Administratie
Operațiune extinsă în județele Botoșani și Suceava impotriva contrabandei cu tigarete

Polițiștii de frontieră ai Inspectoratelor Teritoriale ale Poliției de Frontieră Iași și Sighetu Marmației, coordonați de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Botoșani, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava și Serviciului de Combaterea a Criminalității Organizate Botoșani, au desfășurat o acțiune amplă, punând în aplicare 83 de mandate de percheziție domiciliară în județele Botoșani și Suceava, într-o cauză penală vizând constituirea unui grup infracțional organizat și infracțiuni conexe legate de contrabanda cu țigarete.
Investigațiile realizate au relevat că, începând cu anul 2022, în județul Botoșani s-au constituit mai multe grupuri infracționale organizate interdependente, care au acționat coordonat în domeniul contrabandei cu țigarete provenite din afara Uniunii Europene.
Țigaretele au fost introduse ilegal în România din Moldova și Ucraina, prin intermediul unor cărăuși, fiind depozitate temporar în diverse locații înainte de a fi vândute. Transporturile erau efectuate cu autovehicule modificate pentru a ascunde produsele de contrabandă, iar participanții la aceste activități manifestau o preocupare constantă pentru evitarea depistării.
În cursul investigației, au fost identificate și indisponibilizate cantități semnificative de țigarete. Audierile persoanelor implicate urmează să se desfășoare la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Botoșani, iar acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din județele Botoșani și Suceava, precum și al jandarmilor de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani.
Se precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale stipulate în Codul de procedură penală, inclusiv de prezumția de nevinovăție. (Paul D.).
Administratie
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
Administratie
Dumbrăvești: Primăria intervine pentru siguranța alimentării cu energie electrică – Anunț privind oprirea temporară a curentului în Crăciunești
Administratie
Florești: Un nou parc prinde contur lângă Grădinița Mare – Primarul Simona David monitorizează progresul
-
Exclusivacum 2 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 5 zile
Penitenciarul Ploiești: Comisarul Matei – De la „apt-limitat” la „infrat-nelimitat”?
-
Ancheteacum 2 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 2 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 2 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum o zi
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 3 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!
-
Exclusivacum 4 zile
ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”