Administratie
Sorin Roșca Stănescu: Eșecul recalculării pensiilor în România
S-a săvârșit. Numărătoarea inversă s-a încheiat. După ce mai mulți miniștri ai muncii, patru-cinci, au făcut în ultimii ani nenumărate promisiuni pe la televizor, iată că acum, în sfârșit, milioanele de pensionari din România primesc depeșele mult așteptate de la casa de pensii, dezvăluie analistul și jurnalistul Sorin Roșca Stănescu într-o amplă analiză a evenimentelor.
Pe măsură ce trec orele și primind primele reacții, constatăm cu stupoare că un uriaș proiect asumat în rânduri a mai multor guverne este pe cale de a eșua, dacă nu cumva a și eșuat deja. Astfel, din popor a apărut conceptul de „majorările de mărunțiș”.
Ce se întâmplă? Pensionarii primesc așa-zisele decizii de recalculare, iar funcționarii de la Ministerul Muncii și de la casele de pensii explică situația. Cu toate acestea, eu, și probabil nu sunt singurul, am rămas surprins auzind anunțuri de majorări chiar și de 100%. Minunat! Dar, până acum, nimeni nu ne-a oferit un exemplu concret în acest sens.
Pe măsură ce trec orele și reporterii televiziunilor interoghează pensionarii, observăm că reacțiile sunt extrem de negative. Vedem consternare, dezamăgire, disperare și, în cele din urmă, dispreț și ură față de partidele politice aflate la putere, care au dezamăgit profund pensionarii. Oare toate televiziunile sunt împotriva guvernului? Nu reține oare niciun reporter o opinie pozitivă din partea pensionarilor? Sau, într-adevăr, un proiect de mare amploare, care a creat un așteptări enorme, eșuează? Cum ar putea un asemenea proiect, destinat milioanelor de cetățeni, să eșueze tocmai înaintea alegerilor parlamentare și prezidențiale?
Coșul minim de consum, conform normelor europene, aplicat în România, stipulează că fiecare persoană ar trebui să dispună de 4.000 de lei lunar, neimpozitați. Reacțiile care curg valuri ne spun că majoritatea pensionarilor cu așa-zisele „majorări de mărunțiș” nu depășesc 2.500 de lei. Cum pot acești oameni să supraviețuiască în aceste condiții? Cum să nu fie ei dezamăgiți?
Decidenții politici afirmă că o serie de dosare de pensii nu sunt complete, deoarece vârstnicii nu au prezentat întreaga documentație necesară. Aceasta este o realitate, dar procurarea acestor acte ar necesita deplasări lungi și costuri semnificative pentru cei mai mulți vârstnici, care nu pot suporta aceste cheltuieli. A existat un moment în care premierul Marcel Ciolacu a manifestat empatie și a arătat uimit de această problemă.
Am crezut sincer că, în zilele următoare, o hotărâre de guvern ar reglementa această situație, astfel încât costul actelor necesare să fie acoperit din rezerva de stat, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Ce urmează acum? Aud că seniorii nemulțumiți de recalculare, probabil milioane, ar putea solicita casei de pensii o recalculare a recalculării. Aceasta înseamnă angajarea unui număr suplimentar de persoane și acoperirea unor costuri de către petiționari. Cu alte cuvinte, pensionarii, care nu beneficiază de coșul minim de consum, vor fi obligați să plătească o taxă pentru recalculare. Dacă nu primesc satisfacție, singura lor opțiune va fi să facă acțiuni în instanță, ceea ce le va costa și mai mulți bani și timp.
Așadar, sunt nevoit să trag o concluzie provizorie. Până când voi reveni asupra acestui subiect, după ce comunicările caselor de pensii vor fi efectuate, constat cu certitudine că acest uriaș proiect, cu care autoritățile se laudă, a eșuat.
Administratie
MOBEX București-Ilfov 25: Exercițiul de mobilizare testează cu succes pregătirea pentru apărare, identificând și potențiale probleme
Administratie
Servicii medicale de prevenție decontate prin CNAS, extinse și în zonele rurale greu accesibile
Administratie
Examenul de Medicină de Urgență va fi reluat pe 28 octombrie, anunță Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, ca urmare a neregulilor semnalate
-
Exclusivacum 4 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 16 oreCircul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Ancheteacum 4 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 2 zileBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 4 zilePenitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 3 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum o ziPenitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi
-
Exclusivacum 3 zileJilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!



