Și acum trec la subiect. Ni se propune (impune?) educația sexuală în școli, înțeleg ca materie de sine stătătoare, iar principalul argument adus de susținătorii propunerii este numărul mare de sarcini în adolescență.

Care sunt însă cifrele exacte, raportate la fiecare promoție școlară? Nu am văzut cifre analizate sociologic. Câte mame minore sunt școlarizate și câte nu, deci nu ar ajunge la ele acest tip de educație. Care e defalcarea pe vârste 13-14-15-16-17-18 ani. Cum se corelează ea cu defalcarea pe etnii. Câte din aceste sarcini sunt dorite, câte nedorite. Câte au rezultat în urma unor acțiuni criminale (viol, incest, pedofilie, prostituție), câte chiar în mediul familial. Câte se datorează deci promiscuității familiale sau de anturaj. Care e defalcarea rural/urban, și apoi răspândirea geografică. Ce se poate rezolva prin educație sexuală în școli și ce prin alte intervenții sociale, culturale, moral-religioase, economice sau penale în afara școlii.

Nu ni s-a explicat apoi dacă e nevoie de o materie, cu cel puțin o oră pe săptămână, la ce clase va fi predată, sau dacă sunt suficiente câteva ore răspândite pe parcursul anului școlar. Cine va preda aceste ore (diriginți, profesori special formați – unde? în ce filiere? –, psihologi, medici, oengiști și când. Ce conținuturi ar avea materia sau aceste intervenții punctuale.

Nu ni s-a prezentat ce se predă deja. N-am văzut studii sociologice despre impactul celor ce se predau deja. Nu e clar de ce e nevoie de lege și nu e destul un ordin de ministru.

Alte întrebări țin de credința, mediul, opțiunile fiecăruia. E greu să spui, în general, dacă e mai grav să ai un copil la 17-18 ani decât să îmbătrânești fără copii. Poate că fete de liceu au fost îngrozite să afle că sunt însărcinate, dar azi au sub 40 de ani și asistă bucuroase la festivitatea de absolvire a copiilor. Cred și eu, empiric, că în majoritatea cazurilor, eleve de liceu sau, și mai grav, de gimnaziu, nu-și doresc să devină mame.

Cred totodată că, în adolescență, e preferabil să-ți vezi de școală, nu de amor, și că majoritatea elevilor asta și fac. Cred că, la 12-13 ani, copiii trebuie să se dea cu bicicleta, să se joace cu un câine, să învețe matematică, să citească, nu să se preocupe de sex. Pe vremuri, tinerilor li se predica înfrânarea; azi, sunt îndemnați din toate direcțiile (mediu, muzică, film, Tv) spre depravare, iar apoi ne mirăm de efecte. O spun din nou: cred că o familie închegată și o educație morală sunt cea mai bună educație sexuală.

Sunt profesor și cred, firește, în educație. Mai cred că această educație nu trebuie să devină un nou mod de pervertire și ideologizare a tinerilor, la vârste și mai fragede decât cele la care sunt deja expuși vulgarității, pornografiei și asaltului revoluției sexo-marxiste. Mai cred că nu trebuie cedați propagandei genderiste, sexo-marxiste copii care încă n-au nicio treabă cu sexul. Nu vreau să văd prostituate travestite spunând povești copiilor la școala primară, cum se întâmplă curent în SUA sau UK. Nu vreau ca tinerii să fie îndemnați la depravare sub autoritatea școlii.

Vreau ca tinerii să crească frumos, cuviincios, să roșească pudic atunci când îi încearcă primii fiori ai dragostei, nu să reducă deja totul la biologie și ideologie. Vreau ca educația prin religie și cultură înaltă, prin marile cărți și prin exaltarea virtuților, să îi îndemne spre reținere, respect, responsabilitate.

Cred că Romeo și Julieta sau Tess of the d’Urbervilles fac parte din educația sexuală, fără a o rupe, crud și barbar, de cea sentimentală și literară.

Sigur, tinerii trebuie să învețe la biologie despre reproducere, trebuie să primească noțiuni sanitare esențiale, inclusiv despre contracepție și igiena sexuală, trebuie să afle, inclusiv din gura unor oameni ai legii, că violul e o crimă. Sigur, părinții și educatorii trebuie să-și avertizeze copiii, fără detalii grafice și fără să genereze psihoze, asupra pericolului pedofiliei. Toate acestea se pot rezolva în orele existente, pe parcursul liceului, la vârsta potrivită și, firește, în familie.

Mai presus de toate, cea mai bună educație sexuală este o familie bună, cu o mamă și un tată iubitori și grijulii, cu copii bine-crescuți și struniți, cu băieți învățați de mici să respecte fetele, și cu fete îndemnate spre pudoare și delicatețe. În mediile familiale descompuse sau promiscue, din nefericire, riscul unei sexualități dezordonate a fost și va fi mereu mare. Adesea el se însoțește însă cu abandonul școlar. E esențial să nu tratăm întreaga populație școlară după acest etalon, ratând astfel totodată rezolvarea problemelor acolo unde ele chiar se manifestă.

De asemenea, există medii în care căsătoriile între adolescenți și sarcinile la vârste care nouă ne par revoltător de fragede (13-14 ani) sunt acceptate. De altfel, minorii de 16 ani se pot căsători legal. Aici, iarăși trebuie să fim cinstiți. Ce dorim: să impunem norma noastră, deci implicit să o privim pe a lor ca regretabilă, sau să respectăm obiceiurile comunităților respective? Aici, stângiștii intră în blocaj logic. (Vedeți cum am ajuns să ne ferim să rostim unele cuvinte, dresați de terorismul stângist care, după ce interzice analiza unui fenomen, ne bagă pe gât un remediu care, la rândul lui, poate fi discutat doar cu riscul etichetărilor infamante?)

Dar useriștii și ceilalți stângiști nu ne propun o dezbatere onestă, cu întrebări și analize sociologice, psihologice, economice, juridice, culturale etc. Ei ne bagă pe gât o ideologie, principalul argument fiind că ideologia aceasta domină deja în Occident. Ei urmăresc, că-și dau seama sau că nu, să continue revoluția sexuală începută de nebuni siniștri ca Wilhelm Reich, de marxiști freudieni ca Herbert Marcuse (sexo-marxiștii) și dusă în universități de revoluționari marxiști pedofili, ca Daniel Cohn-Bendit. Ei vor să impună ideologia genderistă, care a favorizat o întreagă epidemie de schimbări de sex printre adolescenți fragili, care se mutilează pe viață pentru că, la un moment dat, își urăsc trupul (și și-l urăsc datorită standardelor estetice promovate de pornografie, tabloide și muzica sinistră în care chirurgia plastică și obscenitatea sunt mai importante decât vocea). Ei vor să-și bage ONG-urile în școli și să le alimenteze din greu cu banii UE și cu bani publici, mai ușor de obținut când îi ceri în numele ideologiei dominante decât în numele culturii înalte.

Aș vrea să asist la o dezbatere reală, dar România e o țară leneșă mental, cu intelectuali adesea prea lași pentru a formula întrebări vexante și pentru a genera o dezbatere (de regulă, vor să dea bine cu fiecare ocazie), cu sociologi nepregătiți să furnizeze cifre și cu jurnaliști mai obișnuiți cu propaganda politică decât cu investigațiile de societate. Excepțiile sunt rarisime și, de-obicei, înjurate din toate părțile.

Mă tem deci că nu vom vedea nici cifre, nici analize, nici argumente, nici informații despre conținuturi de învățământ, nici comparații, și că ne vom alege din nou cu o dezbatere ratată și necinstită.

Dar nu e treaba mea de filolog să port și această dezbatere, cum am purtat atâtea, fără niciun folos, dar cu enorme dezagremente personale.

Părinți de elevi, e treaba voastră acum. Vouă vă revine să vegheați la sănătatea fizică, psihică și morală a copiilor voștri. Informați-vă și implicați-vă în dezbatere. Obțineți acel gen de educație care vă ferește copiii de rău, nu vi-i pervertește. În fond, e responsabilitatea voastră, sunt copiii voștri (fiul meu e deja adult, a terminat anul III de facultate). – Paul D.