Connect with us

Exclusiv

Rachetele secetei programate: Cum ne-a „furtat” mafia ploii și miliardele, sub scutul de carton al incompetenței, iar fermierii urlă că le aduce seceta pe tavă!

Publicat

pe

DNA, trezește-te că e „APOCALIPSA AGRARĂ” cu acte-n neregulă!

De aproape două decenii, România joacă într-un spectacol grotesc, unde ploaia a devenit o victimă colaterală, iar banii publici se evaporă mai repede decât umezeala dintr-un lan de porumb pârjolit. Ceea ce ziarul de investigații Incisiv de Prahova a strigat de ani de zile – că Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (SNACP) este o „gaură neagră” gestionată de o „mafie transpartinică” – a fost acum confirmat, negru pe alb, de instituții oficiale. Însă, ciclul absurd nu se oprește, ci se “reîmprospătează”, cu tupeu de bronz și noi tentative de a recicla jaful.

„Misiunea” „secretel”: Când ploaia fuge de rachete și de bugetari

Dezvăluirile Incisiv de Prahova au primit un verdict de temut – și hilar, prin absurdul situației: Curtea de Conturi a României, prin raportul de audit nr. 29638/22.04.2025, a pus punctul pe „i”, confirmând risipa și incompetența la cote alarmante. Dar, ca să nu ne plictisim, Autoritatea pentru Administrarea SNACP (AASNACP), sub bagheta domnului Dragoș Manole, a lansat, pe 12 noiembrie 2025, o procedură de selecție pentru un nou Proiectant General. O „mișcare” care, conform Asociației Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice Prahova (APACPT-PH), miroase a sforărie de la o poștă, menită să ducă mai departe tradiția risipei, doar că sub o altă etichetă.

Actualul Proiectant General, consorțiul G.I.E. – Electromecanica Ploiești, a „păstorit” sistemul un deceniu întreg, deși legislația prevedea doar cinci ani. Fără licitații clare, fără transparență, într-un haos al achizițiilor publice pe care Incisiv de Prahova l-a denunțat constant. Culmea tupeului a fost confirmată chiar de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, care recunoștea în 2025, cu o seninătate demnă de o diplomă în SF, că „niciun punct de lansare antigrindină din țară nu a fost omologat conform cerințelor legale”. Practic, am plătit miliarde pentru un sistem care nu era nici măcar autorizat să funcționeze!

Rachetele RAG-96: Legale pentru artificii, ilegale pentru „ploaie”

Ah, RAG-96! Aceste mici opere de artă ale absurdului românesc! Legal, erau produse explozive civile. Ilegal, erau folosite pentru a „lupta cu grindina și a crește precipitațiile”, deși nimeni nu știa cum. Incisiv de Prahova a avertizat mereu: „omologarea-fantomă” era doar o poveste de adormit fermierii și justificat milioanele. Și iată că Ministrul Barbu a confirmat: întregul sistem a funcționat fără omologare!

Legea 173/2008 cerea, chipurile, un studiu de mediu înainte de omologare. Studiul? Nici urmă de el! Așa am ajuns să secăm țara, să facem ploaia să ne ocolească și să punem fermierii pe butuci. Dar cui îi pasă de mediu când buzunarele șmecherilor sunt pline? „România, Bulgaria și Republica Moldova sunt singurele țări europene care mai practică acest circ cu rachete,” nota Incisiv de Prahova, în timp ce alții au renunțat după studii serioase. Noi, nu! Noi suntem mai speciali.

Dar acum, vocea disperării nu mai vine doar din Prahova. Fermierii din Vrancea, printr-un memoriu direct către ministrul Barbu și președintele AASNACP, Dragoș Manole, confirmă și accentuează tragedia: „De peste 10 ani se trag rachete antigrindină, dar nimeni nu ne-a arătat un studiu serios… Ba mai rău, după trageri, de multe ori nu mai vine ploaia deloc.” Această mărturie directă de pe frontul secetei programate nu mai poate fi ignorată. Ei adaugă, cu o ironie amară: „Noi, dacă folosim un produs agricol neomologat, riscăm sancțiuni. Cum se poate continua cu o asemenea tehnologie fără să se știe ce urmări are?” Un standard dublu demn de un film de comedie neagră.

Gaura neagră de la buget: Miliarde pe apa sâmbetei… și lipsa ei!

Pregătiți-vă pentru cifrele care vă vor face să plângeți cu lacrimi de secetă! Curtea de Conturi a confirmat, punct cu punct, dezvăluirile Incisiv de Prahova despre un „deficit COLOSAL de PESTE un SFERT de MILIARD de lei!” (mai exact, 260.816.629 lei în 2023).

Cheltuielile de personal, acele „salarii de nababi” strigate de Incisiv de Prahova, au explodat de la 6 milioane la aproape 9 milioane de lei în doar trei ani! Bani aruncați pe fereastră pentru „activități” aproape inexistente. Consiliile consultative? Niciodată nu au funcționat! „Deciziile se luau, probabil, în bucătăria vreunui director, fără nicio consultare reală,” am scris noi. Curtea de Conturi a confirmat, transformând o bănuială într-o certitudine sinistră.

Fermierii vrânceni completează tabloul: „An de an se alocă zeci de milioane de lei pentru acest sistem, dar nimeni nu ne spune concret ce rezultate s-au obținut.” Ei scot la iveală o realitate și mai absurdă: „Suprafețele ‘protejate’ sunt de fapt munți, păduri sau ape, nu doar terenuri agricole.” Așadar, am plătit miliarde pentru a „proteja” stânci și râuri, nu recoltele! Costul real pentru culturile protejate, dacă ar fi existat, ar fi fost astronomic!

Fermierii 007: Când Vrancea și Prahova dau „lovitura de stat” climatică!

Memoriu stopare selectie Proiectant General Sistem antigrindină

Răbdarea a depășit limitele! După ce „agenții 007” prahoveni au trimis memorii devastatoare guvernului, cerând stoparea jafului, acum și fermierii din Vrancea intervin cu un MEMORIU la fel de vehement. Ei nu mai acceptă „experimente pe banii și pe pielea noastră”!

Ce cer, în cor, fermierii din cele două județe, confirmând total dezvăluirile Incisiv de Prahova?

  • Oprirea imediată a procedurii de selecție a noului Proiectant General – căci, așa cum acuză vrâncenii, „alegerea unui nou Proiectant General nu rezolvă problemele, ci le acoperă”. O tentativă cinică de a mătura mizeria sub preș.
  • Studii serioase și independente, cu date meteo, analize de impact asupra solului, apei și culturilor.
  • Transparență totală: Publicarea tuturor documentelor, rapoartelor, simulărilor și autorizațiilor care ar fi trebuit să existe.
  • Un dialog real cu agricultorii, nu doar „prezentări frumoase la televizor” care ne iau de proști.

Prahova a demonstrat deja, în 2025, că „fără voi e mai bine!”. Anul fără rachete a adus recolte istorice: grâu la 8.000 kg/ha, rapiță la 4.500 kg/ha, porumb peste 6.500 kg/ha! În același timp, seceta s-a redus la jumătate, iar suprafața afectată de grindină a fost sub medie! Pământul a vorbit: sistemul antigrindină e un măcel climatic sub acoperire, așa cum a strigat Incisiv de Prahova de la bun început!

DNA, trezește-te din seceta birocratică, că miroase a pușcărie cu „condens” de miloane!

Cu raportul Curții de Conturi negru pe alb, cu strigătul disperat al fermierilor din Vrancea și Prahova care acuză direct că rachetele le fugăresc ploaia, nu mai există nicio scuză! Cazul SNACP nu este doar despre miliarde evaporate, ci despre o fraudă sistematică, un posibil sabotaj climatic și economic la scară națională.

E timpul ca Direcția Națională Anticorupție (DNA) să iasă din „coma birocratică”, termen folosit de Incisiv de Prahova, și să acționeze! Cine răspunde pentru deficitul de peste un sfert de miliard de lei? Cine a semnat pentru cheltuieli fără justificare și pentru studii inexistente? Cine a protejat monopolul Proiectantului General și pe cel al operatorilor? Cine ne-a furat ploaia cu rachete?

Ministrul Barbu a făcut primul pas curajos. Acum, justiția are datoria să-i trimită pe toți „hoții de ploaie” acolo unde le este locul – la Bălăceanca, nu în Maldive! Pentru că pământul României nu mai poate suporta seceta provocată de incompetență și corupție la nivel înalt.

Incisiv de Prahova va reveni, până când ultimul euro sifonat și ultimul act lipsă vor fi puse pe masa justiției. Pentru că nu mai e vorba doar de hoție, ci de un sabotaj climatic și economic la scară națională, sub acoperirea unei incompetențe monumentale. Cine râde ultimul? Fermierii! Cu recoltele lor record și cu probele incontestabile împotriva voastră! Și cu lanțurile pregătite pentru cine s-a crezut mai șmecher decât legea și decât ploaia! Vom reveni! (Cristina T.)

Exclusiv

STATUL „BUN PLATNIC” LA JUDECATA DE APOI: CUM SE TOCĂ MILIOANE DE EURO PENTRU A FURA 50 DE EURO DIN BUZUNARUL POLIȚISTULUI

Publicat

pe

De

Alchimia financiară de la MAI: Transformarea dreptului legal în praf în ochi și dosare uitate prin sertare

În timp ce miniștrii se pozează mândri la parade, în măruntaiele Ministerului Afacerilor Interne se practică o formă de magie neagră contabilă: dispariția banilor de concediu. Sindicatul Diamantul scoate la lumină o mizerie birocratică de proporții epice, unde legea e doar o sugestie, iar bunul simț a fost pensionat anticipat. Subiectul? „Sporul de antenă” sau de condiții grele – acel mic beneficiu pentru care polițistul își riscă sănătatea, dar pe care șefii de la București îl consideră „opțional” imediat ce omul îndrăznește să plece în concediu.

Deși Înalta Curte de Casație și Justiție a bătut cu ciocănelul în masă încă din 2021, spunând clar că acest spor este permanent și trebuie plătit și în perioada de odihnă, mai-marii din IGPR și DGF se fac că plouă cu bulbuci. Pentru acești strategi ai finanțelor publice, o decizie definitivă a instanței supreme este tratată cu aceeași importanță ca un pliant publicitar pentru pizza: se aruncă direct la coș.

„Gruparea Grecu” și dictatura secretului: Ordinul S/7/2018, Biblia ascunsă a ciupelilor salariale

Dacă vrei să înțelegi de ce polițistul român pleacă în concediu cu buzunarele cusute, trebuie să te uiți spre Direcția Generală Financiară a MAI, condusă de chestorul principal Grecu Răzvan. Aici, conform dezvăluirilor făcute de Emil Păscuț, președintele de onoare al SPR „Diamantul”, s-a creat un sistem ermetic, protejat de un ordin secret de serviciu – celebrul OMAI S/7/2018. Acest document, clasificat de parcă ar conține codurile nucleare, este de fapt instrumentul prin care statul „ciupește” cam 50 de euro pe an de la fiecare polițist.

La un calcul simplu, foamea de bani a ministerului generează o „economie” de vreo 3 milioane de euro pe an, furați cu eleganță din drepturile legale ale oamenilor. Și când sindicatul întreabă de ce nu se aplică legea, răspunsul DGF este de o aroganță siderantă: „ne trebuie consens sistemic”. Traducere pentru muritorii de rând: „Știm că furăm, dar ne place, și până nu ne obligă guvernul politic, nu mișcăm un deget”.

Armata de juriști-robot: Semnatari de întâmpinări inutile pe banii contribuabilului

Un capitol special în această comedie neagră a absurdului îl ocupă consilierii juridici din IPJ-uri și IGPR. Acești „ostași ai dreptului” au ajuns să funcționeze ca niște imprimante stricate, scuipând aceleași argumente penibile în fața judecătorilor, deși au pierdut deja pe bandă rulantă. Dosarul 1488/116/2024 este exemplul perfect de demență administrativă: dintr-o singură acțiune s-au ramificat patru dosare, plimbate prin trei tribunale, cu zeci de amânări și recursuri declarate mecanic.

Acești juriști, care ar trebui să apere legalitatea, preferă să servească interesele grupării din jurul lui Răzvan Grecu, ignorând jurisprudența obligatorie. Rezultatul? Statul român pierde proces după proces, plătind în final nu doar restanțele, ci și dobânzi, inflație și cheltuieli de judecată. O risipă imensă de resurse publice, doar pentru ca niște birocrați să nu recunoască faptul că au greșit. Este o formă de sabotaj instituțional executată cu zâmbetul pe buze și cu salariul de consilier juridic încasat la zi.

Sindicatele „reprezentative” la braț cu puterea: Dialog social sau tăcere complice pe la ușile partidelor?

Unde sunt marii lideri sindicali în timp ce polițiștii sunt executați financiar la fiecare concediu? Sindicatul Diamantul dezvăluie un adevăr crud: „reprezentativii” au tăcut chitic în comisiile de dialog social când s-a aprobat ordinul secret. Mai mult, în timp ce membrii lor pierd bani, acești lideri bat câmpii și pragurile partidelor de opoziție, de parcă drepturile salariale se negociază cu cei care nu au nicio putere de decizie.

Este un spectacol grotesc de imagine, în care se mimează lupta sindicală în timp ce se validează tacit abuzurile DGF. Concluzia lui Emil Păscuț este amară, dar reală: polițistul român este prins între ciocanul unei conduceri ministeriale care refuză legea și nicovala unor sindicate care au uitat pe cine reprezintă. Până când acest sistem „ermetic” de protecție politică nu va fi spart, dreptatea polițiștilor va rămâne blocată în mapele de corespondență și în orgoliile unor funcționari care se cred mai presus de Înalta Curte. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

ȘAH MAT LA CARACATIȚA DIN PENITENCIARE: CUM S-A ÎNECAT „FAMIGLIA” TEOROC LA MALUL ADMINISTRAȚIEI NAȚIONALE A PENITENCIARELOR

Publicat

pe

De

Decretul de la amvonul Justiției: 6 luni de liniște pentru cei care „mătură” mizeria de sub preșul ANP

Într-o mișcare care a trimis unde de șoc prin toate cotloanele întunecate ale sistemului penitenciar, Ministerul Justiției, sub bagheta lui Cătălin Predoiu și a secretarului de stat Ioan Turc, a decis să le mai dea o porție de „stabilitate” celor care conduc acum destinele pușcăriilor din România. Bogdan Burcu și echipa sa de „adjuncți neclintiți” – Alina Stănciugelu, Ioana Morar și Mugurel Staicu – au primit biletul de voie pentru încă șase luni la cârma ANP.

Decizia vine ca un duș rece peste capetele înfierbântate ale celor care sperau la o schimbare de gardă, preferându-se continuitatea într-un moment în care corabia ANP, eșuată ani de zile în mlaștina corupției și a abuzurilor, abia începe să fie scoasă la liman. Se pare că la vârful Ministerului s-a înțeles, în sfârșit, că nu poți curăța o celulă infectă dacă schimbi echipa de curățenie exact când aceasta a pus mâna pe dezinfectant.

Înfrângerea „Dinastiei” Teoroc: Investigațiile Incisiv de Prahova confirmă eșecul lamentabil al jocurilor de culise

(aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc

Dar marea bombă nu vine din pixul ministrului, ci din eșecul răsunător al celor care au uneltit prin ungherele sistemului. Zvonurile care circulau „între garduri” despre debarcarea lui Burcu s-au dovedit a fi doar visele umede ale unor grupuri de interese care văd cum li se scurge printre degete controlul asupra banului public. Potrivit dezvăluirilor și investigațiilor percutante realizate de Incisiv de Prahova, care a documentat pe larg faptele cu iz penal ale „clanului” politic și administrativ, jocurile de culise coordonate de familia Teoroc s-au izbit de un zid de netrecut.

Jurnaliștii de la Incisiv de Prahova, alături de alte entități media de investigație, au pus reflectoarele pe această caracatiță care a căpușat Poliția Penitenciară ani la rând, transformând instituția într-o moșie proprie. Ei bine, surpriză! Planul „famigliei” de a readuce vechile practici și de a-și impune pioni loiali la butoane a eșuat lamentabil. Cine credea că mai poate conduce ANP-ul prin metode de tip mafiot a primit astăzi o palmă peste ceafă direct de la cabinetul ministrului.

Sindicatele salută „măturarea” corupției: Adio, cercuri obscure și abuzuri cu epoleți!

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) nu a stat pe gânduri și a ieșit la rampă, salutând decizia de prelungire a mandatelor. Mesajul este unul de o duritate rară: sistemul are nevoie de „chirurgi” care să extirpe tumorile corupției instalate în perioada 2021-2025, nu de „groapiști” trimiși de grupări obscure.

Este clar pentru toată lumea că bătălia nu s-a încheiat, dar aceste șase luni de prelungire sunt un semnal că „jocurile” de tip vechi nu mai țin la Minister. În timp ce susținătorii vechilor rețele de influență își ling rănile, actuala conducere a ANP este încurajată să continue vânătoarea de căpușe. Rămâne de văzut dacă în această jumătate de an echipa Burcu va reuși să curețe definitiv corabia sau dacă „monștrii” din culise, demascați de presa de investigație, vor încerca o nouă manevră de scufundare. Până atunci, scorul este clar: Legea 1 – 0 Caracatița. Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

DIETA FORȚATĂ A POLIȚISTULUI: CUM SE TOACĂ BANII DE CHIRIE ÎN MALAXORUL BIROCRATIC AL MAI

Publicat

pe

De

Sportul național de tocat nervi: Hârtia care călătorește mai greu decât lumina prin județele patriei

În timp ce polițistul de rând aleargă după infractori, prin birourile prăfuite ale unor unități de poliție se practică un sport mult mai profitabil pentru stat și păgubos pentru agent: „ascunsul banilor sub mapa de corespondență”. Sindicatul Europol scoate la iveală o mizerie administrativă care pute a incompetență sau, mai rău, a rea-credință mascată sub haine de rigoare birocratică.

Se pare că pentru unii șefi de prin IPJ-uri sau ITPF-uri, drumul unei cereri de chirie de la secretariatul unde lucrează omul până la „Masa Sfântă” a unității centrale durează mai mult decât o expediție pe Marte. De ce? Ca să se mai ciupească niște zile, niște săptămâni, poate chiar luni din drepturile salariale ale oamenilor. Dacă ai depus raportul la structura ta, ești bun de plată… dar numai în viziunea legii, nu și în cea a „vătafilor” de la Resurse Umane care au inventat propria lor cronologie spațio-temporală.

Ministerul a dat cu pumnul în masă, dar prin unități încă se mai doarme pe dosare

Degeaba s-a chinuit Ministerul Afacerilor Interne să le deseneze, prin adresa nr. 703448 din data de 08.05.2026, că „secretariatul unității” nu este un templu unic și inaccesibil din capitala de județ, ci orice ghișeu care înregistrează oficial o hârtie. Documentul citat de Sindicatul Europol este clar ca lumina zilei pentru oricine are măcar un neuron funcțional: dreptul la banii de chirie se naște în secunda în care polițistul a trântit raportul pe masa secretarei de la el din structură, nu când are chef un curier să ducă plicul la IGPR sau ITPF.

Însă, în România „lucrului bine dosit”, interpretarea legii devine o artă interpretativă. Deși HG nr. 284/2005 spune clar că banul pleacă de la data înregistrării, unii „genii” ai administrației au decis că polițistul trebuie să subvenționeze statul din propriul buzunar până când plimbarea hârtiilor între 4-5 județe este finalizată.

Taxa pe „mapa de corespondență”: Când buzunarul agentului devine sponsorul incompetenței de birou

Este de-a dreptul comic, dacă n-ar fi tragic, să vezi cum structuri gigant, precum ITPF-urile care întind tentaculele peste jumatate de țară, se fac că nu înțeleg noțiunea de „sens funcțional”. Pentru acești birocrați de lux, polițistul nu e un profesionist care are nevoie de un acoperiș deasupra capului, ci un număr de înregistrare care poate să mai aștepte.

Întârzierile interne, brambureala de la Resurse Umane și lenea administrativă sunt transformate, cu un tupeu incredibil, în pierderi financiare directe pentru subalterni. Practic, dacă vrei să-ți primești chiria la timp, ar trebui probabil să angajezi un porumbel voiajor mai rapid decât sistemul de corespondență al MAI. Până când „zeii” de la centru vor înțelege că secretariatul din teritoriu nu e doar un decor de mobilă, polițiștii rămân să se lupte cu o interpretare eronată care le golește portofelele, sfidând orice principiu de legalitate și bun-simț. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv20 de ore ago

STATUL „BUN PLATNIC” LA JUDECATA DE APOI: CUM SE TOCĂ MILIOANE DE EURO PENTRU A FURA 50 DE EURO DIN BUZUNARUL POLIȚISTULUI

Alchimia financiară de la MAI: Transformarea dreptului legal în praf în ochi și dosare uitate prin sertare În timp ce...

Exclusiv20 de ore ago

ȘAH MAT LA CARACATIȚA DIN PENITENCIARE: CUM S-A ÎNECAT „FAMIGLIA” TEOROC LA MALUL ADMINISTRAȚIEI NAȚIONALE A PENITENCIARELOR

Decretul de la amvonul Justiției: 6 luni de liniște pentru cei care „mătură” mizeria de sub preșul ANP Într-o mișcare...

Exclusiv20 de ore ago

DIETA FORȚATĂ A POLIȚISTULUI: CUM SE TOACĂ BANII DE CHIRIE ÎN MALAXORUL BIROCRATIC AL MAI

Sportul național de tocat nervi: Hârtia care călătorește mai greu decât lumina prin județele patriei În timp ce polițistul de...

Exclusiv2 zile ago

MASACRUL INTEGRITĂȚII LA FRONTIERĂ: Cum să execuți un polițist incomod prin „metoda asfixierii” financiare

După 26 de ani de „Foarte Bine”, Agentul Rusu a aflat că în Poliția de Frontieră, adevărul se plătește cu...

Exclusiv2 zile ago

MAFIA CAZANELOR ȘI REȚETA SUCCESULUI „DUPĂ GRATII”: CUM A DEVENIT ISCIR PLOIEȘTI FEUDA UNUI PUȘCĂRIAȘ ȘI A PROTECTORILOR SĂI DIN MINISTER

În timp ce Ministerul Economiei, păstorit de „neprihănitul” #rezist Irineu Darău, se fardează cu sclipiciul integrității la televizor, în spatele...

Exclusiv3 zile ago

Război total în Ministerul de Interne: Sindicatul „Diamantul” dă șah-mat sistemului prin „avalanșa” de procese câștigate

O campanie de discreditare fără precedent vizează Sindicatul Diamantul, organizația fiind acuzată de „destabilizarea statului de drept” din cauza numeroaselor...

Exclusiv3 zile ago

Justiția dă verdictul în cazul „Luptătorul vs. Sistemul”: Internarea forțată la psihiatrie, folosită ca armă de represiune în Poliția Română

Într-o decizie care zguduie temeliile Ministerului Afacerilor Interne, Tribunalul Olt a confirmat, pentru a doua oară, un adevăr crunt: instituțiile...

Exclusiv4 zile ago

REPUBLICA „LENTILEI UNSE” : Cum s-a transformat MEDAT în bancomat de familie, iar IOR în „El Dorado” de 51.850 lei

Ministerul Economiei, noul cazinou de stat: bagi rude, scoți indemnizații În timp ce noi încă mai credem că economia ține...

Exclusiv4 zile ago

PLOIEȘTI, CAPITALA GUNOIULUI PE DATORIE – Ruleta Bin Go lovește din nou: Incisiv de Prahova a avut dreptate, primarul ține în brațe un operator îngropat în datorii

Incisiv de Prahova, din nou cu un pas înainte: „teoria conspirației” s-a transformat în executare silită Ceea ce unii încercau...

Exclusiv4 zile ago

Epoleți cu miros de clor: La IPJ Prahova, „Siguranța și Încrederea” se livrează la pachet cu mopul și găleata

În timp ce interlopii își văd liniștiți de afaceri, Poliția Prahoveană a descoperit o nouă metodă de „combatere a criminalității”:...

Exclusiv4 zile ago

Marea topăială a chestorilor: Frontiera României, condusă cu garanție de 30 de zile ca la pantofii second-hand

În timp ce cetățenii de rând își imaginează că frontierele țării sunt păzite de „stâlpi” de profesionalism, realitatea administrativă din...

Exclusiv5 zile ago

Premieră absolută în România și Europa de Est: Incisiv de Prahova lansează „Incisiv Politic”, singurul hub de marketing politic digital profesionist

Inovație fără precedent la orizont: „Incisiv Politic” promite să transforme mediul digital în cel mai puternic motor electoral Peisajul politic...

Exclusiv5 zile ago

Caracatița de la Economie: tentacule în buget, ochii la bani, spatele asigurat

Republica IOR: când Mina își votează singură salariul, iar Darău vânează povești la Kiev La Ministerul Economiei nu mai vorbim...

Exclusiv5 zile ago

IPJ Prahova, nu deranjați! La Bătrâni polițistul e la câmp. Post de Poliție sau Ferma Animalelor?

Cum a ajuns comuna Bătrâni păzită cu sapa în loc de lege” Accident cu victime și alcoolemie „de colecție” În...

Exclusiv5 zile ago

Revoltă în rândurile polițiștilor: Sindicaliștii acuză „dictatura contabililor” din MAI și blocarea sistematică a drepturilor salariale

Tensiunile din interiorul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) ating cote critice, pe măsură ce reprezentanții angajaților denunță un mecanism de interpretare...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv