Pelerinajul fotografic al Mareșalului Burcu: O agendă secretă, rezultate publice… pe Facebook!

Misteriosul director general Bogdan Burcu, un personaj demn de o telenovelă administrativă de duzină, a pornit, se pare, într-o veritabilă odisee fotografică prin unitățile de detenție. O peregrinare ce sfidează logica și transparența, căci, potrivit Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSP ANP), prin vocea lui Cosmin Dorobanțu, nimeni nu știe exact unde merge, de ce merge sau cu ce scop precis. Agenda șefului suprem al pușcăriilor? Mai secretă decât rețeta Coca-Cola! Obiective? Inexistente! Iar directorii adjuncți, acești nefericiți actori secundari, par la fel de dezinformați ca ultimul gardian din tură. Un adevărat „Turneu al Sfintelor Plimbări”, un pelerinaj discret în informații, dar strident în… poze.

Culmea comediei negre s-a consumat la Penitenciarul Bacău, unde, după o plimbare de mână, aproape amicală, cu directorul local, Viorel Voicu, cunoscut sub simpaticul pseudonim „Marcelino”, și câteva poze de Facebook atent încadrate, Domnul Burcu a decis că e timpul pentru un nou decor. Fără explicații, fără logică, fără măcar o fărâmă de respect pentru stabilitatea funcțiilor. Simplu: schimbare! Atât s-a putut, dragi contribuabili și polițiști de penitenciare. V-ați așteptat la o analiză managerială? Ha! V-ați așteptat degeaba!

Adio, Marcelino! Când fotogenia rimează cu incompetența

Viorel Voicu, „Marcelino”, nu reprezintă o pierdere pentru sistemul penitenciar. Sincer, nicio pierdere nu ar putea fi mai puțin simțită. A fost un director de conjunctură, o floare de hârtie în deșertul managerial, fără vreo urmă de impact real asupra progresului sau eficienței unităților pe care le-a „patronat” (Bacău și Tg. Ocna). Însă, atenție, a fost un produs perfect adaptat modelului actual al ANP: multe poze, comunicate ce ating pragul greței cu pensionari ai sistemului, prezență constantă în online și… zero substanță de director de penitenciar. Un maestru al iluziei digitale, Marcelino a ocupat funcția pe pile, a respirat aer directorial și a lăsat în urmă o droaie de poze. Cam atât, zău!

Circul a continuat cu o vizită „emoțională” la ANP, unde, cu lacrimi în ochi și, probabil, pupat de ghiul de director general, Marcelino ar fi primit o prelungire de trei luni. Dar minunea nu a durat! Timpul s-a comprimat magic, iar lunile s-au evaporat în săptămâni. Oare făcea poze prea „profi”? Sau prea multe? Cine știe, poate i-o fi stârnit invidia domnului Bogdan Burcu cu numărul de like-uri! Așa se scrie istoria în ANP: cu pixeli, nu cu fapte.

Democrația de fațadă: „Alegeți-vă seful, dar să fie al nostru!”

Procesul de înlocuire a fost la fel de „elegant” ca o mănușă chirurgicală uitată pe jos. Ofițerii Penitenciarului Bacău au fost convocați într-o ședință demnă de o farsă shakespeariană și „invitați” să-și „aleagă” noul șef. În sală, o liniște de mormânt, întreruptă doar de ecoul întrebării retorice: „Ăla nu, ăla nu…” Până când, dintr-un colț al anonimatului, s-a oferit salvatoarea: doamna Simona Meleșcanu, fosta lideră sindicală. Ce coincidență „interesantă”, nu-i așa? Mai ales că și ilustrul Viorel Voicu fusese, la rândul său, lider sindical! Se pare că drumul cel mai scurt spre jilțul de director nu e pavat cu competență dovedită, ci cu carnetul de sindicat.

Cum se va împăca trecutul sindical al doamnei Simona cu prezentul directorial? Cine știe! Istoria recentă, cu nume sonore precum Săbăreanu și Dumitrașcă, nu e tocmai un ghid optimist. Poate Simona Meleșcanu va fi excepția. Sau poate nu. Sistemul adoră surprizele, mai ales pe cele neplăcute, și pare să aibă o predilecție pentru reciclarea cadrelor sindicale în funcții cheie.

De la pază la poze: ANP, un album de familie cu gratii?

Rămâne o speranță minimă, aproape iluzorie, ca noua conducere de la Penitenciarul Bacău să nu cadă în același păcat capital al predecesorului: obsesia toxică pentru Facebook și postările fără substanță. Deși, privind traiectoria impusă de la vârful ANP, e greu de crezut că virusul „foto-managementului” va fi evitat în unitățile penitenciare. Ne temem, cu groază, că directorii nu-și vor mai dori să conducă efectiv penitenciarele, de teamă să nu-și strice pozele, ci se vor axa pe colecționarea de like-uri. E, până la urmă, mult mai ușor să gestionezi o pagină de Facebook decât reintegrarea socială a deținuților sau complexa pază a acestora.

Un apel simplu, aproape disperat, către Administrația Națională a Penitenciarelor: revizuiți-vă de urgență stilul caraghios de a conduce! Renunțați la plimbările fără rost și la exhibiționismul virtual! Reamintiți-vă, măcar pentru o clipă, care este rolul acestui sistem! Altfel, polițiștii de penitenciare vor rămâne doar cu albumele foto de pe Facebook, iar siguranța națională, cu o poză de profil tristă și un emoticon de neputință. (Cerasela N.).