Pe câmpurile de luptă moderne, rapiditatea cu care proviziile și piesele esențiale ajung la destinație poate face diferența între succes și eșec. Aici intervine fabricarea aditivă, cunoscută sub numele de imprimare 3D, o tehnologie ce promite să revoluționeze logistica militară în mediile de conflict. Totuși, această soluție salvatoare vine la pachet cu provocări semnificative, în special legate de proprietatea intelectuală (PI) a tehnologiilor critice, precum sistemele de armament, și de asigurarea unei compensații echitabile pentru contractorii care dețin aceste brevete.

O dilemă strategică: Viteza pe front versus protecția industrială

Disputa legată de așa-numitul „drept la reparație” a armatei a evidențiat recent tensiunile dintre Pentagon și partenerii săi industriali. Deși Congresul a eliminat din proiectul Legii de Autorizare a Apărării Naționale prevederile care ar fi facilitat militarilor să repare echipamentele fără aprobarea directă a producătorului, necesitatea unei astfel de capabilități rămâne stringentă.

În zonele de conflict, lanțurile de aprovizionare tradiționale sunt adesea imposibil de menținut, iar complexitatea crescândă a echipamentelor moderne exclude soluțiile improvizate. Militarul de pe front nu mai poate pur și simplu să „improvizeze” o reparație, depinzând critic de contractorii care produc echipamentele esențiale. Însă acești contractori rareori dispun de facilități în bazele avansate, ceea ce face imposibilă o reacție imediată la o nevoie urgentă de piese de schimb. De aici, atracția imprimării 3D este evidentă: ea oferă luptătorului capacitatea de a produce pe loc piesele necesare, direct pe câmpul de luptă sau în locații adiacente. Unele servicii militare și numeroși furnizori dezvoltă deja instalații complete de fabricație aditivă, capabile să fie parașutate sau mutate rapid în punctele critice de nevoie. Se vorbește chiar despre „fabricarea de drone într-o cutie” la bazele de operare avansate, unde dronele de unică folosință sunt construite, utilizate și apoi înlocuite.

Frica de „MacGyver” și securitatea secretelor industriale

Pe de altă parte, contractorii sunt, în mod justificat, preocupați de cedarea proprietății intelectuale a echipamentelor și pieselor către armată pentru producția în medii contestate. Deși sprijină misiunea militarilor, aceste companii trebuie să-și protejeze interesele comerciale pentru a rămâne viabile. Prin urmare, îngrijorările lor sunt legitime atunci când, de exemplu, personalul militar de pe teren efectuează „inginerie inversă” asupra pieselor sau utilizează fabricația aditivă fără implicarea contractorilor. Mai mult, apar și probleme legate de securitatea PI digitale în timpul transmiterii către zonele de conflict și de asigurarea ștergerii acesteia de pe mașinile terților după utilizare.

Modelul „streaming” ca salvare: Conceptul de „remunerație”

Din fericire, aceste preocupări concurente ale armatei și contractorilor nu sunt ireconciliabile. Un model de succes, preluat dintr-un domeniu neașteptat – cel al streamingului video – poate oferi o soluție. Așa cum un utilizator poate descărca un film și păstra drepturile de vizionare pentru un număr specific de zile sau de ori, același concept poate fi aplicat și în context militar, sub denumirea de „remunerație”. Acesta ar permite armatei să fie autorizată să fabrice articole critice pe teren pentru o perioadă limitată, însă cu restricții clare după un termen prestabilit. Procesul de remunerație ar oferi militarilor capacitatea de a imprima piese în medii contestate, compensând în același timp contractorii per piesă produsă.

Tehnologia din spate: Criptare și „drip IP”

Armata a început deja să experimenteze cu o platformă menită să susțină acest proces inovator de protecție a proprietății intelectuale. Această platformă integrează securitatea PI nu doar prin criptare integrală, ci și printr-un concept numit „drip IP”. Prin acesta, producătorii transmit rânduri individuale de cod către dispozitivele de fabricație, iar fiecare rând este șters automat după utilizare. Această abordare minimiza riscul de expunere permanentă a informațiilor sensibile.

Dincolo de câmpul de luptă: Combaterea obsolecenței echipamentelor

Pe lângă rezolvarea problemelor contractorilor legate de fabricarea aditivă pe teren, modelul de remunerație poate contribui și la soluționarea unei provocări majore pentru Pentagon: gestionarea echipamentelor din ce în ce mai vechi și învechite, o problemă estimată la miliarde de dolari. De exemplu, bombardierul B-52 este proiectat să rămână în serviciu până la vârsta de 115 ani, ceea ce creează dificultăți enorme în obținerea pieselor de schimb. Atunci când un producător de aeronave sau sisteme de armament nu mai are o linie de producție activă pentru un anumit produs, dar guvernul american încă îl utilizează, se creează o problemă majoră de aprovizionare. Remunerația oferă o modalitate prin care contractorii pot fi plătiți pentru piese vechi pe care nu le mai fabrică, permițând guvernului să imprime aceste piese în schimbul unei licențe sau a unei taxe de redevență.

În esență, remunerația transformă proprietatea intelectuală digitală într-un obiect fizic palpabil, real. Este o soluție ideală, care asigură militarilor ceea ce au nevoie, când și unde au nevoie, protejând în același timp proprietatea intelectuală și garantând că producătorii privați sunt recompensați corespunzător. Această abordare ar putea redefini logistica militară, transformând o veche dilemă într-o inovație strategică.

Departamentul Forțelor Aeriene al Statelor Unite inițiază o reformă amplă a procesului de achiziții, denumind cinci noi portofolii strategice și desemnând oficiali de rang înalt pentru a le gestiona. Această mișcare radicală vizează corectarea unui „sistem complex și ineficient” de autoritate, oferind liderilor de portofolii o autonomie sporită pentru a accelera dezvoltarea și livrarea capacităților de luptă.

O nouă structură, o viziune reînnoită

Noile portofolii, care grupează programe similare axate pe o misiune specifică, vor fi conduse de o combinație de ofițeri militari și civili. Decizia reflectă o primă etapă în implementarea reformelor de anvergură susținute de Secretarul Apărării, Pete Hegseth. Forțele Spațiale au creat, la rândul lor, două portofolii distincte, deși liderii acestora nu au fost încă anunțați.

Cele cinci noi portofolii ale Forțelor Aeriene, alături de liderii desemnați, sunt:

• Comandă, control, comunicații și managementul bătăliei (C3BM): General-maior Luke Cropsey
• Avioane de luptă și avioane avansate: Colonel Timothy Helfrich
• Comandă, control și comunicații nucleare (NC3): Scott Hardiman
• Propulsie: John Sneden
• Armament: General de brigadă Bob Lyons

Forțele Spațiale au stabilit două portofolii pentru Acces Spațial și Senzori și Țintire Spațială. Data anunțării liderilor acestora, denumiți ofițeri executivi responsabili de achiziții pentru portofolii (PAE), nu a fost încă specificată. Secretarul Forțelor Aeriene, Troy Meink, a salutat aceste schimbări, declarând că „această transformare reprezintă o oportunitate generațională pentru Departamentul Forțelor Aeriene. Ne permite să reformăm holistic întreaga noastră întreprindere — de la cerințe, la achiziții, la testare — pentru a sprijini dezvoltarea rapidă și eficientă a capacităților noastre de luptă, cu scopul de a oferi operatorilor ceea ce au nevoie, atunci când au nevoie.”

Delegarea puterii: De la responsabilitate la autoritate plină

Deși reprezintă o schimbare semnificativă, noua structură păstrează și elemente de continuitate. Spre exemplu, general-maiorul Cropsey, recent numit adjunct militar pentru achiziții al Forțelor Aeriene, conducea deja eforturile C3BM, iar Sneden a fost la cârma directoratului de propulsie al serviciului timp de ani de zile. Prin urmare, responsabilitățile lor rămân în mare parte aceleași, însă redezignarea lor ca PAE-uri, înlocuirea titlului de ofițer executiv de program (PEO), semnalează un efort concertat de a le delega mai multă autoritate.

Un purtător de cuvânt al Forțelor Aeriene a explicat că, în prezent, PAE-urile – liderii responsabili cu dezvoltarea și achiziționarea de noi capabilități – sunt ținuți responsabili pentru rezultatele proiectelor, dar nu au control direct asupra tuturor funcțiilor esențiale, cum ar fi personalizarea, contractarea și certificarea de navigabilitate, necesare pentru a garanta acele rezultate. Această autoritate este, în schimb, răspândită în diverse birouri centralizate, creând un sistem complex și ineficient.

„Ei aveau responsabilitatea pentru succes, dar nu autoritatea deplină pentru a lua decizii cheie rapid,” a precizat purtătorul de cuvânt. „Pentru a remedia acest lucru, Forțele Aeriene deleagă aceste autorități de sprijin direct către PAE-uri, sau cât mai aproape posibil de misiune. Scopul este de a alinia responsabilitatea cu autoritatea, împuternicind liderii de program să elimine birocrația și să livreze capabilități personalului militar mult mai rapid.”

Această abordare „de jos în sus” va include colectarea de feedback pentru a determina cea mai bună aliniere a autorităților, cu un „proces formal” în desfășurare pentru a stabili ce anume ar trebui delegat. William Bailey, care îndeplinește atribuțiile de executiv pentru achiziții al Forțelor Aeriene, a subliniat că „prin redezignarea PEO-urilor noastre ca PAE-uri, împingem autoritatea și responsabilitatea la nivelul misiunii. Le spunem liderilor noștri: ‘Voi dețineți acest set de misiuni.’ Pentru personalul militar de pe linia de zbor, aceasta înseamnă obținerea instrumentelor de care au nevoie înainte ca acestea să devină obsolete.”

Forțele Spațiale: Ajustări, nu revoluție completă

General-maiorul Stephen Purdy, secretar adjunct interimar al Forțelor Aeriene pentru achiziții și integrare spațială, a menționat anterior că structura de achiziții a Forțelor Spațiale este deja, în mare parte, organizată în portofolii. Deși anticipează unele „curățiri” pentru a consolida mai bine anumite misiuni sub o singură entitate, el nu crede că este necesară o reorganizare amplă.

„Achiziția este acum o funcție de luptă. Nu ne putem bloca în cicluri de dezvoltare de un deceniu,” a declarat Purdy. „Abordarea noastră ‘comercială în primul rând’ ne permite să valorificăm inovația incredibilă care are loc în sectorul privat, aducând tehnologie de ultimă oră în mâinile Gardienilor noștri cu viteza unui startup, nu a unei birocrații. Acesta este modul în care ne menținem avantajul.”

Lideri cheie și orizontul extinderii

Noua structură de achiziții se alătură altor schimbări deja în curs, în special numirea generalului Dale White ca manager de portofoliu cu raportare directă (DRPM) pentru unele dintre cele mai mari programe ale Forțelor Aeriene. După confirmarea sa de către Senat în decembrie, White supraveghează acum programe cruciale precum ICBM-urile Sentinel și Minuteman III, bombardierul stealth B-21 Raider, avionul de luptă de generația a șasea F-47 și înlocuitorul Air Force One, VC-25B.

Conform oficialilor Forțelor Aeriene, PAE-urile vor raporta direct lui White pentru programele din portofoliile lor aflate sub jurisdicția sa, cum ar fi F-47; în caz contrar, vor raporta executivului de achiziții al serviciului. White, care deține autoritatea de decizie pentru etapele cheie ale eforturilor pe care le supraveghează, se situează la nivelul Biroului Secretarului Apărării, raportând direct Secretarului Adjunct al Apărării, Steve Feinberg, și apoi Secretarului Hegseth.

Portofoliile anunțate reprezintă doar o „tranșă” inițială, care va servi drept model pentru programele ce trebuie încă să treacă la structura PAE. Aceste viitoare PAE-uri vor fi activate pe măsură ce vor fi pregătite, proces care ar trebui să aibă loc înainte de termenul limită de doi ani stabilit de Secretarul Hegseth în memorandumul său din noiembrie privind înființarea portofoliilor.