Administratie
Nori negri: batalia din PNL ameninta sa insingereze Romania pina in toamna
(Preluare Inpolitics):
Situația se complică dramatic: bătălia pentru putere din partidul de guvernămînt se va împleti tot mai ”armonios” cu guvernarea, iar decontul va fi suportat în mod categoric de cetățeni, conform principiului de fier ”o să vadă ei ce o să pățim noi”. Printre marile probleme politico-economice care stau să izbucnească se numără nu atît moțiunea de cenzură, lipsită total de șanse, în opinia noastră, cît rectificarea bugetară, evaluarea miniștrilor la jumătate de an și posibila remaniere.
Să o luăm metodic.
Chestiunea remanierii unor miniștri agită apele de cîteva zile, mai pe surse, mai oficial. Pe surse de vorbește de executarea unor miniștri liberali apropiați de Ludovic Orban, ceea ce ar avea sens în contextul bătăliei pentru putere din partid, ca și a unora din tabăra USRPLUS.
Problema, dacă e reală, e complicată dramatic, însă, de poziționările publice ale lui Ludovic Orban și Dan Barna, care dezmint remanierea.
Conform statutului PNL, candidații de miniștri trebuie validați de forurile interne, începînd cu Biroul Executiv și cel Politic Național, ceea ce înseamnă, teoretic, că premierul nu poate opera vreo modificare fără acordul propriului partid, nemaivorbind de USRPLUS. Dacă Florin Cîțu trece peste statut, atunci conflictul din PNL riscă să devină exploziv, iar Ludovic Orban poate pune în discuție o altă prevedere statutară, conform căreia BPN poate decide retragerea din guvern a unui membru al partidului, ori chiar a tuturor, ceea ce îl include și pe primul ministru. Un eventual nou refuz al lui Cîțu nu l-ar lăsa fără funcția de prim ministru, vulnerabilă doar în fața moțiunii de cenzură, dar l-ar putea lăsa fără statutul de membru al PNL, ceea ce ar crea o situație deloc dezirabilă pentru el.
Toate aceste manevre sunt, repetăm, teoretice, dar realizabile, și istoria a demonstrat că în marile bătălii nu se aleg mijloacele.
Pe de altă parte, Florin Cîțu ar putea dezminți el însuși remanierea, eliminînd problema din start.
Numai că aici ar avea masiv de pierdut personal, ca imagine, pentru că ar însemna că se solidarizează cu toți actualii miniștri și nu ar mai putea formula vreo critică o bună perioadă de aici încolo.
Or, știm încă din ianuarie, de la premier, că la jumătatea anului va face o amplă analiză a activității miniștrilor. A dezminți remanierea înainte de respectiva evaluare ar fi un dezastru de imagine; a o face după evaluare, cum spuneam, înseamnă că totul e perfect în cabinet, iar Cîțu ar deconta toate nefăcutele de aici încolo.
Evaluarea miniștrilor se va lega, însă, de alt eveniment care se anunță extrem de complicat: rectificarea bugetară.
Sfîrșitul lunii iunie înseamnă, conform legii, dezlegarea la prima rectificare bugetară din an, iar anul acesta, la cum s-a votat bugetul, cu mare întîrziere, în martie, și pe repede înainte, ea e mai necesară ca oricînd.
Rectificarea vine obligatoriu, însă, la pachet, cu elaborarea raportului situaţiei economice şi bugetare pentru primele şase luni, care se va face în următoarele săptămîni. Iar raportul respectiv va scoate la iveală care miniștri s-au dovedit buni manageri ai banului public și au gestionat eficient bugetul alocat și care nu, unii, probabil, nefiind în stare nici măcar să cheltuie respectivii bani.
Un asemenea raport ar constitui un argument irefutabil pentru remaniere, dar va avea Cîțu hotărîrea necesară?
Pe de altă parte, rectificarea însăși e un casus belli. Dacă economia duduie și prognozele sunt optimiste pe cît pretinde premierul, rectificarea nu poate fi altfel decît pozitivă.
Dacă se dau bani în plus, însă, unde vor fi ei direcționați? În spiritul european al vremurilor noi, ar trebui să meargă către ministerele cercetării, digitalizării și inovației, al mediului, al educației, al economiei, al dezvoltării ori al transporturilor.
Spiritul tradițional mioritic spune altceva, însă: ei trebuie să meargă la MApN, MAI, SRI, SIE, SPP, STS și trebuie să se taie de la ministerele sus pomenite, plus sănătate, muncă ori agricultură.
De aici, o primă mare problemă pentru premierul Cîțu, care nu ar sufla în front în fața instituțiilor de forță.
Dar dacă, varianta de groază, deficitul bugetar va da semne că iese din parametrii propuși, iar rectificarea ar fi negativă?
Atunci, primul ministru chiar ar fi în corzi, pentru că mesajele sale triumfaliste din ultima vreme ar fi spulberate de viața reală.
În plus, Florin Cîțu are un istoric personal cu rectificările bugetare, în cazul cărora, ca senator liberal finanțist, a fost mereu, în ultimii ani, foarte activ. Și foarte agresiv.
Ne amintim o declarație trăznită a sa din perioada guvernării pesediste, prin 2017, cînd a anunțat constituirea unei comisii parlamentară de anchetă în cazul unei rectificări pozitive a bugetului, pe motiv că, la cum arată finanțele țării, ea ar fi imposibilă fără vreo fraudă. Ori faptul că, doi ani mai tîrziu, el acuza guvernul PSD de prezentarea de date false privind execuția bugetară și anunța, din nou, înființarea unei comisii de anchetă privind raportarea de date false. Acum, a ajuns el însuși ”la serviciu”.
Ar fi un mare avantaj pentru Ludovic Orban, care ar putea specula incompetența adversarului său.
Chiar și cu o rectificare negativă, însă, Cîțu va fi tentat să facă jocuri politico-electorale, ceea ce înseamnă că va împinge demersul pînă înaintea congresului PNL, cînd va începe să pompeze bani către anumiți baroni locali, selectați pe sprînceană. Vot la congres plătit din banii statului.
Iar foamea e mare, în teritoriu. După cum se știe, și reiese clar din facsimilul de mai jos, guvernul a anunțat deja primarii, prin ministrul Attila Cseke, că s-au terminat banii din Planul Național de Dezvoltare Locală și ori să se descurce cu fonduri proprii, ori să sisteze lucrările începute, pînă la rectificare. Adică o situație de-a dreptul dramatică.
Cum Orban e conștient de asemenea jocuri, e de așteptat ca el să preseze guvernul să facă rectificarea cît mai repede, ceea ce va constitui încă un front de luptă în PNL.
În fine, să mai punctăm că, dacă prin absurd, moțiunea de cenzură de mîine ar fi votată, situația s-ar complica enorm, pentru că o perioadă de timp am avea un guvern interimar care nu are dreptul să facă rectificări bugetare, acestea presupunînd legi sau OUG-uri. Caz în care Florin Cîțu ar putea juca lejer cartea victimizării, dîndu-se legat de mîini și de picioare, iar marele perdant ar deveni gruparea Orban, fără de care moțiunea nu ar putea trece.
Administratie
Virgiliu-Daniel Nanu: „Prahova se schimbă și prin oamenii ei”
Consiliul Județean Prahova sprijină 30 de proiecte nonprofit dedicate educației, culturii, sportului și protecției mediului. Pentru finanțarea acestora, instituția a alocat 2.249.427 de lei, în cadrul sesiunii din luna iunie 2026.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a subliniat rolul oamenilor și al organizațiilor care se implică activ în comunitate și transformă ideile în proiecte concrete.
Inițiative pentru tineri, cultură, sport și mediu
Proiectele selectate acoperă domenii diverse și se adresează unor categorii variate de beneficiari. Unele inițiative sunt dedicate tinerilor și sprijinului educațional, în timp ce altele urmăresc promovarea dansului, filmului și a altor activități culturale în comunitățile prahovene.
Pe lista proiectelor se află și inițiative de protecție a mediului, programe care îi apropie pe copii de sport, precum și proiecte destinate sportivilor care își doresc să facă performanță.
„Prahova are oameni care nu așteaptă ca lucrurile să se întâmple. Au idei, se implică și pun lucrurile în mișcare”, a transmis Virgiliu-Daniel Nanu.
Președintele CJ Prahova: „În spatele fiecărui proiect sunt ore de muncă”
Președintele Consiliului Județean a apreciat diversitatea proiectelor și implicarea celor care contribuie la realizarea lor. Potrivit acestuia, în spatele fiecărei inițiative se află numeroase ore de muncă și efortul unor oameni dedicați.
„În spatele fiecăruia sunt ore de muncă, profesori, antrenori, voluntari și oameni care aleg să se implice pentru ceilalți. Iar asta merită susținut”, a declarat acesta.
Virgiliu-Daniel Nanu a evidențiat faptul că dezvoltarea comunității pornește adesea de la o idee simplă, care poate avea un impact important atunci când este susținută și transformată într-un proiect concret.
Obiectivul: mai multe proiecte finanțate în anii următori
Președintele CJ Prahova și-a exprimat dorința ca numărul proiectelor sprijinite de instituție să crească în următoarea perioadă.
„Astăzi am vorbit despre 30 de proiecte. Mi-aș dori ca mâine să fie 50, apoi 100. Să existe tot mai mulți prahoveni care vin cu idei, care au curajul să înceapă și care găsesc în Consiliul Județean un partener”, a afirmat Virgiliu-Daniel Nanu.
Acesta a încurajat implicarea civică și participarea celor care au idei și inițiative pentru comunitate, transmițând că instituția pe care o conduce își dorește să fie un partener pentru proiectele cu impact local.
„Asta este Prahova pe care vreau să o construim împreună”
În mesajul său, Virgiliu-Daniel Nanu a subliniat că schimbarea județului nu depinde doar de instituții, ci și de oamenii care se implică și duc proiectele până la capăt.
„Prahova se schimbă și prin oamenii ei. Prin fiecare idee care merită o șansă, prin fiecare inițiativă dusă până la capăt și prin fiecare proiect care lasă ceva bun în urma lui. Asta este Prahova pe care vreau să o construim împreună”, a concluzionat președintele Consiliului Județean Prahova.
Administratie
Aproape 484.000 de țigarete, descoperite într-un camion la Calafat. Șoferul bulgar a fost arestat preventiv
Marfa de contrabandă era ascunsă printre alte bunuri transportate
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat au descoperit 483.960 de țigarete ascunse într-un ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria. Captura a fost realizată în urma unei acțiuni desfășurate împreună cu lucrătorii Direcției Regionale Vamale Craiova – Serviciul Echipe Mobile Calafat.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, controlul a avut loc în parcarea din apropierea Stației de Taxare a podului Calafat–Vidin, în cadrul unei acțiuni de tip „BLITZ”.
Camionul circula pe ruta Bulgaria–România
Pentru verificări a fost selectat un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, înmatriculat în Bulgaria, care se deplasa pe ruta Bulgaria–România.
La volan se afla un cetățean bulgar în vârstă de 48 de ani. Conform documentelor prezentate autorităților, acesta transporta bunuri diverse. Compartimentul destinat mărfurilor nu avea aplicat sigiliu vamal.
În urma extinderii verificărilor, polițiștii au identificat mai multe cutii de carton ascunse printre mărfurile transportate. În interiorul acestora se aflau pachete de țigarete inscripționate cu timbru de acciză bulgăresc.
Șoferul nu a putut prezenta documente care să ateste proveniența produselor.
Valoarea țigaretelor, estimată la peste 725.000 de lei
Inventarierea mărfii a indicat un total de 24.198 de pachete, respectiv 483.960 de țigarete. Valoarea estimată a produselor se ridică la aproximativ 725.940 de lei.
Cercetările au fost preluate de lucrătorii Biroului de Prevenire, Combatere a Migrației Ilegale și Traficului de Migranți din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Dolj, care urmează să stabilească întreaga situație de fapt.
Șoferul, arestat preventiv pentru 30 de zile
În acest caz, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru deținerea, în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României, a unor produse accizabile supuse marcării, fără marcaje sau cu marcaje necorespunzătoare ori false, peste limita legală de 10.000 de țigarete.
Cetățeanul bulgar a fost reținut pentru 24 de ore, după care a fost prezentat Judecătoriei Calafat cu propunere de arestare preventivă.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Calafat a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Controale permanente pentru combaterea ilegalităților la frontieră
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu precizează că desfășoară permanent acțiuni specifice, în colaborare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale.
Activitățile au loc în contextul aplicării acquis-ului Schengen și urmăresc securizarea frontierelor, protejarea intereselor României și ale Uniunii Europene, precum și respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.
Acuzațiile formulate fac obiectul cercetărilor, iar persoana beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procedurilor judiciare.
Administratie
Turul Ciclist al României 2026 trece prin Păulești. Restricții și recomandări pentru participanții la trafic
Comuna Păulești, inclusă în etapa Brașov–Ploiești
Comuna Păulești va fi inclusă în traseul celei de-a patra etape a Turului Ciclist al României 2026, programată sâmbătă, 12 septembrie. Etapa va conecta Brașovul de Ploiești, iar caravana competiției va traversa și o porțiune din teritoriul localității prahovene.
Anunțul a fost făcut de primarul comunei Păulești, Tudor Sandu, care le-a transmis locuitorilor recomandări pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv.
Recomandări pentru intervalul 12:30–14:30
Pentru protejarea cicliștilor și pentru fluidizarea traficului, autoritățile recomandă evitarea deplasărilor pe DJ 102, în intervalul orar 12:30–14:30.
Sectorul vizat este cuprins între zona Calea Ferată Găgeni și sensul giratoriu Păulești, pe direcția către Ploiești.
În această perioadă, participanții la trafic sunt sfătuiți să evite utilizarea pe tronsonul menționat a următoarelor mijloace de deplasare:
- biciclete;
- trotinete;
- vehicule și mijloace similare;
- căruțe și alte atelaje.
Poliția și echipele de ordine, prezente pe traseu
Primăria Păulești le solicită cetățenilor să manifeste prudență și să respecte indicațiile polițiștilor, precum și ale personalului de ordine aflat pe traseul competiției.
Respectarea recomandărilor este necesară pentru prevenirea incidentelor și pentru ca etapa să se desfășoare în condiții cât mai bune, atât pentru sportivi, cât și pentru locuitorii și participanții la trafic din zonă.
Localnicii, invitați să susțină cicliștii
Pe lângă recomandările privind traficul, autoritățile îi invită pe locuitorii comunei să iasă pe traseu și să îi încurajeze pe sportivi.
„Păuleștiul face parte din spectacolul Turului României!”, a transmis primarul Tudor Sandu, potrivit anunțului publicat de Primăria comunei Păulești, mulțumindu-le cetățenilor pentru înțelegere și colaborare.
-
Exclusivacum 3 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului
-
Exclusivacum 5 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi
-
Exclusivacum o ziOrganigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc
-
Exclusivacum 3 zileMAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI. „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă
-
Exclusivacum 5 zileBâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională
-
Exclusivacum o zi„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri
-
Exclusivacum 13 ore„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio
-
Featuredacum 5 zileCând sindicatul tace și muncește: de ce au apărut ‘misterios’ cursurile de cercetare disciplinară în MAI




