Administratie
Peste un milion de români vulnerabili primesc prima tranșă pe cardurile sociale

Peste un milion de beneficiari din toată țara au primit prima tranșă de bani pe cardurile sociale din cadrul programului guvernamental „Sprijin pentru România”, destinat sprijinirii persoanelor vulnerabile, a anunțat marți ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.
Sprijin pentru pensionari, persoane cu dizabilități și familii vulnerabile
„Am promis, am livrat – am încărcat cardurile sociale pentru cei peste un milion de beneficiari ai programului Sprijin pentru România din toată ţara. Sunt bani pentru alimente şi mese calde, meniţi să-i ajute pe cei aflaţi în cea mai mare nevoie: pensionarii cu vârsta de minimum 65 de ani, cu indemnizaţie socială; copiii şi adulţii cu grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; familiile şi persoanele singure care beneficiază de venitul minim de incluziune”, a scris ministrul Pîslaru pe Facebook.
Situația cardurilor sociale: Tranșă livrată, angajament asumat
Potrivit datelor agregate de la Casa Națională de Pensii Publice și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, 1.115.773 beneficiari primesc prima tranșă. Situația cardurilor este următoarea:
- 1.028.391 carduri valabile (92,16%)
- 6.231 carduri emise și nelivrate încă (0,55%)
- 12.223 carduri dezactivate, necesitând reemitere (1,09%)
- 68.928 carduri pentru beneficiari noi (6,17%)
Ministrul Pîslaru și-a asumat angajamentul ca tranșa a doua de bani să fie încărcată până la finalul acestui an.
Schimbare de abordare: Servicii comunitare integrate din 2026
Ministrul a precizat că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene asigură exclusiv încărcarea cardurilor pentru persoanele confirmate ca eligibile de către Ministerul Muncii.
Deși este bucuros de succesul programului, Pîslaru a subliniat că aceste sume modice nu rezolvă problema fundamentală a sărăciei. De aceea, de anul viitor, se va schimba abordarea la nivel guvernamental, oferind servicii comunitare integrate – asistență socială, educație, sănătate, consiliere, locuri de muncă.
Administratie
Polițist din Galați, erou în timpul liber: Prinde doi hoți de mașini, cu sprijinul colegilor
Administratie
Stop bonusurilor de lux la pensionare la Romsilva: Contractul colectiv de muncă a fost modificat
Administratie
Rabla auto 2025: Succes fulminant, fondurile pentru mașini termice epuizate în 13 minute!
-
Exclusivacum 22 de ore
Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!
-
Exclusivacum 2 zile
Prahova penală: Cum un sef de poliție transformă mita în… inșelăciune!
-
Exclusivacum 3 zile
Penitenciarele românești: Circul groazei continuă!
-
Exclusivacum 2 zile
ANP: Paradisul pensionarilor sau infernul angajaților? Un sondaj socant dezvăluie realitatea din spatele gratiilor
-
Exclusivacum 2 zile
Ciuruitorul de Ploiești revine la Notariat! Lupu Marioara, Nichita și ‘fleacul’ de sute de inimi frânte
-
Exclusivacum 2 zile
EXCLUSIV: Președintele FSANP trage un semnal de alarmă cutremurător din interiorul sistemului penitenciar: „ANP are nevoie de terapie urgentă!”
-
Exclusivacum 7 ore
PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!
-
Exclusivacum o zi
Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților
Notice: Undefined variable: user_ID in /home/incisivdeprahova/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 48
You must be logged in to post a comment Login