Administratie
Trafic de droguri și proxenetism: Două persoane condamnate aduse în România
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat aducerea în țară a doi fugari condamnați pentru infracțiuni grave, respectiv trafic de droguri și proxenetism. Zvîncă Ștefan Constantin, adus din Belgia, a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare pentru trafic de droguri. Acesta făcea parte dintr-un grup infracțional organizat, fiind responsabil de cultivarea plantelor de cannabis chiar în grădina sa.
În același timp, Dâmbu Viorel, adus din Italia, a primit o condamnare de 5 ani, 4 luni și 20 de zile pentru proxenetism, fiind acuzat că a obținut în mod repetat sume de bani de la două femei care se prostituau în diverse state ale Uniunii Europene, în beneficiul său.
Ministrul Alina Gorghiu subliniază că acești doi indivizi reprezintă un exemplu al falsei credințe că se poate scăpa de justiția din România, reafirmând angajamentul autorităților de a aduce în fața legii toți cei care au comis infracțiuni.
Administratie
România intră în liga mare a tehnologiei: Peste 375 de milioane de euro din fonduri europene pentru microelectronică
Administratie
Revoluția verde pe câmp: Cum transformă România paiele și cocenii în aur energetic
Administratie
Ministerul Culturii dă startul: Se caută noul manager al Teatrului Național „I.L. Caragiale” București
-
Exclusivacum 5 zileAdio, polițistului Giurgiuveanu de la S.A.S, adio: De la „să invinețiți ochii!” la pensia de lux, în timp ce mascații noștri fac reclamă la… pariuri! Saga amară a agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș.
-
Exclusivacum 16 orePolițiștii de penitenciare, în stare de alertă: FSANP declara război bugetar Guvernului, amenințând cu mobilizare națională
-
Exclusivacum 2 zilePrahova: Cuplul toxic al puterii! Vicele, judecătoarea și Dusterul Consiliului Judetean Prahova, în regim all-inclusive pe banii noștri!
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova, cazanul diavolului: „Metoda Portocală” face pui, iar justiția joacă la teatrul absurdului!
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova: Operațiunea „dosar sters” – Când justiția e manipulată, iar digitalul demască o rețea criminală în uniformă!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția română, Ediția Specială: Prahova, scena unui Stand-Up de groază cu mafia imobiliară în rolul principal!
-
Exclusivacum o ziANP, cronicile ineficienței anunțate: Cu 10% mai puțini, dar cu două structuri identice? „O să blocăm pușcăriile”!
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova, teatrul absurdului penal: Când agresorul cere daune morale, iar groapa Prahovei e mai adâncă decât orice portofel!



