Studenți pe șest, cu bocancul în bibliotecă

Sindicatul Europol a întrebat, politicos și la obiect, Ministerul Afacerilor Interne:
„Ce facem cu polițiștii care s-au dus la facultate, au trecut deja de anul I, II, III, și abia acum s-au prins că există concediu de studii plătit? Sunt ei condamnați pe viață la învățat în timpul liber, pe genunchi, între două schimburi?”

Demersul sindicatului a vizat fix asta: dacă un polițist, deja în anul II, III sau alt an universitar, mai poate beneficia de concediul de studii, chiar dacă n-a cerut nimic în anul I, nu s-a rugat de șef, nu a scris nicio cerere cu „Subsemnatul, elev silitor…”.

Legea zice „30 zile cadou”, șeful zice „să vedem…”

Conform art. 17 din HG nr. 1578/2002, polițiștii care îndeplinesc condițiile legale se bucură, pe hârtie, de:

• 30 de zile calendaristice de concediu de studii plătit,
• în fiecare an universitar,
• acordate la cerere,
• integral sau fracționat, după nevoi – și după nervii șefului de unitate.

În același timp, art. 19 din aceeași hotărâre de Guvern vine cu frâna de mână trasă:

• ca să urmezi cursurile unei instituții de învățământ superior,
• îți trebuie aprobarea șefului unității,
• iar această aprobare se dă doar dacă forma de pregătire „pupă” nevoile de specializare ale unității.
  Cu alte cuvinte: faci facultate, dar nu orice-ți trece prin cap; trebuie să „dea bine” la organigramă.

MAI, în premieră: „Studentul poate exista și înainte de știrea șefului”

În răspunsul transmis către Sindicatul Europol, Ministerul Afacerilor Interne face o minune de logică juridică: recunoaște că legislația nu obligă polițistul să obțină aprobarea șefului înainte de înscrierea la facultate.

MAI precizează clar:

• adeverința de înmatriculare prevăzută de Ordinul MAI nr. 438/2003
  nu e un fel de certificat de botez „cu ștampila șefului”,
  ci doar confirmă că polițistul avea calitatea de student la momentul în care cere concediu de studii.

Cu alte cuvinte:
mai întâi poți fi student, și abia apoi afli șeful și sistemul. Da, se poate și invers decât „întâi aprobarea, apoi viața”.

Fraza de aur: aprobarea șefului nu e viză pe creier

Partea cea mai importantă – și pe care Sindicatul Europol o scoate la înaintare – este precizarea expresă a MAI:

„aprobarea șefului unității reprezintă o condiție pentru acordarea concediului de studii, iar nu o condiție prealabilă înscrierii la o instituție de învățământ superior”.

Traducere în limbaj de secție:

• nu ești obligat să-ți ceri voie ca să gândești să te înscrii la facultate,
• aprobarea șefului intră în scenă abia când vrei concediu de studii plătit,
• deci dacă n-ai cerut în anul I, nu ești blestemat pe veci.

Așa că un polițist care nu a solicitat concediu de studii în primul an universitar:

• nu poate fi considerat automat lipsit de posibilitatea de a cere așa ceva ulterior,
• doar pentru că n-a alergat după aprobare în ziua înscrierii la facultate.

Libertate (pe hârtie), la cheremul șefului (în practică)

Evident, după această gură de oxigen, vine și „dar”-ul de serviciu.
MAI subliniază, cu stil birocratic clasic, că:

• aprobarea concediului de studii rămâne prerogativa șefului unității,
• care trebuie să o exercite în raport cu atribuțiile manageriale și cu dispozițiile legale.

Adică:

• faptul că depui o cerere nu înseamnă că primești automat concediul;
• trebuie îndeplinite cumulativ toate condițiile:
  • specializarea să fie relevantă pentru unitate,
  • pregătirea să corespundă nevoilor unității,
  • și, evident, să nu se prăbușească tura de noapte fără tine.

În plus, pentru cei care visau să tragă de timp:

• concediul de studii neefectuat într-un an universitar nu poate fi reportat în anul următor,
• conform art. 17 alin. (8) din HG nr. 1578/2002.

Adică, dacă anul acesta ai avut dreptul, dar ai fost prea ocupat cu „operativul”, la anul nu vii cu „restanță la concediu”.

Sindicatul Europol: stop interpretărilor „din burtă”

Sindicatul Europol salută – în cheie juridico-ironico-practică – faptul că:

• răspunsul MAI dărâmă interpretarea abuzivă conform căreia
  „dacă n-ai cerut în anul I, ghinion, nu mai prinzi niciodată concediu de studii”.

Concluzia pe care o scoate sindicatul în față:

• polițiștii aflați în anul II, III sau alți ani universitari
  pot solicita concediu de studii pentru anul în curs,
• chiar dacă nu au formulat o astfel de cerere anterior,
• urmând ca solicitarea să fie analizată strict în raport cu condițiile legale incidente.

Și, pentru ca povestea să fie completă, Sindicatul Europol promite că:

• va continua să intervină pentru clarificarea și aplicarea unitară a drepturilor polițiștilor,
• astfel încât interpretările restrictive, lipsite de temei legal expres,
  să nu mai fie folosite ca barieră pentru drepturile celor din sistem.

Morală de final: „Învață, dar cu cap… și cu cerere scrisă la timp”

Pe scurt, din tot hățișul de HG-uri, ordine și aprobări:

• poți fi polițist și student fără să-ți fi pus șeful ștampila pe carnet din primul an,
• poți cere concediu de studii plătit (30 zile/an universitar) și dacă te-ai trezit abia în anul II sau III,
• dar totul depinde, în continuare, de pixul șefului și de cum îți potrivești specializarea cu „nevoile unității”.

Sindicatul Europol marchează astfel o victorie de logică elementară:
nu mai ești „pedepsit” pe viață doar pentru că în anul I ai avut altă prioritate decât să cauți articole din HG nr. 1578/2002.

Dacă vrei, la următorul articol pe drepturile polițiștilor, pot să-l transform într-un pamflet și mai mușcător, cu dialoguri imaginare între „șeful unității”, „studentul polițist” și „HG-ul care n-a ajuns încă la avizier”. (Cerasela N.).

Sursă: comunicat Sindicatul Europol, pe baza clarificărilor oficiale ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în temeiul HG nr. 1578/2002 și Ordinului MAI nr. 438/2003.

În timp ce românului i se predică austeritate de la tribuna Parlamentului, în birourile de la București și în firmele de avocatură din Washington se semnează, la cald, contracte de milioane de dolari. Oficial, programul de guvernare 2026–2028 promite „cumpătare” și „solidaritate”. Neoficial, registrele FARA din SUA arată cum România practică dublul discurs: sărăcie la populație, lobby de lux pentru putere.

I. Contractul social rupt în două: „Strânge cureaua, prostime!” vs „Deschide contul, Washington!”

Există o prăpastie uriașă între ce se spune la microfon și ce se semnează cu stiloul Montblanc.

De la tribună, Executivul PSD–Niculescu, cu binecuvântarea tacită de la Cotroceni, iar la Cotroceni cu Nicușor Dan în rol de garant al „normalității”, predică așa:

„Statul reduce mai întâi propriile cheltuieli, risipa și privilegiile, lărgește baza de impozitare prin combaterea evaziunii și revizuirea facilităților și a regimurilor preferențiale și nu adaugă poveri contribuabililor corecți.”
(Program de guvernare 2026–2028, pag. 6)

Sună de parcă cineva chiar ar fi citit un manual de bun-simț fiscal. O frază de adormit copiii și electoratul obosit.

Numai că, două rânduri mai jos, vine și șutul în dinți:

„Etapa următoare a consolidării trebuie să fie una solidară: efortul se împarte după capacitatea fiecăruia de a-l purta.”
(Tot pag. 6, aceeași biblie de guvernare)

Traducere din limba de lemn în româna vorbită:
„Statul nu poate să-și taie din agenții inutili, din pensiile speciale, din sinecurile de partid, așa că dacă tu ai PFA, mic SRL sau salariu la vedere, ai fost declarat ‘capabil’ – adică bun de muls. Solidaritate înseamnă: tu plătești, ei semnează contractele.”

Și toate astea pe fundalul:

• Recesiune raportată de FMI: -0,5% pentru 2026,
• peste 70.000 de angajați din industrie rămași fără loc de muncă,
• în timp ce guvernarea PSD–Niculescu își scrie programul ca și cum România ar fi o corporație în care pierderile se privatizează în jos, la contribuabil.

Eticheta la casa de marcat: „Metodă de jupuire prin ordonanță de urgență. Vă rugăm păstrați bonul fiscal, poate mai urmează una.”

7681-Exhibit-AB-20251224-1

7681-Exhibit-AB-20260528-2

7749-Exhibit-AB-20260716-1

II. Triunghiul de la Washington: Când ți se taie din spital, dar crește bugetul pentru lobby

Cât timp românului i se explică doct la televizor că „nu sunt bani”, la Washington se întâmplă următoarea poveste, consemnată negru pe alb în registrele U.S. Foreign Agents Registration Act (FARA):

1. Prima rețea: „Băieții deștepți” la încălzire (Decembrie 2025)

În 2025 apare o coaliție cu numele pompos de Romanian-American Strategic Advancement Initiative. Sună a think-tank, miroase a combinație:

• CIZ GAZ S.A.
• IRIGC Impex SRL
• MVN Structural Consulting SRL

Acest trio semnează cu gigantul american Eversheds Sutherland (US) LLP un contract grăsuț. Nu pentru poezie, ci pentru:

• apăsare pe pedale pe Coridorul Vertical de gaze,
• „influență diplomatică”,
• bani livrați caselor de consultanță și subcontractorilor (de ex. Putala Strategies).

Sute de mii de dolari curg discret, în timp ce la București ni se explică că nu sunt bani de majorări, medicamente sau investiții, dar sunt bani de „poziționare strategică” prin fax și cocktailuri la Washington.

2. Marele contract de 3,39 milioane USD: intră în scenă Administrația Prezidențială (Mai 2026)

Dacă până acum părea o joacă „privată”, în mai 2026 cade masca:

• Administrația Prezidențială a României, prin Secretarul General Andreea Mihaela Miu,
• semnează cu Eversheds Sutherland (US) LLP un contract mamut de 3.390.000 USD.

Scopul oficial:
„servicii de consultanță strategică, securitate națională și influențare pe lângă Guvernul și Congresul SUA”.

Scopul real, așa cum îl vede contribuabilul:
„Să dăm cu parfum de Washington peste un stat care nu e în stare să-și facă ordine în propriul buget.”

Context:
România e în recesiune, mii de oameni își pierd locurile de muncă, spitalele cer bani de bandaje și ventilatoare.
Dar Administrația Prezidențială găsește 3,39 milioane de dolari pentru lobby extern, cu semnătura Andreea Mihaela Miu și girul politic al lui Nicușor Dan la Cotroceni.

3. Piesa a treia: Subcontractarea Guidepost Strategies (Iulie 2026)

Ca în orice telenovelă financiară serioasă, mai apare un personaj:

• Guidepost Strategies, condusă de Marie Sanderson,
• intră în joc în iulie 2026, subcontractată de Eversheds pentru 400.000 USD.

Clauza delicioasă:
plățile către Guidepost depind de banii care vin de la București, prin Administrația Prezidențială.

Adică: dacă nu plătește România, se oprește și orchestră de lobby.
Dacă taie România de la spitale, școli și investiții, dar virează la timp milioanele, concertele de influență la Washington merg brici.

Morală:
Când tu plătești taxe „solidare”, cineva, acolo, îți transformă solidaritatea în onorariu de firmă de lobby.

III. Blatul politic Dâmbovițean: „Ne certăm la TV, ne înțelegem la FARA”

Pe malurile Dâmboviței, conflictul politic e doar spectacol. În culise, partidele își dau mâna peste țară:

• PSD – cu aparatul său clasic: baroni locali, mare evaziune protejată, funcții călduțe la stat,
• Guvernul Niculescu – care predică „solidaritatea” fiscală exact celor care muncesc la vedere,
• Cotroceniul lui Nicușor Dan – care asigură „acoperirea externă” prin contracte grase de consultanță și influență în SUA.

Pe scurt, schema:

• PSD își ține în viață aparatul bugetar hipertrofiat și se face că nu vede marea evaziune.
• Guvernul Niculescu pune botniță discursivă: „efortul se împarte după capacitatea fiecăruia de a-l purta” – adică exact clasa de mijloc și mediul privat sunt chemați să astupe găurile.
• Administrația Prezidențială a lui Nicușor Dan cumpără, cu bani publici, vizibilitate și sprijin strategic în SUA, sub etichete frumoase („securitate națională”, „consultantă strategică”) care dau bine în comunicate.

La televizor, PSD și Cotroceni mimează lupta:
„Noi vrem una, ei vor alta!”
În FARA, la Washington, cifrele arată același front comun: România plătește, ei se „optimizează strategic”.

IV. Concluzie: Cine plătește nota de plată pentru „securitatea națională” de lux?

Programul de guvernare 2026–2028 nu arată ca un plan de dezvoltare, ci ca actul oficial de capitulare al statului în fața propriei risipe.

Când citești acolo:

• „lărgirea bazei de impozitare”
• „capacitatea de a purta efortul”
• „etapă de consolidare solidară”

trebuie să ai în minte nu doar florile de stil, ci:

• contractul de 3,39 milioane USD al Administrației Prezidențiale cu Eversheds Sutherland (US) LLP,
• rețeaua Romanian-American Strategic Advancement Initiative cu CIZ GAZ S.A., IRIGC Impex SRL, MVN Structural Consulting SRL,
• subcontractul de 400.000 USD cu Guidepost Strategies (Marie Sanderson), plătit condiționat de banii virați de la București.

Banii care lipsesc din:

• școli,
• spitale,
• infrastructură,

sunt exact banii care:

• se scurg în contracte de lobby la Washington,
• hrănesc pensii speciale,
• întrețin sinecuri de partid.

În România guvernării PSD–Niculescu–Nicușor Dan:

• cinstea fiscală a devenit vulnerabilitate oficială,
• „solidaritatea” a fost transformată în taxă de prost pentru cei care produc și declară,
• iar „securitatea națională” a ajuns o etichetă sub care poți împacheta orice hârtie scumpă semnată într-un birou cu vedere la Capitoliu.

Ultima replică de pe bonul fiscal național:
„Mulțumim că ați contribuit la consolidarea bugetară și la confortul nostru strategic. Pentru reclamații, vă rugăm să contactați… lobby-ul din Washington.” (Cristina T.).

Articol de pamflet inspirat dintr-un material de investigație pe baza înregistrărilor FARA ale Departamentului de Justiție al SUA și a programului de guvernare 2026–2028.

Delta la un pas de extincție: „Dacă pica drona, arunca în aer toată Delta Dunării”

Delta Dunării nu a fost niciodată mai aproape de dispariție nu din cauza poluării, braconajului sau betonării, ci din cauza unei combinații letale: drone rătăcite de război și o navă încărcată cu 4.000 de tone de gaze naturale lichefiate (GNL / GPL) plimbată sub ploaia de explozibili ca la tirul pe butelii.

Cotidianul Național, într-un articol semnat de jurnalista Claudia Marcu, dezvăluie cum, în perimetrul Sulina, Delta Dunării a stat efectiv cu un picior în groapă. O navă încărcată cu GNL se afla în zonă exact în timp ce drone – despre care nu se știe nici astăzi dacă sunt ucrainene sau rusești – loveau deja nave aflate în apele teritoriale românești.

Sub tirul dronelor, autoritățile navale și portuare au intrat în modul „disperare totală”, încercând să scoată vasul încărcat cu 4.000 de tone de gaz din calea potențialei catastrofe. Nu din grijă pentru siguranța națională bine gestionată, ci mai degrabă din reflexul instinctiv de „să nu ne sară toată Delta în aer pe mandatul nostru”.

Ploaie de drone, ploaie de ghinioane: „Arunca în aer toată Delta Dunării”

De miercuri noapte, zona Sulina a devenit teren de joacă pentru drone:
o „ploaie de drone” descrisă de autorități, care au confirmat deja lovirea unor nave aflate în apele teritoriale românești ale României.

Conducerea R.A. Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați a încercat să coordoneze, în rada portului Sulina, un fel de dans al supraviețuirii: să mute navele din calea dronelor și să le scoată din „pericolul de la bara Sulina”.

Directorul general al AFDJ Galați, Angela Ivan, explică tabloul cu o sinceritate care îți face părul măciucă:

„Aseară, dronele au lovit o navă, iar acum, dimineață (n.r. joi) a fost lovită o altă navă. Noroc că era în balast (nu era încărcată cu marfă), deși sunt marinari dispăruți. Am avut o navă dimineață cu 4.000 de tone de gaz natural lichefiat, dacă pica pe aceea o dronă, arunca în aer toată Delta Dunării. Nu am știut cum să o băgăm mai repede și să o trecem cumva la excepțional, pentru că sunt valuri pe mare destul de mari, că e furtună de gradul 8, ca să plece spre Galați și să nu cumva să rămână în zonă de risc și să punem în pericol zona respectivă”.

Traducere brutală: se trăgea cu drone în zonă, navele erau lovite, marinari dispăruți, iar la câteva mile distanță plutea o bombă plutitoare cu 4.000 de tone de GNL, pe care autoritățile încercau s-o scoată urgent din zona de risc, în condiții de furtună de gradul 8.

Dacă n-ai ști că e real, ai zice că e scenariu de film prost. Dar nu, e realitatea descrisă, punctual, de șefa AFDJ.

Starlink căzut, drone ratacite: „Nu știm ce sunt, dar zboară și lovesc”

Cireașa pe tortul acestei apocalipse la chei o reprezintă incertitudinea totală cu privire la originea dronelor. Directorul AFDJ Galați, Angela Ivan, admite senin că nu se știe nici măcar de unde vin aparatele care lovesc nave în apele noastre teritoriale:

„Nu știm dacă sunt drone ucrainene sau rusești, dar este posibil să aibă legătură cu întreruperea semnalată a comunicațiilor prin Starlink”.

Cu alte cuvinte, sistemul american Starlink, care ajuta Ucraina cu coordonate, ar fi fost suspendat, iar dronelor – dacă sunt ucrainene – li s-au „încâlcit cablurile”. Sau, la fel de probabil, ar putea fi drone rusești. Nu se știe.

Dar, în timp ce autoritățile „încearcă să afle”, dronele nu par să aibă niciun dubiu: zboară, lovesc, iar Delta Dunării devine colateral damage într-un conflict în care România pare spectator speriat, dar cu zona de coastă plină de ținte.

Alarmă fără pauză: „Sistemele de alarmă vuiesc, și la noi, și pe telefonul meu”

În mijlocul acestui haos aerian, nava cu GPL se afla în apropiere de bara Sulina, exact unde nu trebuie să te afli când dronelor li se pare interesant să lovească metal plutitor.

Joi dimineață, șeful Autorității Navale Sulina și șeful filialei AFDJ Sulina au sărit practic pe pilotină, împreună cu pilotul, ca să ajungă la nava încărcată cu gaz și să încerce s-o scoată „cât mai repede de sub ploaia de drone”.

Angela Ivan povestește:

„Comisia de revizie, care face intrările Schengen pe teritoriul României, a făcut deja formalitățile și nava a reușit să urce pe canal în siguranță. Nava încărcase GPL la Midia pentru zona Galați. Nici nu știm, încercăm să aflăm acum de unde vin dronele astea, ce se întâmplă, înțeleg că sistemul american Starlink, care ajuta Ucraina cu coordonate, e suspendat.
Nu știm ce s-a întâmplat, și-au pierdut coordonarea dronele ucrainene sau sunt rusești, nu avem nicio informație. Și acum sistemele de alarmă vuiesc, și la noi, și pe telefonul meu. În zona Sulina au fost ieri 5 alarme și înțeleg că și acum sunt prezente drone”.

Tabloul e grotesc: sisteme de alarmă urlând, telefoane sunând, drone bântuind, nave lovite, marinari dispăruți, iar în mijloc – o navă cisternă cu 4.000 de tone de gaz, îndesată în fugă pe canal, „la excepțional”, numai să nu devină artificia finală pentru toată Delta.

„Nu mă interesează cine trage, mă interesează să nu explodăm”

În tot acest context, Angela Ivan rezumă situația într-un mod care spune totul despre nivelul de panică:

„Nu știu ce se întâmplă, dar pe mine mă interesează ca oamenii să fie în siguranță și zona Sulina și Delta să fie în siguranță. Să știți că 4.000 de tone de GNL, dacă sunt atinse de o explozie, nu vreau să mă gândesc ce nenorocire ar fi”.

Tradus: geopolitica, frontiere, NATO, UE, război, Starlink – toate bune și frumoase la televizor. Pe teren, la Sulina, întrebarea e una singură:
ne mai trezim mâine cu Delta întreagă sau o vedem doar la documentare de arhivă?

Dunărea, blocată de „deștepți”: când nu explodează dronele, blochează transportatorii

Dacă în aer Delta e amenințată de drone și de GNL, pe apă Dunărea stă blocată nu de dușmani, ci de „prieteni” – transportatorii care își văd de treabă după logica profitului cu orice preț.

Pe 14 octombrie, transportatorii au semnalat că traficul fluvial de mărfuri este blocat în ambele sensuri la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate:

• 30 de împingătoare și nave autopropulsate
• peste 100 de barje

Un fel de ambuteiaj fluvial de lux.

Conducerea AFDJ însă arată cu degetul spre transportatori și spune clar: nu respectă restricțiile de pescaj.

„Muncim ca proștii, dragăm ca fraierii”: anatomia haosului pe Dunăre

Angela Ivan nu se ferește de cuvinte dure la adresa transportatorilor. În timp ce autoritățile se chinuie să țină canalul navigabil, alții vin și strică tot:

„Acum am dat drumul la navigație. Muncim ca proștii, pentru că în urma noastră au venit nave cu pescaje de 2 în loc de 1,8. Ne-am mutat la kilometrul 293, iar acum ne ducem înapoi la kilometrul 280. Cineva își bate joc de noi”.

Explicația e simplă și revoltătoare:

• AFDJ draghează,
• stabilește pescaj minim 1,8,
• iar transportatorii intră, relaxați, cu 2 metri pescaj, ca și cum regulile ar fi facultative.

Rezultatul? Blocaj. Din nou.

Ivan continuă comparația plastică:

„Transportatorii trebuie să respecte, ca și pe șosea, niște reguli. Dacă noi dragăm ca fraierii și unul vine în urma noastră și, în loc să respecte toate dispozițiile, pescajul minim este 1,8 și el trece cu 2, ce se întâmplă? Strică tot acolo. Am cerut și Autorității Navale Române să-i monitorizeze pe transportatori, să-i măsoare, să se uite cu ce pescaj trec. Este ca la tonajul de pe șosele, tu îi spui că nu are voie decât cu o anumită greutate și el trece cu greutatea dublă, distrugând drumurile”.

Pe scurt, Dunărea e tratată ca o autostradă fără cântar: cine are mai multă marfă, se bagă, rupe infrastructura, blochează traficul, iar apoi dă vina pe stat. Iar statul, în loc să-i scoată de urechi, se plânge public că „cineva își bate joc de noi”.

Delta între dronă și dragă: un stat care aleargă după crize cu găleata în mână

Cazul prezentat de Cotidianul Național, sub semnătura Claudiei Marcu, arată o realitate greu de digerat:

• În aer, drone – rusești, ucrainene sau pierdute în spațiu – lovesc nave în apele teritoriale românești.
• Pe apă, o navă cu 4.000 de tone de GNL e trasă în grabă de sub ploaia de explozibili, în furtună de gradul 8, ca să nu transforme Delta în crater.
• Pe canal, traficul e blocat de transportatori care ignoră pescajele, în timp ce AFDJ „muncește ca prostul” și „dragă ca fraierul”.
• Pe fundal, sistemele de alarmă „vuiesc încontinuu”, inclusiv pe telefonul șefei AFDJ.

În loc să avem un stat care previne, gestionăm un stat care aleargă disperat după catastrofe, cu mopul în mână, sperând ca măcar data viitoare drona să nu nimerească butelia greșită.

Întrebarea care rămâne, usturătoare, e una singură:
cât timp mai poate Delta Dunării să supraviețuiască la intersecția dintre războiul altora, inconștiența transportatorilor și improvizația permanentă a autorităților române?