Chiar dacă în prezent există un armistițiu fragil între Iran și Israel, iar SUA nu au ripostat după atacul iranian cu rachete asupra bazei aeriene Al Udeid, analiștii internaționali anticipează o perioadă tensionată în regiune. Un punct fierbinte pare să se contureze: Strâmtoarea Ormuz, o arteră vitală cu o lățime de doar 40 km în punctul cel mai îngust, prin care tranzitează aproximativ 20% din petrolul la nivel global.

Parlamentul iranian susține blocarea strâmtorii

Potrivit unor surse, Parlamentul iranian a aprobat blocarea Strâmtorii Ormuz, iar rapoarte recente sugerează că Iranul a demarat pregătirile necesare pentru minarea acesteia. În plus, Iranul dispune de o flotă considerabilă de ambarcațiuni mici și drone de atac unidirecționale, care ar putea fi utilizate împotriva navelor comerciale, precum și de rachete de croazieră anti-navă convenționale.

Amenințarea rachetelor balistice anti-navă

Una dintre cele mai periculoase amenințări o reprezintă, însă, rachetele balistice anti-navă (ASBM). Dar ce arme deține Iranul și cum ar putea fi contracarate?

O rachetă balistică tipică (neghidată) are o probabilitate de doar 50% de a ateriza la câteva sute de metri de ținta vizată. Această provocare crește semnificativ atunci când ținta este o navă, care se poate deplasa. Mai mult, raza de acțiune a unei rachete ASBM este atât de mare încât ținta se află sub orizontul lansatorului, iar, deoarece o mare parte a zborului său este balistic, o ASBM nu poate efectua un model de căutare.

Prin urmare, atacarea unei nave pe mare cu o rachetă ASBM necesită localizarea și identificarea țintei înainte de lansare (de exemplu, de către o aeronavă de patrulare) și comunicarea poziției sale aproximative către echipajul de lansare a rachetei, care trebuie apoi să pregătească lansatorul și să lanseze racheta. Acest lucru necesită timp, timp în care poziția navei se modifică. În timpul zborului rachetei, nava se va deplasa, de asemenea. Pe baza ultimei poziții cunoscute, a vitezei și a direcției, poziția viitoare a navei poate fi prezisă. Cu toate acestea, o astfel de predicție nu va fi suficient de precisă pentru a permite rachetei să lovească nava.

Arsenalul iranian: rachete ASBM cu diferite capacități

Pentru a reduce decalajul de precizie, Iranul a echipat unele dintre rachetele sale cu navigație prin satelit și aripioare de control aerodinamic, pentru a se orienta spre punctele de impact vizate în faza finală a zborului. O rachetă ASBM adecvată, pe lângă aripioarele de control, are un dispozitiv de căutare care poate localiza nava în timpul coborârii rachetei. De-a lungul anilor, Iranul a prezentat patru tipuri diferite de ASBM-uri.

• Khalij Fars (Golful Persic): Dezvăluită în 2010, are o rază de acțiune declarată de 300 km și poate acoperi întregul Golf Persic. Poate utiliza un dispozitiv de căutare optică (probabil un dispozitiv de căutare prin contrast care utilizează lumina vizibilă, ceea ce înseamnă că poate fi utilizată doar în timpul zilei) sau un dispozitiv de căutare în infraroșu care se concentrează pe o sursă de căldură, cum ar fi coșul de fum al navei. Atinge o viteză maximă de aproximativ cinci ori viteza sunetului.
• Hormuz 1 și 2: Rapoarte locale susțin că utilizează fie un dispozitiv pasiv de căutare a frecvenței radio pentru a se concentra pe emisiile radar ale unei nave, fie un radar activ. Au o rază de acțiune similară cu cea a rachetei Khalij Fars.
• Zulfiqar Basir: Introdusă în 2020, are o rază de acțiune declarată de 700 km. Viteza unei rachete balistice cu o astfel de rază de acțiune este prea mare pentru a utiliza un dispozitiv de căutare în infraroșu, din cauza încălzirii aerodinamice a cupolei din fața dispozitivului de căutare. Acest lucru implică faptul că nu poate fi utilizată pe timp de noapte, dar poate ajunge departe în Oceanul Indian. Toate aceste rachete utilizează combustibil solid și sunt lansate de pe șine de lansare înclinate montate pe camioane.

Cum ar putea Iranul să-și folosească rachetele ASBM?

Pentru a înțelege cum ar putea arăta o campanie iraniană de blocare a Strâmtorii Ormuz folosind aceste arme, putem analiza operațiunile Houthi din Yemen. Pretinzând că sprijină palestinienii, Houthi au atacat nave în Strâmtoarea Bab al-Mandab, Marea Roșie și Golful Aden încă de la sfârșitul anului 2023, folosind diverse metode, de la ambarcațiuni mici care transportă echipe de asalt armate, până la vehicule de suprafață fără echipaj, precum și rachete anti-navă și drone de atac unidirecționale. Ei au și ASBM-uri, strâns legate de rachetele iraniene. De exemplu, Easif este o clonă a lui Khalij Fars, în timp ce Tankil este o clonă a lui Ra’ad-500 iranian echipat cu un dispozitiv de căutare optică.

Conform informațiilor publicate pe X de Comandamentul Central al SUA, între noiembrie 2023 și septembrie 2024, Houthi au atacat nave cu ASBM-uri de peste 100 de ori și au lovit cel puțin 12 nave.

Atacul asupra navei Marlin Luanda indică faptul că racheta balistică era într-adevăr o ASBM. Nava a fost atacată în Golful Aden, la peste 100 km de coasta yemenită, la sud de Aden. Cu toate acestea, acea parte a coastei nu se află sub controlul Ansar Allah. Cea mai apropiată locație terestră sub controlul lor este la cel puțin 200 km de locul în care a fost lovită nava, iar o rachetă balistică obișnuită este extrem de puțin probabil să lovească o navă pe mare la o astfel de distanță. Atacurile Houthi cu ASBM-uri au avut loc atât noaptea, cât și ziua, astfel încât rachetele lor utilizează un amestec de dispozitive de căutare în infraroșu și cu lumină vizibilă.

ASBM-urile nu au provocat daune fizice semnificative. Navele comerciale moderne sunt surprinzător de rezistente la daune, focoasele ASBM sunt relativ mici și se pare că, în unele cazuri, rachetele fie nu aveau focos, fie focoasele lor nu s-au aprins corect. Doar una dintre navele care a fost lovită, Rubymar, s-a scufundat. Islander a fost lovit de două rachete, iar Laax de trei, dar au rămas pe linia de plutire. Atacurile au provocat câteva victime, cu trei decese la bordul True Confidence și mai mulți membri ai echipajului său fiind răniți.

Houthi nu au nevoie să provoace multe daune fizice pentru a-și atinge obiectivele. Ei pretind că sprijină palestinienii, dar își folosesc atacurile pentru a-și promova propriile obiective în conflictul din Yemen, crescând sau scăzând intensitatea lor în funcție de evenimente care nu au legătură cu Gaza. Atacurile lor duc la o creștere a primelor de asigurare a transporturilor maritime și, în consecință, la o scădere cu aproximativ 60% a numărului de nave comerciale mari care călătoresc prin Marea Roșie, multe nave între Asia și Europa urmând ruta mai lungă în jurul Africii.

Numărul lor nu a revenit niciodată la nivelul anterior, în ciuda unei acalmii a atacurilor în ultimele luni. Iar traficul ar putea scădea și mai mult, în urma atacului Houthi din această lună asupra navei Eternity C, operate de greci, care s-a scufundat, cu mai mulți membri ai echipajului uciși, dispăruți sau răpiți.

Nu este clar cum reușesc Houthi să găsească navele pe care le vizează pe distanțe lungi. Navele iraniene ar fi putut furniza date de direcționare, iar Rusia ar fi furnizat date prin satelit. Ansar Allah a făcut apel în mod explicit la navele din regiune să nu își oprească transponderele, astfel încât ar fi putut folosi, de asemenea, AIS (sisteme automate de identificare) pentru a găsi navele țintă. Ei au fost, de asemenea, suspectați că folosesc radare terestre pentru a găsi nave. (În 2016, SUA au lansat rachete de croazieră asupra a trei situri radar din Yemen, ca răspuns la faptul că Houthi ar fi lansat rachete anti-navă asupra USS Mason).

Cum pot fi oprite rachetele anti-navă iraniene?

Pentru a proteja transportul maritim comercial, mai multe marine militare operează în Marea Roșie și Golful Aden. Experiența lor arată că apărarea navelor împotriva ASBM-urilor este posibilă, dar costisitoare. O ASBM reprezintă o amenințare periculoasă.

În timpul unei desfășurări de șapte luni în regiune, la începutul anului 2024, distrugătorul american USS Carney, din clasa Arleigh Burke, a fost implicat în 51 de angajamente, inclusiv mai multe împotriva ASBM-urilor. Potrivit comandantului navei, angajamentele ar dura între nouă și 20 de secunde în total. Marina americană a cheltuit cel puțin 120 de rachete SM-2 și 80 de rachete SM-6, mai rapide și mai scumpe, în timpul luptei cu Houthi, cele din urmă fiind cel mai probabil folosite împotriva amenințării ASBM.

Navele europene au jucat, de asemenea, un rol. HMS Diamond, un distrugător britanic de tip 45, a interceptat o rachetă balistică, în timp ce fregata franceză FREMM Alsace a doborât trei, folosind rachete Aster (cunoscute sub numele de Sea Viper în serviciul marinei britanice). Atacurile aeriene israeliene, britanice și americane asupra infrastructurii de rachete Houthi, a instalațiilor portuare și a țintelor de conducere nu au oprit atacurile, chiar dacă președintele american Trump a anunțat o încetare a focului în mai 2025.

Opțiuni militare limitate și impact economic global

Pe baza acestei experiențe, dacă Iranul ar alege să blocheze Strâmtoarea Ormuz, opțiunile militare de apărare a navelor împotriva ASBM-urilor sunt limitate. O luptă defensivă va necesita un număr mare de rachete sol-aer scumpe. Deoarece există o capacitate de producție limitată pentru a reface stocurile, acest lucru reduce numărul disponibil pentru un potențial conflict viitor între egali.

Chiar și cu protecție militară, navele comerciale vor fi vulnerabile, în special în strâmtoare, iar, spre deosebire de Marea Roșie, nu există o rută alternativă. Mai mult, navele nu vor fi în siguranță nicăieri în Golf, din cauza geografiei restrânse în mod natural. ASBM-urile cu rază mai lungă de acțiune, cum ar fi Zulfiqar Basir, ar putea chiar amenința transportul maritim în Oceanul Indian.

În timp ce forțele aeriene iraniene au suferit pierderi în urma atacurilor israeliene, acestea au sisteme aeriene fără pilot (UAS) care pot căuta nave pe mare, precum și o flotă de ambarcațiuni de patrulare (rapide). Acestea ar fi ținte evidente pentru orice acțiune militară care vizează apărarea transportului maritim, dar, având în vedere cât de îngustă este strâmtoarea, țintirea acolo poate fi făcută chiar și de pe vârfurile de munte din apropiere.

Distrugerea rachetelor și a infrastructurii asociate la sol sau atacarea țintelor cu rază mai lungă de acțiune poate fi o alternativă. Acest lucru nu a funcționat împotriva Houthi, totuși, iar rezultatul potențial împotriva Iranului este neclar.

Realitatea este că, la fel ca Houthi, Iranul nu trebuie să provoace multe daune pentru a provoca perturbări. Dacă Teheranul merge mai departe și plănuiește cu adevărat să pună navele în pericol în regiune, SUA și partenerii săi vor avea puține opțiuni bune, cu un impact economic major la scară globală.