Într-un nou efort diplomatic cu Teheranul, pe fondul unei prezențe navale și aeriene americane extinse, Statele Unite se confruntă cu un risc familiar și periculos: definirea succesului într-un mod prea restrâns. Analiza experților subliniază că abordările anterioare ale provocării iraniene s-au concentrat preponderent pe programul nuclear, tratând rețelele de proxy-uri regionale ca fiind preocupări secundare. O astfel de strategie, avertizează vocile din domeniul securității, riscă să repete greșelile trecutului, în special dacă lasă intactă capacitatea operațională a grupărilor susținute de Iran.

Ochiul viclean al Iranului în Yemen: Houthi, o amenințare globală

În cadrul vastei rețele de proxy-uri a Iranului, houthi din Yemen nu sunt doar „ultimul grup rămas în picioare”; ei reprezintă o amenințare unică prin capacitatea lor dovedită de a impune costuri semnificative mult dincolo de granițele lor și de a ținti direct interesele cheie de securitate națională ale SUA. După atacurile din 7 octombrie 2023, gruparea a deschis un nou front din Yemen, lansând aproape 300 de rachete și drone asupra teritoriului israelian și aproximativ 700 de proiectile asupra navelor comerciale și militare. Această escaladare a transformat un conflict regional într-o problemă economică globală, ducând la creșterea prețurilor pentru consumatorii americani, forțând transportatorii majori să își ruteze traficul ocolind Capul Bunei Speranțe, majorând primele de asigurare și imobilizând forțe navale americane și aliate. Costurile financiare și operaționale impuse companiilor de transport maritim global sunt uriașe.

Fabrica de război: Cum Iranul alimentează conflictul și regenerează forțele houthi

Datorită anilor de sprijin iranian, houthi beneficiază acum de un sistem de producție robust, care combină asamblarea locală cu componente importate. Aceștia asamblează rachete balistice, rachete de croazieră și vehicule aeriene fără pilot din facilități fortificate, integrate în terenuri muntoase. Capacitatea lor de a fabrica celule, de a integra focoase și de a pregăti infrastructura de lansare la nivel local le permite să își regenereze forțele rapid după atacuri. Cu toate acestea, acest sistem depinde în continuare de lanțurile de aprovizionare iraniene pentru motoare, sisteme de propulsie, unități de ghidare, avionică și alte componente electronice specializate. Această dependență asigură houthi-lor o rază de acțiune, o precizie și un tempo operațional mult peste ceea ce baza industrială a Yemenului ar putea susține în mod independent.

Strategia eșuată: Răspunsul limitat al Washingtonului, o măsură ineficientă

Politica SUA a prioritizat până acum gestionarea escaladării în detrimentul eliminării amenințării. Operațiunea Prosperity Guardian s-a concentrat pe apărarea navelor și interceptarea rachetelor și dronelor, dar nu a demontat capacitatea houthi de a efectua aceste atacuri. Între martie și mai 2024, Operațiunea Rough Rider a mers mai departe, extinzând loviturile împotriva siturilor de lansare houthi, zonelor de depozitare și infrastructurii militare. Deși a contribuit la o încetare a focului care a oprit atacurile asupra navelor navale americane, aceasta nu a degradat sever capacitățile grupării, nu a oprit atacurile houthi împotriva Israelului și nu i-a descurajat să amenințe cu reluarea atacurilor asupra Israelului și transportului maritim internațional.

Punctul critic: Integrarea amenințării houthi în strategia Iran

Împotriva Iranului și a houthi, descurajarea a eșuat, negocierile nu au produs nicio reținere, iar măsurile defensive și loviturile limitate nu le-au redus nici capacitatea, nici dorința de a ataca. Statele Unite au acum o oportunitate crucială de a submina un regim care a terorizat Orientul Mijlociu și propriul său popor de 40 de ani. Însă acest lucru va fi posibil doar dacă Washingtonul tratează amenințarea houthi ca parte integrantă a problemei iraniene, și nu ca o provocare paralelă.

Diplomație sau forță: O abordare cuprinzătoare obligatorie

Indiferent cum alege administrația să abordeze problema Iranului – prin diplomație sau forță militară – trebuie să includă houthi în această abordare. Atâta timp cât Iranul poate continua să aprovizioneze și să susțină capacitățile houthi în materie de rachete și drone, acesta își păstrează un mijloc durabil de a impune costuri dincolo de granițele sale. Statele Unite trebuie să utilizeze întreaga gamă de instrumente de care dispun pentru a tăia lanțurile de aprovizionare ale Iranului către houthi și pentru a se asigura că Iranul nu se poate baza pe houthi ca un instrument permanent de presiune.

Dacă negocierile actuale produc un acord, acesta nu ar trebui să se concentreze doar pe programul nuclear al Iranului, lăsând neatinsă rețeaua sa de proxy-uri. Orice acord are nevoie de limite clare asupra capacității Iranului de a înarma, finanța și susține houthi, împreună cu mecanisme de monitorizare și aplicare a conformității. În caz contrar, Teheranul și-ar păstra un instrument gata pregătit pentru a amenința transportul maritim global și partenerii regionali, chiar și în timp ce Washingtonul revendică succes diplomatic.

Dacă discuțiile se prăbușesc și administrația pune în aplicare amenințarea fostului președinte de a ataca Iranul, Statele Unite ar trebui să combine loviturile asupra țintelor iraniene cu presiuni ofensive asupra siturilor de lansare și rețelelor de aprovizionare houthi, consolidând în același timp apărarea aeriană și antirachetă regională pentru a proteja transportul maritim și țările partenere. Cu houthi amenințând cu escaladarea printr-un videoclip care arată o navă în flăcări cu subtitlul „în curând”, și Ayatollahul Ali Khamenei avertizând că loviturile SUA „vor provoca un război regional”, necesitatea de a aborda frontul proxy al Iranului ca parte a aceleiași campanii este clară. Un rezultat care lasă intactă aprovizionarea houthi – fie prin omisiune, ambiguitate sau angajamente neaplicate – ar lăsa neatinsă influența proxy a Iranului. Este inacceptabil să se lase intactă o rețea atât de periculoasă care poate continua să submineze stabilitatea regională și credibilitatea angajamentului Americii față de securitate.