Şi ce e mai rău urmează să vină deoarece, sub mâna sa şi grupei sale de experţi în probleme de securitate, „under his watch” cum s-ar spune, poate fiindcă se uitau cu atenţie la alte orizonturi, s-a permis cumva ca diversele conflicte locale sau regionale din Orientul Mijlociu să poată să-şi concentreze rădăcinile urii, din nou dar la o intensitate extremă, în acest conflict de acum între israelieni şi palestinieni.Iată:
1. conflictul are loc în condiţiile în care în două dintre statele mari din zonă americanii au început retragerea ultimelor unităţi proprii, antrenând mişcări similare din ceea ce mai rămăsese din forţele coaliţiilor de sprijin din Irak şi Afganistan, lăsând cale libere formării bazelor de acţiune ale unor foarte importante şi extrem de bine dotate miliţii animate de extrem de violente sentimente anti-occidentale în general şi anti-americane în special. Adăugaţi la asta falimentul total al promisiunii franceze pentru Liban (acolo unde acţionează alte miliţii extrem de bine înarmate şi cu experienţă excepţională în gherilă urbană, pro-siriene, pro-iraniene şi unde Turcia şi-a mărit considerabil influenţa) pentru a înţelege prima dimensiune internaţională extrem de posibilă, în imediat, de structurarea a unor forţe islamice non-statale care să poată lupta cu mare dedicaţie şi cu toate tipurile de arme împotriva Israelului, perceput în continuare ca duşmanul tradiţional.
2. conflictul a obligat marile puteri să înceapă poziţionări rapide foarte precise, cu mult mai clare decât declaraţiile generale şi prudente care constituiau până acum regula în asemenea cazuri, tocmai pentru evitarea escaladării. Asemenea declaraţii se găsesc acum în „coşul cu vipere” primit de Biden. Prima dintre ele, foarte importantă pentru că arată o ruptură clară de poziţionare în zona euro-atlantică, o reprezintă
„Apelăm în urgenţă la Guvernul israelian să-şi schimbe decizia de a avansa pe drumul construirii a 540 de locuinţe în zona Har Homa şi să înceteze politica sa de expansiune în Teritoriile Palestiniene Ocupate. Aceste aşezări sunt ilegale din punctul de vedere al legislaţiei internaţionale şi, din această cauză, ameninţă perspectiva unei rezolvări paşnice a conflictului israelo-palestinian. Dacă va fi implantată, decizia de a construi aşezările în Har Homa, între Ierusalim şi Betleem, va provoca o lovitură suplimentară perspectivelor unui Stat Palestinian viabil , cu Ierusalimul capitală comună atât pentru statul Israel cât şi pentru Statul palestinian”. Semnal că începe – aşa cum vă spuneam ieri – o acţiune masivă de condamnare internaţională a Israelului, eventual asociată cu apeluri la sancţiuni şi/sau boicot? Este o perspectivă care nu este exclusă şi care poate genera alte tensiuni suplimentare majore.
3. jocul diplomatic este acum la nivel de stand-by deoarece, previzibil, luni şi marţi, SUA au blocat prin veto două rezoluţii în Consiliul de Securitate. În primul text se spunea că „este exprimată profunda îngrijorare faţă de ultimele evoluţii ale situaţiei din Gaza şi cere oprirea imediată a ostilităţilor… exprimând îngrijorarea în ce priveşte tensiunile şi violenţa în Ierusalimul de est, în special în jurul Locurilor Sfinte”. Să vedem dacă discuţia va fi mutată în Adunarea Generală, acolo unde s-ar putea ca binomul diplomatic SUA-Israel să se confrunte cu mari dificultăţi. În consecinţă, cabinetul israelian a ales să atace decisiv şi la scară extinsă. Dar, foarte important, a decis să refuze oferta de armistiţiu transmisă de Hamas prin intermediul Rusiei
4. Aşa că să ne mai uităm ce-ar mai fi important prin coşul cu vipere trimis la Washington. Poate, sunt din ce în ce mai convins, este relevantă poziţia transmisă oficial de către Direcţia de comunicaţii a Preşedinţiei turce relatând despre convorbirea telefonică între preşedinţii Putin şi Erdogan în timpul căreia liderul de la Ankara a insistat, se spune în text, asupra nevoii „ca întreaga comunitate internaţională să ofere Israelului o lecţie puternică şi de descurajare”. Afirmaţii generale? Nu-i aşa, căci ceea ce urmează este chiar explozizxiv deoarece comunicatul oficial afirmă că „înţelegând că ar trebui să se lucreze şi la ideea trimiterii unei forţe internaţionale de protecţie în regiune pentru a proteja civilii palestinieni, Preşedintele Erdogan a exprimat încredinţarea sa că Rusia şi Turcia ar trebui să arate o o cooperare strânsă pe aceste teme la ONU”.
Comunicatul de presă al ruşilor este mult mai sec, în tonul specific al diplomaţiei Kremlinului. Dar găsim şi aici un semnal taman bun de pus în coşuleţul respectiv: invitaţia, aparent absolut nevinovată ca sitaţia din regiune să fie rezolvată exclusiv prin intermediul acţiunii faimosului Quartet decis de ONU, format practic anulat în perioada preşedenţiei Trump. La el ar trebui să participe acum Rusia, UE, ONU şi SUA. Exact inversul dorinţelor, speranţelor şi nivelului actual de acceptare al Israelului, forând astfel la maximum, după obicei, mâna americanilor.
Vom vedea ce va face Biden, din ce în mai lipsit de opţiuni şi , practic, obligat de multiplele raţionamente şi angajamente din trecutul istoric să ţină spatele Israelului şi să-l asigure de orice tip de susţinere va avea nevoie. N-ar fi ceva nou.
Dar ceva nou este faptul că dintre Statele Membre NATO – în momentul acesta de deschidere a unei situaţii dramatice cu implicaţii posibile directe şi ample asupra securităţii regionale şi afectând interesele europene, 6 dintre ele – Franţa, Germania, Italia, Spania şi Marii Britanie, plus Turcia, acuză Israelul şi, prin asta, se desolidarizează de poziţia americană. Ceva se schimbă masiv în echilibrul jocurilor (şi nu numai în Mediterană şi Orientul Apropiat) din momentul în care Londra face un neaşteptat gest de independenţă a podului de piatră peste Atlantic şi îndrăzneşte să nu mai susţină Israelul, implicit nu se mai aliniază automat pe linia dictată de Washington?
Vom vedea dacă este doar premoniţie diplomatică şi militară sau un simplu calcul de costuri de care preopinenţii citaţi anterior nu mai vor să şi le asume orbeşte într-o confruntare în care este evident că urmează să se amestece forţele miliţiilor şi organizaţiilor teroriste de toate mamele şi orientările, extinzând haosul de tip Afganistan sau Irak în toată regiunea. De fapt, nimeni nu mai vrea să se angajeze în perspectiva reală de a trimite forţe în teren în momentul în care nimeni dintre jucătorii importanţi n-a terminat să-şi numere morţii şi pierderile provocate de înfrângerile anterioare.
Există şi perspective de rezolvare a jocurilor şi altfel decât pe calea armelor sau prin tr-o soluţie de tipul Siria în care, plictisită, toată lumea să accepte soluţia ruso-turcă a unei forţe de impunerea păcii? Poate că da, căci, ieri, purtătoare de cuvânt a Administraţiei de la Washington, spunea că Preşedintele Biden „va numi un ambasador experimentat şi calificat în Israel în următoarele săptămâni…obiectivul nostru acolo fiind dezescaladarea în timp ce avem grijă să protejăm oamenii din regiune”. Personal, acest termen „dezescaladare” folosit de americani în momentul în care fac o mişcare aparent surprinzătoare cum a fost anularea trimiterii de nave de luptă în Marea Neagră într-un moment tensionat şi care alimenta temerile ruseşti, arată că există speranţă.
Speranţă că, într-un fel sau altul, folosind la nivelul apropriat mijloacele de influenţă deschise sau subterane de care dispun, americane vor reuşi să impună israelienilor decizia de a a opri operaţiunile de radere de pe faţa pământului a zonei Gaza şi începere a dezescaladării.
Dezescaladare poate însemna, la un înalt nivel al jocurilor diplomatice, un schimb de soluţii reciproc avantajoase, retragere de surse de presiuen în zone diverse, echilibrând balanţa şi revenind la conceptul străvechi de „buffer-zones”. Acolo şi altundeva. Pe fond, asta s-ar putea chiar negocia cu folos pentru posibila reuniune, din ce în ce mai dorită, între Biden şi Putin. Caz în care, extrem de uşor, ne putem închipui cum coşurile cu vipere sunt retrimise destinatarilor ca un cadou care nu va putea fi refuzat.
Cristian Unteanu
