Nu este adesea ca cineva să considere că SUA este depășită din punct de vedere al armamentului în zilele noastre, dar în domeniul artileriei, acest lucru este probabil adevărat. În timp ce majoritatea țărilor NATO, o mare parte din Europa și adversari apropiați precum Rusia și China au adoptat cu mulți ani în urmă tunuri cu țevi mai lungi L52 care oferă o rază de acțiune mai mare, Armata SUA continuă să utilizeze și să producă doar țevi mai mici L39, care oferă ceea ce poate fi numit „capabilitate de ultimă generație” pentru tunurile câmpului de 155 mm.

Războiul din Ucraina a subliniat faptul că o rază de acțiune mai mică a artileriei va fi întotdeauna o propunere perdantă în fața unui adversar cu putere de foc de lungă distanță.

„Flota de artilerie de câmp a SUA a fost un sistem pe bază de tuburi de calitate L39 timp de 60 de ani,” a declarat Jon Milner, director de dezvoltare a afacerilor, armament și muniție la American Rheinmetall Defense. „NATO și majoritatea lumii au trecut la sisteme de 155 mm de lungime L52 în urmă cu două decenii pentru că un L52 poate trage mai departe decât un L39. Asta este unde SUA este, în mod literal, depășită în armament și rază de acțiune de către aliați și adversari.”

Acest lucru nu înseamnă, totuși, că Armata SUA nu a făcut investiții și progrese semnificative în modernizarea armamentului. Primul increment al Missile Precision Strike (PrSM) este dezvoltat pentru a înlocui MGM-140 Army Tactical Missile System. Serviciul introduce, de asemenea, Capacitatea de Interval Mediu, cunoscută sub numele de Typhon, pentru a lovi ținte cu rachetele SM-6 și Tomahawk, la distanțe de la 300 până la 1.725 de mile, care nu sunt acoperite de PrSM și de rachetele hipersonice aflate în dezvoltare. Artileria cu rachete a permis, de asemenea, progrese importante în lovituri precise, dar lipsește din punct de vedere al masei.

Armata a investit în avansarea proiectilelor de tun și a obținut progrese semnificative în soluțiile de lungă distanță, așa cum se poate observa în programele XM1113 și XM1155. Dar chiar și cu aceste programe importante, modernizarea artileriei tactice continuă să rămână în urmă față de amenințări.

Un exemplu proeminent este că, la începutul acestui an, Armata a anulat programul Extended Range Cannon Artillery (ERCA), lăsând prototipul de obuzier autopropulsat M1299 ca un efort științific și tehnologic. Acest lucru a lăsat Armata cu o lacună continuă și problematică în soluțiile de foc tactice de lungă distanță, agravată de faptul că sistemele de artilerie existente au căzut deja în urma aliaților și adversarilor. Și există o provocare suplimentară – flota de artilerie a Armatei s-a micșorat și ea.

„În plus față de calibrul mai mic al tunurilor din sistemele de artilerie existente, SUA nu a îndeplinit amenințarea în creșterea numărului de unități de artilerie,” a observat Milner. „De la războiul Rece, SUA și-a micșorat semnificativ corpul de artilerie, în timp ce amenințările noastre de bază, China și Rusia, și-au crescut numărul de unități de artilerie, oferindu-le tunuri cu o rază mai mare decât sistemele din SUA.”

Închiderea lacunelor în focurile tactice poate fi realizată mai repede și eficient prin adoptarea unei metode de achiziție consacrate care solicită adoptarea sistemelor deja în producție – și adoptarea unei denumiri comune utilizate încă din începutul războiului din Ucraina, „a cumpăra aliat”.