Connect with us

Featured

Arhanghelul libertăţii presei, Julian Assange

Publicat

pe

Arhanghelul libertăţii presei, Julian Assange„Tăcerea asupra tratamentului aplicat lui Assange nu este numai o trădare în ceea ce-l priveşte, ci şi o trădare a însăşi libertăţii presei. Vom plăti scump această complicitate” (Chris Hedges). Julian Assange a fost arestat în Ambasada Ecuadorului de la Londra şi târât într-o dubă a poliţiei. Un patriarh cu păr alb şi barbă albă, cu ochi încă vii – are doar 47 de ani -, bruscat de patru sau cinci poliţişti, făcea semne ciudate şi încerca să transmită întregii lumi ceva foarte important. Va fi această imagine „ultimul articol” al editorului Julian Assange ?
„Orişicare înger e înspăimântător.” – Rainer Maria RilkeEcuadorul a fost prea mic pentru un război atât de mare. Rafael Correa, preşedintele ecuadorian care l-a adăpostit, curajos şi generos, în ambasada ţării sale de la Londra – Correa este cel care a dus un război just, total împotriva datoriei odioase ecuadoriene -, la capătul celor două mandate ale sale (2007-2017), a fost obligat el însuşi să se refugieze în ţara de origine a soţiei sale, în Belgia. Noul preşedinte al Ecuadorului, Lenin Moreno (ce prenume !), are doar o dimensiune proporţională cu puterea ţării pe care o reprezintă azi. A cedat până la urmă la presiunile prea mari ale Imperiului American. Asta după ce l-a chinuit un an pe Assange, degradându-i din ce în ce mai mult statutul şi condiţiile de azilant politic şi cetăţean ecuadorian. Rafael Correa a calificat viaţa lui Assange din ultimul an în interiorul ambasadei drept „tortură”. Fostul preşedinte ecuadorian l-a caracterizat pe succesorul său, pe care, de altfel, l-a ajutat să obţină preşedinţia, drept „cel mai mare trădător” : „Cel mai mare trădător din istoria ecuadoriană şi a Americii Latine, Lenin Moreno […]. Moreno este un om corupt, dar el a comis o crimă pe care umanitatea n-o va uita niciodată” (contul de Facebook pe care se exprima Rafael Correa a fost blocat între timp).

Chris Hedges (Premiul Pulitzer, 2002), John Pilger, Paul Craig Roberts, Noam Chomsky, Caitlin Johnstone, Glenn Greenwald şi atâtea alte nume de cronicari, de mari conştiinţe au intervenit în ultimii ani în favoarea, în apărarea lui Assange. Cei citaţi mai sus fac parte dintre puţinii care mai merită citiţi ca oameni liberi, şi nu ca detestabili mercenari. Marea presă occidentală s-a deteriorat recent într-o asemenea măsură, încât Paul Craig Roberts o numeşte sistematic „presstitute” (o contracţie între „presă” şi „prostituţie”). Odată cu căderea generală a presei, ideea democratică însăşi a suferit o lovitură gravă, probabil mortală. Cine mai e capabil să susţină că Regatul Unit al Theresei May, SUA lui Donald Trump sau Franţa lui Emmanuel Macron mai sunt democraţii care merită urmate ?

Asasinarea lui Julian Assange, lentă până mai ieri, accelerată prin arestarea sa din Ambasada Ecuadoriană, a fost pusă în operă de Marea Britanie, care l-a arestat mai întâi la domiciliu în urmă cu mai bine de opt ani, ca răspuns la cererile de extrădare ale Suediei (între timp, Suedia şi-a retras cererea) şi SUA, care l-a şi condamnat în secret (din greşeală, probele condamnării au ieşit la lumină). Ţara de origine a lui Assange, Australia, n-a mişcat nici un deget, deşi opinia publică australiană e de partea editorului. Singura soluţie care le mai rămâne Marii Britanii şi SUA pentru a ieşi cât de cât basma curată ar putea fi aceea ca „perfidul Albion” să-l expulzeze pe Assange către ţara al cărei cetăţean este, către Australia. Vor avea atâta capacitate de previziune cei care trebuie să ia o decizie, vor fi liberi să ia o asemenea hotărâre ?

„WikiLeaks şi Assange au făcut mai mult pentru a denunţa sumbrele maşinaţii şi crimele Imperiului American decât oricare altă organizaţie de presă. Assange, pe lângă denunţarea atrocităţilor şi crimelor comise de armata americană în războiaele noastre fără sfârşit şi scoaterea la lumină a mecanismelor interne ale campaniei lui Hillary Clinton, a făcut publice uneltele de piratare folosite de CIA şi de NSA, programele lor de supraveghere şi amestecul lor în alegerile din alte ţări, printre altele, şi în alegerile din Franţa […]. Ceea ce i se întâmplă lui Assange ar trebui să îngrozească presa. Şi totuşi, soarta sa se loveşte de indiferenţă şi dispreţ sarcastic. Odată expulzat din ambasadă, va fi judecat în Statele Unite pentru ceea ce a publicat. Aceasta va crea un precedent juridic nou şi periculos, pe care Administraţia Trump şi viitoarele administraţii îl vor utiliza împotriva altor editori, inclusiv împotriva celor care fac parte din mafia care încearcă acum să-l linşeze pe Assange” (Chris Hedges, pe blogul său, truthdig.com, 13 noiembrie 2018).

Răstignirea care i se pregăteşte lui Assange dacă va fi extrădat în SUA are într-adevăr nişte dimensiuni rar întâlnite în epoca noastră minoră şi mercantilă. Odată cu Assange va fi crucificat şi omul liber modern, cu democraţia sa cu tot.

Petru Romosan

Administratie

La mulți ani, pompierilor români! Omagiu adus eroilor în uniformă

Publicat

pe

De

Curajul de a înfrunta pericolul pentru salvarea vieților

Pompierii din România sunt celebrați astăzi pentru curajul, devotamentul și profesionalismul de care dau dovadă în fiecare misiune. Aceștia aleg să înfrunte focul și cele mai dificile situații pentru a proteja vieți omenești și pentru a apăra comunitățile.

Recunoștință pentru sacrificiile făcute zi de zi

Mesajul transmis cu această ocazie subliniază respectul și recunoștința față de pompierii care își desfășoară activitatea în condiții de risc, punând siguranța cetățenilor înaintea propriei persoane.

„Vă mulțumim pentru dăruire, profesionalism și pentru sacrificiile pe care le faceți zi de zi, pentru siguranța noastră”, se arată în mesajul dedicat salvatorilor români.

Un gând de apreciere pentru salvatori

Prin munca lor neobosită, pompierii demonstrează că uniforma reprezintă nu doar o profesie, ci și un angajament profund față de oameni și comunitate.

„La mulți ani, eroilor în uniformă! La mulți ani, pompierilor din România!”

Citeste in continuare

Administratie

178 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii, comemorați la Monumentul Eroilor Pompieri

Publicat

pe

De

Ceremonie solemnă la București, în memoria eroilor pompieri

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a participat astăzi, 13 septembrie, la ceremonia organizată la Monumentul Eroilor Pompieri din București, cu ocazia împlinirii a 178 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii.

Evenimentul a reunit oficiali ai Ministerului Afacerilor Interne, reprezentanți ai structurilor din subordine și ai instituțiilor partenere, printre participanți numărându-se secretarul de stat dr. Raed Arafat, șefii armelor din MAI și veterani.

Omagiul adus curajului și sacrificiului

În cadrul ceremoniei, ministrul Cătălin Predoiu a vorbit despre devotamentul, profesionalismul și curajul pompierilor, evidențiind sacrificiul pe care aceștia îl fac pentru protejarea oamenilor și a comunităților.

Mesajul transmis a pus în lumină rolul esențial al pompierilor în gestionarea situațiilor de urgență, precum și responsabilitatea celor care activează în această structură de a păstra standardele de onoare și solidaritate ale armei.

Memorie, respect și continuitate

Ceremonia de la Monumentul Eroilor Pompieri a reprezentat, totodată, un moment de recunoștință pentru pompierii care și-au pus viața în slujba cetățenilor, dar și pentru cei care continuă astăzi această misiune.

Evenimentul a reafirmat importanța păstrării memoriei eroilor pompieri și a transmiterii valorilor de curaj, disciplină și responsabilitate către noile generații.

Informațiile și declarațiile prezentate au fost publicate de Ministerul Afacerilor Interne, pe site-ul oficial al instituției, la adresele dedicate discursului ministrului și participării sale la ceremonia comemorativă. La eveniment au fost reprezentate și Departamentul pentru Situații de Urgență, precum și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Micii bicicliști au deschis cursa la Ploiești: „Pasiunea începe cu primii metri”

Publicat

pe

De

Emoții, ambiție și aplauze la linia de start

Înainte ca profesioniștii să intre în competiție, Ploieștiul a fost gazda unei curse dedicate celor mai mici iubitori ai ciclismului. Copiii au pedalat cu emoție și determinare, în timp ce părinții i-au susținut de pe margine și i-au încurajat până la linia de sosire.

Atmosfera de competiție a fost marcată de entuziasm, bucurie și dorința celor mici de a-și demonstra abilitățile pe bicicletă.

Virgiliu Daniel Nanu: „Poate că printre ei este un viitor campion”

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a participat la festivitatea de premiere și a apreciat implicarea copiilor în această inițiativă sportivă.

„Poate că Turul României se câștigă în sute de kilometri, dar pasiunea pentru bicicletă începe cu primii câțiva metri”, a transmis Virgiliu Daniel Nanu, potrivit declarației publicate de acesta.

Oficialul prahovean a subliniat că participarea copiilor reprezintă una dintre cele mai importante dimensiuni ale evenimentului, dincolo de rezultatele sportive.

O cursă care poate inspira viitorii campioni

Virgiliu Daniel Nanu a remarcat faptul că numeroși copii au ales mișcarea și bicicleta, considerând că această experiență le poate influența parcursul sportiv.

„M-am bucurat să îi premiez și să văd atâția copii alegând mișcarea și bicicleta. Poate că printre ei este un viitor campion”, a precizat președintele Consiliului Județean Prahova.

În opinia sa, adevărata reușită a Turului României nu se măsoară doar în kilometri parcurși sau în clasamente, ci și în capacitatea competiției de a-i determina pe copii să continue să pedaleze.

„Dacă Turul României lasă în urmă copii care vor să pedaleze mai departe, cursa și-a câștigat deja cea mai frumoasă etapă”, a conchis Virgiliu Daniel Nanu.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv11 ore ago

„GRĂDINIȚA DE CADRE” DIN IPJ PRAHOVA, EPISODUL 61: ZEII FĂRĂ RCA, ȘEFII CU 2,66 ȘI PROSTIMEA CARE SUNĂ LA 112

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de cadre din IPJ Prahova”. Dacă până acum părea doar o comedie neagră cu...

Exclusiv12 ore ago

„Nu e treaba noastră”. Cum pasează ANSPDCP responsabilitatea în scandalul procedurii secrete PS‑MAI‑DGMRU‑125

Sindicatul polițiștilor „Diamantul” acuză Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) că refuză să intervină în...

Exclusiv2 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio

„GRĂDINIȚA DE CADRE” LOVEȘTE DIN NOU: CÂND NU IEȘI PREMIER, IESE PENSIA În IPJ Prahova, meritocrația e un banc prost...

Exclusiv2 zile ago

Nicușor Dan a semnat, viceprimarii au dispărut, Articolul 550 a murit: ghid rapid de fraudă legislativă în trei ore

Cotroceniul, birou de ștampilat pe nevăzute: cum a semnat Nicușor Dan, cu ochii închiși, execuția Articolului 550 România lui 2026...

Exclusiv2 zile ago

Comisarul de 3,80 la teorie, 10 la împuternicire: șef peste IPJ Cluj, corigent la competență

De la „împuternicit etern” la „picat rușinos” Ce funcție mai poate ocupa în cadrul IPJ Cluj comisarul-șef Moșuțan Radu după...

Exclusiv3 zile ago

Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc

La TCE Ploiești, sindicatul lui Suditu semnează „de acord” cu Organigrama lui Nae, coordonatorii sunt scoși la liman, iar Dinu...

Exclusiv3 zile ago

„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri

Când poliția circulă cu mașina-n pioneze prin centru, dar te amendează pe tine pentru un bec ars, nu mai vorbim...

Exclusiv3 zile ago

Ministerul „Reglementărilor Fantomă”: cum decide o structură fără chip cât merită oamenii la leafă

Diamantul lovește: de la Tribunalul București, direct la Curtea Constituțională O nouă excepție de neconstituționalitate pleacă din sala Tribunalului București...

Exclusiv4 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului

Când ți se cântă prea mult la ureche, la un moment dat nu mai poți sta în banca ta. Când...

Exclusiv4 zile ago

MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI.  „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă

Remember: cum s-au distrus Neoplan-urile și s-au umflat kilometrii Înainte să ajungem la „organigrama cu chiloți”, merită un mic remember:...

Exclusiv4 zile ago

MAI adună date sensibile, ANSPDCP ridică din umeri: cazul procedurii PS-MAI-DGMRU-125

ANSPDCP și marele miracol administrativ: când dosarul cu date personale se lovește de ușa competenței Procedura MAI care a pus...

Exclusiv4 zile ago

La Arad, programul de 8 ore bate infractorul la scor: 1–0 pentru hoți

Dacă te-ai întrebat vreodată cum poți crește infracționalitatea fără să dai o singură palmă legii, răspunsul vine de la Arad:...

Exclusiv5 zile ago

STATUL PE PERSOANĂ FIZICĂ – Sufrageria de Securitate Națională S.A.

Cum și-au tras Bolojan și Abrudean Zonă de Securitate Clasa I „la cheie”, pe încredere și fără acte Când credeai...

Exclusiv6 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi

„Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” nu mai e doar o metaforă. Este un manual de proastă guvernare, ediție ilustrată,...

Exclusiv6 zile ago

Bâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională

Există popoare care construiesc rachete. Altele, care ridică zgârie-nori. România a reușit performanța unică de a bloca securitatea națională într-un...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv