Anchete
Reforma MAI: Predoiu prezintă planul de reconfigurare structurală și funcțională, sindicatele cer consultare și avertizează asupra majorării vârstei de pensionare
Ședință de dialog social la MAI: Conducerea prezintă etapele reformei, sindicatele solicită implicare și reiterează îngrijorările privind pensiile.
La sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a avut loc o ședință de dialog social, la care au participat conducerea ministerului, șefii tuturor structurilor și federațiile sindicale reprezentative. Ministrul Afacerilor Interne, Marian Cătălin Predoiu, a prezentat programul de reformă mult așteptat, anunțat de prim-ministrul României.
Trei etape pentru reforma MAI: Elaborare, finalizare și prezentare publică
Procesul de reconfigurări structurale și funcționale în cadrul sistemului instituțional al MAI va avea trei etape:
- Elaborarea proiectelor de acte normative;
- Finalizarea acestora;
- Prezentarea în spațiul public.
Aceste etape vor dura estimativ până la jumătatea lunii decembrie 2025 și vor include propuneri și consultări din partea structurilor ministerului și a organizațiilor sindicale, prin intermediul unui grup de lucru condus de secretarul de stat Bogdan Despescu.
Domenii vizate de reconfigurare: De la ordine publică la evidența persoanelor
Reconfigurările vor cuprinde mai multe domenii de activitate:
- Ordine și siguranță publică: Dispecerate integrate (acolo unde este posibil logistic și uman), digitalizarea sistemului E-SIGUR și o nouă concepție a traficului rutier;
- Paza instituțiilor publice: O nouă concepție privind paza de către Jandarmeria Română;
- Direcția Generală Anticorupție (DGA): O nouă structură conform Deciziei ÎCCJ și o posibilă arondare pe competența Curților de Apel;
- Poliția Transporturi: Regândire funcțional-structurală a Poliției Transporturi Feroviare, Navale, Aeriene, inclusiv a birourilor din cadrul Brigăzii Autostrăzi;
- Jandarmeria Română: O nouă concepție de organizare pentru optimizarea funcțională în teritoriu;
- Evidența Persoanei: Normarea personalului prin raportarea numărului de angajați la numărul de locuitori;
- Evidența Persoanei și Pașapoarte: Posibila fuzionare a Direcției Generale de Evidență a Persoanei cu Direcția Generală de Pașapoarte;
- Imigrări și Poliția de Frontieră: Reintegrarea Inspectoratului General pentru Imigrări în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române.
Alte puncte de interes: Vârsta de pensionare, gradele, protecția polițiștilor și dronele
În cadrul ședinței au fost discutate și alte puncte de interes:
- O discuție privind eventuala creștere a vârstei de pensionare, fără a exista nimic concret în acest sens;
- Noi criterii de acordare a gradelor, în special a celor de ofițer superior;
- Întărirea protecției cadrelor în intervenție;
- Utilizarea dronelor pentru supraveghere și intervenție;
- Reorganizarea aparatului central al MAI.
Reacția sindicatelor: Avertisment privind pensiile și solicitare de consultare
Reprezentanții sindicatelor au atras atenția asupra punctului privind majorarea vârstei de pensionare, subliniind că există deja o lege din 2023 care a ridicat vârsta de pensionare la 65 de ani, fiind și jalon în PNRR. De asemenea, au solicitat să fie informați și consultați cu privire la toate inițiativele din cadrul acestui proiect, pentru a transmite propuneri obiective din teritoriu.
Promisiuni și precauții: Fără disponibilizări și atenție la drepturile polițiștilor
Conducerea ministerului a subliniat că aplicarea acestui sistem de reconfigurare nu va duce la disponibilizări/restructurări sau diminuări salariale. Sindicatul Democratic al Polițiștilor – SIDEPOL a avertizat că nu va sta cu mâinile în sân dacă aceste modificări vor aduce atingere altor drepturi ale polițiștilor. (Paul D.).
Anchete
ANAF: Parcul de distracții fiscal pentru evazioniști, păzit de ciobani cu ochii-n soare!
Anchete
Revoluția chiriei modice: „Specialii” de la stat, gata de evacuare! Ministerul Apărării, scutul suprem al privilegiilor imobiliare!
Anchete
Admitere în forță la Poliția de Frontieră: Peste 300 de candidați luptă pentru un loc în Școala de la Oradea
-
Exclusivacum 4 zile„Ne ducem în cap!” Alerta ANP: Sistemul Penitenciar, la un pas de colaps din lipsă de personal
-
Exclusivacum 2 zileCirc la Penitenciare! Reorganizarea „minune” a lui Burcu, un dezastru de râsul lumii!
-
Exclusivacum 5 zileMAE: Academia de diplomație sau bârlogul faraonilor fiscali? Oana Țoiu „reformează” cu concursuri viciate și platforme piratate – Detalii exclusiv Incisiv de Prahova!
-
Exclusivacum 4 zileSAS, de la „echipă de intervenție rapidă” la „brigada psihologilor cu bâtă”: Când statul de drept e suspendat, iar abuzul e Lege!
-
Exclusivacum 3 zileCirc la SAS! Când „Acțiunile Speciale” devin „acțiuni penale” orchestrate de psihologi-călăi și șefi cu „inel magic” – Totul la vedere, în fața Justiției!
-
Exclusivacum 4 zileRăzboiul secrete-transparență: Ordinul MAI S/108/2011, sub asalt juridic
-
Exclusivacum 2 zileScandal fără precedent în Poliția Română: Birouri sigilate și injurații de la vârf
-
Exclusivacum 4 zileScandalul interceptărilor ilegale de la IPJ Botoșani: Tentativă de ‘mușamalizare sistematică’ la nivelul instituțiilor cheie

Într-o Românie unde evaziunea fiscală a devenit sport național, iar bugetul de stat o gaură neagră gata să înghită orice speranță de prosperitate, iată că apar, din când în când, vocile „înțelepților” nației, gata să ne lumineze calea. Cel mai recent episod al acestei comedii amare ne-a fost servit de domnul Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, un veritabil expert în a constata evidențe și a propune… nimic concret. Potrivit unui articol tăios semnat de Claudia Marcu în Cotidianul Național, Dăianu, după ce-a elogiat cu patos „măsurile de austeritate” ale Guvernului Bolojan (aceleași măsuri care ne golesc buzunarele și ne sufocă economia reală), a simțit nevoia să arate cu degetul spre ANAF. Dar, surpriză, a uitat să menționeze elefantul din cameră: politizarea până la os a instituției!


