică manipulată, care nu a cuprins o investigație nici pe jumătatea celei prezentate în analiza de față. Din aceste încercări de a discredita o colaborare italiano-română de succes toată lumea are de pierdut.
Eugen Terteleac
Președinte ARI și CCIRO – ITALIA

Administratie

La mulți ani, pompierilor români! Omagiu adus eroilor în uniformă

Publicat

pe

De

Curajul de a înfrunta pericolul pentru salvarea vieților

Pompierii din România sunt celebrați astăzi pentru curajul, devotamentul și profesionalismul de care dau dovadă în fiecare misiune. Aceștia aleg să înfrunte focul și cele mai dificile situații pentru a proteja vieți omenești și pentru a apăra comunitățile.

Recunoștință pentru sacrificiile făcute zi de zi

Mesajul transmis cu această ocazie subliniază respectul și recunoștința față de pompierii care își desfășoară activitatea în condiții de risc, punând siguranța cetățenilor înaintea propriei persoane.

„Vă mulțumim pentru dăruire, profesionalism și pentru sacrificiile pe care le faceți zi de zi, pentru siguranța noastră”, se arată în mesajul dedicat salvatorilor români.

Un gând de apreciere pentru salvatori

Prin munca lor neobosită, pompierii demonstrează că uniforma reprezintă nu doar o profesie, ci și un angajament profund față de oameni și comunitate.

„La mulți ani, eroilor în uniformă! La mulți ani, pompierilor din România!”

Citeste in continuare

Administratie

178 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii, comemorați la Monumentul Eroilor Pompieri

Publicat

pe

De

Ceremonie solemnă la București, în memoria eroilor pompieri

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a participat astăzi, 13 septembrie, la ceremonia organizată la Monumentul Eroilor Pompieri din București, cu ocazia împlinirii a 178 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii.

Evenimentul a reunit oficiali ai Ministerului Afacerilor Interne, reprezentanți ai structurilor din subordine și ai instituțiilor partenere, printre participanți numărându-se secretarul de stat dr. Raed Arafat, șefii armelor din MAI și veterani.

Omagiul adus curajului și sacrificiului

În cadrul ceremoniei, ministrul Cătălin Predoiu a vorbit despre devotamentul, profesionalismul și curajul pompierilor, evidențiind sacrificiul pe care aceștia îl fac pentru protejarea oamenilor și a comunităților.

Mesajul transmis a pus în lumină rolul esențial al pompierilor în gestionarea situațiilor de urgență, precum și responsabilitatea celor care activează în această structură de a păstra standardele de onoare și solidaritate ale armei.

Memorie, respect și continuitate

Ceremonia de la Monumentul Eroilor Pompieri a reprezentat, totodată, un moment de recunoștință pentru pompierii care și-au pus viața în slujba cetățenilor, dar și pentru cei care continuă astăzi această misiune.

Evenimentul a reafirmat importanța păstrării memoriei eroilor pompieri și a transmiterii valorilor de curaj, disciplină și responsabilitate către noile generații.

Informațiile și declarațiile prezentate au fost publicate de Ministerul Afacerilor Interne, pe site-ul oficial al instituției, la adresele dedicate discursului ministrului și participării sale la ceremonia comemorativă. La eveniment au fost reprezentate și Departamentul pentru Situații de Urgență, precum și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Micii bicicliști au deschis cursa la Ploiești: „Pasiunea începe cu primii metri”

Publicat

pe

De

Emoții, ambiție și aplauze la linia de start

Înainte ca profesioniștii să intre în competiție, Ploieștiul a fost gazda unei curse dedicate celor mai mici iubitori ai ciclismului. Copiii au pedalat cu emoție și determinare, în timp ce părinții i-au susținut de pe margine și i-au încurajat până la linia de sosire.

Atmosfera de competiție a fost marcată de entuziasm, bucurie și dorința celor mici de a-și demonstra abilitățile pe bicicletă.

Virgiliu Daniel Nanu: „Poate că printre ei este un viitor campion”

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a participat la festivitatea de premiere și a apreciat implicarea copiilor în această inițiativă sportivă.

„Poate că Turul României se câștigă în sute de kilometri, dar pasiunea pentru bicicletă începe cu primii câțiva metri”, a transmis Virgiliu Daniel Nanu, potrivit declarației publicate de acesta.

Oficialul prahovean a subliniat că participarea copiilor reprezintă una dintre cele mai importante dimensiuni ale evenimentului, dincolo de rezultatele sportive.

O cursă care poate inspira viitorii campioni

Virgiliu Daniel Nanu a remarcat faptul că numeroși copii au ales mișcarea și bicicleta, considerând că această experiență le poate influența parcursul sportiv.

„M-am bucurat să îi premiez și să văd atâția copii alegând mișcarea și bicicleta. Poate că printre ei este un viitor campion”, a precizat președintele Consiliului Județean Prahova.

În opinia sa, adevărata reușită a Turului României nu se măsoară doar în kilometri parcurși sau în clasamente, ci și în capacitatea competiției de a-i determina pe copii să continue să pedaleze.

„Dacă Turul României lasă în urmă copii care vor să pedaleze mai departe, cursa și-a câștigat deja cea mai frumoasă etapă”, a conchis Virgiliu Daniel Nanu.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv11 ore ago

„GRĂDINIȚA DE CADRE” DIN IPJ PRAHOVA, EPISODUL 61: ZEII FĂRĂ RCA, ȘEFII CU 2,66 ȘI PROSTIMEA CARE SUNĂ LA 112

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de cadre din IPJ Prahova”. Dacă până acum părea doar o comedie neagră cu...

Exclusiv12 ore ago

„Nu e treaba noastră”. Cum pasează ANSPDCP responsabilitatea în scandalul procedurii secrete PS‑MAI‑DGMRU‑125

Sindicatul polițiștilor „Diamantul” acuză Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) că refuză să intervină în...

Exclusiv2 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio

„GRĂDINIȚA DE CADRE” LOVEȘTE DIN NOU: CÂND NU IEȘI PREMIER, IESE PENSIA În IPJ Prahova, meritocrația e un banc prost...

Exclusiv2 zile ago

Nicușor Dan a semnat, viceprimarii au dispărut, Articolul 550 a murit: ghid rapid de fraudă legislativă în trei ore

Cotroceniul, birou de ștampilat pe nevăzute: cum a semnat Nicușor Dan, cu ochii închiși, execuția Articolului 550 România lui 2026...

Exclusiv2 zile ago

Comisarul de 3,80 la teorie, 10 la împuternicire: șef peste IPJ Cluj, corigent la competență

De la „împuternicit etern” la „picat rușinos” Ce funcție mai poate ocupa în cadrul IPJ Cluj comisarul-șef Moșuțan Radu după...

Exclusiv3 zile ago

Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc

La TCE Ploiești, sindicatul lui Suditu semnează „de acord” cu Organigrama lui Nae, coordonatorii sunt scoși la liman, iar Dinu...

Exclusiv3 zile ago

„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri

Când poliția circulă cu mașina-n pioneze prin centru, dar te amendează pe tine pentru un bec ars, nu mai vorbim...

Exclusiv3 zile ago

Ministerul „Reglementărilor Fantomă”: cum decide o structură fără chip cât merită oamenii la leafă

Diamantul lovește: de la Tribunalul București, direct la Curtea Constituțională O nouă excepție de neconstituționalitate pleacă din sala Tribunalului București...

Exclusiv4 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului

Când ți se cântă prea mult la ureche, la un moment dat nu mai poți sta în banca ta. Când...

Exclusiv4 zile ago

MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI.  „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă

Remember: cum s-au distrus Neoplan-urile și s-au umflat kilometrii Înainte să ajungem la „organigrama cu chiloți”, merită un mic remember:...

Exclusiv4 zile ago

MAI adună date sensibile, ANSPDCP ridică din umeri: cazul procedurii PS-MAI-DGMRU-125

ANSPDCP și marele miracol administrativ: când dosarul cu date personale se lovește de ușa competenței Procedura MAI care a pus...

Exclusiv4 zile ago

La Arad, programul de 8 ore bate infractorul la scor: 1–0 pentru hoți

Dacă te-ai întrebat vreodată cum poți crește infracționalitatea fără să dai o singură palmă legii, răspunsul vine de la Arad:...

Exclusiv5 zile ago

STATUL PE PERSOANĂ FIZICĂ – Sufrageria de Securitate Națională S.A.

Cum și-au tras Bolojan și Abrudean Zonă de Securitate Clasa I „la cheie”, pe încredere și fără acte Când credeai...

Exclusiv6 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi

„Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” nu mai e doar o metaforă. Este un manual de proastă guvernare, ediție ilustrată,...

Exclusiv6 zile ago

Bâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională

Există popoare care construiesc rachete. Altele, care ridică zgârie-nori. România a reușit performanța unică de a bloca securitatea națională într-un...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv