Featured
Coldea: ”E dovedita implicarea Rusiei in alegerile din SUA. China nu respecta regulile”
(Preluare Inpolitics):
Fostul șef al operativ al SRI, generalul locotenent Florian Coldea, a susținut zilele trecute un discurs la a cincea ediție a conferinței anuale „Security Challenges in the Balkans Region”, organizat de Universitatea de Vest din Timișoara și de New Strategy Center, după cum informează umbrela-strategica.ro. Prilej pentru general să informeze urbi et orbi că implicarea Rusiei în alegerile din SUA e un fapt dovedit și că China e o țară care trage foloase de pe urma nerespectării regulilor democrației și a drepturilor omului. Ceea ce înseamnă mult, cînd vine de la legendarul Florian Coldea.
Forumul a beneficiat de prezența oficialităților și reprezentanților mediilor academice din România, Italia, Austria, Germania, Franța, UK, Croația, Serbia, Slovenia, SUA, Bulgaria, care au vorbit despre securitatea europeană și alte provocări.
În discursul rostit într-o engleză căznită, dar la liber, Coldea a avertizat asupra pericolului dezvoltării tehnologiei mult mai mult de către sectorul privat decît de cel de stat, dar, mai ales, de cel al folosirii discreționare a tehnologiilor noi de către țări nedemocratice. Pentru a-și sublinia spusele, generalul nu a ezitat să dea ca sigură implicarea Rusiei în alegerile din SUA, subiect controversat în ultimii ani, dar nedovedit cu probe irefutabile pînă acum. Dar, poate știe Coldea ceva ce alții nu știu.
”Tehnologia modelează lumea noastră, cu un impact fără precedent. Sectorul privat e cel care dirijează dezvoltarea tehnologică și inovația globală și devine o mare provocare pentru state atunci cînd prioritățile și interesele (stat-privat n.n.) nu coincid” a spus generalul.
El a avertizat:
”Dezvoltarea tehnologică și incapacitatea statelor de a ține pasul cu ea creează vulnerabilități strategice. Țările lipsite de resursele necesare ținerii pasului devin și mai vulnerabile. Sectorul privat preia conducerea în dezvoltarea tehnologică grație resurselor financiare mai mari. IBM investește în cercetare mai mult decît Pentagonul, CIA ori FBI. Sectorul privat investește mult și e foarte inovativ, e normal, vorbim de beneficii. S-a dovedit că țările nu pot ține ritmul, nici măcar țările cele mai bogate ale lumii nu sunt în stare, iar țările sărace, lipsite de resurse, vor fi, hai să o spunem, ruinate, sau măcar grav afectate”.
”Tehnologiile digitale sunt folosite în egală măsură de statele democratice și de cele iliberale, iar autoritarismul digital influențează balanța globală de putere. Statelor iliberale și autoritariste le vine ușor să limiteze dezvoltarea tehnologică a sectorului privat, pentru că ele nu respectă valori democratice ori drepturi ale omului și folosesc tehnologia pentru a-și consolida puterea, a restricționa drepturi, a controla informația și a reprima vocile critice”.
Cum spuneam, afirmații spectaculoase cînd vin de la fostul șef operativ al SRI.
”Pe de altă parte, statele iliberale, autoritariste, autocrațiile se vor folosi de această tehnologie, ele au mai multe instrumente la îndemînă pentru a stopa evoluția tehnologică ori pentru a o folosi în beneficiul propriu. E ușor pentru China să blocheze aplicații noi pe piața ei, dar nu e la fel și pentru America ori Europa. Noi avem democrație, avem reguli pe care trebuie să le respectăm, iar ei nu. Iar din acest dispreț pentru reguli ei obțin un avantaj în utilizarea tehnologiei. Este dovedit că state precum Rusia și altele s-au implicat în alegerile din SUA folosind chiar platforme americane, folosind aceste vulnerabilități chiar împotriva statelor care le-au creat. Asta e treaba și cu China și cu alții” a mai spus Florian Coldea.
El a mai vorbit și despre problemele create de inteligența artificială, de 5G, de criptomonede, de dezinformări și de teoriile conspirației – inclusiv în contextul pandemiei -, dînd ca exemplu campania anti-vaccinare și concluzionînd, sec: ”În Balcani, noi cam avem tendința să dăm crezare teoriilor conspirației”.

Interesant e că la forum, generalul Coldea a fost prezentat permanent ca fiind în retragere(ret) și nu în rezervă(res), ceea ce ar fi în măsură să alimenteze zvonurile recente privind problemele sale de sănătate, dar surse din SRI au declarat pentru Inpolitics că trebuie să fie vorba de o eroare, generalul fiind încă rezervist. Sigur e un lucru: de la trecerea în rezervă, acum patru ani, fără a beneficia de o a patra stea de general, după cum remarcam la acea vreme, pînă azi Coldea nu a mai beneficiat de vreo avansare în rezervă din partea președintelui Klaus Iohannis.
Exclusiv
Operațiunea „mânjeala”: Cum se spală MAI de rușinea juridică prin flegme mediatice orchestrate
Epoleți cu „viroze” mediatice: Cum se transformă MAI în Ministerul Intoxicării Publice
Când instituția care ar trebui să aplice legea se trezește că este bătută măr chiar cu codul de procedură în mână, intervine instinctul de supraviețuire al „sistemului”. Sindicatul Diamantul (SPRD) a scos la iveală un adevăr crud: când Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pierde pe frontul juridic, unde dovezile sunt clare, deschide imediat frontul „bălăcărelii” publice. Nu e prostie, e „intoxicare” – un termen franțuzit, folosit de serviciile secrete pentru a descrie procesul prin care publicului i se injectează venin informațional direct în venă, doar pentru a salva niște funduri de birouri din Calea Victoriei.
Manualul Securistului Modern: Cum să minți prin omisiune și să pari credibil
„Intoxicarea” nu e pentru amatori. Conform analizei prezentate de Sindicatul Diamantul, acest procedeu implică livrarea controlată de mizerii către spațiul public. Rețeta e de o ticăloșie academică: se folosesc surse anonime sau „colaboratori” utili, se apelează la canale media cu pretenții de credibilitate și se păstrează mereu un sâmbure de adevăr pentru a avea o ieșire de siguranță. Ai un dosar penal? Îl arunci pe piață fără context, fără număr, fără stadiu procesual, doar ca să-l „mânjești” pe cel care te-a deranjat. Totul este sincronizat cu precizia unui ceas elvețian, fix când ținta obține o victorie sau e mai vulnerabilă. Este, practic, sportul național al epoleților care nu știu să piardă bărbătește în instanță.
Recrutare, cumpărare sau distrugere: Treptele Iadului în versiune „Interne”
Dacă nu te pot controla, te distrug. Aceasta pare să fie doctrina de aur a structurilor care ghidează brațul înarmat al comunicării strategice. Sindicatul Diamantul explică mecanismul sinistru: dacă o țintă nu poate fi recrutată ideologic, se încearcă cumpărarea ei. Dacă nici banii nu „ung” rotițele, se trece la compromiterea cu materiale existente. Iar dacă nici așa nu cedezi, se dă ordinul de execuție reputațională. Faptul că s-a ajuns la această ultimă metodă de pe „caietul de sarcini” este, paradoxal, un compliment pentru cei vizați: înseamnă că liderii respectivi sunt incoruptibili, deci s-a trecut la artileria grea a noroiului.
Cazul Șercan: Manualul de „Kompromat” dâmbovițean cu miros de epoleți
Pentru cine crede că astea sunt doar scenarii de filme cu spioni de mâna a doua, exemplul jurnalistei Emilia Șercan stă ca mărturie a mizeriei de sub preșul MAI. În 2022, după ce a.îndrăznit să se atingă de „doctoratul” de carton al premierului Ciucă, a fost victima unei operațiuni de manual. Probe dintr-un
dosar penal de la poliție s-au scurs pe site-uri pentru adulți în câteva ore. Ministrul de Interne a promis anchetă? S-a ales praful. Șeful Poliției a oferit o „sursă zero”? S-a dovedit a fi un fals tehnic grosolan. Până și justiția a stabilit că rectorii de la Academia de Poliție erau, de fapt, niște orchestratori de denigrare, nu de educație.
Concluzia de sub epoleți: Dacă deranjezi, te „rezolvă” băieții
Cazul Șercan, readus în atenție acum, demonstrează că în „țărișoara” noastră, compromiterea celor care „nu stau cuminți” nu este vreo teorie a conspirației, ci o politică de stat documentată și atestată internațional. Dacă Sindicatul Diamantul a devenit ținta acestui „flanc mediatic”, este clar că cineva de sus a intrat în panică. Când adevărul te doare, nu te apperi cu argumente – scoți „kompromatul” și speri ca noroiul să fie suficient de gros încât să nu se mai vadă propria incompetență. (Cristina T.).
Exclusiv
Castelul boierilor cu epoleți și mizeria de la talpa cizmei: Noua Lege a Salarizării, un scuipat pe obrazul polițistului din stradă
Nababi” cu acte în regulă: Șefimea își securizează viitorul, talpa rămâne cu praful
În această nouă arhitectură a lăcomiei mascate, „greii” din birouri, de la șefi de birou până la inspectori generali, și-au desenat coeficienți care ar face orice muritor de rând să se simtă un paria al economiei. Cu praguri ce se apropie de 4,66, șefimea și-a asigurat o bază salarială de beton, pe care nu o mai pot clătina nici vânturile austerității, nici tăierile de sporuri. Conform analizei Sindicatului Europol, în timp ce conducerea este „protejată” direct prin lege, agentul din stradă este lăsat să navigheze într-o mare de incertitudini, cu un coeficient de mizerie de 1,4. Practic, responsabilitatea managerială a fost tradusă prin „noi luăm grosul, voi luați restul”.
Capcana VRS-ului fix: Cum a fost ucisă predictibilitatea la altarul bugetar
Cea mai mare „găselniță” a acestui proiect este decuplarea salariului polițistului de salariul minim pe economie. Valoarea de Referință Sectorială (VRS) a fost bătută în cuie la 4.325 de lei, devenind o cifră moartă care nu se va mișca nici măcar cu un milimetru dacă economia duduie sau dacă prețurile explodează. De acum înainte, orice leu în plus pentru polițist va depinde de „mila” Guvernului și de pixul politic din legea bugetului anual. Este, în esență, un mecanism perfid de înghețare salarială ambalat într-o prezentare tehnică modernă: polițistul rămâne la mâna politicianului, rugându-se ca la fiecare sfârșit de an să mai primească o firimitură de la masa bogaților.
Sporuri sub lacăt: 20% pentru toți, adică nimic pentru cei din prima linie
Cireașa de pe tortul inechității este plafonarea sporurilor la un prag general de 20%. Într-un sistem unde munca de noapte, riscul și suprasolicitarea neuropsihică ar trebui să fie regula, nu excepția, acest plafon transformă drepturile variabile într-o loterie instituțională. Dacă banii se consumă pe „administrativ” sau pe alte găuri negre bugetare, agentul operativ va constata că sporul său judiciar sau de noapte există doar pe hârtie. Un agent debutant s-ar putea trezi cu un net de aproximativ 5.000 de lei – o sumă care, în contextul inflației actuale, transformă meseria de polițist într-o formă de voluntariat periculos.
Concluzie: Reforma care pregătește exodul
Noua lege nu este altceva decât o invitație oficială la demisie pentru cei care încă mai credeau în echitate. În timp ce ofițerii superiori se uită la fluturașii de salariu cu satisfacția celui care a fentat sistemul, „talpa” sistemului – agenții și subinspectorii – sunt condamnați la o pierdere constantă a puterii de cumpărare. Fără o formulă obligatorie de actualizare anuală, această lege va deveni sicriul în care va fi îngropată definitiv atractivitatea carierei de polițist. În final, vom rămâne cu o armată de șefi bine plătiți care vor conduce, probabil, secții de poliție goale. (Cerasela N.).
Featured
Marea „radiografie” a sifonării: Cum se prăduiește bugetul la Ministerul Energiei sub masca cercetării nucleare
În timp ce românul de rând învață alfabetul sărăciei, silabisind cu greu noile taxe și impozite impuse sub biciul „austerității” de guvernarea de tip Bolojan, la Ministerul Energiei se practică un sport de lux: aruncatul cu banii publici în reactorul incompetenței. Jurnalista Claudia Marcu dezvăluie în publicația Cotidianul Național un mecanism de prăduire atât de grosolan, încât ar face orice hoț de buzunare să crape de invidie. Sub paravanul Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN), statul a pompat peste 141 de milioane de lei în așa-zise „proiecte de cercetare” care, în realitate, sunt doar niște compilații penibile și exerciții de uz intern plătite la preț de premiu Nobel.
Doctorat în „Copy-Paste”: Cum să vinzi legi cu jumătate de milion de lei
Dacă te întrebai unde dispar banii din taxele tale, află că Ministerul Energiei a găsit o metodă ingenioasă: plătește sume astronomice pentru ca cineva să le citească legile și să le facă un rezumat. Curtea de Conturi a scos la iveală un tun de peste 429.000 de lei pentru o lucrare privind managementul deșeurilor radioactive. Ce au primit de acești bani? O „înșiruire de extrase” din reglementări naționale și europene. Practic, s-a plătit contravaloarea unei vile de lux pentru un „copy-paste” glorificat din textele legislative ale SUA și UE. Este nevoie de un tupeu atomic să numești „cercetare” o simplă lectură obligatorie pentru orice funcționar debutant.
Pontajul de aur: 700.000 de lei pentru a afla dacă vin angajații la muncă
Culmea ridicolului și a nesimțirii bugetare este atinsă însă în zona administrativă. În perioada 2022-2024, Ministerul a decontat nu una, ci trei lucrări aproape identice pentru „gestionarea încărcării personalului” și „evidența pontajului” la ICN Pitești. Nota de plată? Peste 700.000 de lei pentru o aplicație de pontaj, un instrument pe care orice firmă privată de bun simț îl instalează cu câteva sute de euro. Dar la RATEN, timpul trece altfel – probabil e relativitate nucleară – așa că a fost nevoie de plăți repetate, an de an, pentru același sistem informatic, doar ca să știe șefii cine și cât a stat la cafea pe banii „fraierilor” care plătesc taxe.
Sinteze cu poze la preț de rachetă și „austeritate” pentru popor
Nici măcar mândria instituțională nu se face pe gratis. Conform raportului Curții de Conturi, citat de Cotidianul Național, statul a plătit aproape 400.000 de lei pentru o lucrare care conține „o sinteză a activităților, ilustrată cu cifre și imagini”. Practic, ministerul a plătit un album foto cu realizări închipuite la prețul unui apartament în Capitală.
Totul se întâmplă în timp ce firmele românești sunt băgate în faliment prin măsuri de austeritate forțată, iar Ministerul Energiei pare să funcționeze pe post de „pușculiță” pentru proiecte de umplutură. Recepția lucrărilor a fost făcută chiar de către beneficiar, într-un conflict de interese atât de strident încât orbește pe oricine, mai puțin pe miniștrii care au semnat plățile. Aceasta este „România eficientă”: cercetare de fațadă, sifonare pe față și o notă de plată nucleară lăsată pe umerii contribuabilului român.
-
Ancheteacum 4 zileFOTBAL PRINTRE GRATII ȘI DEFICIT DE PERSONAL: CUM AU DAT CU PICIORUL ÎN MINGE „SUPRAVIEȚUITORII” DE LA TÂRGȘORUL NOU
-
Exclusivacum 4 zileMarea „Spartaniadă” de la TCE Ploiești: Cum să păzești praful de pe tobă cu agenți „invizibili” și binecuvântarea binomului Nae-Zaharia
-
Exclusivacum 3 zileOrizonturi încețoșate la IOR: Cum se lichidează industria de apărare sub „privirea oarbă” a turistului ministerial Ambrozie Darău
-
Exclusivacum 4 zileMIORIȚA DUPĂ GRATII ȘI DRAMA „OII HĂRȚUITE”: CUM SE JOACĂ DE-A VICTIMA O „VEDETĂ” DIN CURTEA PENITENCIARULUI PLOIEȘTI
-
Exclusivacum 4 zileVÂNĂTOAREA DE „IVANI” ÎN CURTEA MAI: Cum să fabrici un spion dintr-un polițist care știe să citească și nu are stăpân
-
Exclusivacum 4 zileEVANGHELIA DUPĂ BARBU: RACHETELE AU TĂCUT, GRÂUL A CRESCUT ȘI STATUL „POLIȚIST” A RĂMAS CU BUZA UMFLATĂ!
-
Exclusivacum 4 zileOPERAȚIUNEA „CUIBUL DE VIESPI”: Cum a fost amanetat Ministerul Economiei în timp ce ministrul Darău „elibera” Ucraina pe banii altora
-
Featuredacum 4 zileLovitură de baros aplicată arbitrarului din MAI: ICCJ dă undă verde polițiștilor să conteste abuzurile disciplinare în instanță



