Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” cere, în baza Legii 544/2001 și a Constituției, să afle cine, de ce și cum a decis ca Ministerul Afacerilor Interne să strângă la grămadă toate petițiile „jignitoare, vulgare, defăimătoare, amenințătoare sau agresive” venite din zona sindicatelor de polițiști.

„Atenție specială” de la Aparatul Central: când Ministerul se supără pe cuvinte

Se pare că Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a devenit subiect de studiu la Aparatul Central al Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Nu pentru profesionalismul polițiștilor, nu pentru condițiile de muncă, ci pentru ceva infinit mai subțire de înghițit: cuvintele „jignitoare, vulgare, defăimătoare, amenințătoare, calomnioase sau agresive”.

Prin adresa nr. 625178 din 17.07.2026, Direcția Informare și Relații Publice a MAI a trimis un semnal clar către Inspectoratele de Poliție Județene, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”:
„Dați-ne toate petițiile și toată corespondența care vă zgârie urechile și orgoliul, mai ales dacă vin de la sindicate!”

Mai exact, direcția cere instituțiilor din subordine să-i pună pe masă orice document:

• cu conținut jignitor,
• vulgar,
• defăimător,
• amenințător,
• calomnios sau agresiv,

îndreptat împotriva personalului MAI, acolo unde „onoarea, demnitatea, activitatea și viața personală” ar fi fost zguduite sau „ar fi generat o stare de temere”, în special atunci când sursa sunt formele de asociere prevăzute de Legea nr. 62/2011 a dialogului social – adică inclusiv sindicatele și reprezentanții lor.

Cu alte cuvinte, Aparatul Central pare să fi descoperit, brusc, fragilitatea nervoasă instituțională și a hotărât să inventarieze toate scrisorile și petițiile „care dor”.

Diamantul răspunde: „Cine a dat comanda de vânătoare de petiții?”

Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, persoană juridică de drept privat cu sediul în București, Str. Corabia nr. 39, Sector 5 (CIF 19554041) și cu adresă de corespondență pe Str. Leneștii Vechi nr. 17A, Sector 4, reprezentat legal de președintele Iulian Josanu, nu a înghițit în tăcere acest demers.

Prin documentul nr. 21/18.07.2026 – o solicitare oficială de informații de interes public, formulată în baza art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, precum și a art. 31 din Constituția României –, Sindicatul „Diamantul” întreabă, pe românește:

• Cine a pornit această vânătoare de petiții „nepoliticoase”?
• În numele cui se scotocește prin corespondența sindicatelor?
• Pe ce bază legală se prelucrează datele personale ale celor care au avut „obrăznicia” să scrie?

În chiar textul solicitării, sindicatul arată limpede:

„Nu cunoaștem dacă această solicitare are la bază o inițiativă proprie a Direcției Informare și Relații Publice sau a fost dispusă de către conducerea M.A.I., respectiv de către ministru, vice/ministru – secretari de stat, Inspectorul General al Poliției Române, altă persoană cu funcție de conducere din M.A.I. sau din structurile subordonate etc.”

Altfel spus, cine a apăsat butonul „Adună toate petițiile care ne supără!”?

Legea, inconvenientul etern: „Ați informat persoanele vizate sau doar le-ați vânat?”

În pamfletul-juridic redactat de „Diamantul”, o altă întrebare țintește direct în plexul MAI:

„De asemenea, nu cunoaștem dacă remiterea unor asemenea documente ce conțin categorii de date cu caracter personal a fost precedată de respectarea condițiilor art. 6-10 și 13-14 din Legea nr. 363/2018, în temeiul cărora direcția are obligația de a informa subiecții vizați.”

Tradus din limbaj juridic în limbaj de stradă sindicală:
„Ați respectat legea privind protecția datelor sau v-ați apucat să strângeți nume, funcții, semnături și cuvinte «urâte» la sac, fără să anunțați pe nimeni?”.

Sindicatul își întemeiază cererea pe:

• art. 31 din Constituția României (dreptul la informație),
• Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public,
• precum și pe regulile de protecție a datelor din Legea nr. 363/2018.

Și, în spirit de „bună colaborare instituțională”, cere un răspuns:

• în 10 zile de la primirea solicitării,
• iar în caz de situații „exhaustive”, în 30 de zile,
  așa cum prevede art. 7 alin. (1) din Legea nr. 544/2001.

 „Dosar de Onoare Rănită SA” – ce vrea să afle Sindicatul, punct cu punct

În solicitarea oficială, Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” nu se limitează la vorbe generale. Cere, punctual și tăios, să fie lămurite următoarele:

Cine e adevăratul beneficiar al „recoltei” de petiții?

Sindicatul vrea să știe care este:

„Structura aflată în subordinea sau coordonarea Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI), Integritate și Anticorupție sau altă structură a M.A.I. care a solicitat informațiile de la Direcția Informare și Relații Publice.”

Pe scurt: pentru cine muncește Direcția Informare și Relații Publice? Pentru propria sensibilitate instituțională sau pentru vreun serviciu intern dornic de profilat sindicate și lideri incomozi?

Se strâng date doar despre «Diamantul» sau se face inventar general la sindicate?

Sindicatul întreabă tranșant dacă Direcția Informare și Relații Publice:

„deține și menține evidențe similare ale corespondenței purtate cu celelalte organizații sindicale ale polițiștilor și, în caz afirmativ, denumirea acestor organizații; în caz negativ, motivele pentru care în mod selectiv a fost vizată doar organizația noastră, cu evidențierea dispoziției emise în acest sens, precum și emitentul acesteia.”

Adică:
Se ține un registru special cu „păcatele de limbaj” ale tuturor sindicatelor, sau doar „Diamantul” merită această onoare a monitorizării selective?

Și, dacă este vorba de selectivitate, cine a semnat ordinul și cu ce motiv?

Unde se arhivează „blasfemiile sindicale” și cine are cheile la dulap?

Sindicatul vrea să afle exact:

„Forma în care este ținută această evidență – pe suport de hârtie ori în format electronic –, adresa sau structura M.A.I. unde sunt arhivate evidențele și persoana/persoanele împuternicite să aibă acces la acestea, inclusiv indicarea temeiului juridic.”

Pe românește:
Se țin dosare la mapă, pe hârtie, sau baze de date digitale cu „polițiști obraznici”?
Unde se află acest „tezaur al onoarei ofensate” și cine poate să-l consulte, legal, nu la mica înțelegere?

Cât de mare e muntele de plângeri și cât timp s-a săpat după ele?

Sindicatul cere cifre, nu lacrimi instituționale:

„Numărul total al solicitărilor și al răspunsurilor puse la dispoziție în prealabil, precum și numărul total al petițiilor și al corespondenței comunicate în temeiul adresei nr. 625178/17.07.2026, precum și perioada calendaristică avută în vedere.”

Adică:

• Câte documente ați cerut până acum?
• Câte vi s-au dat?
• Câte petiții și corespondențe ați centralizat în baza adresei 625178/17.07.2026,
• și pe ce perioadă de timp ați scotocit?

Vorbim de un moft de moment sau de o operațiune cu bătaie lungă, pe ani întregi?

Cine, concret, a primit datele și în ce calitate?

Sindicatul nu se mulțumește cu „aparatul central” ca formulă vagă. Cere nume de structuri și funcții:

„Structura aparatului central sau a I.G.P.R. care a solicitat și cine a primit din cadrul Direcției Informare și Relații Publice aceste date, precum și calitatea acestuia/acestora în cadrul structurilor M.A.I.”

Cu alte cuvinte:

• de la ce structură din aparat sau din IGPR a venit cererea,
• cine, cu funcție clară în organigramă, a pus mâna efectiv pe datele trimise de Direcția Informare și Relații Publice?

Câte structuri teritoriale joacă în „Liga Monitorizării Sindicatelor”?

În final, Sindicatul „Diamantul” pune reflectorul și pe teritoriu:

„Structurile teritoriale aflate în subordinea sau coordonarea Direcției Generale de Protecție Internă, Integritate și Anticorupție ori alte structuri ale M.A.I. care au transmis asemenea solicitări organizațiilor sindicale reprezentative pentru polițiști sau care au fost vizate de acestea, numărul acestora, perioada la care se referă informațiile și forma în care sunt păstrate.”

Tradus:

• Câte structuri teritoriale (DGPI, Integritate, Anticorupție sau altele) au cerut sau primit astfel de date despre sindicate?
• În ce interval de timp?
• Sub ce formă sunt păstrate – și unde?

„De la dialog social la dosar social?”

Toată această dispută are un parfum amar-ironic:
Legea nr. 62/2011 privind dialogul social ar trebui să garanteze tocmai spațiul în care sindicatele pot critica, chiar dur, derapajele și abuzurile.

Acum, însă, Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” constată că:

• petițiile cu ton „jignitor, vulgar, defăimător, amenințător, calomnios sau agresiv” sunt strânse metodic,
• se construiesc evidențe, arhive, registre,
• iar toate acestea se pot transforma, din instrumente de „informare”, în instrumente de descurajare a criticii și de monitorizare a celor care îndrăznesc să vorbească prea tare.

În loc să fie gestionate prin mijloace transparente și legale, structurile MAI par mai preocupate de „clasarea” vocilor incomode decât de rezolvarea problemelor semnalate.

Final tăios: Sindicatul cere lumină, MAI trebuie să aleagă între lege și reflexul de forță

Solicitarea oficială a Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul”, datată 18.07.2026 și înaintată către Ministerul Afacerilor Interne – Direcția Informare și Relații Publice, nu e doar un exercițiu juridic.

Este un test:

• pentru respectarea art. 31 din Constituție,
• pentru aplicarea reală a Legii nr. 544/2001,
• pentru respectarea Legii nr. 363/2018 privind protecția datelor,
• și pentru modul în care MAI înțelege dialogul cu propriile structuri și cu sindicatele polițiștilor.

Sub semnătura președintelui Iulian Josanu, Sindicatul „Diamantul” întreabă, în fond, un lucru simplu și incomod:

„Suntem într-un stat care protejează dreptul la informare și libertatea de exprimare sau într-un minister care își face fișe psihologice pe bază de petiții supărătoare?”

Rămâne ca MAI să răspundă, în scris și în termenul legal, dacă vânătoarea de „cuvinte obraznice” este o simplă rătăcire birocratică sau o politică asumată de supraveghere a sindicatelor „prea vocale”. (Cerasela N.).

Într-o eră în care digitalizarea forțată părea a fi singura cale spre progres, un semnal de alarmă fără precedent vine să zguduie din temelii încrederea în instituțiile financiare. Potrivit unei analize publicate de jurnalista Claudia Marcu în Cotidianul Național, sistemul bancar european se află la un pas de un blocaj sistemic, vulnerabilizat chiar de tehnologia care trebuia să îl modernizeze. Comitetul European pentru Risc Sistemic (CERS) a emis un avertisment dur, preluat și de Ziarul Național, prin care recomandă prudență extremă și atrage atenția asupra unui fapt ignorat până acum: Inteligența Artificială a devenit arma supremă a atacurilor cibernetice, depășind viteza de reacție a apărării băncilor.

Cod Roșu în Finanțe: Inteligența Artificială de Frontieră, arma „autonomă” a hackerilor

Miezul acestei crize este reprezentat de noile modele de Inteligență Artificială de frontieră (FAIM). Conform datelor oficiale publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și citate de Ziarul Național, aceste sisteme nu mai sunt simple unelte, ci entități capabile să execute atacuri cibernetice autonome de o complexitate uriașă. CERS avertizează că aceste modele pot descoperi vulnerabilități și pot genera software-uri de exploatare cu o acuratețe și o viteză care lasă instituțiile financiare fără timp de replică. Practic, tehnologia digitală a creat un „monstru” pe care băncile nu îl mai pot controla în timp real.

Vulnerabilități în lanț: De ce sistemele de apărare sunt depășite de noua realitate

Problema majoră identificată de specialiști nu este doar forța atacurilor, ci și dependența periculoasă a sistemului financiar de un număr limitat de furnizori de servicii cloud și componente software comune. Analiza semnată de Claudia Marcu în Cotidianul Național subliniază că digitalizarea excesivă a creat o structură interconectată unde „cea mai slabă verigă” poate prăbuși întregul eșafodaj. Într-o perioadă de tranziție tehnologică marcată de incertitudine, băncile se văd nevoite să aleagă între a funcționa cu riscuri cibernetice majore sau a risca întreruperi operaționale masive în încercarea de a-și petici sistemele de securitate.

Efectul de domino: Riscul unui blocaj total și prăbușirea încrederii populației

Consecințele unui succes al atacurilor bazate pe IA ar putea fi catastrofale pentru cetățeanul de rând. CERS semnalează că incidentele s-ar putea propaga instantaneu între instituții, conducând la pierderea totală a încrederii în sistemul financiar și la perturbări sistemice ale fluxurilor de bani. Există riscul ca, în fața unor atacuri simultane și răspândite, băncile să intre într-un blocaj total, lăsând clienții fără acces la propriile resurse digitale. „Sistemul bancar poate ceda oricând”, avertizează sursele citate, punctând faptul că asimetria dintre capacitățile de atac ale IA și resursele limitate de apărare ale unor bănci reprezintă o bombă cu ceas.

Întoarcerea la siguranța banilor cash: Singurul scut în fața unui „reset” digital forțat

În acest peisaj apocaliptic al tehnologiei financiare, concluzia jurnaliștilor și a experților europeni devine un îndemn la supraviețuire economică: păstrarea banilor în format fizic, cash. Într-o lume în care IA poate șterge sau bloca active digitale într-o fracțiune de secundă, numerarul rămâne singura formă de reziliență în fața unei crize sistemice. Avertismentul CERS nu este doar o notă tehnică, ci un apel la realism pentru consumatori: digitalizarea a vulnerabilizat totul, iar siguranța financiară personală ar putea depinde, în viitorul apropiat, de capacitatea de a funcționa în afara sistemelor bancare conectate la internet.