Administratie
Asociația Together România anunța finalizarea cu succes a mobilității de tineret „Youth for Civic Change”, desfășurată în cadrul acreditării Erasmus+.

Tema principală a proiectului a fost cetățenia activă, obiectivul fiind de a încuraja tinerii să se implice în comunitățile lor și să devină cetățeni activi și responsabili. Activitățile principale ale mobilității s-au desfășurat la Pensiunea Loussiana din Valea Doftanei, unde participanții au beneficiat de un mediu propice pentru învățare și colaborare.
Pe parcursul acestor zile, tinerii au fost implicați în diverse activități educative care au inclus metode de educație nonformală și informală. Acestea au fost concepute pentru a dezvolta competențe esențiale precum leadership-ul, comunicarea eficientă și munca în echipă. De asemenea, activitățile au fost menite să sporească înțelegerea și aprecierea diversității culturale. În cadrul mobilității, au fost organizate și activități specifice la două licee din zonă: Liceul Tehnologic Energetic din Câmpina și Liceul Tehnologic Carol I din Valea Doftanei. Aceste activități au oferit participanților ocazia de a interacționa direct cu elevii locali, împărtășind experiențe și idei despre cetățenia activă. În plus, aceste întâlniri au fost un prilej excelent pentru elevii din liceele respective de a intra în contact cu tineri din alte culturi și de a învăța prin schimb de experiențe.
Un alt punct important al mobilității a fost întâlnirea cu autoritățile locale din Câmpina și Valea Doftanei. Aceste întâlniri au avut un rol crucial în familiarizarea tinerilor cu funcționarea administrațiilor locale și înțelegerea importanței implicării civice la nivel comunitar. Discuțiile au abordat diverse subiecte, de la probleme locale la inițiative de dezvoltare comunitară, oferind participanților o perspectivă practică asupra cetățeniei active.
Mulțumim tuturor participanților și partenerilor străini si locali implicați în acest proiect pentru contribuția lor valoroasă și pentru succesul acestei mobilități de tineret! Implicarea și entuziasmul fiecăruia au fost esențiale pentru realizarea obiectivelor proiectului. De asemenea, dorim să mulțumim gazdelor noastre de la Pensiunea Loussiana pentru ospitalitatea și sprijinul oferit pe parcursul desfășurării activităților.
Asociația Together România este mândră de impactul pozitiv pe care acest proiect l-a avut asupra tinerilor participanți și a comunităților locale implicate. Sperăm ca experiențele și cunoștințele dobândite în cadrul „Youth for Civic Change” să inspire și să motiveze tinerii să continue să fie cetățeni activi și să contribuie la dezvoltarea comunităților lor. Asociația Together România este o organizație non-guvernamentală care promovează educația non-formală, mobilitatea internațională și dezvoltarea personală și profesională a tinerilor. Prin programele sale, asociația își propune să contribuie la formarea unei generații de tineri activi, responsabili și deschiși la diversitatea culturală și socială a Europei.
Alexandru Iorga
Coordonator proiect
Administratie
Clujul devine capitala curioșilor: Ziua Porților Deschise la Școala de Poliție – Aventura te așteaptă!
Administratie
Criminaliști de elită din Europa, la Mureș: Schimb de experiență inovator pentru investigarea locului faptei!
Administratie
Ministra Diana Buzoianu inspiră tinerii la #DialoguriVerzi: Viitorul României verzi se scrie acum!
-
Exclusivacum 3 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 20 de ore
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 2 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 3 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!
-
Exclusivacum 4 zile
ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”