Anchete
FSANP solicită convocarea Comisiei mixte de dialog social/Apare conflictul dintre Sindicate și/sau MJ/ANP?

Dialogul social de la nivelul Ministerului Justiției (MJ) promovat de domnul secretar de stat Bigdan ILEA a funcționat timp de aproximativ 3 ani. A fost o colaborare onestă între angajator (MJ) și angajați (sindicate). Au fost rezolvate multe probleme importante ale poliției penitenciare, iar în toată această perioadă, pacea socială s-a așternut peste cele două instituții. Pacea socială necesită diaolg, timp, negociere, transparență. Atâta timp cât cel puțin unul dintre factorii care o mențin dispar, apare conflictul dintre Sindicate și/sau MJ/ANP, dezvaluie cei de la FSANP.
Nr. 44/11.06.2024
Exemplar 1 din 2
Doamnei ministră Alina GORGHIU
Ministerul Justiției
- În atenția domnului secretar de stat George Cătălin ȘERBAN – responsabil al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP)
Stimate domnule Ministru,
Stimate domnule Secretar de Stat,
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), organizație sindicală reprezentativă la nivelul sistemului administrației penitenciare, cu sediul în Municipiul București, str. Maria Ghiculeasa nr. 47, et. 3, cam. 306, sector 2, având Cod de Identificare Fiscală 17257999, e-mail: fsanp@fsanp.ro, reprezentată legal de către domnul Cosmin – Marian DOROBANȚU, în calitate de Președinte, vă adresează rugămintea de a convoca Comisia mixtă de dialog social din cadrul Ministerului Justiției.
Având în vedere interesul dumneavoastră pentru menținerea unui dialog constant și transparent cu partenerii de dialog social, vă adresăm rugămintea de a ne comunica, pe adresa de e-mail: fsanp@fsanp.ro, data și locul întrunirii acestei comisii.
În vederea unei bune colaborări, vă oferim deschiderea noastră spre un dialog constructiv, bazat pe încredere și respect.
Cu deosebita considerație,
Cosmin DOROBANȚU
Președinte
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor
Anchete
Țelul autentic al luptei sindicale vs. oportunismul: Un echilibru periculos
Anchete
„Degradarea statului de drept”: Guvernul nu mai respectă hotărârile judecătorești definitive, acuză fostul judecător Andi Malaliu
Anchete
Suspans în magistratură: Un judecător a fost suspendat de CSM – Motivele rămân necunoscute
-
Exclusivacum 4 zile
PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!
-
Exclusivacum 12 ore
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare
-
Exclusivacum 3 zile
Marioara „ciuruitoarea”, Nichita „smecherul” și justiția „somnoroasă”: Ploieștiul, capitala fraudelor imobiliare?
-
Exclusivacum 3 zile
Justiția imobiliară română: O nouă modă – Morții dau case, judecătorii pupă cruci, poliția acoperă hoții!
-
Exclusivacum 5 zile
Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților
-
Exclusivacum o zi
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare
-
Exclusivacum 4 zile
Coca-Cola: Sifonul penalității de la Ploiești – Cum Nan și gașca au transformat „băutura fericirii” într-un cocktail Molotov de otrăvuri și minciuni!